Legătura chimică

Planul temei:
1. Legătura chimică
2. Legătura covalentă
3. Proprietățile legăturii covalente
4. Legătura ionică
5. Legătura metalică
6. Legătura de hidrogen
7. Interacțiuni intermoleculare
 LEGĂTURA CHIMICĂ
Legătura chimică se realizează ca urmare a unor forțe electrostatice de atracție
formate între speciile chimice încărcate cu sarcini electrice opuse (cum este cazul
legăturilor ionice) sau ca urmare a punerii în comun al unui anumit număr de
electroni între speciile chimice (cum este cazul legăturilor covalente).
La apropierea atomilor încep să acţioneze forţele de atracţie între nucleul unui at
om şi electronii altui atom şi forţele de respingere între nuclee şi electroni. La o
anumită distanţă aceste forţe se echilibrează şi se formează un sistem di- sau
p oliatomic stabil din punct de vedere chimic.
În acest caz energia sistemului poliatomic format este mai mică decât energia
sumară a atomilor izolaţi, adică EAB < EA + EB.
Forţele care reţin atomii în formaţiunile nou formate au obţinut denumirea de „legătură
chimică”.
Tipuri de legătură chimică: covalentă ionică metalică
 LEGATURA CHIMICĂ
Cauza apariției legaturii intre atomi:
 instabilitatea atomilor izolati in stare
fundamentala
 interactii de natura chimica in scopul stabilizarii
atomilor
 atomii individuali participă prin intermediul
electronilor de valenta
 tendința de a forma substante chimice
 Legătura covalentă
Legătura covalentă se formeazăprin punerea în comun a unor perechi de electroni într
e atomi. Pentru multe molecule, punerea în comun de electroni permite fiecărui atom
să-și formeze configurație stabilă pe fiecare strat electronic, spre o configurație
electronică mai stabilă.

Pentru formarea moleculelor, atomii pun în comun electronii de valență.

Se formează legături covalente, care sunt rigide și orientate în spațiu.
Conform modalității de punere în comun a electronilor legătura covalentă
poate fi de trei tipuri:

nepolară;
polară;
coordinativă.
 Legătura covalentă nepolară
Apare la atomii din aceeași specie sau la atomii din specii diferite
care au electronegativități foarte apropiate (aceștia fiind carbonul și
hidrogen ul). Fiecare dintre cei doi atomi pune în comun câte un electron
și fiecare pereche formată este atrasa la fel de fiecare atom.
 Legatura covalenta nepolara UN VERSITATEA TEHNllc.l.

.. L egatu ra. co"'alent i. simpla se reab£eaza prin puner,ea

1 u i folosi.rea
c·omuu a A MOLoove•
cate un electron de la fiecare •• ••
atorr
•
F. F.
•• ••
• •
.. ... ...... .....
L eg:an1ra cuv a1en11:a ou oli. se riealizeaza prin pun erea ?i folosn
1 1
t:7i::1 ut u1J11uu.1t a
cate doi el ectri0n.i d e la :fiecare atom
1 1

c: c@ ) O = C = O C02 '

• L egit-u ra c.ov _ _ _
1 -r -·_ _ _ _ _ _ _ _ ... _ _ •. _ _ _ _ _ _ _ v - _ _ _ _ -- _ _ iln oomu:n a
_

cate tre i electron i de la fiecare ato·m

• • • •
•• • •
•
• •• • •
•• ••
 Legătura covelentă σ și π
Legătura sigma, legătură ordinară, bicentrică (notată adesea cu
simbolul σ) este cel mai puternic tip de legătură covalentă.
Se formează de-a lungul planului de legătură

Legătura pi, policentrică (notată cu simbolul π) este tip de legătură

Covalentă în care doi lobi ai unui orbital atomic implicat suprapune doi
lobi al celuilalt orbital atomic implicat.
Se formează perpendicular planului de legătură

legătura σ doi orbitali p formează o legătura π

 UN VERSITATEA TEHNllc.l.

Legatura covelenta a si TT
' AMOLOOVEI

• Legatura covalen ta sigma (a)

+ > + .. >
1s 1s 0 1s 2p
H + Cl HCI

. +
2p 2p
• Legatura covalen ta pi (n')

+ >

2p 2p 71
 Legătura covalentă polară
Legătura covalentă polară se formează doar între atomi ai nemetalelor din
Specii diferite.
Fiecare dintre cei doi atomi pune în comun câte un electron, dar atomul
care are electronegativitatea mai mare atrage mai puternic perechea formată.
 Legătura covalentă coordinativă
Legătura covalentă coordinativă, de asemenea cunoscută și ca legătură de
tip donor-acceptor' sau dipolară, este un tip de legătură covalentă dicentrică și
dielectronică la care participă doi electroni de la același atom. Acest tip de intera-
cțiune se obține în urma legării dintre ionii metalici și ligand în cazul complecșilor
coordinativi, sau dintre alți atomi, cum este cazul ionului amoniu.
Legătura covalentă coordinativă se formează când donorul are o pereche de
electroni neparticipanți, iar acceptorul are nevoie de doi electroni. Donorul este
atomul de la care provine dubletul de legătură, iar acceptorul este cel care acceptă
de la donor perechea, în vederea stabilirii covalenței. Pe baza acestei teorii se
formează covalențele coordinative dintr-o serie de compuși.
 Caracteristicile legăturii covalente
 Lungimea legăturii (l) se măsoară cu mărimea distanței dintre centrele
nucleelor atomice. Cu cât lungimea legăturii chimice este mai mică, cu atât legătura
chimică este mai trainică. Însă măsura stabilității legăturii este energia ei.
 Energia legăturii se determină prin cantitatea de energie necesară pentru
ruperea legăturilor din moleculă. Cu mărirea numărului de legături energia de
legătură crește, iar lungimea se micșorează. Exemplu:
Lungimea legăturilor (nm) moleculelor H2 , Cl2 N2
0,074 0,198 0,109 nm,
Energia de legătură (kj/mol), respectiv 436 242 946kj/mol.
 Saturabilitatea - folosirea complectă de către atom a orbitalilor
de valență. Ca rezultat el devine incapabil de a forma legături suplimentare.
Datorită saturabilității legăturii moleculele au compoziție și structură definită.
 Caracteristicile legăturii covalente
Orientarea legăturii covalente condiționează structura spațială a moleculei, adică
geometria (forma) ei. Legătura covalentă apare în direcția maximei Interpătrunderii
norilor electronici.
Legăturile covalente formate de atomii polivalenți întotdeauna au orientare spațială.
Orientarea legăturii covalente depinde de tipul de hibridizare a orbitalilor de valență a
atomului central și configurației lor spațiale.
Hibridizarea orbitalilor de valență reprezintă contopirea și nivelarea lor după
formă și energie. În acest caz forma inițială a orbitalilor electronici se schimbă reciproc
și rezultă orbitali hibrizi de aceeaș formă.
Legătura chimică, formată de orbitali hibrizi este mai trainică decât legătura form
ată de orbitali nehibrizi, întrucât întrepătrunderea orbitalilor hibrizi este mai mare.
Energia moleculei scade. Hibridizarea se produce întotdeauna atunci, când la formarea
legăturii participă electroni de diferite tipuri (s, p).
Numărul de orbitali hibrizi este egal cu numărul de orbitali inițiali.
 Caracteristicile legăturii covalente

Hibridizarea orbitalilor atomici. Hibridizarea sp3

Participă la hibridizare un orbital de tip s și trei orbitali de tip p și

se formează patru orbitali hibrizi de tip sp3, orientaț spre vârfurile
unui tetraedru regulat, cu unghiul de valență de 109 o28′.
 Caracteristicile legăturii covalente
Hibridizarea orbitalilor atomici. Hibridizarea
sp2
Participă la hibridizare un orbital de tip s și doi orbitali de tip p și se formează
tre i orbitali hibrizi de tip sp2, orientaț spre vârfurile unui triunghi echilateral, cu
ung hiul de valență de 120o.
Orbitalul rămas nehibridizat, își păstrează orientarea spațială și va fi orientat
perpendicular pe planul orbitalilor hibrizi sp2.
 Caracteristicile legăturii covalente
Hibridizarea orbitalilor atomici. Hibridizarea
sp
Participă la hibridizare un orbital de tip s și un orbital de tip p și se for
mează doi orbitali hibrizi de tip sp, orientați coliniar,
Cu unghiul de valență de 180o.
Orbitalii rămași nehibridizați, își păstrează orientarea spațială și vor fi orien
tați perpendicular pe planul orbitalilor hibrizi sp.
 Caracteristicile legăturii covalente

Polaritatea legăturii covalente. Când cei doi atomi ai unei legături covalente sunt deos
ebiţi sau atunci când ei sunt identici, dar substituenţii lor au efectele electronice diferite, dubletul el
ectronic al legăturii este atras mai mult de către unul din atomi (cel mai electronegativ) şi legătura
capătă un caracter polar.
Exemple: Hδ+_ Clδ-; H3Cδ+_ Cδ-Cl3
Legăturile polare sunt caracterizate cantitativ de momentul dipol electric, : = δ X,
unde x este distanţa între centrele celor doi atomi, iar δ, valoarea absolută a sarcinii parţiale.
Momentul de dipol electric al moleculei este calculat din momentele dipolare ale legăturilor, urmând
regulile de compunere a vectorilor. În consecinţă, dacă molecula posedă simetrie înaltă, momentul
de dipol electric al său este nul, chiar şi atunci când molecula conţine legături puternic polare.
Exemple : molecula CO2- liniară, molecula CCl4 - structură tetraedrică regulată.
Momentul dipolului moleculei se exprimă în unităţi numite debai (D).
1D=3.33.10-30 C . m (Coulomb .metru).
 Caracteristicile legăturii covalente
Polarizabilitatea reflectă gradul de capacitate a electronilor de a se deplasa sub infl
uența unui câmp electric extern format din ioni sau alte molecule polare.

Polarizabilitatea legăturii covalente este direct proporțională cu lungimea sa - cu

o creștere a lungimii legăturii, polarizabilitatea sa crește, ceea ce, la rândul său, duce la o
cre ștere a rezistenței la acid (de exemplu, acidul iodhidric este mai puternic decât acidul
fluorhidric).
Polarizabilitatea și polaritatea legăturii sunt cantități invers
dependente : legătura mai puțin polară este mai polarizată, și invers.
HF HCl HBr HI
<------Polaritatea-------------
---Polarizabilitatea--------->
 LEGĂTURA IONICĂ
Legătura ionică este un tip de legătură c h i m i c ă formată datorită existenței unor forțe
electrostatice dintre doi ioni - cation (un metal), și un anion (un nemetal). Conform savantului
german Kossel leg.ionică se formează prin trecerea electronilor de valență de la cel mai elec
tronegativ element spre cel mai electropozitiv. Legătura ionică pură nu poate exista: toți
compușii ionici au un mic grad de legătură covalentă.
O legătură ionică este considerată o legătură în care caracterul ionic este mai proeminent
decât caracterul covalent.
Cu cât este mai mare diferența de electronegativitate între cei doi atomi care formează
Legătură , cu atât legătura este mai polară (mai ionică).
 Caracteristicile legăturii ionice
În compuşi ionici câmpul electric creat de sarcină are o simetrie sferică. Principala deosebire
între legătura covalentă şi legătura ionică constă:

lipsa orientării în spaţiu şi saturabilităţii legăturii ionice.

Proprietăți:
 Este de natură fizică;
 Neorientată în spațiu – ionii pot fi considerați sfere rigide încărcate electric – câmpul
electric este distribuit uniform în toate direcțiile;
 Nesaturată – un ion se înconjoară cu un număr maxim de ioni de semn opus în funcție
de dimensiunile lor relative – număr de coordinație (N.C.). Acesta depinde de raportul
razelor cation/anion (r+/r-).
 Este legătură relativ puternică – scade cu creșterea distanței dintre atomi.
 Nu există legătură ionică pură – datorită polarizării ionilor, apare un caracter parțial
covalent. Legătura ionică este cazul limită a legăturii covalente polare.
 Legătura metalică
Legătura metalică - apare între atomii și ionii unui și același metal - fierul, cuprul.
Legăturile metalice sunt realizate prin cedarea electronilor de pe ultimul strat al atomilor
metalelor, pentru a se forma cationi, astfel “cimentează” structura metalului și
cauza multor proprietăți fizice ale metalelor: duritatea, ductilitatea,
conductivitatea termică și rezistivitatea electrică, opacitatea și luciul.

Spre deosebire de legătura covalentă, legăturile metalice sunt

nesaturate, delocalizate și nedirijate în spațiu - explica plasticitate a
metalelor.
Atomii metalelor posedă, pe ultimul strat puțini electroni de
valență iar atunci când aceștia se leagă pentru a forma un solid,
electronii de valență sunt pierduți și devin colectivi, si inactivi
fiind partajați de toți atomii din rețea.
Astfel, în cadrul legăturii metalice, electronii de valență devin
nelocalizați în norul electronic.
 Legătura de hidrogen
Legătura de hidrogen, cunoscută de asemenea și sub
denumirea de punte de hidrogen reprezintă atracția
electrostatică dintre moleculele polare.
Un atom de hidrogen dintr-o molrculă legat de un atom mai
electronegativ , cum ar fi azotul, oxigenul sau fluorul,
prezintă atracție față de un alt atom mai electronegativ
din altă moleculă.
Aceste punți de hidrogen pot apărea intermolecular, adică
între molecule diferite, sau intramolecular, adică între
componenții unei singure molecule. Legătura de hidrogen
este mai puternică decât interacția van der Waals, dar este
mai slabă decât legăturile covalente sau ionice.
Această legătură este prezentă atât în compușii anorganici, precum apa, cât și în compușii
organici, cum sunt ADN-ul sau proteinele (structură sub formă de spirală).
H <:i+ H
8+ Legatura de hidrogen
" Q1 1 1 1 1 1 1 11H I
O
/ 8- 8+ o-
H UN VERSITATEA TEHNlcA A MOLOOV

8+ Proprietatile unor licl1ide nu pot fi e.x'}>Hcate decat aoceptand

c,a molecule
loir sunt a ociate p rin forte labe '.in forme (H 0)n 10H)
ca (HF) (1CH
e
11 2 3 11
Toate acestie molecule asociate contin hldrogen, liegat de un
element puten
electronegativ (F, 0, sau ma] rar Cl). Legatura se face prin
atomul hidrogen. de unde provine i
denumirea legltturi.i - legaturii £ hidrogen, iar
formula generala a un1ei asemenea legaturi (intre doi atoJ
electronegativi, X i Y) este: X - H...Y.

H
 •• b+ I
H,,,p· N--H- - -0 :

H ' \H
 Caracteristicile legăturii de hidrogen
 Este de natură electrostatică;
 Mai slabă decât legătura covalentă și mai puternică decât legătura
van der Waals;
 Mai lungă decât legătura covalentă și mai scurtă decât legătura van der
Waals.

Sunt două tipuri de legături de hidrogen:

 Legături de hidrogen intermoleculare (se realizează între molecule
formînd asociații moleculare).
 Legături de hidrogen intramoleculare (se realizează între atomii
aceleeași molecule, grupări funcționale diferite).
 Forțe intermoleculare

Forțele van der Waals sau interacțiile van der Waals sunt forțele de atracție sau
de respingere de putere relativ mică dintre moleculele neutre.
Au fost denumite după savantul olandez Johannes Diderik van der Waals.
Apariția lor între moleculele neutre se datorează tendinței acestora de a consti
tui dipoli electrici, aliniindu-se între ele și transmițând polarizarea la
moleculele învecinate. Forțele van der Waals sunt prezente la gaze,
la gazele lichefiate sau solidificate și aproape în toate corpurile lichide și solide.

Forțele de atracție dipol-dipol dintre două molecule de acid clorhidric

 Forțele van der Waals
Există trei tipuri de forţe slabe:
 electrostatice - interacţiunile ion – dipol, dipol – dipol (forţe de coeziune
de bază în cazul substanţelor formate din molecule polare;
 de inducţie - Într-un amestec bicomponent, numai moleculele unui
component sunt polare, ele induc dipoli electrici temporari în moleculele
nepolare ale celuilalt component;
 de dispersie (forțe London) - Atracţia dintre moleculele nepolare, datorită
existenţei unor dipoli electrici temporari. Legăturile covalente homo-atomice
prezintă un caracter temporar, parţial ionic (polar) al legăturii,datorită distribuţiei
asimetrice, la diverse momente, a dubletului electronic de legătură.
Asimetria norului electronic conduce la interacţiunile slabe electrostatice
între atomi. Tratarea cantitativă a forţelor de dispersie utilizează teoria
cuantică şi A fost elaborată de London.
 Referințe:

1. IUPA C, Compendium of Chemical Terminology, Ed. a 2-a („Gold Book”) (1997). Versiune
online: (2006-) „dipolar bond”.
2. „Legătura coordinativă” (PDF), ognitivsystem, accesat în 25 august 2017
3. IUPA C, Compendium of Chemical Terminology, Ed. a 2-a („Gold Book”) (1997). Versiune
online: (2006-) „hydrogen bond”.
4. Chemical Bonds. chemguide.co.uk
5. Moore, John; Stanitski, Conrad L.; Jurs, Peter C. Principles of Chemistry: The Molecular Science
6. ������������
� � � � � � � �� �
7. Conunov. B., Popov M., Fusu I. Curs de chimie. Chişinău, 1994.
8. Verejan A., Cernega L.ş.a. Chimia anorganică. Chișinău. UTM,2009.
9. Neniţescu C.D., Chimie generală. Bucureşti 1992.
10. https://www.youtube.com/watch?v=Nj1zG9UN7zQ&t
 Activități de învățare

1. Propuneți un model de reprezentare a formării

moleculelor: fluor, azot, oxigen.
2. Care din elementele Li, P, Mg, K, Ca formează
compuși ionici cu clorul? Modelați formarea a doi
compuși.
3. Indicați care din compușii: NaF, AlF3, CaO, NH3, H2O, F2,
O2, N2 sunt: a) ionici; b) covalenți polari; c) covalenți
nepolari.
4. Care sunt deosebirile între formarea moleculelor de
hidrogen, clor, apă, acid clorhidric?