Legătura covalentă

Legătura covalentă se realizează prin punere şi folosire în comun de electroni între două elemente cu
caracter electronegativ (nemetale).

Legătura covalentă se realizează prin acoperirea reciprocă a orbitalilor atomici monoelectronici cu

formarea unui orbital molecular.

Clasificarea legăturii
covalente:
• După natura atomilor care îşi pun în comun electroni
- legătura covalentă nepolară - se stabileşte între atomi de acelaşi fel, când perechea de
electroni aparţine în mod egal celor doi atomi legaţi: moleculele de H2, F2, Cl2, N2
- legătură covalentă polară se stabileşte între două specii diferite de atomi, fapt ce permite deplasarea
electronilor de legătură către atomul elementului mai electronegativ: HF, H2O, NH3.

• După numărul de electroni puşi în comun de fiecare atom

- legătura covalentă simplă se realizează prin punerea şi folosirea în comun a câte un electron de la
fiecare atom

- legătura covalentă dublă se realizează prin punerea şi

folosirea în comun a câte doi electroni de la fiecare atom

- legătura covalentă triplă se realizează prin punerea şi

folosirea în comun a câte trei electroni de
la fiecare atom

• După natura orbitalilor care se întrepătrund

- legătura covalentă sigma
(σ)

- legătura covalentă pi (π)

Caracteristicile legăturii covalente

Legătura covalentă se caracterizează prin:
• tărie (energie de legătură);
• lungime (rază covalentă);
• unghi de valenţă (determinat de orientarea în spaţiu a orbitalilor atomici puri sau hibrizi);
• polaritate.
Reţele covalente (atomice)
• Reţelele atomice au în noduri atomi uniţi prin legături covalente.
• Substanţe care prezintă reţele atomice sunt: carbon, germaniu, borul, etc.
• Tăria deosebită a legăturii covalente conferă reţelelor atomice proprietăţi caracteristice: duritate
excepţională (diamant, carbura de siliciu), puncte de topire înalte, călduri latente de topire înalte,
reactivitate chimică scăzută, conductibilitate electrică şi termică foarte mică.