Tipuri de legaturi chimice clasice si intermoleculare

INTRODUCERE
In natura elementele chimice se gasesc in general combinate intre ele, reprezentand
substante simple sau compuse, cu exceptia gazelor rare si a unor metale aflate in stare
native.

Dupa aceste legaturi rezulta o varietate de sisteme complexe, substante elementare si

combinatii chimice.

Sir Edward Frankland(1852) studiind compusii organometalici a introdus notiunea de

valenta in chimie.

Notiunea a fost extinsa de Kekule si Kolbe la atomul de carbon. Ei au stabilit ca acest

atom are valenta 4.

In 1858 A.S. Cooper a introdus reprezentarea valentei prin linii, simbol ce se utilizeaza si
in prezent subliniind proprietatea atomului de carbon de a se uni cu el insusi, formand
catene.

Prima generalizare a observatiilor legate de legatura chimica este teoria electronica

elaborata de Kossel (1916) pentru legatura ionica si Lewis (1916) pentru legatura
covalenta.

TIPURI DE LEGATURI CHIMICE

În general, legăturile chimice au caracter ionic și covalent, excepție făcând legăturile dintre atomi
identici (acestea sunt covalente 100%). Legăturile ionice și covalente separate sunt întâlnite
destul de rar. Disponibilitatea pentru o anumită legătură împarte compușii în: ionici si covalenti.

Exista legături covalente (se realizează prin unirea atomilor care pun în comun
electronii). - Legături polare (intre atomi diferiți) - Legături covalente nepolare (intre
atomi identici) . După nivelul la care se formează legăturile, există forțe intermoleculare
(între molecule) și forțe intramoleculare (în cadrul aceleiași molecule).
Legătura ionică

Legătura ionică este un tip de legătură chimică formată datorită existenței unor forțe
electrostatice dintre doi ioni încărcați cu sarcini opuse. Se formează astfel o moleculă a
cărei legătură ionică (polară, heteropolară, electrovalentă) se bazează pe atracția
electrostatică exercitată între atomii ionizați pozitiv sau negativ. Legăturile ionice sunt
adesea formate între un cation (care este adesea un metal), și un anion (care este adesea
un nemetal).

Atomii astfel construiți în stare solidă se organizează sub formă de cristale, care datorită
tipului de legătură se numesc cristale ionice. Legătura ionică pură nu poate exista: toți
compușii ionici au un mic grad de legătură covalentă. Astfel, o legătură ionică este
considerată o legătură în care caracterul ionic este mai proeminent decât caracterul
covalent. Între doi atomi apropiați, unul ionizat pozitiv și altul negativ, apar forțe
electrostatice centrale de atracție care variază cu pătratul distanței și forțe de respingere
care variază rapid cu inversul distanței la o putere n>2. Forța de atracție f este dată de
relația: f=(e1*e2)\ Această legătură a fost studiată de Kossel. S-a constatat că un ion de
Na este înconjurat de 6 ioni de Cl,iar un ion de Cl este înconjurat de ioni de Na(raportul
de combinare dintre ioni de Na și Cl este de 6:6). Concluzie:O substanță ionică este
neutră din punct de vedere electric.Suma sarcinilor pozitive este egală cu suma sarcinilor
negative.Din punct de vedere al tăriei, legătura ionică este cea mai puternică.De aceea
punctele de topire ale substanțelor ionice sunt mai ridicate. Polar=nemetal+nemetal
NEPOLAR=metal+metal Ionic=nemetal+metal.

Cu cât este mai mare diferența de electronegativitate între cei doi atomi care-și formează
legătura, cu atât legătura este mai polară (mai ionică).

Reacţia dintre un halogen şi un metal alcalin:

Na,Z=11

Na–1e-→Na+

1s22s22p63s1–1e-→1s22s22p6

Cl,Z=17

Cl+1e-→Cl-

1s22s22p63s23p5→1s22s22p63s23p6

Na+Cl ___Na++Cl-____Na+Cl-
 Exemple:

Saruri: NaCl (clorura de sodiu) ; CaCl2 (clorura de calciu) ; MgF2 (florura de

magneziu) ; Ca(NO3)2 (azotat de calciu).

Oxizi bazici: MgO (oxid de magneziu) ; Na2O (oxid de sodiu) ; BaO (oxid de bariu) ;
Al2O3 (trioxid de aluminiu).

Hidroxizi: NaOH (hidroxid de sodiu) ; Ca (OH)2 (hidroxid de calciu) ; Mg(OH)2

(hidroxid de magneziu).

Legătura covalentă

Legătura covalentă este legătura chimică în care atomii sunt legați între ei prin perechi de
electroni puse în comun, atomii având poziții fixe unii față de alții. Aceasta apare doar
între atomii nemetalelor, iar rezultatul legării se numește moleculă. Balansul stabil dintre
forțele de atracție și de dispersie dintre atomi în timpul schimbului de electroni este
cunoscut ca legare covalentă.

Legătura covalentă poate fi de trei feluri, după modalitatea de punere în comun a

electronilor. Astfel, ea este:

 nepolară - apare la atomii din aceeași specie sau la atomii din specii diferite care
au electronegativități foarte apropiate (aceștia fiind carbonul și hidrogenul).
Fiecare dintre cei doi atomi pune în comun câte un electron, și fiecare atrage la fel
de mult perechea astfel formată.
 polară - există doar între atomi ai nemetalelor din specii diferite. Fiecare dintre
cei doi atomi pune în comun câte un electron, dar atomul care are
 electronegativitatea mai mare atrage mai puternic perechea formată. Atomul cu
electronegativitatea mai mică devine astfel dezvelit de electroni.
 coordinativa - este o legătură covalentă polară specială. În acest caz, doar un
atom pune în comun cei doi electroni necesari formării legăturii (acesta numindu-
se donor), iar celălalt doar acceptă perechea oferită (acesta numindu-se acceptor).

Pentru multe molecule, punerea în comun de electroni permite fiecărui atom să-și
formeze configurație stabilă pe fiecare strat electronic, spre o configurație
electronica mai stabilă.

-moleculi diatomice: H2,Cl2,N2,HCl

-unele moleculi poliatomice: CH4,CH3Cl,CH3OH.