LEGĂTURI CHIMICE

-LEGĂTURA COVALENTĂ-

Lucrurile vii sunt alcătuite din atomi, dar în majoritatea cazurilor, acești atomi nu plutesc
doar individual. De ce să formăm legături chimice? Răspunsul de bază este că atomii încearcă să
atingă starea cea mai stabilă (cu cea mai mică energie) pe care o pot. Mulți atomi devin stabili
atunci când învelișul lor de valență este umplut cu electroni sau când îndeplinesc regula octetului
(având opt electroni de valență). Dacă atomii nu au acest aranjament, vor „dori” să-l atingă prin
câștigarea, pierderea sau partajarea electronilor prin legături.
Așadar, legăturile chimice sunt interacțiuni puternice care se stabilesc între atomi cu
participarea electronilor de valență. Se cunosc trei tipuri de legături chimice, diferențiate între ele
prin modul de realizare: legătura ionică, legătura covalentă și legătra metalică. În continuare se va
prezenta legătura covalentă.
O altă modalitate prin care atomii pot deveni mai stabili este prin împărțirea electronilor,
formând astfel legături covalente. Legăturile covalente sunt mai frecvente decât legăturile ionice din
moleculele organismelor vii. De exemplu, legăturile covalente sunt cheia structurii moleculelor
organice pe bază de carbon, cum ar fi ADN-ul și proteinele noastre. Legăturile covalente se găsesc
și în molecule anorganice mai mici, cum ar fi H 2 O , CO 2 șiO2 . Una, două sau trei perechi de
electroni pot fi împărțite între atomi, rezultând în legături simple, duble sau triple. Cu cât sunt
distribuiți mai mulți electroni între doi atomi, cu atât legătura lor va fi mai puternică.
Așadar, o legătură covalentă se formează prin împărțirea egală a electronilor de la ambii
atomi participanți. Perechea de electroni care participă la acest tip de legătură se numește pereche
partajată sau pereche de legătură. Elementele cu energii de ionizare foarte mari sunt incapabile să
transfere electroni și elementele cu afinitate electronică foarte mică nu pot prelua electroni. Atomii
unor astfel de elemente tind să-și împartă electronii cu atomii altor elemente sau cu alți atomi ai
aceluiași element, astfel încât ambii atomi să obțină configurație de octet în învelișul lor de valență
respectiv și să obțină astfel stabilitate. O astfel de asociere prin împărțirea perechilor de electroni
între diferite sau aceleași tipuri este cunoscută sub numele de legătură covalentă. Legătura
covalentă poate fi realizată în două moduri:
 Împărtășirea electronilor între atomi de același fel, exemplu: formarea H 2 ,O2 și Cl 2 .
 Schimbul de electroni între atomii de alt tip, exemplu: formarea CH 4 , H 2 O , NH 3 .
Proprietățile legăturii covalente
 Dacă valența normală a unui atom nu este satisfăcută prin partajarea unei singure perechi de
electroni între atomi, atomii pot împărți mai mult de o pereche de electroni între ei. Unele dintre
proprietățile legăturilor covalente sunt:
 Legătura covalentă nu are ca rezultat formarea de electroni noi. Legătura doar le împerechează.
 Sunt legături chimice foarte puternice care există între atomi.
 Legăturile covalente rareori se rup spontan după ce se formează.
 Legăturile covalente sunt direcționale în care atomii care sunt legați prezintă orientări specifice
unul față de celălalt.
 Majoritatea compușilor care au legături covalente prezintă puncte de topire și puncte de fierbere
relativ scăzute.
 Compușii formați prin legături covalente nu conduc electricitatea din cauza lipsei de electroni
liberi.
 Compușii covalenți nu sunt solubili în apă.
În funcție de natura atomiilor care participă la formarea legăturii covalente, se deosebesc
două tipuri de legături covalente: legătura covalentă nepolară și legătura covalentă polară.
Legătura covalentă polară
Acest tip de legătură covalentă există acolo unde împărțirea inegală a electronilor are loc
datorită diferenței de electronegativitate a atomilor care combină. Un atom mai electronegativ va
avea o atracție mai puternică pentru electroni. Diferența electronegativă dintre atomi este mai mare
decât zero și mai mică de 2,0. Ca urmare, perechea comună de electroni va fi mai aproape de acel
atom. De exemplu, molecule care formează legături de hidrogen ca rezultat al unui potențial
electrostatic dezechilibrat. În acest caz, atomul de hidrogen interacționează cu fluor electronegativ,
hidrogen sau oxigen.
Legătură covalentă nepolară
Acest tip de legătură covalentă se formează ori de câte ori există o pondere egală de
electroni între atomi. Diferența de electronegativitate între doi atomi este zero. Apare oriunde
atomii care combină au afinitate electronică similară (elemente diatomice). De exemplu, legătura
covalentă nepolară se găsește în molecule de gaz precum gazul de hidrogen, gazul de azot etc.
Un alt tip de lagătură covalentă, este cea coodinativă. Acesta este legătura în care electronii
puși în comun provin de la un singur atom. Atomul care pune în comun perechea de electroni se
numește donor de electroni, iar celălalt atom care nu participă cu electroni la formarea legăturii se
numește acceptor de electroni.
Așadar, legătura covalentă se realizează prin punerea în comun de electroni. Acesta are
diferite proprietăți și pot fi de două feluri: legături covalente polare și nepolare. Legătura covalentă
polară se realizează între atomi de nemetal cu electronegativități diferite, iar electronii puși în
comun sunt deplasați spre atomul cu electronegativitatea mai mare. Legătura covalentă nepolară se
realizează între doi atomi de nemetal identici, iar electronii puși în comun aparțin în egală măsură
celor doi atomi.