Legătura metalică

Referat la chimie

Coordonator: Prof. Dr. Gabriela Ciobanu

Student: Fanaragiu Marian

Facultatea de Științe și ingineria materialelor

Anul I, grupa 9102
 Legăturile metalice sunt legături chimice ce se formează între atomii
metalelor, cum ar fi magneziul (Mg), sodiul (Na) sau cuprul (Cu). Cea mai simplă
teorie ce explică legăturile metalice spune că atomii metalelor cedează electronii
de pe ultimul strat, pentru a forma cationi.

Aceşti cationi sunt aşezaţi în straturi, straturile fiind aşezate unele peste altele.
Electronii cedaţi de atomii metalelor sunt liberi în interiorul structurii. Astfel,
legătura metalică este atracţia electrostatică dintre ionii pozitivi, care sunt ficşi şi
electronii (cu sarcină electrică negativă) care se mişcă continu printre ioni.

Metalele sunt elemente chimice de structură policristalină și sunt formate din

microcristale orientate pe direcții diferite și de forme diferite numite cristalite în
care atomii sunt legați prin legături metalice. În metale, atomii sunt legați între ei
prin electronii de valență (elecronii de la nivelul energetic exterior) care aparțin
tuturor atomilor învecinați, formănd astfel legătura metalică (punerea în comun a
electronilor de valență).

Legătura metalică se prezintă numai în metale. De exemplu: Cu,Ag,Mg.etc,

este o legătură de tip special, care determină proprietățile comune ale metalelor,
care se manifestă numai în stare solidă, cu excepția Hg,singurul metal lichid.

Legătura metalică se stabileşte numai în stările condensate ale materiei, între

un număr N foarte mare de atomi (N ~ NA ) cu electronegativităţi scăzute (XE <
2,1). • Elementele metalice “nesaturarea electronică” – nr. lor de e- ext. < nr. O.A.
ext. elementele grupelor I A – III A au 1, 2, respectiv 3 e- ext. 1 orb. ns + 3 orb.
np = 4 O.A. ext.

Metalele se deosebesc fundamental de celelalte substanțe, atât sub formă

elementară cât și sub formă de combinații, principalele lor proprietăți fiind:

 Conductibilitate electrică mult mai mare decât celelalte substanțe și

deosebit prin natura ei : trecerea curentului electric prin metale se face
fără transfer apparent de masă;
 Conductibilitatea termică a metalelor este mult mai mare decât a celorlalte
substanțe;
 Metalele sunt practice total opace, nepermițând trecerea luminii nici prin
foițe foarte subțirii;
 Metalele au luciu, datorită reflectării aproape totală a luminii. Din această
cauză majoritatea metalelor au culoarea alb-cenușie ,excepție făcând Cu și
Au, care absorb în domeniul lungimilor de undă corespunzătoare culorilor
albastru, respective verde,de unde colorația lor roșiatică ,respective
galbenă.
 Metalele au rezistență mare la solicitările mecanice dar sunt totuși
deformabile. Ele sunt maliabele (pot fi trase in foi) și ductile (pot fi trase in
fire subțiri).

Tăria legăturii metalice depinde de gradul de ocupare a O.M.L.

Cu cât ordinul de legare e mai mare

- metalul este mai dur şi mai greu fuzibil

- conductibilitatea termică şi electrică a solidului scade.

Ex: Să analizăm structurile de benzi ale Na (grupa I A) şi (II A). 11 12Mg -

ambele elemnete dispun de 4 O.A. exteriori: 1 orbital 3s şi 3 orbitali 3p. - lărgimea
benzii energetice a N atomi va fi de 4N O.M. :
- în cazul sodiului există un singur electron exterior, deci se formează un număr
de perechi de electroni egal cu:

- cum magneziul dispune de doi electroni exteriori, numărul de perechi de

electroni care se formează este:

Mineralogul si chimistul norvegian V.M.Goldschmidt considera că

între atomii unui metal ar exista covalenţe. L.Pauling considera că în reţeaua
metalică legăturile dintre atomi sunt în rezonanţă, electronii de valenţă
fiind repartizaţi statistic în mod egal între toţi atomii alăturaţi ai reţelei
cristaline. De exemplu, în reţeaua cristalină a sodiului fiecare atom, având un
electron de valenţă în orbitalul 3s, poate forma o covalenţă cu un atom vecin.
Prin urmare, după L.Pauling, între atomii unui metal se stabilesc legături
dielectronice, labile, care se desfac și se refac necontenit, între diferitele perechi de
atomi vecini din reţea.La formarea legăturilor metalice în sodiul cristalizat ia
parte numai electronul devalenţă al fiecarui atom în parte. Pentru explicarea
intensităţii legăturii metalice,L . Pauling considera că prin transfer de electroni de
la un atom la altul s e formează și structuri ionice. Prin urmare, la metale unii
atomi primesc mai mulţi electroni decât pot include în stratul de valenţă.
Coeziunea mare a metalelor este explicată de către L.Pauling prin existent
valenţei metalice, care este cuprinsă între 1și6.

Valenţa metalică este

reprezentată de numarul electronilor care participă la formarea legăturii
metalice. Pentru elementele cu Z=19-31 valenta metalică este
reprezentată decifra scrisă deasupra fiecarui element. Prin urmare, numărul
maxim de legături metalice este format de metalele tranziţionale cu coeziune
maximă din grupeleVI , VII și VIII.

• Ordinul de legare creşte de la elementele grupei III B (o.l. = 0,5) până la cele ale
grupei VI B (o.l. = 1).
• Începând cu elementele grupei VII B, electronii ocupă şi orbitalii moleculari de
antilegătură ai benzii energetice.

• În acest mod apar orbitalii moleculari de nelegătură (O.M.N.) localizaţi la

miezurile atomice plasate în nodurile reţelei.

Ex: Distribuţia electronilor şi ocuparea benzii energetice în manganul metalic:

Metalele al căror număr de legături metalice este mare, au raze atomice mici,
densităţi și durităţi mari, temperaturi de topire și de fierbere ridicate, precum și o
rezistenţă remarcabilă la solicitările mecanice exterioare.

Spre deosebire de covalenţe, legăturile metalice sunt nesaturate,nelocalizate și

nedirijate în spaţiu, ceea ce ar explica plasticitatea metalelor.

Sunt mai multe elemente ce influenţează cât de rezistentă este o legătură

metalică. Printre acestea sunt: sarcina ionului, sarcină ce e egală cu numărul de
electroni cedaţi şi raza metalică.

Cu toţii ştim că metalele sunt bune conductoare de electricitate. Asta se

întâmplă din cauza electronilor care sunt liberi să se mişte în interiorul structurii.
Metalele - 80 din cele 106 elemente cunoscute pana acum - prezinta unele
proprietati comune care se datoresc configuratiei lor electronice si caracterul
deosebit al legaturii dintre atomii lor. In conditii obisnuite, metalele sunt
substante solide, cristaline (cu exceptia mercurului care este lichid) si proprietatile
lor specifice se manifesta in aceasta stare.
Natura legaturii dintre atomii metalelor:

-nu poate fi ionica, deoarece este intre atomi de acelasi fel;

-nu poate fi covalenta, localizata intre doi atomi, deoarece in cristal fiecare atom
de metal este inconjurat de 8 sau 12 atomi de acelasi fel, deci nu are suficienti
electroni de valenta;
 Legătura metalică apare în rezultatul delocalizarii elementelor de valență din
rețeaua metalică, care se mișcă liber și înteracționează cu cationii;

Elecronii delocalizați determina electro și termoconductibilitatea metalelor,

plaicitarea.

Spre deosebire de legătura covalentă, legăturile metalice sunt nesaturate,

nelocalizate și nedirijate în spațiu, ceea ce ar explica plasticitatea metalelor.
Atomii metalelor prezintă doar câțiva electroni de valență (pe ultimul strat), iar
atunci când aceștia se leagă pentru a forma un solid, electronii de valență sunt
pierduți și devin atomi colectivi, si inactivi fiind partajați de toți atomii din rețea.
Astfel, în cadrul legăturii metalice, electronii de valență devin nelocalizați în norul
electronic.

Deşi moleculele sunt neutre din punct de vedere electric, sarcinile nucleare
pozitive nu se compensează perfect, în orice moment, cu sarcinile negative ale
norului electronic propriu. forţe de atracţie electrostatică – forţe van der Waals •
Forţele van der Waals: - nu sunt orientate, adică ele au aceeaşi intensitate pe orice
direcţie - au rază scurtă de acţiune - se manifestă numai în – stările condensate ale
materiei - gaze la t < tcritică - sunt slabe comparativ cu legăturile covalente

• Clasificarea forţelor van der Waals:

1. Forţe de dispersie (London) - În orice moleculă, pot apărea (fie spontan,
fie sub acţiunea unor radiaţii luminoase) fluctuaţii ale norului electronic faţă
de poziţia de echilibru.
2. Forţe de orientare (Keesom) - Se manifestǎ numai în cazul moleculelor cu
dipoli permanenţi; - Aceştia se atrag reciproc, astfel că polul pozitiv al
moleculei se poziţionează în dreptul polului negativ al moleculei învecinate:
-Energia potenţialǎ a acestui tip de forţe intermoleculare este datǎ de
ecuaţia lui Keesom:

μ1 , μ2 = momentele dipolare ale celor doi dipoli

3. Forţe de inducţie (Debye) - Se manifestă între un dipol permanent şi un

dipol indus: - Energia potenţială a forţelor de inducţie este dată de relaţia
lui Debye:

μ = momentul dipolului inductor

α = polarizabilitatea moleculei în care are loc inducerea