CURS 1

1. Structura atomică a metalelor

1.1 Introducere
Materialele reprezinta un factor determinant în orice activitate
umană, cunosterea acestora fiind importanta pentru dezvoltarea
societăţii. De-a lungul istoriei omenirii, anumite epoci istorice, au fost
denumite in asociere cu denumirea materialele utilizate cu
preponderenta (epoca pietrei, epoca bronzului, epoca fierului).
Fie că există ca atare în natură, fie că sunt concepute de om,
materialele reprezintă suportul oricărei activităţi productive (de la
agricultură şi industria alimentară, până la aeronautică, industria de
armament sau industria masinilor de constructii).

1.2 Obiective
In urma parcurgerii cursului studentul va putea:
 sa identifice elementele chimice considerate metale;
 sa cunoasca structura atomului;
 sa cunoasca tipurile de legaturi atomice;
 sa cunoasca proprietatile fizice ale metalelor.

1.3 Tabelul periodic al elementelor

Din cele 118 elemente descoperite, aproximativ 71 sunt
considerate metale, 4 sunt semimetale (germaniu, staniu, stibiu,
bismut), iar restul sunt nemetale sau metaloizi si sunt aranjate in
functie de proprietatile fizice si chimice in tabelul periodic al elementelor
sau tabelul periodic a lui Mendeleev.
Clasificarea elementelor chimice, concretizata in tabelul
periodic al elementelor se bazeaza pe constatarea ca exista doua feluri
de proprietati ale elementelor: unele care variaza continuu (proprietati
aperiodice), altele care prezinta o periodicitate marcata. Principalele
proprietati aperiodice ale elementelor sunt numarul atomic Z si masa
atomica. Printre proprietatile periodice ale elementelor se numara, in
primul rand, proprietatile chimice si apoi unele proprietati fizice cum ar
fi: spectrele electronice ale atomilor, potentialele de ionizare ale
atomilor si diferitele proprietati structurale (sau geometrice) cum ar fi
razele atomice. O serie chimica este un grup de elemente chimice, cu
caracteristici comune fizice si chimice, cu toate ca aceste caracteristici
variaza progresiv de la un capat al serie la altul. Serii de mai multe
elementa chimice corespund exact cu grupele din tabelul periodic:
aceasta nu este o coincidenta, proprietatile fizice ale grupei apar din
aceleasi configurati orbitale care plaseaza acele elemente chimice in
cadrul aceleiasi grupe din tabelul periodic. Seriile chimice se impart in
metale, metaloizi si nemetale

Pag. 1
 Actinidele și lantanidele se numesc împreună "pamânturi rare".
Metalele alcaline, metalele alcalino-pământoase, metalele de tranziție și
de post-tranziție, actinidele și lantanidele se numesc împreună
"metale." Halogenii și gazele nobile sunt nemetale.
În comparaţie cu celelalte elemente, metalele posedă o serie
de proprietăţi fizice, mecanice si chimice caracteristice, cum ar fi
conductibilitatea electrică, conductibilitatea termică, afinitatea pentru
oxigen, valenţa variabilă, tendinţa spre polimorfism, paramagnetismul,
feromagnetismul. De asemenea, metalele sunt rezistente plastice şi
tenace, iar din punct de vedere chimic sunt definite ca elemente care
reacţionează cu bazele pentru a forma oxizi şi cu acizii pentru a forma
săruri.
Metalele sunt sisteme atomice şi nu moleculare, ceea ce
explică atât proprietăţile lor caracteristice cât şi posibilitatea elaborării
unor aliaje. Acestea de pe urmă se obţin prin amestecul fizic al atomilor
fie prin interstiţie, fie prin substituţie, adică se pot dizolva reciproc,
menţinându-se structura metalică de bază. Aliajele metalice nu sunt
combinaţii chimice.
Proprietăţile caracteristice ale metalelor se explică prin
configuraţia electronică a atomilor respectivi. Particularitatea
caracteristică a structurii atomilor metalelor constă în existenţa unui
număr mic de electroni pe stratul superior şi a unei legături slabe între
aceştia şi nucleu. Deci, pentru studiul teoretic a caracteristicilor
metalelor şi aliajelor vor trebui cunoscute structura atomică, forţele
interatomice şi aranjamentul atomilor în agregatul metalic.

Pag. 2
1.4 Structura atomilor şi legăturile dintre atomi

Atomul este compus dintr-un nucleu pozitiv din punct de

vedere electric, care la rândul lui este alcătuit din protoni (particule
grele pozitive) şi neutroni (particule care dau masă). În jurul nucleului
se mişcă electronii, particule de sarcina negativa.

Numarul lor total al electronilor este egal cu numărul de

ordine al elementului din sistemul periodic al lui Mendeleev.
În ansamblu, atomul este neutru, sarcina pozitivă a nucleului
fiind compensată de cea negativă a electronilor. Dacă atomul pierde
sau captează electroni, atunci el devine pozitiv sau negativ. Aproape
întreaga masă a atomului este concentrată în nucleu.
Electronii se rotesc pe orbite. Orbita exterioară defineste
diametrul atomului, egal cu 1...4 Å (1Å = 10-8 cm), deci spaţiul
atomului este ocupat numai în infimă parte cu particule materiale.
Orbitele eliptice ale electronilor se deosebesc ca dimensiuni,
excentricitate şi orientare. Electronii de pe orbitele mai apropiate de
nucleu au cantităţi de energie mai mici şi, existând tendinţa de a se
trece la stări de energie minimă, straturile de lângă nucleu vor fi şi mai
compacte. Electronii periferici au energie mai mare şi sunt legaţi de
nucleu.
Orbitele sunt grupate în straturi electronice, formând zone de
diferite niveluri de energie. În primul strat se găsesc doi electroni, apoi
sunt straturi de 8, 18, 32, etc. În straturi sunt substraturi compuse
din 2, 6, 10, 14 electroni. Orbitele electronilor care alcătuiesc un
substrat au aceeaşi formă (dimensiune şi excentricitate),
deosebindu-se numai prin orientare. Numărul stratului se notează cu
o cifră n = 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, sau cu litere K, L, M, N, P, Q, în strat fiind
2
2 n electroni.
Substratul se notează cu o literă: s = 2 electroni, p = 6
electroni, d = 10 electroni, f = 14 electroni.

Pag. 3
 Electronii din substratul s au energie mai mică decât cei din
substratul p. Fiecare strat este format din n substraturi. Astfel, în
primul strat există numai electroni s, în al doilea 2 electroni s şi
6 electroni p şi aşa mai departe. De exemplu, se notează:
2 2 6 2 1
 aluminiu (13): 1s 2s p 3s p
2 2 6 2 6
 argon (18): 1s 2s p 3s p
Numărul de electroni din stratul exterior dă valenţa. Astfel,
argonul, având 8 electroni este inert, iar aluminiul, lipsindu-i 5 electroni
este activ chimic. Repartiţia electronilor în atomii primelor 10 elemente
din tabloul periodic este prezentată în figura urmatoare.

Aplicarea mecanicii ondulatorii la structura atomului a avut

drept consecinţă înlocuirea orbitelor electronice distincte prin nori
electronici difuzi, densitatea norului în fiecare punct corespunzând
probabilităţii de a găsi un electron în acel punct. Cercetările efectuate
de Bohr, Broglie, Schrödinger şi alţii au dus la crearea mecanicii
ondulatorii, după care particulele aflate în mişcare se comportă, în
anumite condiţii, ca nişte unde, adică au un caracter dublu undă -
particulă. În locul orbitelor de electroni vor exista unde staţionare, iar în
locul electronului un nor de sarcini.
În stare gazoasă, atomii (moleculele) sunt separaţi unii de
ceilalţi, fiind lăsaţi să se mişte în spaţiul înconjurător, la distanţe mari
în comparaţie cu dimensiunile proprii, înainte de a se întâlni cu un alt
atom. În solide şi lichide, atomii sunt în contact, împiedicaţi în mişcare
de prezenţa atomilor vecini. Aşa se explică rezistenţa mecanică,
coeziunea materialelor.

Pag. 4
 Factorii care determină starea de agregare sunt: natura şi
intensitatea forţelor interatomice, temperatura şi presiunea. În cazul
corpurilor solide există deci legături între atomii care le fac compacte,
monolite.
Legăturile între atomi pot fi:
 ionice (heteropolare);
 covalente (homopolare);
 polare (Van der Waals);
 metalice;
 de hidrogen.

Legătura ionică (heteropolară): apare ca urmare a schimbului

electronilor de valenţă, între cei doi ioni formaţi creându-se o forţă
electrostatică de atracţie. La formarea legaturii participa un metal cu
1,2 sau 3 electroni in ultimul strat si un memetal cu 5, 6 sau 7
electroni pe ultimul strat. De exemplu, între sodiu şi clor se va
completa aranjamentul atomic al ultimului, formându-se compusul
clorură de sodiu NaCl.

Legătura ionică (formarea compusului NaCl)

Legătura covalentă (homopolară): reprezinta legatura dintre

doi atomi nemetalici, se formează atunci când atomii nu cedează
sau nu primesc electroni de valenţă, iar completarea până la 8 electroni
se face prin punere în comun. Electroni pusi in comun pot proveni de la
atomi de acelsi tip sau de la atomi diferiti. De exemplu, formarea
moleculei de clor Cl2.

Pag. 5
 Legătura covalentă (Cl2)

Legătura polară (Van der Waals): apare la elemente stabile din

grupa O, la care se manifestă numai forţele de legătură polare foarte
slabe, pe baza legilor atracţiei maselor. Acesta explică, de exemplu,
lichefierea la aproape -2700 C a heliului.

Legătura polară (H2O)

Legătura metalică: este specifică metalelor, care au electronii din

stratul exterior al atomilor la distanţe egale de mai multe nuclee şi

Pag. 6
slabi legaţi de acestea. Aceşti electroni se pot deplasa liberi în masa
metalului, nefiind sub atracţia unui nucleu bine determinat. Ei
formează aşa numitul gaz electronic. Deoarece metalele sunt corpuri
cristaline, atomii sunt aşezaţi în forme geometrice regulate numite
reţele cristaline. Atomii pierd electroni din orbitele exterioare, deci se
poate spune că metalele sunt formate din ioni pozitivi (aşezaţi în
nodurile reţelei) şi gaz electronic. Legătura metalică este dată de
reteaua de ioni pozitivi între care se găsesc electronii liberi.

Legătura metalică

Legătura de hidrogen: atomul de hidrogen, având un singur electron

ar trebui în mod normal să se unească cu un singur atom printr-o
legătură covalentă. În multe cazuri însă, acest atom se uneşte însă cu
alţi atomi formând o legătură hidrogenoidă sau legătură de hidrogen,
cum i se mai spune obişnuit. Acest tip de legătură se realizează între
protonul atomului de hidrogen care a pierdut electronul şi ceilalţi doi
atomi. Prin caracterul ei, legătura de hidrogen ar fi mai mult de natură
ionică. Proprietăţile fizice caracteristice ale apei şi gheţii se datorează
legăturii de hidrogen. Prin acţiunea legăturii de hidrogen se poate
explica în mod satisfăcător aranjamentul moleculelor în proteine,

Pag. 7
polimerizarea unor substanţe, structura moleculei de AND şi
proprietăţile unor cristale feroelectrice.

1.4 Proprietăţile fizice ale metalelor, consecinţe ale

structurii atomice

Proprietăţile fizice ale metalelor, cum ar fi proprietăţile

electrice, termice şi magnetice, depind nemijlocit de structura atomică
si a retelei cristaline. Principalele proprietăţi fizice ale metalelor sunt:
 Starea de agregare. În condiţii normale de temperatură şi
presiune metalele sunt solide. Excepţie face mercurul care este lichid la
temperatura camerei.
 Luciul metalic. Metalele în stare compactă au luciu, datorită
proprietăţii suprafeţei lor de a reflecta lumina incidentă. Când se găsesc
în stare fin divizată majoritatea metalelor îşi pierd luciul, numai
magneziului şi aluminiului şi-l păstrează.
 Opacitatea. Deoarece radiaţia luminoasă care vine în contact cu
metalul întâlneşte electronii mobili din structura specifică a reţelei
metalice, ea este fie reflectată, fie absorbită, dar nu poate trece prin
metale (nu poate fi transmisa). Din acest motiv, metalele nu sunt
transparente nici când se află sub formă defoiţe metalele sunt opace.
 Culoarea. Majoritatea metalelor sunt colorate în alb-argintiu (de
exemplu:Na, K, Ca, Mg, Al, Cr, Hg) sau în cenuşiu (de exemplu: Pb,
Fe). Cuprul si aurul au culoarea galben-roşcată.
 Densitatea metalelor variază în limite foarte largi, de la valori
subunitare, până la valori de ordinul zecilor de grame/cm3. După
densitate, metalele se pot împărţi în două categorii: metale uşoare (cu
densitate mai mică de 5 g/cm3 si metale grele.
 Temperatura de topire. Temperatura la care metalele trec din
stare solidă în stare lichidă, numită temperatură de topire, variază între
limite foarte largi.
 Conductibilitatea electrică: materialele izolante au electronii
mai puţin legaţi şi au tendinţa de a fixa electronii suplimentari. Sarcina
negativă este imobilizată. Dacă izolantul a pierdut electroni, excedentul
de sarcină pozitivă va fi localizat. Metalele, în schimb, conţinând
electroni liberi care transportă sarcini negative, dacă cedează electroni,
atunci excesul de sarcină pozitivă se împrăştie fiindcă sosesc alţi
electroni din regiunile vecine, care au tendinţa de a uniformiza
repartiţia. Curentul electric este astfel un transport de particule
materiale purtătoare de sarcini;
 Variaţia rezistenţei electrice cu temperatura: dacă se aplică
un câmp electric electronilor din norul electronic, aceştia vor fi
acceleraţi în direcţia câmpului. Creşterea rezistenţei electrice cu
temperatura apare datorită agitaţiei termice a atomilor, ducând la o
neregularitate în reţea. La temperaturi scăzute, reţeaua cristalină este

Pag. 8
foarte regulată, se produce puţină difuzie (deplasarea atomilor),
rezistenţele opuse deplasării atomilor (şi deci rezistenţa electrică) sunt
scăzute. Când temperatura creşte dezordinea se măreşte, odată cu
difuzia şi rezistenţa. De asemenea, rezistenţa electrică se măreşte, în
general, când are loc topirea, ceea ce este datorat neregularităţi
ridicate a dispoziţiilor atomilor în stare lichidă şi dacă metalul conţine
impurităţi, imperfecţiuni, crăpături sau este deformat la rece. La unele
metale rezistenţa electrică scade brusc până la zero atunci când
temperatura ajunge în jurul lui zero absolut. Acest fenomen de
supraconductibilitate se observă la taliu, plumb şi unele aliaje.
Dispariţia rezistenţei electrice înseamnă dispariţia frecărilor interne care
se opun mişcării electronilor;
 Proprietăţile magnetice: magnetizarea este condiţionată de
circulaţia sarcinilor electrice la scară atomică sau electronică. Dacă un
corp este aşezat într-un câmp magnetic atunci el se magnetizează.
Din punct de vedere al comportării magnetice, corpurile metalice sunt:
 diamagnetice - adică slab influenţate de câmpul magnetic.
Orbitele electronilor sunt dispuse natural, astfel că momentul
magnetic este nul. Câmpul magnetic amplificat nu poate să modifice
orientarea atomului în spaţiu, dar poate să modifice orientările
orbitelor, să le deformeze. Astfel, atomul primeşte un moment
magnetic temporar, care dispare odată cu câmpul care i-a dat
naştere. Exemple de metale diamagnetice sunt: cuprul, argintul, aurul;
 paramagnetice - momentul magnetic rezultant al atomului nu
mai este nul. Atomul este un dipol permanent şi câmpul aplicat îl
orientează după liniile de forţă. Exemple pentru această grupă
sunt metalele alcaline, alcalino-pământoasă, metalele de tranziţie;
 feromagnetice - momentele dipolare magnetice provin nu numai
din mişcarea electronilor pe orbită, ci şi din rotaţia lor în jurul axei
proprii (mişcarea de spin), deoarece şi această mişcare constituie un
transport de electricitate. Feromagnetice sunt fierul, nichelul, cobaltul,
aliajele lor.
 Conductibilitatea termică este proprietatea metalelor de a fi
bune conducătoare de căldură. Această proprietate se explică tot prin
existenţa electronilor mobili în reţeaua metalică. Metalele cu
conductibilitatea termică cea mai mare sunt: Ag, Cu, Al.
 Duritatea este o proprietate mecanică a metalelor, care indică
rezistenţalor la acţiunea unor forţe exterioare (zgâriere, lovire). Pentru
aprecierea durităţii se foloseşte scara Mohs care are 10 unităţi: o
unitate corespunde durităţii talcului, iar 10 unitati durităţii diamantului.
Există metale cu duritate foarte mică, sub-unitara (K,Na), altele au
duritate mică sau medie (Pb, Ca, Mg, Sn, Ag, Au), iar unele sunt foarte
dure (Cr, W).
 Plasticitatea este o proprietate mecanică a metalelor, care le
permite să sufere deformări permanente sub acţiunea unor forţe
exterioare, fără să se rupă reţeaua metalică. Pe baza plasticităţii, unele

Pag. 9
metale pot fi trase în fire (proprietate numită ductilitate) sau în foi
(maleabilitate). Operaţia prin care metalele (de exemplu: Ag, Cu, Al) se
trag în fire poartă numele de filare. Operaţia de tragere în foi a unor
metale (de exemplu: Au, Cu, Zn) se numeşte laminare. Deoarece
plasticitatea creşte cu temperatura, metalele se încălzesc pentru a fi
prelucrate mecanic.
 Insolubilitatea în dizolvanţi comuni. Metalele se dizolvă numai
în alte metale, cu formare de aliaje. De cele mai multe ori, metalele
sunt folosite în industrie sub formă de aliaje, care au calităţi superioare
metalelor pure componente.

Teste autoevaluare:
1. Ce tip de legaturi atomice cunoasteti?
R: Legatura ionica, covalenta, polara, metalica, de hidrogen
2. Ce fel de sisteme sunt metalele?
R: Metalele sunt sisteme atomice şi nu moleculare
3. Aliajele metalice sunt combinatii chimice?
R: Nu
4. Cum sunt electronii in cazul legaturii metalice?
R: Electroni se pot deplasa liberi în masa metalului, nefiind sub
atracţia unui nucleu bine determinat
5. Clasificati metalele din punct de vedere a comportarii magnetice.
R: Din punct de vedere al comportării magnetice, corpurile
metalice sunt diamagnetice, paramagnetice si feromagnetice

Activitati:
Incercati sa identificati pentru un material metalic uzual
proprietatile fizice ale acestuia. Cuantificati aceste proprietati si
intocmiti o fisa sintetica cu acestea pentru materialul metalic studiat.

Bibliografie:
1. Mutiu T.A. - Studiul metalelor, Editura I.C.P.A.I.U.C., Bucuresti,
1985;
2. Schwartz H. - Elementa practice de metalurgie fizica, Editura
Tehnica, Bucuresti, 1956;
3. Schumann H. - Metalurgie fizica, Editura Tehnica, Bucuresti, 1955;
4. http://www.ptable.com;
5.http://documentare.digitalarena.ro

Teste:
1. Cum se impart seriile chimice conform tabelului periodic?
a) Metale, metaloizi, nemetale;
b) Lichide, metale, actinide;
c) Metaloizi, metale, solide
2. Care este structura atomului?

Pag. 10
 a) Neutroni, electroni;
b) Nucleu, electroni;
c) Protoni, neutroni.
3. Cum sunt atomii materialelor aflate in stare solida sau lichida?
a) Atomi sunt liberi;
b) Atomi sunt in contact;
c) Atomi migreaza.
4. Cum se numeste proprietatea metalelor de a reflecat lumina?
a) Opacitate;
b) Duritate;
c) Luciu metalic.
5. Care proprietate permite metalelor sa fie prelucrare sub forma de
fire?
a) Conductibilitatea termica;
b) Plasticitatea;
c) Insolubilitate.
6. Cum este explicata conductibilitatea termica?
R: Conductibilitatea termica se explică prin existenţa electronilor
mobili în reţeaua atomica a metalului
a) Prin prezenta neutronilor;
b) Prin prezenta nucleulu imobil in structura atomica;
c) Prin existenta electronilor mobili in reteaua atomica a metalului

Grila de evaluare

1. a (Seriile chimice se impart in metale, metaloizi si nemetale);

2. b (Atomul este compus dintr-un nucleu, in jurul nucleului se
mişcă electronii);
3. b (În solide şi lichide, atomii sunt în contact, împiedicaţi în
mişcare de prezenţa atomilor vecini);
4. c (Proprietatea melalelor de a reflecta lumina se numeste luciu
metalic)
5. b (Proprietatea melalelor care permite prelucrarea sub forma de
fire se numeste plasticitate)
6. c (Conductibilitatea termica se explică prin existenţa electronilor
mobili în reţeaua atomica a metalului)

Pag. 11