CURS 6 - Metalurgie fizica.

Aliajul fier-carbon

6.1 Obiective
In urma parcurgerii cursului studentul va putea:
 Sa cunoasca transformarile polimorfice ale fierului;
 Sa cunoasca diagrama de echilibru fier carbon;
 Sa cunoasca constituenţi de echilibru din diagrama Fe-Fe3C;
 Se cunoasca clasificarea otelurilor si fontelor.

6.2 Generalitati

Fierul este un metal cu culoare cenuşie, relativ greu (ρ =

3
7,860 kg/m ), moale (duritate 60...70 HB), cu rezistenţă mecanică
2
medie (Rm=200...250 N/mm ), plasticitate bună (KCU = 200...250
2 0
J/cm ).Temperatura de topire a fierului este Tt = 1539 C, iar
0
temperatura de fierbere Tf = 2880 C.
La temperatura ambiantă, fierul are reţea cristalină de tip
cubic cu volum centrat şi este feromagnetic. Prin încălzirea la
0
912 C, fierul îşi modifică starea cristalină din cubică cu volum centrat
0
în cubică cu feţe centrate, iar la 1394 C reţeaua fierului devine
iarăşi cubică cu volum centrat. Acest fenomen de modificare a
tipului de reţea cristalină la acelaşi metal poartă denumirea de
polimorfism (mai multe forme cristaline), iar fiecare din stările
cristaline prezentate se numeşte modificare polimorfică.
Rezultă deci că, fierul are trei modificaţii polimorfice, existente
în trei domenii de temperaturii diferite şi care se transformă una în
cealaltă, atât la răcire cât şi la încălzire. Ele se notează în mod diferit
Fe α (reţea cubică cu volum centrat, domeniu de existenţă 0...912
0
C), Fe γ (reţea cubică cu feţe centrate, domeniu de existenţă
0
910...1394 C) şi Fe δ (reţea cubică cu volum centrat,domeniu de
0
existenţă 1394 C...ttopire). Temperaturile de transformare dintr-o
0
stare în alta sunt notate cu litere, şi anume: A3 = 912 C şi A4 =
0
1394 C.
Carbonul este un element nemetalic. Se găseşte în

Pag. 1
natură sub formă cristalină, ca diamant (reţea cubică complexă), sau
ca grafit (reţea hexagonală). El se comportă faţă de fier în mod
diferit, în funcţie de temperatură. În fierul lichid, carbonul se dezvoltă
uşor, formând soluţii lichide.
În aliajele fier-carbon solidificate, carbonul se găseşte
dizolvat în fier (soluţii solide), fie legat de acesta în compusul definit
Fe3C numit cementită, care are o reţea cristalină complicată şi
corespunde aliajului cu 6,67% C. În aliajele fier-carbon tehnice, cu
carbon mai mult şi care conţin şi siliciu, în condiţii speciale de
solidificare sau de reîncălzire, carbonul se poate găsi şi sub formă de
grafit.

Transformările polimorfice ale fierului

Datorită faptului că în aliajele Fe-C carbonul se poate afla

sub formă de cementită sau de grafit, există două feluri de diagrame de
echilibru pentru acest sistem de aliaje şi anume:
 diagrama Fe-Fe3C, numită şi diagrama echilibrului metastabil;
 diagrame Fe-grafit, numită şi diagrama echilibrului stabil.
Denumirile de echilibru metastabil şi stabil provin de la faptul că
cementita este teoretic mai puţin stabilă decât grafitul şi în
condiţii speciale (răcire cu viteză foarte mică, retopiri şi resolidificări
repetate, încălziri de lungă durată la temperaturi înalte), tinde să se
descompună, cu formare de grafit, după reacţia:
Fe3C = 3Fe + C (grafit)

6.3 Diagrama de echilibru fier-carbon

Pag. 2
 Majoritatea aliajelor Fe-C cristalizează mai uşor după sistemul
corespunzător echilibrului metastabil, deci cu formare de cementită.
Din această cauză, cea mai mare importanţă o are studiul diagramei
Fe-Fe3C. Deoarece aliajele cu mai mult de 5...6% C sunt fragile, greu
de obţinut şi puţin utilizate, diagrama se studiază numai până la
formarea cementitei (6,67% C).
Transformările în stare solidă se datorează
transformărilor alotropice ale fierului şi variaţiei cu temperatura
solubilităţii carbonului în soluţiile solide şi. Linia lichidus a diagramei
este linia ACD, deasupra căruia toate aliajele se vor afla în stare
lichidă, iar linia solidus este AECF, dedesubtul căreia toate aliajele
vor fi complet solidificate. Între cele două linii se vor afla, în echilibru,
soluţie solidă şi cristale.

Diagrama de echilibru Fe-Fe3C

Diagrama conţine şi alte linii (GS, ES, PSK, GPQ),

fiecare reprezintă liniile de transformare în stare solidă a structurii
aliajelor Fe- Fe3C. Aceste linii împart diagrama în mai multe
domenii structurale, dintre care unele conţin structuri alcătuite dintr-un
singur constituent, iar altele alcătuite din mai mulţi constituenţi.
În prima grupă sunt cuprinse acele domenii de compoziţie şi

Pag. 3
temperatură în care carbonul se transformă în fier, aliajele
fiind constituite numai din soluţii de carbon şi fier. În această grupă
sunt cuprinse: domeniul soluţiei lichide, situat deasupra liniei
lichidus, domeniul AGSE al soluţiei solide de carbon în Fe γ (numită
austenită) şi domeniul GPQ al soluţiei solide de carbon în Fe α (numită
ferită). Domeniile cu mai mulţi constituenţi se formează ca
urmare a solidificării eutectice a aliajelor cu mai mult de 2,11% C şi
ca urmare a transformărilor structurale în stare solidă, care se produc
(liniile ES, GS şi PSK).
Din diagramă se observă că aliajul cu 4,3% C este
eutectic (amestec mecanic), format din austenită (cu 2,11% C) şi
cementită primară (cementita se numeşte primară pentru că
cristalizează direct în faza lichidă). Acest eutectic se numeşte
ledeburită. Aliajele hipoeutectice care conţin între 2,11% C şi 4,3% C,
încep să se solidifice, cu formare de cristale de austenită, după curba
0
AC. Solidificarea se termină cu formarea ledeburitei (la 1148 C),
iar imediat după terminarea solidificării, structura acestor aliaje
este alcătuită din doi constituenţi: austenită şi ledeburită. În mod
asemănător, aliajele hipereutectice care conţin între 4,3% C şi
6,67% C încep să se solidifice cu formare de cristale de
cementită primară, după curba CD. La sfârşitul solidificării când se
0
formează ledeburită, imediat după temperatura de 1148 C, ele sunt
constituite, de asemenea, din doi constituenţi: cementită primară şi
ledeburită.
Toate aliajele cu mai puţin de 2,11% C se solidifică imediat
sub linia AE sub formă de cristale de austenită. La răcirea
ulterioară, austenita suferă corespunzător unele transformări
structurale foarte importante. Astfel, aliajul cu 0,77% C este de tip
0
austenitic până la temperatura de 727 C (punctul S din diagramă),
când suferă o transformare asemănătoare cu solidificarea unui aliaj de
compoziţie eutectică.
Din austenită se separă simultan cristale de ferită şi
cementită, care formează un amestec mecanic numit perlită. Deoarece
transformarea se produce în stare solidă, ea se numeşte transformare
eutectoidă, amestecul mecanic obţinut, respectiv perlita, fiind un
amestec eutectoid. Pentru acelaşi motiv şi cementita din perlită se
numeşte cementită secundară, deosebindu-se în acest fel de cementita
primară care cristalizează din stare lichidă (în aliajele cu mai mult de
2,11% C).
La răcirea aliajelor cu mai puţin de 0,77% C, numite aliaje
hipoeteuctoide, verticala de compoziţie intersectează mai întâi linia
GS. În momentul intersectării acestei linii, în aliajele respective începe
o transformare în stare solidă, şi anume din austenită se separă cristale

Pag. 4
 0
de ferită. Această separare continuă până la temperatura de 727 C,
când austenita care a mai rămas ajunge la concentraţie de 0,77% C, şi
se transformă în perlită. Ca urmare, în domeniul GPS structura
aliajelor hipoeutectoide este formată din austenită şi ferită, iar sub linia
PS, din ferită şi perlită, această structură păstrându-se până la
temperatura ambiantă.
În mod asemănător se produce şi transformarea
austenitei din aliajele care au între 0,77... 2,11% C (aliaje
hipereutectoide). La aceste aliaje însă, o parte din austenită se
transformă între liniile ES şi SK în cementită secundară, iar restul
0
de austenită se transformă la 727 C în perlită. În consecinţă în
domeniul cuprins între curbele ES şi SK aceste aliaje sunt din
austenită şi cementită secundară, iar la temperatura ambiantă, din
perlită şi cementită secundară.
Procesul de transformare parţială a austenitei în cementită
secundară, care are loc în domeniul cuprins între curbele ES şi SK,
are loc şi în aliajele care conţin între 2,11...4,3% C, iar transformarea
austenitei în perlită se produce şi la aliajele care au între 2,11...6,67%
C. Efectele transformării austenitei în cementită secundară nu sunt
însă vizibile în microstructură, deoarece cementita secundară formată
nu se deosebeşte de cementita primară a ledeburitei. Transformarea
austenitei în perlită este afectează compoziţia ledeburitei, care sub
0
727 C nu mai este formată din austenită şi cementită primară, ci
din perlită şi cementită primară.

6.4 Constituenţi de echilibru din diagrama Fe-Fe3C

Constituenţii din diagrama de echilibru Fe-Fe3C (ferita,

austenita, cementita secundară, ledeburita şi perlita) se numesc
constituenţi normali deoarece apar în structura aliajelor numai la răcire
lentă în stare lichidă şi până la temperatura ambiantă.
Ferita este o soluţie solidă de carbon în fier α, cu conţinut
foarte mic de carbon (sub 0,0218% C) şi cu o structură poliedrică. De
aceea, proprietăţile ei sunt foarte apropiate de ale fierului tehnic pur,
adică este moale şi plastică.
Austenita este o soluţie solidă de carbon în fier γ şi poate
dizolva mai mult carbon decât ferita şi anume până la 2,11% C
(punctul E din diagramă). Are de asemenea, structură poliedrică şi este
moale şi plastică. Deoarece austenita este stabilă numai la temperaturi
0
înalte (peste 727 C), plasticitatea ei prezintă interes numai
pentru asigurarea deformării plastice la cald prin laminare şi forjare
a aliajelor cu mai puţin de 2,11% C.
Cementita este un compus chimic definit (Fe3C); are

Pag. 5
structura şi proprietăţile caracteristice acestui tip de constituent
metalografic, adică este foarte dură (HB 800) şi fragilă, imprimând
aceste caracteristici ale amestecurilor mecanice (ledeburita, perlita)
în compoziţia cărora intră drept component. Cementita primară
apare sub formă de lamele de culoare albă, totdeauna împreună cu
ledeburita. Cementita secundară apare sub formă de lamele fine
sau de globule (în perlită) şi sub formă de reţea albă, totdeauna
împreună cu perlita în aliajele hipereutectoide.
Ledeburita este un amestec mecanic, care
la temperatura ambiantă este format din perlită şi
cementită primară. Ea apare singură numai în aliajul eutectic cu 4,3%
C. În aliaje hipoeutectice, ledeburita se află împreună cu perlita ,
iar în cele hipereutectice, împreună cu cementita primară.
Ledeburita este un constituent dur şi fragil. Prezenţa ei în structură face
ca aliajele să nu poată fi deformate nici prin presare, nici prin lovire.
De asemenea, din cauza durităţii mari ledeburita nu poate fi prelucrată
prin aşchiere.

Microstructura aliajului cu peste 2% C:

1 - ledeburită; 2 - perlită; 3 - cementită primară.

Perlita este un amestec mecanic de ferită şi cementită

secundară, cu structură lamelară, sau globulară. Ca amestec mecanic
are proprietăţi intermediare între cele ale feritei şi ale cementitei:
duritate medie (circa 250 HB), plasticitate satisfăcătoare, însă
2
rezilienţă scăzută (KCU=3daJ/cm ). Apare singură numai în
aliajul eutectoid cu 0,77% C. În aliajele hipoeutectoide apare
împreună cu ferita, iar în cele hipereutectoide, împreună cu cementita
secundară.

Pag. 6
 Aspecte caracteristice ale cementitei secundare şi ale perlitei:
1 - perlită; 2 - ferită; 3 - cementită secundară.

Importanţa diagramei Fe – Fe3C constă în:

 cunoaşterea structurii fiecărui aliaj la diferite temperaturi, în
funcţie de compoziţia sa, dată în principal în procente de carbon,
ceea ce permite stabilirea regimului tehnologic de
prelucrare prin diverse metode;
 alegerea aliajelor pentru diferite destinaţii;
 aplicarea tratamentului termic, după ce în prealabil a fost stabilit
corect regimul termic.
Cunoaşterea şi interpretarea ştiinţifică a diagramelor de
echilibru în general, constituie baza teoretică a tuturor procedeelor de
prelucrare mecanică la cald şi la rece şi a tratamentelor termice şi
termochimice atât de larg utilizate în industria constructoare de maşini.
Anumite transformări ce au loc în diagrama fier-carbon au
căpătat cu timpul o importanţă aparte în aplicarea tratamentelor
termice la aliajele fier-carbon. Când este vorba de un anumit aliaj,
transformarea are loc la o anumită temperatură, pe diagramă printr-un
punct. Totalitatea punctelor care reprezintă transformarea pentru toate
aliajele din diagramă formează linii. Aşa că în denumirea de puncte
critice este vorba de puncte de aliaje bine determinate şi de linii atunci
când ne referim la transformările respective în ansamblul diagramei.

6.5 Generalităţi privind oţelurile şi fontele

Conform diagramei de echilibru, aliajele Fe-Fe3C se clasifică în

funcţie de conţinutul de carbon şi de microstructură în: oţeluri şi
fonte.
Oţelurile sunt aliajele ce conţin până la 2,11% C
şi se caracterizează prin faptul că pot fi deformate
plastic la cald sau la rece, prin presare sau lovire, fără să se rupă.
După conţinutul în carbon se deosebesc trei grupe de oţeluri:
 oţeluri hipoeutectoide, care conţin până la 0,77% C şi au
microstructura formată din ferită şi perlită;
 oţeluri eutectoide, care conţin în jur de 0,77% C şi au

Pag. 7
 structura formată din perlită;
 oţeluri hipereutectoide, care conţin între 0,77...2,11% C şi
au o structură formată din perlită şi cementită secundară.
Fontele albe sunt aliajele care conţin între 2,11...6,67% C şi
se caracterizează prin aceea că nu pot fi deformate plastic.
Denumirea de fonte albe provine de la faptul că în spărtură
proaspătă au cristale de culoare argintie. Atât culoarea în spărtură
cât şi în fragilitatea fontelor albe se datorează prezenţei cementitei
primare în structură. Ţinând cont de conţinutul în carbon, fontele albe
se clasifică după cum urmează:
 fonte albe hipoeutectice, care conţin între 2,11...4,3% C şi
au o structură formată din perlită şi ledeburită;
 fonte albe eutectice, care conţin în jur de 4,3% C şi au
structura formată numai din ledeburită;
 fonte albe hipereutectice, care conţin între 4,3...6,67% C şi
au structura formată din cementită primară şi ledeburită.
Aliajele fier-carbon cu mai mult de 2,11% C şi în care
carbonul se află sub formă de grafit poartă numele de fonta
cenuşie. La conţinuturi mai scăzute de carbon şi siliciu, condiţiile sunt
favorabile separării carbonului sub formă de cementită şi obţinerii
deci, a unor structuri de fonte albe, în timp ce, la conţinuturi mai
mari de carbon şi siliciu, condiţiile sunt favorabile separării
carbonului sub formă de grafit şi obţinerii de structurii de fonte cenuşii.
Aliajele feroase folosite în tehnică conţin, pe lângă fier şi
carbon şi alte elemente, numite elemente permanente însoţitoare, ce
rămân în urma proceselor de extragere şi de elaborare. Dintre
acestea, cele mai importante sunt: siliciul, manganul, fosforul şi
sulful. Ele sunt prezente în compoziţia aliajelor în proporţii relativ mici
(sutimi...zecimi de procent), influenţând într-o oarecare măsură
cristalizarea, structura şi proprietăţile acestora. Influenţa acestora
creşte pe măsura ce creşte şi conţinutul lor în compoziţia oţelurilor şi
fontelor. De aceea, la studiul aliajelor feroase obţinute
corespunzător pe cale industrială trebuie să se ţină seama de
prezenţa şi influenţa principalelor elemente chimice însoţitoare.

Activitati:
Incercati sa construiti diagrama de echilibru fier carbon.
Caracterizati constituientii din diagrama de echilibru Fe-Fe3C.

Bibliografie:
1. Mutiu T.A. - Studiul metalelor, Editura I.C.P.A.I.U.C., Bucuresti,
1985;
2. Schwartz H. - Elementa practice de metalurgie fizica, Editura
Tehnica, Bucuresti, 1956;

Pag. 8
3. Schumann H. - Metalurgie fizica, Editura Tehnica, Bucuresti, 1955;

Teste:
1. Ce tip de retea cristalina are fierul la temperatura ambianta?
a) CFC;
b) HC;
c) CVC
2. Cum este denumit amestecul mecanic, care la temperatura ambiantă
este format din perlită şi cementită primară?
a) Ferita;
b) Ledeburita;
c) Austenita.
3. Cum este denumit amestecul mecanic de ferită şi cementită
secundară, cu structură lamelară, sau globulară?
a) Austenita;
b) Ferita;
c) Perlita.
4. Cum sunt denumite aliajele ce conţin până la 2,11% C ?
a) Carburi;
b) Austenite;
c) Oteluri.
5. Cum sunt denumite aliajele ce conţin intre 2,11% si 6.7%C?
a) Fonte;
b) Oteluri;
c) Perlite.
6. Cum sunt denumite elementele continute in aliajele feroase folosite în
tehnică pe lângă fier şi carbon?
a) Elemente permanente insotitoare;
b) Elemente insotitoare;
c) Elemente fizice.

Grila de evaluare

1. c
2. b
3. c
4. c
5. a
6. b

Pag. 9