ÎNCERCĂRI

MICROSTRUCTURALE
Șef Lucrări Doctor Inginer VASILESCU MARIUS
 LABORATOR 6
DIAGRAMA Fe-C.

ALIAJE Fe-C. OȚELURI NEALIATE

1. Considerații generale

Oțelurile sunt aliaje fier – carbon, plasate în diagrama de echilibru

metastabil în domeniul 0,0 ÷ 2,11%C (vezi diagrama de echibru
metastabil Fe-C).
DIAGRAMA DE ECHILIBRU METASTABIL Fe – C (Fe – Fe3C)
 Fierul se poate prezenta în funcție de temperatură, sub mai multe
modificații polimorfe, care diferă între ele prin sistemul de
cristalizare, magnetism și capacitatea de dizolvare a carbonului. În
mod corespunzător, principalele proprietăți fizico – chimice –
mecanice sunt specifice diverselor modificații polimorfe.
În cazul fierului, considerat metal pur, se evidențiază următoarele
transformări polimorfe:
912°C 1394°C
Feαcvc↔Feγcfc↔Feδcvc
 Temperaturile la care au loc transformările se numesc puncte critice, fiind notate
astfel:

A1 – la 727°C, corespunde transformării eutectoide în oțelurile carbon, respectiv

linia PSK pe diagrama Fe-Fe3C;

A2 – la 770°C, Feα magnetic trece în Feα nemagnetic (transformarea magnetică –

punct Curie), respectiv linia MO pe diagramă;

A3 – la 912°C, Feα (cubic cu volum centrat) trece în Feγ (cubic cu fețe centrate),
respectiv linia GOS pe diagrama Fe – Fe3C;

A4 – la 1394°C, Feγ (cubic cu fețe centrate) trece în Feδ (cubic cu volum centrat)
respectiv linia NJ pe diagrama Fe – Fe3C.
 Transformările zerovariante din diagrama Fe-C:

Transformarea peritectică are loc la temperatura de 1495˚C:

L0,5%C + δ0,07%C→A0,2%C .

Transformarea eutectică are loc la temperatura de 1148˚C:

L4,3%C→A2,11%C + Fe3C6,67%C ,
amestec mecanic eutectic numit LEDEBURITĂ.

Transformarea eutectoidă are loc la temperatura de 727˚C:

A0,77%C→F0,02%C + Fe3C6,67%C ,
amestec mecanic eutectoid numit PERLITĂ.
 Transformările au loc cu histerezis termic, adică valoarea
temperaturii la care se produce transformarea la încălzire este diferită
de valoarea temperaturii la care are loc transformarea la răcire.
Datorită acestui motiv, la încălzire, notarea punctelor de transformare
devine Ac1, Ac3, Ac4, Accem, iar la răcire Ar1, Ar3, Ar4, Arcem.
 2. Faze și constituenți în sistemul Fe – Fe3C

Fazele și constituenții structurali de echilibru metastabil ai oțelurilor sunt

dependente de concentrația în carbon și de temperatură. În diagrama Fe –
Fe3C se evidențiază:

- Ferita (Feα - C), notată cu simbolul F sau α, reprezintă o soluție solidă

interstițială de carbon în fier α.

La temperatura de 727°C ferita dizolvă 0,02%C, iar la temperatura ambiantă

0,006%C.
 Metalografic, după atacul cu nital 2%, ferita apare sub formă de ferită liberă,
fie cu aspect de grăunți alotriomorfi (în oțelurile cu până la 0,5%C), (vezi lucrarea
de laborator - probele D1-D4), fie sub formă de rețea celulară în oțelurile
hipoeutectoide cu mai mult de 0,5%C (vezi lucrarea de laborator - proba D5).

Ferita cristalizează în sistemul cubic cu volum centrat, este magnetică, până la

temperatura de 770°C, prezintă rezistență de rupere la tracțiune redusă
(300N/mm2), duritate mică (HB = 800 N/mm2), este foarte ductilă cu o alungire
mare (A5 = 60%) imprimând, în ansamblu, oțelurilor o bună plasticitate și
reziliență.
 - Cementita (Fe3C), notată cu simbolul Cem sau Fe3C este un compus
definit care dizolvă 6,67%C.

În funcție de mecanismul de formare cementita poate fi: primară (Fe3C’),

eutectică, secundară (Fe3C’’), eutectoidă și terțiară (Fe3C’’’).

Din punct de vedere metalografic cementita primară se evidențiază, numai

în fontele albe hipereutectice, sub formă aciculară (cristale idiomorfe).

Cementita eutectică se evidențiază în eutecticul fontelor albe constituind

faza continuă a acestuia.
 Cementita secundară se separă la răcire din austenită pe linia SE
evidențiindu-se în oțeluri sub formă de rețea mai mult sau mai puțin continuă
în jurul cristalelor de perlită.

Cementita eutectoidă, se separă la răcire, din austenita aflată la

temperatura 727°C, sub formă lamelară, în cadrul unui amestec mecanic
împreună cu ferita.

Cementita terțiară se separă, la răcire, din ferită pe linia PQ, la limitele

grăunților de ferită.
În oțeluri, separările de cementită terțiară se atașează formațiunilor de
perlită sau de cementită secundară, fapt pentru care, în practica
metalografică, în aceste materiale nu se identifică separat cementita
terțiară.

Cementita cristalizează în sistemul ortorombic, nu este atacată de nital, este

atacată la fierbere de picratul de sodiu, este foarte dură (HB = 8000N/mm2),
prezintă o rezistență la tracțiune foarte redusă (40N/mm2), este foarte
fragilă. În funcție de proporțiile în care se află în oțel și de modul de
separare, cementita imprimă acestuia mai mult sau mai puțin din
caracteristicile pe care le posedă.
 - Perlita, notată cu simbolul P reprezintă amestecul mecanic eutectoid
al aliajelor Fe – Fe3C. Rezultă prin descompunerea la răcire a austenitei cu
0,77%C, la temperatura de 727°C.

Metalografic, după atacul cu nital 2%, la măriri mai puternice, perlita se

prezintă ca fiind formată din lamele alternante de ferită și cementită cu
aspect de amprentă digitală, de culoare brună cu irizații albăstrii, dacă
atacul este mai intens.

Perlita este constituentul caracteristic oțelurilor. Fiind un amestec

mecanic, are proprietăți medii corespunzătoare proporțiilor fazelor
constitutive.
În funcție de gradul de finețe și dispersie rezistența de rupere la tracțiune
a perlitei este cuprinsă între 700 – 850N/mm2, duritatea HB = 1800 –
2250 N/mm2, alungirea A5 = 8 – 12 %. În funcție de proporția în care se
găsește în structură, de gradul de finețe și de dispersie, perlita imprimă
oțelurilor proprietăți caracteristice de rezistență mecanică și elasticitate.

- Austenita (Feγ – C) notată cu simbolul A sau Feγ, reprezintă o soluție

solidă interstițială de carbon în fier γ, cristalizând în sistemul cubic cu fețe
centrate.
În sistemul Fe – Fe3C, austenita reprezintă o fază stabilă la temperaturi

mai mari de 727°C respectiv peste punctele critice superioare A3 și Acem

(în funcție de concentrația în carbon) fapt pentru care nu se evidențiază
în structura de echilibru a oțelurilor la temperatura ambiantă. Pe baza
sistemului de cristalizare, austenita prezintă caracteristici superioare de
plasticitate deformarea făcându-se pe sistemele {111} și <110>. De aceea
oțelurile sunt supuse deformării plastice la cald în domeniul austenitic.
Rezistența la rupere și duritatea austenitei sunt variabile cu temperatura
și conținutul în carbon al oțelului.
 - Ferita δ (Fe δ – C) notată cu simbolul δ, reprezintă o soluție solidă
interstițială de carbon în fier δ, cristalizând în sistemul cubic cu volum
centrat. În sistemul Fe – Fe3C, ferita δ reprezintă o fază stabilă la
temperaturi mai mari de 1394°C, în funcție de concentrația în carbon, fapt
pentru care nu se evidențiază în structura de echilibru a oțelurilor la
temperatura ambiantă. Pe baza sistemului de cristalizare, ferita δ prezintă
caracteristici de plasticitate inferioare austenitei, deformarea făcându-se
pe sistemele {110} și <111>. Rezistența la rupere și duritatea feritei δ sunt
variabile cu temperatura și conținutul în carbon al oțelului.
 3. Aspectul microscopic al oțelurilor carbon în stare de echilibru

În vederea efectuării studiului metalografic probele de oțel se supun

pregătirii prin șlefuire și lustruire după care sunt atacate cu reactiv
metalografic specific – nital 2% (soluție de HNO3 2% în alcool). Durata
atacului este de 10 – 15 s pentru oțelurile moi și semidure, respectiv de
2 – 5 s pentru oțelurile dure și extradure. În cazul oțelurilor
hipereutectoide pentru evidențierea cementitei secundare se utilizează
atacul la fierbere timp de 5 – 10 min în reactiv specific (picrat de sodiu).
 Microstructurile principalelor grupe de oțeluri în stare de echilibru
(recoaptă) sunt prezentate în lucrarea 6 din anexă pe probele D1 - D8.

Proba D1 prezintă microstructura unui fier tehnic cu 0,02%C după laminare

la cald și recoacere. Structura este alcătuită din grăunți poliedrici de ferită (de
nuanță deschisă) la limitele cărora se evidențiază separări lamelare de nuanță
argintie de cementită terțiară.

D1
 Proba D2 prezintă structura unui oțel carbon de calitate de cementare OLC 15
(0,15%C) după laminare la cald și recoacere completă. Structura este alcătuită din
cristale poliedrice de ferită (de nuanță deschisă) și formațiuni de perlită (de
nuanță închisă). Proporția de perlită este de 20% iar cea de ferită de 80% din
totalul suprafeței micrografiei.

D2
 Proba D3 prezintă structura unui oțel carbon de calitate OLC 25 (0,25%C) după
laminare la cald și recoacere completă. Structura este alcătuită din grăunți de ferită
(de nuanță deschisă) și formațiuni de perlită (de nuanță închisă). Proporția de perlită
este de 35% iar cea de ferită de 65% din totalul suprafeței micrografiei. Creșterea
conținutului de carbon în oțelurile hipoeutectoide se manifestă prin creșterea
conținutului de perlită și prin trecerea aliajului în grupa oțelurilor de îmbunătățire.

D3
 Proba D4 prezintă microstructura unui oțel carbon de calitate, de îmbunătățire,
OLC 45 (0,45%C) după laminare la cald și recoacere completă. Structura este
alcătuită din cristale de ferită (de nuanță deschisă) și formațiuni de perlită (de
nuanță închisă). Proporția de perlită este de 60% iar cea de ferită de 40% din totalul
suprafeței micrografiei.

D4
 Proba D5 prezintă microstructura unui oțel carbon de calitate, de
îmbunătățire, OLC 60 (0,60%C) după laminare la cald și recoacere completă.
Structura este alcătuită din cristale de perlită (de nuanță închisă) și ferită
(de nuanță deschisă) aflată sub formă de rețea celulară discontinuă, cu
limite neregulate. Proporția de ferită este de 10% iar cea de perlită de 90%
din totalul suprafeței micrografiei.

D5
 Aliajele cu conținuturi de carbon eutectoide se încadrează în categoria
oțelurilor carbon de scule, având după deformarea plastică la cald și
recoacere completă structură perlitică. Proba D6 prezintă microstructura
unui oțel carbon de scule OSC 8 (0,77%C). Se evidențiază o structură
alcătuită din lamele alternante de cementită și ferită cu un aspect de
amprentă de deget (perlită lamelară).

D6
 Oțelurile cu conținuturi de carbon hipereutectoide prezintă structuri
alcătuite din perlită lamelară și rețea fină de cementită secundară. Proba D7
prezintă micrografia unui oțel carbon de scule OSC 12 (1,2%C) după
deformarea plastică la cald și recoacerea completă. După atacul cu nital 2% în
structură se evidențiază separările sub formă de rețea fină de cementită
secundară (de culoare deschisă) în masa metalică de bază perlitică (de culoare
închisă).

D7
 Atacul cu reactiv specific cementitei secundare (picrat de sodiu la
fierbere) aplicat aceluiași oțel evidențiază în micrografia probei D8
aspectul cementitei secundare sub formă de rețea fină de culoare brună
închisă într-o masa metalică de bază neatacată (proba D8).

D8
 La temperatura ambiantă, principalele caracteristici mecanice și de
plasticitate ale oțelurilor aflate în stare de echilibru structural sunt dependente
de conținutul în carbon (vezi diagrama). Duritatea (HB) crește continuu cu
creșterea conținutului în carbon, alungirea (A), gâtuirea (Z) și tenacitatea scad
continuu cu creșterea conținutului de carbon din oțel. O evoluție interesantă o
prezintă rezistența de rupere la tracțiune (Rm) care înregistrează creșteri până
la conținuturi de circa 0,8%C (concentrația eutectoidă) după care scade
energic. Scăderea rezistenței de rupere se datoreză apariției, în structura de
echilibru, a cementitei secundare (dure, fragile și cu rezistență scăzută la
rupere) sub formă de rețea fină în jurul grăunților de perlită.
Variația cu conținutul de carbon a principalelor caracteristici mecanice
ale oțelurilor carbon în stare recoaptă