I A SIM

NOTE DE CURS

Principiile termodinamicii -1
MIRELA STANESCU
 Temperatura. Echilibrul termic

Starea de încălzire a unui corp sau sistem poate fi pusă în evidență prin
intermediul simțurilor, dar nu poate fi cuantificată, măsurată astfel.

Percepția umană pentru fierbinte sau rece este relativă. De exemplu, dacă am
introdus o mână în apă caldă și cealaltă în apă rece, și apoi ambele mâini în apă
caldă, apa caldă se va simți rece la mâna care era în apă caldă și mai caldă la cea
care era în apă rece.

Iarna lemnul se simte mai cald decât metalul unei biciclete. Lemnul și bicicleta
sunt în echilibru termic cu aerul exterior și sunt astfel la aceeași temperatură.

Un alt factor care ne afectează percepția asupra temperaturii este umiditatea.

Majoritatea oamenilor au impresia că este mai cald în zilele călduroase și
umede decât în zilele călduroase și uscate, la aceeași temperatură a aerului.

Definiția științifică a temperaturii este mai puțin ambiguă decât senzația de cald
sau rece.
• Punând în contact termic două corpuri, unul cald și unul rece, schimbul de energie
are loc doar sub formă de căldură. Sistemele nu schimbă energie prin lucru mecanic
și nici substanță. Vor ajunge spontan, după un timp finit la echilibru termic (la
aceeași stare de încălzire).

PRINCIPIUL ZERO
• Două sisteme (A) și (B) aflate în echilibru termic cu un al treilea (C) , simultan sau
succesiv, se află în echilibru termic şi între ele.

Acest principiu este cunoscut și sub numele de principiul tranzitivității echilibrului

termic. Tranzitivitatea este o proprietate generală a echilibrului termic dintre stări.
Temperatura empirică reprezintă un parametru care permite compararea stărilor aflate
la echilibru termic.
Temperatura este asociată unei stări de încălzire a sistemului și este un parametru
intensiv.
 ECUAȚII DE STARE

Temperatura este dependentă de starea de echilibru a sistemului. Temperaturile

sistemelor aflate în echilibru termic sunt egale.

Parametrii de forță Ai ai sistemului sunt funcții de parametrii de poziție (ai coordonate

generalizate) și temperatură

Aceste relații sunt ecuațiile termice de stare.

Deoarece starea sistemului este determinată de parametrii de poziție și de temperatură,

atunci și energia internă poate definită astfel

Relația de mai sus reprezintă ecuația calorică de stare.

La fluide avem doar doi parametri de poziție V și T care determină parametrul de forță
A=p(V,T) și energia internă U=U(V,T).
 Măsurarea temperaturii. Scări de temperatură

• Din experienţă s-a constatat că schimbarea stării de încălzire percepută de simţuri

poate fi asociată cu modificarea unor proprietăţi fizice ale corpurilor.
• Există mărimi ce variază cu modificarea stării de încălzire: volumul corpurilor,
presiunea unui gaz (la volum constant), volumul (la presiune constantă), rezistenţa
electrică.
• Constatarea legăturii între variaţia stării de încălzire şi dilatarea lichidelor a stat la
baza construcţiei unor termometre, chiar din perioada Renaşterii. Prin măsurarea
variaţiei lungimii unei coloane de lichid se determina variaţia stării de încălzire.

• Măsurarea temperaturii are la bază principiul tranzitivității echilibrului termic.

• Se realizează cu ajutorul termometrului (corp termometric).

• Măsurarea temperaturii implică realizarea echilibrului termic între termometru şi

sistem, fără a modifica esenţial temperatura sistemului.
• Pentru a elabora o scară empirică de temperatură se alege o substanţă termometrică
particulară şi o proprietate caracteristică acestei substanţe, respectiv o mărime
dependentă de temperatură X.
• Funcţia θ(X ) este funcţia termometrică, iar forma ei determină scara de
temperatură.
• La diferenţe de temperatură egale trebuie să corespundă variaţii egale ale mărimii
termometrice (X) , de aici rezultă alegerea dependenței liniare pentru funcţia
termometrică θ(X ).
θ(X ) =kX
• Etalonarea termometrului presupune determinarea lui K prin alegerea unor repere
(stări fizice reproductibile) cărora li se atribuie prin convenție valori ale
temperaturii. Toate termometrele trebuie să indice aceleași valori ale temperaturii
pentru repere.
• Prin divizarea intervalului dintre repere în părţi identice, echidistante, se obțin
gradele de temperatură.
Pentru scara de temperatură cu două repere scriem

( )
=
( )

( )
=
( )
Se scad relațiile și rezultă

−
=
−

, , valorile mărimii termometrice la temperaturile , și .

• În 1954, la a 10-a Conferinţă Generală asupra Măsurilor şi
Greutăţilor de la Paris, s-a decis ca pentru etalonare să se
utilizeze un singur punct fix(reper), punctul triplu al apei.
• Acesta reprezintă starea în care gheaţa, apa lichidă şi vaporii
de apă există în echilibru. Starea triplă poate fi obţinută
numai la o anumită presiune, adică 4,58 torr. Temperatura
pentru acest punct fix standard este aleasă în mod arbitrar
egală cu 273,16 K. Kelvinul este intervalul de temperatură
egal cu unitatea.
• Termometrul cu gaz la volum constant este termometrul care
este folosit pentru a stabili scara temperaturilor folosită
astăzi.
• Gazul din balonul C se dilată în tubul E și împinge mercurul
( B). Apare o diferență de nivel între ramurile B și A.
Acestea comunică prin furtunul D cu rezervorul R.
• Prin ridicarea sau coborârea lui R se poate restabili nivelul
mercurului din B la reperul E, astfel încât volumul gazului
să rămână mereu constant. Se citește diferența de nivel h
între A și B și se calculează presiunea p=p0 + ρ g h.
• Temperatura indicată este calculată cu relația

=
273,16
 Scări de temperatură
• Se deosebesc după modul de alegere a fenomenelor
fizice particulare dependente de temperatură şi după
valorile numerice atribuite temperaturilor reperelor.
• Scara termodinamică absolută a temperaturilor-
scara Kelvin- este independentă de proprietăţile
oricărei substanţe particulare.
• Scara gazului ideal si scara Kelvin sunt identice în
intervalul de temperatură în care poate fi folosit
termometrul cu gaz.
• Scara Celsius a temperaturii foloseşte un grad
(unitatea de temperatură) care are aceeaşi mărime ca
şi unitatea pe scara Kelvin. A fost inventată de
suedezul A.Celsius în 1742.
• Cele mai folosite scări de temperatură sunt scara
Celsius şi scara Fahrenheit. Ambele aleg ca repere
starea de îngheț și starea de fierbere a apei, dar
valorile atribuite temperaturilor sunt diferite.
• T(K)=t(ºC)+273,15
• t(F)= t(ºC)+32
Câteva tipuri de termometre
Termocuplul Medical (cu infraroșu)

Pirometrul
Termografia în infraroșu

Albastrul închis corespunde zonelor reci și roșul

corespunde zonelor fierbinți.

O temperatură ridicată în cazul corpului uman

poate fi un indiciu al prezenței țesutului malign
(de exemplu o tumoră la sân), în timp ce o
temperatură scăzută s-ar putea datora scăderii
fluxului de sânge.
În dreapta sus, anomaliile sunt cauzate de o
afecțiune numită hiperhidroză.
 PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII (L,Q,U)

Procesul termodinamic presupune modificarea stărilor de echilibru ale sistemului și este

rezultatul interacţiunii dintre sistemul considerat şi mediul înconjurător.

Principiul întâi reprezintă legea transformării şi conservării energiei și se aplică tuturor

sistemelor din natură. Această lege universală a influențat în mod covârșitor gândirea umană.

A fost formulată întâi ca o relație de dependență între două seturi de mărimi şi unităţi din
domenii ale fizicii considerate anterior incompatibile: mecanica şi calorimetria sau
electricitatea şi calorimetria.

Este vorba de lucrul mecanic L sau lucrul mecanic electric şi energia mecanică (cinetică şi
potenţială) măsurate în J și de căldura Q (şi ulterior energia internă U) cu unitatea de măsură
caloria sau kcal.
• Legea generală a conservării şi transformării energiei a fost dedusă independent prin
abordări diferite de trei mari savanți:

R.J. Mayer
Ideea despre existența unei legături între căldură și lucrul mecanic s-a concretizat
grație experienței ca medic, din observațiile sale asupra culorii sângelui marinarilor,
diferită în regiunile tropicale față de cele nordice.

H. Helmholtz
Contribuția sa privind conservarea energiei a avut ca suport studiile sale privind
metabolismul muscular.

J.P. Joule
A calculat echivalentul mecanic al caloriei, demonstrând că lucrul mecanic și
căldura sunt forme echivalente ale schimbului de energie.

1.vas de cupru izolat termic şi plin
cu apă
2.agitator
3. palete fixate pe pereţii vasului,
pentru a frâna mişcarea apei în
timpul rotaţiei agitatorului
Echivalenţa dintre L şi Q. Experimentul lui Joule
Joule a demonstrat că între lucrul mecanic și căldură există o
echivalență. Măsurătorile au fost efectuate cu ajutorul dispozitivului
din figură. Agitatorul este pus în mişcare de rotaţie de un corp cu
greutatea G cu ajutorul unui cablu trecut peste un scripete (S). La
deplasarea corpului pe o distanţă h, lucrul mecanic efectuat de greutate
(deci şi de agitator) este egal cu scăderea energiei potenţiale cu semn
schimbat, adică egal cu Gh.
Se măsoară cu un termometru temperatura apei și se calculează
căldura degajată în vasul plin cu apă
Q=C∙ΔT
L=Mgh
Joule a stabilit că există o proporționalitate între lucrul mecanic
cheltuit L şi căldura Q obţinută
Q= A⋅L
J = L/Q denumit echivalentul mecanic al caloriei
A este un coeficient de proporţionalitate, constant, care nu depinde de
modul de obţinere a căldurii, de forma de lucru mecanic și nici de
temperatura corpurilor.
Joule a stabilit că un lucru mecanic constant în valoare produce totdeauna aceeaşi
căldură. Această căldură este tot formă a schimbului de energie, ca și lucrul mecanic
consumat.
Echivalentul mecanic al caloriei are valoarea 1 cal=4,186 J
Caloria (cal) este definită ca energia necesară pentru schimbarea temperaturii unui gram
de apă pură cu 1,0ºC - în mod specific, între 14,5 ºC și 15,5 ºC. Poate cea mai frecventă
unitate de căldură este kilocaloria (kcal), care este energia necesară pentru a schimba
temperatura unui kg de apă cu 1,0 ºC.
Tinând cont că în experienţa lui Joule s-au folosit mai multe căderi succesive ale greutăţii
G putem considera că L este de fapt o sumă, respectiv la limită o integrală a lucrului
mecanic elementar, δL, extinsă pe întreaga transformare ciclică.
Această integrală va fi egală întotdeauna cu suma căldurilor elementare, δQ cedată de
sistem mediului ambiant, dacă sistemul revine la starea iniţială și înmulţită cu
echivalentul mecanic al caloriei pentru ca egalitatea să fie omogenă dimensional:

sau dacă folosim echivalentul caloric al lucrului mecanic, A=1/J obținem o relaţie
matematică a principiului echivalenţei dintre căldură şi lucru mecanic, aparţinând lui
Henri Poincaré (1888).
 Ecuaţia anterioară se poate scrie

Din matematică se știe că, dacă integrala ciclică a unei mărimi e nulă, atunci mărimea
integrată este o diferențială totală exactă a unei alte mărimi de stare U

Din analiza dimensională rezultă A≡1 (aceleaşi unităţi de măsură pentru Q şi L)

relaţie care introduce noţiunea de energie internă a sistemului termodinamic.

(U este diferențială totală exactă)

Energia internă U a unui sistem termodinamic este o mărime de stare, formată din
suma energiilor cinetice ale particulelor constituente ale sistemului, suma energiilor
potențiale de interacție dintre particulele sistemului și suma energiilor potențiale ale
particulelor aflate în câmpurile de forțe externe.
LUCRUL MECANIC

Este una din formele schimbului de energie prin

interacţiunea dintre sistemul termodinamic şi mediul
exterior.

Conform principiului acţiunii şi reacţiunii, forţele cu care

sistemul acţionează asupra mediului sunt egale în mărime, dar
de sens contrar celor cu care mediul exterior acţionează
asupra sistemului.
Definim forţele de interacţie ca forţele exercitate de sistem
asupra mediului înconjurător.

Lucrul mecanic considerat pozitiv este cel efectuat de sistem

asupra mediului extern.

În cazul unui fluid închis într-un volum V(care creşte cu dV

prin destindere cvasistatică), presiunea exercitată asupra
fiecărui element de arie fiind p definim lucrul mecanic
elementar efectuat de sistem

=
 Lucrul mecanic efectuat de forțele de presiune

Se consideră un gaz închis într-un recipient cu ajutorul unui piston mobil. Asupra
pistonului mobil acționează din interior o forță de presiune
F = pS unde S este secțiunea pistonului
Dacă transformarea este cvasistatică, din exterior trebuie să acționeze o forță egală, de
sens contrar cu forța de presiune Fe = - F
= = =
Lucrul mecanic elementar este o formă diferențială, dar nu diferențială totală exactă

Relația de mai sus este forma integrală a lucrului mecanic L

 Lucrul mecanic este o mărime care depinde de transformare. Pentru două transformări
de la i-f , din interpretarea geometrică deducem LII < LI ( ariile sunt diferite ).

Pentru un ciclu i-f-i parcurs pe căile I și II calculăm L= LI + LII iar LII < 0 (scade
volumul) rezultă L= (aria ciclului).
Dacă ciclul e parcurs în sens trigonometric, atunci L< 0, deci se efectuează L asupra
sistemului ( L primit).
Dacă e parcurs în sens orar, L este pozitiv , deci sistemul efectuează L asupra exteriorului
(L cedat).
 Căldura
• Noţiunea de căldură joacă un rol cu totul deosebit în termodinamică. Din punct de
vedere al istoriei fizicii, conceptul de căldură este strâns legat de evoluţia a două
abordări fundamental diferite pentru studiul fenomenelor termice. Una este cea
care pornește de la ideea structurii continue, iar cealaltă este cea care presupune
structura materiei discontinuă.
• Căldura nu este direct măsurabilă, dar calculul ei se bazează pe măsurătorile directe
ale unor mărimi: m(kg), t (0C).
• Căldura măsoară energia schimbată între corpuri pe calea interacţiunii termice.
Deosebim trei forme ale schimbului de căldură:

conducţia- interacţiunea termică manifestată la contactul dintre două corpuri aflate la

temperaturi diferite;

convecţia- interacţiunea termică apărută la interfaţa dintre un fluid în mişcare în raport cu

un corp solid aflat la o temperatură diferită de cea a fluidului;

radiaţia- interacţiunea termică dintre două corpuri de temperaturi diferite aflate la

distanţă unele de altele, prin intermediul radiaţiei termice.
 Formularea generală a principiului I
Pentru un proces infinitezimal principiul I se scrie

(Exprimarea principiului în forma diferențială)

Pentru orice alt sistem care nu este izolat adiabatic, în cursul unei transformări, L depinde
de drum

Ecuația reprezintă formularea generală a principiului întâi al termodinamicii (Q

schimbată, L efectuat) și reprezintă exprimarea în forma integrală.

Variaţia energiei interne a unui sistem termodinamic care evoluează între două stări date
este determinată de lucrul mecanic efectuat de către sistem (sau efectuat asupra sistemului)
şi căldura schimbată de sistem în cursul procesului.
 Observații
 Pentru o transformare ciclică

Relația exprimă echivalenţa dintre lucru mecanic şi căldură descoperită experimental

de Joule.
Din principiul I se deduce că, pentru ca sistemul să efectueze L, este necesară o
cantitate de căldură teoretic egală cu L.
Nu se poate realiza o maşină termică care să producă lucru mecanic fără să
primească energie sub formă de căldură (Imposibilitatea construirii unui perpetuum
mobile de speţa întâi).

 Energia internă a unui sistem izolat este constantă

Uf = Ui =U

Q = L =0 sau legea conservării energiei.

Convenție de semne:
Căldura primită (absorbită) este pozitivă, iar lucrul mecanic pozitiv este cel cedat.
 APLICAȚII ALE PRINCIPIULUI I LA STUDIUL TERMODINAMIC AL GAZELOR
1.Coeficienții calorici
Pentru procesele reversibile ecuațiile de stare sunt p=p(V,T ) si U=U(V,T) atunci scriem

δQ = δL + dU = dU + pdV

Și dacă ținem cont că energia internă U(V,T) e diferențială totală exactă

dU = dV + dT
Rezultă
U U
δQ = + p dV + dT
V T
Se definesc
Ptr. T=const căldura latentă

λ= +p (J/Kg)

Ptr. V=const căldura molară izocoră

C = = (J/Kmol K)
 2. Transformările gazului ideal
Ecuațiile de stare pentru gazul ideal se obțin experimental sau cu ajutorul fizicii statistice.
Ecuația termică de stare
pV= ϑ RT unde ϑ = numărul de moli de gaz

Ecuația calorică de stare

U = ϑ C T=U(T)

https://phet.colorado.edu/en/simulation/legacy/gas-properties
Transformarea izocoră este transformarea în care volumul sistemului masa sistemului
rămân constante. Deoarece variația de volum este nulă:
L = pΔV = 0
Căldura schimbată de sistem cu mediul extern este: Q = ϑ C ΔT
Atunci din principiul I rezultă
Δ U = Q = ϑ C ΔT
Deci energia internă se definește până la o constantă arbitrară
U = ϑ C T+const

Prin convenție această constantă se ia zero și obținem ecuația calorică de stare

U = ϑ C T=U(T)
Transformarea izobară este transformarea în care presiunea și masa sistemului rămân
constante.

Din ecuația termică de stare rezultă

L = pΔV= ϑ ΔT

În orice transformare variația energiei interne depinde doar de stările inițială și finală
Δ U = ϑ C ΔT

Căldura schimbată de sistem cu mediul extern se scrie

Q = ϑ C ΔT

Conform principiului I
Q=L+ΔU
rezultă ϑ C ΔT = ϑ ΔT +ϑ C ΔT

De unde deducem relația lui R. Mayer

C =C +
Transformarea izotermă este transformarea în care temperatura sistemului masa
sistemului rămân constante.
Δ U = ϑ C ΔT=0
Căldura schimbată de sistem cu mediul extern este egală cu lucrul mecanic

Q=L=∫ pdV = ϑRTln

Transformarea adiabatică este transformarea în care sistemul nu schimbă căldură cu

exteriorul
Q =0
Δ U = ϑ C ΔT= − L
Sau
L= ϑ ( - )
Toate transformările simple prezentate fac parte din categoria transformărilor politrope.
Transformarea politropă este transformarea în care căldura molară C (respectiv
capacitatea calorică) rămâne constantă.
Ecuaţia procesului politrop la gazul ideal se deduce pornind de la principiul I al
termodinamicii în care
δQ=ϑ CdT
dU = dV + dT= ϑ C dT
δQ = dU + pdV
ϑ CdT − ϑ C dT=pdV
pdV
dT=
ϑ (C − C )
Din ecuația termică prin diferențiere rezultă
pdV+Vdp=ϑ RdT=
(C )
C
Și prin separare de variabile cu notația = indice politropic
C
Ecuația se scrie n =− și prin integrare obținem ecuația politropei

=const
 Concluzii

• Principiul întâi este aplicabil în toate procesele, fie ele cvasistatice sau
necvasistatice; are caracter de generalitate.

• Introduce energia internă U ca funcţie de stare.

• Nu indică sensul de desfăşurare a proceselor naturale.

Tema de studiu facultativ
Circuitul energiei în natură