ELEMENTE DE

TERMODINAMICĂ
BIOLOGICĂ
Sistem termodinamic, echilibrul termodinamic,
parametrii de stare.
Energia internă, căldura, lucrul, entalpia,
Calorimetrie.
Principiile termodinamicii.
Entalpia, entropia, energia liberă Gibbs.
Starea standard chimică şi biologică.
Potenţialul chimic şi electrochimic.
Aplicaţii medicale: determinări calorimetrice.
Primul principiu al termodinamicii și aplicabilitatea
lui în lumea vie.
Bilanțul energetic al organismului. Principiul al
doilea al termodinamicii. Entropia.
 Un organism viu (sistem biologic) se află într-o interacţiune permanentă, materializată
printr-o formă de mişcare a materiei: mecanică, termică, electrică, magnetică, luminoasă,
chimică, nucleară, ceea ce constituie o condiţie indispensabilă vieţii fiind considerat modul
de existenţă a materiei fie că este substanţă, fie că se găseşte sub formă de câmp.
Dar schimburile de substanţă cu mediul înconjurător, se petrec în ambele sensuri, şi se
datorează unor mecanisme de transport, care diferă în funcţie de natura substanţei
transportate, de tipul celulei, de gradul în care acesta intervine în mod activ în mecanismul
de transport.
Se consideră că orice corp macroscopic este format dintr-un număr foarte mare de
atomi, iar mişcarea acestora se supune legilor mecanicii clasice.
 STĂRI DE AGREGARE ALE
SUBSTANŢEI
1. Starea solidă:
 au formă proprie;
 rigiditate;
 au volum propriu (incompresibilitate)

2. Starea lichidă:
 nu au formă proprie;
 au volum propriu (incompresibilitate)
3. Starea gazoasă:
 nu au formă proprie;
 nu au volum propriu.

Pentru a simplifica studiul gazelor, de exemplu, s-a recurs la

un model cinetic-molecular numit „modelul gazului ideal”.
Modelul de gaz ideal:

1. număr foarte mare de particule identice;

2. dimensiunile moleculelor sunt neglijabile (puncte materiale);
3. mişcare browniană (mişcare de agitaţie termică);
4. forţele intermoleculare se neglijează;
5. traiectoriile moleculelor între două ciocniri succesive sunt
rectilinii;
6. ciocnirile între molecule şi pereţii vasului se consideră perfect
elastice. ciocniri numeroase ( 109 ciocniri/secundă);
 Parametrii de stare ai gazului ideal sunt
Viteza medie a moleculelor:
mărimi macroscopice ce caracerizează
R= constanta universală a gazelor complet starea acestuia:

M = masa molară, Presiunea (p) - este un parametru de

T = temperatura stare numeric egal cu forţa exercitată de

gaz pe unitatea de suprafaţă a peretelui
Media aritmetică a vitezelor tuturor
recipientului în care se află gazul,
moleculelor:
Temperatura (T) - este un parametru de
stare care măsoară gradul de încălzire al
n = nr. de molecule unui gaz,

Spaţiul x parcurs de moleculă între 2 ciocniri Volumul unităţii de masă (V/m) - este un
consecutive :
parametru de stare egal cu raportul
dintre porţiunea din spaţiu pe care o are
gazul şi masa acelui gaz.
 LEGILE GAZULUI IDEAL. ECUAŢIA DE STARE

1.Transformarea izotermă. Legea

lui Boyle-Mariotte

Se consideră o masă de gaz (m =

constant) care este comprimată
sau destinsă la temperatură
constantă (T = constant). Dacă
parametrii în stare iniţială sunt p1,
V1, T iar în stare finală sunt p2, V2,
T legea acestei transformări este:

p1  V1 = p2  V2 sau

p  V = constant
1.Transformarea izobară. Legea lui Gay-Lussac

Variaţia volumului unei mase constante de gaz (m

= constant) în funcţie de temperatură, la o
presiune constantă (p = constant).

unde:

- ΔV/V0, este variaţia relativă a volumului,

- este coeficientul de dilatare izobară α=1/T0, T0

= 273,15 K, iar Δt este variaţia de temperatură.
1.Transformarea izocoră. Legea lui Charles
Reprezentarea grafică:

Variaţia presiunii unei mase constante de

gaz în funcţie de temperatură, atunci când
volumul se menţine constant (V = const.)

sau
1.Transformarea generală a gazelor perfecte.
Legea Clapeyron – Mendeleev
Transformarea generală este acea
transformare în care toţi cei trei parametri
de stare ai unui gaz variază. Pornind de la
legile studiate:
sau
Împărţind relaţiile, ajungem la legea
transformării generale:
(legea generală a gazelor)
Pentru un mol de gaz aflat în condiţii
normale de presiune şi temperatură
P0= 1 atm,
T0 = 273,15 K şi
volumul molar V0 = 22,41 m3/kmol,
devine:
P·Vμ = R·T
Pentru un număr oarecare de
moli, ecuația devine: P·V = ν · R · T,
şi se numeşte ecuaţia de stare a
gazului ideal în forma generală sau
ecuaţia Mendeleev – Clapeyron.
 Mişcarea permanentă şi dezordonată a moleculelor unui corp

se mai numeşte şi mişcare termică, pentru că temperatura

corpului este determinată de energia cinetică a moleculelor lui.

Termodinamica în sensul modern, cel mai larg, este ştiinţa

care studiază transformările reciproce ale diferitelor forme de

energie precum şi schimburile de energie în sistemele

termodinamice (sisteme materiale), fiind considerată ştiinţa

energeticii sistemelor de reacţie, este o teorie macroscopică.

Termodinamica clasică, studiază stările de echilibru, diferenţa lor de

energie, precum şi direcţia şi sensul – dar nu și viteza posibilelor

variaţii de energie.

Termodinamica biologică are drept obiect de studiu modul de

desfăşurare a conversiilor de energie în sistemele vii, precum şi

mecanismele de stocare ale energiei la nivelul structurilor interne

specifice acestora. Toate procesele fizice, chimice şi biologice se

desfăşoară potrivit consumului de energie al sistemului în care

acestea se produc precum şi schimbului de energie dintre sistem

şi mediul înconjurător.
 SISTEM TERMODINAMIC

Prin sistemul termodinamic, înţelegem un ansamblu de

componenţi, delimitat de mediul exterior, aflate în
interacţiune energetică (gaz aflat într-o încăpere, într-un
cilindru cu piston).
 Asadar sistemul termodinamic - este format dintr-un număr
foarte mare de atomi şi molecule, aflate în interacţiune atât între ele
cât şi cu mediul exterior.

Sistemele materiale, realizează cu mediul exterior:

1. Interacţiuni substanţiale → schimb de substanţă

2. Interacţiuni energetice → schimb de energie

3. Interacţiuni informaţionale → schimb de informaţie

Din punct de vedere al interactiunilor, relaţiilor cu mediul
exterior, sistemul se clasifică astfel:
• sisteme izolate → care nu schimbă cu exteriorul nici energie,
nici masă – numite adiabatice
• sisteme neizolate închise → care schimbă energie cu mediul
exterior, dar nu schimbă masă
• sisteme neizolate deschise → care schimbă cu exteriorul atât
energie cât şi substanţă.
Un perete adiabatic reprezintă un element ideal care separă două sisteme
şi permite celor două sisteme să evolueze independent (parametrii
de stare ai celor două sisteme variază în mod independent).
Organismele vii sunt sisteme deschise
Fiind deschise, sistemele vii, acestea schimbă cu mediul substanţă,
căldură, lucru mecanic şi alte forme de energie.
Este important să putem face diferenţa între cele trei mărimi
energetice:
• energia (U)
• lucru mecanic (L)
• căldura (Q)
Toate se exprimă în Joule
Energia este capacitatea sistemului de a efectua un lucru
mecanic.
Lucrul mecanic este formă a energiei sistemului care se
manifestă în procesele termodinamice.

Căldura este manifestarea dezordonată a energiei.

În funcţie de compoziţia lor internă, sistemele termodinamice pot fi:

• omogene: în care proprietăţile sunt aceleaşi în orice punct sau variază

continuu de la un punct la altul; sistemul este format din acelaşi
component, deci care nu prezintă suprafeţe de separaţie macroscopice în
interiorul lui.

• eterogene: care au suprafeţe de separaţie şi prezintă salturi

(discontinuităţi).

Sistemul este format din constituenţi diferiţi şi care prezintă suprafeţe de

separaţie macroscopice în interiorul lui

Sistemele vii sunt eterogene.

În funcţie de variaţia spaţială a proprietăţilor, sistemele
termodinamice pot fi:

• izotrope-care prezintă aceleaşi proprietăţi fizice şi

chimice în toate direcţiile.

• anizotrope-în care proprietăţile chimice şi fizice

variază cu schimbarea direcţiei.

Organismele vii sunt cele mai tipice sisteme eterogene,

anizotrope şi deschise.
Ansamblul proprietăţilor sistemului termodinamic la un moment
dat, reprezintă starea sistemului, care include totalitatea
mărimilor fizice, chimice, biologice.
Unele dintre aceste mărimi pot fi măsurate direct şi se numesc
parametri de stare, sau mărimi variabile termodinamice
independente - iar altele nu pot fi măsurate direct care se
mai numesc funcţii de stare (sunt mărimile care nu pot
fi măsurate direct, ele exprimându-se în funcţie de
parametri de stare).

Relaţiile matematice care se stabilesc între parametrii de stare se

numesc ecuaţii de stare.

.
Parametri de stare pot fi clasificaţi în :

• Intensivi: nu depind de dimensiuni (p,T).

• Extensivi: care depind de dimensiunile sale şi cantitate

de substanţă( volum, masă, U)

• Interni şi externi: care depind de poziţia corpurilor

exterioare (V) dar şi de distribuţia în spaţiu a parametrilor
ce compun sistemul
 Starea unui sistem la un moment dat este definită prin totalitatea mărimilor de stare ale
sistemului. O stare a unui sistem pentru care toate mărimile de stare sunt constante în timp şi
prin sistem nu există transport de energie sau impuls se numeşte stare de echilibru. Starea de
echilibru termodinamic este atinsă atunci când toate modificările parametrilor de stare
încetează, ceea ce înseamnă că starea termodinamică nu se mai modifică în timp. Pentru a fi
în stare de echilibru termodinamic, diferitele părţi componente ale sistemul trebuie să
îndeplinească simultan condiţiile de:
- echilibru termic (să aibă aceeaşi temperatură)
- echilibru mecanic (presiunea să fie aceeaşi în tot sistemul)
- echilibru electrochimic (potenţialul electrochimic să fie acelaşi în tot sistemul, vezi
definiţia în cursul despre sisteme disperse)
- echilibru radiativ (schimburile de energie prin emisie de radiaţie între oricare
dintre subsisteme sunt egale)
Starea unui sistem la un moment dat este definită prin totalitatea
mărimilor de stare ale sistemului.

O stare a unui sistem pentru care toate mărimile de stare sunt

constante în timp şi nu există transport de energie sau impuls se
numeşte stare de echilibru.

Trecerea unui sistem dintr-o stare de echilibru în alta se numeşte

transformare de stare sau proces.
Trecerea unui sistem dintr-o stare de echilibru în alta se numeşte
transformare de stare sau proces.

Stările de echilibru termodinamic sunt caracterizate de

următoarele proprietăţi:
 parametrii de stare sunt constanţi în timp;
 parametrii intensivi sunt constanţi în spaţiu (omogenizare);
 dezordinea este maximă (entropia termodinamică este maxi
 schimburile de energie şi substanţă, atât între componentele
sistemului, cât şi cu mediul înconjurător încetează
 producerea de entropie încetează.
Stările staţionare de neechilibru se caracterizează prin:
 parametrii locali sunt constanţi în timp;
 parametrii intensivi nu sunt constanţi în spaţiu;
 schimburile de substanţă şi energie între componentele
sistemului şi cu mediul extern nu încetează;
 producerea de entropie este minimă, fără a fi egală cu zero.
Generalizarea constatărilor experimentale legate de funcţionarea diverselor
motoare a condus la postularea imposibilităţii de a se efectua lucru mecanic
fără un consum de energie, precum şi a imposibilităţii ca o cantitate de căldură
să se transforme integral în lucru mecanic. Aceste postulate, care reprezintă
două legi fundamentale ale fizicii, au fost denumite principiile I şi II ale
termodinamicii.
Trecerea unui sistem dintr-o stare de echilibru în alta se
numeşte transformare de stare sau proces.
Procesele termodinamice se clasifică astfel:
1) după natura stărilor intermediare

• procese statice sau cvasistatice - procese pentru

care toate stările intermediare sunt stări de
echilibru: sunt procese ideale

• procese nestatice: procese pentru care stările

intermediare nu sunt stări de echilibru.
2) după drumul parcurs
• procese reversibile: dacă un sistem trece dintr-o stare A în
stare B, prin anumite stări intermediare, atunci trecerea lui
din B în A este posibilă prin aceleaşi stări intermediare.

Toate procesele reversibile sunt cvasistatice. Ele sunt procese

ideale.

• Procese ireversibile: sistemul nu poate reveni la starea

iniţială prin aceleaşi stări intermediare.

Toate procesele nestatice sunt ireversibile

3) după parametri constanţi
• procese izoterme T- constant

• procese izobare p - constant

• procese izocore V- constant

• procese adiabatice Q = 0

Fiecare proces este descris de o ecuaţie de proces care exprimă o

legătură între parametri stărilor iniţială şi finală.
Observații:

 Sistemele vii nu pot exista în stare de echilibru (o ating abia după

moarte, deoarece echilibrul exclude orice schimb dintre sistem şi
mediu).

 Ele trec dintr-o stare staţionară în alta, tinzând spre echilibru.

 Parametrii stării staţionare se schimbă odată cu modificarea

structurii. Ex. boli, traumatisme scot sistemul din stare staţionară

 Activitatea medicală de diagnostic se realizează prin măsurarea

unor parametri de stare: p, V, T, ρ, etc.
MĂRIMI DE PROCES
Mărimile de proces se deosebesc categoric de mărimile de stare -
ele nu există la un moment dat, ele pot fi doar „primite” sau
„cedate” deci ne arată cu cât s-a modificat fiecare din mărimile
de stare.

Ele se numesc adeseori variaţii, notate simbolic cu ∆ (delta), ∆V-

dilataţie volumică, doar Q- căldura schimbată, L- lucrul mecanic
efectuat, ultimele două reprezentând doar variaţii de energie.
FLUXURI ŞI FORŢE TERMODINAMICE
Tendinţa de evoluţie a sistemelor termodinamice către o stare de echilibru face ca, în cazul
sistemelor eterogene, existenţa unor gradienţi să determine apariţia unor procese
ireversibile ce constau în trecerea unei cantităţi de substanţă, de electricitate sau de căldură
dintr-o regiune în alta.
Gradienţii mărimilor intensive (grad I) care generează fenomene de transport dintr-un
sistem termodinamic poartă numele de forţe termodinamice Xi (ΔE, ΔT, Δp) Cantitatea
de substanţă (electricitate, căldură) transportată prin unitatea de suprafaţă a unei secţiuni
reale sau fictive în unitatea de timp se numeşte flux (Ji)
Între gradienţi şi fluxuri există corespondenţă. O forţă termodinamică antrenează un
anume flux, în acest caz spunem că sunt mărimi conjugate (Ex. stările staţionare ale unui
sistem viu).
Concentraţiile substanţelor din celulă rămân constante, dar diferite de cele
corespunzătoare echilibrului chimic şi totodată are loc o transformare chimică globală.
Ex. Celula ca sistem deschis primeşte din exterior un flux constant de metaboliţi (glucoză,
O2, aminoacizi) şi elimină un flux de produşi (CO2, NH3).
POSTULATELE TERMODINAMICII

Primul postulat: un sistem izolat ajunge întotdeauna după un interval de timp în

stare de echilibru termodinamic şi nu poate ieşi din această stare de la sine.

Timpul în care un sistem termodinamic ajunge în starea de echilibru se numeşte

timp de relaxare.

Al doilea postulat: toţi parametri interni de echilibru ai unui sistem sunt funcţii
de parametri externi şi de temperatură.

Scări de temperatură
Celsius: punctul de îngheţare al apei 00C ; punctul de fierbere 1000C.
Fahrenheit:      32F ;    212F.
Kelvin :     273,15;    373,15
 În urma eşecurilor de a construi o maşină care, odată pornită, să funcţioneze continuu
fără a consuma energie (perpetuum mobile de speţa I-a) s-a ajuns la concluzia că nu se poate
“crea” energie, ci pentru furnizarea unei energii este necesară consumarea alteia.
Hess a formulat regula după care căldura eliberată sau absorbită într-o reacţie chimică
nu depinde de etapele intermediare prin care poate decurge această reacţie ci numai de
starea iniţială şi cea finală a reactanţilor. O serie de cercetători (J.R. Mayer, J. Joule, H.
Helmholtz) au descoperit echivalenţa dintre lucrul mecanic şi energie şi au determinat
echivalentul mecanic al caloriei.
În termodinamică, interacţiunea dintre sistemul considerat şi lumea înconjurătoare
prezintă un interes deosebit. Dacă în urma interacţiunii se produce un lucru mecanic, acest
lucru interesează termodinamica, sigur mai există şi alte fenomene ce apar, dar acestea sunt
de natură mecanică (modifică deplasarea sistemului).
 PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII
Energia totală a unui sistem este formată din energia externă şi energia internă.
Energia externă Ec şi Ep.
Et= U+Ec+Ep
Energia cinetică (Ec) este datorată mişcării sistemului ca un întreg, energia
potenţială (Ep) este datorată interacţiunilor sale cu alte sisteme exterioare.

Energia internă-este suma tuturor energiilor parţilor componente ale unui sistem,
reprezintă suma energiilor cinetice (de rotaţie, translaţie şi vibraţie) şi a energiilor
potenţiale (de respingere şi atracţie de orice natură) a tuturor particulelor elementare din
care se compune sistemul
Unitatea de măsură pentru energie în (S.I.) este joule (J)
unităţi tolerate:
- în energetică - kilowatt-oră (1kWh =3,6∙10 6 J)
- în fizica particulelor - electron-volt (1eV=1,6∙10 -19 J)
Variaţia energiei interne a unui sistem fără
Între căldura primită sau cedată de un
variaţia parametrilor externi se numeşte
sistem (Q) şi variaţia de temperatură (ΔT)
căldură (Q).
există o legătură.
Căldura (Q) este o formă de energie datorită
Căldura poate fi corelată cu variaţia de
căreia se modifică energia cinetică a
temperatură ΔT prin relaţiile:
moleculelor supuse mişcării haotice de
Q = C ΔT
agitaţie termică, astfel căldura reprezintă
transferul de energie datorat mişcării Q = m c ΔT

dezordonate a moleculelor Q = ν Cν ΔT

Unitate de măsură: [Q] = 1J Dacă schimbul de căldură se realizează la

1 kcal = 4185,5 J presiune constantă (Qp) se utilizează cp şi

Cp sau dacă schimbul de căldură se
Q > 0 în proces endoterm (primită de
realizează la volum constant (Qv), cv şi Cv.
sistem)

Q < 0 în proces exoterm (cedată de sistem)

Energia internă (U) este suma tuturor energiilor cinetice (de oscilaţie, rotaţie şi
translaţie) datorate mişcărilor dezordonate ale particulelor constituente ale
unui sistem termodinamic şi ale energiilor potenţiale de interacţiune.

În cazul sistemelor ideale, energia internă depinde de temperatură. Energia

internă este o mărime de stare (variaţia ei depinde doar de stările iniţială şi
finală şi nu depinde de stările intermediare prin care trece sistemul, ΔU = U2 –
U1 )

Este o mărime aditivă (în cazul reuniunii mai multor sisteme, energia internă a
sistemului format este egală cu suma energiilor interne ale sistemelor
componente). În celula normală predomină calea aerobă de producere a energiei,
proces care are un randament mai mare, pe când în celulele tumorale predomină
glicoliza anaerobă, a cărei randament chiar este scăzut. Rămâne deschisă
problema cercetării aprofundate a energeticii celulare în condiţii patologice.
Lucrul mecanic (L) este o formă de energie care într-o
transformare reversibilă se poate converti integral în energie
cinetică sau potenţială la nivel macroscopic.

Presupunem că avem un cilindru cu piston mobil în interiorul

căruia se află un gaz. Încălzind gazul, el se dilată, îşi măreşte
volumul şi împinge pistonul cu o forţă de presiune F (F = p·S),
deplasându-l pe distanţa d, efectuând un lucru mecanic:

L = pSd = pΔV
Lucrul mecanic ca formă de energie se poate converti
integral în energie cinetică sau potenţială la nivel
macroscopic.

L > 0 dacă procesul este exergonic (efectuează L asupra

mediului)

L < 0 dacă procesul este endergonic ( L efectuat de mediu

asupra sistemului)
Enunţ: În orice transformare variaţia energiei interne (U) a sistemului depinde
doar de stările iniţială şi finală ale sistemului fiind independentă de stările
intermediare prin care trece sistemul termodinamic
Dacă un sistem termodinamic primeşte în timpul unui proces, o cantitate de Q,
atunci el poate folosi o parte în efectuarea unui lucru mecanic L , restul

rămânând în sistem sub formă de variaţie U: ΔU=Q-Σ Li

Q-cantitate de căldură
Li-reprezintă toate tipurile de travaliu:mecanic,chimic etc.
Acest enunţ presupune utilizarea unei convenţii de semne:
Q→ +- când sistemul primeşte Q/L. mecanic invers
Q→ - - când sistemul cedează Q/L. mecanic invers
 Principiul I, reprezentare schematică

+Q
-Q

∆U

+L -L

Lucrul mecanic necesar pentru a trece un sistem dintr-o anumită stare

în alta printr-un proces adiabatic (fără schimb de căldură) este acelaşi,
indiferent de modul în care se efectuează lucrul mecanic.
CAZURI:
A) Pentru un sistem izolat perfect Q=0, L=0=>ΔU=0 =>U1=U2 (energia totală
a unui sistem izolat este constantă).

B) În funcţie de menţinerea constantă a unui parametru, procesele

termodinamice pot fi:
• izoterme (T) constant
ΔU=0
Q=Σ Li
• izocor V-constant
pΔV=L=0
Qv=ΔU
• izobar p-constant
L=pΔV
Qp=ΔU+pΔV
Procesele biologice au loc în condiţii izobare (p = const), şi, în locul energiei
interne, s-a definit şi introdus o nouă funcţie H- numită entalpie
Sistemul efectuează un lucru mecanic, L=pΔV
=> Q=ΔU + pΔV=Δ(U+pV) p=const.

Mărimea U+pΔV=H (entalpia) este necesară în reacţiile chimice, iar relaţia

devine
Qizobar=ΔH (căldura schimbată de sistem izobar)
Când ΔH > 0 sistemul primeşte căldură (reacţii endoterme) şi dacă ΔH < 0,
sistemul cedează căldură (reacţii exoterme).

Pe baza constatărilor experimentale, H.Hess a formulat regula după care căldura

este eliberată sau absorbită într-o reacţie chimică, şi nu depinde de etapele
intermediare în care se desfăşoară reacţia ci numai de starea iniţială şi finală a
reactanţilor.
 APLICATII ALE PRIMULUI PRINCIPIU AL TERMODINAMICII
Pornind de la relaţia entalpiei în cazul proceselor biologice, ∆H = ∆U +p∆V
şi conform principiului I, bilanţul energetic al organismului este:

Energia preluată din mediu = travaliu efectuat +căldura degajată+ energia depozitată în
structuri cu rol de depozit al organismului.

Em= L + Q +Ed (1) (organismul uman preia entalpia din mediu sub formă
de energie chimică a alimentelor)

Deoarece nu poate fi măsurat cu precizie fiecare component a relaţiei (1), situaţia se poate
simplifica astfel:

• dacă sistemul este în repaus → L =0 şi nu a mâncat 12 ore, adică nu a preluat 12 ore

energie din mediu Em =0, rezultă Q+Ed =Eu (Eu - energia utilizată de organism),

adică Q= - Ed

Adică, organismul degajă căldură pe seama propriilor rezerve energetice.

Determinarea producerii căldurii în organismul uman, în condiţiile limită menţionate anterior,

constituie testul clinic al intensităţii metabolismului bazal al organismului.
 TERMOREGLAREA ORGANISMULUI UMAN
Un simplu bilanţ energetic nu poate însă explica modul în care temperatura
organismului rămâne aproape constantă în condiţii foarte diferite de efort fizic
sau de temperaturi exterioare şi de aceea trebuiesc luate în considerare şi
mecanismele proprii de termoreglare.

Schimburile de căldură ale organismului se produc la două niveluri: la nivel intern,

între ţesuturile mai profunde şi cele apropiate de suprafaţă, prin conducţie în
interiorul ţesuturilor şi prin convecţie datorită sângelui;

- la nivel extern, între ţesuturile periferice şi mediul exterior, în principal prin

convecţie şi prin radiaţie.
Din punct de vedere termic, iată care sunt limitele de funcţionare ale
organismului uman:
- 43,3 °C - temperatura limită de desfăşurare a proceselor
biologice
- 41,1 °C - convulsii
- 36 – 37 °C - temperatura normală
- 31 °C - pierderea cunoştinţei
- 21 – 28 °C - risc de fibrilaţii cardiace mortale
- 18 °C - oprirea completă a circulaţiei sanguine
La temperaturi ridicate, procesele biologice sunt limitate de distrugerea
prin descompunere a enzimelor.

Din fericire, răcirea corpului nu are un efect similar, procesele biologice

fiind însă mult încetinite.

Acest fenomen este folosit în unele cazuri în chirurgia cardiacă, în scopul

protejării inimii în perioada în care aceasta nu este alimentată cu sânge.
b) Pentru ridicarea unei greutăţi la o anumită înălţime h,
muşchii se contractă.
În timpul contracţiei, muşchiul efectuează un L, L=G x h,
şi dezvoltă o cantitate de căldură care îi creşte T cu
câteva grade. → ∆U= Q- L

Căldura produsă de un muşchi este de 4 categorii.

căldura de repaus: toate reacţiile metabolice ce se petrec în
mod obişnuit în celule
căldura de contracţie: care poate fi:
 de menţinere a căldurii
 de scurtare
căldura de relaxare
căldura de restabilire, expresie a reacţiilor biochimice care
asigură sinteza ATP-ului.
1. Q1 , Q5 – căldura de repaus, îşi are
originea în energia rezultată în urma
reacţiilor metabolice
2. Q2, Q3 - căldurade contracţie (formată din
căldură de scurtare şi căldură de menţinerea
fosei în contracţie
3. Căldura de relaxare - Q4 – apare imediat
încetării fenomenului de stimulare a
musculaturii
4. Căldura de restabilire – care este o
măsură a reacţiilor chimice de regenerare a
ATP-ului.
 Sistemele biologice sunt sisteme termodinamice deschise, iar procesele
biologice sunt procese termodinamice ireversibile.
Organismele vii sunt sisteme a căror energie internă poate creşte sau
scădea în funcţie de diferite condiţii (vârsta, starea fiziologică etc.).

Pentru a aplica corect principiul I în cazul organismelor, trebuie să se ţină

seama de faptul fundamental că ele sunt sisteme deschise care primesc şi
degajă în exterior energie, astfel încât problema conservării energiei se pune
numai pentru sistemul închis format din organismul respectiv împreună cu
mediul său înconjurător.
 TRANSFORMĂRI DE FAZĂ

Aprecierea asupra stării de

agregare a materiei se face în
Trecerea dintr-o stare de
condiţii normale de temperatură şi
agregare în alta se numeşte
presiune (T= 293 K, p = 1 atm),
transformare de fază, prin fază
însă o substanţă poate exista în
înţelegem o porţiune dintr-un
toate cele trei stări de agregare, în
sistem care prezintă aceeaşi
funcţie de condiţiile de
compoziţie şi aceleaşi proprietăţi
temperatură şi presiune la care este
fizice în toate punctele sale.
supusă.
 Transfomările de speţa a II-a, din care fac
Transformări de fază de speţa I, din parte trnsformările care se produc pe un anumit
care fac parte transformările care se interval de temperatură, în care absorbţia sau
produc la o anumită temperatură, cu degajarea de căldură au loc odată cu creşterea
absorbţie sau cedare de căldură sau scăderea temperaturii.
numită căldură latentă.
De fapt, transformările de fază de speţa a II-a
Din acest tip fac parte sunt legate de fenomenele de ordonare în
transformările: vaporizarea - cristale. Astfel, în zona de temperatură unde
condensarea, topirea - solidificarea, are loc transformarea sunt în contact două faze
sublimarea - desublimarea, cristaline, una dezordonată, stabilă la
transformările polimorfe, etc. temperatura mai înaltă şi alta mai ordonată,
stabilă la temperatură mai mică.
 Cele mai cunoscute
transformări de fază de speţa I,
sunt tranziţia vapori-lichid,
lichid-solid şi vapori-solid
reprezentate prin diagrama de
stare pentru apă:
Gazele în sistemele vii se găsesc sub trei Starea lichidă este prezenă în
forme: organism sub diferite forme:
-nedizolvate în alveolele - lichide circulante: sânge, plasma,
pulmonare, sinisuri osoase, în tubul lichid cefalorahidian;
digestiv etc;
- mediu lichid: citoplasma,
- dizolvate în diversele lichide: lichidul interstiţial;
plasma, lichid cefalorahidian etc;
- lichide de secreţie;
- combinate cu unele
- lichide de excreţie: urina,
biomolecule, cum este hemoglobina.
transpiraţia;

- structuri fluide: mediile

refringente din ochi, membrana
celulară.
 Starea solidă în organismele vii se În organismele vii nu se
gaseşte sub formă de: evidenţiază întotdeauna o delimitare
- structuri microscopice: precisă între stările de agregare ale
macromolecule, organite citoplasmatice, substanţei din cauza existenţei stărilor
organite nucleare, citoschelet, dispozitive
intermediare şi mixte.
contractile, structuri solide extracelulare,
cum ar fi substanţa fundamentală din
ţesutul conjunctiv, cartilaginos şi osos; De exemplu, sangele este un fluid
- solide cristaline şi amorfe: complex, ce conţine elemente figurate
oase, dinţi, păr; (leucocite, hematii, trombocite) cu
- structuri complexe care din proprietăţi de solide plastice şi elastice şi
punct de vedere macroscopic se comportă în care sunt dizolvate gaze oxigen, bioxid
ca solide: muşchi, organe, pereţii vaselor de carbon, azot etc.
sanguine.
Principiului II al termodinamicii este considerată o lege

generală a naturii, care a rezultat din generalizarea unor fapte

experimentale obţinute în practică, fiind confirmată şi

universal valabilă dintre toate legile din fizică, din ea reieşind

printr-o analizare aprofundată, că, Universul tinde din ce în ce

mai mult spre dezordine.

 Există mai multe formulări echivalente ale acestui
principiu. De exemplu, în formularea lui Clausius:
Nu este posibil un proces având drept unic rezultat un
transfer de căldură de la un corp mai rece spre unul mai
cald.
Sau, în formularea dată de Kelvin:
Nu este posibil un proces al cărui unic rezultat este
absorbţia de căldură de la un rezervor şi transformarea sa
completă în lucru mecanic.
a)Sensul evoluţiei sistemelor
Dacă luăm în studiu, un sistem din punct de vedere termodinamic, trebuie să ţinem
cont de modul în care variază parametrii lui de stare, atunci când se produce
schimbul termic între componentele acestui sistem.

De exemplu: Considerăm un sistem termodinamic format din două vase cu apă,

aflate la temperaturi (T1 >T2), diferite, puse în contact termic.

Va avea loc un transfer de energie sub formă de căldură de la sistemul cu

temperatură ridicată spre cel cu temperatură scăzută, până la atingerea echilibrului
termodinamic; procesul invers nu se poate întâmpla niciodată, aşadar, poate fi
considerat un proces ireversibil.
 Procesele ireversibile, au un sens bine determinat, stabilit de principiul al
II-lea al termodinamicii.
Acest rezultat generalizat apare sub formă de principiul echilibrului termic,
enunţat de forma:
corpurile puse în contact termic vor ajunge, după un timp la echilibru
termic.
Principiul II al termodinamicii face diferenţa între lucrul mecanic¸ şi
căldură. În procesele ciclice pe baza observaţiilor experimentale s-a ajuns la
concluzia că orice tip de energie poate fi transformată în căldură, în timp ce
căldura nu poate transformată integral în lucru mecanic.

Principiul II introduce funcţia de stare numittă entropie S.

b)Entropia

Legea a doua a termodinamicii este legea cea mai bine

confirmată şi mai universal valabilă dintre toate legile din
fizică, din ea reieşind printr-o analizare aprofundată, că,
Universul tinde din ce în ce mai mult spre dezordine

Utilizăm foarte des în acest curs conceptul de entropie.

Entropia este o mărime fizică ce măsoară gradul de
dezorganizare al moleculelor în timpul unui proces natural
Numim entropie mărimea fizică de stare a cărei variaţie între
două stări de echilibru poate fi calculată astfel:

unde ΔQi sunt cantităţile de căldură schimbate la temperaturile

intermediare Ti din timpul procesului.

Sau,din ecuaţie rezultă:

Q = T ∆S (1) valabil în cazul proceselor reversibile

Unde S = entropie
În cazul proceselor ireversibile, formula devine
Q
>
T
în consecinţă, căldura schimbată ireversibil este totdeauna
mai mică decât cea schimbată reversibil în aceleaşi
condiţii.

Variaţia entropiei unui sistem izolat, este zero dacă evoluează

reversibil şi creşte în transformările ireversibile

dS≥0
:
Entropia este interpretată din punct de vedere statistic, ca o măsură a dezordinii
componentelor sistemului, iar din punct de vedere al teoriei informaţiei ea conţine
informaţii despre proprietățile componentelor sistemului.

Probabilitatea termodinamică a stărilor succesive creşte (la fel ca entropia şi dezordinea),

atingând valoarea maximă în starea de echilibru, unde distribuţia moleculelor de gaz este
omogenă.

Exprimarea statistică, stabilită de Boltzman, este dată de relaţia:

S = k ln P
k = constanta Boltzman, k= 1,38 x 10-23 J/k
P = probabilitatea termodinamică a sistemului.

Cu cât este mai mare entropia unei stări macroscopice a unui sistem, cu atât este mai mare
probabilitatea termodinamică a stării respective şi dezordinea din sistem.
Într-un sistem foarte ordonat sunt posibile foarte puţine stări, doar câteva probabilităţi sunt
diferite de zero şi S va avea o valoare foarte mică.
În cazul unui sistem perfect ordonat (cristal perfect) :
S = - k ln P = 0

Cu cât entropia unei stări macroscopice sau a unui sistem, este mai mare, cu atât este mai
mare probabilitatea termodinamică a stării respective dar şi dezordinea din sistem.

Principiul II, este principiul entropiei şi afirmă că sensul în care se desfăşoară procesele
termodinamice în sistemele izolate, de la sine, este cel care duce la creşterea entropiei (S),
şi creşte pe măsura creşterii gradului de dezordine a unui sistem

Cu alte cuvinte, există un sens unic în care procesele se desfăşoară: cel al creşterii
entropiei (ΔS>0). Toate procesele naturale sunt ireversibile.

Doar în cazul idealizat al proceselor reversibile, variaţia de entropie a sistemului

împreună cu mediul său este nulă (ΔS=0)
Enunţ:
1. Variaţia entropiei (∆S) a unui sistem izolat este 0 (zero) dacă
evoluează reversibil şi creşte în cazul transformărilor
ireversibile. ∆S ≥ 0, cantitatea de căldură Q fiind absorbită
reversibil la temperatura T constant (izoterm) - S = Q/T

2. Căldura nu poate fi transformată integral în lucrul mecanic.

Randamentul maşinilor termice este întotdeauna subunitar.

Aceste enunţuri ne permit să sesizăm o neechivalenţă între L şi Q,

care de fapt determină sensul unic de desfăşurare al tuturor
proceselor naturale.
Când o anumită cantitate de căldură, Q, părăseşte un corp care se află la
temperatura T1 şi trece spre corpul cu temperatura T2, mai scăzută, atunci
schimbarea netă a entropiei va fi:
Q Q
S  
T2 T1

Relaţia este valabilă atât pentru procesele reversibile cât şi pentru procesele
ireversibile şi indică cum se poate ajunge la una din formulările principiului
II, (Carnot).
Această formulare arată că , concomitent trecerii căldurii de la corpul cald la corpul
rece, are loc şi transformarea unei cantităţi de căldură în lucru mecanic, şi că
niciodată căldura nu poate fi transformată integral în lucru mecanic, condiţia
transformării unei cantităţi de căldură fiind asociată cu existenţa obligatorie a cel
puţin două surse de căldură şi a schimbului caloric dintre ele.
Randamentul transformării căldurii în lucru mecanic este totdeauna subunitar:
Qcedat  Q primit Q primit
  1
Q cedat Qcedat

Principiul al doilea al termodinamicii afirmă imposibilitatea construirii unui

perpetuum mobile de speţa a II-a, adică a unui dispozitiv care să furnizeze lucru
mecanic fiind în contact cu o singură sursă de căldură.

Principiul al III-lea al termodinamicii,este mult mai recent decât primele două

primele două şi arată ce se întâmplă cu entropia când temperatura absolută tinde
la zero.
 APLICAREA PRINCIPIULUI AL II-LEA AL TERMODINAMICII
LA SISTEMELE BIOLOGICE

Aparent sistemele biologice nu respectă principiul al II-lea.

Organismele vii, în creştere şi dezvoltare, sintetizează
macromolecule cu structură complexă, ordonată, ceea ce înseamnă o
scădere a entropiei.
Contradicţia este aparentă .
Entropia creşte întotdeauna în cazul sistemelor izolate.
Organismele sunt sisteme deschise.
Entropia unui organism poate să scadă în timp, dar concomitent are
loc o creştere a entropiei mediului exterior astfel încât în ansamblu
se realizează o creştere a entropiei.
 POTENŢIALE
TERMODINAMICE A. În sistemele izolate
Acest principiu postulează că doar o parte din variaţia ΔU, adică (ΔU-TΔS), poate fi
transformată în lucru mecanic (-L), iar cantitatea TΔS>0, se degradează în mod
ireversibil în căldură.

Acea parte din energie, se numeşte energie liberă a sistemului (F)( free energy).

Această mărime exprimă capacitatea efectivă a sistemului de a efectua diferite

acţiuni.

Conform principiului I , ∆U = Q- L

Înlocuind Q = T ∆S din formula

∆U-T ∆S = -L

Notăm cu ∆F =∆U – T ∆S

Rezultă ∆F = -L
Aşadar, ∆F reprezintă energia liberă Helmholtz şi reprezintă acea parte
din energia internă care se poate transforma de la sine în travaliu (L).

Dacă U= constant ; ΔU = 0 ΔF= TΔS<0 când ΔS>0

Deci, o formulare mai completă a principiului II ar fi:

Toate procesele care au loc în sisteme izolate decurg în sensul creşterii

entropiei şi al scăderii energiei libere (al scăderii capacităţii de a
efectua lucru mecanic).
Procesele au loc izobar (p=constant) şi se va utiliza notaţia H
(entalpie)

H= U+pV, sau aplicând metoda diferenţialelor din

matematică, rezultă:

ΔH = ΔU + pΔV + VΔp

Dar,

ΔU + pΔV = ΔQ

ΔH=ΔQ+VΔp

Cum procesul este izobar, p=constant, Δp=0 ΔH = ΔQ

 Capacitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic în condiţii izobare este numită
entalpie liberă (Gibbs) G. În procesele biologice este mai convenabil să se folosească
entalpia liberă Gibbs, notată cu G.

Pornind de la: G= H-TS = U- TS + pV

∆G =∆F+ p∆V

∆G= energia liberă Gilbs

∆G - cuprinde atât tendinţa de scădere a energiei interne (∆U< 0, ∆H<0) cât

şi tendinţa de creştere a entropiei (∆S>0)

Pentru sistemele biologice p= const, T= const. se pot desfăşura normal,

procesele pentru care ∆G<0, G < 0 → însoţite de scădere a energiei.

Pentru procese reversibile, variaţia energiei libere este egală cu variaţia

lucrului mecanic util cu semn schimbat (-L).
Funcţia de disipare Rayleigh şi sursa de entropie

Dacă vom considera energia internă U a unui sistem izolat:

U = F + TS

şi calculăm izoterm variaţia ei în timp:

dU/dt = dF/dt + TdiS/dt = 0

dF/dt = - TdiS/dt

Expresia :

Φ = T diS/dt

se numeşte funcţia de disipare a lui Rayleigh, în care mărimea :

se numeşte sursă de entropie.

Deci, intensitatea producerii de entropie în unitatea de timp exprimă viteza

de scădere a energiei libere a sistemului în urma degradării ei de către
procesele ireversibile.
 Deci, intensitatea producerii de entropie în unitatea de
timp exprimă viteza de scădere a energiei libere a sistemului
în urma degradării ei de către procesele ireversibile.
Căldura izobară se măsoară cu calorimetrul. Reacţiile
care se petrec cu consum de căldură se numesc endoterme,
iar cele cu eliberare de căldură se numesc exoterme.
Sensul fizic al formulării locale constă în faptul că desfăşurarea unui proces
ireversibil într-un loc dat al sistemului este legat în totdeauna de
producerea de entropie în acel loc.

Aceasta înseamnă că, într-un loc al sistemului se pot produce procese

consumatoare de entropie, deci care duc la o scădere a acesteia în locul
respectiv, cu condiţia ca în acelaşi loc să se producă cel puţin un proces
ireversibil cuplat cu acesta, care duce la creşterea entropiei, astfel încât
bilanţul total să fie pozitiv.

În organismele vii se produc aşadar pocese cuplate. Procesul cuplat duce la

scăderea S, iar procesul cuplant este procesul furnizor de energie, cel care
duce la creşterea entropiei,deci care restabileşte echilibrul.
 De exemplu în cadrul metabolismului, proprietate sistemelor vii:
 Procesul cuplat se numeşte anabolism = asimilaţia - reacţia care consumă
energia, mai precis ∆G >0 → procese endergonice.
 Procesul cuplant se numeşte catabolism = dezasimilaţia (procese
exergonice).

Conform principiului II, în orice sistem natural, S trebuie să crească și

acest fenomen duce la dezvoltarea continuă a organismului.

Organismele preiau din mediul extern (înconjurător) entropie negativă

(prin alimente) şi elimină produşi cu entropie pozitivă
Primul proces nu se poate desfăşura în absenţa celuilalt.
Pe baza principiului II al termodinamicii, se poate prevedea că, în organism cu
cât vor fi mai intense procesele metabolice, cu atât va fi mai mare şi cantitatea de
căldură degajată.

O degajare de căldură, mai intensă va fi şi în acele stări patologice în care nu

există un cuplaj normal între anabolism şi catabolism. În aceste stări
randamentul de conversie a energiei este scăzut.

Aşa de exemplu, sunt stările de hipertiroidie în care abundenţa hormonului

tiroxină determină o scădere a randamentului respiraţiei deci un consum sporit
de oxigen şi o degajare sporită de căldură. În consecinţă, măsurarea
metabolismului bazal este un test clinic de investigare a funcţiei tiroidiene.
• Sunt sisteme deschise

• Sunt structuri disipative

• Manifestă o dependenţă puternică de mediu, viaţa desfăşurându-

se doar în condiţii foarte restrictive.

• Au o înaltă structuralizare internă prezentând o

compartimenalizare avansată a mediului lor intern

• Procesele metabolice decurg în condiţii izoterme

• Compoziţia elementelor chimice este aceeaşi cu materia

anorganică proporţia lor fiind foarte diferită. Numai 6 elemente
(H, C, O, Na, Ca, P) formează peste 95% din materia vie.

• Organismele vii sunt capabile de dezvoltare autonomă şi de

reproducere, au o variabilitate deosebită
Principiile termodinamicii permit abordarea unor fenomene biologice importante:

- existenţa proceselor cuplate şi cuplante

- sursele de energie internă şi externă şi ciclul energiei celulare.

Cea mai fascinantă problemă bioenergetică o reprezintă însă fenomenul

de sincronizare care la om reprezintă capacitatea de stocare a unei
cantităţi enorme de informaţii.

Se apreciază că informaţia este o diviziune termodinamică şi reprezintă

opusul entropiei.

Pentru fiecare informaţie stocată în memorie are loc un consum de

energie.
Cea mai fascinantă problemă bioenergetică o reprezintă însă
fenomenul de sincronizare care la om reprezintă capacitatea de
stocare a unei cantităţi enorme de informaţii.

Se apreciază că informaţia este o diviziune termodinamică şi

reprezintă opusul entropiei.

Pentru fiecare informaţie stocată în memorie are loc un consum de

energie.
MULŢUMESC