Conf. univ. dr. Simona Condurache-Bota; Sinteză de Termodinamică, Fizică moleculară și căldură pentru C. N. V. A.

, 2021;
drepturi de copyright ©, distribuirea externă interzisă

SINTEZĂ MATERIE TERMODINAMICĂ, FIZICĂ MOLECULARĂ ȘI CĂLDURĂ

NOȚIUNI TERMODINAMICE DE BAZĂ
Sistemul termodinamic reprezintă un sistem fizic macroscopic alcătuit dintr-un număr foarte mare
de constituenți (atomi, molecule, ioni atomi și/su moleculari) aflați într-o mișcare total dezordonată.
Gazul ideal este un model de gaz folosit pentru deducerea legităților gazelor, cu următoarele 5
caracteristici:
1) Este format dintr-un număr foarte mare de molecule;
2) Moleculele sunt considerate puncte materiale;
3) Moleculele se mișcă haotic și continuu - agitație termică;
4) Moleculele nu interacționează între ele;
5) Ciocnirile moleculelor cu pereții recipientului in care se află sunt perfect elastice.
Masa atomilor și moleculelor se exprimă convenabil prin intermediul unității atomice de masă (u),
care se definește ca a 12-a parte din masa unui izotop de 12C;
Echivalentul unității atomice de masă în kilograme este: 1 u=1,66·10-27 Kg.
exemple: mH = 1 u; mC = 12 u; mO = 16 u; mO2 = 32 u, etc.
Un kilomol (kmol) = acea cantitate de substanță care conține nr. lui Avogadro particule (atomi,
molecule, ioni atomi și/sau moleculari): N A  6, 023 1026 particule/kmol= 6,023 10 particule/mol.
23

Masa molară este masa unui kilomol de substanță. Ea se notează cu:  (MIU):   NA  m0
cu NA este nr. lui Avogadro, iar m 0 este masa unei particule constituente a substanței considerate.
m N V
Nr. de kmoli de substanță:    
 NA V
unde N = numărul de particule din volumul V, NA = nr. lui Avogadro, m = masa de substanță cu N particule
constituente, iar V = volumul molar (volumul unui kmol de substanță).

Concentrația de particule: n 
N
V
 m 3  , cu N = numărul de particule din volumul V .

sistem termodinamic deschis = sistem care schimbă substanță cu mediul exterior

sistem termodinamic închis = sistem care nu schimbă substanță cu mediul exterior.
Parametrii de stare (mărimi de stare) ai unui sistem termodinamic = acele mărimi fizice care
caracterizează din punct de vedere cantitativ proprietățile sistemului.
Starea unui sistem termodinamic = totalitatea parametrilor de stare la un moment dat.
Starea de echilibru termodinamic = acea stare în care sistemul rămâne oricât de mult timp dacă nu
se exercită acțiuni din exterior asupra sa.
Transformarea (procesul) de stare = trecerea unui sistem termodinamic de la o stare de echilibru
termodinamic la altă stare de echilibru termodinamic.
procese cvasistatice = transformări în care stările intermediare pot fi considerate de echilibru. Doar
procesele cvasistatice pot fi reprezentate grafic.
Coordonate Clapeyron (p-V): valorile volumului, V se reprezintă pe abscisă, iar valorile presiunii, p
se reprezintă pe ordonată), printr-o curbă continuă între starea inițială și cea finală.
Din punct de vedere al trecerii sistemului din starea inițială în starea finală și invers, procesele
termodinamice pot fi:
a) proces reversibil, dacă trecerea sistemului din starea finală în starea inițială poate fi parcursă
exact pe același drum ca la transformarea directă, de la starea inițială la cea finală
b) proces ireversibil, în care prin trecerea din starea finală în starea inițială, sistemul nu trece prin
toate stările prin care a trecut din starea inițială în starea finală. Procesele naturale sunt procese ireversibile.
După legătura dintre starea inițială și starea finală, procesele pot fi:
a) procese ciclice, când starea finală coincide cu starea inițială;
b) procese neciclice sau deschise, când starea finală a sistemului diferă de starea inițială.
AGITAȚIA TERMICĂ, DIFUZIA, TEMPERATURA
Agitația termică este mișcarea permanentă, haotică și spontană a atomilor sau moleculelor oricărui
corp, indiferent de starea lui de agregare. Agitația termică se intensifică cu creșterea temperaturii.
Temperatura este mărimea fizică care exprimă gradul de agitație termică a unui sistem termodinamic,
cu T SI  1K (Kelvin).
Legătura dintre temperaturile măsurate cu ajutorul scărilor Celsius și Kelvin: T (K) = t (0C) + 273,15
Termometrul este un dispozitiv ce conține o substanță numită corp termometric ce are o mărime
fizică ce depinde de temperatură după o lege cunoscută.

1
 Conf. univ. dr. Simona Condurache-Bota; Sinteză de Termodinamică, Fizică moleculară și căldură pentru C. N. V. A., 2021;
drepturi de copyright ©, distribuirea externă interzisă

ÎN NATURĂ: În aer cald, în mișcare rapidă, moleculele de vapori de apă au tendința de a de îndepărta
reciproc. În aer rece, moleculele de vapori de apă se deplasează mai încet.
Difuzia este fenomenul de pătrundere a moleculelor unei substanțe printre moleculele altei substanțe
datorită agitației termice. (Ex.: o picătură de cerneală pusă într-un pahar cu apă, fumul în aer, etc.)
STRUCTURA SUBSTANȚEI. STĂRI DE AGREGARE
Diferențele esențiale între stările de agregare ale unei substanțe sunt date de gradul de ordonare
structurală, distanțele reciproce între particulele componente (atomi, molecule) și de tăria forțelor de atracție
intermoleculare:
o starea solidă: distanțe reciproce mici între molecule, forțe intermoleculare mari, ordonare structurală,
mișcări de oscilație reduse ale particulelor componente (agitație termică limitată, particulele componente
au energii cinetice mici asociate agitației termice)  formă și volum proprii
o starea lichidă: distanțe reciproce dintre molecule și forțe intermoleculare de mărimi intermediare (între
cele de la solide și gaze), ordonare structurală redusă, pe distanțe mici  volum propriu, dar lichidele iau
forma vasului în care se toarnă.
o starea gazoasă: distanțe reciproce mari între molecule, forțe intermoleculare reduse, agitație termică intensă,
lipsă de ordonare structurală  lipsă formă proprie și volum propriu (ocupă tot volumul disponibil).
o plasmă = a 4-a stare de agregare a materiei care se găsește sub formă de gaz ionizat (ex: materia stelară).
ÎN NATURĂ:
 În aer, dintre stările de agregare ale apei, starea de vapori este preponderentă (95%), în timp ce stările
solidă și lichidă reprezintă doar 5 % din totalul apei din atmosferă.
 Aerul umed este un amestec de aer uscat (azot, oxigen, argon, dioxid de carbon, aerosoli) și vapori de
apă, a căror concentrație determină umiditatea, evoluția temperaturii cu altitudinea, precipitațiile, deci
vremea.
 Ceața = ansamblu de picături de apă aflate în suspensie în atmosferă la altitudini < 1 km.
 Nori = ansamblu de picături și/sau particule de gheață în suspensie în atmosferă, la altitudini > 1 km.
În molecula de apă, legătura O-H are și un caracter parțial ionic, hidrogenul fiind încărcat pozitiv, iar
oxigenul negativ, încât moleculele de apă se comportă ca dipoli electrici (poli separați ai sarcinilor pozitivă și
negativă) și se atrag reciproc prin punți / legături de hidrogen, care sunt cele mai intense în starea lichidă,
fapt care explică de ce apa necesită cantitate mare de căldură pentru a se încălzi și de ce apa se răcește mai
greu decât multe alte substanțe din natură.
PRESIUNEA
Presiunea = raportul dintre forța F care se exercită normal (perpendicular) și uniform pe o suprafață și
F F N
mărimea S a acestei suprafețe: p  , cu p  SI
1  1Pa (Pascal)
S SI
S SI
m2
Alte unități de măsură pentru presiune:
- atmosfera normală: 1 atm = 101 325 Pa
- bar (milibar) – în Meteorologie: 1 bar = 100 000 Pa = 105 Pa; 1 mbar = 10-3 bar = 100 Pa = 1 hPa
- mm coloană de mercur (Hg) sau Torr: 1 mm col. Hg = 1 Torr din: 1 atm = 760 Torr=760 mm Hg
ÎN NATURĂ:
Condiții standard/normale (c. n.) de temperatură și presiune (în Engleză: STP):
 T0  273,15 K  00 C

p0  1 atm  101 325 Pa  760 Torr
Forța de apăsare a aerului pe unitatea de suprafață se numește presiune atmosferică.
Variațiile presiunii atmosferice sunt foarte importante în Meteorologie și sunt analizate zilnic în
serviciile de prognoză a vremii.
Vântul = deplasarea aerului pe direcție orizontală, de la presiune mai mare spre presiune mai mică.
ECUAȚIA TERMICĂ DE STARE A GAZELOR IDEALE
Ecuația termică de stare reprezintă legătura dintre presiunea, temperatura și cantitatea de gaz.
Expresii ale ecuației termice de stare:
N
1. p  n  k B  T , cu k B  1,38 10 23 J / K - constanta lui Boltzmann, iar n  - concentrația moleculelor;
V
2. p  V  N  k B  T , cu N fiind numărul de molecule din volumul V;
3. p  V   R  T , unde R este constanta universală a gazelor, cu: R  k B  NA unde kB este constanta
lui Boltzmann și NA = nr. lui Avogadro. Aceasta este expresia cea mai folosită.
2
 Conf. univ. dr. Simona Condurache-Bota; Sinteză de Termodinamică, Fizică moleculară și căldură pentru C. N. V. A., 2021;
drepturi de copyright ©, distribuirea externă interzisă

m
4. p    R  T , unde   este densitatea gazului.
V
TRANSFORMĂRI SIMPLE ALE GAZULUI IDEAL

Se numesc transformări simple ale gazelor ideale acele transformări în care se mențin constante
masa de gaz și un parametru de stare. Aceste transformări și legile lor sunt:

Legile transformărilor simple ale gazului ideal

parametrii
Nr. denumirea
constanți/ legea/ecuația transformării și denumire acesteia
crt. transformării
caracteristici
ν=const.;
1. izotermă legea Boyle-Mariotte: p  V=const.  p1· V1  p2· V2
T=const.
ν =const.; V V V
2. izobară legea Gay-Lussac:  const.  1  2
p=const. T T1 T2
ν =const.; p p p
3. izocoră legea lui Charles:  const.  1  2
V=const. T T1 T2
  
ecuația lui Poisson: p  V  const.  p1  V1  p 2  V2
4. adiabatică ν =const.; Q=0.
unde  = exponentul adiabatic (coeficientul lui Poisson).

Reprezentarea grafică a tuturor transformărilor simple în diverse sisteme de coordonate

Transformarea generală a unei cantități constante de gaz ideal (=constant) este orice transformare
în care se modifică toți parametrii de stare (p, V, T).
Ecuația transformării generale a gazului idea (legea / ecuația Clapeyron - Mendeleevl:
pV p V p V
 const.  1 1  2 2
T T1 T2

LUCRUL MECANIC, ENERGIA, CĂLDURA, ENERGIA INTERNĂ

Lucrul mecanic este mărimea fizică scalară care exprimă din punct de vedere cantitativ efectul de
deformare a unei forțe asupra unui corp sau de modificare a stării sale de mișcare.
Lucrul mecanic este o formă a schimbului de energie între un sistem și mediul exterior, care
presupune deplasarea punctului de aplicație al unei forțe. simbol: L; unitate de măsură în SI: 1 J – Joule.
Convenții de semn asupra lucrului mecanic:
 L>0 dacă lucrul mecanic este efectuat de sistem asupra mediului exterior
 L<0 dacă lucrul mecanic este efectuat din exterior asupra sistemului.
Lucrul la transformarea izocoră, când V=const. este: L=0.
Lucrul mecanic la transformarea izobară, când p=const. se calculează ca: L  p  V  p   V2  V1 
Semnificația grafică (geometrică) a lucrului mecanic în Termodinamică:

Lucrul mecanic într-o transformare deschisă, oarecare Lucrul mecanic într-o transformare ciclică

3
 Conf. univ. dr. Simona Condurache-Bota; Sinteză de Termodinamică, Fizică moleculară și căldură pentru C. N. V. A., 2021;
drepturi de copyright ©, distribuirea externă interzisă

Energia este mărimea fizică scalară care exprimă capacitatea sau abilitatea unui corp sau sistem de
corpuri de a efectua lucru mecanic. simbol: Q,W,E; unitate de măsură în SI: 1 J – Joule
Alte unități de măsură tolerate pentru lucru mecanic și energie:
- caloria: 1 cal = 4,18 J
- kilowatt-oră: 1 kWh= 36  10
5
J
- electron-Volt: 1 eV= 1,6  10
19
J
Energie termică = energia oricărui corp care se datorează mișcării de agitație termică a particulelor
sale componente (atomi, molecule, ioni).
Energie internă, U = energia unui sistem termodinamic, dată de mișcarea de agitație termică a
moleculelor componente și de forțele de interacțiune intermoleculare.
Căldura = mărimea fizică scalară care reprezintă o formă a schimbului de energie între un sistem și
mediul exterior care implică modificare stării de agitație termică a sistemului (încălzire/răcire sau schimbarea
stării de agregare = transformare de fază).
Transformare adiabatică = transformarea care are loc fără schimb de căldură cu mediul exterior.
Transformările adiabatice pot:
- fi rapide, încât să nu fie timp pentru ca sistemele termodinamice să schimbe căldură cu mediul exterior;
- avea loc într-un volum delimitat de un înveliș adiabatic (care nu permite schimbul de căldură cu mediul
exterior; ex: termos).
Convenții de semn asupra căldurii schimbate de un sistem termodinamic cu mediul exterior:
 Q>0 dacă căldura este absorbită de sistem din exterior;
 Q<0 dacă căldura este cedată de sistem în exterior.
Coeficienții calorici cei mai importanți:
Q
 capacitatea calorică medie a unui corp: C  , C SI  1 J / K  Q  C  T
T
Q J
 căldura specifică medie a unei substanțe: c  , c SI  1  Q  m  c  T
m  T kg  K
Q J
 căldura molară medie a unei substanțe, C sau: C  , C 1  Q   C  T
 T SI kmol  K
Relații între primii 3 coeficienți calorici definiți anterior: C  m  c   C
Q J
 căldura latentă specifică:   ,cu  SI  1 , unde Q este căldura latentă (cedată sau absorbită
m kg
în transformarea de fază)  Qtransf .faza  m   (absorbită sau cedată)
Q J
 puterea calorică a unui combustibil: q  ,cu q SI  1 , unde Q este cantitatea de căldură
m kg
degajată la arderea unei mase m de combustibil  Qardere  m  q
Calorimetria = partea Termodinamicii care studiază schimburile de căldură și permit determinarea
coeficienților calorici.
calorimetre = aparatele care se folosesc pentru determinarea căldurilor specifice ale susbtanțelor.
Principiul egalității schimbului de căldură: „Într-un sistem izolat adiabatic, căldura absorbită în total
este egală cu modulul căldurii totale cedate: Qabsorbită  Qcedată - egalitatea (ecuația) calorimetrică.
fază = o porțiune omogenă dintr-un sistem termodinamic (care prezintă aceeași compoziție și aceleași
proprietăți fizice în toate punctele sale), delimitată printr-o suprafață bine precizată de celelalte părți ale
sistemului.
transformare (tranziție) de fază = trecerea unei substanțe dintr-o fază în alta.
Clasificarea transformărilor de fază:
- transformări de fază de speța I, care au loc la o anumită temperatură, caracteristică fiecărei substanțe,
cu absorbție sau cedare de căldură, numită căldură latentă. Exemple: vaporizarea, topirea, etc;
- transformările de fază de speța a II-a, care se produc pe un anumit interval de temperatură, în care
absorbția sau degajarea de căldură au loc o dată cu creșterea sau scăderea temperaturii. Acest tip de
transformări este legat de fenomenele de ordonare în cristale.
Faza  starea de agregare. Pentru o aceeași stare de agregare, pot exista mai multe faze ale aceleiași
substanțe. Exemplu: carbonul, în starea solidă, are două faze distincte: diamantul și grafitul, cu proprietăți
diferite date de structurile cristaline diferite (diamantul – structură cubică, graficul – structură sub formă de
prisme hexagonale).
4
 Conf. univ. dr. Simona Condurache-Bota; Sinteză de Termodinamică, Fizică moleculară și căldură pentru C. N. V. A., 2021;
drepturi de copyright ©, distribuirea externă interzisă

stare critică (punct critic) = starea unui fluid în care dispare diferența între starea lichidă și cea
gazoasă.
Temperatura critică (Tc) = temperatura maximă pe care o poate avea o substanță aflată în stare
lichidă, oricare ar fi presiunea sa.
Gaz = forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la T  Tc .
Vapori = forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la T  Tc .
Vaporizarea reprezintă trecerea unei substanțe din faza lichidă în faza de vapori.
Subtipuri de vaporizare:
- evaporare = vaporizarea unui lichid prin suprafața sa liberă, într-o atmosferă nelimitată
- fierberea = vaporizarea unui lichid în tot volumul său.
Căldura latentă a unei transformări de fază efectuate într-un sens este egală, dar de semn opus cu cea
a transformării inverse: Q topire   Qsolidificare ; Qvaporizare   Qcondensare ; Qsublimare   Qdesublimare

 0  absorbita   0  cedata   0  absorbita   0  cedata   0  absorbita   0 cedata 

Relații între căldurile latente specifice:
topire  solidificare ; vaporizare  condensare ; sublimare  desublimare
sublimare  topire  vaporizare

Transformări de fază: denumiri, călduri latente specifice asociate,

tip de schimb de căldură (absorbită/cedată)
punct triplu al unei substanțe = starea unică în care coexistă toate cele 3 stări de agregare; starea
este definită printr-o presiune și o temperatură specifice fiecărei substanțe.
De exemplu, pentru apă: ttriplu, apă = 0,000750C și ptriplu, apă = 6,1 mb = 610 Pa = 0,006 atm.

Punctul triplu al apei

Deoarece cantitatea de căldură este o funcție de proces, adică depinde de tipul de proces suferit de
un sistem termodinamic dat (de exemplu: un gaz), rezultă că și căldura molară depinde de proces:
QV
- căldura molară la volum constant, CV: CV   QV   CV  T
 T
Qp
- căldura molară la presiune constantă, Cp: Cp   Qp   C p  T
 T
5
 Conf. univ. dr. Simona Condurache-Bota; Sinteză de Termodinamică, Fizică moleculară și căldură pentru C. N. V. A., 2021;
drepturi de copyright ©, distribuirea externă interzisă

R
Relația lui Robert Mayer: Cp  CV  R  c, p  c , V  ,

cu R  8310 J /(kmol  K ) - constanta universală a gazelor.
Cp cp
Exponentul adiabatic (coeficientul lui Poisson):    - mărime adimensională (fără
Cv cV
unitate de măsură).
La gaze, Cp, CV și  depind de numărul i de grade de libertate al particulelor din care e compus
i i2 i+2
gazul: CV   R Cp  R 
2 2 i
După numărul de atomi care compun o moleculă, ele se clasifică în:
- molecule monoatomice – care conțin un singur atom. (ex: He, Ne, Ar)
- molecule biatomice – formate din 2 atomi (ex: H2, O2, N2, CO, NO)
- molecule poliatomice - formate din minim 3 atomi (ex: O3 – ozon, CH4 – metan, H2O - apă etc).
Numărul de grade de libertate, i al unei molecule = nr. de posibilități de mișcare distincte ale acelei
molecule. Numărul de gaze de libertate depinde de nr. de atomi din moleculă și de temperatura sa:
- gaze monoatomice: i=3 (3 grade de libertate de translație, după Ox, Oy și Oz)
- gaze biatomice: i=5 (3 grade de libertate de translație, după Ox, Oy și Oz + 2 grade de libertate de rotație)
- gaze poliatomice: i  6
Pentru gazele ideale:
3 R 5 R 3 2
- monoatomice: i=3  CV  Cp   monoat.   1,(6)  1,67
2 2 3
7R
5 R 7  R C 7
- biatomice: i=5  CV  Cp    biat.  p
 2   1, 4
2 2 CV 5 R 5
2
- poliatomice: i  5 (de regulă: i = 6), depinzând de numărul de atomi din moleculă și de posibilitățile
de mișcare ale acestora, în funcție de configurația moleculară și de tăria legăturilor dintre atomi.
În cazul gazelor reale, expresia coeficientului  e mai complicată și e legată de ecuația termică de stare
a gazului respectiv. De exemplu, aerul este format predominat din gaze biatomice (78 % N2, 21 % O2, % H2),
dar și din gaze monoatomice (He, 0,9 % Ar, etc.). Pentru aer:  biat.   aer   monoat.  1,4   aer  1,67
Ecuația calorică de stare exprimă legătura dintre energia internă și ceilalți parametri de stare ai
gazului. Pentru gazul ideal, energia internă depinde doar de temperatura gazului și de cantitatea de gaz.
i
Ecuația calorică de stare a unui gaz ideal este: U   CV  T    R  T , cu particularizările:
2
gaze monoatomice gaze biatomice gaze poliatomice
i
3 5 U R T ,
U R T U  R T 2
2 2
cu i particularizat pentru acel anumit tip de gaz

LUCRUL MECANIC, CĂLDURA ȘI VARIAȚIA ENERGIEI INTERNE LA TRANSFORMĂRILE SIMPLE

ALE GAZELOR IDEALE

Nr. denumirea Variația energiei

căldura lucrul mecanic
crt. transformării interne
V2 p
1. izotermă QT  LT   R  T  n   R  T  n 1 UT  0
V1 p2
Q p   Cp  T ,
2. izobară cu Cp = căldura molară la Lp  p  V   R  T U p   CV  T
presiune constantă
QV  UV   Cv  T
3. izocoră cu CV = căldura molară la LV  0 UV   CV  T
volum constant
4. adiabatică Qadiab.  0 LV   UV    CV  T UV   CV  T
6
 Conf. univ. dr. Simona Condurache-Bota; Sinteză de Termodinamică, Fizică moleculară și căldură pentru C. N. V. A., 2021;
drepturi de copyright ©, distribuirea externă interzisă

PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII
Primul principiu al Termodinamicii constituie în esență principiul conservării energiei pentru sistemele
termodinamice și arată că, la trecerea de la o stare inițială la o stare finală, variația energiei interne a unui
sistem este egală cu diferența dintre căldura primită de sistem și lucrul mecanic efectuat de acesta în cadrul
procesului.
Pentru o transformare finită, expresia matematică a Principiului I al Termodinamicii se exprimă ca:
U  Q  L  Q  U  L , numită ecuația principiului I al Termodinamicii
PRINCIPIUL AL II-LEA AL TERMODINAMICII. MOTOARE TERMICE. CICLUL CARNOT

Formularea lui Clausius a principiului al II-lea al Termodinamicii: „Nu este posibilă o transformare
care să aibă ca rezultat trecerea căldurii de la sine a căldurii de la un corp cu o temperatură dată la un corp
cu o temperatură mai ridicată”.
Se numește mașină bitermă acea mașină termică care schimbă căldură cu 2 surse din exterior:
Sursa de la care mașina bitermă primește căldura (notată tipic cu Qabs sau Q1 >0) se numește sursa
caldă, iar sursa căreia mașina termică îi cedează căldură (notată tipic cu Qced sau Q2 < 0) se numește sursa
rece, iar lucrul mecanic util efectuat pe ciclul de transformări este:
L  Q1  Q2  0  L  Qabs  Qced  0
Un motor termic (mașină termică) este un dispozitiv care primește căldură de la mediul exterior prin
arderea unui combustibil, o transformă parțial în lucru mecanic și cedează mediului exterior restul de căldură.
Toate motoarele termice sunt dispozitive care transformă căldura în lucru mecanic în cursul unor
procese ciclice biterme. În cadrul unui proces ciclic biterm, sistemul termodinamic - motorul schimbă căldură
cu două termostate, unul cald - combustibilul ce arde - și unul rece - atmosfera înconjurătoare.
L Q L Q
Randamentul unui motor termic:  1  2  1   1  ced  1 100  pentru
Q1 Q1 Qabs Qabs
exprimarea în procente.
Lucrul mecanic efectuat pe un ciclu se află din bilanțul energetic al motorului:
Qabsorbit  L  Qcedat  L  Qabsorbit  Qcedat
Motorul Otto este un motor în patru timpi (pistonul efectuează patru curse în interiorul cilindrului) care
funcționează după un ciclu format din 2 izocore și 2 adiabate. Benzina este combustibilul folosit la un motor
Otto.
Motorul Diesel este un motor în patru timpi care funcționează după un ciclu format din o izobară, o
izocoră și 2 adiabate. Combustibilul folosit la motorul Diesel este motorina. Într-un astfel de motor, picături
fine de motorină sunt introduse în cilindri cu o pompă de injecție și ei se autoaprind prin comprimare adiabatică
accentuată și ard, producând căldură și lucru mecanic.

Ciclul Otto Ciclul Diesel Ciclul Carnot

Fizicianul și inginerul francez Sadi Carnot și-a imaginat o mașină termică ideală care să funcționeze
după un ciclu format din două izoterme și două adiabate, numit ciclu Carnot, cu randamentul:
T2 T
  1  1  rece
T1 Tcald
TEOREMA LUI CARNOT: „Randamentul motorului termic reversibil ideal Carnot este mai mare decât
cel al oricărui motor ireversibil (real) funcționând între aceleași temperaturi (cu aceleași 2 surse de căldură):
irev Carnot .”
PRINCIPIUL AL III-LEA AL TERMODINAMICII
Principiul al III-lea al Termodinamicii (cea mai practică formulare): „Temperatura de zero Kelvin
(zero absolut) nu poate fi atinsă.”
La zero absolut ar înceta agitația termică a materiei.
7