II.

MARIMI FIZICE, SISTEMUL INTERNATIONAL DE UNITATI

DE MASURA
Marimile fizice sunt proprietati fizice fundamentale si masurabile care descriu starea unui
sistem fizic.
Marimi fizice:
1) fundamentale ( ex. in mecanica trei marimi fizice sunt considerate ca si marimi
fundamentale: lungimea (distanta) (L), masa (M) si timpul (T)),
2) derivate (marimi fizice care pot fi exprimate cu ajutorul marimilor fizice fundamentale).
Masurarea unei marimi fizice consta in compararea acesteia cu o marime de aceeasi
natura numita marime etalon.
unitatea de masura=marimea fizica etalon
unitati de masura fundamentale=unitati de masura a marimilor fundamentale
unitati de masura derivate=unitati de masura a marimilor fizice derivate
Un sistem de unitati de masura este un ansamblu de unitati de masura (fundamentale si
derivate)
Sistemul International de Unitati de Masura (SI) a fost stabilit in anul 1960 si reprezinta o
adaptare a sistemului metric.
Sistemul international de unitati de masura include sapte unitati fundamentale (metrul,
kilogramul, secunda, amperul, kelvinul, molul si candela) si un numar nelimitat de unitati
derivate.
 Metrul (m) este lungimea egala cu 1650763,73 lungimi de unda in vid a radiatiei care
corespunde tranzitiei intre nivelele 2p10 si 2ds ale atomului de kripton 86.
•Kilogramul (kg) este masa "kilogramului prototip international", adoptat ca unitate de
masura a masei de catre Conferinta Generala de Masuri si Greutati din 1889.
•Secunda (s)este durata a 9192631770 perioade a radiatiei corespunzatoare tranzitiei intre
cele doua nivele hiperfine ale starii fundamentale a atomului de cesiu 133.
•Amperul (A) este intensitatea unui curent electric constant, care mentinut in doua
conductoare paralele, rectilinii, de lungime infinita si sectiune neglijabila, asezate in vid, la o
distanta de 1 m unul de celalalt, ar produce intre acestea, pe o lungime de 1 metru, o forta
egala cu 2•10-7 newtoni.
•Kelvin (K) este fractiunea 1/273,15 din temperatura termodinamica a punctului triplu al
apei.
• Molul reprezinta cantitatea de substanta a carei masa exprimata in grame este egala cu masa
moleculara relativa a substantei.
•Candela (cd) este intensitatea luminoasa, intr-o directie data, a unei surse care emite o
radiatie monocromatica cu frecventa de 540•1012 hertzi si a carei intensitate energetica in
aceasta directie este de 1/683 wati/sterradian.

Clasificarea marimilor fizice:

1. Marimi fizice scalare (caracterizate doar printro valoare numerica (modul)) si
vectoriale(caracterizate prin modul, directie si sens).
2. Marimi fizice intensive (nu depind de dimensiunile sistemului) si extensive (depind de
dimensiunile sistemului).
Ordinul de marime al unei marimi fizice: puterea lui 10 care aproximeaza cel mai bine
valoarea acelei marimi fizice.

Masa, Densitatea, Greutate Specifica, Masele Atomice si Unitatea Atomica

de Masa
Greutatea specifica se defineste ca fiind densitatea unui corp in raport cu densitatea unui corp
(substanta) de referinta.
Densitate
Modificarea densitatii odata cu cresterea distantei dintre atomii constituenti.
Densitatea se modifica odata cu schimbarea starii de agregare a corpului. In general,
ρsolid>rlichid. ρlichid>ρvapori.
Corpul omogen (ex. lemn sau pluta) pluteste la suprafata apei deoarece are densitatea mai
mica decat densitatea apei.
Densitaea corpurilor depinde de natura substantei din care este alcatuit corpul si de structura
interna a acestuia.
Molul=cantitatea de substanta a carei masa exprimata in grame este egala cu masa moleculara
(atomica) relativa a substantei
• Un mol din orice substanta contine acelasi numar de molecule (NA=numarul lui Avogadro,
NA=6.023*1023 molecule/mol)
IV. Solutii chimice
Concentratia unei solutii se defineste ca fiind raportul dintre cantitatea de substanta dizolvata
si cantitatea de solutie sau solvent.
Concentratiile solutiilor pot fi exprimate in diferite moduri:
1. Concentratie procentuala masica:
Cantitatea de solut dizolvata intr-o anumita masa de solutie (se exprima in procente):olvent +
solut = solutie chimica

2. Concentratie masica mixta:

Cantitatea de solut dizolvata intr-un anumit volum de solutie:

3. Concentratie molara sau molaritatea:

Numarul de moli de solut dizolvati intr-un litru de solutie:

4. Concentratie molala sau molalitatea:

Numarul de moli de solut dizolvati intr-un kilogram de solvent:
5. Fractia molara:
Raportul dintre numarul de moli de solut (sau a unei componente) si numarul total de
moli din solutie:
I. Starea fluida
Stările de agregare ale materiei:
a) solidă
b) lichidă
c) gazoasă
Unii autori consideră ca stare de agregare distinctă plasma (a IV-a stare de agregare).
Plasma este alcatuită din particule libere încărcate cu sarcină electrică.
Definiţie:
Fluidele sunt substanţe care pot curge şi care iau forma vasului în care sunt conţinute.
Lichidele şi gazele sunt fluide.
II.1 Densitatea
Definiţie:
Densitatea unei substanţe omogene se defineşte ca fiind raportul dintre masa substanţei
respective şi volumul ocupat de aceasta (masa unităţii de volum).
Observaţie:
In sistemul CGS unitatea de măsură pentru densitate este 1g/cm3

Definiţie:
Densitatea relativă se defineşte ca fiind raportul dintre densitatea absolută a unui corp (ρ) şi
densitatea absolută a unui corp luat ca referinţă (ρ0):

I.2 Dilatarea termică a lichidelor

Evidenţierea dilatării termice a lichidelor .Considerăm un lichid cu volumul iniţial V0, a
cărui temperatură creşte cu ΔT.
Volumul lichidului se va modifica cu ΔV:
ΔV=β·Vo·ΔT (5)
unde β poartă denumirea de coeficient de dilatare tremică în volum
[β]SI= 1K-1
Observaţii:
􀂾 Coeficientul de dilatare termică al lichidelor este mai mic decât cel al gazelor, dar mai
mare decât al solidelor.
􀂾 Coeficientul de dilatare termică prezintă variaţii cu temperatura.
Pentru intervale mici de temperatură, variaţia coeficientului de dilatare termică a lichidelor
este (în general) mică şi acesta poate fi aproximat ca fiind constant.
In vecinătatea temperaturii de 0oC putem scrie:
V=V0(1+βt) (6)
unde V0 este volumul lichidului la t=0oC iar V este volumul la temperatura t.
In general, densitatea lichidelor scade odată cu creşterea temperaturii acestora

Anomalia dilatării termice a apei in functie de temperatura

Observaţii:
Apa este un lichid comun dar atipic.
Apa prezintă 41 de anomalii (cunoscute) iar viaţa pare să depindă de unele din acestea.
Densitatea apei este maximă la 4 oC iar gheaţa are o densitate mai mică decăt a apei lichide!
Repulsia electrostatică dintre electronii 2p ai oxigenului care nu participă la legăturile
covalente cu atomii de hidrogen determină structura spaţială a moleculei de apă.
Legăturile de hidrogen au o natură preponderent electrostatică şi sunt mai slabe decât
legăturile covalente.
Valoarea mare a densităţii apei lichide este determinată de legăturile de hidrogen care se
formează între moleculele de apă.
In cazul apei lichide o moleculă de apă participă în medie la 3.4 legături de hidrogen şi se
obţine o structură compactă.
Gheaţa “normală” cristalizează într-o structură de tip hexagonal în care fiecare moleculă de
apă participă la partu legături de hidrogen. In acest fel se obţine o structură mai deschisă
decât a apei lichide şi în consecinţă o densitate mai mică în stare solidă.
I.3 Presiunea hidrostatică
Presiunea exercitată asupra unei suprafeţe se defineşte ca raportul dintre forţa de apasare
normală ce se exercită asupra unei suprafeţe şi aria acesteia.

• In sistemul CGS:
[P] = dyn/cm2 = barye (Ba), 1 Ba = 0,1 N/m2
• Alte unităţi de măsură tolerate pentru presiune:
􀂾􀂾 Barul (bar): 1 bar = 105 N/m2 = 106 Ba (dyn/cm2),
􀂾􀂾 Torrul sau milimetrul coloană de mercur: 1 torr=133.3 N/m2,
􀂾􀂾 Atmosfera fizică (atm): 1 atm=760 torri≈1.013*105 N/m2.
•Forta si presiunea nu trebuie confundate. Forta este o marime vectoriala iar presiunea este o
marime scalara determinata de componenta normala a fortei care actioneaza asupra unitatii de
suprafata.
Presiunea creste atunci cand forta care o produce este mai mare sau daca aria suprafetei
asupra careia este distribuita este mai mica.
•Forţa de presiune exercitată de un fluid aflat în repaus asupra pereţilor vasului în care este
conţinut, este perpendiculară pe suprafaţa acestora.
• Forţa de presiune exercitată de un fluid aflat în repaus asupra unui corp aflat în imersie
este normală la suprafaţa corpului.
Daca forţa de presiune exercitată de un fluid pe un element de suprafaţă ΔS nu este aceeaşi în
toate punctele atunci:
I.4 Variaţia presiunii cu adâncimea
Intr-un fluid aflat sub acţiunea forţei de greutate (plasat în câmp gravitaţional),presiunea
exercitată de fluid variază cu adâncimea.
Formula fundamentala a hidrostaticii
Delimităm un paralelipiped în interiorul lichidului aflat în echilibru.
􀂾􀂾 Paralelipipedul se află în stare de echilibru.
􀂾􀂾 Forţele de presiune care acţioneaza asupra pereţilor paralelipipedului sunt normale la
suprafaţa acestora.
􀂾􀂾 Forţele de presiune care acţionează pe feţele laterale ale paralelipipedului se anulează
reciproc.
􀂾􀂾 Condiţia de echilibru pentru paralelipiped:

Diferenţa de presiune dintre două puncte dintr-un lichid aflat in echilibru este numeric egală
cu greutatea unei coloane de lichid având ca bază unitatea de suprafaţă şi ca inalţime distanţa
dintre planele care conţin punctele respective.
Observaţie:
Presiunea hidrostatică exercitată de un fluid este independentă de forma vasului şi este
aceeaşi în toate punctele aflate la aceeaşi adâncime în fluid.
I.5 Presiunea atmosferică
• Aerul înconjoară Pamântul într-o pătura foarte groasă numita atmosfera terestră.
• Atmosfera este alcatuită dintr-un amestec de gaze cu vapori de apă, cristale de gheaţă, praf
şi diverse impurităţi.
• Compoziţia atmosferei variază cu altitudinea cât şi pe suprafaţa terestră.
• Atmosfera nu are o limită precisă, ea trece treptat în spaţiul interplanetar.
• Masa atmosferei este imensă (≈6*105 tone).
• Greutatea acestei mase imense de aer exercită o presiune asupra suprafeţei pământului,
numită presiune atmosferică.
I.6 Legea lui Pascal
Presiunea exercitată pe o suprafaţă oarecare a unui lichid aflat în repaus se transmite în toate
direcţiile cu aceeaşi intensitate cât şi asupra pereţilor vasului
Presiunea atmosferica exercitata in punctul A se regaseste si in punctl B alaturi de presiunea
hidrostatica exercitata de coloana de lichid de ionaltime hcare-l conţine.

Principiul lui Arhimede

F2 = P2·S > F1 = P1·S (P2 > P1)
Rezultanta forţelor de presiune care acţionează asupra corpului (forţa arhimedică) este:
Farh = F2 – F1 = (P2 – P1)· S = ρl·g·h·S
= ρl·V·g= ml·g = Gl (greutatea lichidului dezlocuit) (20)
Farhimedică=Glichidului dezlocuit (23)
Enunţ (legea lui Arhimede): Orice corp scufundat într-un fluid este împins de jos în sus cu o
forţă verticală egală cu greutatea volumului de lichid dezlocuit de corp.
Forta de greutate actioneaza in centrul de greutate.
Forta arhimedica actioneaza in centrul de presiune (volum).
Centrul de greutate si centrul de volum nu coincid in mod necesar.
II. Dinamica Fluidelor
Definiţie: Drumul parcurs de o particulă de fluid în mişcarea sa se numeşte linie de curent.
Observaţie: În fiecare punct viteza particulei este tangentă la linia de curent
􀂾􀂾staţionară (în regim permanent): dacă viteza particulelor de fluid depinde doar de poziţia
lor si este independentă de timp: (liniile de curent sunt paralele intre ele).
􀂾􀂾 nestationară (in regim nepermanent sau tranzitoriu): dacă viteza particulelor de fluid
depinde atât de poziţia acestora cât si de timp: .
􀂾􀂾 nerotaţionala (fără vârtejuri): daca mişcarea particulelor de fluid este doar translaţionala.
􀂾􀂾rotaţională (cu vârtejuri): atunci când particulele de fluid participă simultan la o mişcare
de translaţie şi una de rotaţie (miscare mai mult sau mai putin haotica, transfer de masa intre
straturile de lichid)
􀂾􀂾laminară (are loc la viteze mici de curgere): când liniile de curent sunt paralele între ele.
􀂾􀂾 turbulentă (are loc la viteze mari de curgere): când liniile de curent se intersectează.
I.1 Debitul masic şi volumic
Definiţie:
Debitul este o mărime fizică scalară egală cu raportul dintre cantitatea de fluid ce trece printr-
o secţiune transversală a unei conducte într-un interval de timp şi mărimea acelui interval.
Observaţie:
În cazul lichidelor, în funcţie de mărimea adoptată pentru a măsura cantitatea de fluid, se
poate defini debitul volumic respectiv debitul masic.
Debitul volumic:

Debitul masic:

II.2 Ecuaţia de continuitate

Observaţie: Lichidul fiind incompresibil => prin orice secţiune a conductei trebuie să treacă
aceeaşi cantitate de fluid în acelaşi interval de timp:
Q1V = Q2V = Q3V
S1·v1 = S2·v2 = S3·v3
Observaţie: Viteza fluidului care curge staţionar printr-o conductă cu secţiunea variabilă este
mai mare unde secţiunea este mai mică şi invers.
II.3 Legea lui Bernoulli
Fig. 22 Tub de curent de secţiune variabilă prin
care curge staţionar un fluid incompresibil
• Considerăm un tub de curent de secţiune variabilă prin care curge laminar un
fluid ideal.
• Fluid ideal: un fluid lipsit de vâscozitate si incompresibil.
• Studiem curgerea fluidului între secţiunile S1 şi S2 din tubul de curent.
• p1 si p2 reprezinta presiunile hidrostatice in sectiunile S1 si S2.
• v1 si v2 reprezinta vitezele de curgere ale fluidului prin sectiunile S1 si S2.
p +ρgh + 1 ρv = p +ρgh + ρv (28)
Relatia (5) reprezinta expresia matematica a legii lui Bernoulli.
În orice secţiune a unui tub înclinat (cu secţiune variabilă) prin care curge un lichid, suma
dintre presiunea hidrostatică (p), presiunea hidrodinamică (ρv2/2) şi presiunea de nivel (ρgh)
este constantă.
II.3.1 Aplicaţii ale legii lui Bernoulli
a) Pulverizatorul:
Datorită aerului suflat prin tubul I, în dreptul tubului II presiunea statică scade sub nivelul
presiunii din vas. Datorită acestui fapt lichidul urcă în tubul II iar cand ajunge în tubul I,
datorită
curentului de aer, este transformat în picaturi fine
b) Zborul avionului mai rapid
Aripile avionului au o forma speciala care face ca aerul de deasupra lor sa se deplaseze in
raport cu acestea mai rapid comparativ cu aerul de sub ele.
Sub aripi forta de presiune este mai mare decat deasupra lor ceea ce permite avionului sa
zboare.
b) Becul Bunsen-Teclu
Arzator cu gaz folosit in laboratoarele de chimie, fizica si medicina pentru incalzirea sau
arderea unor substante).
Daca se arde doar gazul avem o ardere incompleta (flcara este galbena si atinge 800 oC).
Becul aspira oxigen pe care-l amesteca cu gazul pentru o combustie mai eficienta (flacara
este si atinge 1500 oC).
c) Trompa de apă
I. Fluide reale, vâscozitatea
􀂙􀂙Fluidele ideale sunt medii omogene şi continue care nu opun rezistenţă la curgere.
􀂙􀂙Fluidele reale sunt medii omogene şi continue în care pe lângă forţele de presiune se
manifestă şi forţe de rezistenţă la deformare datorită forţelor de frecare interne care apar la
curgerea fluidului.
􀂙􀂙Mărimea fizică care caracterizează forţele de frecare internă într-un fluid se numeşte
vâscozitate.
􀂙􀂙Vâscozitatea reprezintă proprietatea unui fluid de a se opune mişcării relative a
particulelor constituente (reflecta fortele de rezistenta (frecare) din interiorul fluidului).
􀂙􀂙Vâscozitatea este percepută ca o rezisteţă pe care o opune fluidul la curgere.
􀂙􀂙Toate fluidele reale sunt vâscoase excepţie fâcând doar superfluidele.
I.1 Fluide vâscoase, legea lui Newton
• Placa inferioară este fixă iar cea superioară se deplasează orizontal cu viteza v0.
• Intre cele două plăci se află un fluid real.
• Experimental se constată că pentru deplasarea plăcii superioare cu viteza v0 (constantă),
este necesar să acţionăm cu o forţă F (constantă).
• Deplasarea cu viteză constantă a plăcii superioare indică prezenţa unei alte forţe de modul
egal şi sens opus forţei F, care se datorează frecării dintre placă şi lichidul cu care se află în
contact.

Fluide newtoniene si fluide nenewtoniene

Lichidele pentru care este valabilă legea lui Newton se numesc lichide newtoniene.
In cazul lichidelor newtoniene coeficientul de vascozitate ramane constant indiferent de
viteza de curgere.
Lichidele care nu respecta legea lui Newton se numesc lichide nenewtoniene.
Acestea pot fi pseudoplastice, cu o vascozitate dependenta de timp, fluide dilatante si
respectiv fluide de tip Bingham.
Lichidele nenewtoniene pseudoplastice cu un coeficient de vascozitate a carui valoare scade
odata cu cresterea vitezei de curgere. Exemplu: sangele, ketchup-ul, siropurile, lacul de
unghii, amestecul de apa si nisip, anumite uleiuri pe baza de silicon.
Lichidele cu vascozitatea dependenta de timp, prezinta un coeficient de vascozitate a carui
valoare crese odata cu cresterea fortei deformatoare.
Exemple: lichidul sinovial, cerneala pentru printere.
In cazul fluidelor dilatante coeficientul de vascozitate creste odata cu cresterea vitezei de
curgere. Exemplu mortarul de ciment.
Fluidele de tip Bingham curg doar daca forta deformatoare depaseste o anumita valoare de
prag dupa care vascozitatea lor nu depinde de viteza de curgere.
Exemple: pasta de diniti, maioneza, mustarul, ciocolata.
Dependenţa de temperatură a coeficientului de vâscozitate
• In cazul lichidelor coeficientul de vâscozitate este determinat de forţele de coeziune dintre
moleculele de lichid.
• Forţele de coeziune dintre moleculele de lichid scad odată cu creşterea temperaturii.
• Micşorarea forţelor de coeziune dintre moleculele de lichid la crestera temperaturii va
determina scăderea coeficientului de vâscozitate al lichidului.
II.2 Curgerea laminară şi curgerea turbulentă
Curgere laminară: -> straturile de lichid aluneca unul peste altul fară să se amestece.
Curgere turbulentă: -> este curgerea în care viteza particulelor în fiecare punct din spaţiu se
modifică haotic în timp
Modul in care curgere un fluid este decris de numaryl lui Reynolds.
Numarul lui Reynolds (Re) este o marime adimensionala egala cu raportul dintre forta de
inertie si respectiv forta de vascozitate care actioneaza asupra fluidului care curge.

Pentru valori mici ale numărului lui Reynolds (cand fortele de vascozitate sunt mari) curgerea
este
laminară.
• Pentru valori mari ale numărului lui Reynolds (mai mari decât o anumită valoare critică)
(cand fortele de inertie sunt dominante) curgerea este turbulentă.
• Pentru Re<2000 curgerea este laminara iar pentru Re>4000 curgerea este turbulenta.
II.3 Legea Hagen- Poisseuille

Debitul volumic este deosebit de sensibil la valoarea razei tubului cand diferenta de presiune
hidrostatica la capetele acestuia ramane constanta.
Dubland lungime tubului (l), debitul volumic scade cu 50%
Dubland viscozitatea fluidului care curge prin tub (η), debitul volumic scade cu 50%
Dubland caderea de presiune (ΔP), debitul volumic creste cu 100%.
Dubland raza tubului (r), debitul volumic creste cu 1600%.
II. Aplicaţii ale dinamicii fluidelor in medicina, noţiuni de hemodinamică
Hemodinamica: studiul curegerii sângelui prin sistemul arterial şi venos.
Sangele este un fluid care circula in interiorul arborelui cardiovascular.
􀂾 Sângele este un ţesut special sub forma lichidă.
􀂾􀂾 Volumul de sange pentru organismul adult reprezinta 6.9÷7.6% din greutatea corpului
(ex. 5÷5.5
litri la 70 kg).
􀂾􀂾 Sângele este un lichid nenewtonian (nu se supune legii lui Newton).
􀂾􀂾 La t = 37oC vâscozitatea sângelui este ~ 5÷6 ori mai mare decât ce a apei (ηH2O(37
oC)=0.6*10-3
Pa*s, ηsânge(37 oC)=3÷4*10-3 Pa*s).
􀂾􀂾 Este un sistem dispers heterogen – o suspensie de elemente figurate (celule) în plasma
(hematii,
leucocite si plachete sangvine).
􀂾􀂾 Procentul volumului ocupat de elemente figurate ale sângelui (în majoritate hematii)
poartă numele de hematocrit (≈40-45% (≈42 % la femei, ≈45 % la barbati si ≈55 % la copii)).
Hematocritul
depinde şi de regiunea unde este măsurat (de unde este recoltat sangele).
􀂾􀂾 Densitatea elementelor figurate: ≈1.10 g/cm3
Proprietăţile plasmei:
􀂾􀂾 Lichid galbui care contine 90% apa si 10% reziduu uscat (substante organice si
minerale).
􀂾􀂾Reprezinta aproximativ 4% din greutatea corpului si 55÷60% din volumul de sange (ex.
aproximativ 2.8 litri la 70 kg).
􀂾􀂾Densitatea plasmei: este de 1.025-1.030 g/cm3.
􀂾􀂾 Vâscozitatea: 1.2÷1.6*10-3 Pa·s, asigurand valoarea vascozitatii sangelui.
􀂾􀂾 Poate fi aproximat ca fiind un lichid newtonian.
Densitatea medie a sangelui 1.051-1.067 g/cm3 (1.051-1.054 g/cm3 femei si 1.061-1.067
g/cm3
barbati) .
II.1 Aplicaţii medicale ale ecuatiei de continuitate si a legii lui Bernoulli
1) Viteza de curgere a sangelui
Ecuatia de continuitate (Sv=constant) impune ca in sectiuniile de arie transversala mai mica
viteza de curgere sa fie mai mare iar in sectiunile de arie mai mare viteza de curgere sa fie
mai mica.
Arterele au impreuna o sectiune transversala mai mare decat cea a aortei dar au sectiunea
transversala totala mai mica decat sectiunea totala a arteriolelor.
Pe de alta parte capilarele au impreuna o arie a sectiunii transversale mai mare decat a
arteriolelor. Prin urmare viteza de curgere a sangelui va fi minima prin capilare (scade de la
artere inspre capilare si creste apoi inspre vene). Aceasta comportare faciliteaza schimbul de
nutrienti si oxigen intre sange si tesuturi.
2) Modificarea diametrului arterial poate produce o modificare semnificativa a fluxului
sanguin.
Anevrismul este o formatiune vasculara cu aspect tumoral (Fig. 8a) localizata pe traiectul
unei
artere (cel mai des) sau al unei vene. Apare ca o dilatare a vasului sanguin si se poate localiza
cel
mai des in segmentul abdominal al arterei aorte (aorta abdominala) sau la nivelul vaselor
creierului.
In cazul unui anevrism, in regiunea in care apare dilatarea presiunea hidrostatică este mai
mare. Presiunea hidrostatica mare din zona anevrismului poate duce la ruperea peretelui
arterial.
Stenoza reprezinta o ingustare permanenta de natura patologica a unui canal sau a unui vas.
In cazul vaselor de sange datorita aparitiei pe endoteliul vascular a unor paci ateromatoase (in
a
caror formare colesterolul joaca un rol important) apare o ingustare a lumenului vascular si in
consecinta o diminiuare a fluxului sanguin.
In cazul unei stenoze vasculare, viteza de curgere a sangelui creste si presiunea hidrostatică
se micşoreaza. Se schimbă caracterul curgerii devenind turbulentă ceea ce poate duce la
spasme in vasul obturat sau la colapsul peretelui arterial. Pentru pomparea sangelui prin
artera cu stenoza, inima va face un efort mai mare rezultand si o crestere a presiunii arteriale.
Factori care influenţează vâscozitatea sângelui
a) Valoarea hematocritului
Cresterea concentraţiei hematiilor determină mărirea rezistenţei la curgere (frecarea internă) a
sângelui.
􀂾􀂾 In cazul anemiei concentraţia hematiilor scade, determinând reducerea vâscozitatii
sângelui.
􀂾􀂾 In cazul hemoragiilor vascozitatea sangelui scade.
􀂾􀂾 Vâzcozitatea sângelui creşte aproximativ exponenţial cu valoarea hematocritului.
􀂾􀂾 In poliglobulii si leucemie granulocita-> vascozitatea sangelui creste.
􀂾􀂾 Cresterea vascozitatii singelui produce suprasolictarea cardiaca care poate evolua spre
insuficienta cardiaca.
b) Proteinemia sau cantitatea si calitatea proteinelor circulante in sange.
Vascozitatea sangelui este determinata de cantitatea si calitatea proteinelor proteinelor din
compozitia sa.
c) Viteza de curgere a sângelui
􀂾􀂾 Când viteza de curgere a sângelui creşte, hematiile tind să se acumuleze spre
centrul vasului (acumulare axială) şi să se orienteze paralel cu direcţia de curgere,
determinând astfel scăderea vâscozităţii sângelui (sângele se comportă ca un lichid
nenewtonian pseudoplastic).
􀂾􀂾 La viteze mari de curgere se ajunge la saturaţie (hematiile ating gradul maxim de
saturare), rezistenţa la curgere devine minimă iar vâscozitatea nu mai depinde de viteza
de curgere.
Observaţie:
Plasma fiind un lichid newtonian, caracterul nenewtonian al sângelui este dat de
prezenţa elementelor figurate.
d) Diametrul vasului de sânge (efect Fåhræus-Lindqvist)
􀂾􀂾Se constată o descreştere a coeficientului de vâscozitate în cazul în care diametrul vasului
este de 10÷300 μm. Practic in vasele capilare vascozitatea sangelui tinde spre valoarea
corespunzatoare plasmei sanguine.
􀂾􀂾 Scaderea coeficientului de vascozitate este determinata de acumularea axială a
hematiilor.
􀂾􀂾 Explică de ce vâscozitatea este mai mică în vasele capilare decat în artere.
􀂾􀂾 Reduce efortul făcut de inimă la pomparea sângelui.
􀂾􀂾 Joacă un rol foarte important în cazul în care efortul fizic este mare şi debitul volumic
creşte în vasele capilare.
Curgerea turbulentă este însoţită în mod normal de vibraţii (murmur) localizate în spectrul
auditiv şi care pot fi determinate cu ajutorul stetoscopului.
􀂾􀂾In sistemul cardiovascular curgerea turbulentă poate să apară în aortă, imediat deasupra
valvulelor sigmoide, în perioada de expulzie a sângelui (când viteza lui atinge valoarea cea
mai mare) →zgomote caracteristice.
􀂾􀂾 Turbulenţa (consumatoare de energie) poate să apară şi în alte vase, în stări patologice
când vâscozitatea este mai scăzută (ex. in cazul anemiei).
Observatie: curgerea sangelui este pulsatorie.
Curgerea sangelui:
􀂾􀂾nu este in mod necesar laminara
􀂾􀂾nu este in mod necesar turbulenta
􀂾􀂾este o curgere nestationara
II.2 Presiunea arterială
􀂾􀂾Presiunea arterială (PA) este presiunea care ia naştere pe peretele interior al vaselor de
sânge în timpul circulaţiei sanguine (forta exercitata pe unitatea de suprafata vasculara de
catre volumul sanguin circulant).
􀂾􀂾 Tensiunea (TA) arteriala reprezinta forta de tesnsiune care apare in peretele arterial
datorita volumului sanguin.
􀂾􀂾 Deoarece TA si PA sunt proportionale, pentru exprimarea presiunii arteriale se foloseste
si termenul De tensiune arteriala.
􀂾􀂾Din punct de vedere fiziologic este definită prin formula:
PA = Q x R (19)
PA reprezinta presiunea arteriala, Q este debitul cardiac şi R este rezistenţa periferică, în
principal arteriolară.
Presiunea arteriala depinde de debitul cardiac si de rezistenta periferica.
Debitul cardiac se defineste ca fiind volumul de sange expulzat de inima in decurs de 1
minut.
Debitul cardiac depinde de:
- Volumul sistolic (cantitatea de sange expulzat din inima la fiecare sistola)
- Reantoarcerea venoasa si presiunea aortica.
- Frecventa cardiaca (numarul de sistole in decurs de 1 minut)
- Volemia sau volumul sanguin total.
Rezistenta periferica depinde de vascozitatea sangelui, diametrul si elasticitatea peretilor
arteriali.
Presiunea arteriala este pulsatila si se exprimă prin două valori:
• O valoare maximă corespunzătoare contractiei inimii (sistolă) (PAS) (valoarea cea mai
mare a presiunii arteriale in decursul unui ciclu cardiac)
• O valoare minimă corespunzătoare relaxării inimii (diastolă) (PAD) (valoarea minima in
decursul unui ciclu cardiac
• Inima este un organ musculos, cavitar, tetracameral care pompeaza sange in intregul
organism asigurand oxigen si substante nutritive difetritelor organe si tesuturi.
• Inima are functia de pompa in sistemul circulator.
• Activitatea de pompa se poate aprecia cu ajutorul debitului cardiac.
Debitul cardiac (Q)=(volum-bataie)·(frecventa cardiaca)
volumul-bataie≈70 mL
frecventa cardiaca≈70÷75 batai/minut
V reprezinta volumul de sange pompat de inima in decursul vietii.
Presiunea arteriala se exprima in mm Hg. Alte unitati de masura sunt cm H2O (1 mm
Hg=13.6 mm H2O) si kPa (1mm Hg=0.133 kPa).
Presiunea arteriala depinde de varsta si sex dar are si caracteristici individuale.
• În cazul unui adult, valorile presiunii arteriale situate sub nivelul de 140 de milimetri
coloană de mercur (prescurtat 140 mmHg) pentru sistolica şi 90 mmHg pentru diastolică
sunt cele considerate normale.
● Valorile optime 120/80 mmHg.
• În mod normal, tensiunea luată în picioare trebuie să fie puţin mai mare decât în poziţia
culcat. Gravitatia influenteaza atat presiunea arteriala cat si circulatia sanguina.
Presiunea arteriala medie reprezinta presiunea de propulsie a sangelui in sistemul
arterial intr-un regim de curgere continua la care s-ar realiza acelasi debit circulator ca
si in curgerea pulsatila.
PAS-PAD reprezinta presiunea diferentiala

Măsurarea presiunii arteriale

􀂾􀂾 Valoarea mare a PA (120/80 mm Hg) impune folosirea unui lichid cu densitate mare
(Hg).
Masurarea presiunii arteriale se poate face prin metode directe si indirecte.
Metoda directa presupune introducerea unei canule sau cateter in artera, vena sau cord si
conectarea acesteia la un sistem de masurare si inregistrare a presiunii arteriale. Metoda
este utilizata in chirurgia cardio-vasculara si in cercetare.
Metodele indirecte sunt utilizate in mod curent in practica medicala si se bazeaza pe
determinarea gradului de tensionare a peretelui arterial cu ajutorul unui manometru.
Metodele indirecte se clasifica in: metoda ascultatorie sau Korotkoff, metoda palpatorie sau
Riva-Rocci si respectiv metoda oscilometrica (Pachon).

a) Metoda acultatorie (Korotkoff)

Acearta metoda permite masurarea PAS si PAD. Masurarea se face pe baza perceperii
zgomotelor Korotkoff (vibratiile peretilor arteiali care apar la curgerea turbulenta a sangelui
in vasul arterial partial comprimat prin aplicarea unei presiuni exterioare, aceste vibratii se
incadreaza in zona audibila si pot fi auzite prin stetoscop).
Se utilizeaza un stetoscop si un manometru prevazut cu un manseta pneumatica (gonflabila)
si para de cauciuc cu supapa reglabila.
Se ridică presiunea în manşeta tensiometrului (Pm) la o valoare mai mare decât presiunea
sistolică (PAS); în stetoscop nu se vor transmite zgomotele bătăilor inimii. In aceasta situatie
fluxul sanguin prin artera inceteaza.
􀂾􀂾 Se reduce lent presiunea din manşetă; atunci când Pm se egalează cu PAS încep să se
audă zgomotele bătăilor inimii. În momentul când se aude prima bătaie în stetoscop
înregistrăm presiunea indicată de manometru care corespunde PAS. In acest moment
curgerea sangelui este turbulenta.
􀂾􀂾 Se scade în continuare Pm. Atunci când Pm se egalează cu PAD nu se vor mai auzi
zgomotele inimii; în momentul când se aude ultima bătaie în stetoscop înregistrăm
presiunea indicată de manometru care corespunde PAD. Pentru PA<PAD curgerea este
laminara si nu se mai aud zgomote.
a. Pm >PAS : absenţa zgomotelor
b. Pm = PAS : se aud primul zgomot Korotkoff (Zg. I)
c. PAD < Pm< PAS : se aud zgomotele Korotkoff se intensifica la inceput dupa care se
atenueaza
d. Pm = PAD : se aude ultimul zgomot Korotkoff (Zg. II)
b) Metoda palpatorie
Manşeta se înfăşoară în jurul braţului, deasupra plicii cotului. Cu ajutorul
Balonului (para) de cauciuc se pompeaza aer in manseta pana la disparitia pulsului
radial.Se decomprima incet mansonul si se urmareste cu atentie cadranul
manometrului si pulsul. In momentul în care reapare pulsul se citeste pe cadran
valoarea presiunii arteriale maxime. Metoda permite doar măsurarea valorii presiunii
arteriale maxime (PAS).
c) Metoda oscilometrica
Se bazeaza pe principiul lui Marey ; cand presiunea exterioara asupra pereţilor arteriali este
egală cu presiunea arteriala medie a sangelui din artera, peretii arteriali prezinta oscilatiile
cele mai ample.
Prin aceasta metoda se pot determina PAM, PAS si PAD. Valorile PAS si PAD sunt
determinate cu ajutorul unui algoritm de calcul.
I. Starea Lichida
􀂃􀂃 Starea lichida ocupa o pozitie intermediara intre starea gazoasa si cea solida.
􀂃􀂃 Prezinta caracteristici comune atat cu starea gazoasa cat si cea solida (ex. are volum
propriu dar nu are forma proprie).
􀂃􀂃 Existenta volumului propriu in cazul lichidelor explica valoarea mare a densitatii
lichidelor (acelasi ordin de marime ca si in cazul solidelor) comparativ cu a gazelor.
􀂃􀂃 Existenta unui volum propriu si absenta formei proprii in cazul lichidelor sugereaza
existenta unor forte de interactiune moleculara (forte intermoleculare) mai mari decat in cazul
gazelor dar mai mici decat in cazul solidelor.
􀂃􀂃 Existenta fortelor intermoleculare pe de o parte ingradeste libertatea de miscare a
moleculelor iar pe de alta parte, avand intensitati prea mici, nu favorizeaza formarea unor
configuratii moleculare spatiale stabile.
􀂃􀂃 Au o structura cvasicristalina caracterizata printr-o ordine la mica distanta.
􀂃􀂃 Dimensiunile mici ale configuratiilor ordonate ce apar in lichide le confera acestora un
timp de viata scurt (10-9 s).
􀂃􀂃 In interiorul lichidului exista goluri care permit moleculelor sa migreze intre unitatile
ordonate.
􀂃􀂃 Datorita lipsei ordinii la mare distanta, lichidele nu prezinta proprietati anizotrope
(exceptie fac doar cristalele lichide).
􀂃􀂃 Miscarea termica este prezenta in lichide dar moleculele se misca relativ lent in interiorul
lichidului.
Fortele de interactiune dintre moleculele de lichid sunt de natura electrostatica.
Tipuri de interactiuni intermoleculare.
1. Interactiuni ion-dipol
2. Interactiuni dipol-dipol legatura de hidrogen
3. Interactiune dipol-dipol
4. Interactiuni de dispersie (London)
(apar intre momentele de dipol temporare sau instantanee si fac parte din categoria fortelor
van der Waals)
Fortele de interactiune dintre moleculele de lichid sunt de natura electrostatica.
􀂃􀂃 La distante r2<d<r1distributia de sarcina a moleculelor favorizeaza aparitia unor
interactiuni de tip atractiv.
􀂃􀂃 La distante mici (d<r2) suprapunerea orbitalilor moleculari duce la aparitia unor forte
repulsive de natura cuantica.
II. Fenomene superficiale
􀂃􀂃 Fenomenele legate de suprafata de separare dintre un lichid si mediul care-l inconjoara se
numesc fenomene superficiale.
􀂃􀂃 Fenomenele legate de suprafata de separatie dintre un lichid si mediul gazos de deasupra
acestuia se numesc fenomene de suprafata.
􀂃􀂃 Fenomenele legate de suprafata de separatie dintre un lichid si peretii vasului in care
acesta se gaseste se numesc fenomene de adeziune si capila

II.1 Fenomene de suprafata

􀂃􀂃 Suprafata de separatie dintre un lichid si mediul gazos in care acesta este plasat,
constituie suprafata libera a lichidului.
􀂃􀂃 In lichide fortele de interactiune intermoleculare devin neglijabile la o distanta egala cu
raza de actiune moleculara (r∝10-9 m).
􀂃􀂃 Moleculele de lichid interactioneaza doar in cazul in care sunt situate in aceeasi sfera de
actiune moleculara.
􀂃􀂃 ρ gaz<ρlichid => fortele de interactiune moleculara gaz-lichid sunt mai mici comparativ
cu fortele de interactiune moleculara lichid-lichid.
􀂃􀂃 Fiecare molecula de lichid aflata la d<r va fi supusa unei forte rezultante orientata
perpendicular pe suprafata libera a lichidului si indreptata spre interiorul acestuia.
􀂃􀂃 Marimea fortei rezultante creste odata cu scaderea distantei dintre molecula si suprafata
libera a lichidului.
􀂃􀂃 Moleculele siutuate la distanta d<r vor exercita o presiune asupra lichidului numita
presiune interna.
􀂃􀂃 Totalitatea moleculelor care participa la realizarea presiunii interne formeaza patura
superficiala a lichidului (stratul superficial).
Presiunea exercitata de stratul superficial are valori foarte mari (11*108 N/m2).
􀂃􀂃 Valoarea mare a presiunii interne explica de ce lichidele sunt practic incompresibile,
acestea fiind puternic comprimate de stratul superficial.

II.1.1 Energia potentiala a stratului superficial, fortele de tensiune superficiala

Trecerea unei molecule din lichid in stratul superficial presupune efectuarea unui lucru
mecanic (consum de energie).
􀂃􀂃 La trecerea moleculei in stratul superficial energia cinetica scade iar energia potentiala a
acesteia creste.
􀂃􀂃 La trecerea moleculei din stratul superficial in lichid, energia cinetica a moleculei va
creste iar energia potentiala se va diminua.
􀂃􀂃 Moleculele din stratul superficial au un surplus de energie potentiala comparativ cu
restul
lichidului.
􀂃􀂃 Stratul superficial (ca intreg) are un surplus de energie comparativ cu restul lichidului.
􀂃􀂃 Energia potentiala a stratului superficial este proportionala cu aria suprafetei libere a
lichidului:

􀂃􀂃In starea de echilibru energia potentiala a stratului superficial este minima.

􀂃􀂃 Suprafata de separare lichid mediul extern se curbeaza tinzand sa devina sferica la
echilibru.
􀂃􀂃 O suprafata se mentine curba daca asupra acesteia actioneaza forte tangente la suprafata
si perpendiculare pe conturul acesteia (forte de tensiune superficiala).
􀂃􀂃 Stratul superficial al lichidului se comporta ca o membrana elastica care tinde sa
micsoreze suprafata libera a lichidului.
Lichid gliceric în interiorul unui cadru de sârmă cu latura CD mobilă.(Lăsată
în poz. C1D1 se deplasează în sensul micşorării ariei suprafeţei libere a
peliculei).
⇒forţele superficiale efectuează lucru mecanic pe seama micşorării energiei potenţiale
LS = F·Δx
LS = σ·ΔS ⎬⇒ F·Δx = σ·ΔS ⇒ F·Δx =
σ·l·Δx ⇒
F = σ·l (2)
• Fenomenele superficiale exprimă evoluţia unui sistem spre o stare de echilibru caracterizată
printr-un minim energetic.

II.1.2 Legea lui Laplace

Reprezinta expresia generala a presiunii suplimentare exercitata sub o suprafata curba.

R1 si R2 sunt razele de curbura ce definesc suprafata respectiva (valoarea maxima si
respectiv minima a razelor de curbura) iar grosimea membranei este neglijabila.
Obs: Curbura unei membrane trebuie mentinuta de o anumita diferenta de presiune!!!

Consecinte medicale ale legii lui Laplace:

Tensiunea parietala este proportionala cu presiunea sangelui si raza arerei.
In cazul unui anevrism, cresterea razei arterei duce la cresterea tensiunii parietale iar cand
aceasta depaseste capacitatea de tensionare a vasului apare ruptura.

II.1.3 Tensiunea superficială a lichidelor şi soluţiilor

•Scade odată cu creşterea temperaturii (→0 la tcritică).
Scade odată cu creşterea concentraţiei solvitului
• Depinde de natura substanţei (solventului şi solvitului)
Exemplu: Tensiunea superficială a apei are o valoare mare datorită legăturilor de hidrogen
dintre moleculele de apă.
În privinţa influenţei solvitului distingem trei cazuri:
- Nu modifică tensiunea superficială (ex. zahăr dizolv. în apă)
- Măreşte tensiunea superficială (cazul soluţiilor apoase de electroliţi)
- Micşorează tensiunea superficială (ex. soluţii apoase de soluţii organice polare)
Substanţele care prin adăugarea lor scad considerabil tensiunea superficială a soluţiei, se
numesc TENSIOACTIVE.
• Exemple de substante tensioactive: acizi graşi cu lanţuri lungi de C, alcooli,săruri biliare
etc.
Explicaţie:
􀂾􀂾 La întâlnirea dipolilor apei, moleculele polare ale lichidelor organice se orientează cu
grupele polare una în faţa celeilalte ceea ce duce la o interacţiune (desemnată prin termenul
de hidrofilie) care se manifestă printr-o bună solubilitate a acestor lichide în apă.
􀂾􀂾 Aceste molecule pătrund între dipolii apei, slăbind forţele intermoleculare în stratul
superficial, ceea ce duce la micşorarea tensiunii superficiale (în măsură cu atât mai mare cu
cât este mai mare concentraţia soluţiei).
􀂾􀂾 Pătrund între dipolii apei din stratul superficial unde se aglomerează →adsorbţie
pozitivă.
Concluzie:
􀂾􀂾 În contact cu apa, gruparea polară (hidrofilă) se orientează în stratul superficial spre faza
apoasă, iar cea nepolară (hidrofobă) spre partea opusă.
•Cantitatea de substanţă adsorbită în stratul superficial este o funcţie dependentă
(crescătoare ) de concentraţia soluţiei.
•Dacă: c↑ ⇒ Madsorbită ↑ ⇒ Tens. Sup.↓
•Are loc până când suprafaţa liberă este “saturată”. Astfel,σ ajunge la o valoare minimă.
•Fenomenul invers, când substanţele care măresc tensiunea superficială se îndepărtează de
suprafaţă spre profunzime →adsorbţie negativă.

II.2 Interfaţa solid-lichid, Fenomene capilare

• Fenomenele superficiale care au loc la contactul dintre lichide şi solide →fenomene de
udare
•La contactul dintre solid şi lichid apar forţe de coeziune FC între moleculele lichidului şi
forţe de adeziune FA între moleculele lichidului şi ale solidului.
• Fortele de coeziune tin impreuna moleculele unei substante.
• In cazul solutiilor apoase fortele de coeziune se datoreaza legaturilor de hidrogen.
• Spre exemplu fortele de coeziune contribuie in cazul plantelor la deplasarea apei
dinspre radacina spre frunze.
În raport cu lichidele, o suprafaţă solidă poate fi:
Liofilă (hidrofilă) (FA> FC), udă pereţii vasului (lichidul aderă la suprafaţa solidului)
􀂾􀂾Indiferentă (caz ideal)
􀂾􀂾Liofobă (hidrofobă) (FA< FC), evită contactul cu pereţii vasului (lichidul nu aderă la
solid).
OBS.
În imediata vecinătate a pereţilor vasului meniscul devine:
􀂾􀂾concav (în raport cu aerul) la lichidele care udă pereţii vasului
􀂾􀂾convex la lichidele care nu udă pereţii vasului.
Legea lui Jurain: Inaltimea pana la care urca (coboara) un lichid intr-un tub capilar este direct
proportionala cu coeficientul de tensiune superficiala a lichidului si invers proportioonala cu
raza tubului capilar si densitatea lichidului in care este introdus capilarul.
Observatie: lichidul urca in capilar daca uda peretii acestuia si coboara daca nu uda peretii
capilarului.
II.3 Importanţa tensiunii superficiale în medicină
Tensiunea superficiala a sangelui si dependenta acesteia de temperatura
Sangele are un coeficient de tensiune superficiala de aproximativ 58·10-3 N/m.
Coeficientul de tensiune superficiala al sangelui este un parametru extrem de important
pentru organismul uman. In anumite stari patologice tensiunea superficiala a sangelui se
poate modifica. In cazul unei nefrite glomerulare se observa o crestere usoara a tensiunii
superficiale.
Rolul tensiunii superficiale in procesul de respiratie
Plamanii sunt principalele organe ale respiratiei.
Plamanii si in special alveolele care ii formeaza sunt locul anatomic in care are loc schimbul
de gaze dintre organism si mediul exterior.
Plamanii sunt organe elastice care au capacitatea de a se dilata sau contracta.
Acestia sunt inconjurati de cate o pleura care este o membrana seroasa alcatuita dintr-o foita
viscerala care adera la suprafata exterioara a plamanului si o foita parietala intinsa pe peretii
lojei pulmonare. In acest fel fiecare plaman este inconjurat de un spatiu (cavitatea pleurala)
umplut cu un lichid (lichid pleural) care are o presiune mai mica decat presiunea atmosferica.
Acest lichid asigura lubrefierea foitelor pleurale si permite transmiterea miscarilor toracice la
plamani.
Presiunea din alveole este proportionala cu tensiunea superficiala la nivelul peretelui alveolar
si invers proportionala cu raza alveolei.
In cazul in care tensiunea superficiala pe peretele alveolar ar ramane constanta, aerul din
alveolele mai mici va avea o presiune mai mare si va tinde sa traca in alveolele de volum mai
mare ceea ce va duce la colapsul alveolelor pulmonare

􀂾􀂾Δp (presiunea alveolara) scade datorita surfactantului pulmonar prevenind colapsul

alveolelor (“catastrofa spatiilor alveolare” este determinata de faptul ca raza alveolara este
invers proportionala cu presiunea iar alveolele tind sa se autocolabeze la sfarsitul expiratiei).
Surfactantul pulmonar este un lichid cu proprietati tensioactive, un agent activ de suprafata,
care acopera suprafata plamanilor si reduce in mod diferential tensiunea
superficiala la nivelul peretelui alveolar (creste odata cu cresterea volumului alveolar).
Surfactantul pulmonar este un complex lipoproteic (fosfolipoproteina) format din celulele
alveolare de tip II.
Surfactantul pulmonar:
􀂾􀂾Creste complianta pulmonara si reduce travaliul respirator (complianta pulmonara-
ΔVpulm/Δp)
􀂾􀂾Previne colapsul alveolelor la sfarsitul expiratiei asigurand o valoare aproximativ
constanta a presiunii Laplace prin modificarea concentratiei de surfactant in timpul
procesului de respiratie.
􀂾􀂾 Previne cresterea prea mare a volumului alveolar in timpul inspiratiei.
ensiunea superficiala a lichidelor biologice
• Coeficientul de tensiune superficială a lichidelor biologice din organismul uman este în
general mai mic decât al apei (ceea ce probează că moleculele de interes biologic sunt agenţi
tensioactivi).
• Organismul uman dispune de două categorii mari de agenţi tensioactivi:
􀂉􀂉 Substanţe care acţionează în mod secundar ca agenţi tensioactivi.
• În această categorie intră majoritatea substanţelor metabolizate de către organism ajunse în
stadiul de acizi organici.
• Principiile alimentare, în special lipidele şi glucidele pe măsură ce sunt oxidate trec prin
stadiul de cataboliţi acizi, substanţe care joacă un rol tensioactiv. Astfel scad tensiunea
superficială a mediilor în care se află şi favorizează procesele de permeabilitate.
􀂉􀂉 Substanţe care au ca rol principal în organism scăderea tensiunii superficiale a lichidelor
biologice.
• În această categorie intră acizii biliari, acidul glicocolic şi taurocolic care formează cu ionii
metalelor alcaline săruri solubile în apă(glicocolat de Na, taurocolat de Na), substanţe
puternic tensioactive.
Acizii biliari care sunt eliminaţi prin coledoc în duoden întâlnesc bolul alimentar ( conţine
lipide aproape în totalitate nedigerate) şi vor contribui la scăderea tensiunii superficiale a
grăsimilor alimentare, ceea ce uşurează emulsionarea lor. Această emulsionare are ca efect
transformarea grăsimilor în particule cu volume foarte mici şi cu suprafaţa de contact cu
mediul de arie foarte mare. Astfe, aria interfeţelor grăsimilor se măreşte considerabil prin
emulsionare iar acestea pot fi mai eficient metabolizate.
Observaţii:
􀂾􀂾Tens. superf. condiţionează permeabilitatea membranelor, schimbul dintre celule şi
mediul interstiţial.
􀂾􀂾Subst. tensioactive favorizează permeabilitatea membranelor, absorbţia intestinală → o
serie de medicamente se administrează cu subst.tensioactive.
􀂾􀂾Anestezicele (subst. tensioact.) determină scăderea tensiunii superficiale a sângelui.
􀂾􀂾Lichidele din organism au tensiuni superficiale < decât a apei →σ se poate modifica în
cazul stărilor patologice.
􀂾􀂾Ex. Urina normală are tens. sup ~ 70·10-3 N/m. În cazul unor afecţiuni (icter, leziuni
hepatice) datorită apariţiei unor acizi şi săruri biliare →50·10-3 N/m