Biofizică

Mecanica fluidelor
Noțiuni generale

Dr. Liviu Bîlteanu

23 martie 2020
Definiţii şi clasificări
Fluiditatea corpurilor
Unele proprietăţi ale substanţelor cum sunt:
• proprietatea de a curge sau nu;
• proprietatea de a avea sau nu formă şi volum propriu;
permit împărţirea lor în două mari categorii:
1) substanţe solide
2) substanţe fluide.
Substanțe solide-substanțe lichide
1.Substanţele ale căror molecule nu se pot deplasa unele faţă de altele, decât
pe distanţe foarte mici ( ) şi ca urmare nu curg, se numesc
substanţe solide.
2.Substanţele ale căror molecule se pot deplasa unele faţă de altele pe distanţe
mari, macroscopice,, şi ca urmare părţi ale substanţei se pot deplasa unele
faţă de altele, se numesc substanţe fluide.
3.Mobilitatea mare a moleculelor substanţelor fluide le conferă acestora
proprietatea de a curge.
4.Corpurile formate din substanţe solide îşi păstrează, în condiţii constante de
presiune şi temperatură, atât forma cât şi volumul. Ele se numesc corpuri
rigide.
5.Corpurile formate din substanţă fluidă nu au forma proprie chiar în condiţii
constante de presiune şi temperatură iau forma incintei (vasului) în care se
află.
Clasificarea I a fluidelor: gazos - lichid
La rândul lor fluidele se împart în două categorii:
1) fluidele gazoase
• nu au volum propriu; ele ocupă tot volumul incintei în care
se află; nu au suprafaţă liberă;
• sunt foarte compresibile;
• nu posedă proprietatea de capilaritate;
2) fluidele lichide
• au volum propriu şi ca urmare o suprafaţă liberă;
• sunt extrem de puţin compresibile;
• posedă proprietatea de capilaritate.
Clasificarea II a fluidelor: ideal - real
În studiul fluidelor se face deosebire între fluidele ideale (perfecte) şi
fluidele reale.
Fluidele ideale lichide se caracterizează prin proprietăţile:
• alunecarea straturilor de fluid unele peste altele în procesul de
curgere are loc fără frecare, prin urmare fără disipare de lucru
mecanic;
• sunt absolut incompresibile.
Fluidele ideale gazoase se caracterizează prin proprietăţile:
• sunt formate din molecule sferice, perfect elastice, care nu
interacţionează între ele;
• sunt foarte compresibile, volumul lor putându-se reduce prin
comprimare oricât de mult.
Capitolele mecanicii fluidelor
— aerostatica (studiază echilibrul gazelor);
statica fluidelor
— hidrostatica (studiază echilibrul lichidelor
— aerodinamica (studiază mişcarea gazelor);
dinamica fluidelor
— hidrodinamica (studiază mişcarea lichidelor)
Densitatea corpurilor
Densitatea corpurilor omogene
Pentru că nu au formă proprie fluidele se păstrează în incinte deschise
pentru lichide (numite vase) şi închise pentru gaze. Incinta este o parte
din spaţiu care se pune la dispoziţia fluidului. Caracteristicile incintei
sunt: volumul incintei şi forma incintei. Există şi incinte cu volum
variabil (cilindru cu piston), formă şi volum variabil (balon de cauciuc).
Raportul dintre masa substanţei care umple omogen o incintă şi volumul
(constant) al incintei date se numeşte densitatea substanţei respective.
Densitatea o notăm prin .

(1.1)

Densitatea unei substanţe este masa unităţii de volum din acea substanţă.
Densitatea corpurilor neomogne
(1.2)

Densitatea este o mărime fizică scalară. În cazul solidelor și

lichidelor densitatea este o proprietate a substanţei. În cazul gazelor
densitatea este o proprietate a substanţei numai în condiţii standard
de presiune şi temperatură.
Densitatea - analiza dimensională. Unități
• Dimensiunea densităţii, rezultă din (1.1) şi este

• Unitatea de măsură a densităţii se obţine ca raportul unităţilor de

masă şi de volum, adică kg/m3.
Densitatea relativă
Pentru că masa tuturor corpurilor se exprimă prin intermediul masei
etalonului de masă, care la rândul lui s-a definit ca fiind masa unui litru
de apă distilată la 4°C, este evident că şi densitatea corpurilor se exprimă
în funcţie de densitatea apei la 4°C.

Raportul dintre densitatea unei substanţe şi densitatea apei distilate, aflate

la 4°C se numeşte densitate relativă.
Notînd cu d densitatea relativă avem

(1.2)

Densitatea relativă este o mărime fizică adimensională.

Greutatea specifică
Definiția greutății specifice
(1.3)

Greutatea specifică - analiza dimensională. Unități

• Dimensiunea greutăţii specifice rezultă din (1.3) şi este

• Unitatea de măsură pentru greutatea specifică se obţine ca raportul dintre

unitatea forţei şi cea a volumului, adică N/m3.
• Greutatea specifică se exprimă în funcţie de densitatea relativă astfel
(1.3’)
şi pentru că d este adimensională, dimensiunea lui este aceeaşi cu
dimensiunea lui g. Se exprimă în .
Presiunea
Definiția generală
Presiunea este raportul dintre valoarea forţei ce apasă normal la o suprafaţă şi
valoarea ariei suprafeţei respective; se notează prin p.
Presiunea exercitată de o forță constantă
În figura 1.1, numai componenta
(1.4)
este normală suprafeţei
de arie S. De aceea
Presiunea exercitată de o forță variabilă
Dacă forţa nu are valoare forţa atunci presiunea pe
constantă pe toată suprafaţa S, atunci suprafaţa este
se delimitează din S elemente de
suprafaţă atât de mici încât în (1.4’)
limita lor are valoare constantă.
Dacă elementului de arie îi revine
iar la limită, când , obţinem
presiunea într-un punct al suprafeţei
S.

(1.4’’).
Presiunea – analiză dimensională. Unități
• Dimensiunea presiunii, cum rezultă din (1.4) este

• Unitatea de măsură pentru presiune, este raportul dintre unitatea de

măsură a forţei şi unitatea de măsură a ariei, adică N/m2. Această
unitate se mai numeşte Pascal şi se notează cu Pa:

În practică se folosesc frecvent şi alte unităţi de măsură pentru

presiune, pe care le vom defini în paragrafele următoare.
Hidro- şi aerostatica
Forţe care apar in fluidele in echilibru
Ipotezele de echilibru ale fluidului
La baza raţionamentelor ce urmează se află ipotezele:
• fluidele sunt ideale;
• fluidele sunt în echilibru mecanic;
Forţele la suprafaţa lichidului
1. Suprafața liberă a unui lichid în
echilibru este orizontală.
2. Forţele care se manifestă ia
suprafaţa lichidelor în echilibru sunt
orientate normal pe suprafață. Fig. 1.2
 Forţele în interiorul lichidului
Forţele care acţionează pe orice suprafaţă din interiorul unui lichid
în echilibru sunt normale suprafeţei.
Forţele cu care un lichid acţionează asupra pereţilor vasului in care
se găseşte sunt normale la suprafaţa pereţilor.

Fig. 1.3
Forţe în interiorul gazului.
Forţele care se manifestă la suprafaţa şi în interiorul lichidelor în echilibru, fiind
normale oricărei suprafeţe reale din fluid se numesc forţe de presiune. Ele
exercită pe orice suprafaţă reală sau imaginară din fluid o presiune numită
presiune hidrostatică sau aerostatică.
Presiunea in interiorul fluidelor in echilibru
În orice punct din lichid presiurea este
aceeași în toate direcțiile; nu depinde de
direcţie.
Presiunea hidrostatică în lichide crește cu
adâncimea la care ne aflăm în lichid.
Această creștere se datorează gravitației
(în stare de imponderabilitate presiunea
are aceeași valoare în orice punct
indiferent de adâncime). Fig. 1.6
 Între două puncte aflate în lichid la
adîncimile h1 şi h2 (> h1), diferenţa de
presiune este
(1.6)
unde , iar densitatea
lichidului.

Daca se schimbă cu o anumită valoare presiunea într-un puncu oarecare dintr-

un lichid incompresibil această schimbare se transmite în întregime tuturor
punctelor din lichid.
Principiul lui Pascal rezultă direct din (1.6). Într-adevar, dacă diferenţa de
presiune între două puncte din lichidele incompresibile depinde numai de
diferența de nivel pe verticală dintre punctele respective, atunci orice creştere
sau scădere a presiunii în unul din puncte trebuie să ducă la variaţia cu aceeaşi
valoare şi în acelaşi sens a presiunii în celălalt punct. În caz contrar diferenţa de
presiune între cele două puncte nu ar rămâne egală cu ρgh.
Presiunea hidraulică
Presa hidraulică este o aplicaţie câte ori este mai mare aria pistonului
directă a principiului lui Pascal. Când (2) decât aria pistonului (1).
asupra pistonului de arie se apasă cu
forţa F1 sub piston apare presiunea
care se transmite prin
lichid integral la pistonul al doilea, cu
aria S2. Deoarece

sau

Forţa de apăsare asupra pistonului (2)

este mai mare decât forţa de apăsare
asupra pistonului (1) de atâtea ori de
Măsurarea presiunii in fluide
Măsurarea presiunii atmosferice
Principiul tubului lui Toricelli
Pentru a măsura presiunea
atmosferică cu tubul lui Torricelli se
procedează astfel
• un tub de sticlă cu lungimea de 1
m, închis la un capăt, se umple cu
mercur;
• se închide cu degetul capătul
deschis al tubului, se răstoarnă
tubul şi se introduce într-un vas
larg cu mercur, ca în figura 1.8;
Fig. 1.8
 • luând degetul de la capătul
deschis al tubului se constată că
nu tot mercurul din tub curge în
vas ci numai o mică parte;
• se măsoară înălţimea coloanei
de mercur , rămasă în tub,
când acesta este ţinut în poziţie
verticală. Această înălţime este o
măsură a presiunii atmosferice la
Fig. 1.8 locul unde s-a făcut experienţa.
Presiuneă normălă
La nivelul mării . Valoarea presiunii atmosferice
corespunzătoare înălţimii se numeşte presiune normală.
Presiunea normală are valoarea

Observaţie: Dacă Torricelli ar fi folosit pentru măsurarea presiunii

atmosferice un tub cu apă şi nu cu mercur, tubul trebuia să fie atât de lung
încât înălţimea coloanei de apă din el să determine în b o presiune egală
cu presiunea atmosferică adică,
, de unde
Unităţi de presiune
În SI unitatea de presiune, aşa cum am arătat în 1.1.4 este Pascal-ul sau N/m2. În
practică se folosesc des şi alte unităţi de presiune.
• Valoarea presiunii normale s-a adoptat ca unitate de presiune, numită atmosferă
fizică (atm).

• Presiunea atmosferică corespunzătoare unei coloane de mercur înaltă de 1 mm este

altă unitate de presiune numită torr sau mmHg.

1 torr

• În tehnică cel mai des se foloseşte unitatea de presiune numită atmosferă tehnică (at.)
care reprezintă presiunea creată de forţa de 1 kgf=9,81 N pe o suprafaţă de 1 cm2, deci
Legea lui Arhimede (287—212 î.e.n.)

Fig. 1.12
Orice corp cufundat total sau parţial într-un fluid este împins
vertical în sus cu o forţă egală cu greutatea fluidului dezlocuit.
Dinamica fluidelor
Curgerea fluidelor ideale
Mărimi fizice utilizate în descrierea fluidelor ideal
Pentru a caracteriza starea statică a fluidelor
 presiunea p
 densitatea ρ în fiecare punct din lichid,
Pentru a caracteriza starea dinamică a fluidelor
 presiunea p
 densitatea ρ în fiecare punct din lichid,
 viteza fluidului (mărime vectorială) în fiecare punct şi la orice
moment.
În cazul fluidelor ideale densitatea ρ este constantă atât în
comportarea statică cât şi în comportarea dinamică.
Presiunea p, constantă în comportarea statică a fluidelor, poate fi
variabilă atât în timp cât şi în spaţiu în comportarea lor dinamică.
Mişcarea fluidelor este prea complicată pentru a o putea descrie în
cazul general.
Descrierea geometrică a curgerii fluidelor
În descrierea mişcării fluidelor se consideră că ele sunt constituite
din particule mici de fluid.
Mişcarea fluidului reprezintă mişcarea particulelor de fluid.
Dacă colorăm lichidul, cu cerneală
de exemplu, se poate vizualiza
traiectoria acestor particule care in
anumite condiţii sunt linii în fluid.
Drumul sau traiectoria unei
particule de fluid în curgere
(mişcare) se numeşte linie de
curent.
 În fiecare punct al liniei de curent este mai mare liniile să fie mai
viteza particulei de fluid este dese (fig. 1.14 b).
tangentă liniei de curent (fig. 1.14  Particulele de fluid nu pot trece de
a), adică viteza este paralelă liniei pe o linie de curent pe alta
de curent. (traiectoria unei particule este una
 Se poate renunţa în reprezentarea singură).
curgerii fluidelor la indicarea
vectorului viteză separat, ataşând
săgeata liniei de curent însăşi
 Pentru a sugera valoarea vitezei
fluidului într-o regiune din spaţiu
s-a convenit ca acolo unde viteza
 Un mănunchi de linii de curent
dintr-un fluid care curge laminar
formează un tub de curent.
Denumirea provine de la faptul
că un astfel de mănunchi de linii
de curent poate fi înfăşurat într-
o suprafaţă tubulară
Fig. 1.15
impermeabilă la liniile de
curent, deoarece nici o linie nu
iese sau nu intră printr-o astfel
de suprafaţă (fig. 1.15).
Clasificarea curgerii fluidelor
Criteriul I – viteza particulelor de fluid
 Curgerea fluidului se numeşte staţionară sau în regim permanent dacă viteza
particulelor de fluid depinde de poziţia lor dar nu depinde de timp ⃗ ⃗ .
 Curgerea fluidului se numeşte nestaţionară, in regim variabil sau
nepermanent, dacă viteza particulelor de fluid depinde atit de poziţia lor cit şi
de timp ⃗ ⃗
Criteriul II – traiectoria particulelor de fluid
 Curgerea fluidelor se numeşte nerotaţională sau fără vârtejuri, dacă mişcarea
particulelor lui este pur translaţională (particulele de fluid nu se rostogolesc)
⃗ și ⃗⃗ .
 Curgerea fluidului se numește rotațională sau cu vârtejuri dacă particulele lui
participă simultan la o mișcare de translație şi una de rotaţie (se rostogolește)
⃗ și ⃗⃗ .
Criteriul III – liniile de curent
 Curgerea cu sau fără vârtejuri a fluidului, în care liniile de curent
se încrucişează (se amestecă) unele cu altele se numeşte curgere
turbulenta. La viteze mari curgerea fluidelor este turbulentă.
 Curgerea fără vârtejuri a fluidului, în care liniile de current nu se
încrucişează (nu se amestecă), iar în conducte cu secţiune
constantă sunt paralele între ele, se numeşte curgere laminară.
La viteze mici curgerea este laminară.
Pentru că cea mai simplă curgere este curgerea laminară a unui fluid
ideal, aceasta va fi luată ca model pentru studiul dinamicii fluidelor.
 Curgerea fluidelor
staţionară nestaţionară
⃗ ⃗ ⃗ ⃗
nerotaţională rotaţională
⃗ ⃗⃗ ⃗ ⃗⃗
laminară
⃗
turbulentă turbulentă
⃗ ⃗
Ecuaţia de continuitate
Ecuaţia de continuitate exprimă
faptul că viteza fluidului care
curge staţionar într-o conductă
cu secţiune variabilă este mai
mare unde secţiunea conductei
este mai mică şi invers, în aşa
fel că produsul dintre aria
const (1.9) secţiunii şi viteza fluidului
ecuația de continuitate rămîne constant în lungul
conductei.
Debitul
Definițiă debitului
Mărimea fizică scalară egală cu câtul dintre cantitatea de fluid ce trece
prin secţiunea transversală a unei conducte intr-un interval de timp şi
mărimea acelui interval de timp se numeşte debit.

în cazul lichidelor, cantitatea de fluid poate fi măsurată fie prin masa

fluidului, fie prin volumul lui (întrucât densitatea lichidului este
constantă). În funcţie de mărimea adoptată pentru a măsura cantitatea de
fluid se poate defini debitul volumic sau debitul masic.
Debitul volumic:
(1.10)

Debitul volumic se măsoară în m3/s.

Debitul masic:
(1.10’)

Debitul masic se măsoară în kg/s.

În termenii debitului, ecuaţia de continuitate (1.9) arată că
Ecuația de continuitate în funcție de debit
Debitul fluidului incompresibil care curge staţionar printr-o
conductă este același în toate secţiunile conductei.
Observaţie: Pentru a exprima debitul cu care curg fluidele gazoase
trebuiesc precizate condiţiile de presiune şi temperatură la care se
găseşte gazul în conductă. În general se consideră că gazul se
găseşte în condiţii normale de presiune şi temperatură (p = 1 atm, T
= 0 °C). De aceea, debitul gazelor se exprimă în m3 Normal/s.
Ecuaţia lui Bernoulli
Lucrul mecanic al forţelor de presiune
Lucrul mecanic al forțelor de presiune
efectuat la deplasarea unui volum de
lichid din un punct în altul în
interiorul lichidului este egal cu
produsul diferenței de presiune între
cele două puncte și volumul
lichidului deplasat.

Fig. 1.18
(1.12).
Ecuația Bernoulli – variația energiei cinetice
lucrul forţelor de presiune + lucrul forţei gravitaţionale = variaţia
energiei cinetice.

(1.13)

(1.13’)
ecuaţia lui Bernoulli.
Cazuri particulare în care se aplică ecuaţia lui Bemoulli

Fluid imponderabil în echilibru static (g = 0, ⃗ ).

— presiunea statică de comprimare a fluidului

 se datorează volumului limitat al incintei, în cazul gazelor, și forţelor de

atracţie dintre molecule, în cazul lichidelor.

 are aceeaşi valoare în toate punctele fluidului în echilibru static.

 nu poate fi măsurată în mod direct deoarece în condiţule obişnuite nu există

fluide imponderabile.
Fluid ponderabil (greu) în echilibru static ( ⃗ ).

— presiunea statică totală

 în lichide am numit-o presiune
hidrostatică, iar în gaze se numeşte
presiune aerostatică.
 Termenul este efectul greutăţii fluidului, care are grosimea h deasupra
punctului unde măsurăm presiunea statică (presiune statică gravitaţională).
 se poate măsura chiar în fluidele în mişcare dacă tubul manometric introdus în
fluid se mişcă cu viteza fluidului şi astfel fluidul este în repaus faţa de tub.
 se preferă orientarea suprafeţei deschise a tubului paralelă cu viteza fluidului,
astfel ca fluidul din tub să nu fie un obstacol la înaintarea fluidului din conductă
(fig. 1.20) (deoarece este foarte greu a deplasa în conductă tubul manometric)
Fluid greu in mişcare prin conductă orizontală.
 Dacă conducta este orizontală h este constant în lungul ei şi termenul ρgh
poate fi inclus în constanta din dreapta semnului egal.
Fig. 1.21

presiunea dinamică din fluid.

 se manifestă în întregime pe orice suprafaţă normală la ⃗, care este în
repaus faţă de lichid.
 ps, este aceeaşi în toate direcţiile
 pe suprafaţa deschisă a tubului manometric introdus în fluid se manifestă
presiunea totală .
 Înălţimea coloanei de fluid în tub este proporţională cu .
o Unul având suprafaţa deschisă
normală la ⃗, care să măsoare

o altul cu suprafaţa deschisă

paralelă la ⃗, care măsoară
Fig. 1.22 a şi b numai (fig. 1.22 a).

 Pentru a putea măsura numai  Dispozitivul din fig. 1.22 b,

presiunea dinamică destinat măsurării presiunii
este necesar să introducem in dinamice, numeşte tub Pitot.
curentul de fluid două tuburi
mano-metrice.
Forţe care apar in fluidele reale
Forțele din fluidele reale
 În condiţii statice în fluidele reale, ca şi în cele ideale, se
manifestă numai forţe de presiune. De aceea echilibrul fluidelor
reale coincide cu cel al fluidelor ideale în majoritatea cazurilor şi
nu revenim cu alte observaţii.
 În condiţii dinamice în fluidele reale se manifestă, pe lângă
forţele de presiune, şi forţe de frecare internă sau de frecare
vîscoasă care influenţează, în unele cazuri destul de mult,
mişcarea fluidelor.
Expresia forței de frecare vâscoasă

Fig. 1.26

(1.14)
forţa de frecare vâscoasă
unde este un coeficient de proporţionalitate numit coeficient de
vâscozitate sau simplu vâscozitate (a nu se confunda cu
randamentul).
Vâscozitatea – ănăliză dimensionălă
• Dimensiunea vâscozităţii rezultă din (1.14) şi este

• Unitatea de măsură a vâscozităţii (în SI este N∙s/m ceea ce se vede

2

imediat din formula de dimensiuni dacă exprimăm F(N), d(m),

S(m2) şi v(m/s).
Curgerea prin conducte a fluidului real
Spre deosebire de cazul fluidului ideal, unde curgerea are loc numai
sub influenţa forţelor de presiune şi gravitaţională, curgerea
fluidelor reale are loc sub influenţa a trei forţe:
• de presiune,
• gravitaţională
• de frecare vâscoasă.
Lucrul mecanic al forţelor de frecare nu se transformă în energie
cinetică ci se pierde sub formă de energie calorică. Aceasta
înseamnă că o parte din lucrul forţelor de presiune şi gravitaţională
nu determină variaţia energiei cinetice a unei mase m de fluid ci
trece in energie calorică.
Teoremă energiei cinetice, ăplicătă fluidului reăl
(lucrul forţelor de presiune + lucrul forţei gravitaţionale) - (lucrul forţelor de
frecare) = variaţia energiei cinetice.
Dacă notăm prin L lucrul mecanic disipat când unitatea de masă de fluid este
deplasată pe distanţa egală cu unitatea de lungime, atunci la deplasarea masei
de fluid m, pe distanţa x, se disipă lucrul Lmx. Teorema energiei cinetice se
scrie

care după împărţire cu V şi regruparea termenilor dă

( ) ( ) (1.15)

care este ecuaţia lui Bernoulli pentru un fluid real.

Forțele care acţionează asupra corpurilor în mişcare în
fluide. Rezistenţa la înaintare
La înaintarea unui corp solid într-un fluid apar forţe de rezistență
orientate în sens opus vitezei de înaintare.
Cauzele apariţiei forţelor de rezistenţă la înaintare sunt cel puţin două:

1) la contactul dintre fluid și corp apar forțe de frecare interioară care sunt
totdeauna opuse mișcării;

2) în fața și în spatele corpului solid se modifică starea de comprimare a

fluidului ceea ce creează o diferență de presiune corespunzătoare; mai mare
în fața corpului decât în spatele lui.
 Diferenţa de presiune se manifestă prin diferența în forțele de presiune ce
acționează asupra corpului din față și din spate.
 Modificarea stării de
comprimare a fluidului apare din
cauza inerţiei lui (fig. 1.30):
o în faţa corpului, fluidul nu
permite acestuia să-i ocupe
rapid locul
o în spatele corpului, fluidul nu
Fig. 1.30
umple imediat lotul părăsit de
corp.
 Depresiunea care se formează în spatele corpului are un efect de frânare
asupra lui mult mai mare decât fluidul din faţa lui. Aceasta şi pentru că în
spatele corpului se formează virtejuri, în care forţele de frecare sînt mult
mai mari decit în curgerea laminară.
Rezistenţa fluidelor la înaintarea în ele a corpurilor este direct
proporţională cu densitatea fluidului, cu secţiunea corpului normală
vitezei lui relative, cu pătratul vitezei relative şi depinde de profilul
corpului.

(1.16)

unde C este o constantă de proporţionalitate numită coeficient de

rezistență a cărei valoare depinde de profilul corpului în partea
dreaptă a figurii 1.31, ilustrăm valoarea lui C, în unităţi relative,
pentru diferite profile.
 Fig. 1.31

Profilele cu valori mici ale constantei C şi prin urmare care intimpină rezistenţă
mică la înaintarea în fluide se numesc profile aeroadinamice sau forme
aerodinamice
Observaţie: Dependenţa forţei de rezistenţă de pătratul vitezei (cum arată
formula (1.16)) corespunde vitezelor relative mari ale corpului faţă de fluid,
comparabile cu viteza avioanelor. La viteze mici forţa de rezistenţă la înaintare
este proporţională cu puterea întâi a vitezei.