SUBSTANŢE

ANTIBACTERIENE

ANTIBIOTICE
 Antibioticele pot acţiona asupra microorganismelor patogene
bactericid sau bacteriostatic.

Acţiunea bactericidă constă în combaterea ireversibilă a

germenilor microbieni la concentraţiile minime inhibitorii
(sau ceva mai mari), de către antibiotice.
Mecanismele Acţiunea bactericidă poate fi:
- bactericidă absolută - afectează germenii atât în stare de
de acţiune repaus cât şi în faza de multiplicare: polimixinele;
- bactericid degenerativă - afectează germenii numai în faza
de multiplicare: peniciline, cefalosporine, aminoglicozide.

Acţiunea bacteriostatică constă în inhibarea multiplicării

germenilor. Germenii pot fi omorâţi in vivo ca urmare a
intervenţiei mecanismelor de apărare ale organismului.
Au mecanism de acţiune bacteriostatic: tetraciclinele,
cloramfenicolul, macrolidele, lincosamideIe.
Mecanismele de acţiune

Mecanismele de acţiune la nivelul celulei bacteriene sunt următoarele:

a) acţiune asupra peretelui celular (inhibarea sintezei peptoglicanului care intră în constituţia
peretelui bacterian): betalactamine, vancomicină
b) acţiune asupra membranei citoplasmatice (modifică bariera osmotică a membranei bacteriilor
Gram-negative, care pierd constituenţi citoplasmatici şi mor) – polimixinele
c) inhibarea sintezei proteice ribozomale prin legarea de subunităţile:
- 30S: tetracicline
- 50S: cloramfenicol, macrolide, lincosamide
- interferenţa dintre subunităţile 30S şi 50S: aminoglicozide
d) acţiune la nivelul aparatului nuclear prin inhibarea ARN polimerazei ADN-dependentă şi
blocarea sintezei ARN-mesager urmată de scăderea sintezei proteinelor ribozomale: rifampicina.
Mecanismele de acţiune

Antibioticele şi chimioterapicele cu efect bacteriostatic la doze

terapeutice sunt utilizate în:
▪ infecţii uşoare sau medii;
▪ bolile ciclice cu tendinţă spontană la vindecare, deoarece după
oprirea multiplicării bacteriilor organismul declanşează mecanismele
proprii de apărare antiinfecţioasă.

Antibioticele bactericide se utilizează în următoarele situaţii:

▪ infecţii bacteriene cu focare greu sterilizabile (osteomielite,
tromboflebite, tuberculoză);
▪ infecţii bacteriene cronice sau cu tendinţă la cronicizare (angiocolite,
pielonefrite, metrite, etc.);
▪ pacienţi imunodeprimaţi.
 Spectrul de acţiune

Spectrul de acţiune al unui antibiotic se referă la speciile de microorganisme

afectate de acel medicament.
Antibioticele care acţionează asupra unui singur microorganism sau a unui grup
limitat sunt considerate a avea un spectru îngust (ex. penicilina).
Spectrul intermediar este termenul utilizat pentru antibioticele eficiente împotriva
microorganismelor Gram-pozitive, precum şi împotriva unui număr semnificativ de bacterii
Gram-negative. De exemplu, ampicilina are un spectru intermediar, deoarece este activă
împotriva bacteriilor Gram-pozitive şi a unora dintre cele Gram-negative.
Antibiotice precum tetraciclina şi cloramfenicolul afectează o largă varietate de specii
microbiene şi sunt considerate antibiotice cu spectru larg. Administrarea antibioticelor cu
spectru larg poate afecta drastic natura florei bacteriene normale şi poate favoriza suprainfecţia
cu un alt microorganism, precum Candida, a cărei dezvoltare este împiedicată în mod normal
de prezenţa altor microorganisme.
 Spectrul de acţiune

• peniciline –gram pozitivi+doi gram negativi

• cefalosporine – de la gram pozitivi –primele
generaţii la spectru larg ultimele generaţii
• aminoglicozide- gram pozitivi+gram
negativi+bacilul tuberculozei
• fenicolii –spectru larg
• tetracicline - spectru larg
• macrolide –spectru asemănător penicilinelor
• false macrolide – spectru larg
• polipeptide – gram negativi+ gram pozitivi
(bacitracina ,tirotricina)
• peptolide – spectru larg
 Farmacocinetică

Antibioticele diferă între ele prin proprietăţile farmacocinetice.

Absorbţia şi implicit biodisponibilitatea antibioticelor pe diferite căi influenţează calea de
administrare a acestora.
Administrarea orală este cea mai avantajoasă şi se pretează a fi folosită în infecţiile uşoare şi
medii, dar nu toate substanţele ating concentraţii plasmatice eficiente pe această cale. Astfel, din punct
de vedere al gradului de absorbţie după administrare orală, antibioticele se clasifică în:
• Substanţe care se absorb bine oral şi care pot fi administrate pe această cale: penicilina V,
aminopenicilinele, unele cefalosporine, macrolidele, antibioticele cu spectru larg -tetracicline în
special din generaţia a II-a, amfenicoli.
• Substanţe cu absorbţie orală redusă, inactive pe această cale (concentraţiile sistemice realizate sunt
ineficace terapeutic): penicilinele antipseudomonas şi penicilinele active pe enterobacteriaceae,
majoritatea cefalosporinelor din generaţia II şi III, aminoglicozidele.
 Farmacocinetică

Transportul antibioticelor în sânge se

poate face în formă legată de proteinele
plasmatice sau liber dizolvate în plasmă. În
cazul substanţelor care se leagă în procent mare
de proteinele plasmatice, latenţa acţiunii şi durata
acţiunii farmacodinamice este mare.
Farmacocinetică

Difuziunea în diverse ţesuturi şi lichide biologice este caracteristică pentru fiecare substanţă.
Realizarea şi menţinerea unei concentraţii optime la locul infecţiei este un alt parametru important care
trebuie cunoscut în cazul utilizării antibioticelor.
Difuziunea şi concentrarea antibioticelor în anumite ţesuturi: bilă, căi urinare, lichid
cefalorahidian, cavităţi seroase, focare septice închise sau nevascularizate, permit utilizarea lor în
infecţii cu aceste localizări.
Din punct de vedere al concentrării la aceste niveluri şi al utilităţii terapeutice, se disting:
• antibiotice cu difuziune şi concentrare în formă activă în vezica biliară: aminopenicilinele (ampi-
cilina, amoxicilina), rifampicina, antibiotice cu spectru larg (tetraciclina, doxiciclina),
cefalosporine din generaţiile II şi III (cefamandol, ceftriaxon, cefoperazon, etc.);
• antibiotice cu concentrare urinară în formă activă: aminopeniciline, etc.;
• antibiotice care difuzează în lichidul cefalorahidian şi realizează concentraţii active: rifampicină,
cloramfenicol, cefalosporine din generaţia a III-a.
Farmacocinetică

Biotransformarea antibioticelor se poate face la metaboliţi inactivi (pentru majoritatea

substanţelor) sau la metaboliţi activi farmacodinamic (rifampicina şi cefalosporinele), mai ales la
nivelul ficatului.

Epurarea antibioticelor şi chimioterapicelor pe cale renală ridică probleme în caz de

insuficienţă renală, deoarece în această situaţie prin scăderea clearence-ului renal, creşte timpul de
înjumătăţire şi concentraţia plasmatică poate creşte până la valori toxice.
În general, dozele se reduc în caz de insuficienţă renală, pentru:
- aminoglicozide: streptomicină, gentamicină;
- antibiotice glicopeptidice: vancomicina;
- antibiotice polipeptidice: polimixina B, colistină.
 Reacţiile adverse produse de
Reacţii antibiotice se pot clasifica după mecanismul
de producere în:
adverse
• Reacţii adverse toxice,
• Reacţii alergice,
• Reacţii bacteriologice.
 Reacţii adverse toxice

Reacţiile adverse toxice

sunt datorate substanţei active
ca atare sau produşilor rezultaţi
prin biotransformare şi apar
mai ales în condiţii de
supradozare.
 Reacţii adverse toxice

În această categorie de reacţii adverse se

încadrează:

• efecte ototoxice produse de antibioticele

aminoglicozidice şi vancomicină;
• leziuni renale date de antibioticele aminoglicozidice,
vancomicină, polimixine, cefalosporine;
• efecte neurotoxice - care apar la administrarea unor
doze mari de aminoglicozide;
• icter - produs de rifampicină, eritromicină;
• toxicitate hepatică dată de tetracicline;
• toxicitate sanguină cu anemie aplastică produsă de
cloramfenicol.
 Reacţii alergice

Reacţiile alergice sunt produse

frecvent de peniciline, cefalosporine,
clindamicină şi sunt favorizate de aplicarea
locală pe piele şi mucoase şi de terenul
individual atopic.
Alergia se poate manifesta prin erupţii
cutanate, inflamaţii ale mucoaselor, febră,
eozinofilie, şoc anafilactic.
Reacţii adverse bacteriologice

Reacţiile adverse bacteriologice apar datorită perturbării echilibrului florei

bacteriene normale de către antibiotice şi chimioterapice, şi constau în:
• dismicrobism intestinal, care apare după administrarea antibioticelor cu spectru larg
(tetracicline, cloramfenicol) şi constă în distrugerea florei saprofite intestinale şi
selecţionarea de germeni rezistenţi.
Se manifestă prin enterită stafilococică, candidoze;
• colita pseudomembranoasă cauzată de colonizarea intestinului cu Clostridium spp. şi care
apare după tratamentul cu clindamicină, lincomicină, aminopeniciline, cefalosporine; în
aceste situaţii apare şi hipovitaminoză B şi K;
• bacterioliza masivă care apare în cazul utilizării dozelor mari de antibiotice la începutul
unui tratament şi poate duce la şoc, colaps.
Rezistenţa la
antibiotice

Bacteriile sunt considerate

rezistente atunci când dezvoltarea
lor nu este oprită de concentraţia
maximă a antibioticului tolerată de
către gazdă. Unele microorganisme
sunt rezistente la anumite
antibiotice.
 Rezistenţa la antibiotice

Speciile microbiene care răspund în mod normal la

un anumit medicament pot dezvolta tulpini rezistente.
Multe microorganisme s-au adaptat, prin mutaţii
spontane sau rezistenţă dobândită şi selecţie, şi au dezvoltat
tulpini mai virulente, dintre care unele sunt rezistente la mai
multe antibiotice.
Dezvoltarea acestor tulpini rezistente a fost pusă pe
seama utilizării imprudente şi inadecvate a antibioticelor în
condiţii ce nu necesitau tratament antibiotic.
Rezistenţa la antibiotice poate fi:
• înnăscută
• dobândită
- cromozomială
- plasmidică
 I. Betalactamine
II. Aminoglicozide
CLASIFICARE III. Fenicoli
IV. Tetracicline
V. Macrolide
VI. False macrolide (lincosamide)
VII. Polipeptide
VIII. Peptolide (sinergistine)
CLASIFICARE

I. Betalactamine

1. Peniciline
A. Benzilpenicilina (penicilina cristalină G);
B. Peniciline pentru administrare orală
- Fenoximetilpenicilina (penicilina V);
C. Peniciline semisintetice
- Isoxazolilpeniciline (oxacilina, meticilina, cloxacilina, carbenicilina);
- Aminopeniciline (ampicilina, amoxicilina).
D. Peniciline retard
- Procain-benzilpenicilina;
- Benzatin-benzipenicilina (Moldamin);

2. Cefalosporine - cefazolina, cefalotina, cefapirina, cefamandol, cefoxitina, cefotetanul,

cefaclorul, cefuroxima, cefotaxima, ceftriaxona, cefoperazona, ceftazidima, cefixima, ceftibutenul,
cefepima, cefquinoma
CLASIFICARE
II. Aminoglicozide: streptomicina, negamicina, gentamicina, kanamicina, spectinomicina,
aminosidina, apramicina.

III. Fenicoli: cloramfenicol, florfenicol, tiamfenicol

IV. Tetracicline
A. Tetracicline clasice: tetraciclina, oxitetraciclina, clortetraciclina, pirolidin-metil tetraciclina
B. Tetracicline moderne: doxiciclina

V. Macrolide: eritromicina, tilocina, oleandomicina, spiramicina, azitromicina, claritromicina

VI. False macrolide (lincosamide): lincomicina, clindamicina

VII. Polipeptide: colistina, polimixina B, bacitracina, tirotricina

VIII. Peptolide (sinergistine): rifampicina

 Peniciline
Penicilina G
• Penicilina se dozează în unităţi internaţionale (o unitate internaţională
este cantitatea de penicilină care împiedică dezvoltarea stafilococului
auriu tulpina Oxford)
• Acţionează bactericid
• Toxicitatea directă a penicilinelor este minimă comparativ cu a altor
antibiotice
• Majoritatea efectelor adverse serioase sunt de natură alergică
• Penicilina se administrează în boli infecţioase nespecifice, dar şi
specifice, precum: rujet, gurmă, antrax, cărbune emfizematos, gangrenă
gazoasă, spirochetoză.
• În mod obişnuit, benzilpenicilina se injectează intramuscular din 6 în 6
ore. Poate fi administrată şi subcutanat, dar numai la animalele mici.
Penicilina V
• Rezistă la sucul gastric şi de aceea poate fi administrată per os
• Are spectru de acţiune asemănător penicilinei G, dar este mai puţin
activă faţă de streptococi, meningococi, gonococi.
Peniciline semisintetice

AMOXICILINA
• Are o biodisponibilitate orală mai mare (90-95%)
• Are o difuziune în ţesuturi bună, inclusiv în secreţiile
traheo-bronşice.
• Eliminarea se face în cea mai mare parte pe cale urinară
sub formă activă.
• Are un spectru larg de acţiune.

Amoxicilina + Acid clavulanic

• Acidul clavulanic este un inhibitor al betalactamazelor
produse de stafilococi şi de bacilii Gram negativi, şi în
asociere cu amoxicilina lărgeşte spectrul antibacterian al
acesteia.
• Spectrul antimicrobian al asocierii şi indicaţiile sunt
aceleaşi cu cele ale asocierii ampicilină-sulbactam.
 Cefalosporine
• Cefalosporine din generaţia I: cefazolina, cefalotina, cefapirina, cefazidina. Eficacitatea maximă o au asupra
pneumococului, streptococului, meningococului, stafilococului auriu.
• Cefalosporine din generaţia a II-a: cefamandol, cefoxitina, cefotetanul, cefaclorul, cefuroxima. Sunt foarte active faţă
de cocii Gram-pozitivi, H. influenzae, E. coli, Klebsiella, Proteus.
• Cefalosporine din generaţia a III-a – au un spectru ce include, în plus faţă de generaţia anterioară, şi în funcţie de
produs, tulpini rezistente de enterobacteriacee. Reprezentanţi mai folosiţi ai acestei generaţii: cefotaxima, ceftriaxona,
cefaperazona, ceftazidima, cefixima, ceftibutenul.
• Cefalosporine din generaţia a IV-a – sunt superioare celor din generaţia a III-a deoarece au un spectru foarte larg ce
include enterobacteriacee şi bacterii Gram- pozitive. Dintre acestea, amintim: cefepima, cefpiroma, cefquinoma, active
în special administrate pe cale parenterală.
Aminoglicozide
• Aminoglicozidele sunt bactericide
• Sunt eficace în special faţă de Gram-negativi, unii Gram-pozitivi şi bacilul tuberculozei. În general sunt
sensibile microorganismele aerobe, deoarece anaerobii nu prezintă sistem transportor oxigeno-dependent
• Toate aminoglicozidele au absorbţie orală redusă
• Sunt antibiotice cu indice terapeutic mic, cu concentraţia plasmatică eficace apropiată de cea toxică
• Efecte adverse: ototoxicitate, nfrotoxicitate, paralizia neuromusculara, reactii alergice

Clasificare:
❑ Generaţia I: streptomicina, kanamicina, neomicina, spectinomicina, paromomicina, cu următoarele
caracteristici: mulţi germeni au devenit rezistenţi, toxicitatea sistemică este crescută, utilizare terapeutică
limitată;
❑ Generaţia a II-a: gentamicina, tobramicina – spectrul antibacterian cuprinde germeni Gram negativi şi mai
puţin Gram pozitivi;
❑ Generaţia a III-a: amikacina, dibekacina – au spectru antibacterian larg, rezistenţa bacteriană se instalează
mai lent, toxicitatea sistemică este mai redusă.
STREPTOMICINA
• este indicată în toate stările infecţioase nespecifice şi în unele
boli infecţioase specifice, ca de exemplu: colibaciloze,
leptospiroze, pasteureloză, micoplasmoză, enterite infecţioase –
la toate speciile. La om se administrează şi în tuberculoză.
• nu se administrează intravenos; de asemenea, nu se
administrează în caz de leziuni renale

GENTAMICINA
• Absorbţia la nivelul tubului digestiv este neglijabilă.
• Concentraţia activă se menţine 8 ore.
• Eliminarea se face pe cale renală, prin filtrare glomerulară,
netransformată.
• Concentraţiile urinare active sunt de 50-100 de ori mai mari
decât cele serice.
• În insuficienţa renală se produce cumularea.
• Este ototoxică, producând mai ales tulburări vestibulare, dar şi
nefrotoxică.
 Fenicoli
CLORAMFENICOLUL
• Are un spectru larg de activitate, este activ nu numai împotriva
bacteriilor, ci şi a altor microorganisme, precum ricketsiile. Este
activ de asemenea faţă de anaerobi.
• Traversează barierele organismului. Este singurul antibiotic care
pătrunde prin umoarea apoasă a ochiului.
• Cloramfenicolul se utilizează în tratamentul enteritelor
colibacilare şi salmonelice, în pasteureloză, în holeră, în
micoplasmoză, în pneumopatii, în infecţii puerperale, în mamite,
în artrite.
• Cloramfenicolul nu se asociază cu penicilina şi streptomicina
care au efect bactericid.
• Se poate asocia însă cu tetraciclina, eritromicina, neomicina.
• Nu se administrează la noi născuţi.
• Nu se administrează concomitent cu antianemice pe bază de fier,
cu salicilaţi, fenilbutazonă, barbiturice, tranchilizante
fenotiazinice.
• Tratamentul nu trebuie să depăşească 8 zile datorită toxicităţii
asupra organelor hematoformatoare.
• Cloramfenicolul se utilizează numai la animalele de companie.
 Tetracicline

• Fiind antibiotice cu spectru larg, tetraciclinele sunt eficace şi împotriva altor microorganisme, nu numai a
bacteriilor.
• Tetraciclinele nu sunt active faţă de bacilul tuberculozei, piocianic, Proteus, virusuri
• Rezistenţa întâlnită pe scară largă la tetracicline limitează utilizarea acestora (rezistenţă încrucişată între
tertracicline).
• Reacţii adverse (multiple): dismicrobismul intestinal, cu exacerbarea florei rezistente şi manifestări de
enterită, colică, enterocolită, atonie rumenală, diaree letală la cal, stomatite, vaginite şi mamite de natură
micotică, decolorarea şi hipoplazia dinţilor şi o oprire temporară a creşterii (Depunerea tetraciclinelor la
nivelul oaselor şi dentiţiei primare se realizează în cursul procesului de calcificare la tineretul în creştere),
fototoxicitatea, efect imunosupresiv
• Tetraciclinele se utilizează în boli infecţioase nespecifice şi boli specifice: antrax, pasteureloză, colibaciloză,
cărbune emfizematos, gangrenă gazoasă, tetanos, salmoneloză, micoplasmoză, difterovariolă, sinuzită, coriză
infecţioasă, laringo traheită infecţioasă.
 OXITETRACICLINA
• După ce se absoarbe, oxitetraciclina dă o concentraţie sanguină
ridicată şi se distribuie destul de bine în organism, inclusiv în lichidul
pleural, ascitic.
• Se elimină lent, respectiv 75% din doză sub formă activă, prin urină,
bilă şi fecale.
• Spectrul antimicrobian: Gram-pozitivi, Gram-negativi, spirochete,
unele ricketsii, protozoare patogene; în plus, este activă şi faţă de
unele tulpini de Pseudomonas aeruginosa.

TETRACICLINA
• Tetraciclina se absoarbe bine şi dă o concentraţie sanguină mai
ridicată decât alte tetracicline şi difuzează uşor în ţesuturi, inclusiv în
lichidul cefalorahidian.
• Tetraciclina posedă un spectru larg, şi anume asupra germenilor
Gram-pozitivi, Gram-negativi, ricketsiilor, spirochetelor,
actinomicetelor, protozoarelor, virusurilor mari.
 DOXICICLINA
• Are un spectru larg asemănător tetraciclinelor
clasice, fiind însă activă şi faţă de germenii
rezistenţi la tetraciclinele clasice. De asemenea
este mult mai activă faţă de stafilococi,
streptococi şi alţi coci, decât tetraciclinele clasice.
• Doxiciclina se absoarbe bine consecutiv
administrării orale (peste 90%), are o
biodisponibilitate puţin influenţată de alimente
• În general nu deprimă flora bacteriană intestinală,
întrucât formează chelaţi.
 Macrolide

• Spectrul de acţiune al acestor antibiotice cuprinde coci Gram pozitivi, inclusiv stafilococi
penicilinorezistenţi, bacili Gram pozitivi, coci Gram negativi, micoplasme, chlamydii, ricketsii,
treponeme, actinomicete.
• Între macrolide există o rezistenţă încrucişată.

ERITROMICINA
• Rezistenţa bacteriană faţă de eritromicină se dezvoltă rapid şi de aceea se indică acest antibiotic
numai în cazuri speciale când este vorba de o infecţie cu germeni penicilinorezistenţi şi
tetraciclinorezistenţi sau în cazul în care antibiograma o indică.
• Eritromicina nu se administrează la cabaline pentru că apar tulburări gastrointestinale grave.
• Nu se asociază cu alte antibiotice întrucât este incompatibilă cu majoritatea.
False macrolide
• Aceste antibiotice au acelaşi mecanism de
acţiune ca şi macrolidele iar spectrul de acţiune
este asemănător.
• Rezistenţa se instalează foarte încet şi este
încrucişată cu rezistenţa la macrolide.

CLINDAMICINA
• Este bacteriostatică la doze obişnuite şi
bactericidă la doze mari.
• Spectrul antibacterian cuprinde majoritatea
bacteriilor Gram pozitive, anaerobi şi unele
protozoare.
• Este un antibiotic de primă alegere în infecţii
grave cu anaerobi.
• În infecţii mixte cu aerobi şi anaerobi se
recomandă asocierea cu un aminoglicozid
(gentamicina).
Polipeptide
• Au un mecanism bactericid iar rezistenţa este rară.
• Au neuro şi nefrotoxiciate ridicată
• Polimixinele (colistina, polimixina B) se folosesc
împotriva germenilor Gram negativi, în timp ce
gramicidinele (bacitracina, tirotricina) se folosesc
împotriva celor Gram pozitivi.
 Peptolide
Rifamicinele sunt antibiotice cu structură şi proprietăţi
particulare.

• Rifampicina este bactericidă atât pentru micobacteriile

intracelulare cât şi cele extracelulare, inclusiv
Mycobacterium tuberculosis, micobacterii atipice şi
Mycobacterium leprae. Este eficientă împotriva
numeroaselor microorganisme Gram pozitive şi Gram
negative şi este frecvent folosită profilactic la pacienţii
expuşi la meningococi sau Haemophilus influenzae.
• Absorbţia rifampicinei este bună după administrarea pe cale
orală.
• Se distribuie apoi în tot organismul (fluide şi organe).
• Rifampicina prezintă reacţii adverse puţine, care includ
greaţă şi vomă.
• Medicamentul trebuie folosit cu precauţie la pacienţii cu
insuficienţă hepatică.
APLICAŢII – Calcule farmaceutice şi reţete

1. Unui câine de 25 kg cu enterită îi administrăm Ampicilină p.o., 10 mg/kg, de 3 ori/zi, 5

zile. Există capsule de 0,250 g şi de 0,500 g. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.

2. Pentru o pisică de 5 kg cu infecţie la nivelul aparatului genito-urinar se recomandă

administrarea Gentamicinei (în urma antibiogramei s-a stabilit că germenul este sensibil la
gentamicină), în doză de 4 mg/kg, subcutanat, timp de 5 zile. Se utilizeză un flacon de 100
ml de Gentamicină cu concentraţia 10 %. Cereţi eliberarea din farmacie a antibioticului.
APLICAŢII – Calcule farmaceutice şi reţete

3. Vacă de 400 kg care prezintă endometrită consecutiv retenţiei placentare. Se recomandă folosirea
unui antibiotic cu spectru larg, astfel încât animalul să fie recuperat din punct de vedere reproductiv (se
utilizează Clamoxyl soluţie injectabilă 15%, flacoane 100 ml). Se administrează intramuscular în doză
de 15 mg/kg/zi (doza zilnică se fracţionează în două reprize), timp de 7 zile. Cereţi eliberarea din
farmacie a medicamentului.

4. Unui viţel de 60 kg cu enterită îi administrăm eritromicină i.m., 5 mg/kg, de 3x/zi, 5 zile. Există
flacoane de 0,3 g (flacon se prepară cu 10 ml ser fiziologic). Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.

5. Unui viţel de 60 kg cu o afecţiune respiratorie trebuie să-i administrăm intramuscular Moldamin,

20.000 U.I./kg/zi, o dată pe zi, 5 zile. Folosim flacoane de 600.000 U.I.. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.
APLICAŢII – Calcule farmaceutice şi reţete

6. 2 purcei a câte 25 kg prezintă diaree. Se recomandă administrarea antibioticului colimicin

comprimate de 0,125 g. Cereţi eliberarea din farmacie a cantităţii de medicament necesară unei cure de
tratament de 5 zile, ştiind că doza este de 5 mg/kg/ la 12 ore.

7. Unui porc de 100 kg cu infecţie respiratorie îi administrăm Gentamicină i.m., 4 mg/kg/zi, în 2

reprize, 5 zile. Există flacoane de 20, 50 şi 100 ml 10%. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.

8. 100 pui a câte 700 g prezintă o simptomatologie ce conduce spre diagnosticul de colibaciloză. Se
recomandă folosirea unui antibiotic faţă de care germenul este sensibil, administrat sub formă de furaj
medicamentat (colistină pulbere 40%, în doză de 5 g/kg timp de 5 zile). Furajul medicamentat cu
colistină se comercializează sub forma de pungi de 1 kg, 5 kg, 10 kg.
APLICAŢII – Calcule farmaceutice şi reţete

9. Unui motan de 4 kg cu o plagă infectată îi administrăm parenteral, im, Oxitetraciclină, 10 mg/kg,

5 zile. Există flacoane de 100 ml cu concentraţia de 10 %. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.

10. Câine de 20 kg care prezintă gastroenterită. Stabiliţi un protocol terapeutic care să includă un
antibiotic cu acţiune asupra germenilor din tubul digestiv (Amoxicilină + acid clavulanic). Se
recomandă administrarea tabletelor de Synulox (doza de 12,5 mg/kg) timp de 5 zile. Synulox se
comercializează sub formă de tablete de 50 mg şi respectiv 250 mg. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.
Vă mulţumesc
pentru atenţie!