Sunteți pe pagina 1din 3

Antibiotice si chimioterapice

Sunt substante care se caracterizeaza printr-o actiune de distrugere sau inhibarea a


cresterii celulelor bacteriene. Se clasifica in 2 grupe mari:

 Dezinfectantele sau antisepticele-au actiune specifica si prezinta efecte 12312c21m


toxice atat fat de agentii patogeni, cat si fata de celulele organismului gazda. Nu pot fi folosite
decat pentru dezinfectia mediului vaselor instrumentare si aplicatia externa pe tegumente si
mucoase.
 Chimioterapicele si antibioticele-au actiune toxica specifica fata de microorganisme sau
paraziti sau celule atifice, adica celule canceroase si efecte toxice mult mai reduse sau absente
fata de celulele organismului gazda.

Chimioterapicele sunt obtinute prin sinteza chimica, iar antibioticele


sunt produse de diferite specii de microorganisme.

Generalitati: in aprecierea eficacitatii unui agent antimicrobian trebuie sa luam in


considerare 2 factori esentiali:

-activitatea asupra germenilor patogeni-spectrul de activitate si aparitia


rezistentei microbiene;

-activitatea asupra organismului gazda-reactiile adverse.

Spectrul de activitate inseamna totalitatea tipurilor de germeni care pot fi influentati


de un anumit antibiotic. Astfel, se deosebesc:

-antibiotice cu spectru ingust: sunt active pe cocigram pozitiv (penicilina) si pe


cocigram negativ (streptomicina); au avantajul ca permit o terapie rationala, bine tintita, fara
riscul producerii unor dezechilibre microbiene importante;

-antibiotice cu spectru larg: sunt active si pe cocigram pozitiv si negativ si pe alte


microorganisme (tip tetraciclina); sunt utile in infectii polimicrobiene sau in situatii de urgenta;
au dezavantajul ca se produce usor rezistenta microbiana si dismicrobismele;

-antibiotice cu spectru limitat (antituberculoasele).

Dupa modul de actiune, antibioticele se impart in:

-bactericide-distrugerea germenilor cum ar fi penicilinele, cefalospolinele,


aminoglicozitele.;

-bacteriostatice-inhiba multiplicarea germenilor si ii fac vulnerabili la fortele de


aparare ale organismului (tetraciclina, eritromicina.).
Mecanismele generale de actiune ale antibioticelor:

 actiune la nivelul peretelui celulei bacteriene (penicilina, cefalospolitele);


 actiune la nivelul membranei citoplasmatice care intervine in reglarea schimburilor ionice
si sintezei proteice a celulei bacteriene (aminoglicozitele);
 actiune asupra proceselor metabolice intracitoplasmatice.

Rezistenta microbiana este insensibilitatea germenilor la un anumit antibiotic. Poate


fi naturala sau dobandita de germenii care au fost initial sensibili la antibiotic, dar si-au pierdut
aceasta caracteristica dupa un numar de contacte.

Aceasta rezistenta dobandita este favorizata de concentratia scazuta de antibiotice,


de tratamentele de scurta durata sau de tratamentele de durata medie, dar cu o densitate mare
a germenilor.

Rezistenta microbiana reprezinta cea mai importanta problema ridicata de utilizarea


antibioticelor. Rezolvarea ei prin inmultirea numarului de antibiotice si introducerea in
terapeutica a unor compusi noi nu reprezinta decat o solutie temporara. De regula
microorganismele rezistente la un anumit antibiotic sunt rezistente la toate substantele inrudite
chimic cu el. Uneori apare rezistenta incrucisata, care implica substante diferite chimic
(eritromicina si lincomicina). Rezistenta aceasta se poate instala rapid fiind de tip streptomicina
sau lent fiind de tip penicilina.

Efectele adverse ale antibioticelor pot fi de 4 feluri:

 reactii alergice-cele mai frecvente sunt pentru penicilina; sunt favorizate de contactul
repetat prelungit cu concentratii mari pe suprafate intinse si de terenul alergic. Aceste reactii
alergice sunt incrucisate in cadrul aceleasi grupe de antibiotice sau intre antibiotice apropiate
ca structura. Clinic imbraca forme variate de la simple eruptii cutanate pana la soc anafilactic.

 reactii toxice-intereseaza un organ sau tesut (aminoglicozidele sunt ototoxice si


nefrotoxice; tetraciclina si eritromicina-hepatotoxice; penicilinele in doze mari pot fi
neurotoxice).
 reactii idiosincratice-apar ca urmare a unor enzimopatii genetice.
 reactii adverse de ordin biologic:

-reactiile de exacerbare (Herxheimer) sunt rezultatul distrugerii


masive de germeni cu eliberare de endotoxina si se manifesta printr-o
simptomatologie variata (tulburari digestive, circulatorii, nervoase). Apare de
obicei in cursul tratamentului cu penicilina al sifilisului;

-rezistenta microbiana;
-fenomenele de dismicrobism-germenii sensibili ai florei normale dispar si se
inmultesc cei rezistenti, care pot fi sau deveni patogeni.

Astfel se produc suprainfectii. Aceste dismicrobiene sunt mai frecvente dupa


antibioticele cu spectru larg.

Antibioterapia locala-se recomanda limitarea utilizarii locale a antibioticelor datorita


riscului de sensibilizare sau dezvoltarii tulpinilor rezistente. Se folosesc de regula substante
care nu se administreaza obisnuit pe cale generala, datorita toxicitatii prea mari; de preferinta
antibioticele au actiune bactericida cu capacitate alergizanta redusa si bine tolerate de tesuturi
(polimixina B).

Profilaxia cu antibiotice are indicatii limitate. Se foloseste cert in profilaxia


reumatismului articular acut, endocardita bacteriana si alte infectii recidivante. Indicatii posibile:
profilaxia scarlatinei, meningitei meningococice, tuberculoza, sifilis. Se mai foloseste posibil
post operator in interventiile chirurgicale ginecologice sau interventii pe colon si rect.

Asociatiile de antibiotice sunt indirecte numai in infectii grave, cu germeni


neidentificati sau in infectii mixte sau cand exista o tendinta mare la dezvoltarea rezistentei
bacteriene.

Greseli in antibioterapie si cauze de insucces: utilizarea gresita in tratamentul febrei


de origine necunoscuta; utilizarea in infectii virale necomplicate; utilizarea unor doze prea mari
sau prea mici, calea de administrare gresita; utilizarea unui antibiotic la care s-a dezvoltat
rezistenta bacteriana; utilizarea in continuare a antibioticului in prezenta unor reactii adverse
serioase; utilizarea unor asocieri gresite, nemodificarea tratamentului cand se suprapun infectii
cu germeni rezistenti; utilizarea antibioterapiei in locul unor interventii chirurgicale salvatoare
(drenajul infectiilor localizate).

Clasificarea antibioticelor: in functie de structura chimica:

 betalactamine-penicilinele si cefalospolinele;
 aminoglicozide-streptomicina, canamicina, gentamicina;
 macrolide-eritromicina, spiramicina;
 polipeptide-polimixina, bacitracina;
 tetracicline-tetraciclina, doxiciclina;
 fenicoli-cloramfenicol.

Sulfamidele sunt substante de sinteza, derivati ai acidului sulfamiric. Principalii


derivati au actiune antibacteriana. Unele sunt lipsite de aceasta actiune, fiind utilizati ca
antidiabetice, diuretice si altele. In ultimii ani importanta lor a crescut prin sinteza unor noi
derivati cu avantaje terapeutice si in special cu utilizarea in asociere cu un alt chimioterapic
bacteriostatic si anume trimetoprimul (cotrinoxazonul sau biseptolul). Biseptolul are actiune
bactericida.