Referat:

Tema” Hepatitele virale

A,B,C,D,E acute.
Hepatitele virale
cronice.”

Studenta: Praguza Nicoleta

Hepatita este o boală infecțioasă de natură virală, microbiană sau toxică a ficatului care constă în
distrugerea celulelor hepatice. Există mai multe forme ale bolii ca: Hepatită A, Hepatită B, Hepatită
C, Hepatită D, Hepatită E, Hepatită F, Hepatită G. Indiferent de agentul cauzal, boala se manifestă la
început prin simptome nespecifice, uneori febră ușoară, lipsa apetitului, emeză (grețuri, vomitări),
scăderea randamentului fizic și psihic, ca și dureri abdominale, urina devine de culoare închisă,
fecalele de culoare deschisă și apar forme icterice. Boala produce de regulă în final ciroză, sau cancer
de ficat.

Hepatita virală A
Hepatita A este o afecțiune virală care declanșează inflamarea ficatului. Boala este contagioasă, iar
virusul se poate transmite cu două săptămâni înainte ca simptomele să apară și o săptămână după ce
simptomele au apărut deja.

Hepatita A este o afecțiune cauzată de virusul hepatic A care, la fel ca toate virusurile hepatice,
cauzează inflamație la nivelul ficatului și afectează funcționarea acestuia. De cele mai multe ori,
persoanele infectate se tratează complet fără să rămână daune permanente la nivelul ficatului.

Hepatita A se poate transmite în mai multe moduri, însă în mod special sunt expuse infectării
persoanele care intră în contact pentru o perioadă îndelungată cu un pacient infectat.
Mâncarea contaminată cu materii fecale care conțin virusul hepatic A poate declanșa hepatita A.
Mâncarea este contaminată cu acest virus prin prepararea de către o persoană infectată, care nu s-a
spălat pe mâini după ce a folosit toaleta. Alimentele care sunt adesea surse de infectare cu virusul
hepatic A: fructele, legumele, fructele de mare și înghețata.
Și apa contaminată reprezintă o sursă importantă de infectare cu hepatita A. Virusul hepatic A poate
supraviețui mai bine de o lună în apa de mare, în apa dulce, în apa reziduală, dar și în sol.
Persoanele care întră în contact cu pacienții infectați cu virusul hepatic A au un risc mare să
contracteze, la rândul lor, acest virus. Calea de transmisie este fecal-orală, realizându-se prin ingestia
unui produs contaminat cu materiile fecale ale bolnavului. Din cauză că se ia pe cale orală, hepatita A
poartă și denumirea de „boala mâinilor murdare”.
Și sexul neprotejat poate cauza transmiterea virusului hepatic A, mai ales în cuplurile de homosexuali.
Echipamentele medicale folosite la pacienții infectați cu hepatită A și contaminate, care nu sunt
dezinfectate, pot transmite virusul hepatic și la alți pacienți.
Instrumentele cosmetice contaminate pot contribui, de asemenea, la transmiterea hepatitei A.
Persoanele care consumă droguri au un risc mai mare să li se transmită virusul hepatic A.
Cei care călătoresc în țările cu grad crescut de endemicitate în ceea ce privește hepatita A sunt
predispuși infectării cu virusul hepatic A.
Mai multe simptome pot indica prezența în organism a virusului hepatic A. Există însă și situații în
care boala nu se manifestă deloc. De cele mai multe ori însă, bolnavul se simte, dar și arată bolnav.
Simptomele sunt mai agresive pe măsură ce înaintezi în vârstă. Spre exemplu, hepatita A nu se
manifestă prin simptome la copiii mai mici de 6 ani.
Hepatita A are următoarele simptome:
• Oboseală extremă
• Pierderea apetitului
• Dureri musculare
• Greață și vărsături
• Febră
• Dureri sau disconfort abdominal, în special în zona ficatului
• Dureri articulare
• Urină închisă la culoare
• Mâncărimi la nivelul pielii
• Icter
Vaccinul împotriva hepatitei A este administrat, de regulă, în două doze. Cea de-a două doză se
administrează la 6 luni după prima. Specialiștii recomandă vaccinarea împotriva hepatitei A
următoarelor grupe de risc:
• Copii de 1 an sau copii mai mari de 1 an care nu au făcut vaccinul;
• Angajații laboratoarelor de analize, care intră în contact cu virusul hepatic A;
• Bărbații care întrețin relații sexuale cu alți bărbați;
• Persoane care călătoresc în zone ale lumii în care hepatita A este răspândită;
• Persoanele care utilizează substanțe interzise sub orice formă, nu neapărat pe cele injectabile;
• Persoanele care suferă deja de afecțiuni hepatice cronice.
Vaccinul pediatric împotriva hepatitei A este folosit pentru a preveni apariția bolii la copii. Vaccinul
acționează prin expunerea copilului la o cantitate redusă de virus, care determină organismul să
dezvolte imunitate la afecțiune. Acest vaccin nu tratează hepatita A, dacă virusul a pătruns deja în
organism. Vaccinarea împotriva hepatitei A este recomandată pentru copiii în vârstă de 12 luni sau
mai mari. În România, vaccinul împotriva hepatitei A nu este inclus în Programul național de
vaccinare, ci trebuie achiziționat de către părinți.

Hepatita virală B
Hepatita virala B este o infectie a ficatului. Aceasta poate evolua in boli grave si este cauzata de un
virus de tip ADN (VHB), care este transmis prin sange, produse derivate din sange sau alte fluide
corporale care provin de la persoane infectate.

In faza acuta, hepatita virala B genereaza simptome usoare iar de cele mai multe ori nu genereaza
niciun simptom, fiind catalogata drept o boala “tacuta”, afectarea ficatului putand fi evidentiata
accidental in urma efectuarii unor teste functionale hepatice de rutina din sange. Cu toate acestea unele
persoane infectate prezinta simptome similare cu cele ale gripei:

1. Slabiciune fizica exagerata

2. Febra usoara
3. Cefalee
4. Lipsa poftei de mancare, greata, varsaturi
5. Disconfort constant in partea dreapta a abdomenului, sub coaste
6. Diaree sau constipatie
7. Dureri musculare sau articulare
8. Eruptii pe piele
9. Icter (ingalbenirea pielii si a ochilor)

In faza acuta inflamatia ficatului evolueaza rapid si dureaza o perioada scurta de timp, de cele mai
multe ori aparand o vindecare totala in cateva luni. in aproximativ 6 luni o mare parte dintre cei
infectati cu virusul hepatic B se vindeca, iar sistemul imunitar dezvolta anticorpi care ii vor proteja de
o noua infectare cu VHB pentru tot restul vietii. Doar o mica parte din cei afectati (in special persoane
in varsta) pot prezenta simptome care sa mai persiste in timp si dupa vindecare cateva luni sau, in
unele cazuri, cativa ani.

In faza cronica, inflamatia ficatului se permanentizeaza (cronicizeaza) si netratata evolueaza catre

insuficienta hepatica, ciroza hepatica sau chiar cancer hepatic. Cu cat cantitatea de VHB din organism
este mai mare, cu atat riscul de evolutie catre ciroza hepatica sau cancer hepatic este mai mare, iar
procentul celor care vor deceda de ciroza hepatica sau cancer hepatic in acest caz este cuprins intre 15
– 20%. Riscul de cronicizare a infectiei depinde in mare masura si de varsta la care a fost contactata
infectia. Cel mai mare risc de cronicizare il prezinta nou-nascutii infectati la nastere si copiii cu varste
de pana la 5 ani.

Riscul mai mare de evolutie catre ciroza hepatica il au pacientii care poarta un anumit tip de antigen
VHB, cu varste mai mari de 40 ani si care au valori foarte mari ale testelor enzimelor hepatice. Riscul
mai mare de evolutie catre cancer hepatic il au pacientii de sex masculin, cu varste de peste 40 ani,
care au avut in familie cazuri de cancer hepatic, care sufera deja de ciroza hepatica si care sunt de
asemenea infectati si cu virusul hepatic C.

Ereditatea, ceva care trece de la parinte la copil, este adesea un indicator primar al problemelor
viitoare de sanatate. De exemplu, daca un parinte biologic sau un bunic a fost afectat de boala
hepatica, copiii si nepotii acelei persoane pot fi afectati si de aceasta afectiune. in cazul bolii hepatice,
studiile arata ca individul poate fi predispus la obezitate sau alcoolism sau poate fi nascut cu niveluri
scazute de enzime hepatice, care sunt implicate in metabolismul grasimilor si alcoolului.

Daca sunteti predispus genetic la boli hepatice grase sau alte tipuri de probleme hepatice, este deosebit
de important sa fiti proactivi in ceea ce priveste mentinerea sanatatii. Reduceti sau eliminati consumul
de alcool si evitati consumul excesiv de acetaminofen (ex.: paracetamol), deoarece poate provoca
leziuni hepatice. Mancati alimente sanatoase si echilibrate, care limiteaza zaharul, sarea si grasimea si
asigurati-va ca mancati o multime de fructe si legume proaspete.

Hepatita virală C

Hepatita C este infectia ficatului provocata de virusul hepatitei C. Variaza de la imbolnavire usoara,
care dureaza cateva saptamani, la imbolnavire severa, pe viata. Hepatita C este adeseori descrisa ca
infectie “acuta” (care inseamna infectie noua) sau infectie “cronica” (infectie pe viata).

 Hepatita C acuta se produce in primele 6 luni de la expunerea la virusul hepatitei C. Hepatita

C poate fi o boala pe termen scurt, insa pentru majoritatea oamenilor infectia acuta determina
infectie cronica.
 Hepatita C cronica poate insemna infectie pe termen lung daca virusul hepatitei C nu este
tratat. In lipsa tratamentului, hepatica C cronica poate provoca probleme severe de sanatate
cum sunt deteriorarea ficatului (boala de ficat), ciroza (fibrozarea extrema a ficatului), cancer
hepatic, chiar deces.

Hepatita C se transmite cand persoana intra in contact cu sangele unei persoane infectate cu virusul
hepatitei C.

In prezent, majoritatea oamenilor se infecteaza cu virusul hepatitei C prin folosirea la comun a acelor
sau a altor echipamente pentru prepararea sau injectarea drogurilor.

Cele mai frecvente modalitati de infectare cu virusul hepatitei C sunt:

 Folosirea la comun a acelor, seringilor sau a altor echipamente pentru prepararea sau
injectarea drogurilor

 Intepaturi accidentale in cadrul unitatilor sanitare

 La nastere, din mama cu hepatita C

 Mai putin frecvent, virusul hepatitei C poate fi transmis prin:

  Folosirea la comun a obiectelor personale care au intrat in contact cu sangele unei persoane
infectate (lama de ras sau periuta de dinti)

 Raport sexual cu o persoana infectata cu virusul hepatitei C

 Tatuaj sau body piercing efectuate intr-un salon neautorizat

 Virusul hepatitei C nu se raspandeste prin folosirea la comun a tacamurilor, prin alaptat,

imbratisare, sarut, strangere de mana, tuse sau stranut. Nu se transmite nici prin alimente sau
apa.
HCV este un virus de dimensiuni mici (40-60 de nm), incapsulat, din familia Flaviviridae. Datorita
faptului ca virusul sufera mutatii rapid, modificarile capsulei (invelis exterior) proteice il ajuta sa
scape de "atacul" sistemului imun. Exista cel putin 6 genotipuri majore si aproape 50 de subtipuri de
HCV. Diferitele genotipuri au distributie geografica diferita. Exista foarte putine diferente in
severitatea bolii sau a evolutiei la pacientii infectati cu genotipuri diferite. Cu toate acestea, pacientii
infectati cu genotipurile 2 si 3 raspund mai frecvent la tratamentul cu alfa interferon.

Momentan se cunosc 6 genotipuri si mai mult de 50 de subtipuri de hepatita C. Cunoasterea

genotipului este folositoare in precizarea epidemiologiei hepatitei C. Cunoasterea genotipului sau
serotipului (anticorpii specifici genotipului) de HCV este utila in recomandarea si conducerea
tratamentului. Pacientii cu genotipul 2 sau 3 raspund de 3 ori mai eficient la terapia cu interferon sau
terapia care combina interferonul alfa cu ribavirina.
Mai mult decat atat, cand se foloseste terapia combinata, durata recomandata a tratamentului depinde
de genotip. Pentru cei infectati cu genotipul 2 sau 3, terapia este recomandata pentru 24 de saptamani,
in timp ce, aceia cu genotipul 1 necesita 48 de saptamani. Din aceste motive, depistarea genotipului
este de ajutor. Odata genotipul identificat, nu este necesara o noua retestare. Genotipurile nu se pot
schimba in evolutia infectiei.

În prezent, singurele posibilitati de prevenire a aparitiei de noi cazuri de hepatita cronica C sunt:
- monitorizarea analizelor sangvine;
- precautie in manevrarea sangelui, produselor de sange, lichidelor organismului uman;
- informarea populatiilor despre activitatile cu risc crescut de infectare.

Programele care promoveaza intreruperea folosirii acelor de seringa de catre mai mult de o persoana
sunt promitatoare in ceea ce priveste scaderea numarului de cazuri noi de hepatita cronica C printre
consumatorii de droguri intravenoase.
Nu exista vaccin sau produse imunoglobulinice impotriva hepatitei C, dar exista sperante ca in viitorul
apropiat va fi descoperit.

Hepatita virală D
Hepatita D, numita si hepatita Delta, reprezinta inflamatia ficatului provocata de o infectie virala cu
virusul hepatic D. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), 5% dintre persoanele
cu hepatita cronica B din intreaga lume au, de asemenea, hepatita D. Acest procent este echivalat cu
aproximativ 15-20 de milioane de oameni.
Cele mai mari rate ale acestei boli infectioase se regasesc in urmatoarele zone:

- Africa;
- Asia;
- Europa de Est;
- America de Sud;
- Insulele Pacificului;
- Groenlanda.
Un aspect interesant consta in faptul hepatita D nu este foarte frecventa in Statele Unite ale Americii,
aici fiind mai putin de 100.000 de cazuri raportate. Succesul vaccinarii impotriva hepatitei B ajuta
astfel la prevenirea aparitiei hepatitei D. De asemenea, ratele de aparitie ale hepatitei D au scazut pe
tot globul incepand cu anii `80.
Oamenii se pot infecta cu virusul hepatic D doar daca intra in contact cu produsele patologice ale
persoanelor purtatoare de virus. Cu toate acestea, infectarea cu virusul hepatic D este posibila daca
persoana vizata are deja hepatita B, deoarece virusul hepatic D foloseste virusul hepatic B pentru a se
reproduce.
Situatiile in care o persoana poate intra in contact cu produsele biologice ale unui individ infectat sunt
reprezentate de:

- inteparea cu ace infectate;

- realizarea de contacte sexuale neprotejate;
- contactul cu sangele infectat;
- nasterea;
- utilizarea de echipament medical nesterilizat.
Trebuie cunoscut faptul ca virusul nu poate fi contractat prin urmatoarele activitati:

- tuse sau stranut;
- contactul cu pielea unei persoane infectate;
- utilizarea in comun a veselei;
- consumarea acelorasi alimente sau bauturi.
Persoanele care prezinta un risc mai mare de a dezvolta hepatita D sunt cele care:

- au deja hepatita B;
- nu au fost vaccinate impotriva hepatitei B;
- au intrat in contact cu ace;
- au relatii sexuale neprotejate si cu parteneri multipli;
- traiesc intr-o regiune in care hepatita D este mai raspandita.
Oamenii pot dezvolta hepatita D acuta, hepatita D cronica sau ambele. Persoanele cu hepatita D acuta
pot prezenta urmatoarele simptome:

- fatigabilitate (oboseala);
- pierderea poftei de mancare;
- durere in regiunea dreapta a abdomenului superior;
- urina inchisa la culoare;
- diaree;
- greata si varsaturi;
- ingalbenirea pielii sau a sclerelor (icter).
Persoanele care se confrunta cu hepatita D cronica pot sa nu observe nici un simptom chiar si dupa o
perioada foarte lunga (ani) de la infectare. Totusi, odata cu trecerea timpului se pot observa simptome
ce apar din cauza complicatiilor la care duce infectia, cum ar fi leziunile severe de la nivelul ficatului.
Semnele si simptomele leziunilor hepatice includ:
- oboseala;
- pierderea inexplicabila in greutate;
- slabiciune;
- icter;
- cresterea in dimensiuni a abdomenului;
- inflamarea gleznelor;
- stelute vasculare.
Hepatita virală E
Hepatita virală E este cunoscută încă din anul 1980 ca boală infecțioasă cu transmitere fecolo-orală,
desprinsă din grupul hepatitelor non-A, non-B, în urma analizei sero-epidemiologice a unor epidemii
produse prin consum de apă contaminată în India.
După anul 1982, în China  au fost raportate nouă mari epidemii de HVE. Cea mai masivă epidemie s-a
înregistrat în regiunea Xinjiang (1986-1988), cu peste 100.000 de cazuri. În ultimele două decenii au
fost înregistrate epidemii de HVE și în alte zone ale globului. În anul 1983, M. Balayan s-a
autoinfectat cu VHE pe cale enterală, având anticorpi protectori față de HVA cu apariția virusului
hepatic E în materiile fecale, după 28-45 de zile. Din materiile fecale ale bolnavilor cu HNANB
enterală, Balayan a vizualizat la microscopul electronic particule cu aspect viral de 27-30 nm
diametru. Astfel s-a demonstrat entitatea VHE. În anul 1990 genomul viral (Reyes) este clonat,
datorită acestui fapt este posibilă încadrarea VHE în familia Caliciviridae.
Virusul hepatic E are formă sferică, cu un diametru de 27-30 nm, simetrie icosaedrică, fără înveliș.
Genomul este constituiut dintr-un ARN monocatenar, care este înconjurat de o capsulă cu 2 proteine,
dintre care una este ARN – polimeraza. Virusul Hepatic E este eterogen. Conține 3 tipuri genetice care
provin din Asia de Sud (Birma, India), Asia de Nord și Centrală (China, Pakistan, Kirghizia), America
de Nord (Mexic). S-a propus încadrarea virusului hepatic E în familia Caliciviridae, ca un gen aparte
(hepevirus).

Sursa de agent patogen în Hepatita virală E este reprezentată de către omul bolnav cu forme manifeste
și nemanifeste de maladie. Perioada de incubația în HVE este cuprinsă între 60-75 zile. Purtătorii
preinfecțioși de HVE au un potențial înalt de diseminare a virusului. Aceștia sunt deosebit de
contagioși cu aproximativ două săptămâni înainte de debutul bolii. Virusul hepatic este eliminat din
organismul persoanei bolnave odată cu materiile fecale. Aceasta are loc în ultima săptămână a
perioadei de incubație și încă două săptămâni după debutul HVE. Virusul hepatic E dispare din scaun
la câteva săptămâni după apariția icterului. Starea de  purtător cronic în HVE încă nu a fost descrisă.
Studiile științifice recente arată că în condiții naturale, VHE poate infecta unele specii de animale
sălbatice și domestice, precum șobolani, vite mici și mari cornute, porci, pui de găină și rață, maimuțe.
Principalul mecanism de transmitere a Hepatitei virale E este fecal-oral (enteral). Factorul de
transmitere cel mai frecvent implicat este apa contaminată cu mase fecale. Alți factori de transmitere
în HVE sunt produsele alimentare, obiectele sau mâinile contaminate. Produsele alimentare (în special
legumele, fructele, zarzavaturile, produsele lactate) sunt contaminate prin intermediul mâinilor
murdare, al muștelor, sau provenite din soluri unde au fost utilizate îngrășămintele „naturale” sau apă
contaminată.
Calea hidrică de contaminare a fost constatată în toate epidemiile mari de Hepatită virală E,
înregistrate în diferite țări. Cercetătorii nu exclud nici mecanismul de transmitere materno-fetal. Acest
mod este confirmat de prezența genomului viral în sângele cordonului ombilical și în sângele nou-
născutului. Mecanismul direct de contaminare se realizează prin contact interuman în condiții de
igienă precară, dar este mai puțin implicat decât în HVA. Ca dovadă este rata mică a cazurilor
secundare de Hepatită virală E. Transmiterea virusului prin transfuzii și transplant de organe nu
reprezintă un pericol imens, deoarece viremia este efemeră.