Referat:

Tema: „ Maladiile
infecțioase cu
exantem: Rugeola,
rubeola, varicela”
Student: Praguza Nicoleta
Exantemul sau eritemul generalizat este un eritem care afectează suprafețe cutanate întinse
sau sau chiar tegumentul în totalitate. Se descriu trei tipuri de eritem generalizat:

 eritemul scarlatiniform (exantem scarlatiniform), care se caracterizează prin placarde

întinse, difuze, fără spații de piele sănătoasă, adesea având puncte de un roșu
viu. Scarlatina și alergodermiile medicamentoase scarlatiniforme se exprimă clinic prin
astfel de erupții.
 eritemul morbiliform (exantemul morbiliform) este constituit din pete punctiforme sau
miliare roșii, congestive, cu diametrul sub 1 cm, uneori ușor reliefate. Leziunile pot
conflua pe alocuri, însă, în general, între elementele eruptive rămân zone de piele
normală. Rujeola, rubeola și unele alergodermii medicamentoase îmbracă acest aspect
clinic.
 eritemul rozeolic (exantem rozeoliform) este constituit din pete roșii de mici dimensiuni
(macule), slab delimitate, separate între ele prin piele sănătoasă, pe alocuri petele putând
conflua. Ca exemplu avem rozeola sifilitică, erupții medicamentoase.

Rubeola
Rubeola este o boală virală contagioasă provocată de infecția cu virusul rubeolic, denumit
Rubivirus, din familia Togaviridae, care este un virus de tip ARN. Rubeola este considerată a
fi o boală a copilăriei, prezentând forme ușoare la vârste fragede, însă poate fi periculoasă
dacă este contactată la vârsta adultă, putând provoca complicații severe, în special în cazul
femeilor însărcinate. Rubeola poate declanșa epidemii și se manifestă cu precădere iarna și
primăvara. Mai este cunoscută și sub denumirile populare de „pojar mic” sau „pojar de 3
zile”.

Rubeola se transmite pe cale aeriană, prin strănut, salivă, tuse, dar și prin contact cu suprafețe
contaminate. De asemenea, rubeola se poate transmite prin contactul cu o rană deschisă, dar și
de la mamă la făt, caz în care vorbim de rubeolă congenitală, o formă destul de severă a
pojărelului. Virusul rubeolic este rezistent la frig, dar este sensibil la căldură și la contactul cu
solvenți organici. Acesta se instalează la nivelul tractului respirator și ulterior se răspândește
în sânge. Rubeola se poate vindeca în aproximativ o săptămână și creează imunitate de lungă
durată în organism, cu alte cuvinte persoanele vaccinate și cele care au contactat boala în
copilărie prezintă un risc mult mai scăzut la vârsta adultă de a o contacta din nou deoarece
sistemul imunitar recunoaște virusul și-l anihilează la primul contact.
Rubeola are o perioadă de incubație de 14 -21 de zile, iar virusul se poate transmite  cu 5-7
zile înainte de apariția primelor simptome. Rubeola este maxim contagioasă în momentul în
care erupe, dar și în următoarele 7-10 zile după apariția erupției cutanate.

Epidemiologie - transmiterea se face: pe cale aeriana (prin picaturile de tuse, stranut, vorbit ),
prin contactul cu suprafetele contaminate (jucarii, vesela, mobilier), prin transmiterea
sanguina daca exista rani deschise si prin transmiterea materno-fetala (rubeola congenitala) -
perioada de incubatie este de 14-21 de zile - infectia se transmite inainte de aparitia
simptomelor. Virusul se poate detecta in faringe cu 5-7 zile inainte de aparitia simptomelor si
7-10 zile dupa aparitia eruptiei - perioada de maxima contagiozitate este in momentul aparitiei
eruptiei

Simptomatologia - perioada de invazie dureaza 2-3 zile si este reprezentata de: febra 38-38,5
grade Celsius, cefalee (dureri de cap), indispozitie, iritabilitate, oboseala, disfagie (dureri in
gat ) si refuzul alimentatiei, adenopatie(marirea de volum al ganglionilor) submandibulara
(sub barbie ), laterocervicala (de o parte si alta a gatului), occipitala (in spatele gatului), care
este un semn sugestiv in diagnosticarea bolii; adenopatia poate persista 2-4 pana la 6
saptamani, perioada de stare (eruptiva) - eruptia apare la o zi dupa scaderea febrei; initial
apare la nivelul fetei si in spatele urechilor ,apoi se extinde la trunchi si membre; eruptia este
sub forma unor pete de culoare roz, rotunde sau ovalare, nu conflueaza, poate sa dispara in
cateva ore sau poate persista 2-3 zile - artralgii ( dureri articulare ) - evolutia este usoara,
boala determina imunitate de durata

Complicatii: - artrita rubeolica - purpura trombocitopenica - encefalita - encefalomielita

Diagnosticul - contactul cu persoana bolnava -semnele clinice: eruptia, adenopatia -

determinarea anticorpilor de tip Ig M (infectia acuta ), sau a anticorpilor de tip Ig G (copilul a
avut in trecut boala)

Tratamentul - izolarea la domiciliu timp de 7-10 zile, cu repaus la pat - hidratare

corespunzatoare cu: supe, ceaiuri, apa, sucuri naturale de fructe - evitarea contactului cu
femeile gravide - daca copilul prezinta febra, se pot administra:ibuprofen, paracetamol -
administrarea de solutii calmante (mixtura mentolata,calamina ) la nivelul tegumentelor

Profilaxia - vaccinarea cu vaccin ROR sau PRIORIX, la varsta de 1 an si apoi la 7-8 ani, iar in
clasa a VIII a se vor revaccina numai fetele. O forma grava de rubeola este reprezentata de
RUBEOLA CONGENITALA. Rubeola congenitala apare atunci cand mama este infectata cu
virusul rubeolic, in primul trimestru de sarcina. Virusul se transmite de la mama la fat, prin
placenta si determina numeroase malformatii congenitale si avort spontan. Daca mama este
infectata in prima luna de sarcina, riscul de nastere cu malformatii este de 100%. Daca mama
este infectata dupa luna a III-a de sarcina, riscul de nastere cu malformatii este de 20%.
Malformatiile congenitale determinate de rubeola congenitala sunt:cataracta
congenitala,malformatii cardiace,osoase,digestive si musculare,surditatea,afectarea
hematologica si retard psihomotor.

Rugeola
Rujeola este produsă de un paramixovirus. Rujeola (ca și varicela) este extrem de contagioasă
și se răspândește în principal prin mici picături eliberate din nasul, gâtul și gura unei persoane
aflate în stadiul prodromal sau eruptiv precoce al bolii sau prin nucleii de picături transmiși
aerian. Răspândirea indirectă prin persoane neinfectate sau prin obiecte este rară. Perioada de
contagiune a bolii începe cu 2-4 zile înaintea apariției erupției și durează până la 2-5 zile după
debut. Virusul dispare din secrețiile nazale sau faringiene în momentul în care iritația începe
să se reducă. Persoanele care prezintă descuamare ușoară după iritație nu mai sunt
contagioase.
Sindromul rujeolei atipice apare de obicei la persoane vaccinate anterior cu vaccinurile vechi
cu virus rujeolic omorât, care nu mai sunt disponibile. Se pare că vaccinările cu virus rujeolic
inactivat nu previn infecția cu virusul sălbatic și pot sensibiliza pacienții astfel încât expresia
afecțiunii este semnificativ alterată. Cu toate acestea, sindromul rujeolei atipice poate să
urmeze și vaccinării cu virus rujeolic viu, atenuat, probabil rezultând dintr-o inactivare
insuficientă datorată depozitării inadecvate.

Anterior răspîndirii pe scară largă a vaccinării, epidemiile de rujeolă se produceau la fiecare

2-3 ani, cu endemii minore în intervalul dintre ele. În ultimii ani în SUA endemiile au apărut
mai des la adolescenții vaccinați anterior și la adulții tineri și uneori la preșcolarii neimunizați.
Un sugar a cărui mamă a avut rujeolă dobândește transplacentar imunitate pasivă care durează
aproape tot primul an de viață, apoi susceptibilitatea este mare. Un episod de rujeolă conferă
imunitate pe viață.

Rujeola tipică începe după o perioadă de incubație de 7-14 zile cu febră prodromală, rinoree,
tuse chinuitoare și conjunctivită. Petele (semnul) Koplik patognomonice apar după 2 pînă la 4
zile, de obicei pe mucoasa bucală în dreptul molarilor superiori 1 și 2. Aceste pete seamănă cu
granulele fine de nisip alb înconjurate de areola inflamatorie. Dacă sunt numeroase, întregul
cîmp de fond poate să fie un eritem pestriț. Apar faringita și inflamația mucoasei laringiene și
traheobronșice. Secrețiile nazale, mucoasa faringiană și, adesea, sedimentul urinar conțin
celulele gigante multinucleate caracteristice. Iritația caracteristica apare la 3-5 zile de la
debutul simptomelor, de obicei la 1-2 zile după apariția semnului Koplik. Erupția debutează în
fața sau în spatele urechilor și laterocervical sub forma unor macule neregulate care devin
rapid maculopapulare și se extind rapid (în 24 pînă la 48 ore) pe trunchi și pe extremități în
timp ce încep să pălească de pe față. Dacă iritația este deosebit de severa, apar peteșiile sau
echimozele.
În perioada de vîrf a bolii, temperatura poate depăși 40 °C (104 °F), cu edem periorbital,
conjunctivită, fotofobie, tuse chinuitoare, iritație extensiva și prurit blînd; în general, pacientul
are un aspect bolnav. Leucopenia cu limfocitoza relativă este frecventă. Simptomele și
semnele generale evoluează în paralel cu severitatea erupției și variază de la o epidemie la
alta. După 3 pînă la 5 zile, febra scade, starea pacientului se ameliorează și iritația începe să
pălească rapid, lăsînd în urmă o decolorare bronz-maronie, urmată de descuamare.
Suprainfecțiile bacteriene se produc frecvent (consecutiv implicării tipice a tractului respirator
în timpul rujeolei), ducînd la pneumonie, otită medie și alte infecții supurative. Rujeola
produce o suprimare tranzitorie a hipersensibilității întîrziate, conducînd la o inversare
tranzitorie a testelor cutanate la tuberculină și histoplasmină, anterior pozitive, și agravînd
uneori o TBC activă sau reactivînd o TBC latentă. O exacerbare a febrei, modificarea
formulei leucocitare de la leocopenie la leucocitoză, alterarea stării generale, durerea și
prostrația sugerează o complicație infecțioasă bacteriană. Pacienții imunodeprimați pot
dezvolta o pneumonie severă, progresivă, cu celule gigante, neînsoțită de iritație. Purpura
trombocitopenică acută, uneori cu manifestări hemoragice severe, poate complica faza acută a
rujeolei. Encefalita apare în proporție de un caz la 1000 pînă la 2000 de cazuri de rujeolă, de
obicei la 2 zile pînă la 3 săptămîni după debutul iritației, adesea debutînd cu febră ridicată,
convulsii și comă. În majoritatea cazurilor, numărul de limfocite din LCR se situează între 50-
500/µl, iar nivelul proteinelor este ușor crescut. LCR normal în momentul simptomelor
inițiale nu exclude encefalita. Evoluția poate să fie scurtă, cu recuperare în aproximativ 1
săptămînă, sau se poate prelungi, ducînd la afectare gravă a SNC sau la deces.

Varicela
Varicela, cunoscută și sub denumirea populară de vărsat de vânt, este o boală infecțioasă
eruptivă acută generalizată, provocată de virusul varicelo-zosterian, din familia virusurilor
herpetice. Apare de obicei la vârsta copilăriei. La vârsta de adult, virusul provoacă de regulă o
erupție localizată la unul sau mai multe dermatomuri, cunoscută sub numele de herpes
zoster sau zona zoster, de unde și denumirea de virus varicelo-zosterian.
Este o boală clasică a copilăriei, care pentru copii de obicei este ușoară, dar pentru adolescenți
și adulți poate avea un risc crescut de complicații. Boala poate dura în jur de o săptămână.
Sursa de infecție pentru varicelă este reprezentată de bolnavii de varicelă, iar transmiterea se
face prin contact direct, de la persoană la persoană, cel mai adesea pe calea aerului. Mai rar
varicela se poate transmite și prin obiecte murdare de secreții.
Pacientul este contagios cu 1-2 zile înainte de apariția erupției și până la 6-7 zile după apariția
ultimului val eruptiv, până ce ultima veziculă se transformă în crustă și se desprinde.
Poate apărea în oricare perioadă a anului, mai frecventă iarna și primăvara. Virusul cauzant se
transmite doar de la persoană la persoană prin contact direct cu leziunile cutanate sau pe cale
aeriană la expulzarea prin tuse sau strănut. Perioada de incubare până la apariția primelor
simptome este de 2-3 săptămâni. Bolnavul este contagios aproximativ de la 2 zile înainte de
apariția erupțiilor până la 5 zile după. La fel se poate contracta prin contactul cu leziunile unei
persoane bolnave de herpes zoster.
Contactul familial (acele cazuri când se contractă boala de la un alt membru de familie) sunt
de obicei mai grave decât primele cazuri, probabil pentru că există un contact mai intens și
mai îndelungat cu virusul. Varicela este foarte contagioasă, în sensul că un bolnav în casă
presupune o posibilitate de 80-90% ca persoanele din familie susceptibile a contracta boala
vor sfârși prin a se contagia.
Varicela se vindecă sau dispare în 7-10 zile și generează imunitate permanentă. Desigur există
cazuri când imunitatea dispare și are loc un al doilea episod de varicelă însă sunt cazuri
izolate.
Incubația varicelei (perioada între contactul cu un bolnav de varicelă și apariția primelor
semne de boală) este, în medie, de 14-15 zile, cu variații între 10 și 21 de zile.
Perioada prodromală (preeruptivă sau de invazie) durează 1-2 zile la copilul mic, dar poate
lipsi; la copilul mai mare de 10 ani și la adult, durează 2-3 zile și se caracterizează prin
apariția treptată a unor fenomene generale ușoare ca: indispoziție, inapetență, astenie, cefalee
ușoară, febră moderată, și dureri musculare (curbatură). Febra este în general moderată,
temperatura urcă până la 38 °C. Uneori debutul este brusc cu frisonete, febră mare, agitație,
convulsie, dar, în majoritatea cazurilor, această perioadă trece neobservată, mai ales la copiii
mici, boala debutând direct în faza de stare. La adulți prodromul este mai sever. În această
perioadă, uneori apare o erupție trecătoare fugace (rash), de aspect scarlatiniform sau
morbiliform, putând preta la confuzii cu scarlatina.
Perioada eruptivă (perioada de stare) durează 4-10 zile, de obicei 4-7 zile, și este marcată de
apariția exantemului caracteristic - erupția varicelică. Erupția apare mai întâi pe corp (unde
domină), apoi pe față, corp și membre, fiind însoțită de febră și ușor prurit, dar este
nedureroasă. Elementele eruptive, separate între ele prin zone de piele sănătoasă, apar la
început sub formă de macule (pete) mici (2-6 mm), rotunde sau ovale, de culoare roșie sau
roz. În câteva ore, maculele se infiltrează și devin papule, care apoi trec în cel mult 24 de ore
în stadiul de vezicule, uneori maculele evoluează direct către vezicule.
Veziculele au formă rotundă sau ovală, dimensiuni care variază de la o gămălie de ac la cea a
unui bob de mazăre, având la început un conținut lichid clar, incolor. Aceasta, împreună cu
dispoziția lor superficială pe tegumente (mai mult pe tegument decât în tegument), le conferă
un aspect de picătură de rouă. Veziculele sunt înconjurate de o zonă îngustă eritematoasă
(areolă roșie). Vezicula este uniloculară, când se rupe acoperișul subțire, la înțepare, atingere
sau la apăsare, lasă să se scurgă dintr-o dată întreg conținutul. În evoluție normală, dacă nu
este ruptă, vezicula se deprimă treptat în 12-24 de ore, începând din centru (ducând la
ombilicarea elementului), apoi se turtește prin reducerea conținutului, care se resoarbe și se
concentrează totodată, dând veziculei, prin aflux de leucocite, un aspect ușor tulbure.
Evoluția varicelei este de obicei ușoară, spre vindecare, care se obține în majoritatea cazurilor
fără incidente deosebite. Probleme dificile pun numai unele forme clinice severe și
complicațiile. Vindecarea este urmată de o imunitate durabilă.
La nivelul leziunilor cutanate, se pot produce suprainfecții variate, ca urmare a traumatizării
veziculelor prin grataj și lipsa îngrijirilor locale, în special cu stafilococ (piodermii, abcese,
flegmoane, pneumonii bacteriane, septicemii, fasciita necrozantă, eritem bulos) sau cu
streptococ betahemolitic grup A, rezultând erizipel, scarlatină, glomerulonefrită acută difuză.
Suprainfecțiile bacteriene sunt observate în principal la copii și mai ales la sugari.
Staphylococcus aureus și Staphylococcus pyogenes sunt principalele cauze ale suprainfecțiilor
cutanate. Impetigo poate fi uneori dificil de distins de o formă buloasă de varicela. Celulita,
limfadenita sau abcesul subcutanat apar cel mai frecvent în a 3-6 zi de boală, dar pot apărea
peste 2 săptămâni după erupție.
Fasciita necrozantă este cauzată în principal de Streptococcus pyogenes. Cel mai adesea,
fasciita debutează cu un aspect neobișnuit al unei leziuni variceloase, pe trunchi sau pe un
membru. În jurul leziunii, pielea devine roșie, caldă și dureroasă. Această roșeață se extinde
foarte rapid în câteva ore, devenind mai închisă la culoare, mai dureroasă și se asociază cu un
edem al părților moi adiacente leziunii. Ea este frecvent însoțită de o bacteremie cu febră
mare, hipotensiune, chiar și cu un tablou complet al sindromului șocului toxic.
Tratamentul constă în administrare de antibiotice bazat pe antibiogramă, iar unii autori propun
administrarea de imunoglobulină.