Oreionul (parotidita epidemica): cauze, simptome, complicatii, tratament

Parotidita epidemica mai este cunoscuta si ca oreion sau infectie urliana. Ea este
o boala contagioasa, cauzata de un virus care se transmite de la o persoana la
alta, prin saliva, secretii nazale si contactul personal apropiat. Apare mai des la
copii, dar apare si la adultii care nu au facut boala in copilarie.
Oreionul afecteaza, in principal, glandele salivare, numite totodata glande parotide.
Aceste glande sunt responsabile de secretia de saliva. Exista trei seturi de glande
salivare pe fiecare parte a fetei noastre, localizate in spatele si sub urechile noastre.
Simptomul cel mai des atribuit oreionului este umflarea glandelor salivare. Oreionul
trece de obicei fără a provoca daune grave sănătății unei persoane. Complicațiile grave
sunt rare. Dar oreionul poate duce la meningită virală dacă virusul se deplasează în
stratul exterior al creierului. Alte complicații includ umflarea testiculelor sau a ovarelor,
dacă persoana afectată a trecut de  pubertate.

Ce simptome are oreionul / parotidita epidemica

Simptomele oreionului apar, de obicei, in decurs de doua saptamani de la expunerea

la virus. Simptomele asemanatoare celor ale gripei pot fi primele care apar, cum ar fi:
•    oboseala
•    dureri prin corp
•    dureri de cap
•    pierderea poftei de mancare
•    febra de un grad scazut
O febra mai mare (cand pacientul are 39 °C) si umflarea glandelor salivare urmeaza in
urmatoarele cateva zile, de la debutul bolii. Glandele pot sa nu se umfle toate in acelasi
timp. Mai frecvent, aceste glande se umfla si sunt dureroase, periodic.

Boala des intalnita la copii, si sporadic, la adulti

Oreionul sau parotidita epidemica este o boala contagioasa si epidemica de natura

virotica, frecventa la copii. Ea se manifesta atat prin febra, cat si prin inflamarea
glandelor parotide. Un pacient are mari sanse sa transmiti virusul la o alta persoana, din
momentul in care a intrat in contact cu virusul si pana cand se umfla glandele sale
parotide. Majoritatea copiilor care fac oreion prezinta simptome ale infectiei cu acest
virus. Chiar si asa, unii copii nu au deloc simptome sau prezinta foarte putine simptome.
Cand semnele si simptomele se instaleaza, ele apar, de obicei, la aproximativ doua sau
trei saptamani de la expunerea la virus. Alte simptome pe care le poti observa la copilul
cu oreion pot fi:
•    glande salivare (parotide) umflate si dureroase, pe o parte a fetei sau pe ambele
parti;
•    febra;
•    durere de cap;
•    dureri musculare;
•    slabiciune si oboseala;
•    pierderea poftei de mancare;
•    durere in timpul mestecarii sau la inghitire.
Deși oreionul nu este de obicei grav, afecțiunea are simptome similare cu tipurile mai
grave de infecții, cum ar fi febra glandulara și amigdalita. De obicei, oreionul dispare de
la sine în aproximativ 10 zile.

Cauzele oreionului

Tratament in cazul oreionului

Pentru ca oreionul este cauzat de un virus, antibioticele nu sunt eficiente in acest caz.
Din fericire, majoritatea copiilor si adultilor se recupereaza dupa un caz de oreion (fara
complicatii) in decurs de aproape doua saptamani.
Pentru ca este vorba de un virus, oreionul nu raspunde la antibiotice sau la alte
medicamente. Cu toate acestea, se pot trata simptomele, pentru ca pacientul sa se
simta mai confortabil in perioada in care este bolnav. Aceste masuri includ:
•    odihna la pat, atunci cand pacientul se simte slabit sau obosit.
•    administrarea unor calmante, cum ar fi paracetamolul sau ibuprofenul, pentru a
scadea febra.
•    calmarea glandelor umflate, prin aplicarea unor comprese cu gheata.
•    consumarea unei cantitati suficiente de lichide, pentru a evita deshidratarea din
cauza febrei.
•    pacientul poate sa consume supa, iaurt si alte alimente care nu sunt greu de
mestecat (sa nu uitam ca mestecatul poate fi o activitate dureroasa atunci cand
glandele salivare sunt umflate)
•    evitarea alimentelor si bauturilor acide, care pot sa provoace si mai multa durere la
nivelul glandelor salivare.
 De obicei, oreionul își face cursul în câteva săptămâni. La zece zile după boală, ar
trebui să te simți mai bine.
Majoritatea persoanelor care fac oreion nu pot contracta boala a doua oară. A avea o
dată virusul te protejează împotriva infectării din nou.
 Complicatiile oreionului

Complicatiile oreionului au potentialul de a fi grave, insa sunt rare. Cele mai multe
complicatii implica inflamarea si umflarea anumitor parti ale corpului, cum ar fi:
testiculele, pancreasul, ovarele si sanii, creierul, membranele si lichidul din jurul
creierului si maduvei spinarii, pierderea auzului si avortul.
Orhita este o inflamație a testiculelor care poate fi cauzată de oreion. Puteți gestiona
durerea de orhită punând pachete reci pe testicule de mai multe ori pe zi. Medicul
dumneavoastră vă poate recomanda analgezice eliberate pe bază de rețetă, dacă este
necesar. În cazuri rare, orhita poate provoca sterilitate.
Femeile infectate cu oreion pot prezenta inflamatia  ovarelor. Inflamația poate fi
dureroasă, dar nu dăunează ovocitelor. Cu toate acestea, dacă o femeie contractează
oreion în timpul sarcinii, ea are un risc mai mare decât în mod normal de a suferi un
avort spontan.
Oreionul poate duce la meningită sau encefalită, două afecțiuni potențial fatale dacă
nu sunt tratate. Meningita este umflarea membranelor din jurul măduvei spinării și
creierului. Encefalita este o inflamație a creierului. Adresați-vă medicului
dumneavoastră dacă aveți convulsii, pierderea conștienței sau dureri de cap severe în
timp ce aveți oreion.
Pancreatita sau inflamația pancreasului,  indusă de oreion este o afecțiune temporară.
Simptomele includ dureri abdominale, greață și vărsături.
Virusul oreionului duce, de asemenea, la pierderea permanentă a auzului în
aproximativ 5 din 10.000 de cazuri. Virusul dăunează cohleei, una dintre structurile din
urechea internă care facilitează auzul.
Cum se  previne oreionul?
 
Dacă aveți oreion, puteți ajuta la prevenirea răspândirii acestuia prin:

 spălarea regulată a mâinilor cu săpun

 utilizarea și eliminarea șervețelelor atunci când strănutați

 evitarea școlii, serviciului si expunerea in colectivitati timp de cel puțin 5 zile după ce
simptomele  apar pentru prima dată

Vaccinarea poate preveni oreionul. Majoritatea sugarilor și copiilor primesc un vaccin

pentru rujeolă, oreion și rubeolă (MMR) în același timp. Prima vaccinare MMR se
administrează, în general, între 12 și 15 luni, la o vizită de rutină a copilului. O a doua
vaccinare este necesară pentru copiii de vârstă școlară între 4 și 6 ani. Cu două doze,
vaccinul pentru oreion este eficient în proporție de aproximativ 88%. Rata de eficacitate
a unei singure doze este de aproximativ 78%.
Adulții care s-au născut înainte de 1957 și nu au contractat încă oreion ar putea să fse
vaccineze.. Cei care lucrează într-un mediu cu risc ridicat, cum ar fi un spital sau o
școală, ar trebui să fie întotdeauna vaccinați împotriva oreionului.
Cu toate acestea, persoanele care au un sistem imunitar compromis, sunt alergice la
gelatină sau neomicină sau sunt însărcinate nu ar trebui să primească vaccinul MMR.
Consultați-vă medicul de familie cu privire la programul de imunizare pentru
dumneavoastră și copiii dumneavoastră.

Gripa la copii - simptome, tratament, complicatii si profilaxie. Virusul gripal traieste 1-2 zile pe
suprafetele dure, 15 minute pe hartie si 5 minute pe piele

Gripa este o boala infectioasa acuta determinata de virusul gripal, care are trei
tipuri: A, B, C, este foarte contagioasa si poate atinge proportii epidemice. Virusul
gripal tip A determina cea mai severa forma de boala. Cea mai mare rata de
infectie cu virusul gripal o au copiii cu varsta cuprinsa intre 5-9 ani. Copiii din
gradinite si scoli primare raspandesc virusul atat in familie cat si in colectivitate,
fiind cei mai eficienti transmitatori ai acestuia. Gripa determina infectarea tractului
respirator superior (nas, gat), dar poate afecta si tractul respirator inferior
(plamanii ). Sezonul gripei este in lunile noiembrie-martie.

Epidemiologie - cum se transmite gripa

 gripa este determinata de virusul gripal, care este clasificat in trei tipuri: A, B,
C.Tipurile A si B determina epidemiile anuale de gripa.Tipul C determina sporadic
boala.Tipul A de virus gripal este divizat in mai multe subtipuri
 anual, aproximativ 20.000 de copii cu varsta sub 5 ani sunt spitalizati datorita
infectiei cu virusul gripal
 grupele de risc la infectia cu virusul gripal sunt: copiii cu varsta cuprinsa intre 6
luni-23 luni, copii cu afectiuni cardiovasculare, hematologice, insuficienta renala,
boli metabolice, cu tratament cu aspirina si cei cu imunodeficiente (HIV)
 modul de transmitere a virusului gripal se face prin urmatoarele cai: pe cale
aeriana, transmiterea directa a secretiilor respiratorii (tuse,stranut) si prin
contactul cu jucariile, obiectele infectate
 virusul gripal traieste 1-2 zile pe suprafetele dure, 15 minute pe hartie si 5 minute pe
piele
 virusul gripal este distrus de: soare, detergenti, dezinfectante, acizi si fierbere
 contagiozitatea este de 1-2 zile inaintea debutului bolii si 4-5 zile dupa debutul bolii.

Simptomatologia - care sunt simptomele gripei

 simptomele gripei apar la 2-3 zile dupa expunerea la virusul gripal

 debutul este brusc si afecteaza tractul respirator superior
  febra mare 40 grade Celsius
 frisoane
 mialgii (dureri musculare)
 cefalee (dureri de cap)
 disfagie (dureri in gat)
 tuse seaca frecventa
 stare generala alterata
 simptomele descrise mai sus dureaza in medie 3-4 zile, tusea putand sa persiste timp
de 1-2 saptamani
 copiii mici pot sa prezinte: dureri abdominale,varsaturi alimentare, diaree, febra
mare si stare de iritabilitate
 sugarii pot sa nu prezinte semnele clinice specifice gripei. La acestia simptomele pot
sugera o infectie bacteriana. Gripa la sugarii cu varsta sub 6 luni este rara si
simptomatologia este reprezentata de: letargie, alimentatie dificila.

Profilaxie - cum ne ferim de gripa

 igiena stricta a mainilor

 evitarea contactului cu persoane bolnave
 evitarea locurilor aglomerate
 cea mai buna profilaxie a gripei este vaccinarea antigripala.

OMS recomanda vaccinarea antigripala la copiii cu varsta de peste 6 luni.Vaccinarea se

recomanda a fi efectuata in lunile septembrie-octombrie, putand fi extinsa pana in luna
februarie. Indicatiile vaccinari sunt: copiii cu astm bronsic, anomalii neurologice, boli
cronice pulmonare, tulburari metabolice, boli renale, boli hepatice, anomalii ale sistemului
imun, boli endocrine, copiii cu tratament prelungit cu aspirina.

Vaccinul antigripal

Cea mai eficienta metoda de a te proteja impotriva bolilor infectioase o reprezinta

imunizarea cu vaccin antigripal. Vaccinul este un preparat care are in compozitie antigene
virale sau microbiene (inactivate sau vii atenuate), care odata introduse in organism
activeaza sistemul imunitar care va secreta anticorpi ce vor proteja organismul impotriva
infectiei. Vaccinarea se recomanda tuturor persoanelor care vor sa se protejeze, dar mai
ales persoanelor cu risc crescut de a contacta virusul gripal. De aceea, medicii
recomandand imuzarea in mod special a urmatoarelor categorii de persoane:

 varstnicii (peste 65 de ani);
 copiii (peste 6 luni);
 bolnavii cronici (boli pulmonare sau cardiovasculare cronice, metabolice);
 femei gravide cu risc crescut de a contracta infectia si cele in trimestrul II si III (nu
in primul trimestru de sarcina);
 personalul medical sau care lucreaza in colectivitati de copii sau institutii de
ingrijire (crese, gradinite, scoli, aziluri de batrani, spitale, policlinici etc.). 
Momentul ideal pentru vaccinare este toamna (octombrie-decembrie), deoarece productia
de anticorpi dureaza cateva saptamani, vaccinarea asigurand o protectie antigripala timp
de minim 6 luni, ceea ce acopera sezonul rece octombrie-martie. Daca vaccinarea nu s-a
efectuat toamna se poate face si la inceputul unei epidemii de gripa. 

Este bine sa stiti ca virusul gripal se gaseste intr-o mare varietate de tipuri si are o mare
capacitate de a se modifica de la an la an, ceea ce inseamna ca chiar daca v-ati vaccinat este
posibil sa contractati o infectie cu alt tip de virus gripal, insa veti face o forma mult mai
usoara de boala daca sunteti vaccinati. Insa vaccinurile se modifica si ele de an la an, astfel
incat sa va asigure bariera de protectie de care aveti nevoie in cazul gripei. 

Gripa la copii

Gripa este o infectie virala foarte contagioasa care afecteaza pasajele aeriene ale plamanilor.
Aceasta provoaca febra ridicata, dureri musculare, tuse si alte simptome. Este una dintre cele mai
severe si frecvente boli virale ale sezonului de iarna. Majoritatea copiilor sunt bolnavi de gripa
mai putin de o saptamana insa unii copii au o boala mai grava si poate fi nevoie sa fie tratati in
spital. De asemenea, gripa poate duce la infectie pulmonara (pneumonie) sau moarte.
Ce provoaca gripa la un copil?
Gripa este determinata de virusul gripal, care are trei tipuri: A, B, C. Boala este foarte
contagioasa si poate atinge proportii epidemice. 
Virusul gripal de tip A si B
Aceste 2 tipuri de virusuri cauzeaza boli raspandite (epidemii) aproape in fiecare iarna. Virusul
gripal tip A determina cea mai severa forma de boala. 
Cea mai mare rata de infectie cu virusul gripal o au copiii cu varsta cuprinsa intre 5-9 ani. 
Copiii din gradinite si scoli primare raspandesc virusul atat in familie cat si in colectivitate, fiind
cei mai eficienti transmitatori ai acestuia. 
Gripa determina infectarea tractului respirator superior (nas, gat), dar poate afecta si tractul
respirator inferior (plamanii). 
Sezonul gripei este in lunile noiembrie-martie. Oficialii de sanatate publica se concentreaza pe
oprirea raspandirii tipurilor A si B. Unul dintre motivele pentru care gripa ramane o problema
este ca virusii se schimba (muta) deseori. Aceasta inseamna ca oamenii sunt expusi la noi tipuri
de virusi in fiecare an.
Virusul gripal de tip C
Acest tip de virus cauzeaza o boala respiratorie foarte usoara sau niciun simptom. Nu provoaca
epidemii si nu are un impact sever asupra sanatatii publice pe care il au gripa tip A si B.
Tot ce trebuie sa stii despre gripa:
Ce este gripa ● Cum diferentiem gripa de raceala ● Cum se transmite gripa ● Diagnosticarea si
simptomele gripei ● Tratamentul pentru gripa ● Vaccinul antigripal ▶

Cum se transmite virusul gripal?

Anual, aproximativ 20.000 de copii cu varsta sub 5 ani sunt spitalizati datorita infectiei cu
virusul gripal.
Un virus gripal este adesea transmis de la copil la copil prin stranut sau tuse. De asemenea,
virusul poate trai o perioada scurta de timp pe suprafete. Aceasta include butoane, jucarii, pixuri
sau creioane, tastaturi, telefoane si tablete si haine. Virusul poate fi, de asemenea, trecut prin
ustensile alimentare comune si bauturi. Copilul tau obtine un virus de gripa punand mana pe ceva
care a fost atins de o persoana infectata si apoi isi atinge gura, nasul sau ochii.
Persoanele sunt cele mai contagioase cu 24 de ore inainte de inceperea simptomelor si continua
in urmatoarele 4-5 zile cand simptomele sunt cele mai active. Virusul gripal traieste 1-2 zile pe
suprafetele dure, 15 minute pe hartie si 5 minute pe piele. 
Riscul de a infecta pe altii se opreste de obicei in jurul zilei a saptea de boala.a
Virusul gripal este distrus de soare, detergenti, dezinfectante, acizi si fierbere.
Care copii sunt expusi riscului de gripa?
Un copil este mai expus riscului de gripa daca:

 Are varsta cuprinsa intre 6 luni-2 ani,

 Are afectiuni cardiovasculare, hematologice, insuficienta renala, boli metabolice, cu
tratament cu aspirina si cei cu imunodeficiente (HIV);
 Se afla in jurul persoanelor infectate cu gripa;
 Nu se spala pe maini dupa atingerea suprafetelor infectate;
 Nu a fost imunizat cu vaccinul antigripal.

Copiii mici si copiii cu anumite conditii de sanatate subiacente prezinta un risc crescut de sedere
in spital, de infectie severa sau complicata a gripei.

Simptomatologia - care sunt simptomele gripei?

Gripa este o boala respiratorie dar poate afecta intregul corp. Simptomele gripei apar la 2-3 zile
dupa expunerea la virusul gripal si pot include: 
  Debutul este brusc si afecteaza tractul respirator superior;
 Febra mare - 40 grade Celsius;
 Frisoane;
 Mialgii (dureri musculare);
 Cefalee (dureri de cap);
 Disfagie (dureri in gat);
 Tuse seaca frecventa;
 Stare generala alterata. 

Simptomele descrise mai sus dureaza in medie 3-4 zile, tusea putand sa persiste timp de 1-2
saptamani.
Copiii mici pot sa prezinte: 

 Dureri abdominale;
 Varsaturi alimentare;
 Diaree;
 Febra mare;
 Stare de iritabilitate.

Sugarii pot sa nu prezinte semnele clinice specifice gripei. La acestia simptomele pot sugera o
infectie bacteriana. Gripa la sugarii cu varsta sub 6 luni este rara si simptomatologia este
reprezentata de letargie si alimentatie dificila.
Diferente intre raceala si gripa
Este important sa retineti ca raceala si gripa au simptome diferite.
Simptome de raceala 

 Febra scazuta sau fara febra;

 Uneori o durere de cap;
 Nas infundat, curgator;
 Stranut;
 Tuse usoara; 
 Dureri usoare ale corpului; 
 Oboseala usoara; 
 Dureri in gat. 

Simptome de gripa

 Durere de cap, in majoritatea cazurilor;

 Nas infundat;
 Stranut;
 Tuse, adesea devenind severa;
 Dureri severe ale corpului;
 Oboseala extrema care poate dura saptamani;
 Dureri in gat.
O raceala este de obicei usoara si adesea dispareste dupa cateva zile. Gripa poate provoca
simptome severe si poate duce la probleme precum pneumonia si chiar moartea. 

Gripa la copii: cand mergem cu copilul la doctor?

Cea mai frecventa intrebare a parintilor este aceea cand trebuie sa se ingrijoreze pentru
simptomele gripei si sa merga cu copilul la doctor. Copiii cu varsta mai mica de 5 ani si in
special cei cu varsta sub 2 ani, cei cu boli cronice (de exemplu astmul bronsic), trebuie sa fie
consultati neaparat de catre medic.
Copiii cu varsta de 5 ani si mai mari, trebuie sa fie dusi la un examen medical in urmatoarele
conditii: 

 Febra continua dupa 3 zile;

 Rinoreea (nasul care curge) dureaza mai mult de 10 zile;
 Copilul prezinta secretii la nivelul ochilor. 

Complicatiile gripei
Gripa poate duce la complicatii severe, cum ar fi:

 Laringita acuta;
 Laringotraheobronsita;
 Bronsiolita acuta;
 Pneumonia;
 Exacerbarea astmului bronsic;
 Otita medie;
 Sinuzita.

Diagnosticul gripei
Medicul va intreba despre simptomele si istoricul sanatatii copilului dumneavoastra. Medicul va
efectua apoi un examen fizic. 
Simptomele sunt adesea suficiente pentru a diagnostica gripa. Se poate face alte teste, in functie
de simptomele copilului dvs. si de starea generala de sanatate. Se pot efectua urmatoarele
examene paraclinice (de laborator): 

 Hemoleucograma;
 Probe de inflamatie (VSH, fibrinogenul, proteina C reactiva);
 Radiografia pulmonara - pentru excluderea diagnosticului de pneumonie.
Tratamentul gripei
Fiind o infectie cu un virua se contraindica administrarea de antibiotice. Se recomanda
urmatoarele masuri:

 Izolarea copilului la domiciliu si repaus la pat. Dupa scaderea febrei copilul se poate
intoarce la gradinita sau la scoala;
 Administrarea in cantitate mare a lichidelor;
 Pentru scaderea febrei se administreaza acetaminofen (Panadol), ibuprofen (Nurofen); se
contraindica administrarea de aspirina;
 Dezobstructia nazala cu ser fiziologic, apa de mare, apoi administrarea picaturilor nazale;
curatarea si aspirarea secretiilor nazale;
 Administrarea de antitussive;
 Administrarea de medicamente antivirale; deoarece antiviralele prezinta importante
efecte adverse, ele vor fi administrate numai la indicatia medicului. Efectele adverse ale
antiviralelor sunt urmatoarele: tulburari ale sistemului nervos central (cefalee, insomnie,
confuzie, scaderea concentratiei, convulsii febrile, tulburari gastrointestinale (inapetenta,
varsaturi, diaree)
 Cazurile care necesita internarea in spital sunt urmatoarele:
 Copilul prezinta tulburari respiratorii dupa dezobstructia si aspirarea nazala;
 Copilul prezinta stare generala alterata;
 Copilul care refuza lichidele si prezinta semne clinice de deshidratare (absenta lacrimilor,
scaderea numarului de mictiuni, mucoase uscate);
 Copilul prezinta numeroase varsaturi alimentare;
 Copilul prezinta febra mare dupa ce a primit tratamentul antipiretic si a facut convulsii
febrile.

Difteria: ce este și cum se transmite

Difteria este o boală infecțioasă cauzată de bacteria Corynebacterium diphtheriae, se

transmite prin contact fizic direct sau prin inhalarea de secreții ale tusei și strănutului de
la persoane infectate.

Difteria este o boală infecţioasă acută şi transmisibilă. Se manifestă prin inflamaţie

fibrinoasă pe mucoasa organelor afectate (amigdale, faringe, laringe, nas etc.) şi
evidente simptome de intoxicaţie, cauzate de toxina difterică, care cu preponderenţă
afectează sisteme cardiovascular şi nervos, rinichii şi glandele suprarenale. În zona
tropicală este răspândită forma cutanată (extrabucală) a difteriei, care cauzează
ulceraţii ale pielii şi mucoaselor în diferite locuri ale corpului uman (ochi, genitale etc.).
Difteria afectează persoanele neimune antidifteric de orice vârstă.

Boala a fost numită astfel de către medicul francez Pierre Fidele Bretonneau care a
preluat termenul din limba greacă – diphtera = suluri de piele. Numele a fost dat după
pseudomembranele difterice care apar pe mucoasele distruse de boală.
Transmitere
Sursa de infecţie în difterie o constituie purtătorii sănătoşi ai bacteriei difterice toxigene,
persoanele bolnave de difterie şi convalescenţii după difterie. Transmiterea bacteriei
difterice toxigene de la purtătorul asimptomatic, bolnav sau convalescent se realizează
preponderent pe cale respiratorie prin intermediul picăturilor respiratorii exteriorizate la
respiraţie, tuse, strănut, mai ales în spaţii comune închise.

Transmiterea difteriei se poate realiza şi prin intermediul mâinilor şi obiectelor habituale

murdărite cu mucusul eliminat din căile respiratorii ale bolnavilor/purtătorilor bacteriilor
difterice toxigene sau prin contact direct cu eliminările din ulcere, plăgi în cazul difteriei
extrabucale.

Tipuri
Există două forme clinice de difterie: respiratorie şi cutanată.

În cazul difteriei cu poartă de intrare respiratorie, microorganismele se multiplică local,

în celulele epiteliale faringiene, unde se formează o pseudomembrană (o falsă
membrană) cenuşie, aderentă, cu tendinţă extensivă ce poate duce la asfixie (crup
difteric).

În cazul difteriei cutanate microorganismele pătrund prin pielea lezată, apar papule care
evoluează spre ulceraţie cronică greu vindecabilă, acoperită uneori de o membrană
cenuşie.

Semne și simptome
Se transmite ușor, aerogen, de la o persoană la alta, prin picături de salivă, prin
contactul cu leziunile tegumentare, și uneori, prin atingerea obiectelor contaminate.

După o incubație scurtă de câteva zile apar manifestările clinice, cu febră și adenopatie
locală. Poate afecta orice mucoasă, determinând apariția pseudomembranelor
caracteristice, în funcție de zona afectată: difteria nazală, faringiană, tonsilară și
laringiană. La efectul local al toxinei se adaugă efectul sistemic, responsabil de
complicațiile pe care le produce. Printre complicațiile difteriei se numară dificultăți de
respirație, insuficiență cardiacă, paralizie și deces.

Manifestări clinice:

 Febră
 Durere de gât și răgușeală
 Ganglioni limfatici inflamați
 Aparitia unei membrane groase de culoare alb-gri în partea din spate a gâtului
 Rinoree
 Durere de cap
 Iritabilitate
 Slăbiciune
 Difteria cutanată poate provoca blistere cu puroi, piele roșie, dureroasă, ulcerație
Factori favorizanți

 spitalizarea prelungită
 imunodepresia
 terapia antimicrobiană anterioară
 colectivele de copii
 scăderea imunității populației
 lunile reci din an
 procesele migratorii ale populației

Tuberculoza - simptome, investigatii, metode de tratament

Tuberculoza reprezinta o boala contagioasa determinata de infectia cu Mycobacterium

tuberculosis, care se transmite prin intermediul secretiilor contaminate eliminate in
timpul stranutului, tusei sau vorbirii pe cale aerogena. Important de retinut este faptul ca
boala NU se transmite prin intermediul obiectelor sau hainelor pacientului, utilizarea in
comun a toaletei sau strangeri de mana.

Ce este tuberculoza

Tuberculoza reprezinta o boala contagioasa determinata de infectia cu Mycobacterium

tuberculosis, care se transmite prin intermediul secretiilor contaminate eliminate in
timpul stranutului, tusei sau vorbirii pe cale aerogena. Important de retinut este faptul ca
boala NU se transmite prin intermediul obiectelor sau hainelor pacientului, utilizarea in
comun a toaletei sau strangeri de mana.

Mai putin de 10% din contactii unui pacient contagios dezvolta tuberculoza activa pe
parcursul vietii, insa riscul creste in cazul persoanelor imunodeficiente (boli autoimune,
neoplazii, HIV).

Cum se manifesta boala

Tabloul simptomatic al bolii difera in functie de localizarea infectiei, TBC-ul pulmonar

fiind reprezentat de catre urmatoarele simptome:

 Inapetenta cu scaderea greutatii corporale neintentionate;

 Stare febrila;
 Transpiratii in special nocturne;
 Fatigabilitate accentuata;
 Tuse persistenta mai mult de 3 saptamani;
 Expectoratii mucopulente sau sangvinolente;
 Dispnee agravata de evolutia bolii.
Localizarea extrapulmonara a infectiei cu M.tuberculosis la nivel pleural (pleurezie
tuberculoasa), osos, urinar, limfatic, genital sau al sistemului nervos central ,apare mai
frecvent la persoanele imunodeprimate si la copii fiind  insotita de:

 Dureri abdominale;
 Dureri osteo articulare cu pierderea mobilitatii membrului afectat;
 Hematurie;
 Cefalee;
 Stare de confuzie;
 Convulsii.

Tuberculoza miliara sau tuberculoza diseminata este un tip de infectie TBC in care
M.tuberculosis  ajunge in circulatia sangvina cu determinarea mai multor focare de
infectie secundara, sub forma de tuberculi albi de mici dimensiuni care se fixeaza la
nivelul tesuturilor. Aceasta forma de boala este intalnita in general la bolnavii cu sistem
imunitar deprimat si copii mici, avand prognostic rezervat chiar si in conditiile
administrarii unui tratament corespunzator.

Ce cauzează tuberculoza la copii?

Tuberculoza este o infecţie contagioasă care, de obicei, atacă plămânii. Se poate

răspândi şi în alte părţi ale corpului, cum ar fi creierul şi coloana vertebrală. Este cauzată
de un tip de bacterii numite Mycobacterium tuberculosis. Deoarece vaccinurile pentru
tuberculoză sunt frecvente (vaccinarea se face în general în prima zi după naşterea
bebeluşului), această boală, practic, ar trebui să lipsească – din păcate totuşi, există
foarte multe cazuri de tuberculoză, potrivit site-ului medical www.webmd.com.

Cum se infectează copiii cu tuberculoză?

Cea mai obişnuită modalitate prin care un copil este infectat cu tuberculoză este de a lua
boala de la o persoană care suferă de tuberculoză. Principala cale de răspândire a TBC-
ului este calea picăturilor – micobacteriile patogene sunt prezente în secreţiile persoanei
bolnave. Aşadar, tuberculoza se transmite prin aer, la fel ca o răceală sau o gripă. Când o
persoană bolnavă tuşeşte, strănută, vorbeşte, râde sau cântă, sunt eliberate mici
picături care conţin germenii. Dacă respiraţi aceşti germeni, sunteţi infectaţi.

TBC-ul este o boală contagioasă, dar nu este uşor de luat. Nu orice contact cu
micobacterii are drept rezultat tuberculoza – riscul creşte odată cu timpul petrecut cu
persoana infectată (în special dacă un membru al familiei suferă de tuberculoză). Pentru
că germenii cresc încet, de obicei această boală este răspândită frecvent în rândul
colegilor, prietenilor şi membrilor familiei.
Germenii de tuberculoză nu trăiesc pe suprafeţe. Nu puteţi lua boala dintr-o strângere
de mână sau dacă împărţiţi mâncarea sau băutura cu o persoană infectată.

Simptomele tuberculozei

Cea mai comună formă de tuberculoză la copii – tuberculoza pulmonară – se manifestă

mai degrabă nespecific. Printre simptomele tuberculozei pulmonare la copii se
numără: tuse ce durează mai mult de 3 săptămâni, transpiraţie abundenţă (în special în
timpul somnului), pierderea poftei de mâncare, pierderea în greutate, dificultăţi de
respiraţie.

Alte simptome posibile de tuberculoză la copii depind de localizarea bolii. În cazul

tuberculozei renale, pacientul poate avea simptome precum: urinări frecvente, arsuri la
urinare şi sânge în urină. Iar în cazul tuberculozei sistemului nervos central, pacientul
poate avea aceleaşi simptome cu ale meningitei.

Prevenirea răspândirii tuberculozei

O persoană care are TBC activ la plămâni poate infecta şi alte persoane. Din acest motiv,
medicul va recomanda ca micuţul să rămână în casă în primele săptămâni de tratament,
până când nu mai este contagios. În acest timp, ar trebui să evite locurile publice şi
persoanele cu sistemul imunitar slăbit, cum ar fi copiii mici, persoanele în vârstă şi
persoanele infectate cu HIV. Va trebui să poarte o mască specială dacă are vizitatori sau
dacă trebuie să mergeţi cu el la cabinetul medicului.

Dacă cel mic nu vrea să poarte mască atunci când iese în public sau nu vrea să-şi ia
antibioticele, ar putea ajunge la carantină. Asta înseamnă că va trăi izolat de oamenii care
nu au infecţia, adesea într-o clinică sau spital. Persoanele cu tulpini periculoase, cum ar fi
TBC-ul rezistent la medicamente, sunt, de asemenea, nevoite să stea în carantină. Scopul
este de a preveni răspândirea bolii.

Toxiinfectia alimentara
Toxiinfectia alimentara este o boala cauzata de consumul de alimente si apa contaminate cu
anumite bacterii, virusuri, paraziti sau substante chimice. Simptomele tipice sunt varsaturile si
diareea. Tratamentul depinde de cauza bolii si de severitatea simptomelor. Cele mai multe
persoane au forme usoare de boala care dureaza cateva ore sau zile si se pot autoingriji singuri la
domiciliu, hidratandu-se adecvat. In unele cazuri sunt necesare antibiotice sau antiparazitare,
odata identificata cauza. Totusi, unii pacienti trebuie sa fie tratati in spital pentru inlocuirea
intravenoasa a lichidelor si anumite toxiinfectii alimentare pot cauza complicatii pe teren lung
sau chiar decesul.
Cauze

Exista 5 cauze ale toxiinfectiei alimentare: virusuri, bacterii, paraziti, toxine si substante chimice
nocive.

Virusuri si bacterii

Virusurile reprezinta cea mai frecventa cauza de toxiinfectie alimentara, urmate de bacterii. Peste
31 de agenti patogeni virali si bacterieni produc toxiinfectii alimentare.

Cei mai frecventi germeni care determina toxiinfectii alimentare:

 Norovirus (anterior denumit virus Norwalk)

 Salmonella

 Clostridium perfringens

 Campylobacter

 Staphylococcus aureus
Cei mai frecventi germeni care determina toxiinfectii alimentare care necesita spitalizare:
 Salmonella

 Norovirus

 Campylobacter

 Toxoplasma gondii

 Escherichia coli (E. coli)

Cei mai frecventi germeni care determina toxiinfectii alimentare care duc la deces:
 Salmonella

 Toxoplasma gondii

 Listeria monocytogenes

 Norovirus

 Campylobacter
Toxine

Exista o varietate de toxine care cauzeaza toxiinfectii alimentare. Unele sunt produse de bacterii,
iar altele se gasesc in plante sau animale si pesti sau alte organisme care pot fi ingerate. Frecvent,
produc focare relativ mici de boala.

 Bacterii: enterotoxine, exotoxine, citotoxine, neurotoxine

  Plante: toxine din ciuperci, beladona (matraguna), ricin, cucuta

 Animale, pesti, alte organisme: scombrotoxina  (peste - ton, macrou, sardine, branza tip
svaiter), toxina Ciguatera (alge), saxitoxina (alge)
Paraziti
 Giardia

 Amoeba

 Trichinella

 Taenia solium
Substante chimice
 Mercur - apa contaminata, anumiti pesti (ton, peste spada)

 Pesticide, mercur, bifenili policlorinati

 
Alimente care cauzeaza toxiinfectia alimentara

Anumite alimente au un risc mai mare sa fie contaminate cu germeni. Totusi, orice aliment poate
fi contaminat in timpul procesarii sau in alte etape ale lantului de productie alimentara, inclusiv
prin contaminarea incrucisata de la carnea cruda care poate avea loc in bucatarie. Acest lucru
este cu atat mai important in cazul alimentelor gata de consumat, cum ar fi salata. Deoarece
aceste alimente nu sunt gatite, germenii nu pot fi distrusi si pot cauza boala.

Contaminarea cu germeni poate sa apara cand alimentul:

 Nu este gatit adecvat

 Nu este pastrat corect - de exemplu, nu a fost tinut in frigider sau congelator

 Este lasat la temperatura camerei prea mult timp

 Este consumat dupa data de expirare specificata pe eticheta

 Este manipulat de o persoana bolnava, care nu s-a spalat pe maini

Cele mai frecvente alimente care sunt asociate cu toxiinfectia alimentara sunt:
 Carnea de pui, curcan, vita sau porc cruda sau pregatita insuficient

 Fructele si legumele proaspate, nespalate

 Germenii de grau

 Laptele crud (nepasteurizat) si produse lactate care contin lapte crud (branzeturi moi,
cremoase - Queso fresco, cu mucegai albastru, feta, brie si camembert), inghetata si iaurt

 Oua nefierte
  Fructe de mare si crustacee crude

 Faina bruta (inclusiv aluatul)

 Condimente
Simptome
Unii germeni determina simptome dupa cateva ore de la consumul de alimente contaminate, in
timp ce altii dupa cateva zile. Mai jos sunt enumerate principalele bacterii, virusuri si paraziti in
functie de momentul (in ordine crescatoare) de aparitie a manifestarilor, simptome si alimentele
posibil contaminate:
 
Staphylococcus aureus
 Simptomele incep dupa 30 minute - 8 ore de la expunere: greata, varsaturi, crampe
abdominale, diaree

 Surse frecvente de alimente: alimente care nu sunt gatite adecvat dupa ce sunt
manipulate, cum ar fi carnea, salatele preparate, carnati, budinci, produse de patiserie cu
crema, sandvisuri
Vibrionul holeric (Vibrio cholerae)
 Simptomele incep dupa 2-48 ore de la expunere: diaree apoasa, greata, varsaturi, crampe
abdominale, febra, frisoane

 Surse frecvente de alimente: crustacee, in special stridii, crude sau insuficient gatite
Clostridium perfringens
 Simptomele incep dupa 6-24 ore de la expunere: diaree, crampe abdominale. Frecvent
apar brusc si dureaza mai putin de 24 de ore. Nu sunt frecvente varsaturile si febra.

 Surse frecvente de alimente: carne de vita sau pasare, in special bucati mari de friptura,
sosuri, alimente uscate sau semi-gatite
Salmonella
 Simptomele incep dupa 6 ore - 6 zile de la expunere: diaree, febra, crampe abdominale,
varsaturi

 Surse frecvente de alimente: carne cruda sau insuficient gatita, fructe si legume
proaspete.
Norovirus (virus Norwalk)
 Simptomele incep dupa 18-36 de ore de la expunere: diaree, greata, durere epigastrica (in
etajul abdominal superior), varsaturi

 Surse frecvente de alimente: verdeturi, fructe proaspete, crustacee (stridii) sau apa
contaminata. Alte surse: contactul cu suprafete contaminate. Poate fi transmis si de o
persoana infectata care manipuleaza alimentul.
Rotavirus
 Simptomele incep dupa 1-3 zile de la expunere: diaree apoasa severa, varsaturi, febra sau
durere abdominala
  Surse frecvente de alimente: produse crude, gata de consumat. Poate fi transmis si de o
persoana infectata care manipuleaza alimentul.
Clostridium botulinum (Botulism)
 Simptomele incep dupa 12-72 de ore de la expunere: vedere dubla sau neclara, pleoape
cazute, vorbire neclara. Dificultate la inghitire si in respiratie, gura uscata. Slabiciune
musculara si paralizie. Simptomele incep la nivelul capului si progreseaza in jos, pe
masura ce boala se agraveaza.

 Surse frecvente de alimente: alimentele conservate sau fermentate necorespunzator, de

obicei preparate de casa, peste sarat sau afumat, cartofi copti in folie de aluminiu.
Campylobacter
 Simptomele incep dupa 2-5 zile de la expunere: diaree (frecvent cu sange), durere/crampe
epigastrice (in etajul abdominal superior), febra

 Surse frecvente de alimente: carne de pasare cruda sau insuficient gatita, lapte crud
(nepasteurizat) si apa contaminata
E. coli (Escherichia coli)
 Simptomele incep dupa 3-4 zile de la expunere: crampe severe epigastrice (in etajul
abdominal superior), diaree (frecvent cu sange), varsaturi. 5-10% dezvolta o forma severa
amenintatoare de viata.

 Surse frecvente de alimente: carne de vita tocata cruda sau insuficient gatita, lapte si suc
(cidru) nepasteurizat, legume (cum ar fi salata), germeni de grau, apa contaminata
Cyclospora (Cyclospora cayetanensis)
 Simptomele incep dupa 1 saptamana de la expunere: diaree apoasa, pierderea poftei de
mancare, scadere in greutate. Durere/crampe in epigastru, balonare, flatulenta, greata si
astenie marcata.

 Surse frecvente de alimente: legume si fructe proaspate, condimente

Listeria
 Simptomele incep dupa 9-48 ore de la expunere, respectiv dupa 1-4 saptamani in cazul
bolii invazive:

 Femeile gravide au de obicei febra si alte simptome asemanatoare gripei, cum ar fi

oboseala si dureri musculare. Infectia in timpul sarcinii poate cauza boli grave sau chiar
decesul fatului.

 Alte persoane (cel mai adesea adulti in varsta): cefalee, rigiditate la nivelul gatului,
confuzie, tulburari de echilibru si convulsii, asociate cu febra si dureri musculare.

Surse frecvente de alimente: legume contaminate, branzeturi moi, germeni de grau, pepene, hot
dog, pateuri, fructe de mare afumate, lapte nepasteurizat.

Cand trebuie sa mergi la medic

Mergeti imediat, tu sau copilul tau, la un consult medical daca aveti simptome severe, cum ar fi:
 Sange in scaun
  Febra inalta (>38.30C)

 Varsaturi frecvente care impiedica hidratarea pe gura (ceea ce ar putea duce la

deshidratare)

 Semne de deshidratare: scaderea sau absenta urinarii, gura uscata, senzatie intensa de
sete, ameteala si stare de slabiciune generalizata

 Diaree care persista > 3 zile

 Durere severa abdominala care nu se amelioreaza dupa scaun

Grupuri de persoane cu risc crescut
Urmatorii pacienti trebuie sa fie consultati imediat de catre un medic daca prezinta diaree apoasa
sau cu sange:
 Adultii > 65 de ani

 Copiii < 5 ani

 Femeile gravide

 Pacientii cu boli cronice: diabet, boala cronica de rinichi care necesita dializa, boala
cronica de ficat, alcoolism, HIV/SIDA

 Pacientii cu imunitate scazuta ca urmare a tratamentului imunosupresor, chimio si

radioterapie
Complicatii
 Deshidratarea - este complicatia severa cea mai frecventa. Daca un adult sanatos care
bea suficient poate sa refaca pierderea de lichide ca urmare a scaunelor apoase sau
varsaturilor, sugarii, copiii mici, persoanele in varsta sau pacientii cu imunitate scazuta se
pot deshidrata sever. In acest caz se impune spitalizarea si inlocuirea intravenoasa a
lichidelor. In cazuri extreme, deshidratarea poate fi fatala.
 Toxiinfectia alimentara cu listeria. La inceputul sarcinii, o infectie cu listeria poate
cauza avort spontan. Mai tarziu in sarcina, infectia cu listeria poate determina decesul
fatului, nastere prematura sau o infectie potential fatala la nou-nascut - chiar daca mama a
avut doar o forma usoara de boala. Sugarii care supravietuiesc unei infectii cu listeria pot
prezenta leziuni neurologice pe termen lung si intarziere in dezvoltare.
 Toxiinfectia alimentara cu Escherichia coli (E. coli). Anumite tulpini de E. coli pot
provoca o complicatie grava denumita sindromul hemolitic-uremic. Apare in 2-7% dintre
cazuri, in special la copiii mici si varstnici. 
Diagnostic

Trebuie excluse alte boli care produc simptome similare, cum ar fi apendicita acuta, colecistita
acuta sau colita ulcerativa.
Medicul iti va pune intrebari despre simptome, consumul de alimente sau apa contaminata,
istoricul calatoriilor si daca rudele si prietenii au simptome similare. Elementele sugestive pentru
toxiinfectia alimentara includ diareea apoasa abundenta, ingestia de alimente potential
contaminate (in special in cursul unei epidemii), consumul de apa netratata sau a unei substante
digestive iritante cunoscute, precum si istoricul de calatorii recente.

Examenul fizic se va concentra pe semnele de deshidratare si sensibilitatea abdominala, in timp

ce analizele de sange, daca sunt necesare, pot fi folosite pentru a exclude alte boli.

Daca diareeea apoasa persista > 48 de ore, examenul scaunului poate fi util pentru detectarea
sangelui in scaun, iar coprocultura si examenul coproparazitologic pentru identificarea bacteriilor
patogene, examinarea microscopica a parazitilor si detectarea anumitor toxine. In plus, exista
teste imunologice pentru unele toxine (de exemplu, toxina Shiga produsa de unele tulpini de E.
coli). In functie de cauza suspectata, in cazuri rare, de diaree hemoragica masiva, pot fi prelevate
probe de biopsie intestinala. Diagnosticul definitiv depinde de identificarea agentului patogen
sau a materialului toxic gasit. Daca medicul identifica un anumit germene poate anunta
Departamentul de Sanatate Publica pentru identificarea existentei unui focar de toxiinfectie
alimentara.

Desi sunt disponibile, aceste investigatii nu se fac in cazurile usoare si moderate de toxiinfectie
alimentara, deoarece reprezinta un cost si exista probabilitatea ca simptomele sa se rezolve
inainte de obtinerea rezultatelor.

In anumite cazuri, nu se poate identifica cauza toxiinfectiei alimentare.

Cum stiu daca am toxiinfectie alimentara sau gastroenterita acuta?

Termenul de gastroenterita este folosit frecvent pentru a descrie iritatia sau inflamatia tractului
gastrointestinal (stomac si intestin) cauzata de infectii, incluzand si infectiile care nu sunt
transmise prin consumul de alimente.
Preventie

Cea mai buna modalitate de a preveni toxiinfectia alimentara este sa gatesti alimentele in
siguranta si sa eviti sa consumi acele alimente care ar putea fi contaminate. Centrul pentru
Prevenirea si Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite recomanda urmatoarele masuri de
preventie pentru toxiinfectia alimentara:

SPALA:
 Invata-i pe toti din familia ta sa se spele bine si des pe maini si, in special, dupa ce au fost
la toaleta, inainte de a atinge mancarea si dupa ce au atins mancarea cruda. Foloseste apa
si sapun si freaca mainile riguros timp de 20 de secunde.

 Curata cu apa fierbinte si detergent de vase toate ustensilele, tocatoarele si suprafetele

folosite pentru a pregati mancarea.

 Spala cu apa de la robinet legumele si fructele crude care nu pot fi curatate de coaja.
  Spala regulat prosoapele de bucatarie si usuca-le bine inainte de a le folosi.
SEPARA
 Nu contamina alimentele intre ele. Pana cand vor fi gatite, pastreaza alimentele crude (in
special carnea rosie, carnea de pasare si fructele de mare) separat de alte alimente.
Foloseste tocatoare separate.
GATESTE
 Gateste toate alimentele din surse animale la temperatura adecvata.

 Desi poti crede ca stii cand este „gata” carnea, verificand culoarea si textura (carnea nu
trebuie sa fie roz in interior), pentru a fi sigur ca ai gatit-o la temperatura interna sigura,
ideal este sa folosesti un termometru de bucatarie. Temperatura de gatit recomandata
este: 71°C pentru carne de vita si de porc tocata, 630C pentru friptura si cotlet din carne
de porc, vitel, miel, 74°C pentru carnea de pui si curcan si 63°C pentru peste si crustacee.

 Fierbe ouale pana cand galbenusul devine solid.

REFRIGEREAZA
 Pastreaza o temperatura in frigider < 5oC. Evita supraaglomerarea cu alimente, astfel
incat aerul rece sa poata sa circule adecvat. Nu lasa deschisa usa frigiderului mai mult
decat este necesar.

 Refrigereaza alimentele adecvat. Germenii se pot dezvolta in alimente in mai putin de 2

ore (respectiv, in mai putin de 1 ora pe timpul verii) de cand au fost cumparate, daca sunt
tinute la temperatura camerei. Daca ai gatit o mancare pe care n-o consumi imediat,
refrigereaz-o in maxim 90 de minute.

 Pastreaza in frigider resturile de mancare, de preferinta in recipiente cu capace care se

inchid bine. Foloseste-le in maxim 2 zile si nu reincalzi mancarea mai mult de o data.

 Decongeleaza in siguranta alimentele - in frigider (cea mai sigura metoda), la cuptorul cu

microunde sau folosind apa rece. Alimentele nu trebuie dezghetate niciodata la
temperatura camerei. Gateste-le apoi imediat.
EVITA
 Nu bea apa din rauri sau fantani netratate.

 Nu consuma lapte nepasteurizat sau alimente care contin lapte nepasteurizat.

 Foloseste cat mai curand posibil alimentele perisabile sau care au data de expirare.

 Daca alimentul a depasit data de expirare (chiar daca arata si miroase bine) sau are un
gust sau miroase ciudat, arunca-l.

 Daca esti gravida, evita orice tip de carne sau fructe de mare crude, insuficient gatite sau
afumate, ouale crude si produsele care ar putea contine oua crude, branzeturile moi,
laptele si sucul nepasteurizat, salatele preparate, pateurile si hot dog-ul.

 Cand calatoresti in strainatate, in special in tarile in curs de dezvoltare, este recomandat

sa speli toate fructele si legumele inainte de a le consuma si sa bei doar din sticle sigilate
comercial. Nu este recomandat sa folosesti gheata in bauturi.
Diareea la copii: cauze, tratamente, prevenție

Diareea este o boală comună pe care majoritatea copiilor o experimentează din când în
când. Se caracterizează prin eliminarea unor scaune dese, moi sau apoase, însoțite de
dureri abdominale și crampe. Numărul regulat de scaune variază de la copil la copil,
diareea fiind adesea definită ca o deviere de la normalitate a frecvenței și consistenței
scaunelor. De cele mai multe ori, sugarii pot avea până la un număr dublu (față de
numărul obișnuit) de scaune pe zi, iar la copiii mai mari pot apărea trei sau mai multe
scaune moi sau apoase pe zi.

De obicei, în forme ușoare, diareea la copii dispare de la sine în câteva zile, dar diareea
severă sau cronică care durează săptămâni întregi poate fi un semn al unei probleme grave
de sănătate care necesită îngrijiri medicale.

Copilul poate avea cel puțin 2 episoade de diaree pe an, cu frecvență mai mare în perioada
călduroasă a anului.

Cum se manifestă diareea la copii?

Deși tabloul clinic poate varia de la copil la copil, o serie de semne definesc și însoțesc
frecvent diareea:

 Scaune moi sau apoase, urât mirositoare, frecvente ca număr

 Crampe și disconfort abdominal
 Dureri de burtă și colici la emiterea scaunului
 Umflarea abdomenului (balonare)
 Greață și/sau vărsături
 Febră
 Refuzul alimentației
 Scaune cu sânge sau mucus, colorate diferit față de normal
 Stare generala alterată, oboseală, cearcăne, somnolență, piele și buze uscate
 Pierdere în greutate
 Eritem fesier

De ce apare diareea la copii?

Cauzele apariției diareei la copii sunt variate, depinzând de anotimp, obiceiurile alimentare
ale familiei, obiceiurile de viață ale copilului sau durata afecțiunii.

În timp ce iarna diareea poate acompania o infecție respiratorie cu unul dintre virusurile
specifice acestui sezon (adenovirusuri, rotavirusuri sau norovirusuri), vara diareea la copii
poate avea mai multe cauze, în general bacteriene dar ghidate chiar și de activitățile
copilului și ale familiei, cum ar fi „diareea călătorului” apărută în timpul sau la întoarcerea
din concedii.
Infecția virală

O serie de virusuri sunt responsabile de apariția diareei: rotavirusurile (cea mai frecventă
cauză de diaree la copilul sub 5 ani, aproape fiecare copil din lume s-a infectat cu rotavirus
cel puțin o dată), adenovirusurile enterice, virusurile Norwalk (cunoscute ca norovirusuri),
Cytomegalovirusul, virusurile hepatitice. Studii recente arată că, de asemenea, COVID-19
a fost incriminat în declanșarea diareii la copil.

Infecția bacteriană

Apa sau alimentele contaminate cu bacterii sau paraziți cauzează diaree. Escherichia coli,
Clostridium difficile, Salmonella histolytica, Shigella, Yersinia enterocolitica sau
Campylobacter provoacă cele mai multe cazuri de diaree la copil.

Paraziții intestinali

Paraziții pot infecta copilul din contactul cu nisipul sau iarba din parc, anterior
contaminate prin defecațiile animalelor de companie. Paraziții ca Giardia pot cauza diarei
de lungă durată (diaree cronică).

Alergiile alimentare

Alergiile alimentare prezintă diaree adesea însoțită și de manifestări cutanate, întârzieri de

creștere în greutate, dureri abdominale, greață și vărsături.

Intoleranța la anumite alimente (principii alimentare)

Lactoza (din lapte și produsele din lapte) și fructoza (un îndulcitor natural din diverse
fructe) sunt deseori incriminate în apariția diareii la copil alături de alte simptome.

Diareea indusă de anumite medicamente

În special antibioticele

Sindromul colonului iritabil

Cauză importantă de diaree, mai ales la adolescenți

Boala celiacă (celiachia, intoleranța la gluten)

Boala celiacă are o incidență estimată la 1:133 copii, poate include și simptome ca

pierderea energiei, pierderea în greutate, distensia abdominală marcată.

Boli inflamatorii ale colonului

Colita ulceroasă și boala Chron în care diareea se asociază cu pierdere în greutate, dureri
abdominale sau creștere defectuoasă.
Tipuri de diaree la copii
Diareea acută

Diareea acută este forma de diaree ușoară cu durata de 1-2 zile, cu un maxim de până la 2
săptămâni, de cele mai multe ori fiind cauzată de un virus. Când simptomatologia nu e
foarte zgomotoasă, cel mai important este să prevenim deshidratarea copilului.

Diareea cronică

Diareea cronică are durata de peste 2 săptămâni, necesită teste adiționale care să identifice
cauzele menținerii simptomelor: teste de sânge pentru anemie sau inflamație, analize de
laborator pentru evaluarea statusului nutrițional sau al hidratării, teste specifice pentru
boala celiacă sau investigații imagistice precum colonoscopia sau endoscopia.

Posibile complicații

Prin pierderea de lichide, cea mai importantă complicație a diareii la copil este
deshidratarea. Deshidratarea poate avea forme ușoare, moderate sau severe, atunci când
poate afecta și inima, plămânii sau rinichii. De aceea, atunci când are diaree, este crucial să
ne preocupăm de cât de multe lichide bea copilul nostru și nu atât de cantitatea de mâncare
pe care o consumă.

Când este deshidratat, sugarul sau copilul se joacă mai puțin, urinează mai rar (la sugari,
mai puțin de 6 scutece pe zi), e mai somnoros, plânge fără lacrimi, fontanela (zona moale a
capului) este deprimată, pielea și mucoasele sunt uscate, prezintă riduri și pliuri cutanate
persistente.

Cum poate fi prevenită diareea la copii?

Importanța igienei

Diareea este produsă de germeni care ajung în corp pe cale digestivă. Pentru a stopa
răspândirea acestora este esențială menținerea unei igiene cât mai bune. Copilul trebuie
învățat să se spele pe mâini cât mai des și cât mai bine, să folosească dezinfectantul pe bază
de alcool când nu are acces la apă și săpun și să evite contactul cu alți copii cu diaree sau
vărsături.

Diareea infecțioasă, virala, bacteriană sau parazitară, sunt contagioase și părinții trebuie să
fie preocupați de prevenirea îmbolnăvirii celorlalți membri ai familiei sau a altor copii din
colectivitățile în care se află copiii lor. În general, copiii sunt contagioși atât timp cât
prezintă scaune diareice, deși, depinzând de agentul care declanșează boala, unii copii pot
răspândi boala înainte de a prezenta simptome și se mențin contagioși și la câteva
săptămâni de la dispariția acestora.

Mâinile se spală de asemenea după schimbarea scutecelor la sugari, înainte și după

prepararea alimentelor, după folosirea toaletei, după manevrarea bagajelor sau lenjeriei
murdare, după suflarea nasului sau strănut și după contactul cu animalele de companie.
Prepararea și păstrarea corectă a alimentelor

Menținerea alimentelor în condiții cât mai igienice la temperaturile recomandate de

producători și consumarea acestora în cadrul termenului de valabilitate poate preveni
apariția diareii la copil.

Verificarea apei potabile

Asigurați-vă că apa consumată ca atare, cea folosită la prepararea laptelui sau alimentelor
copiilor sau la spălatul pe dinți provine dintr-o sursa sigura, testată și verificată.

Limitați consumul de sucuri îndulcite

Limitați consumul de medicamente

Mai ales de antibiotice, care pot dăuna echilibrului florei intestinale și slăbesc rezistența
acesteia

Vaccinarea anti-rotavirus

Se face până la vârsta de 2 ani, protejează împotriva uneia dintre cele mai frecvente cauze
ale diareii la copil

Majoritatea copiilor cu diaree au simptome ușoare care se ameliorează în câteva zile.

Important este să ne asigurăm că le oferim lichide suficiente pentru o stare de hidratare și
dietă corespunzătoare. Măsurile de prevenție sunt de asemenea foarte importante pentru
întreaga familie, inclusiv vaccinarea.
Cu toate acestea, sunt câteva situații în care ar trebui să solicitați de urgență sfatul
medicului:

 Când copilul are vârsta sub 6 luni.

 Copilul are o afecțiune medicală de bază (de exemplu, probleme cu inima sau
rinichi, diabet, antecedente de naștere prematură).
 Diaree cu febră înaltă
 Rehidratarea este dificilă (risc de deshidratare)
 Copilul pare somnoros sau confuz.
 Dacă prezintă diaree cu mucus sau cu sange.
 Infecții contactate în străinătate.
 Dacă simptomele nu dispar în câteva zile, sunt severe sau dacă starea copilului se
înrăutățește.

Tipuri de hepatita: cauze, simptome, tratament si preventie

Ficatul are un rol extrem de important in mentinerea sanatatii intregului organism. El
indeplineste peste 500 de functii, de la procesarea nutrientilor pana la curatarea
sangelui de toxine. Cand acesta este inflamat sau deteriorat, nu va putea funcționa
corect, ceea ce poate avea efecte grave asupra starii noastre de sanatate. [8]
 Una dintre afectiunile comune ale ficatului este hepatita. In acest articol vei afla cate
tipuri de hepatita exista, simptomele, cauzele si tratamentul acestora, precum si cum
pot fi ele prevenite.

Ce este hepatita
Hepatita este definita ca fiind o inflamatie a ficatului cauzata, cel mai adesea, de un
virus. Consumul excesiv de alcool, unele toxine sau medicamente, precum și anumite
afecțiuni medicale pot reprezenta, de asemenea, cauze ale hepatitei.
Daca inflamatia dureaza mai putin de 6 luni, vorbim despre hepatita acuta, iar daca
aceasta dureaza mai mult de 6 luni, despre hepatita cronica.[10]
Exista cinci tipuri principale de hepatita, A, B, C, D și E, fiecare dintre ele provocate de
un anumit virus. Mai jos vom vorbi despre fiecare dintre acestea si diferentele dintre ele

Hepatita A
Hepatita A este o infectie hepatica provocata de virusul hepatitei A, ce se gaseste in
sangele si fecalele persoanelor infectate. Este un tip de hepatita foarte contagioasa.[4]

Cauze
Virusul hepatitei A se transmite cel mai adesea pe cale fecal-orala, atunci cand o
persoana sanatoasa consuma alimente și bauturi care au fost contaminate cu fecalele
unei persoane infectate.

Acest lucru se poate intampla, de exemplu, atunci cand o persoana bolnava pregateste
mancare fara a se spala pe maini. De altfel, hepatita A mai este numita si ”boala
mainilor murdare”.

O alta modalitate de transmitere a virusului o reprezinta contactul fizic apropiat cu o

persoana infectata (cum ar fi intretinerea de relatii sexuale neprotejate).[15]

Simptome
Semnele si simptomele hepatitei A apar la cateva saptamani de la contractarea
virusului. Acestea pot include:

 Febra
 Stare generala de rau
 Pierderea poftei de mancare
 Diaree
 Greata
 Disconfort abdominal
 Urina inchisa la culoare
 Scaun decolarat
 Dureri articulare
 Mancarimi intense
 Icter (ochii si pielea se ingalbenesc).
Este important de retinut ca nu toti cei infectati vor avea aceste simptome, iar atunci
cand apar ele pot fi usoare sau severe.

De regula, adultii prezinta aceste simptome mai des decat copiii. De exemplu, doar 10%
dintre copiii cu varsta sub 6 ani dezvolta icter.[9][15]

Analize
Stabilirea diagnosticului specific se face in urma unui test de sange prin care sunt
detectati anticorpii imunoglobulinei G (IgM) specifici virusului hepatitei A. [15]

Tratament
Nu exista un tratament anume pentru hepatita A. Ti se va recomanda odihna, sa
consumi alimente sanatoase si multe fluide. Discuta cu un medic daca te confrunti cu
simptome deosebit de suparatoare sau daca acestea nu se amelioreaza dupa cateva
luni. El iti poate recomanda medicamente pentru mancarime, greata sau varsaturi, daca
este nevoie.

De asemenea, tot la recomandarea medicului, pot fi administrate si suplimente

alimentare hepatoprotectoare care vor contribui la sustinerea functiilor hepatice si la
protectia ficatului.
Majoritatea persoanelor care contracteaza acest virus se simt mai bine dupa doua luni.
Odata vindecate, nu se mai pot imbolnavi din nou.[13]

Preventie
Cea mai eficienta metoda de prevenire a hepatitei A o reprezinta vaccinarea cu vaccinul
hepatic A. Pentru a beneficia de protectie deplina, este nevoie de mai mult de o doza;
numarul acestor doze si intervalul la care sunt administrate depind de tipul de vaccin.

O buna igiena a mainilor contribuie de asemenea la prevenirea hepatitei A. Spala-te pe

maini dupa ce folosesti baia, schimbi scutece si mai ales inainte de a pregati sau manca
alimente.[4]

Hepatita B
Hepatita B este o infecție hepatica ce poate pune viata in pericol. Este provocata de
virusul hepatitei B (VHB) si reprezinta o majora problema de sanatate la nivel global.
[16]
 Exista doua tipuri de hepatita B. Aceasta poate fi o boala de scurta durata (hepatita
acuta) sau poate deveni o infectie cronica pe termen lung (hepatita cronica), ce poate
cauza probleme de sanatate grave, precum ciroza sau cancerul hepatic. [1]

Cauze
Hepatita B se transmite prin sange, material seminal sau alte fluide corporale. Sunt mai
multe modalitati prin care se raspandeste aceasta infectie:

 De la mama la copil, la nastere

 Refolosirea acelor si alte echipamente pentru droguri
 Contacte sexuale neprotejate cu o persoana infectata
 Utilizarea de echipament nesterilizat pentru realizarea unui tatuaj sau a unui piercing
corporal ori pentru administrarea unui tratament medical
 Transfuzii de sange
 Folosirea unor periute de dinti sau aparate de ras contaminate cu sange infectat.
Hepatita B NU se transmite prin sarut, contact piele pe piele, imbratisari, tuse, stranut
sau folosirea la comun a veselei si ustensilelor. [11]

Simptome
Simptomele hepatitei B pot sa includa:

 Oboseala
 Dureri articulare
 Stare generala de rau
 Febra
 Lipsa apetitului
 Diaree
 Dureri de stomac
 Icter
 Urina inchisa la culoare
 Scaun gri
 Greata si varsaturi.
Multi dintre adultii care contracteaza acest virus nici macar nu vor realiza acest lucru.
Nu vor avea niciun simptom, iar corpul lor va lupta cu infectia fara ca ei sa-si dea
seama.

Din pacate, acest lucru nu inseamna ca nu vor putea transmite virusul altor persoane.
[14]
 Analize
Cum probabilitatea de a nu prezenta simptome atunci cand esti infectat cu virusul
hepatic B este mare, diagnosticul de hepatita B se pune in urma unor analize de sange.

Sunt disponibile mai multe astfel de teste; ele pot determina daca ai hepatita cronica
sau acuta, esti imun la hepatita B dupa vaccinare sau ai fost infectat in trecut. [1]

Tratament
Tratamentul utilizat in cazul hepatitei B depinde de tipul infectiei.

Pentru hepatita B acuta nu exista un tratament specific. Persoanele care sufera de

acest tip de hepatita vor primi ingrijiri menite mai degraba sa amelioreze simptomele pe
care le experimenteaza.

Hepatita B cronica se vindeca cu medicamente, inclusiv agenti antivirali orali. Multe

persoane care incep un tratament pentru hepatita B il vor continua pe tot parcursul
vietii.

Intreaba-ti medicul ce suplimente alimentare hepatoprotectoare sau hepatobiliare poti

lua pentru a-ti proteja ficatul.
Preventie
Ca in cazul hepatitei A, vaccinul reprezinta cea mai bună metoda de prevenire a
infectiei cu virusul hepatic B. OMS recomanda ca toti nou-nascutii sa primeasca prima
doza a acestui vaccin cat mai curand posibil dupa nastere si ca aceasta sa fie urmata
de alte 2 sau 3 doze la intervale de cel putin 4 saptamani. [16]

Hepatita C
 

Hepatita C este o infectie provocata de virusul hepatic C. Ca si mai sus, se poate vorbi
de doua tipuri de hepatita C: o forma usoara, care dureaza cateva saptamani (hepatita
C acuta) sau de o forma grava (hepatita C cronica), o infectie de care vei suferi pe tot
parcursul vietii daca nu este tratata si care poate provoca grave probleme de sanatate,
precum ciroza sau cancer la ficat.[5]

Cauze
Virusul hepatic C se transmite de obicei prin sange. Raspandirea acestuia se poate
face prin:

 Refolosirea sau folosirea de mai multe persoane de ace nesterilizate

 Folosirea acelorasi periute de dinti si aparate de ras
 De la mama la fat
 Prin contacte sexuale neprotejate (rar).
Simptome
De multe ori, persoanele infectate cu virusul hepatic C nu vor experimenta niciun
simptom care sa le dea de gandit decat atunci cand ficatul lor a fost afectat destul de
mult.

Unul dintre motivele pentru care se intampla acest lucru este ca simptomele hepatitei C
pot fi usor confundate cu cele ale altor afectiuni.

Simptomele pe care le poate experimenta o persoana sunt:

 Dureri musculare si febra (asemenea celor ale unei raceli)

 Oboseala constanta
 Pierderea apetitului
 Dureri de stomac
 Greata si varsaturi.[12]
Analize
Diagnosticarea unei infectii cu virusul hepatic C se face in doua etape. Prima dintre
acestea consta in identificarea persoanelor infectate prin testarea anticorpilor anti-HCV
cu un test serologic. Daca acest test este pozitiv, se realizeaza un test de acid nucleic
pentru acidul ribonucleic HCV, necesar pentru a confirma infectia cronica.

Tratament
De regula, este necesar tratament doar in cazul unei infectii cronice cu virusul hepatic
C. Pentru persoanele cu varsta de peste 12 ani, OMS recomanda terapia cu antivirale
pan-genotipice cu actiune directa (DAA). Acestea pot vindeca majoritatea persoanelor
infectate si durata tratamentului este relativ scurta (12 - 24 de saptamani), in functie de
prezenta sau absenta cirozei.[17]

Preventie
Nu exista inca un vaccin impotriva hepatitei C. Pentru reducerea riscului de infectie, se
recomanda, de exemplu, sa nu utilizeze mai multe persoane aceeasi periuta de dinti
sau acelasi aparat de ras.

De asemenea, desi riscul de a te infecta in urma unui contact sexual normal este foarte
mic, acesta creste in prezenta sangelui menstrual sau in cazul unor sangerari minore
aparute in timpul sexului anal. De aceea se recomanda folosirea prezervativelor daca
intretineti relatii sexuale anale sau cu un partener nou. [12]
 Hepatita D
Hepatita D este o infectie cauzata de virusul hepatic D ce poate aparea doar la
persoanele infectate cu virusul hepatitei B. 

Fie se infecteaza cu ambele virusuri in acelasi timp (”coinfectie”), fie se infecteaza cu

virusul hepatic D dupa ce s-au infectat cu virusul hepatitei B (”suprainfectie”). [6]

Cauze 
Hepatita D se poate transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale unei persoane
infectate (urina, sperma, secretii vaginale si sange), inclusiv de la mama la fat, la
nastere. [7]

Simptome 
Persoanele care au hepatita D pot avea simptome mai severe decat cele pe care le
experimenteaza persoanele infectate doar cu virusul hepatic B. Aceste simptome pot sa
apara la 3-7 saptamani dupa infectare si pot sa includa: 

 Febra
 Oboseala
 Lipsa apetitului 
 Greata 
 Varsaturi
 Dureri abdominale
 Urina inchisa la culoare
 Dureri ale articulatiilor 
 Icter. 
Persoanele infectate cu ambele virusuri in acelasi timp pot sa prezinte un set diferit de
simptome in perioade diferite. Persoanele care au deja hepatita B si se infecteaza cu
virusul hepatic D prezinta simptome mai repede, iar acestea sunt mai severe. [6]

Analize 
Pentru a putea pune un diagnostic, medicul va efectua un test de sange care poate
detecta anticorpii anti hepatita D. Daca banuieste existenta unor leziuni hepatice,
medicul va face si analize ale functiei hepatice, adica teste ce evalueaza sanatatea
ficatului tau prin masurarea nivelurilor de proteine, enzime hepatice si bilirubina din
sange. [7]

Tratament 
Nu exista un tratament specific pentru hepatita D. In cazul persoanelor cu boli grave,
cum ar fi ciroza, se recurge la transplant de ficat. [6]
 Preventie 
Singura metoda cunoscuta de prevenire a infectiei cu virusul hepatic D o reprezinta
evitarea infectiei cu virusul hepatitei B. Acest lucru se poate face, dupa cum am vazut
mai sus, prin vaccinare.[7]

Hepatita E
Hepatita E este cauzata de virusul hepatic E. Majoritatea persoanelor infectate isi revin
in totalitate in cateva luni.

Cauze
Ca si in cazul hepatitei A, virusul hepatic E se transmite prin materii fecale, ceea ce
inseamna ca te poti infecta consumand alimente sau lichide contaminate.

Te mai poti imbolnavi daca mananci carne de la animale infectate care nu a fost gatita
suficient sau crustacee care provin din apa contaminata.

Simptome
Simptomele, daca apar, pot sa includa:

 Febra usoara
 Stare accentuata de oboseala
 Scadere a poftei de mancare
 Greata
 Varsaturi
 Dureri de stomac
 Urina inchisa la culoare
 Iritatii sau mancarimi ale pielii
 Dureri ale articulatiilor
 Icter.[2]
Analize
Cazurile de hepatita E nu se disting clinic de alte tipuri de hepatita virala acuta. Pentru
diagnosticul acestei infectii se va recurge la teste pentru detectarea anticorpilor specifici
anti-HEV IgM din sange.

In zonele in care hepatita E este rara, se apeleaza la analize suplimentare, al caror

scop este acela de a detecta ARN-ul virusului hepatitei E în sânge și scaun.[18]
 Tratament
Nu exista un tratament specific pentru hepatita E. In majoritatea cazurilor, trece de la
sine in 4-6 saptamani. Pentru ameliorarea simptomelor sunt recomandate:

 Odihna
 O dieta sanatoasa
 Consumul de apa
 Evitarea consumului de alcool.[2]
Preventie
Nu exista un vaccin impotriva hepatitei E. Pentru a limita riscul contractarii acestei
infectii, se recomanda respectarea regulilor de igiena si evitarea consumului de apa si
gheata a carei puritate nu este cunoscuta.[18]

OMS estimeaza ca peste 300 de milioane de oameni sufera de o forma sau alta de
hepatita. Tipurile B si C sunt considerate a fi cele mai comune cauze ale cirozei,
cancerului de ficat si ale deceselor puse pe seama hepatitei. Din fericire, unele tipuri de
hepatita pot fi prevenite prin vaccinare.[3]

Dupa cum am vazut mai sus, o persoana poate fi infectata fara a avea vreun simptom,
iar formele acute nu necesita, de regula, tratament. Este important insa sa te testezi
daca exista riscul de a fi contractat infectia, atat pentru a putea primi tratament, in cazul
in care este necesar, dar si pentru a evita sa o transmiti mai departe fara sa stii.

SIDA
Alte denumiri: Sindromul Imunodeficientei Umane Dobandite

SIDA (sindromul imunodeficientei umane dobandite) este o afectiune provocata de virusul

imunodeficientei umane, HIV, care ataca si distruge progresiv sistemul imunitar al
organismului. Virusul Imunodeficientei Umane (virusul HIV) este cel care, in urma infectiei,
declanseaza Sindromul Imunodeficientei Umane (SIDA). Este important de retinut ca nu toate
persoanele infectate cu virusul HIV manifesta si SIDA. Aceasta afectiune apare in cazul
persoanelor infectate cu HIV si conduce la o expunere marita catre infectii sau catre anumite
forme de cancer. 
Cauzele infectiei cu SIDA
Principala cazuza a contaminarii cu virusul HIV/SIDA este interactiunea cu o  persoana
seropozitiva la HIV care, insa, nu prezinta in mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totusi
purtatoare de virus si deci susceptibila sa il transmita. Transmiterea virusului SIDA se face in trei
modalitati principale: 

 pe cale sexuala (la nivelul mucoaselor genitale, fie ca este vorba de sperma, de lichid
prostatic sau de secretii vaginale);
 pe cale sangvina (transfuzia sangelui sau a produselor sangvine contaminate, utilizarea de
seringi infectate);
 pe cale transplacentara (de la mama seropozitiva la copil, in timpul sarcinii) si in cursul
alaptarii materne. 

Virusul fiind, de asemenea, prezent in lacrimi si in saliva, este deci posibila o contaminare prin
muscatura, precum si o contaminare in cazul unui sarut profund, in caz de leziuni ale mucoaselor
bucale. Totusi, n-a fost raportat niciun caz de transmisie de acest tip.
Calea sangvina - Este un mod de transmisie puternic contaminant, riscul fiind evaluat la 90%,
fie ca este vorba de transfuzii, fie ca se intampla prin injectarea de droguri pe cale venoasa.
Reutilizarea materialului medical (seringi de plastic, ace) fara sterilizarea lui, un act legat de
penuria de material, este un factor subestimat de contaminare, a carui importanta ramane de
evaluat si care justifica cea mai mare atentie, cel putin individuala. Transmisia prin acele de
acupunctura sau prin cele de tatuaj si prin lamele de ras este posibila din punct de vedere teoretic.
Calea sexuala - Este calea de contaminare cea mai raspandita, toate practicile sexuale putand fi
contaminante in diferite grade. Transmisia infectiei este favorizata de microtraumatismele
mucoaselor si de bolile transmisibile sexual care antreneaza ulceratii la nivelul organelor
sexuale, prin raporturile sexuale in perioada menstrei (perioada cea mai contaminanta la femeia
seropozitiva) si prin sodomie (coit anal), din cauza fragilitatii mucoasei rectale. Este suficient si
un singur raport sexual ca sa se produca contaminarea.
SIDA - transmiterea de la mama la fat 
Toti copiii nascuti din mame seropozitive sunt seropozitivi la nastere, deoarece ei poarta
anticorpii mamelor lor. Atunci cand nu sunt infectati, ei devin seronegativi. Se poate incerca
totusi sa se verifice daca este prezent chiar virusul incepand cu varsta de 3 luni, multumita
tehnicilor de cultivare a virusurilor. Boala evolueaza lent (in vreo zece ani) la aproximativ 75%
dintre copii si foarte rapid (in mai putin de 5 ani) la aproximativ 20% din cazuri. Exista un risc
de transmisie a HIV prin laptele matern. Desi n-a fost inca posibil sa se masoare cu precizie,
Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca la copiii hraniti la san de mamele seropozitive
pana la 15% dintre infectile cu HIV ar putea fi ocazionate de alaptare.
Simptomele infectiei cu SIDA 
Tabloul clinic al acestei infectii prezinta o variabilitate foarte mare, de la perioade lungi
asimptomatice, pana la o evolutie fulminanta. Din momentul infectarii exista o serie de etape
evolutive.
Infectia acuta - Simptomatologie nespecifica ce poate aparea pe parcursul primei luni de la
contactul infectat. Infectia HIV este rareori diagnosticata in aceasta perioada. Aceasta primo-
infectie ia aspectul unei mononucleoze infectioase:

 febra care poate dura si o luna;

 tumefactie a ganglionilor limfatici;
 curbaturi, dureri articulare;
 eruptie cutanata care evoca o rujeola - sau uneori urticarie;
 disfagie (greutate la inghitit) dureroasa. 

In cursul acestei faze au mai fost descrise si candidoze acute, care afecteaza mucoasele, ca si
ulceratii bucale. Mult mai rar survin manifestari neurologice: meningita acuta limfocitara,
paralizie faciala, mielopatie, neuropatie periferica, encefalita. Aceasta primo-infectie dispare
spontan in aproximativ o luna.
Etapa asimptomatica a infectiei cu SIDA
Aceasta dureaza de la 1 la 10 ani (sau mai mult) si corespunde unei faze de multiplicare a
virusului. Aceasta perioada poate sa nu se traduca prin niciun simptom. In 20% pana la 50% din
cazuri aceasta se manifesta prin adenopatii (umflarea ganglionilor limfatici) generalizate si
persistente. Acestea sunt, in general, simetrice si afecteaza mai frecvent regiunile cervicala,
maxilara, submaxilara si occipitala.
Etapa simptomatica a infectiei cu SIDA
Progresia infectiei continua. Apare simptomatologia patologia infectilor HIV.
Etapa SIDA- Este definita prin scaderea celuleor CD4 sub 200 celule/mmc, sau de aparitia unei
patologii definitorii SIDA.
Pe masura ce virusul se multiplica si degradeaza sistemul imunitar al organismului pot aparea
frecvent simptome si manifestari ale HIV precum:

 Senzatie de oboseala cronica;

 Inflamarea nodulilor limfatici;
 Probleme de respiratie;
 Febra si frisoane;
 Scadere in greutate;
 Tuse uscata.

In stadii avansate ale infectiei, apare si SIDA, manifestata prin simptome precum:
  Diaree cronica;
 Aparitia de limfoame si infectii recurente;
 Iritatii ale pielii;
 Aparitia herpesurilor genitale;
 Dureri de cap constante;
 Lipsa energiei asociata cu aparitia oboselii la cel mai mic efort;
 Paloare;
 Transpiratii nocturne.

Diagnosticarea infectiei cu SIDA

Initial, se efectueaza un test ELISA. Daca testul este pozitiv, se efectueaza un test Western Blot
de confirmare. Daca ELISA este negativ insa exista suspiciune clinica sau epidemiologica de
infectie HIV recenta, fie se efectueaza incarcatura virala, fie se repeta testul ELISA.
Testele ELISA si Western Blot pot fi negative in primele luni (maxim 6 luni), cat timp
organismul nu a inceput sa produca anticorpi (fereastra serologica), motiv pentru care o serologie
negativa trebuie repetata la 6 luni.
Diagnosticarea HIV este foarte importanta deoarece inceperea unui tratament inainte de
instalarea complicatiilor creste speranta de viata.
Tratamentul infectiei cu SIDA
Tratamentul consta in administrarea de medicamente antiretrovirale care actioneaza in diferite
etape ale replicarii virale. Tratamentul infectiei HIV este intotdeauna combinat (bazat pe asocieri
medicamentoase), administrandu-se mai multe antiretrovirale pentru a se asigura blocarea mai
multor mecanisme de replicare virala.
Odata inceput, tratamentul trebuie continuat pe viata deoarece intreruperea   tratamentului duce
la pierderea avantajelor obtinute in cursul terapiei (cresterea sau mentinerea celulelor CD4) si
este asociat cu un risc crescut de dezvoltare a rezistentei la medicamentele utilizate.
In absenta tratamentului, speranta la viata in infectia HIV este mult mai redusa, mortalitatea fiind
in principal pusa pe seama progresiei SIDA si asocierei infectilor oportuniste. Sub tratament
eficace speranta de viata creste, ajungand la valori similare cu ale populatiei fara HIV.