Vaccinurile

Istoric
Povestea vaccinurilor moderne
a început în 1796, când Dr. Edward
Jenner a inoculat variola bovinelor
în James Phipps, un copil în vârstă
de 8 ani pentru a-l proteja împotriva
variolei. Procedeul funcţionează şi
astfel se naşte "vaccinarea".
În Regatul Unit, vaccinul împotriva variolei a devenit
obligatoriu pentru copii în 1853. Această primă vaccinare
obligatorie a stârnit o puternică opoziţie. Oponenţii au invocat
"pericolul" de a injecta produse de origine animală, "motive
religioase" sau "încălcarea libertăţilor individuale".
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Louis Pasteur a dezvoltat
un vaccin împotriva rabiei plecând de la o tulpină atenuată a
virusului. O injectare a fost efectuată cu succes în 1885 pe
Joseph Meister, un copil muşcat de un câine suspectat de
rabie.
După dezvoltarea vaccinului contra febrei tifoide, la
sfârşitul secolului al XIX-lea, anii 1920 au fost martori la
proliferarea vaccinurilor - împotriva tuberculozei (BCG, 1921),
difteriei (1923), tetanosului (1926) şi tusei convulsive (1926).
Ultimul caz natural de variolă a fost diagnosticat în
Somalia la data de 26 octombrie 1977. Această boală care a
ucis aproximativ 300 de milioane de oameni în secolul XX, mai
mult decât conflictele armate, a fost oficial declarată eradicată
de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la data de 8 mai
1980.
Cum acționează vaccinurile?
Vaccinarea ajută sistemul imunitar al persoanei vaccinate
să recunoască o boală comună la care ar putea fi expus și să o
contracareze. În marea majoritate a cazurilor vaccinarea
previne contractarea bolii.
În alte cazuri, persoana vaccinată poate contracta boala,
dar într-o formă mai ușoară, cu recuperare mai rapidă.
Iată câteva exemple de boli de care ne protejează
vaccinurile

 hepatita B
 infecția cu papilomavirusul uman (HPV)
 gripa
 rujeola, oreionul și rubeola
 poliomielita
 tetanosul
 tuberculoza

Ajutând la menținerea sănătății unui număr mai mare de

persoane, vaccinarea contribuie la reducerea efectelor sociale
și psihologice ale bolilor asupra oamenilor și scade presiunea
asupra spitalelor și sistemelor de sănătate. Astfel, resursele pot
fi utilizate pentru combaterea altor boli, cum ar fi cancerul sau
boala Alzheimer.
Bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare

Rujeola(pojar)este o boală extrem de contagioasă cauzată

de un virus care se transmite prin tuse și strănut, contact direct
cu o persoană infectată sau contact direct cu secreții infectate
ale nasului sau gâtului. O persoană infectată poate transmite
rujeola începând cu patru zile înainte de debutul erupției
cutanate, până la patru zile după apariția acesteia.

Semne și simptome

Primele semne includ:

 febra mare;
 curgerea nasului (rinoree);
 tuse;
 înroșirea corneei (înroșirea ochilor)și lăcrimarea;
 mici pete albe care se dezvoltă în stadiul inițial în
cavitatea bucală pe mucoasa obrajilor.
Complicațiile cele mai grave includ:
 orbirea;
 encefalita (o infecție care provoacă congestionarea
creierului);
 diaree severă și deshidratare consecutivă;
 infecții ale urechii;
 infecții respiratorii severe, precum pneumonia.
 Rubeola (pojarul german) este o boala infectioasa cauzata
de un virus ARN din familia togaviridae (genul rubivirus). Pentru
prevenirea acestei afectiuni, s-a dezvoltat un vaccin care se
administreaza obligatoriu copiilor, in scoala, si care este eficient
in peste 99% din cazuri. Persoanele devenite asimptomatice
pot totuși transmite rubeola.

Semne și simptome

lnfecția cu virus rubeolic poate debuta cu:

 febră ușoara timp de 1-2 zile;
 mărirea în dimensiuni a ganglionilor limfatici
retroauriculari (după urechi) și partea dorsală a gâtului (la
ceafă), care devin fermi;
 apare apoi o erupție pe față care se propagă pe
restul corpului;
Totuși, unele persoane cu rubeolă nu au nici un simptom
sau semn. La copii, rubeola este de obicei o boală ușoara care
durează 1-2 zile, dar, în cazuri rare, pot apărea și probleme
grave. Acestea includ infecții cerebrale (ale creierului) și
sângerări.

Rubeola este cea mai periculoasă pentru fetușii gravidelor

infectate: sindromul rubeolei congenitale poate provoca avort
spontan sau malformații congenitale, cardiace, de exemplu,
conducând uneori la surditate și dizabilități intelectuale.
 Rotavirusul este cea mai fecventa cauza de diaree severa
la sugar si copilul cu varsta pana la doi ani. Deoarece exista
mai multe tipuri de rotavirus, copiii pot face boala de mai multe
ori in timpul vietii. Daca nu sunt vaccinati, aproape toti copiii vor
face cel putin un episod de infectie cu rotavirus pana la varsta
de 5 ani. Boala se răspândește de obicei în cadrul familiilor,
spitalelor și creșelor.

Semne și simptome

 febră;
 diaree apoasă;
 vărsături;
 dureri de stomac.

Diareea și vărsăturile pot dura trei - opt zile și pot duce la o

deshidratare accentuată, care netratată poate fi mortală.
Copiii sub cinci ani, mai ales cei între șase luni și doi ani,
sunt cei mai vulnerabili.
 Oreionul se transmite prin tusea, strănutul sau saliva
persoanei infectate cu virusul specific.
Oreionul se poate transmite înainte de mărirea în
dimenisuni a ganglionilor limfatici și încă cinci zile după
acestea.

Semne și simptome

 febra;
 pierderea poftei de mâncare;
 oboseală;
 durerile musculare;
durerile de cap, urmate de umflarea ganglionilor
limfatici din față urechilor sau de sub maxilare;
 unii bolnavi au și orhita (inflamarea testiculelor) iar
alții sunt asimptomatici.

La cei mai multi copii oreionul este destul de ușor, dar la

altii poate cauza probleme grave, de durată.
Acestea includ meningită (o infecție gravă a membranelor
ce învelesc creierul și măduva spinării) și surditatea. În cazuri
rare oreionul poate deveni letal.
 Hib este o bacterie ce poate cauza îmbolnăvire. De obicei,
bacteria Hib localizată în nasul și gâtul unei persoane nu
provoacă boala. Dacă însă bacteria se raspandește în plămâni
sau în sânge, persoana se poate îmbolnăvi. Hib se răspândește
prin tuse sau strănut.

Semne și simptome

Cel mai cunoscut tip de Hib este meningita; simptomele

includ:
 torticolis (durere și contractură musculară la nivelul
gâtului;
 durerile de cap;
 vărsăturile și alterarea tonusului neuropshic (confuzie).

Alte tipuri de Hib pot provoca:

 dificultăți de respirație și înghițire;
 tuse;
 dureri în gât;
 dureri de piept și dureri de cap.

Boala cauzată de Hib este foarte periculoasă. Complicațiile

pot include:
 meningita;
 epiglotita (congestionarea severă a cartilajului la baza
limbii);
 pneumonie (infecție a plămânilor);
 osteomielita (inflamație a oaselor și articulațiilor);
 celulita (inflamație a țesutului subcutanat, al feței în
speță).

Aceste complicații se pot dezvolta rapid, iar meningita și

epiglotita pot fi fatale. Copiii care supraviețuiesc meningitei Hib
pot rămâne cu leziuni ale creierului sau surzi.