Scenariu

Invazia mongolă a Japoniei în 1274 și 1281 a devastat resursele și puterea japoneză în regiune,
aproape distrugând cultura samurai și Imperiul Japoniei, în întregime, înainte ca un taifun să-și
cruțe în mod miraculos ultima fortăreață. La sfârșitul celei de-a doua invazii, pe timpul răsunării
celui de-al doilea taifun, japonezii reușesc să scape, însă cu mari pierderi de soldați samurai, ce
fuseseră capturați de către mongoli și duși în inchisoare in nordul țării. (Aici puteți observa o
imagine cu harta politică a Mongoliei. Vecinii țării sunt: Rusia – la nord și China – la sud. Soldații
samurai au fost duși în nord-estul țării, în provincia Chowd)

Printre aceștia se află și protagonistul poveștii noastre, Akemi Arakan. Această războinică
reușește să scape după nu mult timp din arest, cu ajutorul unei vechi prietene, Sayna, ce era
deghizată in paznicul său nou. Ea o ajută să evadeze, distrăgându-i pe mongoli, simțindu-se
datoare deoarece Akemi îi salvase viața în război. Cât timp Sayna i-a ținut ocupați pe paznicii din
împrejur, Akemi reușește să fure un cal mongol dintr-un grajd din apropiere. Acesta făcând mult
zgomot, le atrage atenția gardianilor, care descopera samuraiul evadat. Din păcate, prin
săvârșirea acestor fapte, Sayna își pierde viața, fiind ucisă de mongoli.

(Acum voi opri puțin povestea, pentru a vă prezenta câteva caracteristici ale calului mongol furat
de către Akemi. Calul lui Przewalski, numit și calul sălbatic asiatic, calul sălbatic mongol sau
Takhi, este o specie de cal sălbatic, cea mai apropiată rudă sălbatică a calului domestic. În
sălbăticie, calul lui Przewalski trăiește în grupuri sociale constând într-un armăsar dominant, o
iapă dominantă, alte iepe, și mânjii lor. Calul salbatic mongol este un cal mic, dar robust, de 300
kg si o talie intre 125 si 140 cm si o lungime de aproximativ 2 m. Are culoare roscat-cafenie si
botul alb, avand o coama ridicata cu fire scurte si un gat scurt si falci puternice. Viața lor zilnică
este similară cu cea a turmelor de cai sălbăticiți. Fiecare grup are un teritoriu bine stabilit.
Noaptea, turma se adună și doarme aproximativ patru ore. Zonele mai multor turme se pot
suprapune fără conflict, deoarece armăsarii tind să își apere iepele mai mult decât teritoriul.

Stiati ca?
Acest cal a fost descoperit si studiat intre 1878 si 1880 de catre Nikolai Przewalski, cel
care i-a dat si numele. Specia a devenit rapid populara in Europa, foarte multi cai
fiind capturati pentru gradinile zoologice. Din pacate este o specie disparuta din
salbaticie prin 1960, dar exista un efort al diverselor organizatii sa fie reintrodus
in habitatul sau natural. Bun, continuând.)
Reușind să scape cu ajutorul calului, Akemi își continuă drumul, având ca destinație esențială
sudul mongoliei. Însă, din cauza căldurii sufocante aceasta leșină dintr-o dată la mijlocul
drumului.

(Țin să menționez că Mongolia are o climă continentală extremă, cu ierni lungi și reci și veri
scurte, timp în care cad cele mai multe precipitații. Țara are în medie 257 de zile fără nori pe an
și, de obicei, se află în centrul unei regiuni cu presiune atmosferică ridicată. Precipitațiile sunt
cele mai mari în nord, care mediază între 20 și 35 de centimetri pe an, iar cele mai mici în sud,
care primește între 10 și 20 de centimetri. Extremul sud este Gobi, unele regiuni din care nu
primesc deloc precipitații în majoritatea anilor. Ahem, reluând)

Dupa câteva ore, Akemi este trezită de un sentiment neplăcut. Deschinzând ochii, zărește o
cămilă care o lingea pe față. Tresărind dintr-o dată, se dă înapoi și se izbește de ceva tare. Era un
rucsac plin cu provizii. Avea în el tot ceea ce ar avea nevoie cineva pentru a supraviețui în deșert:
apă, mâncare, haine, busolă, până și o harta a regiunii, iar la fundul ghiozdanului, un mic
carnețel roșu arămiu, însoțit de un pix. Războinica nu avea nicio idee cine i-ar fi putut lăsa aceste
provizii, sau cu ce scop. Uitându-se mai bine prin împrejur, observă de asemenea că se află la
umbra unui copac de lângă o oaza.

(Haideți să privim lucrurile din plan mai în detaliu. Acel copac nu este orice fel de copac, ci este
un Saksaul care aparține familiei plantelor amarante. Aceștia sunt arbori sau arbusti care ajung
la o înălțime de 12 m. Cu rădăcinile sale foarte puternice, asigură sigur nisipurile și reprezintă un
obstacol în calea furtunilor de praf, protejând astfel canalele, râurile și terenurile fertile de
invazia dăunătoare a nisipurilor, întârziind atacul mlaștinilor de sare. De asemenea, menține apa
subterană la același nivel, îmbogățește pământul cu materie organică și contribuie la creșterea
capacității furajere în pășunile deșerte. În plus, saxaul este un pom înflorit al deșertului.

Stiati ca?
Planta de deșert saxaul, sau mai degrabă coaja lui, este cel mai bun combustibil în calitate. Este
foarte greu și este foarte dificil de tăiat și, prin urmare, este rupt. În ceea ce privește producția
de calorii, el depășește lemnul de stejar, mesteacăn și chiar diferite tipuri de cărbune brun.
Planta a fost folosită pe căi ferate, în orașe și munți. Ramurile și trunchiurile sale, cu incredibilă
stângăciune, merg la construcția de case, precum și fixarea puțurilor.

De asemenea, cămila bactriană (Camelus bactrianus) este o cămilă cu două cocoașe care trăiește
în regiunile deșertice nisipoase, semideșertice și de stepă din Asia de Est. Aceste „nave ale
deșertului” au fost mult timp apreciate ca animale de ambalaj sau de șa și sunt, de asemenea,
exploatate pentru lapte , carne , lână și piei. Aceasta are capacitatea de a îndura temperaturi de
între -29°C și +40°C. În timpul catastrofal de seceta, păstorii își pot pierde toate vitele, oile și
caprele, în timp ce 80% din cămile vor supraviețui, datorită capacității cămilei de a conserva apa
și de a tolera deshidratare. Pe căldură puternică, o cămilă poate supravietui in jur de 5-7 zile fără
să bea apa, iar în momentul în care ajunge la oază, bea și până la 110 litri de apă în doar 10
minute.

Stiati ca?
Cămilele nu merg pe copite. Pe fiecare picior, greutatea se suportă pe cele
două degete mari de la picioare care se răspândesc pentru a împiedica
animalul să se scufunde în nisip.)

Ridicându-se de jos, Akemi vede la picioarele sale un scorpion negru îndreptându-se către ea.
Pentru un motiv anume, nu se simte deloc speriata. Se apleacă din instinct și ridică scorpionul de
jos, luându-l în palmă. De parcă acesta i-ar fi comunicat ceva, și i-ar fi spus că el este protectorul
său sortit.

(Desigur că acest scorpion aparține unui gen de scorpioni numit Androctonus. Numele acestuia
provine de la cuvintele grecești (andras) - om și (kteinein) - a ucide, deoarece veninul lor poate
ucide chiar și un om. Lungimea medie a acestora este de 10cm. Au o culoare maro sau neagră, și
vârfurile picioarelor în nuanțe mai deschise. Acesta este un scorpion foarte rapid și agresiv dacă
este deranjat. Nu ezită să înțepe inamicul. Toxicitatea veninului este înaltă și foarte letală.
Androctonus se hrănește cu insecte, șopârle și rozătoare mici

Stiati ca?
În ciuda riscului înalt, speciile Androctonus sunt comercializate frecvent pe piața de animale
exotice, în special Androctonus amoreuxi și Androctonus australis. Veninul acestor scorpioni este
foarte toxic, el poate afecta grav sănătatea deținătorilor, tratamentul necesitând resurse
financiare. În unele state, este posibil ca proprietarul să fie responsabil juridic în cazul în care
cineva este înțepat. De aceea proprietarii sunt obligați să înregistreze scorpionii sau să posede o
permisiune din partea autorități lor de a deține scorpionul. Sunt și state în care deținerea
acestora este ilegală. Revenind...)

Continuându-și călătoria pe cal, fiind urmărită și protejată atât de scorpion, cât și de cămilă,
după 7 nopți și 7 zile, Akemi ajunge aproape de granița dintre Mongolia și China, unde găsește
un adăpost. Mai exact, o locuință înconjurată de puțină vegetație, din cauza lipsei apei din zona
de deșert. Aceasta decide să se stabilească acolo pentru o perioadă de timp, până se mai
liniștesc apele între cele două imperii.

După câteva luni de singurătate, Akemi începe să se simtă din ce în ce mai tristă, îmbătrânind
parcă pe zi ce trece. Scorpionul, fiindu-i empatic, observă starea de spirit negativă a stăpânei
sale, așadar, încearcă să găsească un remediu. Fiind ghidată de către scorpion către rucsacul
găsit în deșert, Akemi descoperă jurnalul roșu-arămiu pe care nu-l folosise niciodată. Ținând
pixul în mână și privind pe fereastră către calul său mongol, începe să-i schițeze trăsăturile,
împreună cu caracteristicile sale, alcătuind o descriere sumară a acestuia. Din acel moment, în
ea se trezi un nou scop, o nouă speranță. Simțindu-se ca fiind utilă din nou, își începe cercetările
detaliate despre vegetația, fauna și climatul din deșertul Gobi, sperând ca într-o zi, notițele sale
de jurnal să fie descoperite și folositoare pentru urmatoarele generații.

(Desigur că notițele lui Akemi au fost descoperite chiar de către mine, și vi le voi prezenta
imediat. Pe a doua pagină a jurnalului se află Ursul Gobi ( Ursus arctos gobiensis ), care este o
subspecie de urs brun, Ursus arctos, ce trăiește în deșertul Gobi, Mongolia. Accesul la alimente
este esential pentru acesti ursi, deoarece in sezonul rece au nevoie de depozite mari de grasime
pentru a supravietui hibernarii si gestatiei. In desertul Gobi, temperaturile din sezonul rece ating
si valori de -35 de grade, iar in sezonul cald, de peste 45 de grade, ceea ce face ca ursii Gobi sa
fie singura specie de ursi adaptata la conditii atat de extreme. Acestia sunt timizi și evazivi,
omnivori și diferă de alte soiuri de urși bruni prin faptul că au membrele anterioare mai lungi și
paltoanele cu ton auriu.

Stiati ca?
Este o specie clasificată ca „foarte rară” și ar putea fi o specie amenințată, deoarece numărul
redus de exemplare o face vulnerabilă la amenințări externe. Unele estimări cred că au rămas
mai puțin de 30.

Pe a treia pagină avem Cârcelul (lat. Ephedra distachya), este o plantă care crește În zone
temperate și zona sub-tropicală, pe terenuri nisipoase lângă mare. Are ramurile subtiri,
ramificate, acoperite cu frunze mici si membranoase, asezate opus, cate 2 la fiecare nod. Este un
arbust asemănător Equisetum arvense de până la doi metri înălțime cu frunze mici și solzoase.
Florile sunt de culoare galbenă sau verde și sunt grupate. Fructul este cărnos și are doar o
sămânță. Are ramurile subtiri, ramificate, acoperite cu frunze mici si membranoase, asezate
opus, cate 2 la fiecare nod.

Stiati ca?
Ephedra provine din greacă și înseamnă "apă", indicând apropierea apei.

Imediat după avem Leopardul zăpezilor sau irbisul (Panthera uncia) este un mamifer prădător
mare din familia felidelor, care trăiește în regiunile muntoase din Asia Centrală, și anume în
Afganistan, zona lacului Baikal și în estul podișului Tibet. Aspectul fizic al leopardului zăpezilor se
caracterizează printr-un corp lung, slab și flexibil, labe relativ mici, un cap nu de dimensiuni
modeste și o coadă foarte lungă. Blana este de culoare cenușie-deschis, cu pete în formă de inel.
Stiati ca?
Deoarece trăiesc în locuri greu accesibile şi duc un mod de viaţă ascuns, sunt animale extrem de
greu de observat în natură; mai sunt denumiţi şi „leoparzi-fantomă”. Spre deosebire de alte
feline mari, leopardul zăpezilor nu poate să ragă, în schimb scoate diverse alte sunete – mârâie,
toarce, pufăie.

Acesta este urmat de către Ienupăr (Juniperus communis L.) este un conifer care aparține
genului Juniperus din familia Cupressaceae. Semintele protejate de un invelis suculent care nu
sunt fructe deoarece coniferele nu fac fructe se utilizează în bucătărie drept condiment, în
special în marinade, pentru vânat sau varză, și ca ingredient la fabricarea ginului.

Stiati ca?
De la ienupar se recolteaza doar boabele, iar culegerea acestora reprezinta o
munca extrem de migaloasa si complicata. Fructele de ienupra sunt insa extrem
de sanatoase. Contin uleiuri volatile, substante amare, acizi organici, antociane
si rezine, antioxidanti foarte puternici care protejeaza organismul uman.

Jurnalul lui Akemi cuprinde mult mai multe informații despre animale precum: Vulturul auriu,
Onagrul, Marble Polecat, Jerboa, Argalul etc și plante ca și Astragalus, Migdalul, Pelinul și altele,
pe care nu o să apuc să vi le prezint din cauza lipsei timpului. Dar, le păstrez pentru data viitoare.
Acum, revenind la povestea noastră)

Și așa își parcurse Akemi restul vieții, cercetând, descoperind și schițând formele de viață din
acel deșert ce-i fusese casă pentru mai bine de 60 de ani. Simțindu-se împlinită, ca și cum și-a
atins scopul în viață, Akemi își ia ultima suflare intr-o seară răcoroasă de 2 iunie, împreună cu
scorpionul său ce i-a fost protector în fiecare secundă și minut.

Sfârșit