Iacul, coarnele lungi l prul scmoat, face parte din cel mai rezistent grup de bovine.

Este printre
puinele animale ce pot suporta aerul rece i rarefiat din Podiul Tibet.
Iacul slbatic se simte acas mai ales n Podiul Tibetan pustiu i ngheat. Prul su lung i gros ca
o psl, ce ajunge aproape de sol, l ocrotete de ger; s-a acomodat foarte bine vieii la altitudini
ntre 4000 i 6000 de metri. Blana este att de groas i clduroas, nct poate s se culce linitit
chiar i pe zpad.
Dup aspect pare ncet, dar totui iacul se car pe stnci cu o ndemnare deosebit. Are un mers
sigur i poate parcurge distane mari, fiind un animal puternic i consecvent.
Pe vremuri, n lunile calde ale verii, iacul slbatic migra spre munii nali acoperii de zpad i
cobora pe platourile mai joase i mai sigure, numai dup venirea iernii.
Adaptarea deosebit a iacului
Iacul are anumite particulariti ce-i fac posibil supravieuirea pe platourile ngheate ale Tibetului.
Corpul: scurt i ndesat, prui des ca de psl l ajut s suporte gerul.
Membrele: scurte i groase, favorizeaz mersul sigur pe pantele ngheate ale munilor.
Sursa : http://animalepeterra.blogspot.ro/

Adaptari ale animalelor in zona montana

a) Blana bogata care sa le apere de temperaturile scazute si de vanturile puternice. Aici putem incadra animale
precum:vicunia, iacul, cincila, pantera zapezilor, maimutele tibetane sau ursul

Alpaca

Iacul

Pantera Zapezilor

b)Pendularea in inaltime in raport cu anotimpurile caracterizeaza animalele care coboara iarna in zonele jose ale
muntelui, pentru a reveni la altitudini mai mari odata cu venirea primaverii (lup.urs,ras,jder etc)
c) Trecerea sezonului rece in stare de hibernare (marmota, ursul )
d) Schimbarea culorii in anotimpul de iarna si adoptarea unei blani de culoare alba (gainusa alpina, iepurele
alpin)
e)Intarzierea depunerii de oua si prelungirea stadiului larvar la Batracieni. Ex: La Broasca bruna in zonele joase
stadiul de mormoloc dureaza 2-3 luni, in timp ce in zonele montane dureaza 2- 3 ani. Tritonii montani nu reusesc in
anotimpul favorabil sa ajunga la faza devinitiva si hiberneaza in faza larvara.
f) Viviparismul a permis salamandrei negre sa urce in Alpi pana la altitudinea de 3000 de m, iar in Elvetia vipera

comuna (Vipera Berus) urca pana la limita ghetarilor (2750 m)

g)Culori stralucitoare si mai vii , uneori pana la melanism (culoare neagra). Coloratia e modificata de lumina
intensa si de temperaturile scazute. Exemplele de melanism cele mai cunoscute sunt la salamandra neagra (in
zonele joase este patata); Melcul Limax (in mod normal e rosu caramiziu); specii negre de veverite, soparle s. a.
h)Copite mai lungi si gumate la ierbivorele care traiesc pe grohotisuri pentru a se putea prinde bine de stanci
(capra neagra, muflon ,iac)

Capra Neagra

Muflonul

Oreamnos(Capra de munte

americana)

g) Apterismul insectelor (lipsa aripilor) este cauzat de vanturile puternice din zonele inalte.

Sursa : http://www.profudegeogra.eu/adaptarile-plantelor-si-animalelor-din-zona-montana-inalta/

Cangurul
Cangurii sunt mamifere erbivore, cei mai multi dintre acestia traind in Australia, dar si in Noua
Guinee si Noua Zeelanda.
Terenurile aride si pietroase ale stepelor australiene, putin primitoare pentru oameni, sunt insa un
paradis al cangurilor de stanca. Pentru a face fata pietrelor colturoase, labele din spate ale acestei
specii au cate patru degete cu pernute groase si rezistente.

Cangurul, mamifer inferior, se deplaseaz prin salturi mari, folosindu-i coada grea ca o
contragreutate.[1] Cangurii sunt animale plantigrade. Mai sunt denumii macropozi, ceea ce
nseamn picior mare, din cauza dimensiunilor picioarelor. Astfel, ei folosesc sincronizat ambele
membre inferioare pentru a parcurge o distan terestr mare.
Adaptandu-se climei uneori deosebit de calde, aceste animale pot supravietui la temperaturi de
peste 40 de grade Celsius, evitand activitatea in timpul zilei si risipa de apa.
Cand timpul este racoros, cangurii raman activi si ziua, insa sunt animale nocturne, preferand sa
doarma in timpul zilei, nu noaptea.
Cangurii rosii traiesc in grupuri de la cateva zeci la cateva sute de indivizi, migrand pe timp de
noapte in cautarea hranei. Membrii grupului comunica prin intermediul bocanitului. Cand se iveste
vreun pericol (de exemplu, aparitia cainilor dingo), cangurii lovesc pamantul cu labele din spate,
avertizandu-i pe ceilalti. Viteza de reactie este mare, tinand cont ca in astfel de situatii salturile
unui cangur rosu pot atinge pana la doi metri si jumatate in inaltime si 4 - 4,5 metri in lungime,
deplasandu-se cu aproximativ 65 de kilometri pe ora! In mod normal insa, salturile sunt mult mai
mici, iar viteza de deplasare nu depaseste 12 kilometri pe ora. Oricum, in general, cangurul merge
numai sarind. Chiar si atunci cand inoata, isi misca picioarele in acelasi timp. Din acelasi motiv,
cangurul nu poate merge inapoi.
Sprijinindu-se pe cozi, cangurii isi lovesc adversarii cu labele din spate sau incearca sa-i impinga cu
cele din fata, asemenea unor boxeri.
Sursa :

http://www.lumea-copiilor.ro/animale/cangurii/cangurii.php
si Wikipedia