URSII POLARI

Pentru cititorii romani de toate varstele, cel mai

celebru urs polar ramane Fram, a carui
impresionanta poveste scrisa de Cezar Petrescu
a induiosat intotdeauna.
Spre deosebire de nefericitul Fram, rudele sale din libertate sunt adevaratii stapani ai
tinuturilor inghetate din zonele arctice. De altfel, exemplarele de la Polul Nord sunt mai mari
decat oricare alte specii continentale, ursul alb fiinConcurnd cu ursul brun pentru titlul de cel
mai mare carnivor terestru, maiestuosul urs polar este regele banchizelor din regiunea arctica.
Adaptarea sa la apa il clasifica drept mamifer marin.
Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strns
nruditi pentru a produce hibrizi fertili n programe de ncrucisare n captivitate. nsa ursul
polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata n unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai
ostile medii de pe Pamnt - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta
cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a
oferi maxima caldura n aerul si n apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele
ofera si mai multa izolare, n special n timp ce ursul noata.
Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar
ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul n pamnt si ruperea scoartei
copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvrcoleste. Labele
anterioare masive - cu diametre de pna la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca
niste notatoare n timpul notului; labele posterioare au rolul de crma.
Comportamentul natural.
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe ntinderi mari - n decursul unui an ei pot sa cutreiere
peste 51.000 km2 de teren nghetat si zilnic parcurg peste 40km. nsa majoritatea ursilor
apartin unor populatii care ramn n aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat
este ntinderea vasta unde calota glaciara polara ntlneste Oceanul nghetat si gheata se
sparge. Iarna, cnd suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, cnd
gheata se micsoreaza, se ndreapta spre nord. Cnd este necesar, ei noata ore n sir pentru a
ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot nota aproape 100km fara odihna, cu o viteza
medie de 10km pe ora.
Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa ntr-o trre stngace a picioarelor - este mai mica, n
medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km
pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei
se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamntul golas. Ei pot sa urce stnci abrupte de
gheata si au fost vazuti alunecnd pe dealuri n jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare
drept frne.
Obiceiuri de hranire.
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, n ciuda
marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana
ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie,
1

mannca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii
din timpul verii l obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va mnca mamifere
mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Cnd nu i ramne altceva, trece la vegetatie - fructe si
plante.
Cum ramne n forma.
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la
fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care i permite sa mannce pna la 70kg la o
singura masa. Ursul si vneaza prada n mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore n sir
la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care i permite
sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau n vizuina sa,
sub o patura de zapada de 1m adncime. Uneori pndeste o foca ce se odihneste notnd n
liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.
Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare
n zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante n
perioada de mperechere dintre aprilie si iunie hiberneaza n brloguri adnci si largi sapate n
zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pna la 10km de coasta.
Femelele ursului polar ncep sa se mperecheze la vrsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt
putin mai n vrsta. Implantarea ntrziata a ovulului determina prelungirea perioadei de
gestatie ntre 195-265 de zile, la sfrsitul careia femela este bine instalata n brlogul sau. n
decembrie si ianuarie se nasc ntre unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cntarind doar
700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc brlogul prin martie-aprilie, cnd
cntaresc aproape 12kg.
Puii ramn cu mama lor pna la vrsta de cel putin 2 ani - cnd sunt complet ntarcati. Ei o
urmaresc peste tot, calcnd n urmele ei si chiar mergnd calare pe spatele ei cnd intra n apa.
n prima lor vara ea i nvata cum sa vneze, iar ei prind gustul sngelui si al grasimii de foca.
Femela nu se va mperechea din nou nainte ca puii sa o paraseasca.
Supravietuirea ursului polar.
Poporul nativ intuitiv(eschimos) ucidea ursii polari pentru piele si carnea lor. Cnd
comerciantii de blanuri si vnatorii de balene au patruns tot mai mult n regiunea arctica, n
secolul al XVIII-lea, populatiile de ursi au nceput sa sufere. n secolul XX "sportivii" si
vnatorii de trofee au introdus echipamente sofisticate pentru localizarea si uciderea ursilor
polari, iar numarul lor a scazut grav.
n 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au facut un proiect de lege pentru limitarea
vnatorii, protectia habitatului si cooperarea n cercetari asupra ursilor polari. SUA a ratificat
aceasta lege n 1976.
Ursii sunt vnati si n prezent, cu aproximativ 1.000 de animale rapuse pe an, nsa exista un
sistem strict de autorizare. Numarul lor pare acum sa se afle n crestere, cel putin 28.000 de
animale existnd n mijlocul naturii.
Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea ursului polar este privita ca un model care ar
trebui aplicat si pentru alte specii, unii ecologisti sunt nca ngrijorati de soarta ursului polar,

din cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale din regiunea arctica. Continuarea
protejarii ursului polar este considerata vitala pentru d si cel mai mare mamifer carnivor care
traieste pe pamant. Nevoit sa supravietuiasca pe banchize, pe gheata, ursul polar a trebuit sa
reziste in unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai potrivnice medii de pe Terra: regiunea
arctica a Cercului Polar. Si a reusit sa se adapteze aici, impotriva climei si a eschimosilor care
l-au vanat fara incetare, pentru blana si carnea sa. Din acest motiv, in 1973, cinci tari, pe ale
caror teritorii traiesc ursi polari, au colaborat la un proiect de lege pentru limitarea vanatorii,
protectia habitatului si dezvoltarea studierii ursilor polari.
De atunci, numarul ursilor albi nu a mai scazut: peste 20.000 de exemplare traiesc in prezent
in libertate, dintre care mai mult de jumatate populeaza zonele arctice canadiene.
Vara, temperaturile nu depasesc 10 grade Celsius. Cand este iarna cu adevarat, iar
termometrul arata -30 de grade, este ceva obisnuit. La aceste temperaturi trebuie sa traiasca
ursii polari. Iar pentru a rezista gerului, blana lor - crem sau alb-galbuie - a suferit mai multe
transformari: perii sunt goi pe dinauntru, dar foarte desi, pentru a oferi o maxima protectie. In
plus, sub piele, ursul polar are un strat de grasime gros de peste 10 centimetri. Si picioarele
sale s-au adaptat traiului in zone vesnic inghetate: talpile sunt paroase (pentru a impiedica
alunecarea pe gheata), iar ghearele nu sunt lungi, ca ale altor ursi, ci scurte, dar ascutite,
pentru a apuca prada care se zvarcoleste.
Femelele ursilor albi cantaresc peste 300 de kilograme, dar masculii pot avea chiar si dublul
acestei greutati (sau chiar mai mult). Si talia lor este impresionanta: au o lungime de aproape
doi metri si jumatate, iar cand merg in patru labe, capul lor se afla la inaltimea de 1,5 metri.
Un corp atat de masiv are nevoie de o hrana pe masura: peste 2 kilograme de grasime pe zi
trebuie sa manance un urs pentru a rezista in conditiile climaterice in care traieste. Iar aceasta
ratie de calorii provine in special din carnea de foca inelata, hrana preferata a ursilor albi, care
este o sursa de energie extrem de necesara in special ursoaicelor cu pui. Desi poate captura
foci si pe gheata (sau pe zapada), cea mai eficienta vanatoare ramane cea la copca: ursul
asteapta langa gaura din gheata pana cand foca iese la suprafata apei pentru a respira; o
insfaca de cap cu labele, o scoate pe gheata si o devoreaza.
Cand nu poate vana foci (inelate, cu barba, cu gluga sau de Groenlanda), ursul se multumeste
cu lesuri de morse sau chiar de balene, dar si cu mici mamifere, rozatoare, pasari, sau chiar
ouale acestora. Cand nu mai are absolut nimic altceva de mancare, recurge la ultimul fel din
meniu: fructe de padure. Dar acestea reprezinta doar desertul inghitit de foame...
Singuratici de felul lor, ursii polari hoinaresc continuu, in cautarea hranei, putand parcurge
zilnic chiar si peste 40 de kilometri. Totusi, ei nu parasesc decat rareori regiunea in care s-au
nascut, revenind mereu in zonele lor preferate, unde calota glaciara intalneste Oceanul
Inghetat si unde gheata se sparge - un loc foarte bun pentru vanatoare. In rest, traseele sunt
mereu aceleasi: iarna, cand suprafata ghetii se extinde, se aventureaza spre sud, iar vara, cand
zona inghetata se micsoreaza, revin in nord - cat mai aproape de pol. Daca este nevoie, ursii
polari pot inota ore intregi, pentru a ajunge de pe un sloi pe altul, distante de ordinul a 100 de
kilometri neparand sa ii sperie pe inotatorii cu blana alba.
Daca in apa se deplaseaza foarte usor (putand inota cu o viteza de 10 km/ora), mersul pe
gheata este mai dificil pentru ursii polari: este mai degraba o tarare stangace a picioarelor,
care nu le permite sa parcurga mai mult de 4 kilometri intr-o ora. In schimb, daca suprafata nu
este foarte alunecoasa (fiind inzapezita, sau iesind la suprafata si solul propriu-zis), viteza de

deplasare poate deveni de zece ori mai mare, datorita salturilor mari de care ursii albi sunt
capabili. Totusi, desi pot umbla foarte bine prin zapada (datorita labelor mari), ursii se simt
mai bine pe gheata sau pe pamantul golas. De asemenea, ei se pot catara pe stanci inghetate si
au fost vazuti dandu-si drumul pe pante inzapezite, alunecand pe burta, folosindu-si labele din
fata in rol de frana.
Masculii sunt activi tot anul, construindu-si adaposturi temporare in zapada doar cand vremea
se inrautateste foarte tare. Femelele, insa, hiberneaza iarna in barloguri adanci si largi, sapate
in gheata, cel mai adesea intr-un versant abrupt, aflat de obicei la maximum 10 kilometri de
coasta.
Tot in perioada in care ursoaica hiberneaza se nasc si puii. Numarul micutilor ursi nou-nascuti
oscileaza intre unu si cinci, dar cel mai adesea este vorba despre doi. Ursuletii vin pe lume in
decembrie sau ianuarie si nu cantaresc, la nastere, mai mult de 700 de grame! In prima parte a
vietii lor, se hranesc doar cu laptele gras al mamei si parasesc barlogul abia in martie - aprilie,
cand fiecare pui cantareste aproape 12 kilograme. Puii raman cu mama lor cel putin pana la
varsta de doi ani, perioada in care ursoaica ii apara de pericole, inclusiv de atacurile altor
masculi adulti.
Puii de urs polar isi urmaresc mama peste tot, calcand la propriu pe urmele ei si chiar
urcandu-i-se in spate cand aceasta intra in apa si inoata. In prima vara a vietii micutilor,
ursoaica ii invata sa vaneze, astfel incat ursuletii sa deprinda gustul sangelui si al
grasimii de foca.
Concurnd cu ursul brun pentru titlul de cel mai mare carnivor terestru, maiestuosul urs
polar este regele banchizelor din regiunea arctica. Adaptarea sa la apa il clasifica drept
mamifer marin.

Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei

doi sunt si acum suficient de strns nruditi pentru a
produce hibrizi fertili n programe de ncrucisare n captivitate. nsa ursul polar a dezvoltat
diferite adaptari pentru viata n unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe
Pamnt - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta
cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a
oferi maxima caldura n aerul si n apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele
ofera si mai multa izolare, n special n timp ce ursul noata.
Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar
ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul n pamnt si ruperea scoartei
copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvrcoleste. Labele
anterioare masive - cu diametre de pna la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca
niste notatoare n timpul notului; labele posterioare au rolul de crma.
Comportamentul natural.
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe ntinderi mari - n decursul unui an ei pot sa cutreiere
peste 51.000 km2 de teren nghetat si zilnic parcurg peste 40km. nsa majoritatea ursilor

apartin unor populatii care ramn n aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat
este ntinderea vasta unde calota glaciara polara ntlneste Oceanul nghetat si gheata se
sparge. Iarna, cnd suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, cnd
gheata se micsoreaza, se ndreapta spre nord. Cnd este necesar, ei noata ore n sir pentru a
ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot nota aproape 100km fara odihna, cu o viteza
medie de 10km pe ora.
Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa ntr-o trre stngace a picioarelor - este mai mica, n
medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km
pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei
se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamntul golas. Ei pot sa urce stnci abrupte de
gheata si au fost vazuti alunecnd pe dealuri n jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare
drept frne.
Obiceiuri de hranire.
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, n ciuda
marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana
ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie,
mannca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii
din timpul verii l obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va mnca mamifere
mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Cnd nu i ramne altceva, trece la vegetatie - fructe si
plante.
Cum ramne n forma.
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la
fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care i permite sa mannce pna la 70kg la o
singura masa. Ursul si vneaza prada n mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore n sir
la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care i permite
sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau n vizuina sa,
sub o patura de zapada de 1m adncime. Uneori pndeste o foca ce se odihneste notnd n
liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.
Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare
n zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante n
perioada de mperechere dintre aprilie si iunie hiberneaza n brloguri adnci si largi sapate n
zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pna la 10km de coasta.
Femelele ursului polar ncep sa se mperecheze la vrsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt
putin mai n vrsta. Implantarea ntrziata a ovulului determina prelungirea perioadei de
gestatie ntre 195-265 de zile, la sfrsitul careia femela este bine instalata n brlogul sau. n
decembrie si ianuarie se nasc ntre unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cntarind doar
700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc brlogul prin martie-aprilie, cnd
cntaresc aproape 12kg.
Puii ramn cu mama lor pna la vrsta de cel putin 2 ani - cnd sunt complet ntarcati. Ei o
urmaresc peste tot, calcnd n urmele ei si chiar mergnd calare pe spatele ei cnd intra n apa.
n prima lor vara ea i nvata cum sa vneze, iar ei prind gustul sngelui si al grasimii de foca.
Femela nu se va mperechea din nou nainte ca puii sa o paraseasca.

Supravietuirea ursului polar.

Poporul nativ intuitiv(eschimos) ucidea ursii polari pentru piele si carnea lor. Cnd
comerciantii de blanuri si vnatorii de balene au patruns tot mai mult n regiunea arctica, n
secolul al XVIII-lea, populatiile de ursi au nceput sa sufere. n secolul XX "sportivii" si
vnatorii de trofee au introdus echipamente sofisticate pentru localizarea si uciderea ursilor
polari, iar numarul lor a scazut grav.
n 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au facut un proiect de lege pentru limitarea
vnatorii, protectia habitatului si cooperarea n cercetari asupra ursilor polari. SUA a ratificat
aceasta lege n 1976.
Ursii sunt vnati si n prezent, cu aproximativ 1.000 de animale rapuse pe an, nsa exista un
sistem strict de autorizare. Numarul lor pare acum sa se afle n crestere, cel putin 28.000 de
animale existnd n mijlocul naturii.
Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea ursului polar este privita ca un model care ar
trebui aplicat si pentru alte specii, unii ecologisti sunt nca ngrijorati de soarta ursului polar,
din cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale din regiunea arctica. Continuarea
protejarii ursului polar este considerata vitala pentru
Vulpea, mamifer carnivor, cu numele tiinific Vulpes vulpes crucigera, este ncadrat
sistematic n familia Canidae, alturi de lup, cine, acal, enot etc.
Dup mai multe opinii tiinifice lupul, cinele i vulpea sunt de fapt o singur specie,
deoarece se pot ncrucia reciproc, fr a rezulta hibrizi sterili. Ori separarea animalelor n
specii se face tocmai pe criteriul imposibilitii reproducerii sau, dac aceasta este posibil, pe
baza existenei hibrizilor sterili (ex.: mgarul i iapa care, specii diferite fiind, dau un hibrid
steril, catrul.)

Vulpea polar (vara)

Dei de obicei vulpea e considerat - automat - a fi rocat, de fapt coloritul su prezint o
mare varietate (de la rocat aprins pn la galben-cenuiu). Se vorbete, ca urmare, de
existena a trei varieti de vulpe: de mesteacn (cu pieptul, partea ventral i vrful cozii
albicioase, iar prile laterale glbui), cu cruce (care are o dung neagr pe spinare, care se
ncrucieaz cu cea de pe membrele anterioare; cea mai rspndit) i crbunreas (cu
pieptul, gtul, abdomenul i vrful cozii cenuii sau negru-cenuiu i picioarele negre). Exist
ns i varieti intermediare, n multe cazuri fiind foarte greu de deosebit vulpea de anumite
varieti de cini.

Vulpea este mai mic dect cinele obinuit i evident mai mic dect lupul. Are ntre 7 i 10
kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoas cca 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemntor cu al cinelui, dar iese n eviden
datorit cozii lungi i stufoase, care are vrful alb. Blana este rocat. Vulpea mnnc,
probabil, cele mai multe mici mamifere: oareci de cmp, popndi, castori, lemingi, veverie,
iepuri etc. Detecteaz prada chiar i fr s o vad (dup miros sau dup sunet), dar nu alearg
dup ea, ci sare asupra sa, cu labele din fa, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai
mult dect pot mnca la o singur mas i ngroap ce le prisosete, urmnd a reveni alt dat
la locul cu provizii.
Puii se nasc n vizuini subterane, o singur dat pe an, din martie pn n mai. De obicei, vin
pe lume cte cinci frai, dar au fost studiate i cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o
singur natere! Puii de vulpe sunt orbi la natere, ochii lor deschizndu-se abia dup a doua
sptmn de via. Prinii sunt foarte grijulii cu micuii: mama este mereu n preajma puilor
pentru a i apra, iar tatl pleac la vntoare pentru a asigura hrana ntregii familii. Este
vorba despre maturi, cci n prima lun puii se hrnesc doar cu laptele supt de la mama lor.
ncepnd cu a doua lun, puii de vulpe sunt luai la vntoare de ctre aduli, pentru a ncepe
primele ncercri pe cont propriu.
Considerate n trecut devoratoare de gini, vulpile au fost vnate cu cruzime ani la rnd. Un
alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul c acestea
rspndesc - mai ales n mediul rural - cteva boli foarte grave, printre care i turbarea. Pot fi
afectate n special mamiferele cu care vulpile intr n contact direct, dar boala poate fi
transmis i omului, fie direct prin muctur, fie prin intermediul psrilor din ograd.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate