COLIBA IEPURASULUI

Au fost odată o vulpe şi un iepuraş. Vulpea avea o colibă scobită în gheaţă, iar iepuraşul o colibă din
coaja de tei. Vulpea îl tot sâcâia pe iepuraş:
- Coliba mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă. A mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă.

Dar a venit vara şi coliba vulpii s-a topit. Ea s-a rugat atunci de iepuraş:
- lepuraşule, lasă-mă să stau măcar în curtea ta!
- Nu vreau, vulpeo, fiindcă m-ai sâcâit toată iarna!
Dar vulpea nu s-a lăsat şi, până la urmă, iepuraşul s-a înduplecat şi i-a dat drumul în curte.
A doua zi, vulpea s-a rugat din nou:
- lepuraşule, lasă-mă să stau la tine în pridvor!
- Ba nu te las! De ce m-ai m-ai sâcâit atâta toată iarna?
Dar vulpea s-a rugat atâta până când iepuraşul a lăsat-o să stea în pridvor.
A treia zi, iar a spus vulpea:
- Dă-mi drumul în coliba ta, iepuraşule!
- Nu vreau şi pace! prea mult m-ai sâcâit!
Dar vulpea nu s-a lasat şi, până la urmă, iepuraşul a lăsat-o să intre în colibă. Vulpea s-a aşezat pe laviţă,
iar iepuraşul pe cuptor.
A patra zi, vulpea iar începe.
- lepuraşule dragă, lasă-mă să stau lângă tine, pe cuptor.
- Nu, nu te las, fiindcă m-ai sâcâit atâta.
Dar vulpea nu i-a dat pace iepuraşului până n-a lăsat-o să vină pe cuptor, lângă el.
A mai trecut o zi-două şi vulpea s-a apucat să gonească iepuraşul din colibă.
- Ieşi afară, urechiatule, n-am poftă să mai locuiesc cu tine!
Şi, până la urmă, l-a dat afară. Plânge iepuraşul şi se jeleşte şi îşi stergea şiroaiele de lacrimi cu lăbuţa

Nişte câini, care treceau pe acolo, îl zăresc şi-l întreabă:

- Hau, hau, hau. De ce plângi, iepuraşule?

-Cum să nu plâng, dragii mei? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheaţă. Primavara,
coliba vulpii s-a topit.Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea şi acum uite că m-a gonit.

Nu mai plânge, iepuraşule, că o scoatem noi.

- Mi-e că n-o puteţi!
- Ba o să vezi şi tu! Câinii s-au apropiat de colibă:
- Hau, hau, hau! Ieşi afară, vulpe vicleană!

Dar vulpea le-a raspuns de pe cuptor:

- Când m-oi înfuria
Şi m-oi arăta
Fărâme va fac
Şi vă viu de hac!
Câinii s-au speriat şi au fugit. Iepuraşul plânge iarăşi cu lacrimi amare.
Pe lângă el trece un lup:
- De ce plângi, iepuraşule?
-Cum să nu plâng, lupule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheaţă. Primavara, coliba
vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea şi acum uite că m-a dat afară.
- Nu mai plânge, iepuraşule, - zice lupul - că mă duc îndată s-o gonesc.
- N-o s-o poţi goni. Au încercat şi câinii s-o gonească, dar n-au izbutit. Nici tu n-o poţi goni.
- Ba da, ai să vezi, am s-o gonesc.
A sosit lupul în faţa colibei şi a început să urle furios:
- Uuuu, uuuu... Ieşi afară, vulpe vicleană! Dar vulpea i-a răspuns de pe cuptor:
- Când m-oi înfuria
Şi m-oi arăta
Fărâme va fac
Şi vă viu de hac!
Lupul s-a speriat şi a fugit. Iar iepuraşul plânge şi tot plânge.

lată că vine un urs bătrân.

- De ce plângi, iepuraşule?
-Cum să nu plâng, cumetre urs? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheaţă. Primavara,
coliba vulpii s-a topit, vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea şi acum uite că m-a gonit.
- Nu mai plânge, iepuraşule, - spune ursul - că o gonesc eu acuşi.
- Ba n-o s-o goneşti. Au încercat şi câinii, şi lupul şi n-au putut s-o gonească. Nici tu n-o să poţi.
- Ba o sa pot.
Şi a pornit ursul spre coliba mormăind:
- Morrr... morrr... Ieşi afară, vulpe vicleană! Dar vulpea i-a răspuns de pe cuptor:
- Când m-oi înfuria
Şi m-oi arăta
Fărâme va fac
Şi vă viu de hac!
S-a speriat cumătrul Urs şi a şters-o prin pădure. Iepuraşul iar plânge şi se căieşte.

Trece un cocoș pe drum cu o coasă pe spate.

– Cu-cu-rigu! Iepurașule, de ce plângi tu?
– Cum să nu plâng, cocoșule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara,
coliba vulpii s-a topit, vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
– Nu mai plânge, iepurașule, că-ți scot vulpea din casă.
– Ba n-o să izbutești. Au încercat și câinii, și lupul, și ursul și n-au putut s-o gonească, nici tu n-o să poți
face nimic.
– Lasă pe mine.
A pornit cocoșul spre colibă:
– Cucurigu! sunt cocoș cu pinten roș. Pe umăr țin coasa, vulpea ticăloasă, s-o gonesc din casă!
Vulpea aude și o cam sfeclește.
– Iacă ma îmbrac… zice ea. Dar cocoșul nu se lasă:
– Cucurigu! sunt cocoș cu pinten roș. Pe umăr șin coasa, vulpea ticăloasă, s-o gonesc din casă!

Vulpea se bâlbâie:
- Îmi pun şuba.

Cocoşul cânta a treia oară:

- Cucurigu!
Sunt cocoş cu pinten roş.
Pe umăr ţin coasă,
Vulpea ticăloasă,
S-o gonesc din casă!

S-a speriat vulpea din cale-afară, a coborat de pe cuptor şi a luat-o la sănătoasa. Iar iepuraşul şi
cocoşul s-au mutat împreună şi au dus-o împărăteşte,

şi dacă n-au murit, mai trăiesc şi astăzi.

POVESTIREA

Povestirea este o metodă de învăţământ ce poate fi folosită cu foarte mare succes în învăţământul
preşcolar şi care constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de naraţiune sau descriere prin
intermediul căreia sunt înfăţişate fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate în spaţiu şi timp, fenomene
ale naturii etc. pe care copiii nu le pot cunoaşte altfel

Scopul folosirii acestei metode constă în asigurarea unui bagaj de imagini intuitive, reprezentări care pot
ajuta la anumite generalizări. Faptele, întâmplările alese în acest sens trebuie să fie edificatoare, cu
profunde semnificaţii, iar limbajul expresiv să contribuie la trezirea de emoţii, sentimente, să le dezvolte
imaginaţia, creativitatea

Prin ascultarea poveştilor, şi mai ales prin reproducerea lor, copiii au prilejul să cunoască unele expresii
ale limbii literare, îmbogăţindu-şi lexicul şi căpătând posibilităţi de exprimare mai nuanţată şi mai
colorată.

DESCRIEREA

Descrierea urmăreşte evidenţierea părţilor componente sau caracteristicilor unui obiect sau fenomen,
de cele mai multe ori în prezenţa obiectului descris.

Oferă posibilitatea

de a dezvolta spiritul de observaţie al elevilor. Este utilă comparaţia în

cadrul descrierii, pentru a se discrimina asemănările şi deosebirile.