POVESTEA PAINII

Intr-o zi tarzie de toamna, un bob de grau se trezi din somnul

sau adanc:
-Ooo! Ce intuneric e aici! Dar se vede ca nu sunt singur, ci sunt mai
multe boabe in jurul meu!spuse vesel bobul de grau.
A trecut iarna si a venit primavara, iar bobul de grau a rasarit la
lumina.
A trecut un timp si cu ajutorul razelor de soare firul a crescut mare, a
facut un spic in care se adaposteau multe boabe.
Veni si luna iulie.Un zgomot incredibil a cuprins lanul de grau.
-Vai! Vin spre noi! Combinele au inceput treieratul!
Graul a fost pus in saci si transportat la moara. Aici , mesterii
morari au macinat boabele si cu ajutorul unor masini speciale le-au
transformat intr-o faina alba ca neaua.
Alti saci au fost apoi incarcati cu faina si dusi la fabrica de paine,
unde lucreaza sute de maini pricepute.
Aici incepe si vizita elevilor de clasa a III-a de la Scoala
Gimnaziala " inv. Clementa Beschea " Capatinesti la fabrica de paine
Boromir. Acolo, o doamna-ghid le explica ce se intampla intr-o
fabrica de paine. Ea a prezentat instalatiile, masinariile speciale,
vasele uriase in care se framanta aluatul, malaxoarele, cuptoarele,
benzile rulante, o intreaga grozavie! Ea a explicat copiilor cum se face
painea: apa ,drojdia ,sarea,faina se amesteca bine, se formeaza un
aluat. Aluatul se portioneaza si se modeleaza in diverse feluri:
franzele, baghete, chifle, cornuri. Aluatul se lasa la odihnit, apoi baga
in cuptor. In cuptoare mari, electrice, painea se coace si devine
rumena. Mmmmm ce bine miroase painea calda!!! Toti copiii au
mancat pe rupte!
Dar povestea nu se termina aici. De la fabrica, painea este
transportata la magazinele alimentare si chioscurile de paine. De aici
ea ajunge, in final, pe masa noastra, a tuturor.
Copiii au ramas incantati de vizita lor in fabrica. Acum ei stiu sa
aprecieze munca oamenilor pentru producerea painii.
Grâul este originar din Asia de sud-vest. Cele mai vechi dovezi
arheologice referitoare la cultivarea grâului au fost descoperite
înSiria, Iordania, Turcia, Armenia și Irak. Acum aproximativ 9000
de ani, o specie de grâu sălbatică (einkorn, Triticum boeoticum) a
fost recoltată și apoi cultivată de către locuitorii acelor meleaguri,
fapt confirmat de dovezile arheologice ale agriculturii sedentare
din zonă. Aproximativ 1000 de ani mai târziu, o mutație a survenit
în cadrul altei specii de grâu, numită emmer (Triticum
dicoccoides), rezultând o plantă cu boabele mai mari, care nu se
mai puteau împrăștia în bătaia vântului. Deși această plantă nu s-
ar fi putut reproduce în sălbăticie, oferea mai multă hrană pentru
oameni și astfel a întrecut celelalte specii, devenind primul
strămoș al varietăților moderne de grâu.
La începuturi, boabele de grâu se pare că erau consumate crude,
mai apoi fiind prăjite sau fierte în apă, sau sub formă de turte,
făcute din făina grosieră rezultată prin măcinarea lor între două
pietre. Grâul se impune ca aliment de bază în cultura occidentală,
fiind prezent în mesele zilnice sub formă de pâine, griș, paste
făinoase, produse de patiserie, biscuiți, etc.
Cultura grâului nu este la fel de dificilă precum cea a orezului,
câmpurile cultivate nu necesită o amenajare specială sau lucrări
laborioase de întreținere. Între semănat și recoltă, muncile
câmpului sunt relativ reduse. Odată cules, spre deosebire de
orez, grâul nu trebuie supus unor operații speciale (decorticare).