AM SADIT UN COPACEL - de Gica lutes

Am sadit un pomisor Si-o sa creasca marisor. Apa-i torn la radacina Si cu var dau pe tulpina.
Ca omida rea, flamanda, Pe la frunze sa n-ajunga.
Asa canta Ionel in timp ce-si ingrijea pomisorul si de fiecare data il masura sa vada cat a
crescut. Dar intr-o dimineata baietelul nostru cazu pe ganduri. Copacelul lui nu crestea deloc.
- L-am udat, l-am ingrijit, dar el n-are decat doua frunzulite. Uite la copacelul ala mare, ce
frunze si ce tulpina inalta si groasa are! Oare cum o fi crescut? se mira Ionel, ciocanind pe ici,
pe colo tulpina groasa. Deodata, pe neasteptate, frunzisul copacului incepu sa fosneasca si sa
sune ca din sute si mii de clopotei verzi si un glas ca o soapta se auzi atunci:
- Vrei sa stii cum creste pomul? Creste-ncetisor ca omul. Din tulpina copacului, Ionel vazu,
ca-n poveste, cum
s-a deschis o portita. Si asa se trezi intr-un fel de padure ciudata. Aici copacii pareau a creste
cu crengile in pamant.
- Uhum-uhum! auzi Ionel un vuiet necontenit. - Hm! parca as fi intrat intr-o padure fara
frunze. Si de unde vine zgomotul asta?
De buna seama ca n-o sa-ti pot raspunde la doua intrebari in acelasi timp, chicoti cineva ce se
invartea ca un sfredel in loc.
- Aoleu, ce urata mai esti, il lua pe Ionel gura pe dinainte.
- Oi fi, raspunse rama, in schimb muncesc zi si noapte. Afanez pamantul, iar tu te afli in
Padurea Radacinilor si zgomotul ce-l auzi e inima copacului. Te rog, fii atent cum pasesti, sa
nu calci perisorii...

- Ce perisori?

- Perisorii lucreaza ca niste mineri: scot din pamant apa si sarurile minerale.
- Aoleu, striga Ionel, trezindu-se aruncat intr-o gramada de saculeti si butoiase.
- fi-am spus sa nu calci pe perisori. Calatorie lina, acum a pleci spre tulpina. Mai apuca sa
auda chicotul subtirel al ramei, apoi se pomeni intr-un fel de ascensor, printre saculeti pe care
scria saruri minerale si butoiase care contineau apa. Ascensorul urca lin, fara oprire. Glasuri
nevazute sopteau din rastimp in rastimp:

- Radacina a trimis materiile prime...

- Laboratorul din frunze Ie-a primit... Preluati serele... Pe langa ascensorul care urca, Ionel
vazu altul care cobora. Deodata, ascensorul se opri si baiatul se pomeni intr-o incapere
minunata, cu pereti verzi, transparenti, luminati puternic, in care o multime de fiinte mititele,
cu tichii verzi, se invarteau in jurul unor ceaunele de sticla sub care scanteiau mici luminte.
Tichiutele verzi cantau:
Noi avem aici de toate: Apa, aer si lumina -Bucatarul Clorofila Pregateste dulci bucate.
- Ha, ha, incepu sa rada Ionel, pentru ca din nenumarate ceaune ieseau balonase care zburau
de colo-colo, ca un tiuit subtire. - Oxigen! tipau speriati bucatarii si, cum puneau mana pe
balonase, le aruncau afara, prin ferestre...

- la sa prind si eu un balonas, zise Ionel, dar cum se agata de el zbura cu el cu tot pe fereastra.
... si se trezi afara, sub copacul cel mare care inflorise.