REFERAT LA BIOLOGIE

BOLI ALE COPILĂRIEI

Nume și prenume: Marica Adriana

Clasa: a XI-a F
Profesor: Mihai Florina
 BOLI ALE COPILĂRIEI

Bubiţe roşii, mâncărimi, febră, stare generală alterată. Aşa putem defini bolile
copilăriei: varicela, rubeola, rujeola, oreionul, eritemul infecţios sau boala obrajilor pălmuiţi
(boală a cincea), roseola infantum (boala a şasea). Din fericire, multe dintre bolile copilăriei
odată contractate duc la imunitate pe viaţă. Din păcate, însă, foarte multe dintre bolile copilăriei
sunt contagioase încă din perioada premergătoare erupţiei, ceea ce face ca anturajul să fie
contaminat înainte de apariţia simptomelor. Trebuie spus şi că bolile copilăriei sunt boli virale,
deci nu necesită administrarea antibioticelor.

VARICELA

Varicela, cunoscută și sub denumirea populară de vărsat de vânt, este o boală infecțioasă
eruptivă acută generalizată, provocată de virusul varicelo-zosterian, din familia virusurilor
herpetice. Apare de obicei la vârsta copilăriei. La vârsta de adult, virusul provoacă de regulă o
erupție localizată la unul sau mai multe dermatomuri, cunoscută sub numele de herpes
zoster sau zona zoster, de unde și denumirea de virus varicelo-zosterian.
Este o boală clasică a copilăriei, care pentru copii de obicei este ușoară, dar pentru
adolescenți și adulți poate avea un risc crescut de complicații. Boala poate dura în jur de o
săptămână.
Sursa de infecție pentru varicelă este reprezentată de bolnavii de varicelă, iar transmiterea se
face prin contact direct, de la persoană la persoană, cel mai adesea pe calea aerului. Mai rar
varicela se poate transmite și prin obiecte murdare de secretii.
Pacientul este contagios cu 1-2 zile înainte de apariția erupției și până la 6-7 zile după
apariția ultimului val eruptiv, până ce ultima veziculă se transformă în crustă și se desprinde.
Poate apărea în oricare perioadă a anului, mai frecventă iarna și primăvara. Virusul cauzant
se transmite doar de la persoană la persoană prin contact direct cu leziunile cutanate sau pe cale
aeriană la expulzarea prin tuse sau strănut. Perioada de incubare până la apariția primelor
simptome este de 2-3 săptămâni. Bolnavul este contagios aproximativ de la 2 zile înainte de
apariția erupțiilor până la 5 zile după. La fel se poate contracta prin contactul cu leziunile unei
persoane bolnave de herpes zoster.
Varicela se vindecă sau dispare în 7-10 zile și generează imunitate permanentă. Desigur
există cazuri când imunitatea dispare și are loc un al doilea episod de varicelă însă sunt cazuri
izolate.
 RUBEOLA

Rubeola, denumită popular pojărel, pojarul mic, este o boală infecțioasă eruptivă acută
provocată de virusul rubeolic, un virus din familia Togaviridae, genul Rubivirus. Afectează de
obicei copilul și adultul tânăr. Infecția este în multe cazuri asimptomatică și poate trece
neobservată. Virusul are un potențial teratogen ridicat: la femeile însărcinate infectate la
începutul sarcinii, poate determina moarte fetală urmată de avort spontan sau apariția de
malformații congenitale la făt, grupate în sindromul de rubeolă congenitală.
Modul de transmitere a virusului rubeolei, este direct și aerogen (prin secreții
nazofaringiene). Este nevoie de un contact direct între un individ receptiv și o persoană
contagioasă. Persoanele contagioase elimină, în mod regulat, cantități mari de virus prin
secrețiile nazofaringiene sub formă de picături Flügge. Transmiterea eficientă a infecției la
persoanele susceptibile necesită un contact prelungit și repetat, în acest caz 16 din 17 persoane
susceptibile dobândesc infecția rubeolică, în timp ce după un contact scurt și singur, doar 1 din 5
persoane achiziționează boală. Transmiterea virusului rubeolei prin modul direct are loc de
obicei în familii și colectivități de preșcolari sau școlari.
Modul indirect de transmitere a virusului rubeolei, prin obiecte și mâini recent contaminate,
este puțin probabil, deoarece rezistența virusului în mediu este redusă. Persoanele contagioase
pot contamina propriile mâini, și apoi transmite agentul infecțios pe suprafețele înconjurătoare
sau direct la persoanele de contact. În acest caz persoanele receptive pot dobândi infecția prin
următoarea schemă: obiecte contaminate → mână proprie → căi respiratorii proprii sau mână
contaminată a persoanei contagioase → mână proprie → căi respiratorii proprii.
Tratamentul rubeolei este simptomatic și se face la domiciliu, în condiții de izolare (7 zile) cu
dietă ușoară, dar hrănitoare și medicație simptomatică: acidul acetilsalicilic (Aspirin)
sau paracetamolul este de obicei suficient în caz de febră și artrită. La copil, se
administrează paracetamol sau ibuprofen (pentru a se evita riscul de sindrom Reye care apare în
caz de administrare a acidului acetilsalicilic). În caz de prurit se folosesc antihistaminice
(clorfeniramin). Repausul la pat (câteva zile) se indică în caz de artralgii sau artrită. Interferonul
a fost evaluat pentru artralgile cronice. Nu există tratament antiviral specific al rubeolei.

RUJEOLA

Rujeola este produsă de un paramixovirus. Rujeola (ca și varicela) este extrem de

contagioasă și se răspândește în principal prin mici picături eliberate din nasul, gâtul și gura unei
persoane aflate în stadiul prodromal sau eruptiv precoce al bolii sau prin nucleii de picături
transmiși aerian. Răspândirea indirectă prin persoane neinfectate sau prin obiecte este rară.
Perioada de contagiune a bolii începe cu 2-4 zile înaintea apariției erupției și durează până la 2-5
zile după debut. Virusul dispare din secrețiile nazale sau faringiene în momentul în care iritația
începe să se reducă. Persoanele care prezintă descuamare ușoară după iritație nu mai sunt
contagioase.
Sindromul rujeolei atipice apare de obicei la persoane vaccinate anterior cu vaccinurile vechi
cu virus rujeolic omorât, care nu mai sunt disponibile. Se pare că vaccinările cu virus rujeolic
inactivat nu previn infecția cu virusul sălbatic și pot sensibiliza pacienții astfel încât expresia
afecțiunii este semnificativ alterată. Cu toate acestea, sindromul rujeolei atipice poate să urmeze
și vaccinării cu virus rujeolic viu, atenuat, probabil rezultând dintr-o inactivare insuficientă
datorată depozitării inadecvate.

OREIONUL

Oreionul, cunoscut și ca parotidă epidemică, este o boală virală cauzată de virusul

oreionului. Semnele și simptomele inițiale includ adesea febră, durere musculară, dureri de cap,
și senzație de oboseală. Acestea sunt urmate de obicei de umflarea dureroasă a uneia sau ambelor
glande parotide. Simptomele încep în mod obișnuit la 16 până la 18 zile după expunere și se
rezolvă după 7 până la 10 zile. Simptomele la adulți sunt adesea mai severe decât la
copii. Aproximativ o treime dintre oameni prezintă simptome ușoare sau nu prezintă deloc
simptome. Complicațiile pot include infecții ale straturilor scoarței cerebrale (15%), pancreatită,
(4%), surditate permanentă și inflamarea dureroasă a testiculelor care, mai puțin frecvent, conduc
la infertilitate. Femeile pot dezvolta inflamarea ovarelor dar acest lucru nu crește riscul de
infertilitate.
Oreionul este extrem de contagios și se răspândește rapid în rândul persoanelor care locuiesc
în comunități închise. Virusul se transmite prin picături de secreții respiratorii sau prin contactul
direct cu o persoană infectată. Doar oamenii contractă și răspândesc boala. Oamenii pot infecta
alte persoane începând cu câteva zile înainte de începerea simptomelor până la patru zile
după. După infectare, o persoană este de obicei imună pentru restul vieții. Reinfectarea este
posibilă, dar tinde să fie ușoară. Diagnosticul este de obicei suspectat ca urmare a inflamației
parotide și poate fi confirmat prin izolarea virusului pe un exudat din canalul parotidian.Testarea
anticorpilor în sânge este simplă și poate fi utilă; cu toate acestea, poate da rezultate fals pozitive
la cei care au fost imunizați.
Oreionul poate fi prevenit prin injectarea a două doze de vaccin anti-oreion. Cea mai mare
parte a lumii dezvoltate îl include în programe de imunizare, adesea în combinație
cu rujeola și vaccinul anti-rubeolic. În țările cu rate scăzute de imunizare se poate observa o
creștere a numărului de cazuri în rândul grupurilor de vârstă mai înaintată și, prin urmare,
rezultate mai grave.Nu există un tratament specific. Eforturile implică un control al simptomelor
cu medicamente împotriva durerii cum ar fi acetaminofenul. Imunoglobulina administrată
intravenos poate fi utilă în anumite complicații. Spitalizarea poate fi necesară dacă se dezvoltă
meningită sau pancreatită. Aproape una din zece mii de persoane infectate decedează.
 ERITEM INFECȚIOS

Boala a cincea este o boală cauzată de un virus cunoscut sub numele de parvoviros B19
uman, deseori întalnită la copii. Termenul medical utilizat pentru această boala este eritemul
infecțios. Aceasta este întâlnită mai ales în cazul copiilor de vârstă școlară (între 5 și 14 ani) în
timpul primăverii și iernii. Afecțiunea cauzează apariția unei erupții roșiatice pe fața copilului, ca
în cazul în care micuțul ar fi fost pălmuit pe ambii obraji. Uneori boala mai este menționată ca și
sindromul de obraz pălmuit.
De obicei, este suficient tratamentul simptomatic pentru ameliorarea stării generale de
sănatate a persoanelor care suferă de eritem infecțios. Unele dintre aceste manifestări includ
febra, durerile articulare și senzațiile de mâncărime. Adulții cu dureri articulare au nevoie de
odihnă și trebuie să folosească antiiflamatorii și calmante.

Link-uri utilizate:

1. https://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/sanatate/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-bolile-
copilariei
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Varicel%C4%83
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Rubeol%C4%83
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Rujeol%C4%83
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parotidit%C4%83_epidemic%C4%83
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Eritem_infec%C8%9Bios