Tusea convulsiva

Epidemiologie:

Tusea convulsivă este o boală endemică, cu vârfuri epidemice care apar la interval de 2-5
ani. Vaccinarea copiilor la nivel global și reducerea consecutivă a incidenței bolii nu par să fi modificat
aceste intervale, sugerând că circulația endemică a bacteriei în comunitate continuă. În pofida
disponibilității de peste 40 de ani a vaccinurilor pertussis eficiente, tusea convulsivă este, încă,
endemică în multe țări, inclusiv în țări dezvoltate cu acoperiri vaccinale înalte la copii.
După introducerea pe piață a vaccinurilor pertussis la mijlocul anilor 1940, incidența globală
a bolii a scăzut dramatic: în țările industrializate vaccinarea pe scară largă în perioada anilor 1950-1960
a favorizat reducerea cu peste 90% a incidenței bolii și a mortalității. Totuși, începând cu anii 1980,
multe țări industrializate cu acoperiri vaccinale înalte se confruntă cu o creștere a incidenței tusei
convulsive [10]. Această creștere este caracterizată printr-o deplasare către grupele de vârstă mai
înaintată și printr-o recrudescență a bolii la sugarii în vârstă de sub 1 an, în particular la cei sub 6 luni
care sunt prea mici pentru a fi complet vaccinați.
Dispariția imunității după vaccinare sau infecție, combinată cu absența rapelurilor
(“boosters”) regulate, fie sub forma celor vaccinale, fie a expunerii naturale la B. pertussis – din cauza
circulației scăzute a bacteriei în populațiile corect vaccinate – s-a sugerat că ar explica această
deplasare în distribuția bolii către grupe de vârstă mai mari.
Creșterea gradului de conștientizare în rândul medicilor privind apariția bolii la adulți,
precum și îmbunătățirea metodelor de diagnostic de laborator, ar putea conta și ele în această schimbare
în epidemiologia bolii.

Semne si simptome:

Perioada de incubație este, în medie, de 7-10 zile, cu limite între 4 și 21 de zile și rar până
la 42 de zile.
Tabloul clinic al tusei convulsive variază în funcție de o serie de factori precum vârsta,
statusul vaccinal și infecții concomitente, dar, în general, boala are o durată de cateva săptămâni și
evoluează în 3 faze.
1. Faza catarală durează de obicei 1 -2 săptămâni și include rinoree, strănut, febră ușoară și tuse
ușoară (simptome similare guturaiului comun).
2. Faza paroxistică durează, de obicei, 1-6 săptămâni. Severitatea tusei crește și este caracterizată
prin apariția episoadelor de tuse paroxistică, posibil și a convulsiilor. La sfârșitul acestora, cand
pacientul se chinuie să inspire, scoate un sunet caracteristic, numit “whoop” în limba engleză,
de unde și denumirea bolii (“whooping cough”). Convulsiile pot apărea de la sine sau pot fi
declanșate de căscat, râs, alimentație sau strigăt; ele apar, de obicei, grupate, uneori sub formă
de episoade multiple.
3. Faza de convalescență durează, de obicei, 2-6 săptămâni, dar poate ajunge până la câteva luni.
Acest stadiu este marcat de o scădere a numărului și severității episoadelor paroxistice și de
stoparea vărsăturilor. Tendința de producere a sunetului caracteristic dupa tuse poate rămane
pentru o perioadă considerabilă de timp. Tusea din această boală a fost documentată ca posibil a
produce hemoragii subconjunctivale, fracturi de coastă, incontinență urinara, hernii, leșin post-
 tuse, disecție de arteră vertebrală.Tusea violentă poate cauza ruptură de pleură, ducând la
pneumotorax. Tusea convulsivă tipică este văzută, de obicei, la copii de vârstă pre-școlară și
școlară, in timp ce forma atipică este frecvent observată la sugari, adolescenți și adulți. La
sugarii mai mici de 6 luni, sunetul caracteristic este de obicei absent, iar tusea este frecvent
urmată de episoade apneice care duc către cianoză și hipoxemie. Boala este de obicei mai
ușoară la adolescenți și adulți, constând în tuse persistentă, frecvent fără whoop. Tusea
convulsivă se transmite prin picături, de exemplu când o persoană infectată strănută sau tușește,
atunci când se află în contact cu alte persoane. Mulți sugari și copii mici se îmbolnăvesc de la
adulți sau frați mai mari care frecvent nu știu că sunt bolnavi.

Diagnostic:

Metodele utilizate pentru diagnosticul de laborator includ cultura din tampoane naso-
faringiene pe mediul Bordet-Gengou, polymerase chain reaction (PCR), detecție antigenică prin
imunofluorescență directă (DFA) și metode serologice. Bacteria Bordetella poate fi detectată, tipic, în
naso-faringele pacienților cu tuse convulsivă, devreme în cursul bolii, cand simptomele sunt similare cu
cele ale guturaiului comun.
La momentul când apare tusea severă, bacteriile au scăzut ca numar sau au dispărut din
naso-faringe, făcând cultura și detecția antigenică extrem de dificile. Pentru cei mai mulți adulți și
adolescenți care de obicei nu se adresează medicului decât după câteva săptămâni de boală, serologia
poate fi utilizată pentru a determina dacă anticorpii împotriva toxinei pertussis sau a unei alte
componente a B. pertussis sunt prezenți la valori ridicate în sângele pacientului. În acest stadiu ei sunt
deja contagioși de câteva săptămâni și ar fi putut transmite bacteria multor persoane.
Adulții, care nu sunt în mare pericol din cauza bolii, sunt încurajați din ce în ce mai mult să
se vaccineze, pentru a-și proteja contactii vulnerabili, în special sugarii mici (protecție indirectă sau “de
turmă”).

Tratament:

Persoanele cu tuse convulsivă sunt infecțioase de la începutul fazei catarale (rinoree, strănut,
febră usoară, tuse ușoară) și până la a treia săptămână dupa debutul paroxismelor (episoade multiple,
frecvente, de tuse) sau până la 5 zile după începerea tratamentului antibiotic.
O recomandare rezonabilă este de a trata copiii în vârstă de peste 1 an în primele 2
săptămâni de la debutul tusei, precum și sugarii și femeile gravide (în special cele aflate aproape de
termen) în perioada de 3 săptămâni de la debutul tusei. Dacă pacientul este diagnosticat tardiv,
antibioticele nu vor influența evoluția bolii și chiar în lipsa antibioticelor pacientul nu va mai transmite
bacteria. Antibioticele scad durata perioadei infecțioase și, astfel, previn transmiterea. Antibioticele din
categoria macrolidelor, eritromicina, claritromicina sau azitromicina sunt antibioticele de primă linie
printre opțiunile terapeutice.
Claritromicina și azitromicina, macrolide noi, sunt frecvent recomandate, în special datorită
ratelor scăzute de efecte secundare. Trimethoprim-sulfamethoxazole (TMP-SMZ) poate fi utilizat la
persoane alergice la antibioticele de primă linie sau la sugari cu risc de stenoză pilorica posibil cauzată
de macrolide.
 Tratamente eficiente ale tusei asociate cu această condiție nu au fost dezvoltate.Azitromicina
este preferată în tratamentul tusei convulsive la sugarii în vârstă de sub 1 lună.

Vaccinuri:

Vaccinurile pertussis sunt eficiente, recomandate în vaccinarea de rutină de către World

Health Organization și de majoritatea comitetelor naționale de vaccinologie din întreaga lume și se
estimează că au salvat peste jumătate de milion de vieți în anul 2002.

Prognostic:

Complicațiile comune ale bolii includ pneumonia, encefalopatia sau convulsiile.Majoritatea

copiilor mai mari și a adulților sănătoși se vor reface complet dupa boală, însă cei cu comorbidități pot
fi la risc mai mare de severitate, inclusiv deces.
Infecția la nou-născuți este, în mod particular, severă. Se estimează că tusea convulsivă este
fatală la 1,6% din sugarii în vârstă de sub 1 an, spitalizați.
Sugarii în vârstă de sub 1 an este mai probabil să dezvolte complicații, cum ar fi: pneumonie
(20%), encefalopatie (0,3%), convulsii (1%), dezvoltare inadecvată, deces (1%) probabil din cauza
abilității bacteriei de a supresa răspunsul imun împotriva ei.
Tusea convulsivă poate cauza hipoxie cerebrală severă indusă de tusea paroxistică și 50% din
sugarii internați vor suferi de apnee. Numărul deceselor raportate, cauzate de tusea convulsivă, a
crescut substanțial în ultimii 20 de ani.

Bibleografie:
http://www.dspcluj.ro/
https://be-healthy.ro/
https://ro.m.wikipedia.org/