FARINGITA

Introducere
Faringita se definete drept inflamaia sau infecia faringelui i/sau amigdalelor. Etiologia este n general infecioas, cu 40-60% cazuri de origine viral i cca 40% din cazuri de origine bacterian. Alte cauze includ alergiile, traumatismele i toxinele. Faringita se manifest prin secreii nazale, febr (ntre 38 si 40 C) i tuse seac, de iritatie. La copil, se dezvolt n special n partea superioar a faringelui (rinofaringe), n timp ce la adolescent n partea inferioar. n faringita de origine infectioas, bacteriile sau virusurile invadeaz direct mucoasa faringian, determinnd un rspuns inflamator local. Alte virusuri (rinovirus, de exemplu) determin iritaii ale mucoasei faringelui consecutive secreiilor nazale. Incidena faringitei este considerabil mai mare n rndul populaiei pediatrice. Infeciile cu streptococ beta hemolitic de grup A determin 15% din faringite la aduli i cca 30% din cazurile pediatrice. Vrful incidenei faringitelor bacteriene i virale se situeaza ntre 4 i 7 ani. n general, vindecarea este spontan i se produce n termen de o sptamn.

Semne si simptome
Faringita acuta: - durere la deglutitie (inghitire) - senzatie de uscaciune la nivelul mucoasei faringiene - iritatie faringiana - senzatia de corp strain, cu prurit (mancarimi) si arsuri - crize de tuse - stare generala de rau, mai mult sau mai putin intense - febra frecventa la copii Faringita cronica: Faringita cronica catarala se manifesta prin parestezie faringiana, febra, tuse insotita de o senzatie de uscaciune sau de corp strain la nivelul faringelui, dar in special, prin durere la deglutitie. Faringita cronica hipertrofica mucoasa peretelui posterior al faringelui este hipertrofica, granulara, prezinta o hipersecretie mucoasa si dilatatii venoase. Printre altele, pacientul sufera frecvent de greturi si varsaturi si prezinta miscari de deglutitie frecvente. Faringita cronica atrofica peretele posterior al faringelui este uscat, prezentand deseori cruste groase. Mucoasa faringiana are un aspect palid, neted si transparent. Frecventa, este asociata rinita atrofica si/sau laringita, cu senzatie de jena respiratorie in timpul noptii si insomnii. Aceste semne sunt legate de clima (clima marina este benefica, spre deosebire de aerul uscat si cald) si se intalnesc frecvent la varstnici. 1

Cauze
Faringita acuta: - infectie virala: rinovirus, adenovirus, virus coxsackie, coronavirus, virusul herpes simplex, virusul Epstein-Barr, cytomegalovirus - infectie bacteriana: streptococ beta hemolitic de grup A, Neisseria gonorrhoeae, Haemophilus influenzae, alti streptococci - etiologie fizica: arsura termica, chimica, etc. - faza de debut sau infectie ce insoteste rujeola, scarlatina, rubeola, etc. Faringita cronica: - fragilitate constitutionala a mucoasei - diversi factori exogeni: praf, arsura chimica, caldura, variatii extreme de temperatura, expunerea profesionala la curentii de aer, la aerul uscat neventilat, utilizarea excesiva a aerului conditionat, intoxicarea cu alcool si tutun, abuzul de picaturi nazale - factori endogeni: respiratia bucala, obstructie nazala, sinuzita cronica, hipertrofia vegetatiilor adenoide - tulburari hormonale: menopauza, hipotiroidism, diabet - carenta de vitamina A - insuficienta respiratory - bronsita cronica - utilizarea necorespunzatoare a vocii la profesori, politicieni, cantareti, etc.

Complicatii
In general, complicatiile faringitei (intalnite indeosebi in cazurile de faringita bacteriana) constau in sinuzita, otita medie, epiglotita (inflamatia epiglotei), mastoidita si pneumonie. Recurenta infectiei se datoreaza in general nerespectarii tratamentului, rezistentei bacteriilor la antibiotice sau unei noi expuneri. Complicatiile supurative ale faringitei bacteriene survin ca urmare a diseminarii infectiei de la nivelul mucoasei faringelui, fie prin cale hematogena sau limfatica, fie prin extindere directa (mai frecventa in cazul streptococilor) si constau in: abces periamigdalian, abces retrofaringian sau limfadenita cervicala. Complicatiile nesupurative (incidenta 3%) specifice infectiilor cu streptococi de grup A constau in reumatism articular acut (RAA), glomerulonefrita poststreptococica si sindromul de soc toxic. Complicatiile mononucleozei infectioase se refera la: ruptura splenica (justificand necesitatea evitarii sporturilor de contact timp de 6 saptamani), hepatita, sindromul Guillain Barr, encefalita, anemie hemolitica, miocardita, carcinom nazofaringian. Utilizarea penicilinei in cazurile de mononucleoza infectioasa are ca rezultat o incidenta de 100% de eruptii cutanate (rash).

Tratament
2

Obiectivul tratamentului (constand de obicei intr-o antibioterapie) este de a reduce durata bolii, de a calma simptomele, de a diminua incidenta recidivelor si a complicatiilor (reumatism articular acut, de exemplu). Tratamentul curativ Antibioticele sunt prescrise in cazul infectiilor cu streptococ beta hemolitic de grup A, pentru a preveni sechelele, dar pot fi utilizate in cazurile de faringita severa cauzata de alti agenti bacterieni. Corticosteroizii sunt utilizati in cazurile de obstructie a cailor respiratorii si pentru reducerea simptomelor. Se administreaza intotdeauna impreuna cu antibiotice pentru a preveni bacteriemia. Medicamentele antifungice sunt indicate in cazurile de faringita asociata cu candidoza bucala. Antivirale in general, aceste medicamente nu au rezultate clinice in faringita virala. Totusi, la pacientii imunodeprimati, antiviralele pot fi eficiente. In cazurile severe de faringita cauzata de virusul herpes simplex la pacientii imunodeprimati, se poate prescrie aciclovir, famciclovir sau valaciclovir. In infectiile cu citomegalovirus (CMV) la pacientii imunodeprimati, se recomanda ganciclovir. Tratamentul symptomatic Se recomanda inhalarea de solutii mentolate, incetarea fumatului, ingestia de lapte cald cu miere si umidificarea aerului.

Evolutie
Majoritatea cazurilor de faringita se rezolva spontan in 10 zile. In cazurile de faringita cauzata de streptococ, tratata cu penicilina, simptomele se atenueaza in 24 ore de la instituirea tratamentului. Perioada contagioasa si cea febrila sunt reduse la o zi. In cazul terapiei cu eritromicina, atenuarea simptomele se poate observa in 72 ore. Incidenta rezistentei la eritromicina este mai mare de 25%. Prin urmare, pacientii ce urmeaza tratamentul cu eritromicina trebuie sa fie atent monitorizati pentru a se urmari eficienta tratamentului. Esecul tratamentului, relativ frecvent, poate avea drept cauze nerespectarea indicatiilor, rezistenta la antibiotice, o noua expunere, supresia imunitatii gazdei sau a florei necesare.