MOTIVATIE

M-am înscris la ŞCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ pentru a

putea înţelege cât de departe pot duce ”Barierele vieţii” .

”Medicina este o artă care vindecă uneori , uşureză adesea şi

consolează întotdeauna”.

MOTTO

’’Viata celor care acorda ingrijire bolnavilor este eroica, grea, zbuciumata si
cateodata sublima’’

ANDRE MOUROIS

1
 INTRODUCERE

Organismul este în permanenţă solicitat de factori ai mediului extern

care, în contact cu aparatul său de apărare, declanşează reacţii împotriva a ceea
ce nu este propriu pentru celulele acestui aparat, având drept rezultat fie
neutralizarea şi eliminarea acestora, fie o reacţie de hipersensibilitate
imunologică, reacţie imunitară.
Răspunsul imun este considerat ca un mecanism de apărare, prin care
organismul recunoaşte ceea ce e străin de el. Printre mecanismele care
generează îmbolnăviri sau favorizează cronicizări, un rol important îl deţine
dereglarea răspunsului imun. Patologia imunologică, în special cea autoimună,
interesează toate domeniile medicinii. Fenomenele imunologice intervin în
acceptarea sau respingerea grefelor, apărarea antimicrobiană manifestată prin
imunitate activă sau pasivă, procesele alergice sau de autoimunizare.
Contactul organismului cu agentul agresor (antigenul) poate avea trei
consecinţe biologice:
 realizarea unei protecţii faţă de acest agent, cu rezultate benefice când
reacţia antigen-anticorp are loc în sânge. Acest efect stă la baza
vaccinării.
 realizarea unei boli imunologice, când reacţia de contact alterează
celulele. Boala imunologică poate fi expresia unei hipersensibilităţi de
tip imediat (imunitate umorală) faţă de antigen sau expresia unei
hipersensibilităţi de tip întârziat (imunitate celulară), ca în cazul
tuberculozei.
 un răspuns imun nul, fenomen numit toleranţă imunologică. Aceasta
poate fi naturală sau indusă experimental.

Antigenele sunt substanţe care, pătrunse în organism sunt capabile să

determine, după o oarecare perioadă, apariţia anticorpilor, cu care
interacţionează specific. Aceasta se datoreşte faptului că sunt substanţe străine
de organism. Ca să devină imunogene, antigenele trebuie să fie formate dintr-o
moleculă relativ mare şi să prezinte cel puţin doi determinanţi antigenici.
Aceştia sunt grupări chimice care asigură specificitatea antigenului şi se
numesc haptene. Un asemenea antigen este complet. Haptene pot fi: penicilina,
sulfamidele, acidul acetilsalicilic, bazele purinice etc. Antigenele sunt de
obicei de natură proteică, lipoproteică, mai rar polizaharidică.
Pentru a produce anticorpi, antigenele trebuie să intre în contact cu
sistemul imun pe cale orală, respiratorie, digestivă, cutanată, parenterală.
Anticorpii reprezintă răspunsul specific al organismului la pătrunderea
antigenului.
La naştere, organismul are clone capabile să sintetizeze anticorpi pentru
fiecare antigen, după un anumit cod genetic fixat. Reacţia antigen-anticorp stă
la baza fenomenelor imunologice, este specifică şi se poate realiza în orice

2
proporţii. În această reacţie intervine şi sistemul complementului, activat de
complexele antigen-anticorp. Complementul activat produce anticorpi activi,
care atrag polimorfonuclearele, eliberează substanţe vasoactive, activează
coagularea şi măresc permeabilitatea vasculară. Efectele biologice ale
complexului antigen-anticorp pot fi multiple: favorabile, indiferente sau
nocive. Printre rezultatele favorabile trebuie amintite acţiunea antimicrobiană
şi cea antitoxică, care asigură rezistenţa şi imunitatea specifică. Reacţia
antigen-anticorp poate produce, însă, şi cele mai variate şi grave tulburări
generale, acestea constituind fenomene de alergie, de hipersensibilitate.
Alergia reprezintă ansamblul manifestărilor cunoscute sub denumirea
generică de hipersensibilitate, ca rezultat al conflictului antigen-anticorp, cu
eliberarea unor substanţe iritante (histamină, serotonină, aminoacizi etc.)
pentru organism. Aceste manifestări ţin de unele particularităţi individuale,
deoarece tulburările apar numai la anumite organisme aflate în contact cu
substanţe faţă de care majoritatea indivizilor se comportă normal. Trebuie
reţinute:
*noţiunea de idiosincrazie, care determină o intoleranţă a organismului faţă de
anumite substanţe la primul contact, adică fără o sensibilizare prealabilă;
*noţiunea de anafilaxie, care este o reacţie dramatică, brutală, imediată a
organismului la contactul cu alergenul.
Manifestările alergice sunt provocate de eliberarea histaminei datorită
conflictului antigen-anticorp. Efectele histaminei constau în:
- contracturi ale musculaturii netede, care explică constricţia bronşică,
colicile abdominale, biliare etc.;
- vasodilataţia capilară, care explică roşeaţa, edemul, hemoragia, colapsul.

Reacţiile de hipersensibilitate pot fi:

a) tardive, apărând la 1-2 zile de la contactul cu alergenul:
- alergia tisulară, anticorpii nu apar în sânge;
- reacţiile cutanate de tip eczematos;
- unele alergii medicamentoase;
- unele alergii infecţioase;
- în caz particular, alergia la tuberculină.
b) imediate, când apar la 5-30 de minute de la contactul cu alergenul:
- fenomenul Arthus, infiltraţia ţesutului celular, urmată de edem,
hemoragie şi escară; apare după injectarea subcutanată a unor
antigene, la animale de experienţă deja sensibilizate;
- boala serului, care se manifestă cu tumefacţii ganglionare, febră,
hipertensiune, edeme alergice, dureri şi tumefacţii articulare;
apare la 8-12 zile de la injectarea serului;
- şocul anafilactic, care se manifestă prin frison, paloare, colaps,
dispnee asmatiformă, diaree, vărsături, uneori sincopă şi chiar

3
 moarte; apare după introducerea intravenoasă a unui antigen, la
persoane sensibilizate.

Termenul şoc provine din limba franceză (choc) şi, generic, are sensul
de ciocnire, izbire bruscă şi violentă între două corpuri. În accepţiunea de
specialitate, şocul este o tulburare funcţională gravă a organismului, ca răspuns
la acţiunea unui agent agresiv, în urma căreia se instalează anoxia ţesuturilor şi
acumularea produşilor de catabolism. Reprezintă astfel o reacţie organică
postagresivă, decompensată. În orice stare de şoc, indiferent de cauză, se
instalează o perturbare a circulaţiei şi a proceselor metabolice de la nivelul
ţesuturilor.
Factorul comun şi elementul definitoriu al şocului este reducerea
perfuziei ţesuturilor. Însoţită de consecinţele ei metabolice, aceasta generează
leziuni celulare şi dereglează toate funcţiile organismului.
Obiectivul principal al tratamentului în şoc este, astfel, restabilirea
perfuziei sangvine a ţesuturilor la parametri fiziologici, pentru combaterea
hipoxiei tisulare şi refacerea leziunilor celulare.
Principalii factori care pot determina stările de şoc sunt: hemoragiile,
traumatismele, arsurile, electrocutarea, deshidratările masive, infarctul
miocardic acut, tamponada cardiacă, embolia pulmonară masivă, septicemiile,
anafilaxia şi unele cauze neuroendocrine.
Se cunosc următoarele tipuri de şoc:
a) şocul hipovolemic, care este provocat de pierderile de sânge sau de
plasmă (hemoragii, traumatisme, intervenţii chirurgicale, arsuri,
deshidratare, şocul cu colaps din coma diabetică, ocluzii intestinale);
b) şocul cardiogen apare prin scăderea funcţiei de pompă a inimii (infarctul
miocardic, miocardite acute, tulburări de ritm, tamponada cardiacă,
pneumotorax cu supapă, embolii pulmonare);
c) şocul toxico-septic sau infecţios e întâlnit în infecţii cu germeni Gram-
negativi (Escherichia coli, Klebsiella, Proteus etc.), care produc direct
leziuni celulare primare şi generalizate;
d) şocul anafilactic se datoreşte introducerii în circulaţie a unor substanţe
străine. Survine, de obicei, după administrarea de seruri sau diferite
medicamente pe cale parenterală sau înţepături de insecte şi se
caracterizează printr-o reacţie anormală antigen-anticorp, cu eliberarea
masivă de histamină, care provoacă un colaps printr-o puternică
vasodilataţie periferică;
e) şocul neurogen apare după dureri intense, traumatisme craniene sau
medulare, analgezie insuficientă, emoţii puternice, care induc blocarea
sistemului nervos simpatic periferic.
Apariţia şocului poate fi favorizată de: oboseală, insomnie, starea de
denutriţie, frig, căldură excesivă.
Bolnavul în stare de şoc prezintă următoarele semne:

4
 stă culcat în decubit dorsal, inert, somnolent, indiferent la ceea ce se
petrece în jurul său (de obicei este agitat);
 faciesul este palid, frecvent livid, acoperit de transpiraţii reci, cu privirea
în gol;
 ochii încercănaţi şi înfundaţi în orbite;
 buzele uscate, frecvent cianotice;
 tegument rece şi palid, uneori cianotic, de aspect cenuşiu, acoperit de
transpiraţie vâscoasă, rece;
 cianoza patului unghiilor;
 tahicardie, frecvent peste 100 pe minut,
 hipotensiune arterială;
 polipnee superficială;
 oliguria extremă până la anurie.

5
 CAPITOLUL I
SOCUL ANAFILACTIC

1. Definirea şocului anafilactic

Şocul anafilactic reprezintă o entitate clinică şi fiziopatologică bine

definită ce are ca primă cauză introducerea în circulaţie a unui alergen, o
substanţă străină. Survine, de obicei, după administrarea de seruri sau diferite
medicamente pe cale parenterală sau înţepături de insecte şi se caracterizează
printr-o reacţie anormală antigen-anticorp, cu eliberarea masivă de histamină,
care provoacă un colaps printr-o puternică vasodilataţie periferică.

2. Delimitarea conceptuală

Delimitarea conceptuală a fenomenelor ce au caracter alergologic nu

este atât de uşoară, deoarece unii autori folosesc anumiţi termeni ca având
aceeaşi semnificaţie, în timp ce alţii le acordă cu totul alte conotaţii.
Există următoarele elemente esenţiale, cu privire la şocul anafilactic,
care trebuie explicate:
a) starea organismului în care reactivitatea la agenţii din mediu (intern sau
extern) este modificată datorită unor mecanisme imunologice specifice.
Pentru aceasta, literatura de specialitate utilizează termeni precum:
alergie (după Pirquet, „reacţii modificate”), sensibilizare, sensibilitate,
anafilaxie, stare de alergie etc.
Noţiunea de alergie, fiind prea largă, este restrânsă de majoritatea
autorilor la modificările reactive cu participarea demonstrată sau
presupusă a anticorpilor.
b) agentul capabil să declanşeze mecanismele imunologice specifice care
condiţionează modificarea activităţii organismului la contactul interior
cu acelaşi agent. Acesta se numeşte antigen, alergen, imunogen,
anafilactogen, alergizant etc.;
c) un proces fiziopatologic ce duce la instalarea stării de alergie numită
sensibilizare, imunizare, hipersensibilizare etc. Alergia şi imunitatea
sunt două laturi ale unui singur fenomen biologic fundamental,
răspunsul organismului la pătrunderea unui agent străin. Elementul de
bază în fiziopatologia stării de alergie îl constituie mecanismul
imunologic specific care cuprinde o componentă celulară dublată de
producerea de anticorpi specifici. O altă componentă a procesului
fiziopatologic este şi fixarea anticorpilor de celulele tisulare cu formarea
organelor de şoc.
d) capacitatea sau predispoziţia ereditară a organismului de a sensibiliza.
Aceasta înseamnă că o substanţă dată acţionează ca alergen la anumiţi
indivizi din sânul unei specii.

6
 e) reacţii alergice rezultate din contactul sau prinderea antigenului specific
din organismele sensibilizate. Reacţii organice cu caracter local sau
general, dar totdeauna cu caracter episodic.

Noţiunea de reacţie alergică include fenomene imunologice, fenomene

biochimice, fenomene fiziopatologice, manifestare clinică. Toate aceste
fenomene sunt provocate de pătrunderea antigenului specific în organism, în
special penicilina.
Reacţiile alergice de tip anafilactic (tip I) sunt reacţii imediate provocate
de cuplarea antigenului cu IgE, care acoperă suprafaţa mastocitelor sau
leucocitelor bazofile. Consecutiv sunt eliberaţi din aceste celule anumiţi
autacoizi, printre care histamina, prostangladine, leucotriene, responsabile de
efectul alergic. Fenomenele alergice de acest tip au verigi comune cu
inflamaţia. Ele se manifestă prin vasodilataţie, eventual hipotensiune,
permeabilizare capilară, edeme, bronhospasm etc. Simptomele caracteristice se
încadrează în câteva entităţi clinice: urticarie, edem angioneurotic, rinită
seroasă, astmă bronşic; sindromul cel mai acut şi spectaculos este şocul
anafilactic, care poate fi letal. Penicilinele şi acidul acetilsalicilic sunt exemple
de medicamente cu risc mare de reacţii alergice anafilactice.
Reacţiile alergice de tip citotoxic (tip II) se datoresc formării de
anticorpi IgG şi IgM direcţionaţi specific asupra unor celule purtătoare ale
haptenei medicamentoase. O categorie particulară a alergiei de tip II sunt
reacţiile citotoxice autoimune, care pot fi considerate şi ca aparţinând unui tip
separat – tip V.
Reacţiile alergice prin complexe imune (tip III) se datoresc unor
complexe solubile formate de antigen şi anticorpi circulanţi. Aceştia se fixează
pe pereţii vaselor mici şi membranelor bazale, activând complementul şi
generând procese inflamatorii.
Reacţiile alergice întârziate, mediate celular (tip IV), se datoresc
limfocitelor sensibilizate, care eliberează limfokine generatoare de infiltrate
macrocelulare perivenulare.
Reacţiile alergice tipice sunt: şocul anafilactic (alergic, parafilactic),
fenomenul Arthur, urticaria, edemul Quincke.

3.Clasificarea şocului anafilactic

 Clasificarea clinică în raport cu simptomatologia predominantă:

- şocul anafilactic respirator; are ca element esenţial dispneea;
- şocul anafilactic cardiovascular, reprezentat de prurit însoţit de
exantem urticarian;
- şocul anafilactic digestiv (gastrointestinal), în care predomină
vărsăturile, spasmul colonului însoţit de dureri abdominale

7
 insuportabile, evacuarea necontrolată de materii fecale uneori
având conţinut sangvinolent;
- şocul neurologic;
- şocul anafilactic hemoragic caracterizat prin trombocitopenie,
anemie, agranulocitoză.

 Clasificarea clinico-evolutivă în raport cu gravitatea simptomatologiei:

- forma frustră;
- forma medie;
- forma brutală.

3.1.Şocul anafilactic şi clasificările uzuale

Gluber clasifică şocul astfel:

a) şoc hipovolemic:
- hemoragic, cu pierdere de sânge asociată cu un traumatism tisular
moderat;
- traumatic, cu pierdere de sânge asociată cu un traumatism tisular
întins;
- din arsuri, cu pierdere mai ales de plasmă;
- prin deshidratare, cu pierdere de apă şi electroliţi.
b) şoc cardiogen:
- infarctul miocardic;
- tamponada inimii;
- embolia pulmonară.
c) şoc septic
d) şoc anafilactic.

Clasificarea etiopatogenă cuprinde:

a) insuficienţa circulatorie periferică (vasogenică):
- şoc hipovolemic, cu pierdere de sânge (hemoragie), de plasmă (în
arsuri), hidroelectrolitică (în ocluzii), cauze mixte (traumatisme,
operaţii);
- şoc normo şi hiperdinamic: toxicoseptic, neurogen, anafilactic,
insuficienţă endocrină acută;
b) insuficienţă circulatorie centrală (cardiogenă):
- infarctul miocardic;
- aritmie cardiacă gravă;
- embolie pulmonară;
- tamponadă cardiacă;
- chirurgie cardiacă.

8
 Clasificarea clinico-terapeutică Byrne:

Semnul clinic Tipul de şoc Acţiunea terapeutică

major
Rece Şoc hipovolemic: administrare de fluide
- hemoragic; vasodilatatoare
- traumatic;
- combustional;
- operator.
Cald Şoc vasoplegic: vasoconstrictoare,
- anafilactic; corticoizi, antibiotice
- heterotransfuzional;
- bacterian.
Congestiv Şocul din ocluzii, peritonite, Sângerare, tonicardiace
dilataţie gastrică
Cu distensie Aspiraţie, reechilibrare
viscerală hidroelectrolitică şi
intervenţie chirurgicală

3.2.Clasificările evolutive

Clasificarea Mareş-Şuteu cuprinde:

- stadiul de şoc compensat (de excitaţie cardiacă);
- stadiul de şoc decompensat (reversibil de inhibiţie corticală);
- stadiul de şoc decompensat-ireversibil terminal.

Clasificarea Hardway este următoarea:

a) şoc reversibil cu trei etape evolutive:

*şoc reversibil precoce cu:
- TA normală;
- vasoconstricţie în microcirculaţie;
- tegumente palide;
- oligurie;
- hipoxie celulară.
*şoc reversibil tardiv caracterizat prin:
- scăderea TA;
- vasoconstricţie;
- stază în microcirculaţie.
*şoc reversibil refractar cu:
- TA aleatorie;
- apariţia în microcirculaţie a comasării celulelor sanguine.

9
 b) şoc ireversibil cu:
- TA scăzută;
- C.I.D. se manifestă clinic;
- acidoza activează hidrolazele lizozomale care produc dezorganizarea şi
moartea acesteia.

10
 CAPITOLUL II
ISTORIC.CONDITII DE APARITIE. ETIOLOGIE

ISTORIC

Cel care a descoperit anafilaxia este fiziologul francez Charles Richet.

El a injectat câini cu extract din tentaculele de anemone pentru a determina
doza toxică. Reinjectarea aceluiaşi extract în doză foarte mică a fost imediat
fatală câinilor.
Sanarelli a injectat intravenos unor iepuri o doză subletală de vibrioni
holerici. După 24-48 de ore, la o nouă reinjectare de culturi de Escherichia
Coli sau Proteus, se constată decesul iepurelui cu leziuni necrotice ale
mucoasei intestinale.
Maurice Arthur, injectând repetat antigen în acelaşi loc, a observat un
răspuns local inflamator.
Suteu şi colaboratorii săi elaborează în anul 1973 scheme fiziopatologică
a şocului anafilactic.

CONDITII DE APARITIE

Dezvoltarea elementelor ce caracterizează şocul anafilactic este

rezultatul unui conflict antigen-anticorp la organismele sensibilizate anterior.
Organismele se sensibilizează prin contactul cu serurile profilactice, mai ales
serul antitetanic, antigangrenos, vaccinuri sau terapeutice, ori prin utilizarea
medicamentelor, în deosebi a penicilinei.
Rezultatul sensibilizării îl constituie anticorpii fiind consideraţi
predominant tisulari. Când organismul se reîntâlneşte cu antigenul ia naştere
un conflict antigen-anticorp, care induce tabloul clinic al şocului cu tulburări
hemodinamice şi metabolice ce permit încadrarea noţiunii clinice de şoc
anafilactic în conceptul de şoc şi generează măsuri terapeutice.

ETIOLOGIE

În etiologia şocului anafilactic întâlnim un spectru variat de factori

dintre care mai importanţi sunt:

 Substanţa alergenică, care poate fi un alergen specific administrat în

cadrul unei terapii de desensibilizare sau medicamente. Aceste substanţe
medicamentoase pot fi împărţite în două mari categorii:
a) substanţe medicamentoase;
b) substanţe macromoleculare.

11
a) Substanţele medicamentoase, care se comportă ca antigene complete
(proteine, glucide, polizaharide), sunt:
- seruri antitoxice heterogene;
- vaccinuri pentru imunizarea activă;
- hormoni de natură proteică;
- enzime (tripsina şi chemotripsina);
- extracte alergice pentru desensibilizare;
- extracte de organe animale;
- Dextran;
- Heparina.

b) Substanţele macromoleculare, care se combină cu unele componente ale

corpului (proteine, celule) pentru a determina sensibilizarea şi pentru
declanşarea reacţiilor clinice, sunt:
- Penicilina, în orice formă;
- Streptomicina;
- anestezicele locale (Novocaina);
- substanţe iodate de contrast;
- sulfamidele;
- Clortetraciclina;
- Difenilhidramina;
- Meprobamatul;
- Metisergina;
- Preobenecidul;
- medicamentele antalgice şi antitermice (Aspirină, Algocalmin);
- Vitamina B1;
- Cloramfenicolul;
- PAS-ul.

Alături de aceste medicamente cuprinse în cele două clase de substanţe,

care pot determina şocul anafilactic, mai pot fi întâlnite următoarele:
- Ciclobarbital;
- Nozinam;
- extracte hepatice (Progesteron şi Epifizan);
- Gerovital.
Din aceste medicamente, toate statisticile anuale plasează penicilina în
fruntea listei „drogurilor” care au provocat reacţii alergice. Este cunoscută
pentru reacţiile grave de tip anafilactic instalate imediat după injectare şi
produce cel mai mare număr de decese. În S.U.A. sunt semnalate aproximativ
trei sute de decese pe an provocate de şocul anafilactic la penicilină, deşi,
probabil nu toate cazurile sunt raportate. Astfel de decese au fost înregistrate şi
la nou-născuţii sensibilizaţi pasiv prin transfer de la mamă.

12
 Prezentăm în continuare lista medicamentelor care au provocat şoc anafilactic sau
reacţii anafilactice majore la o sută de pacienţi internaţi în Clinica Medicală a Spitalului de
Urgenţă din Bucureşti:
Medicamentul care a generat Calea de administrare Nr. de
şocul anafilactic I.V. I.M. PER. OS cazuri
Penicilina - 20 5 25
Streptomicina - 13 2 15
Penicilina asociată cu - 13 - 13
Streptomicina
Ampicilina - - 1 1
Tetraciclină - - 1 1
Sulfamide - - 6 6
Vitaminele din gr. B - 8 - 8
Fosfobion - 2 - 2
Algocalmin - - 7 7
Piramidon - - 3 3
Antidoren - 1 - 1
Antimigrin - - 1 1
Antipirină - - 1 1
Preparat de Fier 2 2 - 4
Alfachimiotripsina - 2 - 2
Plegomazin - 1 - 1
Luminal - - 1 1
Meprobamat - - 1 1
Estrotest - 1 - 1
Epifizan - 1 - 1
Iodozin - 1 - 1
Hexilresorcină - 1 - 1
Pobilan 1 - - 1
Odiston 1 - - 1
Macrodex 1 - - 1
TOTAL 5 66 29 100

Chiar dacă aceste substanţe anafilactice sunt întâlnite mai frecvent în

etiologia şocului anafilactic, în principiu, toate medicamentele sintetice sau
naturale îl pot determina.

 Înţepăturile de insecte (albine, viespi, ţânţari etc.) şi muşcăturile de

reptile.
a) Înţepătura de insecte poate fi benignă sau malignă şi se localizează la
nivelul dermului sau hipodermului, producând limfangita, celulita. Înţepătura
de viespe sau de albină poate avea localizare diferită (la nivel de mucoase,

13
determinând edemul glotic, sau în alte puncte). Veninul acestora este
vasoplegic, hemorizant, distrugător de hematii, cu efect neurotoxic şi
convulsivant. Evoluţia este dramatică, bolnavul prezentând: puls scăzut, edem
pulmonar, TA scăzută, sudori reci.
b) Muşcătura de şarpe poate produce infecţie locală sau generală,
ajungând chiar în stadiul de septicemie. Datorită patogenităţii, flora cavităţii
bucale este infecţioasă. Vipera cu corn este întâlnită în general în Banat,
Dobrogea şi Oltenia. Muşcătura ei se recunoaşte după următoarele semne:
două urme lăsate de colţii ei, iar în jur apare o coroană de vezicule. Este
considerată gravă deoarece poate provoca septicemie.
În etiologia şocului anafilactic, deosebit de importanţi sunt factorii
favorizanţi, dintre care amintim:
*sexul;
*vârsta;
*profesia;
*antecedentele heredocolaterale;
*antecedentele de alergie medicamentoasă;
*alergia provocată de alimente;
*calea de administrare;
*poligramazia;
*traumele psihice.
S-au înregistrat mai multe cazuri în rândul femeilor, raportul fiind de
3/1. Aceasta se explică prin faptul că femeile consumă mai multe
medicamente.
Şocul anafilactic sau reacţia anafilactică apare cel mai frecvent între 33-
55 de ani. Numărul cel mai ridicat de cazuri se înregistrează în domeniul
sanitar, deoarece angajaţii vin în contact repetat cu diverse droguri, la
apicultori, în Banat, Dobrogea, Oltenia, unde se întâlneşte vipera cu corn.
Mai expuse la şoc anafilactic sunt persoanele care au mai avut cazuri în
familie sau printre rudele apropiate.
Poligramazia este găsită la ¾ din cazuri.
Calea parenterală se întâlneşte la 95 % din cazuri. După revenirea din
şocul alergic medicamentos, subiectul devine în perioada imediat următoare
(până la 5 zile) rezistent la readministrarea aceluiaşi medicament. În cazul
readministrării în această perioadă obţinem o reacţie atenuată sau absenţa
oricărei reacţii. Explicaţia este dată de consumul mare de anticorpi pe
parcursul desfăşurării şocului (saturarea chimică a anticorpilor). După câteva
zile anticorpii se refac şi poate să apară din nou şocul anafilactic
medicamentos.
Alergia poate fi provocată şi de alimentele ingerate care provin din
regnul animal, vegetal sau mineral; în general, sunt cele de natură protidică.
Dintre alimentele alergogene amintim: fragii, căpşunele, ciupercile, peştii,
castraveţii etc.

14
 CAPITOLUL III
FIZIOPATOLOGIA

Hapern considera şocul anafilactic ca rezultatul asocierii dintre o

hipovolemie prin vasodilataţie generalizată (bolnavul sângerând în propriile
sale vase) şi o exoseroză prin creşterea permeabilităţii capilare cu
homeoconcentraţie consecutivă.
Răspunsul imunologic hiperergic de tip intoleranţă având o specificitate
riguroasă faţă de antigenul provocator stă la baza bolilor cu mecanism alergic.
Împărţirea stărilor de hipersensibilitate în două mari grupe este
acceptată de toţi autorii. Aceasta este:
- umorală;
- celulară.

Hipersensibilitatea umorală este aceea în care anticorpii constituie

mecanisme alergice. Se mai numeşte şi hipersensibilitate de tip imediat
deoarece fenomenele se declanşează în câteva minute de la pătrunderea
alergenului în organism.
Hipersensibilitatea celulară este aceea în care mecanismul esenţial este
constituit de celule limfoide sensibilizate. Se mai numeşte şi hipersensibilitate
de tip întârziat deoarece fenomenele se declanşează după câteva ore (aprox. 4
ore).
În fiziopatologia şocului anafilactic s-au descris trei etape principale:
a) etapa antigen-anticorp;
b) etapa biochimică;
c) etapa viscerală.

a) Etapa antigen-anticorp
După introducerea în organism a oricărei substanţe, dar mai ales a
proteinelor, se produce un eveniment brutal şi adesea dramatic, cu formare de
anticorpi celulari.
Şocul anafilactic îşi are rădăcinile în şocul imunologic, produs prin
contactele anterioare cu antigenul. La un nou contact cu substanţa ce a servit
ca sensibilizator, se dezvoltă o „explozie” antigen-anticorp producând leziuni
în ţesuturi şi organe la nivelul muşchilor netezi şi endoteliului vascular,
prezentând următoarele modificări:
- contracţia musculaturii netede-bronşice, gastrointestinale,
vezicale, uterine, segmentelor vasculare;
- vasodilataţia artero-capilară;
- creşterea permeabilităţii vasculare;
- hipersecreţia vasculară;
- excitaţia terminalelor nervoase senzitive.

15
 În cadrul acestor fenomene este inclus şi termenul de organ de şoc, ce se
referă la organe sau sisteme predominant atinse funcţional. La determinarea
acestui organ de şoc contribuie cel puţin patru factori:
1. fixarea preferenţială a anticorpilor în celulele organului respectiv;
2. eliberarea de mediatori în cantităţi mari;
3. reactivitatea mai mare a organului faţă de mediatori;
4. gradul de dezvoltare a musculaturii netede în acest organ.

Veriga patogenică reală a şocului anafilactic trebuie căutată în suita

substanţelor vasoactive intermediare eliberate în timpul conflictului antigen-
anticorp.
Etapa antigen-anticorp reprezintă de fapt etapa imunologică, fenomen
explicat astfel: introdus în organismul cu care a mai fost în contact antigenul se
uneşte brutal cu anticorpii circulanţi sau celulari, cuplaj care degranulează
mastocitele, dezintegrează plachetele, declanşează sistemele de activare a
coagulostatului.
Pe lângă substanţele amintite mai sus, în acest şoc, conflictul antigen-
anticorp mai eliberează şi potasiu.

b) Etapa viscerală
În cadrul acestei etape se produc o serie de manifestări, printre care sunt
şi următoarele:
- manifestările cardiace;
- manifestările renale;
- manifestările pulmonare;
- manifestările hepatice;
- manifestările cutanate;
- manifestările hematologice.

Manifestările cardiace
Au fost semnalate cazuri de pericardită miocardică prin sensibilizare la
droguri. Mai frecvent se descrie miocardita acuta interstiţială, fiind rezultatul
unei alergii la penicilină sau sulfamide. Recunoaşterea ei se face în special pe
baza alterărilor electrocardiografice.
Şocul anafilactic poate fi însoţit de tulburări cardiace grave şi chiar de
infarctul miocardic acut. Apariţia acestuia este probabil consecinţa scăderii
tensiunii arteriale la bolnavii cu leziuni avansate de arteroscleroză coronariană
pe care se grefează şi coronarita alergică. Indiferent de gradul de afectare
cardiacă, în şocul anafilactic se descriu frecvente tulburări electrocardiografice
pasagere.

Manifestările renale

16
 Se observă glomerulonefrita al cărei tablou este de regulă incomplet,
cuprinzând în special semne urinare. Funcţia biopsică renală este deseori
practicată în aceste cazuri. Evoluţia este benignă, fără ca posibilitatea evoluţiei
spre cronicizare să poată fi complet exclusă.
În condiţiile unui şoc anafilactic sever şi prelungit (în special dacă există
hemolaza pasivă) se instalează edemul glotic, insuficienţa renală acută. În
acest caz, la constituirea leziunii renale nu participă mecanisme imunologice.
În alte cazuri însă, insuficienţa renală acută se instalează în absenţa căderii
tensiunii arteriale, părând a fi expresia directă a sensibilizării specifice, dată de
un anumit drog, cum ar fi rifampicina. Privit la microscopul optic, tabloul
histologic al acestor cazuri nu diferă de celelalte tipuri de insuficienţă renală.

Manifestările pulmonare
Reacţiile anafilactice sunt asociate frecvent cu acele crize bronhospasm,
dar au fost descrise şi procese de alveolită alergică cu evidenţiere radiologică
având aspect de infiltrat, însoţită de adenopatie hilară şi cu firmule leucocitare
scăzute caracterizate prin euzinofolie crescută.
Tot ca manifestare pulmonară este şi pneumopatia alergică cauzată de
administrarea nitrofurantoinului, fiind publicate până în prezent trei sute de
cazuri.

Manifestările hepatice
Acestea îmbracă aspectele unor reacţii hepatice diverse. Nu e uşor de
precizat cât de importantă este natura imunologică a acestora.

Manifestările cutanate
Reprezintă cele mai obişnuite forme de manifestare alergică. Aspectele
clinice sunt variate, dar însoţite de prurit. Urticaria este cel mai frecvent
întâlnită, după administrarea de penicilină şi aspirină.
Astfel, oricare ar fi concepţia fiziopatologică admisă, şocul anafilactic
reprezintă o încetinire a circulaţiei capilare, la început, apoi cuprinzând
totalitatea parenchimelor şi ţesuturilor, ajungând la încetarea activităţii
metabolice a celulei.

17
 CAPITOLUL IV
SIMPTOMATOLOGIA

În şocul anafilactic, simptomatologia are următoarele trei caractere

importante:
1.declanşarea bruscă;
2.evoluţia rapidă a formelor care pun în pericol viaţa bolnavului;
3.reversibilitatea spectaculoasă, spontan sau la terapia specifică, excepţie
făcând cazurile letale.
Bruscheţea fenomenelor patologice poate să apară chiar în cursul
injecţiei sau la câteva minute după acesta, mai rar după 20-25 de minute, dar în
aceste cazuri de reacţie tardivă prognosticul e favorabil.
Tabloul clinic al acestui şoc constă în combinaţii variate ale unor semne:
cutanate, subcutanate, respiratorii, cardiovasculare, nervoase, digestive, renale,
hematologice.
În funcţie de evoluţia acestor simptome, au fost descrise trei forme:
- forma uşoară, care este întâlnită frecvent;
- forma gravă, care poate să meargă spre exitus;
- forma particulară de şoc anafilactic, numită şi forma permeabilizantă
hipovolemică.

Forma uşoară
La 2-3 minute de la momentul introducerii substanţei alergizante în
circulaţia sanguină, apare prurit la nivelul mâinilor şi picioarelor, cu tendinţa
de generalizare concomitentă a unui eritem care acoperă tegumentele aproape
în totalitate. Mucoasele devin congestive, apare injectarea conjunctivelor,
turgescenţa mucoasei nazale care împiedică respiraţia şi însoţirea acesteia de
strănut cu manifestări astmatiforme (tuse, raluri bronşice).
TA scade moderat şi ca expresie a edemului faringian pot apărea
tulburări de glutiţie. Retrocedarea fenomenelor cutanate, respiratorii şi
cardiovasculare în această formă se face fără sechele.

Forma gravă
Se caracterizează prin starea de rău generalizat, însoţit de prurit, care
începe la nivelul mâinilor şi picioarelor. Apare imediat frisonul, spaima, facies-
ul palid, cenuşiu, rar cianotic. Dacă aceste forme evoluează, bolnavul îşi pierde
cunoştinţa, intră în comă iar pupilele se dilată.
În această formă se întâlnesc tulburări digestive care sunt reprezentate
de vărsături şi scaune diareice, iar respiraţia devine rapidă şi superficială. La
bolnavii ce prezintă această formă gravă, se întâlnesc:
 zgomote ale cordului rapide şi asurzite;
 puls filiform aproape imperceptibil;
 tensiunea arterială foarte mică.

18
 Se produc aritmii şi chiar infarctul miocardic acut, ca urmare a scăderii
tensiunii la bolnavii cu leziuni de ateroscleroză coronariană, în special la
vârstnici. În cazul în care nu se intervine, starea pacientului se agravează,
apare transpiraţia rece, extremităţile se răcesc, pot apărea convulsii şi bolnavul
moare.

Forma particulară
Se caracterizează prin pătrunderea lentă în interstiţiu a fluidului
intravascular.
În general, simptomatologia în şocul anafilactic se prezintă sub forma:
a) erupţiilor cutanate (urticaria);
b) manifestărilor cardiace ( aritmii, infarctul miocardic acut);
c) manifestărilor renale (insuficienţa renală acută).

19
 CAPITOLUL V
DIAGNOSTICUL POZITIV SI DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL

Diagnosticul pozitiv al acestei entităţi clinice se pune în funcţie de

simptomatologie şi de examenele paraclinice.
Diagnosticul nu creează dificultăţi, cum ar fi: manifestări brutale ca
rezultat al reacţiei antigen-anticorp, hipotensiune arterială bruscă, tulburări
respiratorii, edem glotic, bronhoconstricţie.
Examenele paraclinice constau în :
- activitatea fibrinolitică arată o scădere a fibrinogenului;
- scăderea timpului de protrambină;
- semne biologice de coagulare intravasculară diseminată (C.I.D.);
- anemie de tip hemolitic;
- azotemie crescută;
- glicemie crescută;
- acidoză metabolică;
- creatinkinază mărită;
- lacticodehidrogenaza mărită;
- amilaza crescută.
În diagnosticul clinic sunt foarte importante:
a) modificările EKG-ului;
b) diagnosticul imunologic şi elementele legate de alergia alimentară.

a) Modificările EKG-ului constau în :

 tulburări de ritm;
 subdenivelarea segmentului ST;
 aplatizarea sau inversarea undelor T.
b) Diagnosticul imunologic cuprinde:
 teste cutanate;
 teste de precipitare;
 testul eliberării de histamină;
 teste de hemaglotinare;
 testul Selley.
În cazul în care avem o alergie alimentară, diagnosticul se pune în
funcţie de:
- datele anamnezice;
- regimurile alimentare;
- testul alimentar individual de provocare Rhinkel;
- indicele leucopenic;
- indicele Storck (trombocitele scad cu 26 %);
- injecţia alimentară de provocare.
Diagnosticul diferenţial al şocului anafilactic se face comparativ
a) cu alte forme de şoc;

20
b) cu alte entităţi clinice nealergice;
c) cu alte entităţi clinice alergice.

a) Alte forme de şoc sunt:

*şocul coloidal; diagnosticul diferenţial se face după anamneză, constatarea
lipsei pruritului şi a urticariei;

*şocul hipovolemic apare după pierderea de lichide (în pancreatită acută,

sindromul oclusiv, diaree, vărsături, şocul cu colaps de comă diabetică,
insuficienţă suprarenală acută, arsuri);

*şocul hemoragic este confirmat pe bază clinică (hematocrit scăzut,

hemoglobină scăzută, masă globulară scăzută);

*şocul septic se instalează după un croşeu termic brusc, marcând bacteriemia.

Diferenţa constă în faptul că temperatura dispare când se instalează şocul,
tensiunea arterială poate fi normală, apoi poate scădea brusc, iar hemocultura
este pozitivă.

*şocul cardiogen; după instalarea lui apare brusc colapsul cu durere toracică
violentă, maximă de la început, cu iradiere dorsală sau lombară, inegalitate în
puls (suflu diastolic, insuficienţă aortică, EKG normală, transaminaze
modificate). Examenul radiologic este foarte important deoarece arată lărgirea
pediculului sau imaginea de dublu contur aortic. Diagnosticul de certitudine în
acest şoc se pune pe aortografie.

*şocul traumatic survine în urma unui accident (traumatism) şi se manifestă

prin tulburarea funcţională a întregului organism.

*şocul operator este un şoc traumatic la care se adaugă mecanismul unui şoc
hemoragic. Apare rar, iar în apariţia sunt implicaţi trei componente:
anestezicul, chirurgul şi organismul bolnavului. În cadrul simptomatologiei
vom întâlni tensiunea arterială foarte scăzută, sincopa cardiacă, tromboza
coronariană, şocul posttransfuzional.

*şocul electric se produce în urma electrocutării, având cauză principală

curentul electric.

*şocul obstetrical se produce în urma aplicării unui forceps la naştere, atunci

când poziţia în care se află fătul împiedică expulzarea normală.

*şocul posttransfuzional apare după transfuziile de sânge sau plasmă, având

loc incompatibilitatea de grup Rh.

21
 b)Alte entităţi clinice nealergice:
- lipotimia se caracterizează prin pierderea pentru o perioadă scurtă de timp (5-
10 sec.) a stării de conştienţă, având ca substrat o hipoxie cerebrală. Are
valoare de simptom şi poate apărea în evoluţia unei stări de şoc. Se manifestă
prin valuri de căldură, ameţeli, greaţă, senzaţie de prăbuşire, paliditatea feţei,
devierea globilor oculari şi bradicardie, spre deosebire de şoc, unde
manifestările sunt mai puţin grave, predomină tahicardia.
- colapsul are ca substrat o tulburare hemodinamică ce constă în scăderea
bruscă a circulaţiei periferice. Poate să apară în cursul evoluţiei şocului de
orice natură, deci şi în şocul anafilactic. Clinic, se manifestă prin scăderea
bruscă a tensiunii arteriale scăzute, puls accelerat, filiform, păstrarea
conştienţei.
- coma se caracterizează prin pierderea parţială sau completă a conştienţei, cu
dispariţia reacţiilor stimulului extern sau a răspunsului anormal la acesta.
Căutarea elementelor tipologice coroborate cu manifestările clinice şi
explorările paraclinice ne orientează spre diagnostic. Avem ca exemple: coma
hipoglicemică, coma diabetică, coma hepatică, coma uremică.

c) Alte entităţi clinice alergice

Cele mai importante manifestări alergice sunt:
- urticaria;
- edemul Quincke;
- boala serului;
- alergia digestivă;
- sindromul Loffler.

22
 CAPITOLUL VI
TRATAMENTUL ADECVAT IN SOCUL ANAFILACTIC

Şocul anafilactic reprezintă o mare urgenţă medicală, de aceea,

tratamentul se aplică într-un timp cât mai scurt. este un tratament prompt şi
energic, împărţindu-se în:
a) tratament profilactic;
b) tratament curativ.

Tratamentul profilactic este din ce în ce mai dificil, deoarece

statisticile internaţionale arată că numărul reacţiilor anafilactice se află într-o
continuă creştere. Aceste reacţii anafilactice grave ar putea fi prevenite dacă s-
ar respecta următoarele măsuri profilactice:
1. utilizarea judicioasă a terapeuticii, evitând administrarea în exces a
medicamentelor, cât şi o atitudine nejustificată în administrarea lor;
2. combaterea tendinţelor de administrare a medicamentelor fără avizul
medicului, atât de către persoanele în cauză, cât şi de alte persoane, chiar
calificate în domeniu;
3. scoaterea din uz a medicamentelor alergenice;
4. prudenţa în administrarea unor asemenea medicamente la bolnavii
care au predispoziţie ereditară la şoc anafilactic;
5. denumirile şi varietăţile pe piaţa de medicamente, precum şi
consumul lor în număr mare, fac dificilă analiza medicamentoasă;
6. tratamentul cu medicamente alergizante, în special cu penicilină, se va
face în unităţile sanitare unde se poate acorda la timp primul ajutor;
7. o deosebită atenţie, deoarece reacţiile pot apărea şi la medicamente
înrudite;
8. testarea sensibilităţii cu 0,2 ml din serul pe care îl vom folosi, prin
injectarea strict intradermică şi citirea reacţiei după 20 de minute. În cazul
reacţiei pozitive, la nivelul injectării se va face desensibilizarea după schema
clasică;
9. fiecare flacon de ser terapeutic este însoţit de instrucţiuni privind
testarea sensibilităţii;
10. fiecare secţie de spital trebuie să includă în trusa de urgenţă
următoarele medicamente: - antihistaminice;
 corticosteroizi;
 noradrenalina;
 efedrina;
 cristaloide.

Tratamentul curativ
Principiile de tratament în şocul anafilactic sunt:

23
1.întârzierea absorbţiei antigenului (injecţia cu adrenalină);
2.perfuzia intravenoasă pentru injecţiile ulterioare;
3.asigurarea permeabilităţii căilor aeriene.

În tratamentul curativ al şocului anafilactic se are în vedere respectarea

următoarelor considerente:
 limitarea conflictului antigen-anticorp;
 combaterea hipotensiunii;
 limitarea acţiunii substanţelor histaminice;
 combaterea edemului glotic;
 combaterea spasmului bronşic.

24
 CAPITOLUL VII
PROCESUL DE NURSING

Istoria profesiei de soră – nursă - asistentă medicală începe atunci când

se înfiinţează prima şcoală de către Florence Nightingale.
Nursa este definită de Consiliul Internaţional al Nurselor ca o
persoană care:
 a parcurs un program complet de formare, ce a fost aprobat complet de
Consiliul Asistenţilor Medicali;
 a trecut cu succes examenele stabilite de Consiliul Asistenţilor
Medicali;
 îndeplineşte standardele stabilite de Consiliul Asistenţilor Medicali;
 este autorizată să practice această profesie aşa cum este definită de
Consiliul Asistenţilor Medicali, în concordanţă cu pregătirea şi
experienţa sa;
 este autorizată în îndeplinirea acelor proceduri şi funcţii care sunt
impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţii s-ar afla, dar să nu facă o
procedură pentru care nu este calificată.
Asistentele medicale răspund de propria lor activitate, de practica lor;
supraveghează îngrijirile auxiliare şi pregătirea elevilor.
Codul pentru asistentele medicale cuprinde patru responsabilităţi, care
definesc direcţiile importante:
1. promovarea sănătăţii
2. prevenirea îmbolnăvirilor
3. restabilirea sănătăţii
4. înlăturarea suferinţei
Nursa generalistă presupune:
- o pregătire pluridisciplinară (socială, tehnică, practică);
- să aibă cunoştinţe de psihologie;
- să aibă o atitudine potrivită faţă de pacient şi familia sa;
- să aibă preocuparea de a înţelege ceea ce simt ceilalţi (capacitate de empatie).
Fenomenele urmărite în special de asistenta medicală sunt reacţiile:
individuale, familiale şi de grup la problemele actuale sau potenţiale de
sănătate.
După North American Association, nursingul comunitar nu este numai
o sinteză a practicii de nursing şi a educării în domeniul sănătăţii, ci are scopul
de a menţine şi a stimula sănătatea populaţiei.
Îngrijirile au un caracter continuu. Îngrijirea este orientată asupra
individului, a familiei sau a grupului şi contribuie astfel la sănătatea întregii
populaţii a zonei respective.
Nursingul se ocupă de aspectele psihosomatice şi psihosociale ale vieţii,
deoarece acestea afectează sănătatea şi pot produce boala şi moartea.

25
 Procesul de nursing este o metodă organizată şi sistematică, care
permite acordarea de îngrijiri individualizate. Demersul de îngrijire este centrat
pe reacţiile particulare ale fiecărui individ (sau grup de indivizi) la o
modificare reală sau potenţială de sănătate.
Procesul de îngrijire cuprinde următoarele etape:
1. culegerea datelor
2. analiza şi interpretarea lor (probleme, diagnostic de îngrijire)
3. planificarea îngrijirilor
4. realizarea intervenţiilor
5. evaluarea.
Pornind de la informaţiile culese şi de la departajarea manifestărilor de
dependenţă, asistenta poate să definească problemele pacientului şi să pună un
diagnostic de îngrijire.
Formula sintetică a informaţiilor într-un diagnostic de îngrijire uşurează
munca asistentei, pentru că astfel se clarifică sensul intervenţiei sale.
Diagnosticul de îngrijire este un enunţ concis actual sau potenţial, al
manifestărilor de dependenţă ale persoanei, regrupate sau nu şi legate de o
sursă de dificultate.
Diagnosticele de îngrijire servesc ca bază pentru a alege intervenţiile de
îngrijire vizând atingerea rezultatelor pentru care asistenta este responsabilă.

26
 CAPITOLUL VIII
STUDIUL CLINIC

CAZUL 1

I. DATE GENERALE DESPRE PACIENT

Numele şi prenumele: Marinescu Victor

Sex: masculin
Starea civilă: căsătorit
Studii: A.S.E. din Bucureşti
Ocupaţia: economist
Religia: creştin ortodox
Vârsta: 49 de ani
Domiciliul: Calafat, jud. Dolj
Locuieşte împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor.

II. OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ

Alcool: da / nu / ocazional
Tutun: da / nu / ocazional
Droguri: da / nu / ocazional;
Cafea: da / nu / ocazional
Dieta: consumă foarte multe condimente
Greutatea: 70 kg ;
Înălţimea: 1,75 m;
T.A.: normală
Pulsul: normal
Semne particulare: inexistente.
Alergii cunoscute: unele medicamente şi alimente; reacţia apare la câteva
minute.

III. STAREA DE DEPENDENŢĂ

Autonom - , semiindependent - , dependent da;

Proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară;
Stimulator cardiac din anul - ;
Lentile de contact / ochelari, dioptriile 2,50 dr., 3,20 st.
Afecţiuni care limitează activitatea: cardiace / respiratorii / locomotorii /
senzoriale / altele.

IV. ALTE PROBLEME DE SĂNĂTATE

27
Afecţiuni anterioare: a avut în copilărie rujeolă şi varicelă, iar în anul 1970 a
suferit de tuberculoză pulmonară.
Spitalizări anterioare pentru: - , la data -.
Operaţii / intervenţii chirurgicale: nu, la data -.
Tratamente prescrise: antibiotice, antiinflamatoare; urmate da/nu;
*Neagă faptul că membrii familiei ar avea boli infecto-contagioase sau de altă
natură.
Impresii din spitalizarea anterioară: -

V. PREZENTAREA CAZULUI

Momentul apariţiei: câteva ore în urmă

Data şi ora internării: 7.01.2015, ora 12.00.
Motivele internării:
 stare generală alterată;
 dureri epigastrice;
 greaţă;
 vărsături;
 ameţeli;
 febră, frison;
 edeme la nivelul feţei;
Examenul clinic general evidenţiază următoarele:
 stare generală relativ ameliorată;
 tegumentele se prezintă cu placarde eritemo-papiloase, edeme ale
membrelor şi feţei;
 ţesutul celular cutanat normal;
 ganglionii limfatici nepalpabili;
 aparatul locomotor: integru morfofuncţional, articulaţii liber mobile;
 ţesutul muscular dezvoltat conform vârstei;
 aparatul respirator: torace normal, sonoritate pulmonară normală,
murmur vezicular prezent, nu se percep raluri pulmonare;
 aparatul cardiovascular: şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng pe
linia medioclaviculară stângă, cord în limite normale, zgomote
cardiace uşor asurzite;
 aparatul digestiv: abdomen suplu elastic, sensibil, dureros la palpare în
epigastru, tranzit intestinal prezent, ficat şi splină în limite normale;
 aparatul urogenital: loji renale libere, frecvente episoade de polakiurie
şi usturimi la micţiune.

Examenul local evidenţiază la nivelul tegumentelor un eritem cu leziuni

papiloase în placarde şi edeme la nivelul membrelor şi feţei.

28
Datele de laborator:
*glicemie = 94 mg %;
*hematocrit = 45 %;
*uree = 36 mg %;
*VSH = 5 mm / h;
*hemoglobina = 13,6 %;
*leucocite = 6200;
*urobilogen negative;
*tynol = 2 UML;
*densitatea urinei = 1019;
*absenţa albuminelor;
*epitelii plate.

Diagnosticul: alergie alimentară.

Diagnosticul de nursing este pus în baza datelor menţionate mai sus, el
neputând să-şi satisfacă o parte din nevoile fundamentale, fiind supravegheat
în permanenţă, deoarece în decursul a câteva secunde poate evolua spre şoc
anafilactic, spre exitus.

Conduita de urgenţă:
 pacientul este aşezat rapid în poziţie Trendelenburg (poziţia de şoc),
pentru a se împiedica ischemia şi leziunile cerebrale ireversibile;
 se administrează adrenalină 0,5-1 mg subcutanat;
 se administrează Hemisuccinat de hidrocortizon 250 mg intravenos în
ritm lent, ca doză de atac, se continuă până la doza de 500-1.000 mg în
24 de ore, intravenos, fracţionat sau în perfuzie;
 lichide volemice; în cazul hipovolemiei, se administrează substituenţi
coloidali de plasmă pentru creşterea volemiei: Dextran 70 în cantitate de
500-1.000 ml la care se adaugă o cantitate dublă sau triplă de ser
glucozat 5%;
 oxigenoterapie 6-8 l / minut prin sondă nazofaringiană;
 antihistaminicele (au rol preventiv): Romergan 50 mg (o fiolă) i.m.,
Feniramin 50 mg (o fiolă) i.v. sau Tavegyl 2 mg (o fiolă) în ritm lent i.v.;
 pacientul rămâne sub supraveghere clinică timp de 24 de ore, deoarece
şocul poate recidiva.

Din ziua a doua până în a patra, i se administrează Hemisuccinat de

hidrocortizon 10 mg / kg corp, Feniramin 3 fiole pe zi şi Calciu gluconic. Se
asigură un regim igienico-dietetic. În a cincea zi, i se dau vitamine din grupul
B şi i se fac perfuzii cu substanţe oxistaloide. În următoarea zi se constată
starea generală ameliorată, iar pacientul este externat.

PLANUL ZILNIC DE ÎNGRIJIRE

29
ORA ÎNGRIJIRILE SUGESTIILE PENTRU NURSE
ACORDATE

6.00 Se măsoară temperatura, Asistenta îl ajută pe pacient să ajungă la

pulsul, diureza şi se grupul sanitar sau îi aduce la pat urinarul.
notează.
6.30 Pacientul e ajutat să-şi Îi prezintă importanţa curăţeniei corporale
realizeze igiena corporală. zilnice.
8.30 Se asigură o alimentaţie Îi sugerează bolnavului să evite alimentele
adecvată. care ar putea redeclanşa alergia.
Îi recomandă alimente bogate în vitamine.
10.00 Se asigură condiţii pentru Îi vorbeşte despre importanţa orelor de
realizarea odihnei somn pentru organism.
pacientului.
12.00 Se efectuează tratamentul Îi explică motivele pentru care i se
medicamentos. administrează un anumit medicament.
Administrează medicaţia conform
indicaţiei medicului.
12.30 Se asigură o alimentaţie Îi recomandă alimente care conţin glucide,
adecvată. lipide, proteine, vitamine şi evitarea
acelora care îi pot provoca o alergie.
13.30 Se asigură condiţii pentru Aeriseşte camera pacientului şi asigură
realizarea odihnei condiţiile de confort termic.
pacientului.
15.00 Se asigură un program Permite vizitarea pacientului de către rude
recreativ. şi prieteni.
Recomandă lecturi interesante şi jocuri.
18.00 Se asigură o alimentaţie Constată dacă pacientul are un apetit
adecvată. satisfăcător şi dacă se alimentează
Se efectuează tratamentul corespunzător stării sale de sănătate.
medicamentos. Administrează medicaţia conform
Se măsoară temperatura. indicaţiei medicului.

PLAN DE NURSING

30
Nevoia Semne de Obiectivele Intervenţiile Dimensiunil Evaluarea
de dependenţă Îngrijirii e
Îngrijirii

31
1. a respira Dispnee -înlăturarea *Măsurarea Bolnavul
anxietăţii; funcţiilor în starea
-restabilirea vitale; normală
respiraţiei. *Administrare Bolnav
a de O2 dependent
Bolnav
2. a mânca Inapetenţă Hidratarea şi Alimentaţia se dependent
şi a bea Senzaţie de remineralizare reechilibrează
vomă a -
Bolnav în
3. a elimina Scăderea Urmărirea şi Restabilirea stare
diurezei asigurarea unei diurezei normală
diureze -
normale Educativ şi Urmărirea
4.a se preventiv curbei
mişca şi a- - - - termice şi
şi menţine notarea ei
postura Asigurarea
5. a dormi Insomnie Recuperarea Psihoterapie Unei stări
Oboseală orelor de somn de confort
Nelinişte fizic şi
6. a se - - - psihic
îmbrăca -
7. a avea o Febră Combaterea Aplicarea unei -
temperatur Frison febrei şi pungi cu
ăa frisoanelor gheaţă şi
corpului în administrarea
limite de antitermice
normale
8. a-şi Nu-şi poate Păstrarea Toaleta la pat
păstra menţine curată a Folosirea
igiena singur corpului şi pudrelor şi a
corporală curăţenia combaterea unguentelor
edemelor
9. a evita Izolarea Păstrarea Asigurarea
riscul bolnavului regimului alimentaţiei
Liniştirea lui Psihoterapia
referitor la
alimentaţie
10.
a comunica
- - - -

32
 -
-
12. a avea - - - -
o ocupaţie Educativ şi
13. a se - - - preventiv
recrea
14. a învăţa - - -
să-şi
satisfacă
curiozitatea

CAZUL 2

33
I. DATE GENERALE DESPRE PACIENT

Numele şi prenumele: Enache Sorin

Sex: masculin
Starea civilă: căsătorit
Studii: Facultatea de Drept din Craiova
Ocupaţia: jurist
Religia: creştin ortodox
Vârsta: 50 de ani
Domiciliul: Com. Basarabi, Jud. Dolj
Locuieşte împreună cu soţia şi cu singurul copil al lor.

II. OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ

Alcool: da / nu / ocazional
Tutun: da / nu / ocazional
Droguri: da / nu / ocazional;
Cafea: da / nu / ocazional
Dieta: consumă foarte multe condimente
Greutatea: 75 kg ;
Înălţimea: 1,75 m;
T.A.: normală
Pulsul: normal
Semne particulare: inexistente
Alergii cunoscute: unele medicamente; reacţia apare la câteva minute.

III. STAREA DE DEPENDENŢĂ

Autonom - , semiindependent - , dependent da;

Proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară;
Stimulator cardiac din anul - ;
Lentile de contact / ochelari, dioptriile - ;
Afecţiuni care limitează activitatea: cardiace / respiratorii / locomotorii /
senzoriale / altele…

IV. ALTE PROBLEME DE SĂNĂTATE

Spitalizări anterioare pentru: apendicetomie şi hernie inghinală stângă.

Operaţii / intervenţii chirurgicale: da.
Tratamente prescrise: antibiotice, antiinflamatoare; urmate da/nu;
*Neagă faptul că membrii familiei ar avea boli infecto-contagioase sau de altă
natură.

34
Impresii din spitalizarea anterioară: este mulţumit de modul în care a fost
tratat.

V. PREZENTAREA CAZULUI

Momentul apariţiei: după 5 minute de la introducerea în organism a unei

substanţei medicamentoase, aspirina.
Data şi ora internării: 19.03.2015, ora 7.40.
Motivele internării:
 prurit la nivelul mâinilor cu tendinţa de generalizare;
 eritem ce acoperă tegumentele aproape în întregime;
 turgescenţa mucoaselor;
 strănut;
 manifestări asmatiforme (tuse, dispnee).
Examenul clinic general evidenţiază starea generală modificată:
 facies palid, cenuşiu;
 la nivelul tegumentelor sunt prezente pruritul, edemele şi
eritemele;
 mucoasele sunt congestive; turgescenţa mucoasei nazale
însoţită de strănut;
 ţesutul celular subcutanat e reprezentat normal;
 ganglionii limfatici nu se palpează;
 aparatul locomotor: integru funcţional, articulaţii libere
mobile;
 ţesutul muscular e dezvoltat conform vârstei;
 aparatul respirator: torace normal conformat, dispnee, tuse,
raluri bronhice;
 aparatul cardiovascular: şoc apexian în spaţiul V intercostal
stâng pe linia medioclaviculară stângă, cord în limite normale,
zgomotele cordului sunt rapide şi asurzite;
 aparatul digestiv: abdomen suplu, elastic, sensibil, tranzit
intestinal prezent şi uşor modificat, ficat şi splină în limite
normale;
 aparatul urogenital: loji renale libere, micţiuni spontane
fiziologice.
Examenul local evidenţiază la nivelul tegumentelor prurit; la început se
instalează la nivelul mâinilor, apoi se generalizează.
Datele de laborator:
*glicemie = 92 mg %;
*hematocrit = 45 %;
*uree = 36 mg %;
*VSH = 5 /11;
*hemoglobina = 14 %;

35
*leucocite = 7000;
*VDRL negative;
*densitatea urinei = 1.020
Diagnosticul: intoxicaţie medicamentoasă.
Conduita de urgenţă:
 pacientul este aşezat rapid în poziţie Trendelenburg (poziţia de şoc),
pentru a se împiedica ischemia şi leziunile cerebrale ireversibile;
 se administrează adrenalină 0,5-1 mg subcutanat;
 se administrează Hemisuccinat de hidrocortizon 250 mg intravenos în
ritm lent, ca doză de atac, se continuă până la doza de 500-1.000 mg în
24 de ore, intravenos, fracţionat sau în perfuzie;
 lichide volemice; în cazul hipovolemiei, se administrează substituenţi
coloidali de plasmă pentru creşterea volemiei: Dextran 70 în cantitate de
500-1.000 ml la care se adaugă o cantitate dublă sau triplă de ser
glucozat 5%;
 oxigenoterapie 6-8 l / minut prin sondă nazofaringiană;
 antihistaminicele (au rol preventiv): Romergan 50 mg (o fiolă) i.m.,
Feniramin 50 mg (o fiolă) i.v. sau Tavegyl 2 mg (o fiolă) în ritm lent i.v.;
 pacientul rămâne sub supraveghere clinică timp de 24 de ore, deoarece
şocul poate recidiva.

Starea generală a pacientului se ameliorează. Acesta este reţinut în spital

3-4 zile, fiind supravegheat permanent. După această perioadă este externat.

PLANUL ZILNIC DE ÎNGRIJIRE

36
 ORA ÎNGRIJIRILE SUGESTIILE PENTRU NURSE
ACORDATE

6.00 Se măsoară temperatura, Asistenta îl ajută pe pacient să ajungă la

pulsul, diureza şi se grupul sanitar sau îi aduce la pat urinarul.
notează.
6.30 Pacientul e ajutat să-şi Îi prezintă importanţa curăţeniei corporale
realizeze igiena corporală. zilnice.
8.30 Se asigură o alimentaţie Îi sugerează bolnavului să evite alimentele
adecvată. care ar putea redeclanşa alergia.
Îi recomandă alimente bogate în vitamine.
10.00 Se asigură condiţii pentru Îi vorbeşte despre importanţa orelor de
realizarea odihnei somn pentru organism.
pacientului.
12.00 Se efectuează tratamentul Îi explică motivele pentru care i se
medicamentos. administrează un anumit medicament.
Administrează medicaţia conform
indicaţiei medicului.
12.30 Se asigură o alimentaţie Îi recomandă alimente care conţin glucide,
adecvată. lipide, proteine, vitamine şi evitarea
acelora care îi pot provoca o alergie.
13.30 Se asigură condiţii pentru Aeriseşte camera pacientului şi asigură
realizarea odihnei condiţiile de confort termic.
pacientului.
15.00 Se asigură un program Permite vizitarea pacientului de către rude
recreativ. şi prieteni.
Recomandă lecturi interesante şi jocuri.
18.00 Se asigură o alimentaţie Constată dacă pacientul are un apetit
adecvată. satisfăcător şi dacă se alimentează
Se efectuează tratamentul corespunzător stării sale de sănătate.
medicamentos. Administrează medicaţia conform
Se măsoară temperatura. indicaţiei medicului.

PLAN DE NURSING
Nevoia Semne de Obiectivele Intervenţiile Dimensiunile Evaluarea
de dependenţă Îngrijirii Îngrijirii

37
1. a respira Dispnee -înlăturarea *Măsurarea Bolnavul
anxietăţii; funcţiilor în starea
-restabilirea vitale; normală
respiraţiei. *Administrarea Bolnav
de O2 dependent
Bolnav
2. a mânca Inapetenţă Hidratarea şi Alimentaţia se dependent
şi a bea Senzaţie de remineralizare reechilibrează
vomă a -
Bolnav în
3. a elimina Scăderea Urmărirea şi Restabilirea stare
diurezei asigurarea unei diurezei normală
diureze -
normale Educativ şi Urmărirea
4.a se preventiv curbei
mişca şi a- - - - termice şi
şi menţine notarea ei
postura Asigurarea
5. a dormi Insomnie Recuperarea Psihoterapie Unei stări
Oboseală orelor de somn de confort
Nelinişte fizic şi
6. a se - - - psihic
îmbrăca -
7. a avea o Febră Combaterea Aplicarea unei -
temperatur Frison febrei şi pungi cu
ăa frisoanelor gheaţă şi
corpului în administrarea
limite de antitermice
normale
8. a-şi Nu-şi poate Păstrarea Toaleta la pat
păstra menţine curată a Folosirea
igiena singur corpului şi pudrelor şi a
corporală curăţenia combaterea unguentelor
edemelor
9. a evita Izolarea Păstrarea Asigurarea
riscul bolnavului regimului alimentaţiei
Liniştirea lui Psihoterapia
referitor la
alimentaţie

10.
a comunica

38
11. a-şi - - - -
practica -
religia -
12. a avea - - - -
o ocupaţie Educativ şi
13. a se - - - preventiv
recrea
14. a învăţa - - -
să-şi
satisfacă
curiozitatea

CAZUL 3

39
I. DATE GENERALE DESPRE PACIENT

Numele şi prenumele: Ionescu Alexandru

Sex: masculin
Starea civilă: căsătorit
Ocupaţia: elev
Religia: creştin ortodox
Vârsta: 10 ani
Domiciliul: str. Calafat, Jud. Dolj
Locuieşte împreună cu părinţii şi cu cei doi fraţi ai săi.

II. OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ

Alcool: da / nu / ocazional
Tutun: da / nu / ocazional
Droguri: da / nu / ocazional;
Cafea: da / nu / ocazional
Dieta: alimentaţie echilibrată
Greutatea: 45 kg ;
Înălţimea: 1,57 m;
T.A.: normală
Pulsul: normal
Semne particulare: -

III. STAREA DE DEPENDENŢĂ

Autonom____, semiindependent____, dependent da;

Proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară;
Stimulator cardiac din anul - ;
Lentile de contact / ochelari, dioptriile - ;
Afecţiuni care limitează activitatea: cardiace/respiratorii/locomotorii/
senzoriale/altele …
Alergii cunoscute: la unele medicamente;

IV. ALTE PROBLEME DE SĂNĂTATE

Afecţiuni anterioare: rujeolă, la vârsta de 3 ani

Spitalizări anterioare pentru: -
Operaţii / intervenţii chirurgicale: nu.
Tratamente prescrise: - ; urmate da/nu;

40
*Neagă faptul că membrii familiei ar avea boli infecto-contagioase sau de altă
natură.
Impresii din spitalizarea anterioară: -

V. PREZENTAREA CAZULUI

Momentul apariţiei: după 2 minute de la momentul în care a fost muşcat de

un şarpe veninos.
Data şi ora internării: 6.04.2015
Motivele internării:
 pacientul a fost muşcat de un şarpe;
 durere intensă;
 greţuri;
 vărsături sangvinolente;
 tulburări de vedere;
Semne locale:
 la locul muşcăturii se pot observa 2-4 înţepături mai mari de la
dinţii şarpelui;
 durere intensă, arsură;
 eritem perilezional; la locul respectiv pielea se înroşeşte (spre
înnegrire), cu halou purpuriu, iar în mijloc musteşte o cantitate
mică de lichid cu tentă sangvinolentă (lichid tisular cu sânge
extravazat);
 edem care apare la 10 minute, se extinde foarte repede, într-o
oră putând să cuprindă întreg membrul.
Semne generale:
 slăbiciune, ameţeală, senzaţie de leşin;
 greţuri, vărsături sangvinolente;
 epistaxis.
Conduita de urgenţă
Tratamentul se instituie imediat, energic şi insistent, urmărind trei
scopuri.
1. Încetinirea ritmului de intrare în circulaţie a veninului depus local se obţine
prin următoarele măsuri de prim ajutor:
 Pacientul este culcat şi se încearcă liniştirea lui.
 Se aplică două garouri la câţiva centimetri superior şi inferior
muşcăturii, fără a opri circulaţia arterială. Ridicarea garoului se face
după o oră, dar nu total; se repune, distanţa dintre ridicări şi repuneri
creşte progresiv.
 În primele minute de la muşcătură s-a făcut o incizie (cu lungimea de 1-
2 cm, orientată în axul longitudinal al membrului, adâncă de 0,5-1 cm)
între cele două puncte care marchează muşcătura. Se aspiră lichidul

41
 (sânge şi venin) din plagă şi se face o excizie (scoaterea unei rondele de
tegument în jurul locului de înţepare) cu un diametru de 5-6 cm.
 se injectează în zona înţepăturii a unui vasoconstrictor diluat în
anestezic local, adrenalină cu Xilină;
 aplicări reci locale, pentru reducerea inflamaţiei, tumefacţiei şi
împiedicarea circulaţiei limfatice;
 se administrează Diazepam i.m. (10 mg) şi antialgice;

2. Inhibarea principiilor toxice ale veninului se obţine printr-un tratament

general (cei trei A: antivenin, antibiotic, antitoxină tetanică).
 se administrează antivenin, un ser polivalent sau Antiviperin s.c. 10 ml
i.v. în perfuzie (cu glucoză 5 %);
 se administrează antibiotice cu spectru larg;
 se administrează antitoxina tetanică;
 se interzice mobilizarea inutilă, agitaţia pacientului, acestea grăbind
resorbţia veninului.

42
 PLANUL ZILNIC DE ÎNGRIJIRE

ORA ÎNGRIJIRILE SUGESTIILE PENTRU NURSE

ACORDATE

6.00 Se măsoară temperatura, Asistenta îl ajută pe pacient să ajungă la

pulsul, diureza şi se grupul sanitar sau îi aduce la pat urinarul.
notează.

6.30 Pacientul e ajutat să-şi Îi prezintă importanţa curăţeniei corporale

realizeze igiena corporală. zilnice.

8.30 Se asigură o alimentaţie Îi sugerează bolnavului să evite alimentele

adecvată. care ar putea redeclanşa alergia.
Îi recomandă alimente bogate în vitamine.

10.00 Se asigură condiţii pentru Îi vorbeşte despre importanţa orelor de

realizarea odihnei somn pentru organism.
pacientului.
12.00 Se efectuează tratamentul Îi explică motivele pentru care i se
medicamentos. administrează un anumit medicament.
Administrează medicaţia conform
indicaţiei medicului.

12.30 Se asigură o alimentaţie Îi recomandă alimente care conţin glucide,

adecvată. lipide, proteine, vitamine şi evitarea
acelora care îi pot provoca o alergie.

13.30 Se asigură condiţii pentru Aeriseşte camera pacientului şi asigură

realizarea odihnei condiţiile de confort termic.
pacientului.
15.00 Se asigură un program Permite vizitarea pacientului de către rude
recreativ. şi prieteni.
Recomandă lecturi interesante şi jocuri.

18.00 Se asigură o alimentaţie Constată dacă pacientul are un apetit

adecvată. satisfăcător şi dacă se alimentează
Se efectuează tratamentul corespunzător stării sale de sănătate.
medicamentos. Administrează medicaţia conform
Se măsoară temperatura. indicaţiei medicului.

43
 PLAN DE NURSING

Nevoia Semne de Obiectivele IntervenţiileDimensiunile Evaluarea

de dependenţă Îngrijirii Îngrijirii
1. a respira Dispnee -înlăturarea *Măsurarea Bolnavul
anxietăţii; funcţiilor în starea
-restabilirea vitale; normală
respiraţiei. *Administrarea Bolnav
de O2 dependent
Bolnav
2. a mânca Inapetenţă Hidratarea şi Alimentaţia se dependent
şi a bea Senzaţie de remineralizare reechilibrează
vomă a -
Bolnav în
3. a elimina Scăderea Urmărirea şi Restabilirea stare
diurezei asigurarea unei diurezei normală
diureze -
normale Educativ şi Urmărirea
4.a se preventiv curbei
mişca şi a- - - - termice şi
şi menţine notarea ei
postura Asigurarea
5. a dormi Insomnie Recuperarea Psihoterapie Unei stări
Oboseală orelor de somn de confort
Nelinişte fizic şi
6. a se - - - psihic
îmbrăca -
7. a avea o Febră Combaterea Aplicarea unei -
temperatur Frison febrei şi pungi cu
ăa frisoanelor gheaţă şi
corpului în administrarea
limite de antitermice
normale
8. a-şi Nu-şi poate Păstrarea Toaleta la pat
păstra menţine curată a Folosirea
igiena singur corpului şi pudrelor şi a
corporală curăţenia combaterea unguentelor
edemelor
9. a evita Izolarea Păstrarea Asigurarea
riscul bolnavului regimului alimentaţiei
Liniştirea lui Psihoterapia
referitor la
alimentaţie

44
10.
a comunica
11. a-şi - - - -
practica -
religia -
12. a avea - - - -
o ocupaţie Educativ şi
13. a se - - - preventiv
recrea
14. a învăţa - - -
să-şi
satisfacă
curiozitatea

45
 CAPITOLUL IX
ROLUL |ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIRILE
ACORDATE BOLNAVILOR

Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor infirmiere în toate

serviciile de sănătate.

Trebuie menţionat că rolul asistentei medicale se schimbă de la un

deceniu la altul. Nu numai rolul ei se schimbă, dar şi situaţiile în care se
găseşte.

Rolul asistentei medicale constă în a "ajuta persoana bolnavă sau

sănătoasă să-şi câştige sănătatea (sau să o asiste în ultimele sale clipe) prin
îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singură dacă ar fi avut voinţa
sau cunoştinţele necesare".

Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii, a îngriji astfel

bolnavul să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil. Va ajuta bolnavul
să respecte prescripţiile terapeutice ale medicului.

Unii pot considera foarte limitat acest rol al asistentei medicale de a

suplini la bolnav ceea ce-i lipseşte pentru a fi complet întreg sau independent
din cauza slăbiciunii fizice, a lipsei de voinţă sau de cunoştinţă. Cu cât ne
gândim mai mult, cu atât rolul asistentei medicale este mai complex.

Asistentele medicale trebuie să înţeleagă foarte bine ceea ce vrea

pacientul şi care sunt nevoile sale pentru a se menţine în viaţă şi pentru a-şi
câştiga existenţa. Ea va fi pentru un timp: "conştiinţa celui lipsit de cunoştinţă,
dorinţa de a trăi pentru cel ce a gândit la suicid, membru pentru cel căruia i-a
fost amputat, ochiul pentru cel ce a orbit, mijlocul de locomoţie pentru copil,
cunoştinţe şi încredere pentru mama tânără, vocea celor prea slabi pentru a se
putea exprima".

Rolul ei este cu totul aparte deoarece fiind în locul unde este nevoie de
ea, poate dărui dragoste celor suferinzi. De mai multe ori, un zâmbet, o vorbă
bună, o ascultare sunt mult mai benefice decât un tratament complex.

În unităţile sanitare, în general se tratează suferinţa fizică, nepunându-se

mare preţ pe cea sufletească. Oamenii sunt nişte fiinţe minunate, de aceea

46
trebuie trataţi ca atare. Ei merită toată atenţia noastră şi tot efortul nostru,
trebuie îndreptat spre a-i aduce la starea de bine.

Viaţa oricărui cetăţean poate fi ameninţată la un moment dat, de o

suferinţă apărută brusc, care-l aduce într-o situaţie critică acută ce trebuie
rezolvată de serviciul sanitar cu promptitudine şi deosebită competenţă.

Asistenta medico-chirurgicală solicită zi şi noapte corpul sanitar.

Eficienţa asistenţei de urgenţă impune o muncă dusă în echipă, pentru a fi
eficientă, cere din partea fiecăruia multă dăruire, dar în acelaşi timp multă
responsabilitate. Spiritul acestei responsabilităţi cere la rândul ei conştiinţă şi
competenţă profesională, care să asigure pentru bolnavul de urgenţă, a cărui
viaţă este ameninţată a se sfârşi uneori în câteva zile, dar şi în câteva ore sau
minute chiar, aplicarea imediată a tuturor măsurilor terapeutice care să înlăture
cauzele care se opun supravieţuirii.

Competenţa corpului sanitar, pusă în valoare de o bună organizare şi

dotare a asistenţei de urgenţă, impune, din partea medicilor şi a cadrelor
medicale, o continuă pregătire şi perfecţionare.

47
 CONCLUZII

Şocul anafilactic are următoarele caracteristici:

 Prezentarea clinică polimorfă, în funcţie de simptomatologia
dominantă relevând mai multe forme de şoc anafilactic.

 Delimitarea etiopatogenică şi fiziopatologică a şocului

anafilactic în cadrul fenomenelor alergice este definită;

 delimitarea clinică pune, însă, probleme de nuanţare, deoarece

entităţile alergice comportă aspecte simptomatologice.

 Şocul anafilactic poate fi prevenit, prevăzut, dacă se cunosc

toate datele referitoare la bolnav.

 Cu toate că prezentarea clinică poate fi dramatică de la

început, reversibilitatea fenomenelor sub tratament este
spectaculoasă, mai ales când tratamentul se instituie imediat şi
corect.

 Bolnavul chiar cu o evoluţie bună trebuie urmărit atent în

următoarele ore, deoarece, şocul anafilactic poate recidiva.

 Şocul anafilactic ca urgenţă comportă şi aspectul medico-legal

al situaţiei, mai ales, în condiţiile unui tratament ambulatoriu.
De aceea, în situaţii neclare, este bine ca tratamentul să se facă
în condiţii de spitalizare.

 Evaluarea nevoilor pacienţilor solicită din partea cadrelor

medicale cunoştinţe profunde, supraveghere atentă, judecată
corectă, pentru a răspunde nevoilor individuale caracteristice
fiecărui bolnav.

48
 BIBLIOGRAFIE

ANGELESCU M., Folosirea raţională a antibioticelor, Editura Medicală,

Bucureşti, 1971
ANGHEL I., Tehnica îngrijirii bolnavului chirurgical, I.M.F., Bucureşti,
1975
BORUNDEL C., Medicină internă pentru cadre medii, Editura All,
Bucureşti, 2000
GHIOREN M., Imunologie pentru chirurgi şi anestezişti, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1983
CÂRSTEA M., Fiziopatologia generală a reacţiilor alergice, Editura
Academiei, Bucureşti, 1995
ENĂCHESCU M., Cartea medicului de medicină generală, Editura
Medicală, Bucureşti, 1972
MOGOŞ G., Urgenţe în medicina internă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1970
TITIRCĂ L., Urgenţele medico-chirurgicale, Sinteze pentru cadre medii,
Editura Medicală, Bucureşti, 1989
ZEANĂ C., Imunologie clinică, Editura Medicală, Bucureşti, 1980

49