Feocromocitomul

Feocromocitomul este o formaţiune tumorală rară (aproximativ 0.1% din

numărul total de tumori), producătoare de catecolamine localizată  la nivelul
glandei suprarenale. Feocromocitomul se dezvoltă în celulele speciale
cromafine denumite şi feocromocite, localizate în porţiunea
medulosuprarenală (aproximativ 20%) a glandei adrenale. Aceste celule
secretă anumiţi hormoni, precum adrenalina sau epinefrina şi noradrenalina
sau norepinefrina, care au rol important în reacţia “fugă sau luptă” a
organismului faţa de anumite ameninţări. Reglează in principal frecvenţa
cardiacă, presiunea sanguină sau nivelul glicemiei.
Aproximativ un sfert din pacienţi dezvoltă o astfel de formaţiune în afara
glandelor suprarenale, mai exact la nivelul celulelor cromafine de la nivelul
paraganglionilor sistemului nervos. Poate să apară oriunde de la baza
creierului până la vezică urinară. Este denumit  feocromocitom extra-
suprarenalian sau paragangliom. Feocromocitomul în 90% din cazuri este
benign, şi poate avea dimensiuni  variabile. Foarte rar este malign, iar
celulele canceroase se pot răspândi în alte regiuni ale corpului determinând
metastaze, în special la nivelul sistemului limfatic, oaselor, ficatului sau
plămânilor. De obicei afectează o singură glandă, dar poate fi prezentă şi 
afectarea bilaterală. Feocromocitomul apare cel mai frecvent la persoanele cu
vârsta cuprinsă între 20 şi 50 de ani,dar poate fi întâlnit la orice vârstă,
inclusiv la copii, caz în care pot fi afectate ambele glande.

Cauze feocromocitom:

Majoritatea cazurilor de feocromocitom apar spontan, neavând o cauză foarte

bine cunoscută. Se cunosc însă o serie de factori de risc care favorizează
dezvoltarea  acesteia:
-dieta bogată în alimente care contin mangan: afine, banane, ananas, nuci,
legume verzi , ghimbir.
-deficit de fier: utilizat de glandele adrenale pentru a produce catecolamine.
In lipsa acestui element nivelul de hormoni scade, ceea ce favorizează
dezvoltarea tumorii care, la rândul ei va secreta catecolamine.
-deficit de cupru: utilizat de organism pentru degradarea catecolaminelor, în
lipsa căruia nivelul hormonilor  va fi crescut.
-ereditatea; în aproximativ 30% din cazuri această afecţiune apare în urma
unor mutaţii genetice. Au fost identificate 9 gene care pot suferi mutaţii ,
determinând apariţia tumorii: RET, VHL, SDHA, SDHB, SDHC, SDHD, SDH5,
TMEM127, MAX.
Formele moştenite sunt asociate cu următoarele  sindroame familiale:
-neoplazie endocrină multiplă tip 2 (MEN II) –cuprinde feocromocitom,
carcinomul de tiroidă, hiperparatiroidism primar.
-neoplazie endocrină multiplă tip 3 (MEN III)-cuprinde feocromocitom,
carcinom medular de tiroida, neurinoame mucoase multiple,
ganglioneuromatoza intestinala.
In cazul acestor 2 sindroame, MEN II şi MEN III a fost depistată o mutaţie la
nivelul proto-oncogenele RET, gene din celulele normale implicate în controlul
creşterii, proliferării şi diferenţierii celulare normale ale organismului.
Jumătate din aceşti pacienţi dezvoltă feocromocitom.
-sindromul Hippel-Lindau-cauzat de o mutaţie genetică la nivelul
cromozomului 3; cuprinde feocromocitom, paragangliom, carcinom renal,
cancer pancreatic, chisturi pancreatice şi renale, chistadenoame epedidimale,
tumori ale sistemului nervos central (hemangioblastom), tumori oculare.
-neurofibromatoza  tip 1 ( NF1)-cauzată de o mutaţie genetică la nivelul
cromozomului  17 şi cuprinde tumori benigne la nivel cutanat, pete
pigmentare tegumentare de culoare cafenie, tumori oculare. Doar 5% din
aceşti pacienţi au feocromocitom sau paragangliom.

Simptome  feocromocitom:

Această afecţiune determinând o hipersecreţie de catecolamine, manifestările

sunt în general reprezentate de exacerbarea acţiunilor adrenalinei şi
noradrenalinei, şi depind mai puţin de dimensiunile tumorii. In forma clasică,
feocromocitomul se manifestă sub formă de crize caracterizate prin prezenţa
a patru simptome şi anume: cefalee, palpitaţii, diaforeza,  hipertensiune .
Frecvenţa crizelor variază; pot să apară o dată pe lună sau de mai multe ori
pe zi, cu o durată de la câteva secunde până la câteva ore. Odată cu trecerea
timpului se remarcă o creştere a frecvenţei cu care apar aceste crize, precum
şi a severitătii  cu care simtomele se manifestă. In unele cazuri crizele lipsesc,
singura manifestare fiind hipertensiunea care se menţine la valori ridicate.
Se remarcă faptul ca semnele şi simtomele bolii variază, subliniind efectele
celor doi neurohormoni:  adrenalina şi noradrenalina asupra metabolismului şi
hemodinamicii organismului. Hipersecreţia de noradrenalina este
răspunzătoare mai ales de manifestările cadiovasculare: hipertensiune,
tahicardie, care împreună cu o slabă eliminare a urinei caracterizează evoluţia
,,critică” a feocromocitomului. Adrenalina are predominant efecte metabolice,
în special  creşterea glicemiei prin glicogenoliză hepatică şi musculară, cu
eliberarea moleculelor de glucoză în sânge. Adrenalina determină şi creşterea
metabolismului bazal, care alături de frisoane şi stare de anxietate
caracterizează evolutia ,,stabilă” a bolii. Alte manifestări:  tremurături,
paloare facială, dispnee, greaţă, slăbiciune, ameţeli, dureri epigastrice,
toracice,  constipaţie, scădere în greutate, creştere a temperaturii corporale,
convulsii. Există anumiţi factori care pot declanşa apariţia crizelor şi anume:
palparea tumorii, modificări posturale, traumă, consumul excesiv de alimente
şi băuturi ce conţin tiramina, aminoacid ce determină creşterea secreţiei de
adrenalină.
Diagnostic feocromocitom:

Diagnosticul prompt este important. Persistenţa unor valori ridicate ale

tensiunii arteriale în ciuda unui plan de tratament, nu ridică neapărat
suspiciunea de feocromocitom, deoarece cei mai mulţi pacienţi hipertensivi nu
suferă de tumori adrenale. In schimb asocierea acestui simtom cu cefalee şi
palpitaţii, atrage atenţia asupra acestei afecţiuni. Diagnosticul medical trebuie
susţinut atât de investigaţii biochimice şi imagistice, cât şi de determinarea
istoricului familial al pacientului în feocromocitom, sau istoricul familial în
afecţiuni genetice precum: MEN II, VHL, NF1.
1.Testele de laborator utilizate in diagnostic sunt:
-dozarea plasmatică a catecolaminelor şi a metanefrinelor libere plasmatice.
Metanefrinele sunt produşi de metabolism ai acestor hormoni, secretaţi în
acelaşi timp cu catecolaminele de către feocromocitoame.
-dozarea urinară a catecolaminelor şi metanefrinelor din urina colectată în 24
de ore.
Prezenţa afecţiunii este caracterizată printr-un nivel crescut de noradrenalină
şi adrenalină, precum şi a metanefrinei.
2.Teste imagistice pentru localizarea tumorii, efectuate după ce testele
biochimice au confimat prezenţa tumorii:
-ecografie
-computer tomograf-CT
-tomografie axială computerizată-TAC-permite evidenţierea
feocromocitoamelor medulare.
-rezonanţa magnetică nucleară-RMN-preferat în cazul copiilor şi femeilor
însărcinate sau celor care alaptează.
-scintigrafia cu metaiodobenzilguanidină (MIBG)-evidentiază celule cu granule
catecolaminice;.
-scintigrafie cu radionucleizi-detectează receptori de somatostatină.
–PET cu fluorodeoxiglucoza (FDG)-evidentiază ţesut activ metabolic.
3.Teste genetice pentru a exclude un sindrom familial:
-detectarea parathormonului seric simultan cu nivelul calciului seric-
hiperparatiroidism primar, nivelul calcitoninei serice-carcinom medular
tiroidian
-detectarea de mutaţii ale genelor de supresie a tumorilor.
4.Examen histopatologic-pune diagnosticul de certitudine.
Feocromocitomul poate fi descoperit accidental în timpul investigaţiilor
destinate depistării altor afecţiuni.
Există o serie de factori care pot influenţa rezultatele analizelor precum:
-stress-ul psihic-poate cauza nivele crescute de metanefrină care pot
determină rezultate fals positive.
-consumul de etanol sau unele medicamente administrate cum sunt
antidepresivele, amfetamine.
Tratament feocromocitom:

Fiind o afecţiune ameninţătoare de viaţa, netratată duce la afectarea gravă a

organismului în special a sistemului cardiovascular, rinichilor şi a creierului.
Printre complicaţii se numară: infarct miocardic, accident vascular cerebral,
insuficienţă renală, alterări ale nervilor optici, detresa respiratorie acuta,
psihoza, diabet zaharat, intoleranta la carbohidrati datorita scăderii nivelului
de insulină, moarte prematură. Tratamentul hipertensiunii care are rolul de a
preveni complicaţiile constă în administrarea de Alfa-blocante şi Beta-
blocante. In cazul în care tumora este benignă tratamentul de elecţie constă
în îndepartarea chirurgicală a acesteia. Procedura poate fi realizată 
laparoscopic sau printr-o operaţie deschisă. In urma acestei intervenţii
nivelele de adrenalină şi noradrenalină revin la normal. Se va indepărta
întreaga glanda adrenală sau doar formaţiunea tumorală.
Preoperator medicul va prescrie pacientului medicamente care au ca efect
blocarea acţiunii nivelului excesiv de adrenalină şi prevenirea unei  crize
hipertensive în timpul operaţiei. Aceste medicamente sunt reprezentate de 
Alfa-blocante care au rol în  îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi scăderea
presiunii arteriale. După aproximativ o săptămână se administrează şi
medicamente Beta-blocante cu rol în controlul frecvenţei cardiace. Intervenţia
chirurgicală se poate efectua după cel puţin o lună şi jumătate de tratament.
In lipsa unei pregătiri preoperatorii adecvate, complicaţiile intraoperatorii
precum şi mortalitatea au o rată ridicată. In situaţia unei formaţiuni maligne,
intervenţia chirurgicală va îndeparta tumora şi ţesutul canceros. Ulterior
tratamentul trebuie completat cu radioterapie sau chimioterapie. O procedura
mai nouă, respectiv terapia ţintită asupra celulelor canceroase, constă în
administrarea de medicamente care inhibă funcţia moleculelor care
promovează creşterea şi răspândirea celulelor canceroase. Postoperator se
recomandă monitorizarea atentă pacientului şi urmărirea regulată a valorii
presiunii arteriale.

Prognostic feocromocitom:

Pacienţii cu forme maligne au un prognostic vital diferit în funcţie de

localizarea metastazelor, aceştia având o speranţa de viaţă cuprinsă între 2 şi
20 de ani. In formele benigne îndepartarea chirurgicală a tumorii are efect
curativ, iar hipertensiunea se normalizează. Cu toate acestea aproximativ
30% din pacienţi prezintă o persistenţa a  presiunii sanguine la valori
crescute. Recuperarea variază în funcţie de complexitatea intervenţiei,
prezenţa sau absenţa complicaţiilor. Aceasta durează între 2-4 săptămâni în
cazul unei laparoscopii şi 3-6 săptămâni în cazul unei intervenţii deschise.
Recidiva apare în 17% din cazuri. Nu există în momentul de faţa metode care
să împiedice recurenţele sau malignizarea. In orice caz  se recomandă
investigaţii periodice şi monitorizarea atentă.
Există unele situaţii speciale: feocromocitomul poate afecta şi femeile
insărcinate. In acest caz administrarea de medicamente L-blocante trebuie
instituit cât mai rapid. Rezecţia tumorii prin laparoscopie se poate face doar în
primele 2 trimestre de sarcina. In cel de-al treilea trimestru de sarcină nu se
poate interveni chirurgical deoarece dimensiunile uterului fac abordarea
abdominală dificilă şi împiedică accesul la nivelul tumorii.  Protocolul
presupune monitorizarea atentă a gravidei, până când fătul ajunge la
maturitate. Se recomandă naşterea prin cezariană deoarece naşterea
vaginală poate creşte riscul mortalităţii. Tumora poate fi îndepartată odată cu
efectuarea cezarienei sau postpartum.