1.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Otita este o inflamație a urechii, însoțită de dureri puternice la nivelul urechii și, uneori, la nivelul
capului sau frunții. Un sindrom al otitei este inflamația urechii medii, care are loc în urma infectării
cu microorganisme patogene. Poate fi externă, dacă afectează conductul auditiv, sau medie, dacă
infecția se localizează în zona timpanului.

2. CLASIFICARE

Se disting, în funcție de localizare:

a. otită externă sau otita externă difuză, care reprezintă inflamația conductului auditiv extern.
se manifestă prin mâncărime în conductul auditiv extern, o senzație de tensiune și căldură la
nivelul conductului;
b. otită medie, inflamația urechii medii; apare frecvent la copii mici din cauza particuaritățior
anatomice ( trompa lui Eustachio este largă, orizontală și scurtă), poziției orizontale a
copilului și imunodificiența fiziologică.
i. otită medie acută, de regulă de origine virală sau bacteriană, care este însoțită
de durere și febră;
ii. otită medie cronică,
iii. otită medie supurată cronică:
 forma benigna sau mezotimpanită asociată cu perforația timpanului
(mezoepitimpanală), otoree cronică, hipoacuzie de transmisie, distrucții
osiculare fără osteoliză;
 forma malignă: epitimpanita sau epimezotimpanita - prezintă perforația
timpanului (epitimpanita), otoree purulentă, polip, colesteatom, distrucții
osiculare cu osteoliză;
c. otită internă labirintită - prezintă inflamația labirintului. Infecția ajunge în labirint prin
intermediul ferestrelor ovală sau rotundă.

a. OTITA EXTERNĂ

Otita externă este o afecțiune frecventă în sezonul estival și este inflamația conductului auditiv
extern și/sau pavilionului auricular.
Simptome si semne:
 durere intensă inițial discontinuă (junghi) , ulterior devenind continuă , exacerbată nocturn
sau la atingerea pavilionului sau tragusului (cartilajul din fața conductului auditiv), se poate
extinde și la structurile din jur;
 înfundarea urechii;
 scăderea auzului;
 tumefierea zonelor vecine;
 secreții purulente în conduct;
 uneori febră și stare generală alterată
Cauza este reprezentată de alterarea barierei de protecție formată din pielea intactă și pelicula
de cerumen din conductul auditiv extern care favorizează multiplicarea germenilor care în mod
normal colonizează tegumentul: bacterii (stafilococi, streptococci, enterococci, E. c. , piocianic ) și
ciuperci (candida, aspergilus).
Condițiile care predispun la apariția otitei externe sunt:
 înotul, mai ales în apele clorinate;
 eczemele cronice;
 utilizarea bețișoarelor de ureche – crează mici leziuni care sunt porți de intrare pentru bacterii
și ciuperci;
 afecțiuni care scad imunitatea: diabet zaharat, tuberculoză, cancere, HIV, tratamentul cu
cortizon;
 sarcina;
 spălatul în ureche cu săpun, șampon, spirt sau orice altă modalitate de îndepărtare excesivă a
cerumenului.
În concluzie, umezeală din conduct macerează pielea creind porți de intrare pentru bacteri și ciuperci.

Tratamentul otitei externe de cauza bacteriană depinde de severitatea inflamației :

o Local: aspirații zilnice, mese cu rivanol și instilații auriculare cu solutii cu antibiotic
o General: antiinflamator și antibiotic oral (de obicei ciprofloxacin, exceptând gravidele
la care se recomandă augmentin sau zinnat)
Reabilitarea auzului se produce treptat, pe măsura ce scade inflamația locală (stenoza
conductului și producerea de secreții).
La pacienții imunodeprimați otita externă poate avea caracter malign, cu evoluție fulminata,
stare generală alterată, necesitând spitalizare și tratament perfuzabil .
Otita externă micotică ( infecția cu ciuperci ) se manifestă prin prurit intens și ureche înfundată (se
formează un dop din micelii și celule descuamate ). Tratamentul presupune toaletă auriculară
riguroasă prin aspirații zilnice și instilații de soluții antimicotice (clotrimazol, exoderil). Nu necesită
tratament antimicotic general decât în caz de imunosupresie.
Otita externă mixtă asociază infecția bacteriană cu cea micotică și se manifestă prin durere, prurit
și tumefacție locală. Necesită tratament antibiotic, antimicotic și antiinflamator .
Diagnosticul diferențial se face cu următoarele afecțiuni :
 Artrita temporo-mandibulară – inflamația articulației dintre osul temporal și mandibulă, se află
anterior de conductul auditiv extern;
 Faringo-amigdalite, amigdalite acute – ele determină frecvent otalgii reflexe ( durere iradiată la
ureche );
 Nevralgii;
 Afecțiuni dentare;
 Otită medie acută (inflamația urechii medii);
 Otomastoidită acută (inflamația urechii medii extinsă la mastoidă – osul din spatele urechii).
 b. OTITA MEDIE

Otita medie reprezintă inflamația timpanului și a cavitătii timpanice; cavitatea timpanică este o
cămăruță mică, situată în spatele timpanului, în mod normal plină cu aer. In otita aceasta se umple cu
lichid (ser, mucozități sau puroi).
i. Otita medie acută
Exista 3 forme principale:

Otita medie acută sero-mucoasă

Apare frecvent în cadrul rinofaringitelor (răcelile obișnuite). Se produce prin inflamarea și

obstrucția trompei Eustachio (canalul care face legătura între urechea medie și faringe), din cauza
obstrucției nazale, a secrețiilor nazale și faringiene și a inflamării faringelui.. Urechea medie se umple
de mucozități, fără infecție bacteriană.
Simptome și semne:
 senzație de înfundare, de plenitudine auriculară;
 dureri ușoare și trecătoare de ureche;
 pot aparea zgomote în urechi de tonalitate gravă;
 pacientul iși aude propria voce în ureche (autofonie)
 context de răceala sau context de variație bruscă a presiunii atmosferice (exemplu: la
aterizarea avionului);
Tratament: este reprezentat de tratamentul răcelii: antiinflamatoare orale, dezobstruante și
dezinfectante nazale, mucolitice. Nu sunt necesare antibioticele. Otita medie acută sero-mucoasă
cedează într-un timp variabil, de la câteva zile la câteva săptămâni, menținându-se de multe ori și
după vindecarea răcelii.

Otita medie acută congestivă

In 4 din 5 cazuri are etiologie virală; în 1 din 5 cazuri reprezintă primul stadiu al otitei
bacteriene.
Apare în timpul răcelilor (rinofaringitelor). dar și in timpul expunerii directe la frig sau aer
condiționat, pe un fond de răceală chiar și ușoară.
Simptome și semne:
 durere de ureche moderată sau intensă;
 scădere ușoară a auzului;
 simptomele răcelii (dureri în gât, nas înfundat); există și otite congestive fără simptome clare
de răceală (exemplu: doar dureri ușoare în gât)
 nu există durere la apăsarea pe ureche și nici la masțicație;
 durerea cedează destul de ușor la antalgice orale sau la picături otice antalgice
Tratament: picături auriculare cu soluții antiinflamatoare, dezinfectante și anestezice;
antiinflamatoare orale; dezobstruante și dezinfectante nazale. Acest tip necesită supraveghere și
consult la fiecare 24-48 ore, având în vedere posibilitatea progresiei către otită bacteriană (supurată).
Nu sunt necesare antibioticele (decât în cazul progresiei către otita bacteriană).

Otita medie acută bacteriană

Apare tot în context de răceala (rinofaringită) ; simptomatologia este însa mult mai pregnantă.
Etiologia este bacteriană: în principal Streptococcus pneumoniae (40%), apoi haemophilus
influenzae și moraxella catarrhalis.
Simptome și semne:
 durere de ureche intensă, profundă, adeseori pulsatilă;
 durerea cedează greu sau doar pentru scurt timp la antalgice (uneori deloc);
 hipoacuzie (ureche infundată semnificativ);
  febra este prezentă frecvent (la copii apare întotdeauna);
 timpanul este intens roșu și bombează; dacă se instituie tratamentul adecvat, timpanul se
vindecă fără să se perforeze și nu apare scurgerea din ureche; dacă se amână tratamentul,
timpanul se perforează, apare scurgerea de secreții din ureche (otoree) și durerea în acest
moment cedează, aceasta neînsemnând însă și cedarea infecției.
Tratament: este atât general cât și local Tratamentul general cuprinde antibiotice oral sau injectabil
(10 zile), antiinflamatoare orale, dezobstruante și dezinfectante nazale. Local: aspirare secreții otice
(în caz ca apar prin perforarea timpanului); mesa din tifon în conductul auditiv (cu rivanol sau soluție
cu antibiotic ne-ototoxic). Este necesar control la 24-48 ore în primele zile, pentru supravegherea
efectului tratamentului; în caz ca nu sunt semne de ameliorare, se practică o mică intervenție
chirurgicală, timpanotomia, prin care se efectuează o mica incizie în timpan în scopul evacuarii
secrețiilor purulente. De asemenea, se poate practica și prelevarea de culturi din secreția otică pentru
aflarea tipului de microb și a sensibilității la antibiotice.
ii. Otita medie cronică

Otita medie cronică este inflamația sau infecția urechii mijlocii ce persistă sau reapare la
anumite intervale de timp. Ea se declansează atunci când fluidul din spatele timpanului nu este
eliminat.
Cauze
Acest lucru se întâmplă în cazul în care trompa lui Eustachio se blochează în mod repetat (sau
rămâne blocată pe perioade mai lungi), ca urmare a alergiilor, infecțiilor, traumatismelor urechii sau
inflamarea țesutului limfatic.
Atunci când urechea mijlocie este infectată cu bacterii (sau, ocazional, cu viruși) este destul
de grav. Această infecție se poate răspândi în osul mastoid din spatele urechii (mastoidita), sau fluidul
existent în această zonă poate crea o presiune ce afectează timpanul.
O infecție cronică a urechii poate fi mai dăunătoare decât o infecție acută pentru ca efectele
acesteia sunt prelungite sau repetate, putând cauza daune permanente ale urechii.
Cu toate acestea, simptomele infecției cronice sunt mai puțin severe, astfel încât boala poate
rămâne neobservată și netratată pentru o perioadă îndelungată.
Infecțiile urechii sunt mai frecvente la copii, pentru că, în cazul lor, trompa lui Eustachio este
mai scurtă și mai îngustă.
Simptome și semne:
 disconfort sau durere de obicei ușoară a urechii, resimțită ca o presiune;
 fluid sub forma de puroi în ureche;
 pierderea auzului.
Tratament: în cazul în care medicul consideră ca infecția este cauzată de o bacterie, pot fi prescrise
antibiotice. Acestea pot fi necesare chiar și pentru o perioadă mai lungă de timp, sub formă de
comprimate sau sub formă de picături pentru ureche în cazul în care există o gaură în timpan.
Pentru a elimina țesutul inflamat pot fi necesare și intervenții chirurgicale pentru a permite trompei
lui Eustachio să funcționeze corespunzător. Chirurgul poate face o deschidere în timpan pentru a
permite scurgerea lichidului acumulat. Aceasta interventie se numeste miringotomie.Intervențiile
chirurgicale pentru a repara timpanul perforat pot preveni apariția altor infecții cronice ale urechii.
iii. Otita medie supurată cronică

Otita medie supurată cronică este o complicaţie a otitei medii supurate acute, favorizată de
lipsa unui tratament corespunzător, din cauza terenului slăbit (diabet, sifilis, tuberculoză, bolnav tarat
cu boli de ficat, rinichi, inimă, boli infecţioase) sau din cauza virulenţei deosebite a microbilor.
Urechea externă este formată din pavilionul auricular și conductul auditiv extern; urechea
medie este formată din căsuța timpanului ce conține lanțul osicioarelor auditive: ciocanul, nicovala,
osul lenticular și scărița, căreia îi sunt anexate trompa Eustachio ce o leagă de faringe și sistemul de
cavități aeriene mastoidiene; urechea internă este formată din cavități osoase (labirintul osos) tapetate
la interior de țesuturi moi (labirintul membranos), în care se găsesc organele senzoriale (analizatorii
periferici) ale auzului și echilibrului .
 În otita medie, cavitatea timpanului, situată în spatele timpanului și
care în mod normal este umplută cu are, se umple cu lichid (ser, mucozități sau puroi).
Otita medie cronică, aşa cum am precizat anterior, este o complicaţie a otitei medii supurate
acute. Există o formă simplă, aşa-zisa otoree tubară sau mezotimpanită (care nu dă complicaţii grave)
şi o formă gravă, otoreea malignă (care necesită supraveghere şi tratament medical de specialitate),
ce generează complicaţii grave, mortale.
Simptome și semne:
Otoreea tubară. Se manifestă sub forma unei scurgeri gălbui auriculare, nemirositoare,
intermitentă, ce prin uscare produce coji pe pereţii conductului. Este provocată de infecţii acute rino-
faringiene sau de pătrunderea apei în ureche (toaletă zilnică, spălare pe cap, scăldat în apă etc.). Când
urechea se usucă şi secreţia dispare, auzul de obicei diminuă, bolnavul având rareori dureri sau jenă
auriculară, scăderea de auz fiind moderată. Uneori secreţia auriculară infectează pielea conductului
şi atunci apar dureri caracteristice otitei externe. În timp, leziunile urechii medii se asociază cu
leziunile urechii interne (aşa-zisa timpano-labirinto-scleroză), cu agravarea consecutivă a surdităţii,
boala nedând alte complicaţii.
Otoreea malignă. Forma gravă de otită cronică, otoreea malignă se manifestă prin scurgeri
auriculare permanente, mirositoare, fetide chiar, însoţite de scăderea progresivă a auzului şi, în
perioadele de acutizare, de dureri în ureche cu iradiere în jumătatea de aceeaşi parte a capului,
senzaţie de plenitudine, bătăi sincrone cu pulsul în ureche, mai ales noaptea. În secreţia auriculară
pot apărea urme de sânge (mărturia unor leziuni osteitice şi polipoase), lamele albe strălucitoare ca
paietele, care sunt foiţe de colesteatom. Acesta este o tumoare formată prin descuamări succesive ale
epiteliului de înveliş ale cavităţilor urechii medii, ce se dispun întocmai ca foiţele unui bulb de ceapă,
centrul fiind format dintr-o aglomerare de cristale de acizi graşi, colesterol, epitelii degenerate,
microbi sub forma unei magme fetide. Se dezvoltă excentric şi prin periferia sa comprimă şi erodează
osul, descoperind meningele, creierul sau cerebelul, nervul facial, labirintul, sinusul venos lateral,
provocînd complicaţii redutabile, ce definesc caracterul malign al acestei supuraţii cronice
auriculare. Radiografia evidenţiază distrugerile osoase provocate de colesteatom sub forma unor pete
transparente cu periferia netă, ca trasă cu compasul.
Prognosticul vital este rezervat, tocmai datorită posibilităţii apariţiei acestor complicaţii, care
survin mai ales cu ocazia unei reacutizări a infecţiei.
Tratament:
Otoreea tubară. Tratamentul constă în administrarea de dezinfectante nasofaringiene (fedrocaină,
mentorin, 5-6 picături, de 3-4 ori pe zi), inhalaţii cu soluţie sau tablete de inhalant sau alcool mentolat
2-4%, 1 linguriţă la 1 litru de apă în clocot şi spălături auriculare cu acid boric 3% simplu sau
combinat cu apă oxigenată, în părţi egale, alternativ cu soluţie Rivanol 1%0, instilaţii cu soluţie de
alcool boricat 4%, 15-20 picături de 3 ori pe zi, pulverizare cu acid boric simplu sau iodat 1-2%,
pulverizare cu antibiotice conform datelor din antibiograma secreţiei auriculare, instilarea locală de
soluţie de antibiotice cu ser fiziologic, streptomicină simplă sau asociată cu hidrocortizon, 5-6 zile,
câte 10 picături, de 3 ori pe zi, sau cloramfenicol 2% în alcool 70°, câte 10 picături de 3-4 ori pe zi).
Procesul de uscare al urechii este favorizat de înlăturarea cauzelor de obstrucţie nazală şi a
focarelor de infecţie din vecinătate (vegetaţii adenoide, deviaţii de sept nazal, hipertrofie de cornete,
amigdalite, rinosinuzite etc.).
Eşecul tratamentului conservator impune intervenţii chirurgicale limitate, cu conservarea
structurilor funcţionale ale urechii pentru menţinerea auzului.
Otoreea malignă.Tratamentul curativ presupune existenţa unui medic specialist care să conducă şi
să supravegheze îndeaproape evoluţia otitei. Se fac băi auriculare cu soluţie de acid boric 3 %, simplu
sau amestecat în părţi egale cu apă oxi¬genată, de 5 - 6 ori pe zi, urmate de instilaţii locale cu alcool
boricat 4% (20 de picături, de 2-4 ori pe zi), efectuate de bolnav sau aparţinătorii acestuia. Medicul
specialist face spălături blânde, fără presiune, cu ser fiziologic steril, după o prealabilă anestezie
locală cu xilină 2% sau cocaină 5% (câteva pică¬turi instilate în ureche cu 10 minute înainte) sub
optică măritoare (microscop operator ORL). Aceste spălături auriculare cu medicamentul la
temperatura corpului (37°), pentru a evita iritaţia labirintului şi apariţia unui sindrom vertiginos, sunt
urmate de aspiraţia resturilor de colesteatom şi a puroiului din ureche (tot sub optică măritoare -
microscop operator ORL) şi instilarea locală, după uscarea urechii, de antibiotice, hidrocortizon,
enzime proteolitice (alfachimiotripsină) etc. În cazul iminenţei sau apariţiei unei complicaţii, sau la
bolnavii care lucrează în locuri îndepărtate de un centru medical încadrat cu un specialist ORL se
recomandă tratamentul chirurgical. Acesta urmăreşte înlăturarea leziunilor osteitice,
colesteatomatoase şi polipoase auriculare, cu transformarea urechii medii şi apofizei mastoide într-
o cavitate unică ce comunică larg cu exteriorul, uşor accesibilă drenajului şi supravegherii.
Tehnicile chirurgicale şi medicamentele moderne permit un sacrificiu osos minim, asociat cu
eliminarea completă a leziunilor (controlul sub microscop operator ORL) şi reconstrucţia în acelaşi
timp operator sau într-un timp ulterior a structurilor funcţionale auriculare (timpan, lanţ osicular, tubă
Eustachio, ferestre) în vederea ameliorării auzului (tehnici de timpano-plastie).

c. OTITA INTERNĂ LABIRINTITĂ

Labirintită este o afecțiune a urechii interne, fiind determinată de inflamația și umflarea

labirintului, un element al urechii interne ce intervine în menținerea echilibrului.
Aceasta afecțiune poate cauza apariția bruscă a amețelii, precum și pierderea temporară
a auzului sau senzația de „pocnituri” în ureche. Labirintită se mai numește și neuropatie
vestibulară, având simptome și tratament identice.
Care sunt cauzele labirintitei?
Cauzele labirintitei nu sunt bine cunoscute. Aceasta poate să apară în urma unei infecții
virale sau, mai rar, a unei infecții bacteriene. De cele mai multe ori, este declanșată de o infecție
a tractului respirator superior, precum o răceala sau gripă. Mai rar, labirintita poate să apară
după o infecție a urechii medii.
Infecția cauzează inflamația nervului vestibular. Acest lucru face ca nervul să trimită
semnale incorecte către creier, precum mișcări ale corpului. Insă alte simțuri (precum văzul) nu
detecteaza aceeași mișcare. Confuzia semnalelor poate determina apariția amețelilor sau
pierderea echilibrului.
Simptomele labirintitei
Principalul simptom al labirintitei este amețeală sau senzația ca „totul se învârte”.
Această senzație poate determina tulburări de mers. Trebuie reținut ca amețeală poate fi cauzată
de multe alte boli, nu doar de labirintită.
În labirintită, amețeala apare fără avertizare. De cele mai multe ori, se declanșează la 1-
2 săptămâni după ce ați avut o răceală sau gripă. Poate fi destul de severă încât să producă
vărsături sau alte tulburări gastrointestinale. Vertijul dispare, de multe ori, după câteva zile sau
săptămâni. Însă, chiar și după acest timp, este posibil să prezentați încă acest simptom uneori,
mai ales dacă vă mișcați brusc.
De asemenea, labirintita poate cauza scăderea auzului și tinitus („zgomote” în urechi).
De cele mai multe ori, aceste simptome nu durează mai mult de câteva săptămâni.
Diagnostic si tratament
Medicul poate pune diagnosticul de labirintită în urma efectuării unui examen fizic, în
asociere cu întrebări legate de simptome și de istoricul medical. Mai mult, medicul va căuta
semne pentru infecțiile virale ce pot declanșa labirintita.
 In cazul în care cauza vertijului nu este clară, medicul poate solicita alte investigații,
precum o electronistagmografie (plasarea unor electrozi in jurul ochilor, pentru a determina
prezența unor afecțiuni ale urechii interne) sau un RMN, pentru a exclude alte cauze.
De cele mai multe ori, labirintita dispare de la sine în câteva săptămâni. Dacă este cauzată
de o infecție bacteriană, medicul vă va prescrie antibiotice. Insă, cele mai multe cazuri sunt
determinate de infecțiile virale, iar acestea nu pot fi tratate cu antibiotice. Medicul vă poate
prescrie medicamente steroidiene, ce ajută la vindecarea mai rapidă. Insă, în funcție de caz,
medicul vă poate prescrie și antiemetice (pentru greață și vărsături), antihistaminice (pentru
alergii) și sedative (pentru liniștire).
Anumite medicamente, precum antihistaminicele, pot ameliora simptomele, însă un vertij
necesită mai mult timp pentru a dispărea. Cel mai bine este să administrați medicamentele doar
în caz de nevoie și pentru o perioadă cât mai scurtă de timp.
Exercițile fizice pot ajuta la ameliorarea simptomelor. Discutați cu medicul în legătură
cu ce tip exerciții pentru echilibru puteți face acasă. Acestea includ mișcări simple ale capului,
precum și menținerea echilibrului atunci când vă ridicați sau stați pe scaun.

3. CONCLUZII

Pentru prevenirea otitei se recomandă tratarea corectă a afecţiunilor respiratorii,

vaccinarea la timp, menţinerea unui microclimat corespunzător în jurul copilului, fără factori
poluanţi şi mai ales fără nefastul fum de ţigară, alăptarea copilului minimum şase luni pentru
asigurarea imunităţii. Când copilul este hrănit cu biberonul, el trebuie ţinut aşezat, nu culcat,
pentru un drenaj corect.