Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
F. E. G. BRASOV
REFERAT ORL
CLASA: AMG II D
BRASOV 2018
STOMATITA
MANIFESTARI
alterarea mucoasei cavitatii bucale roseata
ulceratii
leziuni necrotice
arsura in cavitatea bucala dureri la
masticatie o deglutitie
salivatie abundenta miros neplacut al gurii gingivoragii
febra
alterarea starii generale.
Sunt două tipuri principale de stomatită:
Stomatită herpetică– este o infecție a virusului Herpex Simplex 1 (HSV 1) și apare,
de obicei, la copii cu vârste între șase luni și cinci ani. Aceasta apare pe fondul scăderii
imunității sau în condiții de stress. Spre deosebire de stomatita aftoasă, stomatita herpetică
apareste însoțită , de obicei, și de febra
Stomatita aftoasă – este cunoscută și sub denumirea de aftă bucală și se manifestă
prin apariția unor bășicuțe sau ulcerații pe gingii, pe interiorul obrajilor, buze sau pe limbă.
Aceasta este mai frecventă la adolescenți și tineri cu vârste între 10 și 19 ani.
Diagnosticul este pus de obicei pe baza examinării cavităţii bucale. Uneori, medicul
poate cere anumite analize, precum teste de sânge, examen bacteriologic sau biopsia
ulceraţiilor. Se vindecă în 7-10 zile, chiar și fără tratament.
Cauze
unele schimbări hormonale
somn insuficient
virusul HSV1
igienă defectuoasă a cavităţii bucale
sistem imunitar slabit
stres
alergii
igienă defectuoasă a cavităţii bucale
afectarea mucoasei cavităţii bucale din cauza cariilor dentare netratate
mușcături de obraz accidentale
sensibilitatea la anumite alimente precum căpsuni, citrice, cafea, ciocolată, ouă,
brânză sau nuci
reacția alergică la o anumită bacteria din gură
deficiența de Vitamina B 12, acid folic, fier sau zinc
anumite medicame
virusul HIV
boli inflamatorii intestinale.
Tratamentul
Difera in functie de tipul stomatitei si se bazeaza pe cauza care sta la baza aparitiei ei:
fie o imunodeficienta, fie o igiena deficitara sau o comorbiditate asociata.
1. Tratamentul pentru stomatita herpetica consta in administrarea unor medicamente care
sa combata febra si, in acelasi timp, sa amelioreze durerea. In plus, trebuie intretinuta o igiena
riguroasa a cavitatii bucale prin utilizarea unei ape de gura, a unui periaj de cel putin 2 ori pe
zi si aplicarea unor spray-uri cu rol antiseptic si antiinflamator, antiviral, dar si anestezic, pe
zona afectata.
In plus, o hidratare corespunzatoare ajuta la procesul de vindecare si, pe langa acest
lucru, trebuie spus bolnavului sa evite alimentele picante, sarate si ca poate consuma suc de
mere, inghetata, care sa ajute la ameliorarea durerii.
Antibioticele nu sunt utilizate in aceasta afectiune, dat fiind faptul ca este produsa de un
virus, dar pot fi initiate medicamente antivirale pentru a grabi procesul de vindecare.
2.Tratamentul stomatitei aftoase
In aceasta afectiune, tratamentul este unul simptomatic, bazat pe solutii antiseptice pentru
cavitatea bucala, pe diverse geluri care sa formeze un strat protector pe zona afectata, pe
spray-uri care scad din durere si diminueaza riscul raspandirii stomatitei in toata cavitatea
bucala.
In formele grave, unde apar multiple leziuni ce duc spre ulceratie, se recomanda
administrarea de antibiotic topic local, pentru a preveni multiplele complicatii.
Este recomandat de asemenea sa se evite alimentele fierbinti, iuti si sarate, pentru a nu
intensifica iritatia.
Complicatiile stomatitei:
Acestea sunt:
- deshidratarea, ce apare prin lipsa aportului de apa si alte lichide deoarece pacientul nu poate
inghiti;
- febra pana la 40 de grade Celsius;
- scadere in greutate, determinata de lipsa de aport alimentar deficitar din cauza durerii;
- inflamatia gingiilor.
Preventie si educatie
Preventia tine in primul rand de pacient, care trebuie sa respecte tratamentul impus de catre
medic, sa evite alimentele contraindicate si sa aiba o igiena atenta a cavitatii bucale, iar in
unele cazuri in care sistemul imunitar este deficitar, sa urmeze o vitaminoterapie pentru a
preveni recidivele.
Educatia tine atat de medicul stomatolog, cat si de pacient. Pe langa medicatia clasica,
folosita in tratamentul si preventia stomatitei, mai exista si cateva remedii naturiste, care
uneori aduc un aport suplimentar vindecarii.
FURUNCUL CONDUCT AUDITIV EXTERN
Tratament :
Simptome:
Se manifesta prin durere (otalgie) care creste in intensitate la apasarea pe ureche si
uneori, prin prurit (mancarimi),scaderea acuitatii auditive prin ingustarea conductului auditiv
extern sicaldura locala si uneori scugeri de lichid din conductul auditiv. Conductul auditiv
extern este rosu siinflamat. Uneori se observa o scurgere de lichid alb sau din ureche.
Simptomele sunt variabile infunctie de cauza otitei externe. Astfel, inflamatia poate fi difuza,
afectand intregul conduct auditivsau se poate prezenta doar sub forma unuifuruncul. .
Durerile survin mai tarziu, in special candconductul este obstruat de edemul ce apare in urma
infectiei.Cresterea temperaturii nu se observa decat la pacientii cu otita externa severastarea
generala alterata din cauza temperaturii si insomniilor provocate de durere :
Durerea e. localizata in ureche, cu iradieri in regiunea temporala si maxilara,
reprezinta simptomulsubiectiv major.Ea se exacerbeaza la atingerea conductului, la
tractiunea palionului, apasarea peregiunea pretragiana si miscarile demasticatie
Cauze:
Factori favorizanti:
bolile de piele
bolile metabolice (ex. diabetul),
alergiilefactorii care slabesc capacitatea de aparare a tegumentului la infectii(ex.
Avitaminoze)
HERPESUL
Virusul herpes simplex (HSV) este un virus care se manifestă sub două forme,
ambele însoțite de umflături apoase, dureroase pe piele sau membrane mucoase (precum gură
sau buze) sau pe organele genitale. Această boală este contagioasă, mai ales în timpul unei
erupții, fiind incurabilă cu tehnolgia actuală. Infecția buzelor este cunoscută popular ca
"herpes".
Dintre cele opt tipuri cunoscute de HSV, cele mai comune sunt tipul 1 (HSV-1) și
tipul 2 (HSV-2). HSV-1 este cel mai comun și este asociat mai degrabă cu infecțiile
orofaciale, de obicei buzele. Acest tip de infecție se răspândește mai ușor datorită localizării
sale foarte expuse. Este în general considerat (deși nu ar trebui) ca o infecție mai puțin
serioasă.
HSV-2 este asociat cu infecțiile organelor genitale, cu toate că ambele tipuri pot să
afecteze cele două zone. Infecția cu HSV-2 este de o importanță deosebită din cauza naturii
asimptomatice a infecției și posibilitatea de transmitere chiar și prin intermediul unor indivizi
care nu prezintă niciun fel de simptome.
Herpes simplex este o boală virală cauzată de virusul herpes simplex. Infecțiile sunt
categorizate în funcție de zona infectată a corpului. Herpesul oral include fața sau gura. Poate
duce la apariția unor mici bășici în grupuri numite leziuni la rece, bășicuțe ce induc febra sau
pot cauza dureri în gât. Herpesul genital, de obicei cunoscut mai simplu ca și herpes, poate
avea simptome minimale sau poate forma bășici care se sparg și formează ulcerații. De
obicei, acestea se vindecă după două până la patru săptămâni. Furnicături sau dureri
trecătoare pot apărea înainte de apariția bășicilor. Herpesul variază în cicluri de perioade de
boală activă, urmate de perioade fără simptome. Deobicei, primul episod este mai sever și
poate fi asociat cu febră, dureri musculare, noduli limfatici umflați și dureri de cap. Cu
timpul, episoadele de boală activă scad în frecvență și severitate. Alte boli cauzate de herpes
simplex includ, printre altele,: panarițiul herpecit atunci când acesta include degetele,herpesul
ochilor, infecția creierului cu herpes, și herpes neonatal atunci când afectează nou născutul.
Cauze și diagnostic:
Există două tipuri de virus herpes simplex, tipul 1 (HSV-1) și tipul 2 (HSV-2).
HSV-1 cauzează mai des infecții orale, în timp ce HSV-2 cauzează mai mult infecții
genitale. Sunt transmise prin contact direct cu fluidele corporale sau a unei leziuni a unui
individ infectat. Transmisia poate apărea chiar dacă nu există simptome. Herpesul genital este
clasificat drept infecție cu transmitere sexuală. Acesta poate transmisă unui copil în timpul
nașterii. După infectare, virușii sunt transportați de-a lungul nervilor senzoriali către corpul
celulelor nervoase, unde aceștia rămân pe tot parcursul vieții. Cauzele reapariției pot include:
funcția imunitară scăzută, stresul și expunerea la lumina soarelui. Herpesurile orale și genitale
sunt, de obicei, diagnosticate pe baza simptomelor prezente. Diagnosticul poate fi confirmat
prin cultură virală sau prin detecția ADN-ului herpesului în lichidul din bășici. Testarea
sângelui pentru anticorpi împotriva virusului pot confirma o infecție anterioară, dar vor fi
negativi la infecțiilor noi.
Prevenire și tratament:
Cea mai eficientă metodă pentru evitarea infecțiilor genitale este prin evitarea
contactului sexual vaginal, oral și anal. Utilizarea prezervativului scade riscul în oarecare
măsură. Administrarea zilnică a unui medicație antivirală de către persoana infectată poate,
de asemenea, reduce transmiterea. Nu există vaccin disponibil. Odată infectat, nu mai există
leac.
Paracetamolul (acetaminofen) și lidocaina locală pot fi utilizare în tratarea
simptomelor. Tratamentele cu medicație antivirală precum aciclovir sau valaciclovir pot
reduce severitatea episoadelor simptomatice.
Epidemiologie
Ratele la nivel mondial de HSV-1 sau HSV-2 sunt între 60% și 95% în cazul adulților.
HSV-1 este, de obicei, dobândit în timpul copilăriei. Ratele ambelor tipuri cresc odată cu
vârsta persoanelor.
Ratele de HSV-1 sunt între 70% și 80% la populațiile cu statut socio-economic scăzut, și
40% până la 60% la populațiile cu statut socio-economic îmbunătățit. Un număr estimat de
536 milioane de oameni la nivel mondial (16% din populație) au fost infectate cu HSV-2
începând din 2003, având rate mai mari la femei și la persoanele din țările în curs de
dezvoltare.
Majoritatea persoanelor cu HSV-2 nu își dau seama că sunt infectate.
Investigatii necesare pentru depistarea virusului Herpes simplex:
Pentru ajutor specializat, trebuie sa apelezi la medicul dermatolog, care mai intai va
efectua anamneza. In timpul anamnezei, medicul te va intreba detalii despre stilul tau de
viata, despre sanatatea ta, daca ai intrat in contact cu o persoana care avea herpes, apoi va
face controlul locului infectat.
Pentru o si mai mare precizie a diagnosticului, se poate ca medicul sa realizeze si un
test de confirmare a existentei virusului. In acest scop, medicul va recolta o cantitate foarte
mica de lichid din una dintre veziculele herpesului, lichid care va fi analizat in laborator. De
obicei, recoltarea nu este dureroasa.