Sunteți pe pagina 1din 67

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

CLASIFICAREA LEZIUNILOR
MUCOASEI BUCALE
- Cursul II -

Șef. lucr. Dr. Berari Adelina

Arad
2020
Mucoasa orala normala sau patologica

Examinarea cavitatii bucale de catre medicul dentist are in vedere atat


arcadele dentare cat si mucoasa orala. Un simplu control poate evidentia
semne ale unei afectiuni proprii pentru mucoasa orala, de ex. o leziune
traumatica, sau manifestari ale unei boli generale, cum ar fi diabetul. Dar
nu orice modificare ce se abate de la normal este si patologica. Pentru a
se putea produce imbolnavirea, agentul etiologic, fie ca este biologic, fizic
sau chimic, trebuie sa produca o alterare la acest nivel.
Mucoasa orala reprezinta invelisul interior al cavitatii bucale ce se
intinde intre rosul de buza si mucoasa faringelui. Ea joaca un rol important
in organism. In primul rand, protejeaza structurile anatomice profunde:
oase, muschi, vase de sange, etc. Apoi, este implicata in procesul de
digestie prin receptorii pentru gust (cele mai cunoscute sunt papilele
gustative prezente la nivelul limbii), receptorii pentru senzatia termica,
producerea de saliva. De asemenea, mucoasa orala are atat capacitatea
de a absorbi substante precum medicamente, alcool, nicotina etc. dar si de
a elimina produsi toxici rezultati din metabolismul organismului sau ajunsi
aici accidental.
Aspectul normal pentru mucoasa orala

1. Gingia reprezinta portiunea de mucoasa orala ce inveleste zona


de os in care sunt fixati dintii. O gingie normala nu sangereaza nici
macar in timpul periajului, desigur atunci cand acesta este realizat
corect. Are o culoare roz sau poate varia in cazul persoanelor cu exces
de pigment melanic (rasa neagra, populatiile cu ten inchis ) de la maron,
albastru pana la negru. Este ferma si in anumite zone, de obicei la dintii
din frontali, are un aspect de coaja de portocala, usor mai accentuat la
adultul tanar. Inflamatia gingiei se numeste gingivita.
2. Mucoasa orala ce acopera limba este o structura specializata, ca
urmare a prezentei unor numeroase papile gustative. Datorita lor, atunci
cand mancam, putem simti gustul alimentelor: dulce, sarat, acru, amar
sau numeroase combinatii ale acestora. La nivelul limbii, mucoasa orala
poate prezenta variatii de la normal care insa nu sunt considerate
patologice, de exemplu:
- limba fisurata este de obicei mostenita ereditar. Asa cum reiese si
din denumire, mucoasa orala ce acopera limba prezinta numeroase
santuri, mai mult sau mai putin adanci. Fotografia de mai jos prezinta o
limba fisurata.
- limba geografica se prezinta sub forma unor zone subtiri de
mucoasa orala, neregulate, cu margini alb-cenusii, ce se modifica in timp,
avand aspect de harta. Poate sa apara inca de la o varsta frageda si nu
dispare intotdeauana la varsta adulta. Fotografia de mai jos prezinta o
limba geografica.
3. Mucoasa orala de la nivelul obrajilor si buzelor captuseste fata
interna a acestora, protejand musculatura. Este mobila si are o culoare
roz-pal. Si la acest nivel pot exista variatii de la normal fara caracter
patologic:

- linia alba jugala este o ingrosare de mucoasa orala la nivelul


obrazului, liniara, usor proeminenta, in dreptul locului in care dintii se
ating in timpul masticatiei. Mai jos este prezentat aspectul pentru linia
alba jugala.
- granulatiile Fordyce sunt mici puncte alb-galbui izolate sau
grupate, ce apar pe mucoasa orala la nivelul obrajilor sau buzelor;

- cheilita glandulara se prezinta sub forma unor noduli pe mucoasa


orala la nivelul buzelor.

4. Mucoasa palatinala tapeteaza structura osoasa ce desparte


cavitatea bucala de nas. In aceasta zona mucoasa orala este fixa si are
o culoare roz-pal. Catre faringe se continua cu valul palatin, mucoasa
orala mobila si colorata galbui.
5. Mucoasa orala ce inveleste planseul bucal este foarte subtire, astfel ca
se poate observa cu ochiul liber traseul vaselor de sange. Aceasta proprietate
este utila in cazul administrarii unor medicamente ce trebuie sa se absoarba
foarte rapid in organism. Dar la fel pot ajunge si substante nocive precum cele
din tigari, bauturi alcoolice, etc. sau microorganisme patogene.
Mucoasa orala este agresata in permanenta de agenti cu potential
patogen. Igiena orala deficitara, alcoolul, medicamentele, alimentele foarte
dure, extrem de reci sau fierbinti, microorganismele, carentele alimentare,
traumatismele, bolile generale, sunt exemple de elemente ce pot avea
repercusiuni la acest nivel. Pot genera afectiuni infectioase (cand sunt
incriminati virusuri, bacterii, ciuperci) sau neinfectioase. Nu amana vizita la
stomatolog daca observi modificari de mucoasa orala, in special daca acestea
se transforma in timp si nu dau semne de vindecare. In unele cazuri ar putea
fi vorba chiar de leziuni ce ar putea da nastere unui cancer oral.
Cateva exemple de afectiuni de mucoasa orala frecvent intalnite la
acest nivel:
 gingivita conica de cauza bacteriana este caracterizata de gingii rosii,
sangerande, moi, netede, lucioase, marite de volum. Principala cauza
este constituita de absenta sau ineficienta mijloacelor de igienizare a
cavitatii bucale;
 herpesul bucal se prezinta sub forma unei eruptii de vezicule ce se
sparg repede, lasand in urma mici leziuni ulcerate policiclice. De cele
mai multe ori ne infectam in copilarie. Chiar daca infectia herpetica
primara dispare, virusul ramane in stare latenta in organism. Astfel, pe
parcursul vietii se poate reactiva de nenumarate ori ca raspuns la stres,
scaderi imunitare, etc. ;
 candidoza orala se poate manifesta fie sub forma unor depozite alb-
galbui ce pot fi indepartate de pe mucoasa orala lasand o suprafata
rosie, fie sub forma unor zone de mucoasa orala subtiri, rosii, insotite de
senzatie de arsura sau usturime. Dezvoltarea ei este favorizata de igiena
deficitara, utilizarea timp indelungat a antibioticelor cu spectru larg,
fumat, boli generale, lucrari protetice vechi, etc. ;

 aftele bucale apar ca ulceratii dureroase dar nesangerande, de


dimensiuni variabile, cu contur neregulat, acoperite de depozite alb-
cenusii si inconjurate de halou rosu. Implicati in aparitia lor sunt
considerati factori imunologici, microbieni, virusuri, alergii, deficite de
vitamina B12, acid folic, fier, etc. ;
 alergiile de contact se manifesta ca zone rosii de mucoasa orala,
vezicule, ulceratii, strict in locul in care substanta alergena ia contact
cu cavitatea bucala. Pot fi generate de diferite substante, cum ar fi:
medicamente, componente din pasta de dinti sau apa de gura,
coloranti alimentari, materiale utilizate in cabinetul dentar, etc.
Afecţiunile mucoasei bucale pot fi clasificate după mai multe
criterii: localizare topografică, extindere, evoluţie (acute, subacute,
cronice), singulare sau asociate.
Clasificarea etiologică este dificilă motiv pentru care se foloseşte
clasificarea după leziunile elementare (aspecte macroscopice
lezionale).

Din punct de vedere al localizării distingem:


1. gingivite ( procese inflamatorii gingivale);
2. stomatite - inflamaţie locală a mucoasei orale asociată cu cea
gingivală (gingivo- stomatita);
3. cheilite inflamaţii ale mucoasei buzelor;
4. glosite inflamaţii ale mucoasei linguale;
Leziunile elementare întâlnite în aceste afecţiuni pot să fie:

a) eritem;
b) maculă;
c) papulă;
d) veziculă;
e) bulă;
f) pustulă;
g) eroziune;
h) fisură;
i) ulceraţie;
Aceste leziuni elementare se întâlnesc mai frecvent asociate decât
singulare, astfel: gingivitele şi gingivostomatitele se pot prezenta ca
eritematoase, ulceroase, veziculoase, buloase, veziculo- buloase,
pustuloase, ulcero- necrotice, veziculo- pustuloase,

Aceste leziuni se pot prezenta ca şi simptomatice, în cadrul unor


afecţiuni în cadrul aspectelor clinice din: intoxicaţii cu metale, carenţe
vitaminice, discrazii, boli infecţioase şi virale, afecţiuni micotice, cele
provocate de antibioterapie, boli specifice (TBC, Lues), afecţiuni
cronice ale mucoasei bucale.
În aceste situaţii clinice, leziunile elementare se suprapun cu
simptomele caracteristice bolilor sistemice.
STOMATITELE

Elementul preponderent este eritemul (congestia) mucoasei, ca


expresie a localizării inflamaţiei la nivelul cavităţii bucale, poate fi limitat la
nivelul gingiei (gingivită), dar poate cuprinde şi toată mucoasa(stomatită),
asociate gingivo-stomatită, sau în placarde izolate prin zone de mucoasă
sănătoasă.
Eritemul simplu este roşu aprins, cu alterări epidermice (epiteliale) de
aspect opalin dat de infiltraţii leucocitare sau depozite de fibrină cu
eroziuni.
Din punct de vedere etiologic desprindem :

1. Factori locali:
- igiena bucală deficitară;
- tartrul;
- leziuni carioase;
- obturaţii debordante;
- lipsa punctelor de contact;
- resturi radiculare;
- croşete;
- aparate gnato- protetice fixe sau mobile (neadaptate).
2. Factori generali: - febre eruptive;
- boli hepatice (hepatită cronică, ciroze hepatice);
- boli renale;
- boli endocrine;
- boli digestive (dispepsii);
Clinic gingivo-stomatitele eritematoase pot fi: gingivostomatitele
eritematoase (simple), pultacee, gingivite hiperplazice, stomatite
eritematoase.
Gingivitele se pot prezenta: acute, subacute, cronice şi pot cuprinde
numai papila (papilită), sau şi marginea gingivală liberă şi gingia fixă
(gingivite difuze).
Clinic, semnele gingivitei sunt: tumefacţie gingivală, congestie,
sângerare precoce, sensibilitate la periaj, senzaţie de tensiune, usturime,
prurit, arsură gingivală.
În forma cronică, semnele sunt mai atenuate şi mai uşor suportate de
către pacient.
Gingivitele hiperplazice pot fi date de factori:
- endogeni(diabet);
- hormonali(sarcină, pubertate);
- carenţe vitaminice(C);
- medicamentoşi (hidantoină şi antagonişti de calciu);
- idiopatici (fibromatoza gingivală);
- boli sanguine(leucemie acută, agranulocitoză);
STOMATITA ERITEMATOASĂ

Este o afecţiune care apare în cadrul unor boli eruptive, febrile, la


copii caşectici, diabet zaharat, disendocrinii,pacienţi cu boli hepatice,
enterocolite, malabsorbţie, boli renale (nefrită), caracterizată în general
prin mucoasă tumefiată, congestivă, aspect roşu aprins.
STOMATITA DE PROTEZĂ

Este cunoscută şi sub numele de stomatita levurică de sub placa


protetică. Factorii predispozanţi sunt reprezentaţi de tratamente
prelungite cu antibiotice, leziuni de decubit prin suprasolicitare, maladiile
sistemice, diabetul zaharat.
Apare sub placa de proteză, datorită unei igiene deficitare, a purtării
permanente a lucrării protetice (ziua şi noaptea), fiind astfel favorizată
dezvoltarea florei microbiene şi miceliene (candida albicans) în spaţiul
dintre proteză şi câmpul protetic. Această stomatită copiază conturul
protezei, motiv pentru care, a fost fals denumită şi alergică. Aspectul
clinic al stomatitei levurice de sub placa protetică seamănă cu candidoza
cronică din muguet.
Clinic stomatita se manifestă prin:
- mucoasă roşie, uscată, tumefiată care poartă
amprenta dinţilor lingual şi jugal;
- patul mucos corespunde dinţilor protezei, este în întregime interesat
inflamator, uneori are aspect opalin datorită persistenţei factorilor de
iritaţie (infiltrate leucocitare);
- halenă;
- trismus;
- - adenopatie satelită;
Se asociază şi tulburări funcţionale:
- disfagie;
- disfonie;
- sialoree;
- jenă la masticaţie;
Tratamentul stomatitei de sub placa protetică impune prioritar repaus
în purtarea protezei, readaptarea corespunzătoare a acesteia, igienă
bucală satisfăcătoare, alternarea purtării protezei.
În general tratamentul stomatitelor impune: îndepărtarea depozitelor
moi şi de fibrină cu tampoane îmbibate în soluţie de cloramină, apă
oxigenată, spălături largi bucale cu clorhexidină, cloramină 3%,
antiseptice slabe, permanganat de potasiu, ceai de muşeţel (romazulan),
apă călduţă, igienă corespunzătoare, spălături din jumătate în jumătate
de oră, aplicarea de colutoriu (30 gr glicerină cu 100 mg Fenergan)
Tratamentul:
a) general (al afecţiunii de fond sistemice):

- vitaminoterapie (vitaminaC, complexul de vitamine B, regim


vegetarian).

b) local:
- igiena cavităţii bucale şi a protezei;
- tratament stomatologic (medicamentos antiinflamator şi
antimicrobian, îndepărtarea resturilor radiculare, a obturaţiilor şi lucrărilor
protetice neadaptate, restaurarea morfologică coronară funcţională,
control periodic) ;
STOMATITA GANGRENOASĂ

Cunoscută şi sub numele cancrum oris, apare la persoanele cu


deficienţe de imunitate, nutriţie şi afecţiuni psihice.
Apare sub forma unei ulceraţii gingivale la nivelul mucoasei jugale şi
linguale, având în centru elemente de necroză de culoare cenuşiu închis
cu un şanţ delimitant periferic.
Evoluţia poate fi spre os şi produce o denudare cu deperiostare,
avulsie dentară, fie la nivelul palatului spre fosele nazale care determină
o comunicare oro- nazală, sau spre obraz, ceea ce facilitează perforarea
lor şi implicit ulceraţii la acest nivel cu caracter gangrenos.
Stomatita gangrenoasa
CHEILITELE
CHEILITA GLANDULARĂ
Este tradusă printr-o creştere în volum a glandelor salivare accesorii
(auxiliare), cu aspect nodular, alături de inflamarea şi dilatarea orificiilor
canalelor excretorii, apar ca nişte macule roşii (pete).
Se cunosc trei tipuri de cheilită glandulară:
- simplă – care este cel mai frecvent întâlnită, reprezentată prin multiple
leziuni nodulare (de mărimea unei gămălii de ac);
- superficială – cu prezenţa unor induraţii şi ulceraţii atât superficiale
cât şi profunde;
- supurativă (cheilita glandulară aposteomatoasă);
Din punct de vedere clinic tipul supurativ profund se caracterizează prin
abcese cu traiecte fistuloase.
Cheilita glandulară este considerată o leziune precanceroasă.
CHEILITA GRANULOMATOASĂ
(MERCKELSON-ROSENTHAL)

Este cea mai frecventă inflamaţie difuză la nivelul buzei inferioare,


de aspect angioneurotic. La palpare buza este fermă, pot apare
vezicule, pustule sau fisuri.
Caracteristică este asocierea cu paralizia facială şi limba scrotală
ceea ce duce la triada sindromului Merckelson- Rosenthal.
Tratamentul:
- steroizi;
- chirurgical;
- uneori o regresie spontană a simptomelor;
CHEILITA GRANULOMATOASĂ
HIPERPLAZIA EPITELIALĂ FOCALĂ
(BOALA LUI HECK)

Este caracterizată prin leziuni nodulare de 1,5 mm, de consistenţă


moale, fără modificări de culoare, care uneori după 4-6 luni regresează, cel
mai frecvent este localizată la nivelul buzei inferioare şi la copii între 3- 16
ani.
BOALA LUI HECK

Patologia moleculara in Boala lui Heck


MACULELE MELANOTICE

Pot să se localizeze labial şi oral, sunt leziuni pigmentate


asimptomatice, fie singulare, fie multiple, de culoare brună sau neagră
situate aproape de linia mediană. Definiţia de maculă melanotică se
atribuie leziunilor ce nu au o etiologie bine definită.
Leziunile cu etiologie definită se întîlnesc în: boala Addison,
pigmentarea rasială, pigmentarea nicotinică, traume, post infecţii
prelungite în lichenul plan.
MACULELE MELANOTICE
GRANULELE LUI FORDICE

Sunt glande sebacee individuale, inclavate embriologic în mucoasa


labială sau jugală şi se prezintă sub forma unor papule galbene sau alb
cremoase.
CHEILITA ACTINICĂ

Apare frecvent la nivelul buzei inferioare, datorată expunerii timp


îndelungat la radiaţiile solare. În faza incipientă, buza inferioară este
keratozică cu dispariţia roşului buzelor, ulterior apar zone focale albe,
difuze sau netede iar cu timpul buza devine de o consistenţă fermă,
tumefiată, cu aspect solzos, iar în final apar ulceraţii cu cruste.
Această afecţiune reprezintă o stare precanceroasă.
Tratamentul este chirurgical, iar local aplicaţii cu 5 Fluoruracil.
CHEILITA ACTINICĂ
CHEILITA CANDIDOZICĂ

Apare frecvent la copii şi indivizii cu obiceiuri vicioase precum cel de


sugere a buzei.
Se manifestă prin apariţia tulburărilor în nutriţia buzei, care prezintă
fisuri verticale şi durere la alimente fierbinţi; tegumentele perilabiale sunt
roşii, atrofice şi fisurate.
Tratamentul se realizează prin întreruperea obiceiului vicios şi
aplicare de unguente antimicotice, gen Nistatin.
CHEILITA ANGULARĂ

Denumită şi perles, cheilita candidozică sau micoză interlabială


apare frecvent la femei după 55 ani şi la purtătorii de proteze, la care
din punct de vedere medical, dimensiunea verticală de ocluzie (DVO)
este incorect determinată sau micşorată.
Această afecţiune se manifestă prin fisuri radiale la nivelul
comisurii buzelor (bucale).
CHEILITA ANGULARĂ
CHEILITA EXFOLIATIVĂ

Apare frecvent la femei tinere şi adolescente, sub forma unor leziuni


fisurale, singulare sau multiple care se cicatrizează, lăsând un aspect de
cicatrice alb- gălbuie, sau se ulcerează fiind acoperite de cruste
hemoragice; apar infecţii cu candida sau alte infecţii orale.
Tratamentul este eficient prin îndepărtarea factorilor predispozanţi şi
medicaţie antifungică.
AFECŢIUNI ALE LIMBII

MICROGLOSIA

Este de obicei o afecţiune congenitală, limba rudimentară cu tulburări


fonetice şi masticatorii.
MACROGLOSIA

Se manifestă printr-o creştere în volum a limbii; poate fi o afecţiune


congenitală cu o hipertrofie musculară generalizată.
Secundar poate apare în : limfangiom, hemangiom, hipotiroidism,
acromegalie determinând tulburări ale relaţiilor ocluzale şi deplasări
dentare.
ANCHILOGLOSIA

Reprezintă fuzinea dintre limbă şi planşeu, care poate fi totală şi


determină tulburări de masticaţie, sau parţială cu frenul scurt când
pacientul va suferi tulburări fonetice.
ANCHILOGLOSIA
LIMBA BIFIDĂ

Despicată total, se întâlneşte foarte rar, iar parţial când cele două
jumătăţi nu se unesc pe linia mediană, vârful este despicat. Această
afecţiune se întâlneşte în sindromul oro- facial digital.
LIMBA FISURATĂ

Prezintă pe faţa dorsală un număr important de şanţuri ce sunt


dispuse de-a lungul liniei mediane; această afecţiune fiind asociată şi cu
limba geografică.
Etiologie: factori traumatici cronici şi deficienţe vitaminice.
GLOSODINIA

Este frecvent întâlnită la femei în climateriu, cu suferinţe nevrotice,


psihice; durerea apare fără un suport morfopatologic.
Sunt incriminaţi anumiţi factori atât locali, cât şi generali:
• factori locali- carii, tartru, lucrări protetice;
• factori generali- tuberculoza ( TBC ), intoxicaţii medicamentoase;
Pot apare: - dureri la nivelul mucoasei în
forma parestezică;
- dureri în profunzime întâlnite în forma reumatică;
- - şi nevralgii în nevrite la nivelul nervului lingual;
TULBURĂRI MOTORII ALE LIMBII

Apar sub forma unor pareze unilaterale sau bilaterale, cu afectarea


nervului hipoglos sau în tumori ale bazei craniului.

MODIFICĂRI DISCHINETICE LINGUALE

Sunt afecţiuni caracterizate prin mişcări ale limbii greu de stăpânit


care pot fi întâlnite în boala Parckinson.

TULBURĂRI DE SENSIBILITATE GUSTATIVĂ

Traduse prin diminuarea simţului gustativ si denumite ca


hipoagenezie.
GLOSITE

GLOSITA ROMBOIDALĂ

Este o afecţiune congenitală datorată retragerii tuberusului impar,


înaintea fuziunii jumătăţilor laterale a limbii.
Clinic se prezintă ca o placă (pată) rombică (ovală), roşietică, uşor
mamelonată, pe faţa dorsală a limbii , înaintea “ V “ lingual.
Frecvenţa este de trei cazuri la o mie de subiecţi, la bărbaţi fiind de
trei ori mai des decât la femei, putând să se asocieze cu paracheratoză
şi fungi.
Tratamentul este antifungic: Nistatin.
GLOSITA MIGRATORIE BENIGNĂ

Cunoscută şi sub denumirea de limba geografică, se asociază cu infecţii


fungice, bacteriene, stres emoţional, poate fi întâlnită în psoriazis, etiologia
acestei boli este necunoscută.
Frecvenţa este crescută la femei, statisticile au relevat faptul că 2% din
populaţia Americii suferă de această afecţiune.
Clinic se întâlnesc arii mici rotunde sau neregulate, de keratinizare şi
descuamare a papilelor filiforme, cu apariţia zone congestive, înconjurate de
margini albe sau alb- gălbui.
Caracteristic este faptul că aceste zone migrează, fuzionează, regresează,
dispar şi reapar. Diagnosticul pozitiv al limbii geografice se bazează pe: apariţia
în copilărie, caracterul migrator al leziunii şi eviluţia de lungă durată. Dintre
elementele prezente sunt şi senzaţia de gâdilare, în rest afecţiunea fiind
asimptomatică.
LIMBA NEAGRĂ PĂROASĂ

Clinic se observă hipertrofia papilelor filiforme cu descuamare redusă,


până la absenţă; culoarea papilelor variază de la brun maroniu la negru,
explicată prin mecanismul de hiperkeratoză, în funcţie şi de factorul
microbian, nicotină, melanină. Diagnosticul pozitiv se bazează pe
hipertrofia papilelor filiforme, alungirea şi îngroşarea lor, keratoza pe linia
mediană.
Caracteristică este şi limba simptomatică cu papile filiforme,
hipertrofiate care se întâlneşte în anemii, infecţii cu fungi, utilizarea timp
îndelungat a antibioticelor cu spectru larg, radioterapie, ape de gură cu
perborat de sodiu şi apă oxigenată, la marii fumători.
GLOSITA DISPEPTICĂ

Clinic se observă limba de culoare roşu intens, tumefiată cu hipertrofia


papilelor sau albă cu edem discret, denumită şi limbă încărcată.
Tratamentul se orientează în două direcţii: asupra bolii generale şi
tratament cu antifungice.
GLOSITA CAŞECTICĂ

Este specifică bolnavilor aflaţi în suferinţe generale grave şi


convalescenţă.
Clinic se observă vârful limbii neted, depapilat, de culoare roşie,
eritematos, cu fisuri dureroase.
GLOSITA ELECTROGALVANICĂ

Manifestată printr-o congestie inflamatorie a mucoasei linguale în


condiţii de bimetalism.
Leziuni orale premaligne

Leziunile tumorale de la nivelul cavității bucale se încadrează în cadrul


afecțiunilor benigne sau maligne, orale sau oro-maxilo-faciale. Această
regiune (orală și maxilo-facială) cuprinde numeroase structuri anatomice
importante, cu o vascularizație bogată, atât sanguină cât și limfatică,
aproximativ o treime din totalitatea limfonodulilor din organism fiind situați la
nivelul gâtului. De aceea, în cazul unei tumori maligne la acest nivel, sunt
afectate rapid structuri de importanță vitală, iar metastazele locale și generale
sunt de asemenea prezente în multe dintre cazuri.
Cea mai frecventă formă de cancer la acest nivel fiind carcinomul cu
celule scuamoase. Dar, multe dintre aceste carcinoame se dezvoltă din leziuni
preexistente la nivelul cavității bucale.
Aceste leziuni (considerate leziuni pre-maligne sau precursoare
maligne) ale cavității bucale reprezintă o problemă de sănătate la nivel
mondial deoarece, deși multe dintre ele pot fi depistate cu ușurință printr-un
control la medicul dentist, marea majoritate sunt diagnosticate în faze
tardive.

Leziunile premaligne ale cavității orale

Leziunile premaligne sunt acele leziuni cu caracter ireversibil (adică nu


se vindecă de la sine) și care vor evolua cu certitudine spre leziuni maligne
ale cavității bucale. Până în acest moment sunt considerate leziuni
premaligne: leucoplazia, eritroplazia și eritroleucoplazia. În afara acestor
trei afecțiuni, încă două se consideră a fi leziuni cu potențial de malignizare
(asociate cu un risc crescut de cancer) – fibroza orală submucoasă și
lichenul plan.
Leucoplazia

Leucoplazia poate fi caracterizată ca o pată albă, prezentă la nivelul


cavității bucale, care nu poate fi îndepărtată prin ștergere cu o compresă de
tifon și care nu poate fi încadrată de către medic în altă categorie de
afecțiuni. Așadar este diagnosticată prin excluderea altor afecțiuni cu aspect
asemănător.
Se localizează frecvent la nivelul limbii, palatului, mucoasei bucale,
planșeului bucal, buzelor și regiunii posterioare de ultimul molar inferior
(cunoscută și sub numele de trigon retromolar) .
Eritroplazia

Eritroplazia este reprezentată de o pată roșie, cu aspect catifelat, la


nivelul mucoasei cavității bucale, care nu poate fi îndepărtată prin
ștergere cu o compresă de tifon și care nu poate fi încadrată de către
medic într-o altă categorie de afecțiuni. Este considerată o formă de
debut a tumorilor maligne din cavitatea bucală. Cel mai des,
eritroplazia apare la nivelul planșeului bucal, părților laterale ale limbii,
palatului și trigonului retromolar.
Eritroleucoplazia

Eritroleucoplazia reprezintă leziuni albe de tipul leucoplaziei asociate


cu leziuni roșii de tipul eritolplaziei. Aceasta este mai des întâlnită decât
eritroplazia, leziunile albe de leucoplazie fiind considerate displazii ale
epiteliului mucoasei bucale, iar leziunile roșii fiind considerate carcinom
in-situ (incipient) al aceluiași epiteliu.
Leziuni cu potențial de malignizare

Așa cum am menționat anterior, aceste leziuni au un potențial


crescut de „transformare” într-o tumoră malignă.

Fibroza orală submucoasă se manifestă prin prezența unor mici


vezicule, pete sau mici zone ulcerative la nivelul cavității bucale.
Pacientul acuză o senzație de arsură (mai ales la contactul cu alimente
acide sau condimente), iar uneori chiar senzația de gură uscată
(xerostomie). Această leziune poate fi prezentă împreună cu leucoplazia.
Lichenul plan este o afecțiune a mucoasei cavității bucale căreia nu i
se poate asocia o anumită cauză. Are aspectul unor pete albe, situate
bilateral în cavitatea bucală, iar tratamentul este deseori de expectativă
(de observație).
Factori de risc

Factorii de risc locali în cazul acestor afecțiuni sunt, în mare parte,


aceiași ca și în cazul apariției tumorilor maligne de la nivelul cavității
bucale.

Tutunul
Fie că este vorba de fumat, mestecatul de tutun sau fumatul pasiv,
tutunul este un factor principal de risc în cazul apariției leziunilor
premaligne. Acest lucru a fost dovedit prin numeroase cercetări, în cazul
fumatului gudroanele produse prin ardere sunt responsabile de apariția
acestor leziuni.
Alcoolul
Alcoolul este și el considerat un factor de risc important, iar în combinație
cu tutunul, efectul acestora este potențat. Alcoolul își exercită efectul atât local
(prin contactul direct al impurităților pe care le conține), dar și la nivel sistemic
(general). Se consideră că un consum de peste 1l de alcool nedistilat pe zi sau
250ml de alcool distilat pe zi reprezintă un factor de risc important în apariția
acestor leziuni premaligne.
Agenți infecțioși
La nivel local, candida albicans este deseori prezentă pe fondul
leucoplaziei. Se presupune că aceste microorganisme determină produși
cancerigeni (nitrozamine endogene), care sunt responsabili de inducerea
tumorilor maligne la nivelul cavității bucale.
Alți factori infecțioși – virusul papiloma uman, virusul herpex simplex –
sunt considerați, de asemenea, factori de risc în apariția leziunilor premaligne
și maligne
Statusul dentar și parodontal

Igiena orală deficitară, prezența infecțiilor dentare și parodontale, precum


și iritațiile constante ale mucoasei bucale produse de margini dentare
tăioase, ascuțite (fie ale dinților naturali, fie ale obturațiilor dentare sau ale
lucrărilor protetice) sunt cunoscute ca fiind un factor de risc în apariția
leziunilor premaligne.
Factorii de risc generali în apariția acestor leziuni sunt aceiași ca și
pentru alte tumori maligne. Astfel, vârsta (peste 45-50 de ani) reprezintă un
factor de risc, precum și anumiți factori nutriționali (niveluri scăzute de
vitamina A sau ale vitaminelor B). De asemenea, deficitul imunitar, fie ca este
vorba de o imunodepresie cauzată de virusul HIV, fie că este produs prin
medicație imunosupresoare, se pare că reprezintă factori de risc în apariția
leziunilor premaligne la nivelul cavității bucale.
Diagnostic

Diagnosticarea acestor leziuni premaligne se face cel mai adesea de


către medicul dentist printr-un control riguros al cavității bucale, adică prin
examinarea acesteia.

Alte metode de diagnostic presupun colorarea leziunii cu albastru de


toluidină, citologia orală (prin raclarea unui strat de celule superficiale de la
nivelul leziunii) sau metode iluminescente de diagnostic cu ajutorul unei
aparaturi speciale.
În urma examenului clinic medicul observă aceste leziuni, după care va
efectua un diagnostic diferențial, adică va exclude leziuni asemănătoare,
care nu se confirmă în acel caz. Prin excluderea acelor leziuni, medicul va
putea pune un diagnostic prezumtiv de leziune premalignă (leucoplazie,
eritroleucoplazie etc).

Un aspect foarte important este faptul că diagnosticul final al acestor


leziuni este pus pe baza diagnosticului histopatologic, de către medicul
anatomopatolog, care va analiza la microscop leziunea extirpată (parțial –
prin biopsie sau în totalitate).
Tratament

În general, leziunile premaligne se vor extirpa în totalitate pentru a fi


corect diagnosticate și pentru a scădea riscul apariției tumorilor maligne
la nivelul cavității bucale.
Medicul ar putea să vă propună prelevarea unei porțiuni din leziune
pentru a putea stabili diagnosticul de certitudine, după care va lua
decizia extirpării în totalitate sau a menținerii sub observație.