Stomatita aftoasă (afte bucale)

Stomatită aftoasă este cea mai frecventă boală cronică a mucoasei bucale, avȃnd o
prevalenƫă cuprinsă între 2 şi 50% în populaƫia generală și de 37% în Europa. Este o
afecƫiune recurentă, mai frecvent întâlnită la sexul feminin. Poate să apară la orice
vȃrstă, atinge apogeul între 10 și 19 ani, după care frecvența și severitate recurențelor
scad odată cu înaintarea în vârstă.
Simptomul principal, durerea bucală, influențează în mod semnificativ calitatea vieƫii
pacienților, din cauza ingestiei dificile a alimentelor solide şi chiar a lichidelor,
ducând uneori la deshidratare severă în cazul copiilor. Deoarece nu se cunoaşte cauza
reală a apariƫiei leziunilor aftoase, ea este frecvent greşit diagnosticată, incorect tratată
sau pur şi simplu ignorată.

Clasificare clinică
Din punct de vedere clinic se disting 3 forme de stomatită aftoasă:
• tipul minor
• tipul major
• tipul herpetiform
Stomatita aftoasă recurentă minoră este cea mai frecventă formă, având o incidenƫă
de 85% şi se manifestă prin ulcere superficiale de mici dimensiuni (sub 1 cm) şi în
număr redus (1 pȃnă la 5 leziuni). Vindecarea este ad integrum, fără cicatrice în 7-10
zile.
Stomatita aftoasă recurentă majoră, ce apare în boala Sutton, are o incidenƫă de 10-
15% şi se distinge de forma minoră prin dimensiunea mai mare a ulcerelor (de obicei
peste 1 cm), caracterul mai profund al leziunilor şi vindecarea lentă (în săptămȃni sau
luni) ce lasă cicatrice. De obicei vindecarea leziunilor durează în medie 10-30 de zile.
Stomatita aftoasă herpetiformă este forma cea mai rară, cu o incidenƫă de doar 5-
10% şi se caracterizeză prin apariƫia de leziuni mici (1-2 mm), în număr mare (5-100
ulcere), dispuse la nivelul întregii mucoase bucale. Acest tip de stomatită aftoasă tinde
să afecteze mai frecvent persoanele în vârstă.
Stomatita aftoasă din boala Behçet
O formă particulară, cu evoluƫie trenantă a aftelor, este boala Behçet, o afecțiune
multisistemică, având determinări muco-cutanate, oculare, cardiovasculare, renale,

1
gastrointestinale, pulmonare, urologice, articulare și la nivelul sistemului nervos
central. Triada caracteristică asociază stomatita aftoasă recurentă cu leziuni ulcerative
genitale și modificări inflamatorii oculare (uveită).
Această afecțiune este mai răspândită în zona Mediteraneană, în Orientul Mijlociu și
în Orientul Îndepărtat, prevalența ei fiind estimată la 1 caz la 10.000 de locuitori.
Poate debuta la orice vârstă, dar mai rar în copilărie sau după vârsta de 50 de ani și
afectează în special sexul masculin.
Aftele din cadrul bolii Behçet reprezintă semnul cel mai frecvent întâlnit în evoluția
bolii (97-100%) și nu se deosebesc, în general,de cele care apar în stomatita aftoasă
recurentă.
Uneori ulcerele pot fi mai extinse (2-30 mm în diametru), mai profunde, mai
dureroase și evoluează mai rapid. Ele au de obicei, o zonă centrală, gălbuie, necrotică
înconjurată de o margine curată. Pot fi solitare sau în buchet, fiind situate oriunde în
cavitatea bucală. Cele mai frecvente localizări sunt limba, buzele, mucoasa bucală și
gingiile. Amigdalele palatine și mucoasa faringelui sunt mai puțin afectate.
Aftele evoluează timp de 1-2 săptămâni și se vindecă fără a lăsa cicatrici. Intervalul
dintre recidive poate varia de la câteva săptămâni până la câteva luni.

Cauze
Nu se cunosc cauzele apariƫiei aftelor, însă sunt implicați o serie de factori.

Factori de risc
Factorii de risc ai stomatitei aftoase sunt:
• virali (virusul herpetic, HIV, HPV, citomegalovirusul, virusul Epstein-Barr);
• bacterieni (Streptococul sanguis 2A) ;
• igiena precară a cavității bucale;
• leziunile mecanice produse de protezele dentare, periuțele de dinți, alimentele
crocante sau mușcarea accidentală;
• tratamentele stomatologice (injecțiile dentare) ;
• tulburările gastro-intestinale (gastrite, ulcer gastric, boala de reflux gastro-
esofagian, malabsorbția intestinală, boala celiacă) ;
• mecanismele autoimune (boli sistemice: boala Behçet, boala Crohn, lupus
eritematos sistemic, neutropenia ciclică);

2
 • carenƫele vitaminice (acid folic, vitamina B12, vitamina D3) ;
• carențele de microelemente (fier, zinc) ;
• expunerea la toxine (nitrații din apa de băut, lauril sulfatul de sodiu care este un
detergent ce intră în mod obișnuit în compoziția pastei de dinți) ;
• stresul oxidativ crescut;
• alergiile alimentare la laptele de vacă, gluten, cafea, ciocolată, nuci, citrice,
condimente;
• psihogeni (anxietatea, depresia) ;
• predispoziƫia genetică (istoricul familial de stomatită aftoasă recurentă,
defectele hormonale);
• medicamentele imunosupresoare;
• fluctuațiile hormonale (incidența afecțiunii crește în timpul ovulației și înainte
de menstruație și scade în timpul sarcinii);
•

Simptome
Cel mai important simptom al aftelor este durerea. Ea poate să apară cu 2 - 24 de ore
înainte de debutul leziunilor şi este foarte intensă, avȃnd caracter de arsură.
Durerea face dificilă atȃt alimentaƫia, cȃt şi ingestia propriei salive, de aceea se
asociază frecvent cu sialoree (salivaƫie excesivă) și uneori cu tulburări de vorbire.
La copii, evitarea alimentaƫiei, dar mai ales a ingestiei de lichide, duce rapid la
deshidratare şi de aceea tratamentul simptomatic intensiv al aftelor este foarte
important.
Principalele semne clinice ale deshidratării copilului sunt:
• scăderea rapidă în greutate;
• tahicardia;
• hipotensiunea arterială;
• extremitățile reci;
• umplerea capilară întârziată;
• fontanele deprimate;
• mucoase uscate;
• pliu cutanat persistent;

3
 • transpirație axilară diminuată;
Clinic, aftele se prezintă sub forma unor mici vezicule localizate pe mucoasa bucală,
labială, faringiană sau la nivelul limbii, care se sparg şi se transformă în ulceraƫii
rotunde sau ovoidale, cu dimensiuni de la cȃƫiva mm pȃnă la 2-3 cm.
Leziunile sunt extrem de dureroase, dar se pot vindeca spontan. În unele cazuri
persistă şi cȃteva săptămȃni şi pot prezenta recidive frecvente sub forma unor ulceraƫii
cu conƫinut pseudo-membranos gri-gălbui, avȃnd marginile circumscrise şi halou
eritematos.
Diagnosticul de stomatită aftoasă este stabilit doar pe baza anamnezei și a examenului
clinic. Frecvent, aftele sunt observate de către medicul stomatolog în urma unui
consult periodic de rutină și pacientul este redirecƫionat apoi spre medicul specialist
ORL sau către serviciul de Chirurgie Oro-maxilo-facială.
În urma examenului clinic ORL, folosind doar apăsătorul de limbă, medicul constată
prezenƫa uneia sau a mai multor leziuni ulcerative dispuse la nivelul mucoasei
orofaringiene, care în rest are aspect normal.
Nu există analize de laborator specifice pentru a stabili cu certitudine diagnosticul de
stomatită aftoasă. De asemenea nici fibroscopia sau investigațiile imagistice nu sunt
utile.
Biopsia prelevată de la nivelul leziunilor și examenul histopatologic al pieselor de
biopsie nu sunt indicate de rutină, deoarece nu pun diagnosticul de certitudine, ci au
rolul doar de a exclude alte diagnostice precum cel de pemfigus, pemfigoid
cicatriceal, carcinom sau de boală Behçet.

Tratament
Tratamentul simptomatic al stomatitei aftoase constă în diminuarea durerii prin
administrarea de:
• medicamente antiinflamatoare non-steroidiene/steroidiene;
• corticoterapie locală aplicată de 2-4 ori/zi încă de la apariția primelor semne.
Ea ajută la vindecarea leziunilor și la scurtarea evoluției, dar crește riscul de
apariție a candidozei bucale sau a altor infecții secundare. În plus efectul lor
este limitat când aftele sunt numeroase și devine dificilă aplicarea la nivelul
leziunilor profund situate sau în zone intens refexogene.
În aceste cazuri, corticosteroidul local poate fi aplicat sub formă de soluție sau de
spray. Soluția trebuie plimbată prin toată gura timp de 2 minute, apoi se aruncă.
• corticosteroid injectat local, în țesutul submucos al ulcerelor severe, izolate. Se
administrează o singură doză, după aplicarea unui anestezic local.

4
 • corticoterapia sistemică orală, în cură scurtă cu doze mari, este rezervată
formelor persistente și severe. Chiar dacă pacientul nu răspunde imediat la
terapie, corticosteroidul trebuie continuat până când ulcerele încep să se
vindece.
• soluƫii sau pulberi anestezice pentru scăderea durerii şi facilitarea alimentaƫiei.
Trebuie avut în vedere riscul alergic al unor anestezice și toxicitatea la copii.
Nu se recomandă administrarea sub formă de infiltrații locale a acestora,
deoarece efectul este de scurtă durată
• preparate topice (apă de gură, pastă mucoadezivă sau geluri bucale bioadezive).
Acestea reduc necesitatea de medicamente care au reacții adverse sistemice.
• antihistaminicele de primă linie administrate local pot avea efect antialgic;
• soluțiile antiacide ținute în gură diminuă durerea, dar nu ameliorează leziunile;
• medicamentele imunomodulatoare sunt rezervate doar cazurilor severe,
refractare la tratament, la pacienții cu HIV.
Tratamentul chirurgical este recomandat pacienților care nu răspund la tratamentul
simptomatic local și sistemic descris mai sus. Se poate efectua una dintre tehnicile de
mai jos:
• laserterapia ameliorează durerea, grăbește vindecarea și reduce recidivele
• cauterizarea cu nitrat de argint este o metodă controversată deoarece transformă
ulcerația într-o arsură. Reduce durerea prin distrugerea terminațiunilor
nervoase, dar timpul de vindecare nu se reduce
• biopsierea leziunilor transformă afta dintr-o leziune mediată imun într-o leziune
traumatică. Se crede că leziunile traumatice sunt mai puțin dureroase și se
vindecă mai repede decât aftele
Tratamentul adjuvant constă în administrarea de
• suplimente cu vitamine din complexul B (B1, B6, B12) și vit C
• suplimente cu zinc, fier, seleniu
• suplimente alimentare pe bază de Echinaceea. Administrarea lor un timp
îndelungat se pare că scade riscul de recidivă, numărul aftelor și intensitatea
durerii;
• soluțiile orale pe bază de propolis, care formează biofilme la nivelul mucoasei
bucale, reduc durerea și grăbesc vindecarea;
• ozonoterapia s-a dovedit eficientă în ameliorarea durerii și reducerea
dimensiunii aftelor.

5
Prevenție
Măsurile de prevenție sunt comune tuturor formelor de stomatită aftoasă și constă în:
• rezolvarea problemelor dentare (lucrări dentare iritante, resturi radiculare
tăioase) prin consulturi stomatologice periodice;
• o igienă bucală riguroasă prin folosirea periajului dentar după fiecare masă și a
aței dentare o data pe zi, deoarece s-a constatat că acest lucru reduce, nu numai
numărul, ci și severitatea recidivelor;
• alimentație corespunzătoare, sănătoasă, echilibrată în vitamine și
microelemente;
• evitarea alimentelor cu risc alergenic crescut, picante, excesiv de reci sau
fierbinți, a băuturilor carbogazoase, a citricelor;
• administrarea de lichide, în cazul copiilor mici, pentru a preveni deshidratarea.