Xerostomiile

Algiile bucale nespecifice

 Cantitatea medie de saliva in 24 de ore este de 600 ml.
Xerostomia apare atunci cand secretia salivara este mai mica de
0,2 ml/minut. Xerostomia poate fi:
• Tranzitorie;
• Adevarata.
Etiologie: Xerostomia tranzitorie poate fi produsa de:
• Emotia, frica;
• Deshidratarea;
• Febra;
• Tabagism;
• Respiratia bucala.
 Xerostomia adevarata poate fi produsa de:
Medicamente:
• neuroleptice;
• diuretice;
• antiaritmice;
• hipotensoare.
Inflamatii, obstructii:
• parotidite;
• submaxilite bacteriene sau virale;
• radioterapie;
• limfoame,hemopatii;
• deficiente cronice de vitamine sau proteine;
 Boli autoimune:
• sindrom Sjogren, SindromMiculitz;
- senescenta
• scleroza glandulara de involutie;
- Cauze hormonale:

• diabet;
• sindrom post-menopauza.

• Cele mai frecvente xerostomii sunt cele de cauza

medicamentoasa, prin radioterapie, de senescenta, sindromul
Sjogren.
• Medicatia sialopriva administrata pe termen lung sau in asociatie
cu alte medicamente, in special la persoane varstnice poate
produce alaturi de xerostomie si modificari de gust.
 Medicamentele care produc cea mai accentuata scadere a fluxului salivar
sunt urmatoarele:
- Medicamente psihotrope:
• neuroleptice;
• sedative;
• hipnotice;
• antidepresive;
- hipotensoare:
• antihistaminice;
• antiulceroase;
• antiparkinsoniene.

• Pentru stabilirea diagnosticului de xerostomie se face anamneza riguroasa

pentru a se depista medicamentul care produce scaderea secretiei salivare,
se colaboreaza cu medicul internist pentru ajustarea dozei sau schimbarea
medicatiei.
• Radioterapia utilizata in tratamentul afectiunilor maligne cervico-faciale
produce xerostomie.
• Secretia salivara revine la normal dupa un an de la intreruperea
tratamentului cu radiatii datorita capacitatii de regenerare a
glandelor salivare. Scleroza glandulara de involutie reprezinta
cauza hiposialiei la batrani, care daca se asociaza si cu medicatie
poate produce consecinte functionale majore.

• Sindromul Miculitz este tumefactia, initial unilaterala, apoi

bilaterala a glandei parotide. Este o afectiune benigna, care
afecteaza in special femeile, de varsta medie. Evolutia ei este
lenta, progresiva. Simptomatologia consta in senzatia de gura
uscata.
• Sindromul Sjogren este o boala autoimuna, rara, de etiologie
necunoscuta. El afecteaza glandele salivare, lacrimale si tesutul
conjunctiv articular (artrita reumatoida) si apare mai frecvent la
femei de varsta medie sau inaintata.

• Din punct de vedere al simptomatologiei se constata prezenta

gurii uscate, tulburari ale gustului datorita alterarii papilelor
gustative, tulburari ale deglutitiei iar in faza avansata apare
tumefactia bilaterala a glandei parotide.
• Mucoasa bucala este uscata, lucioasa, cu tendinta de a
forma pliuri fine, iar limba este depapilata, rosie.
plicaturata.

• Manifestarile oculare sunt reprezentate de senzatia de

uscaciune a ochilor care se manifesta ca senzatie de
nisip in ochi, jena, usturimi.

• Manifestarile la nivelul tesutului conjunctiv articular

apar sub forma puseelor de poliartrita reumatoida, in
special la articulatiile mici, degete.
 Tratamentul sindromului Sjogren:

• Tratamentul bolii este simptomatic: xerostomia si xeroftalmia se

trateaza cu substituenti de saliva si lacrimi artificiale, poliartrita
reumatoida este tratata de catre medicul specialist reumatolog.

• Tratamentul xerostomiilor:Tratamentul xerostomiilor consta din:

Tratament etiologic; Tratament de stimulare a functiei salivare,
cind exista o secretie salivara minima;
 Tratamentul preventiv:
Stimularea secretiei salivare in xerostomiile medii se
face cu:
- Mijloace empirice: guma de mestecat fara zahar;
• Lichide usor acidulate, indulcite cu edulcoranti;
• Ceai musetel;
- Preparate care cresc secretia salivara:
• 50 ml apa, 45 ml glicerol, 5 ml suc lamaie;
• VitaminaC.
• Pilocarpina care este un alcaloid parasimpaticomimetic ce
stimuleaza musculatura neteda si secretia glandelor exocrine.

• Tratmentul simptomatic se face atunci cand tratamentul de

stimulare a secretiei salivare este ineficient, cu ajutorul salivei
artificiale, pe baza de carboximetil celuloza si mucina.

• Tratamentul preventiv consta in: prevenirea infectarii mucoasei

bucale prin umectarea ei cu ape de gum, ceai de musetel
bicarbonatat si igiena bucala riguroasa; prevenirea aparitiei
cariilor prin profilaxie cu fluor; prevenirea aparitiei
parodontopatiilor marginale prin igiena cu paste de dinti cu
clorhexidina 1 %, sau clorhexidina 0,1 %, maxim 2 clatiri pe zi.
Limba uscata si depapilata Sindromul Sjogren, hipertrofia
glandelor parotide si submaxilare

Hiposialie – micoza cronica per les Complicatiile sindromului Sjogren

Complicatia sindromulu Sjogren Limba uscata: fisuri si eroziuni

Testul cu zahar Scintigrafia glandelor salivare

ALGIILE BUCALE NESPECIFICE
• Stomatodinia este un sindrom algic nespecific caracterizat prin
usturimi sau senzatie de arsura localizate in diferite zone ale
cavitatii bucale, predominand la nivelul limbii, simptome cate
nu se insotesc de nici un felde semne clinice obiective.
• Caracteristica este discrepanta dintre gravitatea, amploarea
tulburarilor acuzate de pacient, (acuzelor dureroase subiective)
si lipsa oricarei modificari clinice ale mucoasei bucale.
Prevalenta:
• Afectiunea intereseaza predominant sexul feminin, in special
dupa sau in jurul perioadei de menopauza, deci dupa 50 de ani.
Cu toate acestea, uneori poate aparea si la persoane sub 40 de
ani. Nu apare niciodata la copii.
• Raportul femei/barbati ar fi de 7/1 dupa Lamey si Lewis.
Dupa Basker si colab. Prevlaenta stomatodiniei ar fi de 5% din
totalul pacientilor prezentati in serviciile de stomatologie
generala.
• Debutul afectiunii este in general lent, simptomele se instaleaza si
se agraveaza treptat (63% dupa Grushka). Cu toate acestea la cca
37% din cazuri debutul este brusc, legat uneori de manevre
stomatologice, traume afective, socuri psihice, etc.
Simptomatologie:
• Este descrisa de majoritatea pacientilor ca fiind foarte grava, acuta,
descrierea traducand aproape intotdeauna o puternica coloratura
afectiva, emotionala. Pacientii acuza de cele mai multe ori
usturime, senzatie de arsura, durere. Uneori insa, ei acuza senzatie
de amorteala, umflatura, furnicaturi, intepaturi, sau “ardeiat,
piperat”.
• De asemenea pot fi intalnite senzatii de gura uscata, asprime sau
alterari ale gustului.
• Aproximativ ½ din pacienti acuza un caracter continuu al durerii,
restul un caracter intermitent.
• Durerea poate avea grade diferite de intensitate de la usoara la
foarte severa.
 Sediul:
Cei mai multi pacienti acuza usturimi in multiple zone ale
cavitatii bucale, avand aproape totdeauna o dispozitie simetrica.
In ordinea frecventei sunt interesate:
• varful si marginile limbii;
• mucoasa labiala;
• gingiile procesului alveolar maxilar si palatul dur;
• gingiile procesului alveolar mandibular;
• faringele si planseul bucal;
• mucoasa jugala.
La cca 1/3 din pacienti senzatiile produc tulburari in timpul
alimentatiei, iar cca 2/3 se plang de tulburari ale somnului.
• Alte senzatii acuzate de pacienti sunt: dureri de cap, inapetenta,
lipsa salivei, gura lipicioasa, insomnii si schimbari de
comportament (anxietate, iritabilitate, depresie).
• Evaluarea funciilor senzitiv-senzoriale bucale nu pune in
evidenta modificari ale senzatiilor tactila, gurstativa, termica,
discriminare epicritica. Totusi, pragul de toleranta al durerii la
acesti bolnavi este scazut semnificativ fata de indivizii normali.
• Dupa Lamey si Lewis (1989) simptomatologia stomatodiniilor
poate imparti afectiunea in trei tipuri desi etiologia lor este in
mare aceeasi.
Tipul I (prezent la cca 60 – 70% din cazuri)
• Pacientul nu prezinta nici un simptom dimineata dupa trezire.
• Usturimile se instaleaza treptat in cursul zilei, crescand in
intensitate pana seara, cand ating punctul maxim.
• Caracteristic, senzatiile neplacute dispar in timpul mesei si, de
asemenea, in timpul somnului. Nu trezesc pacientii din somn.
• Se accentueaza in starile de stres, suparare, emotii sau oboseala
psihica.
 Tipul II ( cca. 20 – 30% din cazuri)
•Usturimile sunt prezente la trezire si persista nemodificate tot timpul zilei. Atat
la tipul I cat si la tipul II algiile sunt prezente zilnic nemanifestand zile linistite
Tipul III
•Spre deosebire de tipurile precedente, la acesti bolnavi durerea nu apare zilnic
si poate avea unele sedii mai putin obisnuite (planseu, val, laringe).
•Uneori simptomele sunt agravate de o serie de obiceiuri vicioase (ticiuri) cum ar
fi frecatul sau rotatia limbii, tendinta de a sustine o proteza instabila, colectarea
fortata si amestecarea salivei cu limba.
•Bolnavii se autoexamineaza frecvent descoperind feluri de modificari
imaginare: limba “crapata”, limba “incarcata”, puncte rosii, puncte albe pe
limba, formatiuni, noduli pe limba sau buze.
•Uneori acuza modificari ale salivei, uscaciune a gurii sau alte simptome mai
mult sau mai putin imaginare.
In general sunt persoane anxioase, deseori cancrofobe, agitate sau depresive.
 Examenul clinic obiectiv
• De cele mai multe ori nu pune in evidenta nici un fel de
modificari. El trebuie totusi facut cu atentie, in special cu
referire la “modificarile” observate de bolnav.
• Uneori examenul clinic poate decela modificari minore sau
variante ale normalului ca: limba fisurata, glosita exfoliativa,
depapilari de diverse orgini, limba saburala sau piloasa.
• In aceasta din urma situatiea, medicul trebuie sa discearna cu
atentie care din tulburari tin de aceste modificari si care tin de
starea anxioasa sau de acuzele subiective.
Etiologie
Etiologia afectiunii este in mare parte necunoscuta. In aparitia ei
au fost incriminati multipli factori care pot fi grupati in trei mari
grupe: factori locali, factori generali si factori psihogeni.
 1. Factori locali
Cei mai frevent implicati in aparitia stomatodiniilor pot fi:
• Alergie de contact la metacrilat de metil, rasini epoxidice sau
alte tipuri de rasini. Se citeaza alergiile la proteze nou aplicate
pe campul protetic.
• Alergii la alimente, conservanti, coloranti, parfumanti, aditivi
alimentari, paste de dinti pot da nastere la stomatodinii
pasagere care odata cu instalarea cauzei.
• Diagnosticul acestui tip de alergie a fost pus pe baza unor teste
de contact cutanate, desi acestea pot da nastere uneori la
rezultate fals pozitive.
• Protezele dentare, in special cele amovibile pot genera
glosodinii. Astfel Main si Basker observa ca la aproximativ 50%
din pacientii cu stomatodinii cauza ar fi aplicarea unor proteze.
Sediul simptomelor ar fi chiar tesuturile care suporta protezele.
• Parafunctii bucale cum ar fi ticuri motorii ale limbii (frecare,
rulare, rotire) sau bruxism legat de proteze pot genera senzatii
de arsura la nivelul mucoasei (Lamey si Lamb).
• Candidoza cronica legata de diabet, xerostomie, corticoterapie,
anemie pernicioasa, pare a favoriza aparitia afectiunii.
Infectiile fuzotreponemice cronice au fost si ele implicate in
aparitia glosodiniilor.
• Reflexul gastro-esofagian poate produce senzatii de arsura la
nivelul faringelui sau palatului.
• Glosita migratorie poate genera uneori in fazele de exacerbare
depapilari si senzatie de usturime la nivelul limbii. Starea se
poate agrava in perioadele de stres.
• Neurinomul nervului acustic poate genera uneori senzatie de
arsura la nivelul mucoasei bucale.
2. Factori generali
A. Menopauza este cel mai implicat factor general in geneza algiilor
nespecifice bucale.
• Pe langa fenomenele vasomotorii generale, simptomatologia psihica
sau alte tulburari, discomfortul oral (usturimi, gust alterat, etc.) poate
insoti manifestarile din jurul menopauzei.
• Aceste tulburari senzitiv-senzoriale bucale pot aparea dupa diferitele
statistici in 17-33% din cazuri. Totusi, aceste procente sunt cu mult
mai mari decat prevalenta de 5% a glosodiniei in randul populatiei sau
de 6% in randul femeilor in premenopauza. Pe de alta parte, conform
observatiilor lui Grushka (1987) la pacientele cu stomatodinii,
tulburarile legate de menopauza sunt mai severe decat la lotul
martor.
• Cu toate acestea, algiile bucale dupa menopauza nu par a fi legate de
nivelul hormonilor estrogeni.
In acelasi timp s-a observat ca tulburarile psihice legate de
menopauza sunt mai accentuate la femeile cu stomatodinii de diferite
tipuri.
B. Deficitele vitaminice si ale fierului cu rasunet in sfera
hematologica (B12, acid folic) par a fi legate de prezenta
glosodiniilor in procente ce variaza intre 2-58%.
• Astfel, anemia pernicioasa aparuta ca urmare a unui sindrom de
malasorbtie a vitaminei B12 poate genera glosodinii in procente
de 1,8-8%.
• Deficitul de acid folic (ca urmare a unei afectiuni celiace, boala
Crohn, rezectii de stomac sau jejun) poate fi urmat de glosodinii.
• Anemia sideropenica a fost implicata in aparitia stomatodiniilor
in procente ce variaza intre 5-53% dupa diferitele statistici. Ea se
datoreaza unui deficit de fier in urma reactiilor de stomac,
sarcina sau unor hemoragii repetate.
• Deficitul de vitamine din complexul B (B1, B2, B6) poate cauza
uneori stomatodinii (pana la 40% din lotul studiat de amator).
C. Diabetul, desi incriminat in geneza afectiunii nu apare decat in
5% din cazuri in statisticile recente.
D. Saliva si medicamentele
Modificarea compozitiei salivei: nivele proteice crescute, cresterea
fosfatilor, sodiului, potasiului legate sau nu de tulburari
hormonale, poate genera algii bucale.
• Xerostomia obiectiva de diverse etiologii (radioterapie,
medicamente, etc.) constituie deseori din cauza unor glosodinii.
3. Factori psihologici
Sunt frecvent implicati in etiologia stomatodiniilor sau sunt asociati
cu afectiunea.
• Aproape totdeauna pacientii prezinta episoade de nevroxa
anxioasa sau depresiva in antecedente. Deseori, factorii
psihogeni sunt legati de stari de stres cronic care pot genera
stari anxioase “mascate” sau disimulate pe care pacientul fie nu
le realizeaza fie nu le marturiseste.
 Pentru a evalua mai exact inter-relatia dintre stomatodinii si
afectiunile psihice, o serie de studii ale ultimilor 10 ani au cautat
sa introduca in bilantul pacientilor chestionarele folosite de
psihologi sau psihiatri pentru gradarea, cuantificarea acestor
afectiuni.
• Astfel Van der Ploeg si colab., in 1987 gaseste scoruri semnificativ
mai mari la pacientii cu glosodinii fata de lotul martor. Scorurile
reprezentau suma punctajelor obtinute pe baza unor astfel de
chestionare care evaluau starea de anxietate, depresie, labilitate
psihica sau reactii somatice la stres.
• Majoritatea pacientilor erau femei in perioada de dupa
menopauza, care prezentau o puternica componenta psihogene
in simptomele pe care le acuzau.
Browning si colab., in 1987 constata asocierea unei tulburari
psihice la 44% din cazurile de stomatodinii investigate in
comparatie cu 16% cat apar la lotul martor.
 Lamb si colab., in 1988 confirma rezultatele mentionate anterior
intr un studiu pe 150 cazuri. El confirma prezenta unor factori de
ordin psihic in geneza stomatodiniilor in mai mult de 50% din
cazurile observate.
• Incidenta acestor componente psihice este mai mare in cazul
glosodiniilor de tip II. In cadrul acestui grup predomina
manifestarile anxioase, iar pacientii sunt in acelasi timp si cei mai
greu de tratat.
• Ratele de vindecare evaluate in cazul glosodiniilor de tip I si tip II au
fost relativ comparabile (61% fata de 59%).
70% din totalul cazurilor care nu au raspuns la tratament prezinta
afectiuni psihice asociate.
• Concluziile autorilor sunt ca:
- este absolut necesara decelarea la pacientii cu glosodinii a
tulburarilor psihice, uneori mascate sau nediagnosticate.
- este necesara din partea medicului curant a unei permanente
sustineri psihice a pacientilor.
- este necesara o individualizare a tratamentului in functie de
bilantul medical, psihologic si stomatologic al fiecarui pacient in
parte.
Rojo si colab., in 1994 impart pacinetii cu glosodinii in 2 grupe
mari: cei cu afectiuni psihice asociate si cei fara.
• Cca 50% din pacientii cu glosodinii prezinta afectiuni psihice de tip
anxios, depresiv, obsesiv, sau psihosomatic. Aceasta incidenta
este semnificativ mai crescuta decat incidenta acestor afectiuni in
randul populatiei normale (8-16%). Este tot atat de posibil insa ca
pacientii cu dureri cronice sa dobandeasca ulterior aceste
tulburari.
• Somatizarea unor tulburari psihice pare a fi un factor tot atat de
important ca si cei mentionati mai sus. Aceasta modificare poate
fi definita ca fiind existenta unor simptome care sugereaza
alterari fizice fara modificari clinice obiective dar cu un mecanism
fiziologic bine definit, presupus legat de unii factori psihologici.
• Conform autorilor, aceasta observatie nu este surprinzatoare,
cunoscut fiind ca somatizarea, anxietatea si depresia prezinta o
stransa inter-relatie.
• In concluzie se poate afirma ca in cazul pacientilor cu glosodinii
este totdeauna necesar un examen psihiatric. Tulburarile
mentionate mai sus pot scapa unui examen stomatologic, iar
tratamentul lor va fi in colaborare cu un psiholog sau cu un
medic psihiatru.
Tratament
• In general nesatisfacator, tratamentul glosodiniilor poate oferi
un bun rezultat doar in cazul celor cu o etiologie precisa.
• Tratamentul se va institui in urma unui bilant complet al
bolnavului care trebuie sa cuprinda:
- bilantul medical general
- bilantul psihiatrie/psihologic
• Bilantul local stomatologic
In urma acestui bilant se vor decela in masura posibilului,
factorii etiologici si modalitatile terapeutice specifice.
Caracteristica tratamentului glosodiniilor este individualizarea,
adaptarea la fiecare caz in parte, in urma bilantului complet.
Astfel se va urmari:
1. Decelarea si tratamentul factorilor generali implicati in
aparitia glosodiniilor: anemic, avitaminoze B, diabet, afectiuni
autoimune ale tractului digestiv, tulburari din timpul
menopauzei, hiperaciditatea gastrica si refluxul esofagian.
2. Decelarea si inlaturarea cauzelor locale ale bolii: proteze
incorecte, dimensiunea verticala modificata a etajului inferior al
fetei, aliaje dentare necorespunzatoare, infectii cronice ale
mucoasei (Candida etc.) alergii de contact, xerostomia, glosita
migratorie.
3. Decelarea si tratarea afectiunilor psihice coexistente: nevroze
anxioase sau depresive precum stres-ul, starile conflictuale cronice,
starile de tensiune nervoasa, cancerofobia. Se va administra
medicatia specifica (anxiolitice, tranchilizante etc.)
• Concomitent, in masura posibilului este de dorit un consult si un
bilant psihologic al bolnavilorm, urmat de un tratament de
sustinere si de intalniri periodice cu psihologul. Toate aceste
demersuri s-au dovedit foarte utile in atenuarea simptomatologiei,
in cazul existentei unei componente psihice a glosodiniei.
4. Glosodiniile idiopatice sunt cele mai rebele la tratament, acesta
fiind de cele mai multe ori nesatisfacator. Unele cazuri sunt chiar in
afara oricaror posibilitati terapeutice uzuale.
• In aceste din urma cazuri acupunctura s-a dovedit o alternativa
valabila. Rezultatele obtinute nu sunt insa totdeauna stabile, iar
intr-un procent oarecare de cazuri se poate ajunge la o dependenta
a bolnavilor fata de acest act terapeutic (Malita si Tovaru 1996).
• Atitudinea generala a medicului stomatolog in fata acestor
cazuri ar fi urmatoarea:
- se va interzice pacientilor autoexaminarea
- se vor interzice tratamentele locale (colutorii, ape de gura,
pastile de supt etc.) ineficiente chiar daunatoare pentru ca
fixeaza atentia anxioasa a bolnavilor asupra mucoasei. Mai mult
ele sunt inutile in cazul absentei unor factor etiologici locali.
- se vor contraindica alimentele condimentate sau acide
- se va recomanda relurea ocupatiilor obisnuite sau a unor
activitati noi, sau captivante pe masura capacitatii intelectuale
sau fizice ale bolnavilor.
- se vor urma etapele de bilant diagnostic si eventualele
tratamente a factorilor etiologici depistati.