L.E.

PRIN SOLUTII DE CONTINUITATE

LE Z I U N I E L E M E N TA R E P R I N S O LU Ț I I D E
C O N TI N U I TAT E :

• Dupa profunzimea lor se disting:

• a)      Eroziunea sau exulceratia = o pierdere de substanta superficiala
cu fundul neted, bine delimitata si care se vindeca fara cicatrice lasand
doar o macula pigmentata reziduala.
• survin in evolutia veziculelor, bulelor si pustulelor.
• Rar eroziunea este primitiva (ex: sifilomul primar, afte, bule, pustule).
 SIFILOMUL PRIMAR
S I F I L I S U L P R I M A R   E S T E C A R A C T E R I Z AT P R I N Ș A N C R U L S I F I L I T I C ,
C A R E A PA R E L A L O C U L D E I N T R A R E A L B A C T E R I E I , S U B F O R M A
U N E I U L C E R A Ț I I R O Ș I I N E D U R E R O A S E C U B A Z A I N D U R AT Ă ( M A I
D U R Ă L A AT I N G E R E )
 CAUZE

• Sifilisul se transmite, in mod obisnuit, prin contactul sexual dintre o persoana

bolnava cu una sanatoasa. Transmiterea mai poate avea loc prin sarut,
muscatura sau, mai rar, prin utilizarea tacamului si a veselei bolnavului, prin
folosirea unor obiecte personale (aparate de barbierit, masini de ras, periute de
dinti etc.), prin contactul cu sange, lapte, lichid spermatic, provenite de la
persoane bolnave.
 AFTE

A F TA   E S T E O L E Z I U N E E L E M E N TA R Ă A P I E L I I Ș I M U C O A S E L O R D E O R I G I N E N E C U N O S C U T Ă . S E
P R E Z I N T Ă C A O V E Z I C U L Ă P L I N Ă C U L I C H I D O PA L E S C E N T, C A R E , P R I N S PA R G E R E , L A S Ă L O C U L
U N E I U L C E R A Ț I I D U R E R O A S E , C A R E S E C I C AT R I Z E A Z Ă F Ă R Ă A L Ă S A U R M E .
• Cauzele apariției aftelor bucale sunt următoarele: 
• Periaj energic
• Mușcarea obrazului 
• Leziune obținută în timpul unei lucrări dentare
• Purtarea unui aparat dentar
• Diverse tipuri de bacterii 
• Bacteriile prezente în cavitatea bucală pot produce o reacție alergică. Helicobacter Pylori este un tip de bacterie
care duce la ulcer gastric.
• Alimentatie deficitara 
• Sensibilitatea la anumite alimente ce includ: cafeaua, ciocolata, căpșunile, ouălele, brânza, nucile, alimentele
acide și picante. 
• Deficit de vitamina B12, fier, zinc, acid folic. 
• Pasta de dinți, apa de gură bogate în lauril sulfat de sodiu
• Dereglari hormonale 
• Reacția organismului la modificările hormonale din timpul menstruației.
• Stresul 
 TRATAMENT

• O solutie pentru afte bucale este tratamentul clasic, care include medicamentație, adică topice
corticosteroidice și antimicrobiene. Tratamentul aftelor se bazează pe soluții dezinfectante, preparate
imuno-stimulatoare, vitaminizante, întreținerea igienei gurii și evitarea substanțelor iritante.
• Tratamentul cu topice include uleiuri, geluri, paste, creme, apă de gură sau spray-uri. Topicele pot
reduce rapid simptomele, dar nu afectează rata reapariției aftelor bucale la același pacient. Gravitatea
afecțiunii este de regulă redusă doar de tetraciclinele topic, dar acestea nu sunt recomandate copiilor cu
vârste mai mici de 12 ani. 
• Ca tratament putem aminti tratamentele locale, care influențează favorabil evoluția leziunilor, dar nu
împiedică recidivele. Se pot aplica badijonări cu violet de gențiană 1%, xilină 2%, gargară de 3-4 ori pe
zi cu soluții slab antiseptice, cu infuzie de mușețel.
• Se mai pot face băi bucale cu soluții alcaline (o linguriță de bicarbonat de sodiu la un pahar de apă
călduță), cu aspirină efervescentă sau soluții care conțin glicerină boraxata ori glicerină cu hidrocortizon
acetat
 BULE

R I D I C AT U R A
C U TA N ATA
ROTUNDA, DE
MARIME MARE,
U M P L U TA C U O
S E R O Z I TAT E C A R E
RETINE SAU NU 
S A N G E.
 PUSTULE

Pustulele sunt leziuni tegumentare elevate în raport cu restul suprafeței

cutanate, cu conținut purulent. În literatura de specialitate, pustula este
descrisă ca o colecție lichidiană purulentă circumscrisă, de dimensiuni
variabile, apărută pe suprafața cutanată. În medie, pustulele prezintă
dimensiuni mai mici de 5-10 mm
• b) Ulceratia = o pierdere de substanta mai profunda decat eroziunea
interesand dermul si chiar hipodermul si care se vindeca printr-o
cicatrice sechelara.
• poate fi superficiala (ex: ectima) sau intinsa si profunda (ex:
epitelioame, TBC cutanat, lepra).
• Forma ulceratiei - rotunda, ovala sau neregulata,
• fundul - neted, anfractuos sau proeminent,
• marginile - taiate drept (ex: goma sifilitica), alteori decolate (ex: goma
TBC) sau ridicate in burelet (ex: epitelioame).
• Baza ulceratiei poate fi moale, infiltrata sau dura.
• Escoriatia = o pierdere de substanta superficiala sau profunda produsa
de un traumatism.
• Poate fi accidentala consecutiva unei zgarieturi printr-un corp strain
sau simptomatica in urma scarpinatului (ex: eczema, prurigo,
pediculoza).
• Ectima este o infectie cutanata caracterizata printr-
o ulceratie care survine cel mai des pe membre.
Ectima, provocata de o bacterie, streptococul,
afecteaza in general subiectii debilitati. Ea se
traduce printr-o ulceratie cu coji a pielii. 
antibioticele (peniciline), luate in urgenta si in doze
mari, permit oprirea infectiei. Ingrijirile locale sunt
cele ale unei ulceratii (curatire locala, pansamente
antiseptice).
CAUZE

• Ectima este cauzată de infecția cu virusuri, cum ar fi parapoxvirusul sau/și streptococi (denumită și
ectima streptococică) și stafilococi. Adesea se înregistrează infectări mixte.
• Cel mai adesea cauza infectării este contactul direct al unei leziuni sau răni deschise cu un animal
infectat sau proaspăt vaccinat.
• Alte cauze pot fi:
– igiena precară
– umiditatea crescută
– transpirație abundentă
– afecțiuni dermatologice preexistente (dermatită, psoriazis, impetigo)
 T R ATA M E N T

• Pentru tratarea simptomelor de ectima sunt indicate unguentele pe bază de antibiotice

și badijonările cu betadină sau apă oxigenată.
• În cazul unei infecții streptococice, medicul poate prescrie administrarea de
antibiotice pe cale orală. Dacă apare o infecție secundară stafilococică, medicul poate
considera necesară antibioterapia intravenoasă combinată.
 EPITELIOAME
=
Tu m o r a  m a l i g n a  c a r e s e  
d e z v o l t a  p e s e a m a t e s u t u r i l o r
epiteliale
Ca u z e
tu b e r c u lo z a e ste ca uz a tă d e b a c te r ia _ m y co b a c te r iu m t u b e r c u lo s i s _, în tâ ln ită ș i s u b
d e nu m ir e a d e   M . Tu b e rcu lo s is .

• Factori de risc
• În teorie, orice persoană poate dobândi tuberculoza, însă anumiți factori cresc probabilitatea de infecție
bacteriană. Printre aceștia se află:
• Un sistem imunitar slăbit, pe fondul unor afecțiuni sau al urmării anumitor tratamente medicamentoase.
Afecțiuni ca SIDA, diabet, unele forme de cancer, chimioterapia, medicamentele pentru prevenirea
respingerii organelor transplantate, malnutriția sau vârsta înaintată pot crește probabilitatea de infecție pe
fondul problemelor imunitare;
• Vacanțele în anumite zone ale lumii - anumite zone de pe glob au tulpini mult mai rezistente la medicamente.
Pe lista acestora se află Africa, Asia, America Latină, zona Caraibelor, estul Europei, Rusia;
• Consumul excesiv de alcool, fumatul sau folosirea de droguri;
• Locul de muncă sau domiciliul - dacă intri în contact cu bolnavi de tuberculoză, există un risc mai mare de
infecție. Locuirea în case neigienizate sau neracordate la apă poate reprezenta un alt factor de risc.
• TRATAMENT:
• De regulă, cazurile de tuberculoză sunt tratate prin luarea de medicamente. În cazul tuberculozei active,
tratamentul constă în luarea unor antibiotice pe o perioadă de cel puțin 6-9 luni. Durata tratamentul
depinde de starea de sănătate, vârstă, precum și de localizarea infecției.
• Pentru cazurile de tuberculoză latentă, sunt recomandate, de regulă, 1-2 medicamente, în timp ce
tuberculoza activă sau formele rezistente necesită mai multe medicamente în același timp. Printre cele
recomandate pacienților cu tuberculoză se află izoniazida, rifampicina, etambutol sau pirazinamida.
• Dacă ai tuberculoză rezistentă la medicamente, sunt recomandate antibiotice din familia
fluorochinolonei, amikacină sau capreomicină, pe o perioadă de 20-30 de luni.
• Pentru a te vindeca, este vitală urmarea întocmai a tratamentului. Chiar dacă nu vei mai fi contagios
după 1-2 săptămâni, este foarte important să urmezi întregul tratament recomandat de medicul
specialist. Întreruperea acestuia sau sărirea peste anumite doze poate face ca resturile de bacterie din
organism să devină rezistente la medicamente și astfel să apară o formă mai periculoasă de tuberculoză.
 LEPRA

• Lepra (sau boala hansen) este

o boală infecțioasă gravă
cunoscută din antichitate,
provocată de 
mycobacterium leprae
 sau mycobacterium
lepromatosis. Principalele forme
ale bolii se bazează pe numărul
de bacterii prezente:
paucibacilare și multibacilare.
 SIMPTOMELE LEPREI

• Tabloul clinic al leprei este alcatuit din simptome care se manifesta la nivel tegumentar prin modificari
ale coloratiei (hipopigmentare sau hiperpigmentare) si sensibilitatii tactile, termice si dureroase,
slabiciune musculara si parestezii la nivelul extremitatilor. Evolutia bolii determina aparitia nodulilor
tegumentari care produc deformari ale cartilajelor nasului si urechilor cu distructie tisulara extinsa.
• Pierderea sprancenelor, a ultimelor falange ale degetelor datorita proceselor de reabsorbtie osoasa si
ulcerele cronice la nivelul membrelor inferioare reprezinta manifestari frecvent intalnite la pacientii cu
forme cronice de boala Hansen. Afectarea nervilor faciali poate determina aparitia lagoftalmiei,
keratitei si ulcerelor corneene, leziuni oculare care evolueaza cu pierderea vederii.
• Afectarea testiculara determina aparitia infertilitatii la barbati si a ginecomastiei ca urmare
a dereglarilor hormonale in timp ce la pacientii cu forma de lepră lepromatoasa infiltrativa se poate
observa inflamatie articulara si in cazuri severe de boala depunere de amiloid la nivel hepatic, renal,
splenic
TRATAMEN T

• Tratamentul leprei are ca scop evitarea aparitia complicatiilor pe termen lung si imbunatatirea
calitatii vietii pacientului si este reprezentat de terapia antibiotica in cadrul careia sunt
administrate diferite combinatii de macrolide si fluorochinolone pentru eradicarea bacilului din
organism, chimioterapie cu dapsona si antiinflamatoarele sistemice pentru reducerea
simptomatologiei specifice bolii.
• Chirurgia plastica si reconstructiva este aplicata la pacientii cu boala Hansen cu scopul de
a restabili functia senzitiva si motorie a membrelor afectate prin transplantare de nervi si
tendoane si corectarea diformitatilor faciale.
 ECZEMA

• Eczema este o reacţie inflamatorie a pielii declanşată de factori exogeni,

endogeni sau
asociaţi şi caracterizată clinic printr-o pleiadă de leziuni succesive (eritem,
edem,
vezicule, eroziuni exudative, cruste) iar histologic printr-un proces de
spongioză
epidermică şi un infiltrat limfo-histocitar perivascular superficial.
• Factorii determinanti ai eczemelor variaza in functie de tipul afectiunii fiind
reprezentati de:
• Dermatita atopica este asociata cu o mutatie genetica implicata in sinteza
defectuoasa a unei proteine numita filagrina care intra in constitutia pielii si
asigura bariera protectoare a dermului;
• Dermatita de contact apare la contactul pielii cu un agent care declanseaza
o reactie alergica locala manifestata prin edem si eritem, nefiind dependenta de
preexistenta unui teren atopic al persoanei afectate;
TRATAMENT

• Tratamentul eczemelor se efectueaza in functie de etiologia bolii si poate cuprinde:

• topice non steroide sau cortizonice pentru diminuarea pruritului si inflamatiei;
• preparate cortizonice sistemice cu administrare pe termen scurt;
• terapie pe baza de calcineurin;
• antifungice cu aplicare locala, sampoane speciale cu antifungice;
• antibiotice;
• injectii locale cu toxina botulinica pentru diminuarea transpiratiei la nivelul palmelor si
plantelor;
• antihistaminice orale;
• doze scazute de anxiolitice, terapie cognitiv comportamentala;
• ciorapi compresivi, venotrofice.
 PRURIGORUL

• Prurigoul cronic se defineşte ca fiind o afecţiune cutanată distinctă,

caracterizată de prezenţa unui prurit cronic, de cel puţin 6 săptămâni,
cu leziuni cutanate multiple, sub formă de papule, noduli şi/sau plăci,
localizate sau generalizate, însoţite de leziuni de grataj
• d) Fisura = o eroziune sau o ulceratie de forma liniara, dureroasa,
localizata in regiuni inflamate si supuse miscarilor de extensie (ex:
pliuri, palme, plante).
• Ragada = o fisura liniara situata in jurul orificiului bucal.
• e) Gangrena = o necroza tisulara de coloratie neagra avand origine
vasculara sau infectioasa si care se ulcereaza secundar prin eliminarea
tesutului necrotic.
• f) Escara = o necroza ulcerata secundar si localizata in zone de
presiune.
• se poate extinde la muschi, tendoane, oase si articulatii
FISURA
RAGADA
 GANGRENA

• Exista urmatoarele  tipuri de gangrene: umeda , uscata, interna, gazoasa, Fournier si

Meleney.Majoritatea cazurilor de gangrena uscata nu sunt caracterizate de infectie.
In schimb, cazurile de gangrena umeda implica existenta unei infectii bacteriene.

Atat gangrena umenda, cat si cea uscata se dezvolta frecvent la nivelul degetelor (atat de la maini, cat
si de la picioare) sau la nivelul extremitatilor corpului, muschilor si organelor - maini, brate, picioare,
plamani, ficat etc.
• Gangrena interna se intalneste la pacientii la care le sunt afectate de necroza organele interne. Cel mai
frecvent survine la nivelul apendicelui vermiform si la nivelul colonului
• Gangrena umeda este deosebit de grava deoarece, netratata la timp, conduce la dezvoltarea de sepsis (
septicemie), urmata de deces in cateva ore sau zile.
• Consecintele acestui tip de gangrena sunt:
- infectie in organism in cazul in care alimentarea locala cu sange a fost oprita sau redusa de inflamarea
tesutului;
- eliberarea de gaze la nivelul tesuturilor (gangrena gazoasa);
- toxine bacteriene;
- combinatii ale manifestarilor prezentate mai sus
• Factorii de risc ai acestui tip de gangrena sunt arsurile sau traumatismele vasculare, care pericliteaza
circulatia sangvina - taieturi de cutit, de exemplu. Netratarea zonei afectate conduce la dezvoltarea unei
infectii si stabilirea diagnosticului de gangrena umeda.

In cazul gangrenei uscate, tesutul nu se infecteaza, motiv pentru care riscurile de septicemie sau deces
sunt considerabil mai scazute. Totusi, acest tip de gangrena poate duce la moartea locala a tesuturilor si
uscarea lor.
• Comparativ cu gangrena umeda, evolutia gangrenei uscate este lenta (de la cateva zile pana la cateva
luni), deoarece complicatiile vasculare progreseaza mai incet.
• Pe masura ce boala avanseaza, se instaleaza blocajele arteriale. Gangrena uscata poate progresa rapid (in
doar cateva ore) in cazul in care blocajul arterial se instaleaza brusc; de exemplu, cand un cheag de
sange blocheaza o artera ingusta a unui deget
GANGRENA
TRATAMENT

• Tratamentul este stabilit in functie de tipul de gangrena diagnosticat si trebuie aplicat imediat pentru a
preveni aparitia complicatiilor. De obicei, in prima faza se impune interventia chirurgicala sau
tratamentul medicamentos, urmate de un tratament de sustinere si ocazional de terapie recuperatorie.
• Gangrena impune consultul medical si administrarea tratamentului de urgenta deoarece tesutul mort
trebui eliminat pentru a permite vindecarea tesuturilor vii din jur si pentru a preveni infectia.
In functie de zona implicata, tratamentul poate include:
• - amputatia partii corpului care are gangrena;
- interventia chirurgicala de urgenta pentru a identifica si elimina tesutul mort;
- inteventia chirurgicala pentru a imbunatati circulatia sanguina a zonei afectate;
- administarea de antibiotice;
- operatiuni repetate de inlaturare a tesuturilor necrozate (debridare);
- tratament special in unitatea de terapie intensiva (pentru pacientii grav bolnavi).
 ESCARE

• Escarele - numite, de asemenea,

leziuni de presiune sau ulcere de
presiune - sunt leziuni ale pielii
și ale țesutului subiacent care
rezultă din presiunea prelungită
asupra pielii. Escarele cel mai
adesea se dezvoltă pe pielea care
acoperă zonele osoase ale
corpului, cum ar fi călcâi, glezne,
șolduri și coccisul.
 TRATAMENT

Reducerea presiunii.
Primul pas în tratarea unui escare este reducerea presiunii care o provoacă. Strategiile includ
următoarele:
Repoziționarea. Pacientul trebuie să fie repoziționat în mod regulat și poziționat corect. Dacă el sau ea
utilizează un scaun cu rotile, încercați să schimbați greutatea la fiecare 15 minute. Dacă el sau ea este
imobilizat la pat, schimbați pozițiile la fiecare două ore.
Utilizarea suprafețelor de sprijinire. Utilizați o saltea, pat și perne speciale care ajută pacientul să se
afle într-o poziție adecvată, uşurează presiunea asupra oricarei leziuni și protejează pielea vulnerabilă.
PREVENTIE

• Repoziționarea într-un scaun cu rotile

• Schimbaţi frecvent greutatea pacientului. Dacă utilizați un scaun cu rotile, încercați să schimbați
greutatea pacientului la fiecare 15 minute.
• Dacă pacientul are suficientă forță în partea superioară a corpului, acesta ar trebui să facă flotări în
scaunul cu rotile - ridicând corpul de pe scaun prin împingerea brațelor scaunului.
• Selectați o pernă care ameliorează presiunea. Utilizați perne pentru a elibera presiunea și pentru a vă
asigura că corpul pacientului este bine poziționat pe scaun.
P R O I E C T R E A L I Z AT D E :

• Smarandoiu Sorina-Gisella-subgrupa 8
• Iliescu Elena Andreea-subgrupa 5
• Sandru Irena-Maria-subrupa 8
• Marcu Alina-subgrupa 6
• Sabau Iulia-Subgrupa 8
• Porfir Ana-Maria-subgrupa 8
• Grozavescu Elena-Bianca-subgrupa 5
• Grosu Raluca-subgrupa 4
• Muntean Lorena-subgrupa 7
• Sofitchi Camelia-subgrupa 9
• Nanu Andreea-subgrupa 7
• Goanta Teodora