Disciplina de Fiziologie

Fiziologia
sistemului
cardiovascular

Cursul 6
Debitul cardiac.
Fiziologia circulației coronariene.

Prof. Carmen Bunu Panaitescu

2022
 Cuprins

1. Debitul Cardiac (DC)

2. Circulaţia coronariană

3. Parametrii hemodinamici ai circulației coronariene

4. Reglarea fluxului coronarian

5. Lucrul mecanic cardiac (L)

 Obiectivele cursului

1. Definirea debitului cardiac (DC)

2. Definirea şi calculul indexului cardiac şi a fracţiei de ejecţie
3. Descrierea metodelor de determinare a debitului cardiac: metoda Fick, metoda diluției şi
ecocardiografia
4. Definirea factorilor determinanţi ai DC
5. Cunoașterea variaţiilor fiziologice și patologice ale DC
6. Descrierea principalelor caracteristici ale circulației coronariene
7. Definirea parametrilor hemodinamici ai circulaţiei coronariene: flux, presiune, consumul de O2
miocardic (MVO2)
8. Descrierea modificărilor fluxului sanguin în coronara dreapta și stângă în timpul unei revoluții
cardiace
9. Descrierea mecanismelor de reglare ale fluxului sanguin coronarian: autoreglarea (metabolică şi
miogenică), reglarea nervoasă şi umorală
10. Enumerarea factorilor care influenţează consumul de oxigen miocardic (MVO2)
 Cuprins

1. Debitul Cardiac (DC)

2. Circulaţia coronariană

3. Parametrii hemodinamici ai circulației coronariene

4. Reglarea fluxului coronarian

5. Lucrul mecanic cardiac (L)

 Debitul Cardiac (DC)

• Definiție: volumul de sânge ejectat de inimă per minut în circulaţia sistemică sau pulmonară (DCstg =
DCdr)
• Calcul: DC = VS x FC
‐ VS = 70 ml
 - în repaus: DC = 5-6 l/min
‐ FC = 70 BPM - OBS: în efort, DC = 25-35 l/min prin VS şi FC
• Indexul Cardiac (IC)

DC
IC =  IC = 3  0,5 l/min/m2 SC
SC (m2)

• Fracţia de ejecţie (FE)

VS x 100 = (VEDV – VESV)

FE = x 100  FE>55% (N=65%)
VEDV VEDV
 Metode de determinare a DC
1. Metoda Fick - pe baza legii conservării masei
a) Metoda Fick directă: pe baza consumului de O2 (în repaus: VO2 = 250-300 ml/min)

• VO2  O2 din aerul inspirat (250-300 ml/min)

DC = VO2 • [O2 ]a  [O2 ] din artera periferică (0,20 ml O2/l sânge)
[O2 ]a - [O2 ]v
• [O2 ]v  [O2 ] din sângele din atriul drept (0,15 ml O2/l sânge)

DC = 250 ml/min = 5000 ml/min

0,20 – 0,15
b) Metoda Fick indirectă: pe baza producției de CO2 (în repaus: VCO2 = 300-350 ml/min)

VCO2
DC =
[CO2 ]v - [CO2 ]a
 Metode de determinare a DC

VO2
DC =
[O2 ]a - [O2 ]v

Metoda Fick directă: pe baza VO2

 Metode de determinare a DC
2. Metoda ecografică:
• Definiție: ecocardiografia este o tehnică imagistică
neinvazivă și neiradiantă care utilizează ultrasunetele
pentru a recompune în timp real imagini în mișcare ale
aparatului cardiovascular
• Ultrasunetele sunt reflectate în funcție de densitatea
mediilor (diferite structuri cardiace)  impulsuri electrice
 captate și înregistrate
• Cea mai folosită investigație imagistică pentru evaluarea
funcțională și structurală a cordului
• Cordul se poate evalua din mai multe incidențe, care pot
vizualiza diferite camere ale acestuia
• Pentru aprecierea funcției diastolice (transmitral) și a
funcției sistolice (calcularea fracției de ejecție a VS), se
utilizează de obicei incidența apicală, prin care se pot
vizualiza toate cele 4 camere ale cordului +/- aorta
 Metode de determinare a DC
2. Metoda ecografică:
• Utilizarea ecocardiografiei pentru evaluarea funcției
sistolice și a DC (VS x FC):
• Se pot determina următorii parametri:
‒ VEDV
‒ VESV
‒ VS
‒ FE [(VEDV-VESV)/VEDV)]

Utilizare soft pentru

aprecierea funcției sistolice a VS Calculul manual al FE a VS Calculul automat al FE a VS
 Metode de determinare a DC

3. Metoda diluţiei - pe baza principiului lui Stewart

• Q = cantitatea de substanță injectată (mg)

Q x 60
DC = • q = concentrația medie de substanței (mg/l)
q x t
• t = timpul de expulzare a substanței (s)
• Substanţe utilizate:
1. Coloranţi: - roşu Congo
- albastru Evans
2. Izotopi radioactivi: I131, Cr51

4. Cardiografia de impedanţă - metodă neinvazivă

 Factorii de care depinde DC
(+)

(+)
(+)
(-)

(+)

FC Max = 220 – vârsta

FC Optimă = 80% FC Max
 Variaţiile fiziologice ale DC

• DC variază în funcţie de modificările celor doi parametri care îl determină (FC şi VS):

Efort Stres După Intoarcere Volemia TA TA

Stres venoasă
FC       
(SNVS + (SNVS + (reflex (reflex (reflex
catecol) catecol) SNVS) SNVS) SNVP)
VS       
(SNVS + (SNVS + (pre- (pre- (pre- (post-
catecol) catecol) sarcina) sarcina) sarcina) sarcina)
DC     N N 


25-35 l/min
(5-7x)
 Variaţiile patologice ale DC

• DC:
• Febra ( VO2)
• Hipertiroidism ( VO2)
• Anemie (Hb)
• Afecţiuni cu RPT redusă

• DC:
• Afecţiuni cardiace:
→ Insuficienţa cardiacă - prin  contractilității  VS
→ Tahiaritmii - prin  Diastolei   umplerea ventriculară  VEDV
• Hemoragii - prin  Volemiei   întoarcerea venoasă  VEDV
 Distribuţia debitului cardiac (%) în repaus și efort
DC
25-35 l/min

Efort Efort
Repaus Repaus

DC = 5 l/min
 Întrebarea 1

Debitul cardiac este crescut prin:

A. Stimularea vagului
B. Scăderea presarcinii
C. Inhibarea sistemului nervos vegetativ simpatic
D. Efect inotrop pozitiv
 Întrebarea 2

Fractia de ejectie creşte prin:

A. Creşterea volumului end-diastolic ventricular (VEDV)
B. Scăderea volumului end-sistolic ventricular (VESV) la același VEDV
C. Creşterea volumului end-sistolic ventricular (VESV) la același VEDV
D. Activarea efectului inotrop negativ
 Cuprins

1. Debitul Cardiac (DC)

2. Circulaţia coronariană

3. Parametrii hemodinamici ai circulației coronariene

4. Reglarea fluxului coronarian

5. Lucrul mecanic cardiac (L)

 Circulaţia coronariană
1. Două artere coronare – emerg din Ao:
• artera coronară dreaptă  VD + VS Post
• artera coronară stângă  VS Ant + Lateral
2. Dispoziţie:
• în zona subepicardică: artere mari cu nr.  de Receptori
- adrenergici  SNVS induce VC (rol minor, deoarece
aceste vase au puține fibre musculare netede)
• în zona subendocardică: artere mici + arteriole cu nr.  de
Receptori 2- adrenergici  SNVS induce VD (rol major,
deoarece aceste vase au multe fibre musculare netede)
3. Vene principale:
• sinus coronar (75% sânge) + vena cardiacă anterioară
(20% sânge)  AD
• vene thebesiene  cavităţile inimii
4. Tipuri de circulaţie:
• Terminală → la tineri
• Colaterală → la bătrâni
 Caracteristicile circulației coronariene

1. În condiții bazale: extracţia de O2 este Maximă (=75%)  Dacă  Necesarul miocardic de O2 

trebuie să  fluxulcoronarian  trebuie să apară VD
2. Funcţionare: Aerob  Ocluzia coronariană > 2 min  Necroza
3. Perfuzia în Diastolă > Perfuzia în Sistolă
4. Factorii de care depinde consumul de O2 miocardic (MVO2):
SNVS, Catecolamine,
• Factori majori: • Factori Inotrop +  MVO2 -Agoniști, Tonicardiace,
1. Inotropismul ↑Ca2+, Teofilina
• Factori Inotrop -  MVO2 SNVP, -Blocante, BCC,
Acidoza, Hipoxia
2. FC – FC are efect negativ pe funcția miocardică prin  duratei diastolei și  MVO2
3. Tensiunea intraparietală (wall stress)
• Factori minori:
1. Metabolismul miocardic
2. Hormoni: H. Tiroidieni și catecolaminele   MVO2
 Cuprins

1. Debitul Cardiac (DC)

2. Circulaţia coronariană

3. Parametrii hemodinamici ai circulației coronariene

4. Reglarea fluxului coronarian

5. Lucrul mecanic cardiac (L)

 Parametrii hemodinamici ai circulației coronariene
1) Fluxul coronarian: - Repaus: 250 ml/min (5% DC)
- Efort: 1 l/min (4X)
P (PAo – PAD)
• Fluxcoronarian = =
Rezistenţa Rezistența coronariană

•  Flux se realizează prin  Rezistenţei coronariene  prin vasodilatație

• Componentele rezistenţei coronariane:
a) Rezistenţa intravasculară
− dependentă de VC/VD arteriolară
− controlată prin autoreglare
b) Rezistenţa extravasculară
− dependentă de fazele RC:
în sistolă rezistența este    Flux coronarian în special în VS zona subendocardică 
ischemie fiziologică subendocardică VS
în diastolă rezistența este    Flux coronarian  diastola este importantă pentru perfuzia VS
FCOptimală (80% din FCMaximă) asigură perfuzia miocardică ideală
 Fluxul sanguin coronarian

1) Dacă Flux coronarian   Oferta de O2

Condiţii în care  Oferta de O2:
−  FC (Tahiaritmii)   Diastola   Fluxcoronarian
−  PEDV (Insuficiența cardiacă)
−  TA (şoc)
− obstrucţia coronariană (cardiopatia ischemică)

2) Presiunea: - Sistolică = 80 mmHg

- Diastolică = 20 mmHg

3) Consumul de O2 miocardic:
− MVO2 = 25-30 ml/min (10% VO2) – în repaus
Fluxul sanguin coronarian

• În coronara dreaptă:
• prezent atât în timpul SV (mai ) cât şi în timpul DV
(mai )
• În coronara stângă:
• foarte redus în timpul SV, în special în zona
subendocardică, datorită compresiunii extrinseci
exercitate de miocard (în timpul CIV este 0!!!)
• crescut în timpul DV, cu un maxim la sfârşitul RIV, când
compresiunea extravasculară este minimă (≈0 mmHg)
iar Presiunea Ao se menţine ridicată (60-80 mmHg) 
diastola este importantă pentru perfuzia VS
 Întrebarea 3

Care din următoarele afirmaţii referitoare la circulaţia coronariană sunt corecte:

A. Coronarele mici prezintă receptori alfa-adrenergici pe care adrenalina induce
vasoconstricţie
B. Coronarele mici prezintă receptori beta 2-adrenergici pe care adrenalina induce
vasoconstricţie
C. Coronarele mici prezintă receptori beta 2-adrenergici pe care adrenalina induce
vasodilatație
D. Coronarele mari prezintă receptori beta 2-adrenergici pe care adrenalina induce
vasoconstricţie
 Întrebarea 4

Fluxul sanguin din artera coronară stângă este:

A. Minim în timpul diastolei ventriculare
B. Egal cu cel din artera coronară dreaptă în timpul sistolei ventriculare
C. Constant în timpul unei revoluții cardiace
D. Maxim în timpul diastolei ventriculare
 Cuprins

1. Debitul Cardiac (DC)

2. Circulaţia coronariană

3. Parametrii hemodinamici ai circulației coronariene

4. Reglarea fluxului coronarian

5. Lucrul mecanic cardiac (L)

 Reglarea fluxului coronarian
constantă
P (PAo – PAD)
• Fluxcoronarian = = Rezist.coronariană
Rezistenţa
reglabilă
•  Fluxcoronarian se realizează prin  Rezist.coronariană VD coronariană
• Vasele coronare au o mare rezervă dilatatorie
• Reglarea asigură: Echilibrul între CERERE O2 – OFERTĂ O2
• Mecanismele reglării fluxului coronarian:
1. Autoreglarea (cel mai important)
a) metabolică
b) miogenică
2. Reglarea umorală
3. Reglarea nervoasă
 Reglarea fluxului coronarian

1. Autoreglarea (cel mai important)

a) Autoreglarea metabolică:
− necesar O2  Dezechilibru cerere/ofertă O2  sinteza de cataboliţi  VD
− oferta O2
ATP ATP
− Factori catabolici cu rol în autoreglare: feedback
O O
1)  Adenozina: 2 AMP 2
AMP
• Cel mai important catabolit Adenozina
• Produs: intracelular, prin degradarea ATP în condiții
de hipoxie Rec
VD Flux  O2
vas
• Efect: pe receptorii vasculari  produce vasodilatație sanguin
  fluxului sanguin local   aport O2 la nivel celular, determinând:
 Inhibarea degradării ATP la adenozină
 Favorizarea refacerii ATP din AMP
 Reglarea fluxului coronarian
a) Autoreglarea metabolică – alte mecanisme:
2)  PO2  VD (probabil tot prin efectul adenozinei)
3)  PCO2,  H+,  K+  VD
4) Factorii endoteliali VD/VC aflaţi în echilibru:
• PGI2 (VD)/TXA2 (VC) - derivaţi din acidul arahidonic (AA)
• NO (VD)/ET (VC)

b) Autoreglarea miogenică  dependent de nivelul de întindere a mușchiului neted

− Presiunea sanguinăintracoronariană  VC  flux sanguin constant
− Presiunea sanguinăintracoronariană  VD  flux sanguin constant

2. Reglarea umorală
• VC: Catecolamine (pe -rec), Angiotensina II (Ag II), ET, TXA2
• VD: Catecolamine (pe 2-rec), NO, PGI2, Serotonina, Bradikinina
 Reglarea fluxului coronarian
3. Reglarea nervoasă
SNVS  VC MVO2  VD
• SNVS:
1) Efect direct pe:
− Coronare mari (Nr.a-Rec)  VC α-Rec β-blocante
 efect puțin important pt că sunt vase elastice, β1-Rec
fără impact major pe modificarea fluxului
coronarian (în condiții normale)
− Coronare mici (Nr.b2-Rec)  VD
 efect important pt că au nr.  de fibre musculare
 influență majoră pe fluxul coronarian β2-Rec

2) Efect indirect: SNVS  VD

− Prin acțiunea pe miocard (b1-Rec)   MVO2  VD prin autoreglare metabolică
− Blocat de -blocante (Propranolol/Atenolol)   MVO2
• SNVP (vagul): VD slabă
 Reglarea globală a circulaţiei coronariene

Cerere de O2 Oferta de O2
•Inotropism
Fluxul Fazele RC
Factori Factori
•FC majori minori coronarian Umoral
•Ti(wall
stress) Autoreglare Nervos

Mec. metabolic Mec. miogen SNVS SNVP

•F. metabolici VD •p  VC
- pO2 ,adenozina •p VD VD
- pCO2, H+
Direct Indirect
•F. endoteliali (pe vase) (miocard)
-VD: NO, PGI2
R 2R 1R
-VC: ET, TxA2
  
VC VD MVO2VD
Corelaţia între controlul nervos şi umoral
 Întrebarea 5

Autoreglarea metabolică a circulaţiei coronariene la o persoană care efectuează efort fizic

susţinut implică:
A. Menţinerea constantă a fluxului sanguin ca răspuns la creșterea presiunii
B. Creşterea fluxului sanguin prin vasodilataţie produsă ca răspuns la producţia crescută de
cataboliţi
C. Cel mai important catabolit, NO
D. Cel mai important factor metabolic, PO2 scăzut
 Întrebarea 6

Stimularea simpatică are următoarele efecte asupra circulaţiei coronariene:

A. Vasodilataţie, prin stimularea receptorilor -adrenergici
B. Vasodilataţie, prin stimularea receptorilor 2-adrenergici
C. Vasoconstricţie, prin stimularea receptorilor 2- adrenergici
D. Toate răspunsurile anterioare sunt false deoarece circulaţia coronariană are doar inervaţie
parasimpatică
 Cuprins

1. Debitul Cardiac (DC)

2. Circulaţia coronariană

3. Parametrii hemodinamici ai circulației coronariene

4. Reglarea fluxului coronarian

5. Lucrul mecanic cardiac (L)

 Lucrul mecanic cardiac (L)

• Lucrul mecanic al ventriculului stâng/bătaie:

• L ventricul stg = Volumul sistolic x Presiunea aortică medie
• L ventricul drept = 1/7 L ventricul stg (Pcirc. pulmonară < Pcirc. sistemică)
•  L inimii la solicitările:
• de presiune - încărcare de presiune (HTA, stenoza Ao)
• de volum - încărcarea de volum (insuficienţa Ao, insuficienţa cardiacă)
• Obs: la acelaşi DC   MVO2 în solicitări de presiune

• Compensator, pentru reducerea tensiunii intraparietale:

• apare hipertrofia cardiacă (concentrică sau excentrică)
• în timp  dezechilibrul între cererea şi oferta de O2   Complianţei ventriculare
 Eficienţa cardiacă

• Eficienţa cardiacă (randamentul) = raportul între Lucrul mecanic net şi Energia totală utilizată
• O inimă de 300g, la un consum de O2 de 9 ml/min/100g  consum de O2 = 27 ml/min 
echivalent a 130 calorii
• Lucrul mecanic net al celor doi ventriculi = 18,7 calorii
• Eficienţa cardiacă rezultă din raportul procentual între cele două valori: 18,7/130 = 14%
• Eficienţa inimii ca pompă este relativ mică, restul se pierde sub formă de căldură
• Exerciţiul fizic îmbunătăţeşte eficienţa cardiacă, deoarece DC şi Lcardiac, fără o creştere
proporţională a MVO2
 Utilizarea substratului energetic în miocard

• Sursele de energie în condiţii bazale:

1. acizii graşi saturaţi şi nesaturaţi  asigură 70% din energia necesară
2. compuşii glucidici (glucoză, lactat, piruvat) - asigură 30-40% din energia necesară
3. corpii cetonici = sursă de energie, mai ales în acidoze

• Utilizarea unei largi game de substraturi = un factor de securitate energetică

 Utilizarea substratului energetic

• Inima utilizează numeroase substraturi, în funcţie de:

• concentraţia lor arterială: inima va utiliza preferenţial substratul energetic care se găseşte în
concentraţia mai mare
• raportul între diferiţii compuşi, respectiv de prezenţa sau absenţa celorlalte substraturi (ex:
acumularea de lactat în sânge reduce preluarea glucozei şi invers)
• balanţa endocrină: insulina creşte preluarea glucozei de către inimă, dar nu influenţează preluarea
lactatului
• starea de nutriţie
 Utilizarea substratului energetic

• Producerea de energie cardiacă are loc în mitocondrii:

• Acizii graşi, lactatul, piruvatul şi corpii cetonici sunt degradaţi înaintea glucozei
• Metabolizarea glucozei: prin fosforilare oxidativă  din o moleculă de glucoză rezultând 36
molecule de ATP
• În anaerobioză sau ischemie  glicoliza anaerobă
•  producţiei de energie în raport cu cantitatea de glucoză oxidată şi cu necesarul energetic efectiv
 dintr-o moleculă de glucoză  2 molecule de ATP
•  producţiei de acid lactic în ţesutul cardiac   pH intracelular şi implicit are loc inhibarea
glicolizei, a utilizării acizilor graşi şi a sintezei proteice necroza celulei miocardice
 Utilizarea substratului energetic

• În ischemie, acumularea de acid lactic constituie una din cauzele durerii anginoase
• În ischemia miocardică prelungită:
• ATP  ADP  AMP  Adenozină
• datorită permeabilităţii membranei celulei miocardice pentru adenozină aceasta trece în
interstiţiu şi apoi în circulaţie, fiind răspunzătoare de vasodilataţia coronariană
 Take home messages

1. Debitul cardiac reprezintă volumul de sânge ejectat de inimă per minut în circulaţia sistemică sau
pulmonară (DCstg = DCdr)
2. Circulația coronariană se realizează prin cele două artere coronare dreaptă și stângă:
• în zona subepicardică - artere coronare mari cu alpha-receptori
• În zona subendocardică - artere mici şi arteriole cu beta2-receptori
3. Parametrii ce caracterizează circulația coronariană sunt: fluxul coronarian, presiunea coronariană
și extracția bazală de oxigen
4. Extracția bazală de oxigen este maximă (75%), deci creșterea fluxului sanguin coronarian se poate
face doar prin creșterea diametrului vascular (VD)
 Take home messages

5. Fluxul sanguin coronarian depinde de fazele revoluției cardiace:

• în coronara stângă este minim in CIV și maxim în RIV datorită compresiunii extrinseci exercitate
de miocard
• în coronara dreaptă este prezent atât în sistolă cât și în diastolă
6. Reglarea fluxului coronarian se face prin autoreglare metabolică și miogenă, reglare nervoasă și
reglare umorală
7. Autoreglarea metabolică are rolul cel mai important, în special prin sinteza de adenozină, și se
activează ori de câte ori scade oferta de oxigen sau crește necesarul de oxigen în miocard
8. SNVS intervine direct în reglarea fluxului coronarian, în special prin inducerea VD la nivelul
coronarelor mici si medii (cu perete bogat în fibre musculare); indirect acționează pe miocard și
induce MVO2 , ceea ce va antrena VD metabolică