CUPRINS

1.1 POLIOMIELITA
1.2 BOALA DIAREICĂ ACUTĂ
1.3 TOXINFECȚII ALIMENTARE
1.4 DIZENTERIA
1.5 HEPATITA A

1
 BOLI INFECȚIOASE CU
TRANSMITERE PE CALE DIGESTIVĂ

2
1.1 POLIOMIELITA

Poliomielita (paralizia infantilă). Boală infecțioasă dată de un entero-virus, se

manifestă cu fenomene clinice variate, de la cele mai ușoare (stări febrile
trecătoare), până la cele mai grave cum sunt: tablourile de neurociroză paralitică
(poliomielita paralitică), meningită și encefalită.

Poliomielita, care înainte cu 2-3 decenii provoca epidemii întinse, ce constituiau

teama și teroarea părinților, este astăzi practic dispărută din tara noastră și din alte
țări în care se practică vaccinarea antipoliomielitică a întregii populații infantile.

Dispariția poliomielitei constituie unul din succesele cele mai spectaculoase ale
medicinii moderne preventive, ale profilaxiei prin vaccinare specifică.

Trebuie să atragem atenția că orice neglijare ori încetare a vaccinării duce la

reapariția poliomielitei paralitice, deoarece virusul bolii continuă să circule prin
populația de pe glob.

Agentul bolii este virusul poliomielitic (cu 3 tipuri), care se întâlnește numai la om,
unde este găzduit în intestin (enterovirus) si, temporar, în faringe. Sursele de
infecție sunt bolnavii și purtătorii de virus, care sunt foarte contagioși: circa 1
milion de doze infectante se afla într-un gram de materii fecale ale acestora (!).

Boala începe după o perioadă de incubație de 7-14 zile, cu o simptomatologie

prodromală („boală minoră“) cu febră și fenomene catarale respiratorii și digestive,
după care urmează „boala majoră“: apariția de simptome meningeale și de paralizii
flasce ale membrelor și trunchiului.

Recuperarea paraliziilor se face lent, în săptămâni, luni (și chiar 1-2 ani), după care
unele paralizii rămân definitive (10 -15% din cazurile paralitice).

3
Orice copil suspect de poliomielită paralitică se trimite la spitalul de boli
infecțioase, unde se precizează diagnosticul și se aplică tratamentul corespunzător.

Pentru profilaxia poliomielitei se va consulta tabelul cu calendarul vaccinărilor,

privind aplicarea vaccinului antipoliomielitic.

1.2 BOALA DIAREICĂ ACUTĂ

Boala diareică acută de cauză infecțioasă constituie o mare problemă de

morbiditate și mortalitate pe întreaga planeta. Se apreciază că, anual, apar în lume
750 de milioane de cazuri de diaree infecțioasă, a
fectând toate vârstele, dar cu prognostic mai sever la copii (5 milioane de decese).
Diareele, mai frecvente în zonele tropicale, sunt prezente si în zonele temperate.
Una din formele bolii diareice este cunoscuta diaree a turiștilor care afectează circa
50 % din aceștia în cursul călătoriilor prin alte țări și unde ajung în contact cu
microbii patogeni locali specifici.

Boala diareică acută, deși evoluează de regulă favorabil, trebuie privită cu grijă în
următoarele împrejurări:

a) În cazul diareelor severe (cu scaune numeroase și stare de toxemie) și care

necesită măsuri terapeutice deosebite, mai ales la copii.

b) în cazurile de diaree cu scaune conținând mucozități și sânge (suspecte de

dizenterie ori salmoneloze).

4
c) Cazurile de diaree apărute la persoanele care lucrează în sectorul alimentar, sau
în colectivități de copii.

d) Cazurile de diaree apărute la călători sosiți din străinătate, în special din țările
tropicale (care pun probleme deosebite de diagnostic și terapeutică).

‘Toate aceste cazuri constituie indicații majore de spitalizare (obligatorie).

Agenții infecțioși ai bolii diareice acute sunt numeroși, aparținând unor numeroase
specii microbiene. Din bacterii: colibacilii enterotoxici; salmonele, bacilii
dizenterici, stafilococi toxigeni, vibrioni, clostridii etc. Din virusuri: rotavirusuri,
astrovirusuri etc. Din protozoare: Entamoeba (agent al dizenteriei amibiene),
Giardia, Balantidium.

Sursele de infecție sunt oamenii bolnavi și purtătorii sănătoși de germeni, precum și

animalele domestice infectate cu microbii amintiți, ori bolnave, cuprinzând: bovine,
păsări, câini, pisici, porci, precum și animalele sălbatice (un rezervor imens de
microbi).

Clinic, boala diareică acută se manifestă prin debut brusc, cu febră, indispoziție,
cefalee, vărsături și colici abdominale, urmate de scaune apoase, abundente, uneori
cu mucozități și striuri de sânge.
Pierderile de apă și de săruri minerale prin scaune pot fi destul de mari, ca să
provoace o stare gravă de deshidratare, la care se adaugă și fenomenele toxice.

Conduita terapeutică în diaree va fi foarte diferențiată și nuanțată.

Cazurile ușoare, precum și cele care nu se încadrează în situațiile amintite

(punctele: a, b, c, d) pot fi tratate la domiciliu, cu dietă: în prima zi hidrică (ceaiuri,
supe de zarzavat strecurate, apă minerală, sifon, limonada fără zahăr), iar în zilele

5
următoare completată cu: orez, brânză de vaci sau pline albă obișnuită, pesmeți,
pâine prăjită și treptat supă de carne și carne fiartă ori friptă. Din medicamente:
calmante intestinale: codenal, scobutil, metoclopramid, tinctură anticolerină
(Davilla), și unele dezinfectante intestinale: saprosan ori mexaform (câteva zile).
Sulfamidele și antibioticele nu sunt indicate în aceste cazuri. Celelalte cazuri cu
diaree severă și deshidratare, sau boli diareice care pun probleme de diagnostic,
sunt de spitalizare obligatorie, pentru aplicarea unui tratament complex, cuprinzând
hidratare orală și perenterală (perfuzii intravenoase), antibiotice adecvate și alte
măsuri.

1.3 TOXINFECȚII ALIMENTARE

Toxiinfecțiile alimentare sunt boli diareice acute, care apar sporadic sau în
epidemii, în urma consumului de alimente intens contaminate cu variate bacterii și
toxinele acestora, fiind caracterizate printr-o simptomatologie de gastro-
enterocolită, cu debut brusc, dramatic, febră și fenomene toxice generale.

Toxiinfecțiile alimentare sunt tot boli diareice acute, dar care au unele particularități
importante:

– Sunt legate de consumul unui aliment care conține bacterii și toxinele acestora în
cantități considerabile, printr-o multiplicare a acestora, în acel aliment, favorizată
de o conservare în condiții murdare și de căldură.

– Simptomele de boală diareică sunt foarte intense, cu stare de rău general

(toxemie), colaps vascular, cefalee, diaree intensă cu deshidratare, colici
abdominale chinuitoare.

– Bolile apar la mai multe persoane care au consumat alimentul contaminat.

6
Agenții infecțioși sunt variați: salmonele, stafilococi (enterotoxici), variați bacili cu
habitat intestinal (enterobacterii). Alimentele care sunt cel mai frecvent expuse
infectării sunt: carnea și produsele de carne, peștele, laptele și produsele lactate,
ouăle și toate preparatele cu ouă (maioneză, creme, prăjituri), așa-zisele alimente
perisabile“.

Sursele de infecție sunt oamenii cu infecții intestinale, ori cu infecții stafilococice la

mâini (abcese, panariții), precum și animalele bolnave. De asemenea, alimentele
contaminate cu pământ murdar, contaminat cu germeni (zarzavaturi, legume,
conserve).

Tabloul clinic este al gastroenteritei severe. Spitalizarea este de regulă necesar și, în
situații, obligatorie, find necesar un tratament complex, de specialitate.

1.4 DIZENTERIA

Dizenteria bacteriană, boală diareică acută, cu caracter contagios, provocată de

bacilii dizenterici (genul Shigella), este caracterizată prin scaune diareice frecvente
(„fără număr“), constituite din mucozități, puroi și sânge.

Izvorul de infecție este omul bolnav și purtătorii, care elimină bacilii dizenterici
prin materiile fecale. Dizenteria este o boală a lipsei de igienă alimentară și
personală.

Simptomatologia este caracterizată prin febră, colici abdominale (localizate la

intestinul gros) și scaune frecvente, în cantități mici, însoțite de dureri la defecație
și formate din mucozități, puroi și urme de sânge.

7
Tratamentul se face numai în condiții de izolare în spitalele de boli infecțioase
(boală de izolare și spitalizare obligatorie) cu antibiotice ori chimioterapice alese în
funcție de sensibilitatea bacililor dizenterici (cotrimoxazol, ampicilină, tetraciclină
etc.).

1.5 HEPATITA A

Se transmite aproape exclusiv pe cale digestivă (cale fecal-orală“), prin contact

direct cu bolnavul, sau indirect prin alimente, apă ori obiecte contaminate cu virus.
Virusul este prezent la bolnavi în scaun din ultima parte a perioadei de incubație și
în primele 2 săptămâni ale bolii.
Perioada de incubație este de 14-40 zile.
Boala începe cu o perioadă prodromală, preicterică, de 5-7 zile cu febrilitate, dureri
musculare și disconfort digestiv (greață, vărsături, pierderea apetitului) astenie și
apatie. După aceea urmează perioada de boală, cu icter, care durează 2-4 săptămâni
(rar peste 30 de zile).

Evoluția hepatitei cu virus A este aproape totdeauna favorabilă, cu o vindecare

completă, fără sechele. Nu se cunosc hepatite cronice și nici purtători cronici de
virus A, după acest tip de hepatită. Cazurile grave ori letale sunt exceptionale.

Evoluția hepatitei A este deci ușor controlabilă printr-o bună colaborare intre medic
și pacient. Convalescența este de 30-60 de zile, perioadă în care se face un control
periodic, clinic și de laborator, și se consolidează vindecarea.

Hepatita A este o boală de izolare și spitalizare obligatorie.

8
În toate cazurile hepatita A are o tendință naturală la vindecare, care trebuie
sprijinită prin măsuri simple: respectarea repausului (circa 1 lună) și un regim
alimentar variat. În funcție de toleranța gastrică se va trece cât mai repede la o
alimentație completă (cu evitarea preparatelor alimentare greu digerabile și a
băuturilor alcoolice). Constituie o eroare și un chin inutil pentru bolnav suprimarea
sării din alimentație.

9
 BIBLIOGRAFIE

1. https://www.carteasanatatii.ro/boli-infectioase-care-se-transmit-pe-cale-
digestiva/.

10