Boala diareică acută la copii

Boala diareică acută, numită și Sindromul clinic al bolii diareice acute

infecțioase este determinată de un număr mare și mereu în creștere de agenți
diareigeni. Boala diareică acută (BDA) reprezintă una dintre cauzele principale de
îmbolnăvire și deces printre copii, în special în țările în curs de dezvoltare. Fiecare
copil de până la 5 ani, face anual circa 10 diarei. Incidența maximă în boala
diareică acută se înregistrează în zonele tropicale și cele subtropicale. Aceasta se
datorează climei, așezării geografice, condițiilor deficitare de igienă, nivelului de
cultură și economie a populației.
Boala diareică acută este una dintre cele mai comune boli infecțioase din lume.
În cazul copilului mic și al sugarului, este cea de-a doua afecțiune înregistrată ca
frecvență, după infecțiile căilor respiratorii.
Cauze:
Boala diareică acută poate avea cauze infecţioase sau neinfecţioase. Dintre
cauzele infecţioase, inclusiv toxiinfecţiile alimentare, amintim virusurile (cel mai
frecvent implicate), bacteriile (responsabile de salmoneloze, dizenterie, infecțiile
cu E.Coli, Campylobacter, Yersinia enterocolitică) şi, mai rar, paraziţii (de tip
Giardia lamblia, ascaridioza şi altele) şi fungii (ciuperci precum Candida).
Cauzele neinfecţioase mai frecvente sunt reprezentate de greşelile alimentare (mai
ales la sugar) – supraalimentație, diversificarea cu preparate necorespunzătoare,
consumul unor alimente mai greu digerabile, intoleranţe alimentare (intoleranţa la
proteina laptelui de vacă) şi alergii alimentare, boala celiacă şi, mai rar, de
deficienţe imune, boală inflamatorie intestinală, boli endocrine, administrarea de
medicamente (laxative).

Ce tipuri de virusuri sunt cel mai frecvent responsabile de apariția acestei

boli?

Brașoveanu Marusa-Gabriela Anul IIIB AMG 1

 Cele mai frecvente virusuri implicate în etiologia diareei acute infecţioase sunt
Rotavirusul, Adenovirusul, Norovirusul şi, cu frecvență mai redusă, Norwalk virus
și Calicivirus – corelate mai ales cu apariţia diareei în colectivităţi şi în asociere cu
produsele piscicole.
Enterita cu Rotavirus- studiile arată că aproape toţi copiii sunt infectaţi cel puţin o
dată cu rotavirus până la vârsta de 5 ani. Grupa de vârstă cea mai afectată este
aceea a copiilor cu vârste între 4 luni şi 3 ani. Nou-născuții și sugarii mai mici de 3
luni au rate mai mici de infecţie, acestea evoluând, cel mai adesea, asimptomatic.
Infecţia cu Rotavirus evoluează sezonier, fiind mai frecventă în lunile de iarnă şi
primăvară.
După o perioadă de incubaţie de circa 1-3 zile, apar simptomele reprezentate de
febră, stare generală alterată, dureri abdominale, vărsături, urmate la 6-8 ore de
scaune diareice, cel mai adesea, apoase. Toate acestea pot determina apariţia
deshidratării, care este cu atât mai severă cu cât pierderile sunt mai numeroase și
vârsta sugarului mai mică.
Enterita cu Adenovirus evoluează cu stare generală alterată, greaţă, vărsături,
diaree apoasă, iar copilul mai mare poate relata şi cefalee şi dureri musculare. Se
poate însoţi de semne ale suferinţei altor organe- de exemplu conjunctivită,
faringită, pneumonie.
Enterita cu Norovirus evoluează cu vărsaturi şi scaune diareice apoase, de regulă
moderate ca severitate, posibil însoţite de deshidratare. Aceasta se autolimitează în
2-3 zile.
Cum se transmite boala?
Transmiterea Rotavirusului se poate face în urma contactului cu scaunul unei
persoane deja infectate. Mai recent este citată transmiterea aerogenă (prin aerosoli).
Infecţia cu Adenovirus are o contagiozitate mare si poate avea o multitudine de
localizări: conjunctivită, faringită, gastroenterită, cistită hemoragică. Transmiterea
este cel mai adesea respiratorie, prin picături nazale sau faringiene infectate.
Infecţiile cu Norovirus, Salmonella, Shigella, Campylobacter si Yersinia au o
transmitere fecalo-orală prin intermediul mâinii murdare şi alimentelor
contaminate.
Prin ce simptome se caracterizează această boală?
Simptomatologia este dominată de apariţia scaunelor diareice care pot avea
aspecte diferite, în funcție de agentul care a produs îmbolnăvirea şi mecanismul
acesteia: apoase (Rotavirus), semiformate, lutoase (boala celiacă), cu produse
patologice precum mucus, sânge sau puroi (dizenterie).
Semnele de boală apar la un interval variabil, de la câteva ore (toxiinfecţia cu
Stafilococ) la câteva zile şi pot reuni, pe lânga scaunele diareice şi vărsături, dureri
abdominale, alterarea stării generale, febra, uneori cefalee sau convulsii.
Cum se tratează un astfel de episod diareic la copii?

Brașoveanu Marusa-Gabriela Anul IIIB AMG 2

 În formele uşoare de diaree, în care pacientul nu varsă, iar pierderile de lichide
şi săruri nu sunt foarte accentuate, tratamentul presupune regim igieno-dietetic,
rehidratarea orală pentru înlocuirea pierderilor şi tratamentul simptomelor (dureri
abdominale, febră).
Tratamentul antibiotic este rezervat acelor forme de diaree dovedite ca bacteriene
(prin coprocultura, analize de sânge) și va fi individualizat vârstei, greutăţii
corporale, agentului producător, particularităţilor individuale (ex. alergii).
Administrarea de antibiotice poate avea însă și efecte nefavorabile, generaând
rezistenţa la antibiotic şi asocierea infecţiei cu Clostridium difficile, afecţiune
serioasă şi dificil de tratat.
Când este nevoie de internare?
Criteriile de internare sunt multiple şi ţin de particularităţile individuale ale
copilului- vârsta mică, greutatea, asocierea altor afecţiuni- malnutriţie, anemie,
imunodeficienţe, precum și de germenul producător al diareei infecţioase. De
asemenea, internarea se face și în funcție de complicaţiile bolii – vărsături,
deshidratare severă, convulsii, imposibilitatea administrării medicaţiei la domiciliu
ori în cazul unor micuți cu vărsături multiple, la persoane din familii defavorizate.
Cum se face o rehidratare corectă a organismului?
Rehidratarea realizată într-o boală diareică vizează înlocuirea pierderilor de
lichide şi săruri care s-au produs în cursul bolii.Rehidratarea se poate face în
condiţii de spitalizare pentru cazurile cu deshidratare severă sau vărsături care fac
imposibilă rehidratarea orală.
Rehidratarea orală este rezervată formelor uşoare şi medii de boală care se
realizează cu preparate standardizate – sub formă de pulbere ce urmează a fi
reconstitută cu apă fiartă şi răcită sau lichid gata preparat, uşor de procurat din
comerţ. Acestea se vor administra fracţionat, cu lingurița sau seringa.
Ce tip de alimente sunt recomandate și care sunt interzise?
Alimentaţia recomandată în episodul diareic va fi individualizată în funcţie de
vârstă, severitatea episodului diareic, greutate și preferințele pacientului. Pentru
sugarul alăptat se va continua alăptarea la sân, pentru cel alimentat cu lapte praf se
va putea continua alimentaţia cu lapte praf sau cu o formulă delactozat/parţial
delactozată, eventual mucilagiu de orez. Sugarul diversificat va putea primi
preferenţial alimente cunoscute pentru efectul lor reglator al funcţiilor digestive –
supa de morcov cu orez, pilaf, orez pasat cu brânză de vaci, banană, măr copt. În
2-3 zile se va ajunge, treptat, la alimentaţia anterioră îmbolnăvirii.
Sunt de evitat alimentele intens procesate, mezelurile, alimentele greu digerabile,
din surse improprii sau neprocesate termic.
Cum poate fi prevenită boala diareică acută?
Măsurile de igienă a alimentaţiei sunt cele mai importante, respectiv:

Brașoveanu Marusa-Gabriela Anul IIIB AMG 3

 spălarea riguroasă a mâinilor, suprafeţelor și veselei folosite;
 evitarea contactului între alimentele crude, neprelucrate şi cele preparate/ gătite
(de exemplu, carne crudă aşezată lângă fructe sau legume, cartofi necurăţaţi
lângă carne);
 prelucrarea termică corectă a alimentelor;

 păstrarea corectă a alimentelor preparate/ gătite;

 alimentele să provină din surse certificate şi sigure – evitarea consumului;

 alimentelor vândute pe stradă şi păstrate în condiții necorespunzătoare;

 refrigerarea alimentelor gătite cât mai repede după preparare- excepție fac
alimentele destinate sugarilor, care nu vor fi reîncălzite;

 spălarea atentă a fructelor, legumelor, zarzavaturilor și verdețurilor, cu apă

potabilă;

 în cazul călătoriilor în alte țări se vor consuma doar alimente bine preparate
termic, apă îmbuteliată sau ceai, se vor evita alimentele vândute pe stradă şi din
sursă insalubră.

Care sunt semne de gravitate în boala diareică acută?

Semnele de gravitate în boala diareică acută:

 evaluarea deshidratării: pierderea în greutate, cearcăne periorbitare, pliul

cutanat, uscăciunea mucoaselor, tensiunea arterială;
 semne generale de sepsis;
 bilanț biologic pentru dezechilibrul hidro-electrolotic și acido-bazic:
hemoconcentrație, hipokaliemie, acidoză – pentru rehidratare.

Care sunt particularitățile diagnosticului etiologic în boala diareică acută?

Diagnosticul pozitiv în boala diareică acută:

 pe baza anchetei epidemiologice (circumstanțele apariției bolii diareice acute,

contact cu, cazuri similare, caracterul izolat sau existența unei toxiinfecții
alimentare familiare sau colective, vârsta bolnavului, nerespectarea normelor
de igienă și sanitaro-antiepidemice, călătorii în zone endemice sau tropicale,
antibioticoterapie recentă, situația epidemiologică în zonă, sezonalitatea);

Brașoveanu Marusa-Gabriela Anul IIIB AMG 4

  pe baza tabloului clinic (semne clinice specifice, termenul de apariție și
manifestare maximă, durata lor), a anamnezei bolnavului și a bolii (vârsta,
starea imunitară și patologia subiacentă);
 pe baza datelor paraclinice.

Un element orientativ important în diagnosticarea bolii diareice acute constă în

evidențierea tipului de aliment potențial contaminant (carne incomplet coaptă,
scoici, cârnați, zarzavaturi nespălate, produse din lapte nepasteurizate, ouă,
produse de patiserie, înghețată) și intervalul de timp scurs de la ingestia alimentului,
până la debutul sindromului diareic.

Brașoveanu Marusa-Gabriela Anul IIIB AMG 5