Familia ca uniatate de

îngrijire
Proiect realizat de:
-Brașoveanu Marusa-Gabriela
Anul III-B AMG
Definiția familiei
Familia reprezintă unitatea de bază a societăţii, constituită din părinţii şi copiii
acestora care locuiesc sau nu locuiesc împreună şi formează familia
tradiţională. În felul acesta vorbim de familia biologică, deoarece între membrii
acesteia există relaţii de rudenie. Această familie poate fi simplă, formată doar
din părinţi şi copii, sau o familie extinsă, formată din mai multe generaţii:
părinţi, copii, bunici, nepoţi. În sens mai larg, vorbim de familie luând în
considerare toate rudele pacientului.

O altă definiţie a familiei ia în considerare un grup de oameni fără relaţie de

rudenie, dar care au în comun anumite atitudini, interese sau obiective şi care
cel mai frecvent locuiesc împreună. Este vorba de familia formată din persoane
care locuiesc împreună (căsătorie sau concubinaj) sau nu locuiesc împreună,
dar care se ajută în momente dificile (prietenii sau vecinii).
Structura familiei
Din punctul de vedere al componenţei familiei, se disting cel puţin şase tipuri de familii,
care se regăsesc şi în societatea românească, cu prevalenţă diferită şi în continuă
schimbare, în funcţie de modificările sociale actuale. Putem identifica următoarele tipuri:
• Familia nucleară, alcătuită din părinţi care locuiesc cu copiii lor, de cele mai multe ori
minori, şi care se dez­voltă împreună.
• Familia uniparentală, în care copiii sunt crescuţi de unul dintre părinţi. Aceasta poate fi de
la început uniparentală sau ulterior s-a produs un eveniment determinant al acestei
situaţii (deces sau divorţ).
• Familia extinsă, în cadrul căreia convieţuiesc mai multe generaţii, de obicei părinţii, copiii
şi bunicii. În sens larg, pot exista familii foarte extinse, unde există mătuşi, nepoţi etc.
• Familia fără copii, unde identificăm situaţia în care cuplul nu a avut sau nu a dorit copii,
sau situaţia în care din diferite motive copiii au părăsit familia (plecare sau deces).
• Familia mixtă.
• Familia bunicilor care îşi cresc nepoţii este o situaţie tot mai frecventă din cauza migraţiei
forţei de muncă din România spre Europa.
Echipa multidisciplinară în îngrijirea paliativă

Îngrijirea paliativă necesită evaluare şi intervenţii în cele patru domenii: fizic, psihoemoţional,
social şi spiritual; aşadar, un simplu profesionist niciodată nu va putea acoperi o îngrijire corectă în
toate domeniile. Echipa de îngrijire paliativă este formată din profesionişti în domeniul medical
(medic, asistentă medicală, infirmieră, kinetoterapeut, dietetician sau specialist în nutriţie,
farmacist), în domeniul psihoemoţional (consilier psihologic, medic psihiatru), în domeniul social
(asistent social) şi în domeniul spiritual (consilier spiritual, preot, pastor), precum şi alţi specialişti
(artterapeut, meloterapeut) sau nespecialişti – diverse persoane voluntare cu suflet mare care
doresc să ajute, să se implice, să nu rămână indiferenţi la suferinţa semenului lor.

Pacientul şi familia acestuia reprezintă unitatea de îngrijire asupra căreia se îndreaptă toate
acţiunile echipei, dar în acelaşi timp sunt consideraţi ca făcând parte din echipa completă
multidisciplinară reprezentând neprofesioniştii interesaţi în mod direct de îmbunătăţirea calităţii
vieţii personale, precum şi a celui drag. Astfel, familia/îngrijitorul principal din familie ajută la
gestionarea cât mai bună a problemelor de îngrijire. Familia devine şi furnizor de îngrijire paliativă,
punând în discuţie două probleme: care sunt intervenţiile din planul de îngrijire ce vor fi delegate
către aceasta şi dacă este pregătită atât din punct de vedere mintal sau psihoemoţional, dar şi din
punctul de vedere al abilităţilor pentru îngrijirea pacientului.
 Tipuri de familii identificate în raport cu procesul de îngrijire a pacientului oncologic:
Structura familiei, relaţiile dintre membrii acesteia, gradul de coezivitate, educaţia,
starea economică, vârsta membrilor familiei, mediul înconjurător în care locuiesc şi
numărul de membri sunt factori care duc la plasarea unei familii într-una din situaţia
de mai sus, în cursul apariţiei greutăţilor cu privire la îngrijirea unui pacient.
Evaluarea familiei de la început ne va arăta modul de implicare a membrilor,
eventualele conflicte, ceea ce va influenţa evoluţia „parteneriatului” dintre echipa de
îngrijire şi familie.
Concluzii:
În cultura românească, îngrijirea pacientului la domiciliu este destul de frecventă.
O colaborare a echipei multidisciplinare de îngrijire paliativă cu îngrijitorul principal
din familie, luând drept coordonator de caz medicul de familie instruit în îngrijirea
paliativă de bază, este tendinţa ideală de a gestiona corect nevoile multiple ale
pacientului în direcţia creşterii calităţii vieţii în această perioadă de suferinţă indusă
de o boală incurabilă.