1.

Generalități

Familia monoparentală este familia în care copii cresc doar cu unul dintre
părinți . Acestea rezultă în urma unor evenimente ca decesul unuia din părinți, a
adoptării unui minor de către un adult, a divorțului sau în urma unei sarcinii în
care femeia nu este măritată sau nu trăiește cu un bărbat . În România, la fel ca și
în toată lumea, femeia este femeia este unicul părinte în cele mai multe familii
monoparentale. În cele mai multe cazuri atunci când familia devine monoparentală
în urma separării sau a divorțului , relația dintre copil și celălalt părinte se
întrerupe.
Familia monoparentală este familia formată dintr-unul sau mai mulți copii
și un părinte , mai multe persoane ce se află în același neam , ca urmare a unei
legături de rudenie directă sau prin adopție. Este adesea văzută ca o plecare de la
familia nucleară a cuplurilor și a copiilor lor minori.
Căsătoria nu mai este singura modalitate de a crea legal o familie, ci doar
primul element de cauzalitate : divorțul, separarea sau decesul după căsătorie.
Familiile monoparentale pot fi de asemenea, rezultatul adopției nelegitime.
Spre deosebire de familiile tradiționale care au un impact pozitiv asupra
societății, familiile monoparentale sunt un produs al funcției reproductive, care
există în socializarea copiilo, oferă îngrijire și protecție membrilor acestora și
reprezintă o atmosferă de intimitate, afecțiune, mediu de securitate și conferire de
statut. Nu are funcția de a regla comportamentul sexual. Părinții singuri caută
relații emoționale și sexuale în afara casei .
În analiza familiilor monoparentale se pune un accent deosebit pe efectele
evolutive asupra copiilor: starea de sănătate, succesul sau eșecul școlar, abandonul
școlar, devianța, stabilitatea familiilor pe care le formează. Cercetarea are un
impact mult mai mic asupra adulților, unde se acumulează roluri atât în programele
publice, cât și în cele private. Moștenirea în cadrul unei familii are loc într-o
manieră matriliniară, paternă sau biliniară. În modul tradițional de exercitare a
puterii, puterea poate fi deținută de bărbatul sau soțul mai în vârstă , femeia sau
soția mai în vârstă, iar în cazul unei familii monoparentale, puterea este deținută de
unicul părinte, susținătorul al familiei.
Din această perspectivă, familiile monoparentale abordează modelul de
autoritate specific secolului XX, când autoritatea era deținută de cei care aduceau
venituri. Puterea se dobândește în mod diferit în sfera publică, unde majoritatea
deciziilor sunt luate de cel care câștigă, în timp ce în sfera privată, deciziile sunt
luate în principal de persoana care este responsabilă în primul rând de munca
casnică, care este responsabilă de creșterea și educarea copiilor. Autoritatea în
cadrul unei familii monoparentale are tendința de a se contrazice: un părinte
monoparental supralicita, dar sunt momente de criză când nu mai face față
cerințelor.
Familia poate fi privită ca o instituție socială care este legată de alte
instituții, inclusiv de instituțiile statului. Această relație este în mare măsură
îndeplinită numai de părinți. O altă viziune vede familia ca o unitate socio-
emoțională, dar și un grup care experimentează tensiune și conflict. Părinții
agresivi răspund violent din cauza frustrărilor iar toate acestea se revarsă asupra
propriilor copii prin nemulțumiri și tensiuni. Se poate observa în ultimul timp o
creștere a vârstei medii la care persoanele se căsătoresc, la care fac copii, tot mai
multe persoane divorțează și mulți copii se nasc fără ca părinții să fie căsătoriți. În
ultima perioada a scăzut rata natalității și a numărului de copii.
Numărul familiilor monoparentale a crescut în a doua parte a secolului
trecut în contextul dezorganizării modelului tradițional de familie , a formării
familiilor alternative. Se poate vorbi în ziua de azi de probabilitatea existenței
unei crize a familiei. Din fericire în România numărul căsătoriilor este mai mare
decât cel al divorțurilor. Separarea reprezintă cel mai des întâlnit factor care duce
la familiile monoparentale însă acesta este mai greu de explicat în studiile
sociologice. Un factor important care stă la baza formării familiilor monoparentale
este numărul crescut de copii în afara căsătoriei. De asemenea în România nu se
cunoaște cu prea mare precizie numărul familiilor monoparentale. La ultimul
recensământ din 1992 , a fost evaluat la 9,7 % procentul familiilor monoparentale,
însă aceste studii sunt indirecte.
Pornind de la principiul numărului de persoane care formează familia,
această familie monoparentală poate sa fi binară sau terțiară.
 Familiile monoparentale sunt împărțite în familii monoparentale camuflate,
adică deși sunt prezenți ambii părinți, unul dintre aceștia nu acționeaza sub aspect
psihologic cu ceilalți membri ai familiei decât într-o foarte mică măsură. A doua
categorie sunt familiile monoparentale în care relația este păstrată doar cu copii,
părinții nevorbind între ei. A treia categorie este reprezentată de familiile
monoparentale în care unul din părinți este absent din motive de spitalizare, plecat
din localitate , deținut , decedat . Familia monoparentală mai apare în cazul în care
părinții nu sunt căsătoriți . O categorie mai aparte de familie monoparentală este
atunci când este adoptat copilul.

1.2 Delimitări conceptuale și caracteristici

Conceptul de familie include două accepțiuni și anume una juridică iar cea
de a doua sociologică.
În cea juridică familia constituie un grup de persoane în care trebuie să
existe drepturi și obligații, acestea avându-și originea în acte juridice, ca de
exemplu căsătoria, rudenia, înfierea sau în raporturi asimilate relațiilor de familie.
Atunci când intr-o familie are loc decesul unuia dintre soți sau divorțul
dintre cei doi, rămânând un singur părinte responsabil pentru creșterea și educarea
copiilor, aceasta devine o familie monoparentală.
Cel mai des exemplu familiar întâlnit este acela în care mama devine
reprezentatul unic, deși există mai multe modele de familii cu un singur părinte.
Unele studii evidențiază ca aproximativ două treimi din familii sunt rezultate în
urma unui divorț, a separării sau a văduviei și nu obligatoriu prin prezența unui
singur părinte necăsătorit. În mare parte sunt familii în care legal ar fi prezent un
singur părinte însă oficial acel părinte trăiește în concubinaj cu o alta persoană.
Astfel putem preciza în temeiul celor spune anterior că familia monoparentală este
alcătuită din unul dintre părinți și copilul sau copiii acestuia, astfel formându-se un
grup de persoane aflate în relație de rudenie rezultată prin filiație directă sau
rudenie. Familia monoparentală constituie grupul format din copil sau copii cu un
părinte, nu cu ambii părinți și este văzut ca o alternativă a familiei clasice și nu ca
o deviere de la aceasta.
Termenul de căsătorie nu mai descrie modalitatea de formare legală a unei
familii cu doar întâiul element dintr-un conglomerat cauzal și anume căsătoria
precedata de divorț sau deces. Familia monoparentală poate izvorî și din
concepția asumată a copiilor în afara căsătoriei.
Familia cu părinte unic poate apărea în mai multe situații și anume în
situația unei femei care a depășit vârsta de 35 de ani sau în situația unei nașteri
nedorite. Intr-un caz distinctiv și divorțul atunci când într-o căsătoria cei doi părinți
decid separarea vor stabilii concret în grija cui vor rămâne copiii, sau în cazul
decesului unuia dintre părinți, situație în care copiii vor rămâne fără îndoiala cu
părintele supraviețuitor dacă acesta îndeplinește toate condițiile pentru buna
creștere a acestora. Mai sunt situații în care indivizii nu sunt căsătoriți, iar unul
dintre ei își dorește cu adevărat un copil iar acesta va rămâne în grija celui dornic.
În situația divorțului majoritatea cazurilor se încheie cu rămânerea copiilor
în grija mamei, ea fiindu-le mult mai apropiată, dar și atașată de ei și reciproc, de
aceea pot preciza că femeia este reprezentantul unic al familiei monoparentale.
În cea socială familiile monoparentale cu copii sunt predispuse unui risc
crescut de sărăcie în momentul de fată, în România deoarece aceste situații sunt
legate fie de înmulțirea cheltuielilor de resurse, implicând întreținerea fiecărui
copil în parte, aceștia nefiind aducători de venituri pentru familiile în care trăiesc,
unicul venit fiind alocația care are un aport nesemnificativ în comparație cu
costurile necesare unei creșteri și dezvoltări adecvate. Însă și prin dezinteresul
părintelui absent din partea căruia implicarea poate fi inexistentă deși acesta este în
viața însă alege să nu ajute la bunăstarea familiei din care a ieșit.
Din punctul meu de vedere cea mai sugestiva definiție este cea furnizată de
Cristina Ștefan din perspectiva sa sociologică și anume că “familia monoparentală
poate  fi definită ca un grup social constituit pe baza relaţiilor de rudenie,  între
unul dintre părinte şi copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective,
aspiraţii şi valori comune“. Astfel prin această abordare, familia monoparentală
este un grup de bază iar membrii acesteia intra în relații directe, informale.
 1.3 Evoluția familiei monoparentale în România

Frica în ceea ce privește eroziunea capacităților maritale și imprecizia ce

pare să definească cuplurile din prezent au descris spectrul declinului și al
dezorganizării familiale. În ultimele patru decenii cele mai multe cercetări ale
psihologiei de familie au remarcat conturarea, unei imagini negative a familiei din
cauza divorțurilor crescute , femeile au început tot mai multe să lucreze , copiii au
fost lăsați tot mai mult nesupravegheați sau sub răspunderea unor bone , fie ele
specializate sau nu , ce nu fac parte din familie, conviețuirea în afara căsătoriei este
tot mai des întâlnită , astfel numărul familiilor monoparentale a crescut pe întreaga
populației într-un număr foarte mare. Toate aceste informații au ajuns cunoscute
prin intermediul datelor statistice și rapoartelor speciale publicate sau discutate în
mass-media.
România se află printre țările cu cea mai ridicată rată a nupțialității ,
aflându-se într-o ușoară scădere în ultima perioadă , o rată de divorțabilitate în
scădere și cu un echilibru în timp, precum și părinți tineri ce-și încheie căsătoria și
vârste tinere la nașterea copiilor. În ceea ce privește rata fertilității , aceasta este
cea mai scăzută din Europa , iar încercarea din ultimii ani de remediere este
irelevantă . Exemplul românesc de conviețuire păstrează preferința pentru
gospodăriile familiale , constituite prin căsătorie. Tinerii căsătoriți cu copii sunt
predominante în ritmul de viață familial. Cu toate acestea , familiile monoparentale
sunt procese în creștere , la un nivel mediu în conceptul european .
În intervalul de formare al familiel, orice persoană își urmează cursul astfel
după terminarea școlii , majoritatea indivizilor își caută un loc de muncă, se mută
de acasă , după aproximativ doi ani de viață independentă se căsătoresc iar după
alți doi ani au primul copil. Pentru persoanele care urmează studiile superioare este
puțin mai diferit astfel încât plecarea de acasă are loc mult mai devreme , urmată
de angajare iar căsătoria având loc mai repede, imediat după finalizarea studiilor.
 În ziua de azi, căsătoria nu se mai consideră o necesitate însă cu toate
acestea căsătoria aduce multă fericire în rândul tinerilor , astfel conviețuirea
informală și familiile monoparentale fiind mai puțin acceptate.
Secretul unei căsători fericite este dragostea, acesta fiind unul din cele mai
importante aspecte . Dragostea trebuie dublată însă de solidaritate, suport material ,
astfel condiții potrivite de trăit și mai apoi bani . Condiția homogamiei este tratată
ca fiind una neimportantă.
Tipologia relațiilor intime trebuie să fie unul romantic, în care sexualitatea
este strâns legată de iubire și are loc în primul rând în interiorul familiei .
Aproximativ 40% din populație , dintre care cele mai multe femei,
persoane vârstnice, din mediul rural ce au o educație redusă sunt adepte relațiilor
sexuale de tip conservator. O altă parte de 40% din populație , reprezentată de o
categorie amestecată și anume : femei și bărbați , tineri și maturi , cu un nivel de
educație superior și din mediul urban sunt adepții relațiilor sexuale de tip modern,
bazate pe iubire. O cincime dintre persoane, mai ales bărbați tineri , cu o educație
superioară sunt adepții relațiilor sexuale de tip postmodern, liberale , ce se bazează
doar pe atracție reciprocă . Lumea este împărțită în două categorii și anume: cele
mai multe femei au avut un singur partener sexual și mulți nu au întreținut relații
sexuale înainte de a se căsători.
Una din cele mai importante cauze ce au dus la apariția dificultăților într-o
căsătorie o reprezintă situația materială , urmată fiind de neîțelegerile ce vizează
muncile gospodărești și atitudinea copiilor. Deși toleranța generală față de divorț
este ridicată, situațiile în care acesta este de acord sunt mai degrabă excepționale.
Una din cele mai importante condiții a unei căsnicii frumoase este reprezentată de
iubire însă cu toate acestea lipsa ei nu este un motiv bine întemeiat de divorț.
Cazurile serioase în care divorțul este acceptat sunt : alcoolismul , infidelitatea și
violența.
Românii au un comportament de susținere față de sacrificiile femeii de a fi
soție , mamă și lucrătoare pe piața forței de muncă. Un aspect important pentru o
femei este ca aceasta să fie angajată , astfel asigurându-i independență și siguranță
și fără ca aceasta să afecteze viața de mamă . O mare parte din oameni consideră că
femeia își dorește cel mai mult să aibă familie și copil , ceea ce nu este deloc
greșit , aceasta fiind considerată una din condițiile de realizare personală a femeii.
 Angajarea femeii reprezintă o realizare profesională , însă aceasta este
acceptată daca reprezință o acțiune suplimentară și nu o necesitate. Femeile sunt
definite și în ziua de azi prin rolul lor important de a avea grijă de familie.
Într-o altă ordine de idei în cadrul organizării de autoritate, configurația
egalitară, democratică, deciziile luate de comun acord sunt cele preferate de
majoritatea persoanelor. Cu toate acestea , pe acest principiul merg cel mai mult
oamenii educați și cei care provin din mediul urban.
În urma unor studii efectuate s-a demonstrat faptul că în 1986 un sfert din
familiile americane cu copii erau familii monoparentale , dublu față de cifra din
1960. Din totalul nucleelor familiale , în Europa fenomenul era la un procent de
15% , acest fenomen a crescut foarte mult în perioada anilor 1960-1980. O
explicație găsită pentru acest fenomen ar fi schimbarea comportamentului
populației față de aceste stiluri de viață. Diferența dintre societatea modernă și
societatea tradițională este că în societatea tradițională familia monoparentală era
respinsă de membri colectivității pe când în societatea modernă aceasta a fost
acceptată. A fost dovedit faptul că pentru un copil este mult mai bine să crească
într-o familie monoparentală decât într-o familie cu multă violență și neîntelegeri
permenente. Deși mulți copii provin din familii monoparentale aceștia se
adaptează firesc în cadrul societăților , la fel ca ceilalți copii ce provin din familiile
complete.

1.4 Familia între tradițional și modern

Armonia vieții de familie în comunitățile tradiționale a fost perturbată de multe

schimbări macrosociale.
Dacă în comunitatea tradițională, familia este o unitate închisă, iar toate activitățile
se desfășoară în cadrul familiei, societatea industrială îi face pe indivizi să participe
la viața publică și deschide familia către lumea exterioară. Se pune mult accent pe
dezvoltarea personală, nevoia de independență și libertatea de a alege un partener.
Nevoia de intimitate, funcția de unitate devine din ce în ce mai importantă.
În ceea ce privește evoluția, mărimea, structura și funcția familiei, acestea sunt
influențate de următoarele contexte socioeconomice: dimensiunea familiei se
micșorează, în principal la cuplurile căsătorite, funcțiile productive tradiționale
sunt înlocuite cu consum, venituri din performanță în muncă în afara locuinței,
activitatea de dezvoltare și integrarea a copiilor fiind preluată de servicii
specializate, dar și activitatea de îngrijire și asistență a părinților sau bunicilor fiind
preluată de serviciile sociale.
Tomescu, 2000, 183).
Societății de tip tradițional i se potrivește solidaritatea mecanică, idee generală ce
desemnează situația că solidaritatea individuală este acaparată de personalitatea
colectivă, unele persoane fiind dependente în foarte mare măsura de familie și de
asemenea și se societate ……………Ciupercă C.2000 P.83)
Familia nucleară evaluată altă data că reprezentând un model a suportat pe parcurs
numeroase modificări din cauza unor factori precum mărirea teritorială,
ocupațională și socială care a stabilit o dinamica familială egala cu instabilitatea
acestui grup, mărirea eterogenității etnice, culturale și religioase a populației care a
făcut grea închegarea grupurilor de rudenie.În urma urbanizării s-a preschimbat
baza de rezidență care a dus la pieirea gospodăriilor, proliferarea locuinței
unifamiliale și colapsul urban al locuințelor care prelungește întârzierea întemeierii
familiilor conjugale și le reduce considerabil dimensiunile.
Aducerea femeilor în diferitele activități de producție industrială, a avut ca urmare
consecință limitării numărului de copii și pierderea sau amorțirea unora din
funcțiile familiale.
Schimbarea concepției asupra muncii, datorită căruia efortul prestat este retribuit
prin salariu flexibil, iar durata de muncă alternează cu durata concediului de odihnă
sau zilelor libere care au dus la artificializarea și raționalizarea vieții familiare.
Schimbarea concepției asupra timpului prin care mișcarea regulată naturală,
biologică sau cosmică sunt substituite cu mișcarea regulată artificială. Aceste
schimbări au ca efecte prelungirea copilăriei și a tinereții datorită creșterii
perioadei de școlarizare, perioada maternal este întârziată, perioada de fertilitate
este scăzută, obiectivele vieții sunt marcate de anumite bilanțuri economice sau
profesionale în loc să fie marcate de anumite evenimente în văditul familiei.
Întărirea individualismului, prin generalizarea comunicării, determină creșterea
dificultății de integrare în grupul familial, lipsa de coeziune și loialitate, și negarea
sistemului normativ adecvat familiei . Industrialismul, prin toate celelalte
fenomene menționate și omise, dar de aceeași natură, are ca principal efect
impunerea unor forme familiale neobișnuite. Ioan Mihăilescu ii defineste ca fiind
familii nonfamiliale si familii unipersonale din aceasta categorie este celibat
temporar si permanent, uniuni concubinate, familii formate din persoane care nu
au intrat in relatie sexuala, familii gay. Aceste evoluții au expus în mod clar
solidaritatea în stilul familiei, degradarea gravă a familiei ca instituție. În același
timp în care societatea modernă impune paradigma individualismului, coeziunea
structurii familiei se dezintegrează. ( Bistriceanu, București 2005, pag 47)
Începând cu anul 1990, în România organizarea familiei a suferit modificări, fapt
pentru care au fost introduse noi tipuri familiale. Distincția ce este comuna tuturor
tipurilor nou configurate este aceea ca niciuna nu îndeplinește toate funcțiile și
specificațiile familiei clasice, având aspirația de a le minimaliza pe unele și de a le
maximiza pe altele.
Făcând referire la structura de autoritate Maria Voinea susține că aceasta, “vizează
capacitatea familiei de a elabora norme şi valori necesare funcţionării familiei prin
impunere sau consens”.
Eșantionul tradițional este larg răspândit în Europa Occidentală până spre sfârșitul
secolului al 19-lea, iar informația principală este familia extinsă, lărgită, cel mai
des statornică pe un teritoriu agricol patrimonial. Mulți autori au apreciat că tipul
extins al familiei, caracteristic societăților agrare tradiționale, dăruiește numeroase
câștiguri față de alte forme de familie.,
(Ionescu 2009, pag 28),
Cea mai importantă diferență între familia tradițională și cea modernă privește
primordialitate obligațiilor și a afecțiunii.(Chipea 2001, p267)
Maria Voinea afirmă că tipul extins are următoarele privilegii: puterea sporită de a
furniza servicii sociale membrilor familiei precum îngrijirea copiilor, bolnavilor,
vârstnicilor are puterea să strângă resurse mai mărețe decât o familie nucleară, are
o rezistență şi o durabilitate mai mare în ciuda încetării existenței unui membru al
familiei, poate avea o influenţă mai mare asupra comunităţii locale mai ales în
mediul rural.
De altfel Dezavantajele acestui tip de familie ar fi: traiul unor dificultăţi în
cârmuirea familiei, cerinţele materiale actuale ale tinerilor nu sunt pe deplin
satisfăcute, traiul unor surse amplificate de conflicte.
 Delimitarea vieții profesionale de mediul familial a aprovizionat diviziunea
sexuală a muncii și nelegalitatea între membrii familiei, bărbatul posedă în
continuare o circumstanță privilegiată pe când femeile încep însă să își clădească
autonomia, inițiind să își depășească îndatoririle casnice și să se afirme tot mai
mult pe plan economic, la un loc de muncă stabil. Transformarea statutului social
al femeii prin implicarea continua și atentă a ei în activități profesionale
extrafamiliale provoacă noi configurații ale raporturilor dintre cei doi parteneri, în
sensul unor reformulări ale rolurilor acestora. Cu toate acestea ivirea și proliferarea
ocupația profesionale și a poziției sociale feminine au amplificat și au încâlcit
relațiile din interiorul familiei. Familia modernă se caracterizează prin
adaptabilitatea structurii de autoritate și putere, având flexibilitate în alegeri și
gestionare. Totuși în conflictul rulourilor de gen tradiționale, femeile reușesc să se
prindă în conflictul dintre familia care o așteaptă acasă și dependența economică pe
care piața muncii i-o oferă aceasta alimentând acest cerc vicios (Vlăsceanu, 2007
p.186)
În același timp, literatura sociologică a din ultimele decenii a pus sub semnul
întrebării ideea familiei ca instituție de criză. Unii cercetători citează procese de
dislocare și perturbare a valorilor tradiționale asociate căsătoriei și conviețuirii
familiale, în timp ce alții în contrast, sunt optimiști cu privire la restabilirea vieții
într-un mediu familial echilibrat și intim, ca o reflectare a așteptărilor cu care se
confruntă realitatea. sfera vieţii publice. În fața acestor dileme, pare necesar să se
determine dispariția familiei extinse și atomizarea existenței sociale în sub forma
unor unități familiale cvasi-autonome. În același timp, multe tabuuri morale legate
de cupluri și familii au fost depășite, începând cu relațiile intergeneraționale, până
la legalizarea monoparentalității și a formelor de monogamie în familiile
contemporane. A vorbi despre o crize maritale și banalizarea divorțului,
dezvoltarea uniunilor libere și a nașterilor ilicite nu este doar un moft ci înfățișează
manifestele unei civilizații a intimității aflate la răscruce. Dintr-un lucru de interes
delimitat unor subiecte referitoare la constituirea și traiul grupurilor mici și
mijlocii, problema familiei s-a transformat în majoritatea statelor civilizate într-o
chestiune de interes public major. Acestea instituții ale autorităților sunt angajate
într-un proces legislativ stufos în vederea formulării unor politici sociale explicit
adresate familiei, (Teodorescu, 2006. Pp60-61)
 1.5 Tipologia familiilor monoparentale

După recensământul din 2002, familiile monoparentale reprezintă un procent de

11,72% din numărul total al familiilor din România, iar procentul 84,9% este
reprezantat de mamele singure. Studiile demonstrează că există un număr foarte
mare de femei ce se află in situația de familie monoparentală . Pornind de la
subiectul familiei monoparentale un mare impact îl au perspectivele de sociologie,
psihologice, asistenței sociale și politice. Familiile monoparentale pot fi compuse
din doi membri și anume , părintele și copilul sau din trei membri , părintele și doi
copii.
Există familii monoparentale diferite ce sunt constituite dintr-un părinte ce înfiază
unul sau mai mulți copii. În momentul în care cuplul nu este căsătorit aceștia
constituie familiile monoparentale compuse din părintele necăsătorit si copil.
Dupa criteriul “calitatea și permanența” interacțiunilor se pot clasifica familiile
monoparentale în : familii monoparentale cu unul din părinți plecat pentru o
perioada lungă de timp, spitalizat, deținut, decedat, părinți care evită relațiile dintre
ei, divorțați. În funcție de raportul relațional dintre părinți acesta poate să difere
conform dificultăților întâmpinate astfel aceștia s-au separat , au divorțat , nu au
dorit să se căsătorească sau a decedat .
Una din cele mai bune condiții de familie monoparentală este atunci când , deși
divorțați aceștia păstrează o relație bună de dragul copiilor.
Familiile monoparentale structurate în două părți și anume mamă și copil și tată și
copil se abat de la regulile clasice de mamă, tată, copil. În structura familiei se
regăsesc două semnificații și anume : una numerică și o componentă ce se referă la
distribuirea rolurilor în interiorul familiei și exercitarea autorităților.
Autoritatea familiilor monoparentale în funcție de modul de împărțire a rolurilor
are ca putere categorică adultul tutore sau poate deține o formă democratică în care
părintele este prietenul copilului care are o anumită libertate de decizie. Există
două generații și anume părinte și copil în familia monoparentală. Din funcțiile
profesionale și parentale familiile monoparentale se lovesc de foarte multe
probleme. Există dificultăți de ambele părți și anume : tații care sunt singuri au
dificultății cu munca casnică iar mamele care sunt singure au dificultăți financiare .
O problemă pe care o întâmpină familiile monoparentale este în aflarea soluțiilor
funcționale și de echilibru psihoafectiv, astfel părinții ce dețin un statut financiar
mai bun fac față mai bine provocărilor. Copii care sunt crescuți în familiile
monoparentale au mai multă independență și aceștia se maturizează mai repede
pentru că sunt învățați de mici cu treburile casnice pentru că-si doresc să o ajute pe
mama văzându-o mai mereu obosită și tristă, încercând să devină un copil prieten.
Făcând o comparație între mamele ce provin din familiile complete cu cele care vin
din familiile monoparentale ne putem da seama că cele din familiile monoparentale
au de trecut peste orice problemă inclusive prin cele de stăpânire vis-à-vis de copii
lor , acestea ajungând să devină mai impunătoare în deciziile pe care le iau .
Într-un final copii mamelor singure dețin și un rol important de suport emotional
încercând să le ajute pe acestea să treacă peste obstacolele ce se ivesc și să încerce
să le scoată din starea de nemulțumire, suprasolicitare , supărare. Avantajul pe care
îl dețin mamele singure față de cele din familii complete este că acesteau au o
relației mult mai bine clădită cu copii lor. Mamele din familiile monoparentale
încearcă să soluționeze singure majoritatea problemelor și să nu apeleze la la
persoane din exterior și de aceea ajung în situații de suprasolicitare ce se pot
transpune și la copii.
În ceea ce priveste tații singuri, aici situația este puțin diferită , aceștia solicită
ajutor din exterior pentru rezolvarea problemelor încercând să nu implice copii. În
situația în care tații își cresc singuri copii, aceștia au comportament diferit și sunt
mult mai implicați, mai sensibili, mai grijuli , mai empatici. Tații singuri pun pe
primul loc viața de familie lăsând pe locul doi viața profesională.
Diferența dintre mamele singure și tații singuri este că mamele încearcă să fie mai
autoritare cu copii lor în comparație cu tații care încearcă să transforme relația într-
una de prietenie exagerată .
 Capitolul 2
2. Protecția social pentru familiile monoparentale

2.1 Protecția socială acordată familiilor monoparentale

Familia monoparentală are anumite caracteristici şi necesități specifice. În

măsura în care familia cu un singur părinte a devenit cunoscută ca o realitate
evidentă, au apărut o serie de probleme, pornind de la cele economice şi
continuând cu cele legate direct de exercitarea rolului de părinte, precum și a
relaționării interpersonale. Cele mai numeroase familii monoparentale au ca
protector unic femeile. Situaţia familiei monoparentale apare ca un subiect de mare
interes, ignorat la nivelul politicilor sociale, dar aducând cu sine o serie de abateri
grave pentru societate. O mare parte dintre copiii instituţionalizaţi provin din astfel
de familii, copiii întâmpina greutăţi de acomodare,frecventează cu dificultate
şcoala, iar părinţii au de ales între sacrificial pentru educația copiilor și șansa unui
loc de muncă.
Politicile în domeniul populatei şi familiei, în general orientate spre familia
monoparentală și sunt determinate de măsurile economice și sociale. Protecţia
socială, în caz de maternitate, pentru femeile care lucrează în sistemul privat, este
sporadică și neajutorată de un control real. În România nu se află o anumită
politică socială privind familia, suficient de accentuată și îngrijită destul timp,
pentru a fi recunoscută ca atare. Multe dintre aspecte par a fi deduse din măsuri
sociale mai generale prin consecința indirectă. Abordarea posibilă a politicilor
sociale cu privire la familie se disting în trei tipuri.Politici ameliorative care au ca
drept scop îndreptarea circumstanței de viață ale familiilor.În principal aceste două
tipuri de măsuri au în vedere alocațiile familiale și reducarea taxelor.Obiectivul
acestor măsuri este de a produce și distribui familiilor restrânse și celor
numeroase.Aceste politici susțin egalitatea sau inegalitatea social în raport cu
repartizarea copiilor pe diferite categorii sociale. Cele care sunt axate pe copil sunt
alocațiile acordate părintelui care îngrijește copilul, iar familia fiind considerată
drept unitate de reședință.Politici de remediere, inclusiv educație despre viața de
familie și furnizarea de informații despre problemele familiei. Aceste politici pot fi
implementate de agenții publice sau private. Serviciile de consiliere familială și
terapie familială pot fi menționate în această categorie.„Politici alternative, care
rezultă în necesitatea compensării femeilor pentru participarea lor pe piața muncii
în detrimentul activităților familiale. Se referă la serviciile de sprijin familial.
Intervențiile sunt indirecte, în special pentru grupurile cu venituri mici.”
În ceea ce privește sprijinirea familiei, aceasta poate fi folosită ca o
completare a politicilor alternative, ținând cont, pe de o parte, de propunerile de
eliberare a femeilor și de măsurile speciale de protecție a maternității, pe de altă
parte.

2.2 Politici sociale pentru familiile monoparentale

În ultimul secol, politicile sociale au devenit cunoscute și mediatizate păreri

publice din România teme de interes pentru dificultățile pe care le întâmpină
femeile,unele find puse o etichetă negative,cum este cazul prostituției,inclusiv
prostituția silită,desăvârșită prin traficul de persoane,violență domestică, iar altele
sunt etichetate pozitiv cum sunt aspectele care includ acordarea unor șanse egale.
“În martie 2004, prin Legea nr.41, a fost aprobată Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.105/2003 privind alocația familială complementară și alocația de
susținere pentru familia monoparentală.”
Această hotărâre politică aderă în cadrul unui ansamblu de măsuri așteptate
în favoarea familiei. “Preocuparea pentru familie, în general, și pentru familia
monoparentală, în special, se datorează mutațiilor care au avut loc în ultimul timp
cu privire la structura si dimensiunile acestui tip de grup social.”
Familia monoparentală este cu certitudine un subiect consacrat de asistență
socială, iar în linii mari unul de sociologie. Populare mai sunt și abordările de
natură psihologică aplicată, aici mă refer la sfaturile și recomandările adresate
părinților singuri.Luarea la cunoștință a unei realități cum ar fi ,,familiile
monoparentale” nu presupune doar valorizarea ei în plan social ci și stabilirea unor
decizii favorabile în plan politic.Pentru aceasta este necesară adăugarea
dimensiunii politice. Astfel ,posibilitatea de a circumscrie premise pentru politicile
publice, care să țină cont de necesitatea de a acorda șanse egale femeilor și
bărbaților în calitatea lor de părinți este mai bună.
În societatea românească de astăzi, măsurile de politică publică privind
familia pot fi apreciate ca fiind prea generalizate din punct de vedere al nevoilor
specifice familiei monoparentale,iar cele referitoare la protecția maternității ca
fiind prea înguste.Astfel, protecția maternității se realizează numai pentru
persoanele asigurate social, mai cu seama în sectorul de stat.
Femeile care nu au fost angajate ,inclusiv casnicele si cele care sunt șomere
de mult timp nu beneficiau de măsuri de protecție a maternității.Atunci când nu au
nici sprijinul familiei de origine și nici a bărbatului care este tatăl copiilor, mamele
singure trăiesc experiențe de viață de o complexitate aparte.Concluzia este că
femeile din familiile monoparentale sunt discriminate social,ceea ce este posibil în
virtutea ordinii patriarhale, nedrepte pentru ele.
“ Analiza problematicii familiei monoparentale arată că lungul drum spre
autonomie pornește de acasă; emanciparea , cel puțin a femeilor ,înseamnă în
primul rând o emancipare în sfera privată. În Romania postcomunistă, problemele
familiei monoparentale și protecția ei socială intră în atenția statului român abia in
anul 2003.”
Pe scurt, sunt propuse ajutoare financiare , menite să mai amelioreze starea
de sărăcie în care este recunoscut că trăiesc familiile monoparentale, în marea lor
majoritate .Deci sprijinul public nu este unul specific,ci unul datorat stării de
sărăcie. O familie monoparentală primește alocația lunară de susținere, dar la fel de
bine ar putea primi ajutorul social sau orice altă formă de sprijin financiar.
În general politicile din domeniul populației, familiei și politicile îndreptate
spre familia monoparentală,într-un fel deosebit sunt determinate de măsuri
economice și sociale precise.În cazul maternității pentru femeile care lucrează în
sistemul privat protecția socială este absentă de un control real.Alocația pentru
copii este generală și prezintă o semnificație foarte mică. În România în urma
investigațiilor politicilor sociale și conform teoriilor specialiștilor s-au identificat
măsurile specifice necesare îmbunătățirii calității vieții familiilor monoparentale.
 - Facilități privind locuința și calitatea locuirii
- Asistența pentru familiile cu un singur părinte ,sprijin pentru familiile
sărace privind posibilitatea copiilor de a urma o școală,în ceea ce privește
transportul,mâncare la cantină, sprijin de grijă temporară a copiilor,sprijin de
sfătuire a famililor
-Modalități de protecție social privind intrarea pe piața de lucru a celor care
au în grijă copii minori
-Susținerea includerii colectivității în întrecerea obstacolelor celor aflați în
necessitate
- Crearea unor alternative accesibile privind desfășurarea timpului liber,
actualizarea posibilităților de participare la viața culturală
“ Politicile în domeniul familiei nu pot fi gândite decât în strânsă legătură
cu alte tipuri de politici, cum ar fi cele legate de locuire, politicile destinate
educației, politicile de factură economică, inclusiv privind forța de muncă și
protecția categoriilor defavorizate pe piața muncii.“

2.3 Protecția socială românească

Statul bunăstării din România s-a schimbat semnificativ în ultimele două

decenii. Miezul său universalist se transformă treptat prin reforme parametrice și
paradigmatice, formând modelul binar rezidual al statului bunăstării reziduale.
Drepturile sociale s-au diminuat, în special pentru cei mai vulnerabili și care au
nevoie de redistribuire, în timp ce cei de pe piața muncii care sunt mai stabili, ale
căror venituri sunt protejate contractual înainte și după pensionare, beneficiază de
beneficii economice relativ generoase. Această dualitate a statului bunăstării poate
fi văzută cel mai bine în sistemele de securitate socială, cum ar fi caracterul
regresiv al alocațiilor pentru creșterea copiilor de care beneficiază doar părinții cu
contracte de muncă sau diferența mare dintre pensiile sociale minime și pensiile
publice. sistemul de pensii.Sistemul de asistență socială este nuanțat de nedreptăți
asemănătoare. În România, mulțimea programelor de asistență socială este mărit,
acestea nu izbândesc să fixeze cele mai atacabile grupuri și așadar rămân
ineficiente în micșorarea sărăciei.Treptat aproximativ 11% din persoane nu
beneficiază de niciun model de program de asistență social, însă 20% dintre
românii bogați obțin un aspect sau altul de desfășurare social plătite din impozite și
taxe. Evoluția reperelor sociale este elocventă pentru aceste procese binare mai
largi ale statului bunăstării, care abandonează în mare măsură obiectivul
redistribuirii pe verticală a celor mai defavorizați. Introdus în 2008, SRI trebuia să
servească drept etalon pentru stabilirea valorilor diferitelor prestații sociale într-o
manieră coerentă pe baza unui sistem specific de indicatori. Cu toate acestea,
guvernele succesive au ignorat indexarea bunăstării sociale și a evoluției prețurilor
și a salariului minim, precum și indexarea coordonată a bunăstării sociale și a
valorii bunăstării sociale, dacă să crească diferite beneficii economice conform
deciziei. ad-hoc.În timp ce valoarea alocației generale pentru copii a crescut la o
valoare de peste trei ori în ultimii zece ani, venitul minim garantat a rămas
neschimbat. Așa cum se v-a dezbate mai târziu, ISR nu a fost corelat nici în funcție
de rangul sărăciei bănești, nici de minimul de bunuri și servicii.Salariul a rămas
neschimbat la 500 RON pe lună, indiferent de eficacitatea instabilă a nivelurilor
salarilor și inflației.În septembrie 2019 valoarea coșului de cumpărături pentru o
familie normal cu doi părinți și doi copii în întreținere ajungea la 7.000 RON pe
lună.Valoarea cumulată venitului minim și a alocațiilor pentru susţinerea familiei
pentru o familie cu ambii părinți era de doar 732 RON pe lună.
 Capitolul 3
3.Funcționalitatea monoparentală și integrarea social a
copiilor

3.1 Familia monoparentală și integrarea social a copiilor

Mediul de familie are influență în cee ace privește evoluția cognitive care
necesită să fie colerat cu mai multe condiții interne și externe. Asocierea mediului
cu diferiși factori de risc cum ar fi anxietatea mamei, patologia mentală a acesteia,
inflexibilitatea atitudinilor parentale, precum și proveniența la o minoritate etnciă,
rețeaua săracă a suportului familiei, dar și evenimente din afară stresante cărora
familia trebuie să le reziste.Tulburarea acestor certuri din viața de familie pot
schimba copilul în victim și îi poate dezechilibra atât echilibrul neuropsihic dar și
bazele psiho-morale ale individualității. Aceste traumatisme neuropshioafective se
pot dezlănțui în adolescență , având reacții agresive. Copiii proveniți din familii
dezorganizate au o stare de neliniște,mai interiorizați și se simt mai frustrați decât
ceilalți copii cu familii normale. Din cauza tensiunilor din familie preșcolarii se
simt neglijați , neapreciați și chiar excluși. Aceștia fac lucruri care pot atrage
atenția, vor să se evidențieze și să dovedească părinților că sunt mai importanți mai
mult decât orice problemă. Mai mulți oameni de ștință au aflat că respectivi copii
au creat desene care demonstrează greutăți de potrivire la mediu și simpatie mai
ales vis-à-vis de trecut și vis-à-vis de mamă.
 În categoria copiilor cu vârstele cuprinse între 3-7 ani sunt mai dese
problemele de afectivitate decât în categoria de vârstă 7-11, deoarece aceștia pot fi
răniți mai ușor și sunt mai imaturi . În familiile în care dezordinea este provocată
de tată, acesta rămâne un personaj apreciabil , ce deține o semnificație emotive ,
caz în care copilul îl iubește dar îl și desconsideră. În cazul dezvoltării cognitive și
affective, reușita școlară depinde de stilul parental. Performanța școlară poate fi
asociată de o verificare parentală mereu present și impunător , asociat cu libertatea
instrumental și funcțională a minorului. Atitudinea înconjurătoare a
părinților ,autoritatea, formarea unui stil de comportament atât în interiorul familiei
cât și în exteriorul acesteia asociază reușitei școlare. O condiție importantă în
reușita școlară este și afecțiunea maternă.Afecțiunea maternă poate duce mai
degrabă la insucces, dacă aceasta permite multe lucruri în domeniul activității
școlare. În schimb mamele copiilor cu performanțe deosebite sunt mai imperative
și presupun multe restricții față de cele ale minorilor care nu reușesc și care le
expun ca fiind îngăduitoare, strânse și naïve. Autoritatea parentală este un
privilegiu pentru îmbinarea afecțiunii cu raționamentul, ceea ce ușurează
îndeplinirea unor acțiuni și crearea unor motivații lăuntrice pentru success.
Manierele și gesturile paterne, însușirile interacționale și de evoluție ale
ansamblului familial , ruta familială, aprobarea și dezaprobarea dintre părinți
referitoare la școala minorului au o importanță crescută . Integrarea socială a
copiilor proveniți din familii monoparentale impune necesitatea de a lua în
considerare tipurile de comportamente sau a delicvenței, înțelese ca și consecințe
ale gradului scăzut de integrare. Cu toate că maniera educativă a tuturor părinților
și al familiilor sunt diferite, nu se poate spune faptul că toti minorii care provin din
familii monoparentale dețin sau vor deține manière delicvente doar că aparțin unei
asemenea strucuturi de familie.

3.2 Relația parentală în familia monoparentală

Conviețuirea într-o familie în care unul din părinţi lipseşte în toată sau în
mare parte din viața copiilor necesită confruntarea cu problemele majore ale vieții,
care au legatură și țin atât de interacţiunea și socializarea familiei cu mediul
exterior cum ar fi rude, prieteni, vecini, colegi de serviciu, instituţiile statului și
restul lucrurilor care ne înconjoară cât şi de relaţiile intrafamiliale.
 Deodată cu apariția dar și mărirea responsabilităţilor părintelui văduv sau
divorțat se constată o împlicare oarecum inexistentă a statului pentru a fi receptiv
cu greutățile și surplusul de solicitări ale familiilor monoparentale. Legăturile
părintelui singur cu rudele şi prietenii sunt de o importanță deosebită. În analiza
asupra familiilor monoparentale, M. Preda recapitulează încercările unui părinte
singur, precum şi efectele și consecințele vieţuirii într-o familie monoparentală
asupra membrilor acesteia.
Oricarea ar fi motivul care determină monoparentalitatea, legăturile de
rudenie şi prieteniile sunt de o importanță deosebită pentru adultul singur, el având
necesitatea de sprijin exterior și încredere pentru a-şi clarifica singur problemele,
care firesc ar fi să fie rezolvate de două persoane.
Creșterea legăturilor dintre părintele singur şi rudele sale de sânge a fost
accentuată în literatura de specialitate de către D. Anspach, P. A. Gongla şi C.
Stack, însă au existat şi cercetări, astefel și cea a lui R. S. Weiss, care au conturat și
evidențiat că părinţii soţului rămas singur, în mod special în situația mamelor
singure, îşi învinovățește adesea copilul pentru conjunctura în care se găsesc şi nu
se exteriorizează îngăduitor, uneori refuzând chiar să îi dăruiască atât sprijinul lor
material sau pe cel moral. În lumea în care mentalitatea tradiţională este încă
prezentă îndeosebi la anumite persoanele vârstnice, de cele mai multe ori rudele de
sânge îi cer soţiei aflate în grele încercări să se “supună” şi să accepte abuzurile pe
care soțul el i le provoacă cu intenție, mai degrabă decât să divorţeze.
Pentru părinții care nu s-au căsătorit niciodată,ales femei, este o încălcare
că flagrantă a şi normelor sociale general acceptate să presupunem că situația ei
nu va fi privită favorabil de părinți și alte rude. Totuși, în situațiile în care
copilul este crescut doar de părinți, responsabilitatea se extinde rar, așa că după o
perioadă de „acceptare”, rudele vor ajuta de obicei în numele copilului. Prieteniile
care sunt foarte importante pentru oricine, pot fi afectate de familiile
monoparentale. Prietenii pot să nu fie conștienți de schimbările care au loc în viața
persoanei, le pot dezaproba și pot reduce sau înceta relația lor cu ei. În acest
context, există două tendințe: o creștere mare a nevoii de sprijin și sprijin pentru un
singur părinte și o scădere a resurselor sale reciproce.Este posibil ca prin adunarea
unui cerc de prieteni, să existe un anumit grad de „izolare socială”.
Într-o situație de părinte monoparental, fie că este vorba de divorț, separare
sau decesul unui părinte, pot exista schimbări majore în relația în cadrul familiei.
Pe măsură ce responsabilitățile cresc, este nevoie de o comunicare mai strânsă cu
copilul. Singurul adult din familie va trebui să „împartă munca” între rolurile de
tată și de mamă, ambele răspunzând nevoilor de afecțiune și ale copiilor
disciplinați. Atunci când este necesar, lipsa resurselor pentru ca propriul copil să-și
îndeplinească dorințele va provoca mai multă durere părintelui singur, întrucât
toată responsabilitatea îi va reveni asupra sa.
Un părinte singur va fi mai investit emoțional în relația sa cu copilul său; îi
va cere și îi va oferi afecțiunea de care are nevoie, pe care nimeni altcineva nu o
poate găsi. În același timp, va fi copleșit de nevoia de sprijin emoțional din partea
copiilor săi. Numărul și intensitatea emoțiilor și nevoilor emoționale ale copiilor
depășesc adesea resursele de care dispun părinții, chiar dacă sunt prezente doar
fizic.
În general, dacă sunt menționate efectele locuirii într-o gospodărie
monoparentală asupra adulților, atunci chiar dacă aceste efecte sunt interconectate,
efectele experimentate de copii vor fi foarte diferite de cele descrise mai sus.
Astfel, copilul menține o relație atât cu părintele divorțat sau separat, cât și cu
rudele acestuia.O relație parentală poate exista chiar dacă relația conjugală nu
există. În plus, chiar și mamele necăsătorite cu copii, bunici și alte rude depășesc
emoțiile negative și oferă ajutor în numele copiilor lor.În cea mai mare parte, copiii
se văd părinți, deși rolul părintelui care i-a crescut a devenit mai important, rolul
celuilalt părinte nu s-a diminuat din punct de vedere psihologic, pentru copii este
prezența psihologică. De asemenea, păstrați legătura telefonic sau în weekend sau
sărbători. Este o situație fericită pentru ambele părți, pentru că la noi, fie justiția nu
are de unde să le acorde ambilor părinți suficient timp pentru a petrece cu copilul,
fie părintele care „obține” custodia este reticent să interacționeze cu celălalt părinte
dincolo de asta, atmosfera familiei, clima și mediul familial sunt cele care
rezonează cel mai mult cu copiii, nu structura familiei, dar clima este unul dintre
factorii importanți pentru dezvoltarea psihologică și socializarea copiilor.
 Capitolul 4
4. Provocările familiei monoparentale în perioada pandemiei
4.1 Impactul pandemiei asupra vieții familiilor
monoparentale