Ce spun cercetatorii despre copiii crescuti

doar de mama

alta adresa de mail (optional)...

Ce spun cercetatorii despre copiii crescuti doar de mama

• Un experiment interesant Hetherington in 1983 a condus o examinare

comprehensiva asupra efectelor familiei cu un singur parinte, pe un lot de fete scindat
in trei grupuri diferite: fete din fa

Ce spun cercetatorii despre copiii crescuti doar de mama

• Un experiment interesant

Hetherington in 1983 a condus o examinare comprehensiva asupra efectelor familiei

cu un singur parinte, pe un lot de fete scindat in trei grupuri diferite: fete din familii
cu ambii parinti, fete ai caror tati au decedat si fete ai caror tati s-au separat sau
au divortat. O parte din studii a constat in intervievarea fetelor intr-un centru de zi.
Au fost puse patru scaune in camera de interviu. Intervievatorul asezat pe un scaun
lasa fetelor libertatea de a aseza scaunele la o distanta mai mare sau mai mica fata de
scaunul pe care acesta era asezat.

Comportamentul fetelor a aratat ca fetele mamelor divortate au stat mai aproape de

barbatul intervievator; fetele mamelor vaduve au stat pe cel mai indepartat scaun.
Cand intervievatorul era femeie, grupurile erau asezate fara un patern evident al
selectarii distantei. Aceasta observatie a fost interpretata ca indicand ca fetele
mamelor divortate mai degraba cauta compania barbatilor si fetele mamelor vaduve
evita compania barbatilor.
Din alte observatii ale studiului reiese ca fetele mamelor vaduve angajeaza un contact
vizual ochi in ochi mai slab cu intervievatorul barbat, stau in posturi rigide si
raporteaza o activitate heterosexuala slaba. In contrast, fetele mamelor divortate
angajeaza un contact vizual ochi in ochi mult mai semnificativ, stau pe scaun mai
degajat si au raportat o activitate heterosexuala mult mai activa. Totusi, pentru nici
unul din aceste grupuri datele nu au aratat contacte cu barbati sau atitudini pozitive
fata de barbati comparativ cu datele obtinute pentru grupul fetelor din familii cu ambii
parinti.

O alta concluzie importanta a studiului este aceea ca pierderea tatalui, indiferent de

motiv, inainte de varsta de 5 ani, presupune efecte mai pronuntate asupra
comportamentului copiilor decat pierderea parintelui dupa varsta de 5 ani.

 Familia cu un singur parinte

Una dintre formele noi catre care se indreapta evolutia familiei in perioada actuala
este familia cu un singur parinte. In unele tari, cum ar fi SUA, deja acest tip de familie
a devenit predominant la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90. Pentru Europa,
statisticile din Marea Britanie arata ca familiile monoparentale reprezentau, de
asemenea, un procent semnificativ. Singurul parinte poate fi mama sau tata, dar
oricare ar fi situatia, aceasta forma de familie ridica o multitudine de probleme vizand
un nou stil de viata si de interactiune, noi solicitari pe linia ajustarii si acomodarii, atat

intrafamiliale, cat si extrafamiliale.

Cauzele care conduc la aparitia familiei cu un singur parinte sunt multiple, dar cea
mai frecventa este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. Printre
alte cauze pot fi mentionate: abandonul familial, separarea in fapt, decesul, nasterea
unui copil nelegitim. Desigur, exista si familii formate din copii si mama necasatorita.

Statisticile arata ca in cele mai multe cazuri de familie monoparentala, parintele

este mama.

Odata ce familia cu un singur parinte a devenit o realitate incontestabila, ea a atras

atentia tot mai mult cercetatorilor si specialistilor in politici sociale, date fiind
costurile crescute ale protectiei sociale. Concluziile formulate nu sunt concordante,
parerile fiind impartite. Exista cercetatori care se centreaza pe sublinierea riscurilor
mari pe care le reprezinta acest tip de familie pentru copil. Cand unul dintre parinti
este absent pentru o perioada mare de timp, familia isi pierde abilitatea de a functiona
intr-o maniera sanatoasa. Cresc riscurile privind cresterea, dezvoltarea si educatia
copiilor. Alti autori au pareri contrare, si anume, examinand functionalitatea familiilor
monoparentale au ajuns la concluzia ca suportul social, starea materiala a familiei,
statutul social al mamei si comunicarea eficienta sunt inalt predictive pentru buna
sanatate fizica si mentala a membrilor acestei familii, mai ales a copiilor.
Problemele ridicate de acest tip de familie sunt cele legate de exercitarea rolurilor
parentale si a relationarii interpersonale.

 Responsabilitatile se dubleaza

Daca in ce priveste relationarea in cazul unei familii cu ambii parinti exista o

distribuire a responsabilitatilor, rolurile parentale exercitandu-se in directie
complementara si compensatorie, in cazul familiei conduse numai de catre mama,
tensiunea si incordare in ceea ce priveste adoptarea rolului parental cresc, intrucat
responsabilitatile ce revin ambilor parinti cad acum numai in sarcina mamei.
Incercarea exercitarii corespunzatoare a ambelor roluri duce la restrangerea sferei
comportamentale specifice pentru fiecare rol sau la exagerarea unor tipuri de conduita
ce intra in sfera de actiune a rolului matern. In ceea ce priveste relationarea cu copilul,
apar serioase schimbari comportamentale mai ales in cadrul mamelor divortate. In anii
ce urmeaza rupturii, capacitatea de a exercita complet rolul parental este mult
diminuata. Centrata pe propriile dificultati de adaptare, mama este cu greu
responsiva la nevoile copilului. Este posibil ca limitele dintre rolul parental si cel al
copilului sa se estompeze in sensul ca, pe de o parte, mama, in special daca are mai
multi copii, poate manifesta tendinta de a abdica de la rolul ei ca parinte, devenind
un fel de partener al celui mai in varsta dintre copii si, pe de alta parte, de a pretinde
copiilor sa fie mult mai maturi decat sunt ei in realitate.
 Pot exista situatii in care mama
incepe sa sporeasca raporturile de comunicare cu copilul, privitoare la diferite aspecte
legate de viata. Acesta, in mod crescator, isi asuma rolul de confident. In multe
privinte, mama in aceasta situatie tinde sa se sprijine pe copil, considerandu-l un
suport emotional si, in felul acesta, copilul este implicat in structuri interactionale ce
reclama un anumit grad de maturitate in raport cu care el nu este suficient pregatit. In
asemenea situatii, copiii nu pot sa-si exprime sentimentele si trairile lor tensional-
conflictuale, insa pot sa apara diferite forme „mascate” de reactie, cum ar fi cazul unor
somatizari sau conduite nevrotice.

 Cand tatal este singurul parinte

Tatal, in calitate de singur parinte, prezinta caracteristici diferite pe linia adoptarii si

exercitarii rolului parental, dar si in acest caz apar elemente intensive aditionale rol-
status-ului specific tatalui. El este constient ca trebuie sa fie pentru copil si mama si
tata. In acest sens, apar noi responsabilitati, cum ar fi, mai ales, cele legate de menaj
si de treburile casnice si gospodaresti. Unii sunt total lipsiti de asemenea experiente in
momentul in care isi asuma „dublul” rol de parinte. De aceea, frecvent, tatal manifesta
tendinta de a imparti asemenea gen de sarcina cu copii.

In adoptarea si exercitarea noului sau rol, si anume, de singur parinte, tatii intampina
dificultati si ei se plang mai ales de faptul ca nu pot sincroniza multiplele categorii
de solicitari legate de cresterea si educarea copiilor, de indatoririle casnico-
menajere si de activitatea lor socio-profesionala – sursa mijloacelor de subzistenta.
Cele mai mari dificultati apar in cazul copiilor foarte mici, necesitand masuri de
ingrijire speciale.

Familia cu un singur parinte prezinta particularitati organizatorice si functionale

diferite fata de modelul de familie cu ambii parinti. Pentru fiecare dintre cei doi
parinti, apar noi tipuri de solicitari, care determina schimbari in plan comportamental.
Relationarea cu copiii capata infatisari diferite, iar efectele asupra procesului de
crestere si maturizare psihologica si psihosociala a acestora sunt diferite. Efectele
asupra dezvoltarii copilului nu trebuie generalizate nici intr-un sens, nici in altul.
Cercetari privind efectele familiei cu un singur parinte nu au fost limitate doar la
consecinta slabei adaptari a copilului, studii mai vechi sau mai recente au pus in
evidenta felul in care copiii se raporteaza si isi construiesc comportamentul fata de
persoanele de acelasi sex cu parintele pierdut.

 Experienta pozitiva sau negativa?

Familia monoparentala, consecinta a separarii sau divortului, este de departe cazul

cel mai frecvent. Dincolo de circumstantele economice sau sociale care influenteaza
evolutia familiei monoparentale, separatia sau divortul realizate cu sau fara conflict
este stresanta si suparatoare pentru copiii si adultii implicati. Concluziile cercetarilor
din anii 1980, in Marea Britanie, au aratat ca primii doi ani dupa separare sunt
caracterizati de o perioada de tulburari ce poate evolua pana la criza, dupa care
copiii se adapteaza gradual noilor roluri, relatiilor si altor schimbari in familia in care
traiesc. Cercetari mai recente au aratat insa ca familiile care au experimentat o serie de
schimbari, si anume, separarea parintilor, au copii care intampina probleme in viata
sociala, educationala si chiar la nivelul starii de sanatate, cu o incidenta evident mai
mare decat grupul de copii din familii ce nu au experimentat divortul sau separarea.

Potrivit unor cercetari pe populatie americana facute de Wallerstein in 1980, la cinci

ani dupa divort pot fi distinse trei grupe de copii: complet restabiliti (34%), mediu
restabiliti (29%) si a treia categorie de copii care manifesta insatisfactie, depresie,
solitudine si chiar retard in dezvoltare.

Ca o concluzie la cercetarile care de multe ori prezinta date ce sustin pareri

contradictorii, privind efectele pentru copiii din familiile rezultate in urma separarii,
acestea sunt complexe, ele fiind potentate de urmatorii indicatori prezentati in ordinea
influentei: statutul social al parintelui care creste copiii, varsta acestuia,
sexul (familia condusa de tata sau mama). Concluziile la cercetarile amintite fac
precizarea ca nu se poate afirma cu certitudine ca divortul va fi o experienta negativa
cu consecinte asupra dezvoltarii copilului, cum nu se poate afirma cu certitudine ca o
familie cu ambii parinti presupune exclusiv o experienta pozitiva in viata copilului.

Citeste mai mult: http://www.prokid.ro/sfaturi-

practice/sfaturi_practice/ce_spun_cercetatorii_despre_copiii_crescuti_doar_de_mama-
2345/#ixzz5iu1u27Nj