Munteanu ( Ghenea) Georgiana-Gabi,conversie anul I, sem.

al-II-lea

Psihologia cuplului și a familiei

V. Parentalitatea și relațiile părinți-copii

 V.1 TRANZIŢIA SPRE PARENTALITATE

Parentalitate:
• Maternitate
• Paternitate
• Parentalitatea = rolurile sociale (responsabilităţile şi drepturile) părinţilor, indiferent de
sexul lor, în raport cu copiii.
Caracteristici ale parentalităţii
1. Presiunile culturale asupra persoanelor căsătorite de a-şi exercita aceste roluri sunt în continuare foarte mari,
mai ales asupra femeilor.
2. Parentalitatea poate să apară ca o consecinţă a unui act sexual întâmplător, ne-protejat, care a fost realizat
din cu totul alte motive.
3. Statul parental este relativ irevocabil. Există puţine roluri atât de slab definite precum sunt cele parentale.
Pregătirea pentru rolurile parentale este cel mai adesea informală şi sporadică, iar liniile care ghidează
interacţiunile dezirabile părinte-copil şi conduita a ceea ce constituie un “bun părinte” sunt vagi.
Criza unui cuplu poate fi cauzată deseori de nașterea unui copil, dar acestea sunt, în fond, dificultăți
absolut normale:
 inexperimentaţi, părinţii se simt stânjeniţi (un trac normal apare în legătură cu redistribuirea rolurilor în
condiţiile trecerii de la diada conjugală la triada în care soţia devine şi mamă, iar soţul şi tată)
 propria copilărie a părinţilor revine la suprafaţă generând sentimente pozitive, negative sau ambigue, care
îşi pun amprenta asupra relaţiilor familiale (amintirile senzoriale cu propria mamă, unele angoase din
copilărie, ambivalenţa adolescenţei etc.)
 dificultăţile legate de găsirea propriului loc în constelaţia familială (femeia întreţine cu copilul o relaţie
fuzională, din care soţul se poate simţi, uneori, exclus). De la început, tatăl trebuie să stabilească interacţiuni
cu copilul şi să sprijine desprinderea mamei de copil, să o ajute în găsirea “bunei distanţe” faţă de acesta.
• B.C. Miller şi D.L. Sollie afirmau că natura schimbărilor, în trecerea la statutul de părinte, poate fi
de ordin:
Personal
Marital
În cazul naşterii următorilor copii, schimbările suferite de părinţi (în planul personal sau marital) nu mai sunt la fel
de mari ca în cazul primului copil (L. Cooper Harriman, 1983).
Un alt aspect studiat al tranziţiei spre parentalitate este cel pe care diverşi autori l-au numit stadiul “lunii de miere”
(D.F. Hobbs Jr., 1968; A.S. Rossi, 1968; B.C. Miller şi D.L. Sollie, 1980). Primele patru până la şase săptămâni de
după naşterea copilului au fost numite luna de miere a noului-născut.
Parentalitatea presupune o distincție între:
- subsistemul executiv reprezentat de regulă de părinţi (naturali, vitregi sau substitutul lor)
- subsistemul copiilor
Permeabilitatea liniei de demarcaţie dintre cele două subsisteme se referă la gradul în care graniţa sistemului executiv
devine selectiv deschisă la informaţiile şi influenţa sistemului copiilor.
 V.2 Îndrumarea și autoritatea parentală
• Trăsăturile de personalitate şi manifestările comportamentale ale copiilor influenţează în mod direct comportamentul parental. Este ceea
ce Bell şi Harpers (1977) au numit “efectul copilului asupra adultului”.
• Spre exemplu, părinţii aparţinând claselor superioare şi mijlocii valorizează reuşita şcolară, ca mijloc de ascensiune socială,
transmiţând copiilor “sindromul de reuşită”, în timp ce, aceia aparţinând claselor populare transmit mai degrabă un “sindrom al
eşecului”, educaţia lor fiind dominată de pasivism şi fatalism (E. Stănciulescu, 1997).
• în funcţie de gardul de control şi de manifestările afective ale părinţi în relaţia lor cu copilul, D. Baumrind (1971, 1978, 1991) a
clasificat părinţii în cinci grupe:
• Autoritari subiectivi-Rolul parental este văzut ca fiind cel al şefului. Consecinţele acestui stil educaţional parental sunt, cel mai adesea,
creşterea ostilităţii, stima de sine redusă şi împiedicarea dezvoltării competenţei sociale a copilului (D. Baumrind, 1978, 1991).
• Permisivi- În această practică educativă, părinţii nu constituie o resursă importantă pentru copil, agenţi activi care să-i formeze sau să-i
modifice comportamentul, ei permiţând copilului să-şi regleze, pe cât posibil, singur conduita şi să preia de timpuriu unele dintre sarcinile
sistemului executiv.
• Neglijenţi- Acest stil se caracterizează prin utilizarea limitată, în mică măsură, atât a controlului cât şi a afecţiunii
• Supraprotectori- Combină un nivel ridicat al controlului cu o afectivitate ridicată. Această strategie educativă favorizează internalizarea
problemelor, care se pot manifesta într- un mod negativ prin: depresie, suicid, tulburări de alimentaţie, dificultăţi de realizare a autonomiei
la vârsta adultă etc.
• Autoritari obiectivi-este cel mai adecvat. El combină, ca şi în cazul precedent, un nivel ridicat al controlului cu o puternică afecţiune, dar
într-o manieră diferită.
• S. Minuchin (1974) afirma că disfuncţiile apar în familie atunci când legătura maritală nu este cea primară - sursa loialităţii, angajării,
alianţei, şi a obiectivelor comune. În lipsa acestui tip de legătură, nu poate fi construită o strategie parentală unitară.
V.3 Comunicarea în relațiile părinți-copii
Comunicarea verbală se realizează prin intermediul simbolurilor verbale, care permit elaborarea şi transmiterea
explicită a unor conţinuturi complexe.
• Comunicării paraverbale, informaţia este codificată şi transmisă prin intermediul elementelor prozodiei: accent,
intonaţie, ritmul şi debitul vorbirii etc.
• Comunicarea nonverbală se realizează prin intermediul gesturilor, a mimicii, pantomimicii sau a altor comportamente,
care mijlocesc transmiterea complexă a unor atitudini ale emiţătorului faţă de contextul interacţiunii
Mesajul global transmis poate fi analizat la cel puţin două niveluri:
• 1. nivelul conţinutului-este, preponderent, cel al comunicării verbale, al cuvintelor efectiv utilizate.
• 2. nivelul relaţional-este cel al informaţiilor nonverbale sau paraverbale, care oferă date despre natura relaţiilor dintre
subiecţii implicaţi în actul comunicării, ca şi informaţii suplimentare ce ajută la explicitarea mesajului verbal.
De asemenea,comunicarea poate fi directă sau indirectă
 Funcțiile comunicării în cadrul relațiilor dintre părinți și
copii
1. Comunicarea asigură funcţionarea sistemului familial-- sunt definite rolurile părinţilor şi cele ale copiilor, graniţele dintre subsistemul
parental şi cel al copiilor, structura puterii şi strategiile educaţionale şi de control folosite în familie etc.
2. Comunicarea are funcţia de susţinere şi suport- Iubirea este exprimată în familie verbal sau nonverbal. Acest tip de comunicare constructivă
exercită o influenţă pozitivă asupra legăturilor familiale şi asupra dezvoltării stimei de sine a membrilor grupului familial..
3. Comunicarea îndeplineşte o funcţie educativă- este în strânsă legătură cu stilurile parentale educaţionale. Spre exemplu, stilul autoritar
obiectiv presupune utilizarea frecventă a inducţiei şi a controlului raţional în formarea comportamentului şi a principiilor morale care orientează
conduita
4. Comunicarea are o funcţie informaţională- Ea permite părinţilor şi copiilor să-şi împărtăşească gânduri, sentimente, fapte şi evenimente
curente. Părinţii utilizează adesea comunicarea pozitivă pentru a monitoriza dezvoltarea psihică şi cea a personalităţii copiilor lor. Atunci
când un părinte îşi întreabă copilul “Ce a făcut la şcoală?”, el aşteaptă un răspuns mai complet decât laconicul “Bine!” sau exasperantul
“Nimic!”.
5. Comunicarea îndeplineşte o funcţie istorică. Ea permite părinţilor şi copiilor să discute fapte ţinând de istoria familiei, legendele, tradiţiile şi
ritualurile familiale. Împărtăşirea acestor informaţii contribuie la dezvoltarea unei paradigme familiale, la comunicarea expectanţelor, la
construirea unui “caracter familial” şi la întărirea sensului continuităţii şi vieţii împreună.
6. Comunicarea îndeplineşte şi funcţia de dezvoltare a copiilor. Împărtăşirea semnificaţiilor permite schimbarea mediului familial, tranziţia lui
spre noi stadii ale relaţiilor părinte-copil, ale unor relaţii familiale mai profunde.
 V.4 Iubirea parentală
• Iubirea reprezintă nucleul bunei funcţionări a sistemului familial şi fundamentul proceselor
familiale. Întrebaţi ce simt pentru copiii lor, majoritatea părinţilor răspund: iubire. La fel, copiii
afirmă că simt pentru părinţii lor în primul rând sentimentul iubirii.
• W.R. Burr şi colaboratorii săi (1993) au elaborat un model al iubirii familiale care include
următoarele componente:
 altruismul reciproc, prietenie, recompense şi schimburi mutuale, angajare altruistă şi individualism
şi iubirea maternă.
Conform concepţiei lor, caracteristicile iubirii necesare funcţionării armonioase a individului şi a
familiei sunt: orientarea spre ceilalţi, spre acţiune, caracterul ei necondiţionat şi durabil.
Iubirea parentală apare ca o rezultantă a interacţiunii factorilor biologici cu cei ai experienţelor trăite
în cadrul primelor relaţionări cu copilul. Părinţii şi copiii interacţionază verbal, paraverbal sau
nonverbal în mod complementar şi mutual.
Anexa 1
 Știu să răspund!

Imaginaţi-vă o familie în care părinţii aparţin unor stiluri parentale diferite: unul stilului
neglijent, iar celălalt, stilului parental supraprotectiv. Care ar putea fi consecinţele acestui
context al îndrumării parentale asupra dezvoltării copiilor?
Care este rolul iubirii parentale? Dar consecinţele acesteia?
 Bibliografie
• Turliuc, Nicoleta, Psihologia cuplului și a familiei,
• Baumrind, D., 1991, “Effective parenting during the early adolescent transition”, in P.A. Cowan & M. Hetherington (eds.),
Family transition, Hillsdale, NJ: Erlbaum.
• Miller, B.C.; Sollie, L.D., 1980, “Normal stress during the transition to parenthood”, Family Relations, 29, 459-465.
▪ Peterson, G.W., 1998, “Autonomy and Connectedness in Families”, in R.D. Day, K.L. Gilbert, B.H. Settles, W.R. Burr
(eds.) Research and Theory in Family Science, Pacific Grove CA: Brooks/Cole Publishing Company.
▪ Peterson, G.W., Leigh, G.K., 1990, “The family and the social competence in adolescence”, in T.P. Gullotta, G.R.
Adams & R. Montemayor (eds.), Developing social competency in adolescence: Advances in adolescent
development, vol. 3, (pp. 97-138), Newbury Park, CA: Sage.