Universitatea „ Vasile Alecsandri” din Bacău

Specializare:Pedagogia învățământului primar și preșcolar(PIPP)-conversie profesională

Disciplina: Literatura română și literatura pentru copii

Nume și prenume student: Bologa( Vartolomei) Ecaterina

Tema 2- Genul liric- Pastelul

Iarna pe uliță
De George Coșbuc

               

  Poezia„ Iarna pe ulita”, de George Coșbuc, a fost scrisă in anul 1888 și

publicată pentru prima oara în revista „Vatra” nr. 16 din 1896, București, și
apoi inclusă in volumul Fire de tort, București, 1896. Este o poezie în care,
într-un cadru obișnuit de iarnă, într-un sat de munte, Coșbuc a reușit să creeze
un spectacol de o însuflețire si puritate copilărească emoționante; este un
spectacol într-un decor familiar, care produce o rememorare a propriei
copilării, o retrăire a unor intamplări așezate in tainele sufletului juvenil.

″Iarna pe uliță” ″ este un pastel care nu poate fi reținut fragmentar, ci

doar in totalitatea strofelor . „Iarna”, apare în puține locuri în lirica lui Coșbuc,
uneori în aspectele ei aspre ,nemiloase , aici, iarna apare într-o viziune
optimistă , veselă,încărcată de atributele pe care copilăria i le-a transmis în
hârjoana nevinovată a copiilor.

Pastelul este o specie literara a genului liric care are la bază descrierea
unui tablou de natură , poetul exprimându-și direct sentimentele în fața
tabloului zugrăvit.
 Termenul„ pastel ”este preluat din pictură unde desemnează un tablou
pictat cu creion cu vârful moale și introdus în literatură de către Vasile
Alecsandri, creatorul ciclului de versuri intitulat Pasteluri.
George Coșbuc este un mare poet al naturii , ce ne-a lăsat moștenire
creații lirice de o deosebită valoare și frumusețe ,dintre care: Nunta Zamfirei,
Moartea lui Fulger, Vara, Iarna pe uliţă, Mama, Doina, Laoglindă, Subţirica din
vecini, Noi vrem pământ!, Lupta vieţii si multe altele. Poezia naturii lui Coșbuc
reflectă sentimentele si atitudinile autorului fața de natura aflată in diferite
ipostaze ale anotimpurilor sau ale zilei și nopții. Viziunea poetică a lui 
Arghezi asupra naturii  este solară, luminoasă. De aceea pastelurile lui sunt
Imnuri închinate frumuseții, bogăției si trăiniciei naturii. În lirica naturii
acestui poet regăsim viața rustică, bucuria de a trăi, optimismul.

Tema pastelului „Iarna pe uliță ”descrie scene de iarnă din mediul rural,
imaginile, personajele și atmosfera fiindu-i familiare poetului din propria sa
copilărie.
Titlul poeziei indică încă de la început locul și momentul descrierii lirice:
satul românesc într-o zi de iarnă.
Poezia debutează cu un frumos tablou de iarnă , fiind o demonstrație a
viziunii solare a liricii naturii lui Coșbuc. Deși este iarnă și nu apare soarele, iar
cerul este senin și lipsesc intemperiile:„...acum a stat,...Nu e soare, dar e
bine...Vântu-i liniștit acum”.
Versurile următoare pun în evidență un tablou în care domină mișcarea,
veselia , spre deosebire de pastelurile lui Alecsandri , în care domină stagnarea,
nemișcarea, chiar gravitatea.
Copiii aduc cu ei agitația și dezinvoltura plină de umor. Ei ies afară cu
mic, cu mare , să se dea cu săniuțele, țipă, se împing, sar, râd, cad în zăpadă,
într-un cuvânt se joacă și se bucură.
Poezia abundă de imagini vizuale, dar mai ales a celor auditive care redă
„Iarna”copiilor ce se bucură de săniuș: „vin țipând”; „ sar râzând” prin aceste
verbe la gerunziu se accentuiează bucuria copiilor.
Folosind un ton șugubăț , poetul introduce în prim plan un copil atât de
mic „căci pe cărare/Parcă nu-i”, care urcă anevoie pe o uliță troienită”.
Portretul micului copil poate fi al oricui de la țară: cu haina mai mare
decât el, cu căciula de miel dată pe spate și mai „voinică decât el”, sub care își
pot găsi adâpost șapte sate: „Cinci ca el încap în ea ”, „Uite , mă căciula, frate,/
Mare cât o zi de post”.
Copiii mai mari îi inchid drumul „ micului Barbă-Cot”, făcând haz de
căciula lui, care li se pare „cât o zi de post”.
În jocul lor este prinsă și o bătrânică care trecea pe drum. Văzând ce se
întâmplă , ea a incercat sâ-l scape pe cel mic din hârjoana celor mari, dar a
ajuns ea însăși să nu se mai descurce între copiii care o înconjoară , râd și țipă.
Poezia redă, inocența , bucuria și veselia din jocul copiilor: „Ca pe-o
bufniț-o-nconjoară/ Și-o petrec cu chiu cu vai / Și se țin de dânsa scai”.
Larma copiilor atrage toata suflarea satului , câinii din curți sar
nedumeriți , femeile ies la gard , bărbații ies din casă. Poezia se sfârșește cu un
dialog între copii și băbuță. Dialogul exprimă dragostea și întelegerea celor în
vârstă față de copii, ștrengăriile lor:„Ce-i pe drum atâta gură !,/Nu-i nimic,
Copii ștrengari”.
În prima strofă abservăm că autorul a surprins o ninsoare care a durat
toată noaptea , iar a doua zi s-a oprit. Observăm personificarea „ Norii s-au mai
răzbunat” de unde reiese că norii au început să cearnă fulgi mari de zăpadă
spre apus. A doua strofă ne prezintă imagini vizuale și auditive.
În al doilea vers se observă epitetul „pe râu e numai fum”de unde reiese
că fuml vine de la hornurile caselor, de asemenea se observă personificare
„vântu-i liniștit acum”.
Observăm imagini vizuale , statistice ce ne transmit un sentiment de
liniște. Strofa se încheie cu personificarea „năvalnic vuiet vine” de unde reiese
un sentiment de zarvă și agitație .
Din a treia strofă ne dăm seama că zgomotul informal este provocat de
copiii care se jucau veseli în zăpadă. A patra strofă începe cu epitetul
personificator și comparațita „gura fac ca roata morii”, de aici reieșind imagini
auditive și dimamice. Strofa se încheie cu inversiunea „ norii ploi vestesc”. În a
cincea strofă , autorul ne dă de înțeles că acei copii erau împărțiți în diferite
grupuri după vârsta lor. Observăm inversiunea „ de foame-aduși” ce ne
transmite un sentiment de milă, tristețe și mâhnire. A șasea strofă descrie un
băiețel străin , apărut din senin pe uliță, autorul ni-l descrie cu inversiunea
„largi de-un cot sunt pașii lui. ” Observăm repetiția „abia,abia”, de unde ne
dăm seama că-și duce cu greu haina și comparația „cinci ca el încap în ea”. A
noua strofă ne arată cum înainta băiețelul „ cade-n brânci și se ridică ”, apoi
întâlnim enumerația „ tot vine , tot înoată” de unde reiese dorința de a înainta.
În a șaisprezecea strofă ne dăm seama și recunoaștem epitetele și
inversiunea „plină-i strâmtă ulicioara ”, dominând un sentiment vesel de
armonie. În următoarea strofă ne este prezentată supărarea bătrânei,
începerea latrării câinilor, iar oamenii ies afară să vadă ce se întâmpla.
Sentimentul ce predomină este cel de bucurie și uimire pentru săteni față de
zarva de pe ulița satului.
„Iarna pe uliță″ are o compoziție dinamică si excelează prin imagini
de mișcare, prin ritmul clar alert ce comunică o molipsitoare voie bună și
bucurie spontană, nevinovată. Astfel s-ar putea spune că pe lângă un pastel ,
″Iarna pe uliță″ este și o mică balada închinată copiilor. Primele doua strofe
descriu iarna, dar apoi cititorul simte pe parcursul întregii poezii că iarna
însăși e un personaj care îi încântă sau îi încurcă pe protagoniști .„ Autor al unei
bogate si variate opere G. Coșbuc rămâne înainte de toate un mare poet, una
dintre cele mai originale si mai surprinzătoare experiențe ale lirismului
românesc″. Coșbuc este neîntrecut in realizarea perfecțiunii versurilor, in
prozodie și-n acusticitate; aici rezulta contribuția cu totul proprie si originală
prin care George Coșbuc  a revoluționat  și dezvoltat versificația
românească, pregătind-o pentru acceptarea versului liber.
„Iarna pe ulită”, foarte cunoscută si prezentă pretutindeni in manualele
școlare sau culegeri antologice, este una dintre minunatele poezii pentru copii
si despre copii, in care fiecare copil se poate regăsii. Poetul descrie intr-un mod
minunat bucuria copilăriei și peisajul de iarnă de care micuții se bucură din
plin.
Așa cum precizează și Liviu Rebreanu care îşi aminteşte că este una
din poeziile care i-au încântat copilăria: „... primele versuri care mi-au
mângâiat şi mie sufletul au fost cele ale lui Coşbuc. Mi le amintesc şi acuma,
parcă le-aş auzi mereu întâia oară... Eram de vreo 5 ani, era iarna cu zăpadă
multă, cum sunt iernile totdeauna prin părţile noastre, în munţii Rodnei.
Îmbondorit cu hăinuţe groase, târând după mine o săniuţă, hoinăream toată
ziulica pe uliţă, împreună cu o droaie de copii, căţărându-ne pe toate
dâmburile şi pe toate râpele, ca să descoperim lunecuşul cel mai bun. Abia
când se înnopta de-a binelea ne înduram să ne cărăbănim pe-acasă, rupţi de
oboseală.
Într-o asemenea seară, mama lui Rebreanu i-a citit poezia lui Coşbuc „ Iarna pe
uliţă”,„Am ascultat - îşi aminteşte romancierul - şi mi-a sărit somnul. Mi se
părea că într-adevăr era vorba de noi, doar că în locul babei din poezie, noi
făceam acelaşi alai în jurul unui biet nebun al satului, Anton ...” (Coşbuc, în
volumul Amalgam, Bucureşti, 1943).
Acest pastel trezește în fiecare dintre noi bucuria copilăriei ,
depănându-ne amintiri frumoase parcă mai ieri trăite ,nu întâmplător această
poezie a fost introdusă în manualele școlare, tocmai pentru a trezi în sufletele
copiilor clipe de neuitat .
Toate aceste particularități ale textului susțin apartenența operei „Iarna
pe uliță ” de George Coșbuc la specia pastel.

Bibliografie:
Raluca Scarlat Iancu „Literatura română ,analiza textelor literare”, Editura
Aula,Colecția „Didactică” 2005.