Compunere narativa

6.1. a) Povestirea unei intamplari amuzante din clasa

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o intamplare petrecuta la

scoala,
in clasa.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Modele de compuneri narative

Intr-una din zilele lunii mai anul trecut, eram la scoala si toti eram nerabdatori sa
terminam mai repede orele si sa stam putin in parc, pentru ca afara era foarte frumos si gandul
nostru era numai la joaca. Mai aveam doua ore pana la sfarsitul programului si era pauza.
Deodata, vedem pe unul dintre colegi ca vine de afara, tinand cu grija ceva la piept. Ne-am
strans toti in jurul lui sa vedem ce are acolo. Din bluza de trening a colegului nostru se zarea
un cap mic si pufos al unui pisoi adorabil. Toti voiam sa il mangaiem si sa ne jucam cu el, dar
soneria ne-a anuntat ca ora urma sa inceapa.
Cu regret, ne-am asezat toti in banci asteptand venirea profesorului. Aveam ora de
geografie si doamna profesoara a intrat in clasa, zambindu-ne ca de obicei. Lectia a inceput si,
dupa ce cativa colegi au iesit la harta si au raspuns, doamna profesoara a inceput sa predea.
Era liniste deplina in clasa si se auzea doar vocea doamnei care ne explica despre rauri si ape.
Dintr-odata, insa, s-a auzit un mieunat subtire si tremurat. Noi stiam despre ce este vorba, dar
doamna profesoara, nu. Mai intai, a tresarit, vizibil surprinsa. Apoi ne-a intrebat ce se aude...
cu chiu cu vai am recunoscut si colegul meu i-a aratat pisoiul. Atunci, doamna profesoara a
luat pisicuta si a asezat-o langa geanta dumneaei pe catedra.
Cand, ce sa vezi? Pisoiul si-a gasit frumusel loc in geanta doamnei si a adormit acolo
multumit. Toti am inceput sa radem, iar la sfarsitul orei, doamna profesoara a plecat acasa cu
pisoiul in geanta. Și acum il are si ne arata din cand in cand poze cu el. Mereu radem cand ne
amintim cum a dormit instantaneu in geanta doamnei.

b) Povestirea unei intamplari amuzante din timpul unei teze/lucrari de control

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o intamplare petrecuta in

timpul unei teze/lucrari de control.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Eram in ultimele saptamani ale semestrului al doilea si toti eram concentrati la maxim,
deoarece erau saptamanile cu cele mai multe teste. Era luna mai si afara era din ce in ce mai
cald si mai frumos, dar niciunul dintre noi nu avea timp sa iasa in parc, sau pe teren la un
meci de baschet.
Intr-una din zile, insa, s-a intamplat ceva care ne-a amuzat pe toti. Eram in clasa, in
timpul tezei la matematica, ultima teza, de fapt, dar si cea mai grea. Toti scriam concentrati,
cu mintea plina de calcule si de socoteli, dar mai ales problemele de geometrie ne dadeau
batai de cap. Deodata, insa, pe geamul deschis a intrat un fluture magnific. Avea aripile mari
si colorate cu o multitudine de nuante, de la rosu aprins la un albastru profund. Fluturele s-a
invartit de mai multe ori prin clasa, fiind atras mai mult de plantele care se aflau pe ici si colo.
Domnul profesor de matematica urmarea fluturele cu multa atentie, de parca nu mai vazuse
niciodata asa ceva pana atunci. Ce-i drept, fluturele era chiar frumos. „Ce-ar fi, mi-am soptit
in gand, sa se aseze pe umarul meu?”... si, spre surprinderea mea, dupa cateva clipe, fluturele
s-a oprit din zbor si mi s-a asezat pe umar, asa cum imi dorisem.
Nu a plecat de acolo tot restul orei, iar toti colegii ma priveau invidiosi. Am facut cea
mai buna teza la matematica din viata mea si am luat nota zece cu felicitari... cred ca datorita
acelui fluture minunat care m-a inspirat.

6.2. Povestirea unui conflict dintre doi colegi pe care i-ai ajutat sa se impace

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi un conflict intre doi
colegi, pe care i-ai ajutat sa se impace.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Iarna trecuta ne jucam mai multi colegi afara in curtea scolii. Era pauza mare si toti ne
bucuram de zapada moale si pufoasa, care era din belsug pe terenul de sport si din care
faceam bulgari mari si rotunzi, cu care ne alergam sa ne lovim.
Toata curtea scolii rasuna de rasetele si tipetele noastre de bucurie. Nu mai fusese
demult zapada si ne bucuram de ea cat puteam de mult. Deodata, mi-am dat seama insa ca
ceva e in neregula. Doi dintre colegii mei de clasa, Andrei si Mihai, transformasera joaca intr-
o adevarata cearta. Vocile lor rasunau ascutite si rautacioase, fiecare dintre ei il acuza pe
celalalt ca l-a lovit prea tare cu bulgari si ca a facut-o intentionat. Nu imi placea sa-i vad
certandu-se, pentru ca amandoi erau colegii si prietenii mei, asa ca m-am hotarat sa intervin.
si... bine am facut ca m-am indreptat spre ei, caci cearta era pe punctul de a se transforma in
bataie in toată regula. Am oprit tocmai la timp pumnul lui Mihai indreptat spre fata lui Andrei
si i-am despartit. Nu mi-a fost deloc usor sa ii conving pe cei doi baieti sa se calmeze si, mai
mult, sa-si ceara scuze unul fata de celalalt, caci, asa cum se intampla de obicei, vina era
impartita.
Intr-un final, insa, am reusit sa-i impac si amandoi mi-au multumit pentru ca nu i-am
lasat sa strice o prietenie frumoasa. Rasplata mea a fost pe masura: nu mi-am pierdut niciun
prieten si, in plus, dupa ore, am baut toti trei o ciocolata calda pregatita de Andrei, numai
buna sa ne incalzeasca dupa alta repriza de bulgareala.
 Povestirea unui film

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa povestesti un film vazut

recent/filmul tau preferat.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Filmul meu preferat este unul mai vechi, pe care l-am descoperit datorita parintilor mei
si de care niciunul dintre colegii mei nu a auzit macar. Se numeste „Terminator” si face parte
dintr-o serie intreaga de filme cu acelasi titlu.
Cel care imi place mie mult este partea a doua si are ca protagonist un adolescent, John
Connor, care afla ca el este cel care va avea misiunea sa salveze omenirea de suprematia
robotilor care incercau sa distruga oamenii definitv. John este ajutat insa tot de un robot, pe
care el insusi il trimite din viitor sa îi fie aproape, dar si de mama lui, Sarah Connor, care il
pregatise inca din copilarie pentru rolul de salvator al lumii. Insa cei trei au de infruntat un
robot foarte avansat, T1000, si, in plus, incearca sa distruga Skynet, compania care urma sa
creeze robotii inteligenti ce au atacat apoi oamenii. Dupa o serie de aventuri palpitante, John
si mama lui, alaturi de Terminatorul care ii ajuta, reusesc sa-i distruga atat pe T1000, cat si
compania de la care a pornit totul. Însa, pentru ca niciun pericol sa nu mai existe, trebuie
distrus si Terminatorul care le-a fost alaturi, chiar daca aceasta decizie ii sfasie inima lui John,
care gasise in robotul rece si impersonal cel mai bun tata pe care il avusese vreodata.
M-a impresionat mult filmul acesta si, ori de cate ori il revad, inteleg valoarea
adevaratei prietenii si puterea sacrificiului.

6.4. a) Relatarea unei experiente personale amuzante

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o experienta personala

amuzanta. in compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Cu ceva timp in urma, in vacanta de vara dinaintea clasei a VIII-a, eram la bunici, intr-
un sat de munte pierdut intre livezi umbroase si gradini înmiresmate. Mă bucuram din plin de
vacanța în care nu faceam nimic altceva cât era ziua de lungă decat sa ma joc cu prietenii mei
si sa colindam toate imprejurimile satului.
Nimic nu imi placea, insa, mai mult, decat sa mergem la scaldat in raul de la marginea
satului si adesea uitam cu desavarsire de trecerea timpului, cand ne zbenguiam in apele
racoroase. Intr-una din zile, insa, bunica ma roaga sa o ajut cu ceva treburi prin gospodarie...
lucru pe care il faceam cu placere, de altfel, mai ales ca nu se intampla prea des. I-am zis deci
bunicii ca o ajut, dar mintea mea era in cu totul alta parte, la scaldat alaturi de tovarasii mei de
joaca de care stiam ca sunt acolo. Ma simteam ca Nica din „Amintirile” lui Creanga, asa as fi
vrut si eu sa ma duc la scaldat. si... m-am dus. Dar tot ca la Creanga, bunica a venit si mi-a
luat hainele ca sa-mi dea o lectie…
 Lectia a fost bine-meritata si inca rad cu bunica atunci cand ne amintim de figura spasita
pe care o aveam cand am venit de la scaldat fara haine si infometat pe deasupra.

b) Relatarea unei experiente personale fericite

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o experienta personala

fericita.
In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Una dintre cele mai fericite clipe din viata mea de pana acum a fost atunci cand am
luat premiul I la un important concurs de desen, unul dintre cele mai grele de acest gen.
Imi place sa desenez de cand ma stiu, dintodeauna mi-a placut sa imi exprim
gandurile si ideile sub forma unor linii, care, incetul cu incetul, capata forme si culori.
Întreaga casa, de altfel, este plina cu desenele mele, caci parintii mei le pastreaza pe absolut
toate.
Participam din cand in cand la concursuri de desen, la indemnul doamnei profesoare
de la scoala, dar nu ma gandeam niciodata la ce premiu voi lua. Cu atat mai mult, la concursul
national de desen dedicat pictorului Nicolae Grigorescu, nu ma gandeam ca voi lua vreun
premiu. Ma pregatisem, totusi, mult pentru acest concurs, pentru ca orice prilej era bun sa-mi
exersez calitatile, iar in ziua concursului, eram detasata si cu sufletul impacat. Totusi, aveam
in sufletul meu o mare liniste, pentru că tema care imi picase imi placea foarte mult. Am dat,
astfel, tot ce a fost mai bun, iar la sfarsit, chiar eram multumita de creatia mea.
A fost prima data cand ma gandeam ca, intr-adevar, lucrarea mea este buna si ca,
poate, voi lua o mentiune. Nu mica mi-a fost mirarea, insa, cand numele meu a fost strigat
ultimul, deoarece luasem premiul I al concursului, care imi aducea si o excursie de studii in
Italia, in galeriile pictorilor celebri ai Renasterii.
M-am simtit extrem de fericita pentru reusita mea si asta mi-a dat incredere si curaj sa
merg mai departe cu pasiunea pe care o am.

Modele de compuneri imaginative

6.5. Continuarea unui text cu inceput dat

Redacteaza o compunere deminumum 150 de cuvinte in care sa continui textul care incepe cu
urmatoarea fraza: „ inca de cand m-am trezit dimineata, stiam ca ziua urma sa fie...”

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Inca de cand m-am trezit dimineata, stiam ca ziua urma sa fie grozava de-a dreptul.
Soarele stralucea afara cu putere si eu ma simteam fantastic. Era ziua mea de nastere si
asteptam cu nerabdare sa vad ce surpriza mi-au pregatit parintii mei... doar implineam 14 ani.
 Nu le cerusem niciun cadou in mod deosebit, le spusesem doar sa-mi faca o surpriza,
deci nu prea stiam la ce sa ma astept. De jos, de la bucatarie se simtea miros de clatite, micul
meu dejun preferat. Am coborat, iar mama ma astepta cu un teanc mare de clatite cu dulceata
de zmeura aburinde. Am mancat si apoi m-am schimbat in graba caci mama ma tot zorea. Îmi
spunea ca trebuie sa plecam, dar fara sa-mi spuna unde. În cateva minute, eram toti in masina,
iar tata a pornit la drum. Atmosfera era placuta, pana si sora mea care, de obicei, este din cale-
afara de stresanta era acum chiar suportabila. Dar... tot asteptam sa vad unde mergem si ce
surpriza mi s-a pregatit.
Am mers ce am mers cu masina si, destul de previzibil, ne-am oprit la Gradina
Zoologica a orasului, unul dintre locurile mele favorite, de altfel. Am petrecut cateva ore bune
printre animale pana cand îi vad pe parintii mei ca se tot privesc semnificativ si am inteles ca
trebuie sa plecam.
Credeam ca mergem direct acasa, dar... abia acum urma surpriza... toti colegii si
prietenii mei erau adunati la o terasa din apropierea casei mele si mi se pregatise o minunata
petrecere-surpriza... cea mai grozava din viata mea.
M-am simtit extraordinar alaturi de cei dragi mie la petrecerea de ziua mea... intr-
adevar, ziua a fost grozava.

6.6. Continuarea unui text cu final dat

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa imaginezi inceputul si cuprinsul

unui text narativ care sa se incheie cu fraza: „Mai mult chiar, dupa toate cele intamplate, am
inteles valoarea adevaratei prietenii.”

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-una din zilele vacantei de vara a anului trecut eram impreuna cu prietenii mei la
joaca in satul bunicilor, undeva intr-un sat de munte din judetul nostru. Vremea era frumoasa
si calduroasa, numai buna pentru a sta afara si a te zbengui cat e ziua de lunga.
Eram cu totii veseli si pusi pe sotii, ne alergam si ne ascundeam prin livada întinsa a
bunicului si, cand oboseam, ne asezam pe o patura la umbra si jucam carti. Deodata, insa,
Maria, una dintre fete, se ridica speriata de pe patura, tipand cat o tinea gura. Niciunul dintre
noi nu intelegea ce i s-a intamplat. Ba mai mult, Mihai, unul dintre baieti, a inceput sa rada de
ea. Maria, insa, era ingrozita de-a dreptul. Cu chiu cu vai, s-a linistit si a reusit sa ne spuna ca
tocmai fusese intepata de o albina si era alergica la albine... Toti am incremenit, fara sa stim
ce avem de facut... Doar Alexandra, cea mai mare din grupul nostru si prietena cea mai buna a
Mariei, nu si-a pierdut cumpatul. A luat telefonul si a sunat la salvare, iar apoi a fugit la
farmacia din apropiere si in cateva minute s-a intors cu un medicament antialergic pe care i l-a
dat Mariei. Noi priveam speriati cum Maria se simte din ce in ce mai rau si cele 15 minute
pana a venit salvarea ni s-au parut 15 ani.
Medicul de pe ambulanta a fost impresionat de gestul Alexandrei, care a si mers cu
Maria la spital ca sa fie sigura ca este in afara de orice pericol. Atunci mi-am dat seama cat de
bine este sa fii atent la orele de prim-ajutor de la scoala, care nu credeam ca au vreun rost.
Mai mult chiar, dupa toate cele intamplate, am inteles valoarea adevaratei prietenii.
6.7. Compunere narativa cu o fraza integrata in cuprins

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa povestesti o intamplare, iar in

cuprinsul compunerii sa fie integrata urmatoarea fraza: „Dar aventura nu s-a terminat aici,
caci protagonistii erau departe de a fi inteles lectia primita.”

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-una din zilele de scoala ale semestrului trecut, eram la ora de sport in sala. Tocmai
terminaseram incalzirea si domnul profesor ne anuntase ca urma sa dam probele la baschet si
gimnastica pentru a primi note. Eu nu aveam nicio emotie la aceste probe, caci sunt o fire
sportiva si ma descurc bine la elementele de gimanstica, iar baschetul este sportul meu
preferat.
Nu stateau lucrurile la fel si pentru unii dintre colegii mei, insa mai ales pentru cei care
lipsisera mult de la orele de sport. Doi dintre ei, Mihai si Andrei, erau hotarati sa faca in asa
fel incat sa il pacaleasca pe domnul profesor si sa obtina o nota mare. Spre nenorocul lor, insa,
domnul profesor avea notat cu strictete absentele fiecaruia si nu le-a acordat nicio sansa,
oricat de mult au incercat ei sa-l impresioneze.
Notele primite urmau sa fie o lectie pentru ei. Dar aventura nu s-a terminat aici, caci
protagonistii erau departe de a fi inteles lectia primita. Cei doi au continuat sa lipseasca la
orele de sport, chiar daca la primele probe fiecare luase nota 5. La sfarsitul semstrului, au
urmat alte probe, iar Mihai si Andrei aveau din nou foarte multe absente la ore. De data
aceasta, insa, notele au fost de 4 pentru fiecare, si asa cei doi s-au trezit corigenti la sport. Mai
mare rusinea a fost pentru ei sa le spuna parintilor ca sunt corigenti... la sport.
De atunci, Mihai si Andrei sunt nelipsiti la orele de sport si acum au primit note pe
masura. Au invatat cu prisosinta lectia primita.

6.8. Povestirea unei intamplari la care autorul sa fie martor

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa povestesti o intamplare la care ai

fost martor.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-una din zilele vacantei de iarna, ma aflam cu mai multi colegi si prieteni la
patinoarul nou-deschis in parcul din centrul orasului nostru. Eram veseli si plini de entuziasm,
caci afara ninsese mult si zapada acoperea totul in jur, iar gheata era numai perfecta pentru
acrobatii pline de ingeniozitate.
 Alunecam fara grija pe gheață cand, deodata, vad pe o doamna din fata mea cum se
dezechilibreaza si cade. Nimic extraordinar, imi spun, si merg mai departe. Dar curiozitatea
m-a facut dupa cateva secunde sa intorc capul sa vad ce se mai intampla. Cand, spre
surprinderea mea, mai multe persoane erau stranse acolo si se auzeau exclamatii si gemetele
de durere ale doamnei respective. Nu e bine deloc, am gandit eu. În scurta vreme, sirena
Salvarii a acoperit orice alt zgomot si doi infirmieri au pasit cu grija pe gheata alunecoasa si,
cu ajutorul mai multor persoane, au ridicat-o pe accidentata si au pus-o pe targa.
Salvarea a plecat apoi in graba spre spital, iar cei din jur vorbeau despre un picior rupt.
Mi-a parut rau ca s-a intamplat asa ceva, dar, in acelasi timp, incidentul acela m-a facut si pe
mine sa fiu mult mai atenta la patinoar.
Dupa ceva timp, tot in iarna aceea, am revazut-o pe acea doamna la patinoar. Nu
avusese piciorul rupt, ci doar luxat, si asta m-a bucurat mult.

6.9. Redactarea unui articol de revista pe tema unei aventuri

Redacteaza un articol de revista de 150 - 300 de cuvinte in care sa povestesti o aventura.

in compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Atunci cand pornim intr-o aventura, se presupune ca avem macar habar unde mergem,
sau ce anume ne trebuie ca sa fim pregatiti in orice situatie. Se presupune ca stim... dar acesta
nu a fost si cazul meu. Sa vedeti de ce.
Acum ceva timp, ma trezesc ca ma suna un bun prieten si ma intreaba daca sunt liber in
week-endul care urma pentru ca se pregatea sa faca o scurta calatorie si avea nevoie de un
tovaras de drum. Cum nu aveam niciun program, am acceptat de indata si, in ziua stabilita, ne
am intalnit la gara sa luam trenul spre o localitate de munte unde prietenul meu voia sa
gaseasca niste plante rare care ii trebuiau pentru un proiect al scolii lui pe teme de ecologie.
Dupa cateva ore de mers cu trenul si o alta ora de mers pe jos, am ajuns intr-un sat izolat,
undeva la poalele unui munte imens. Acolo... am dus-o din surpriza in surpriza... dar ceea ce a
constituit cea mai interesanta surpriza dintre toate a fost ca am descoperit ca era chiar satul
natal al bunicilor mei, din care ei plecasera cu multi ani in urma. M-am simtit ca intr-o
adevarata aventura sa explorez vechea lor casa, acum aflata in grija unor rude indepartate si,
mai ales, sa descopar multe din documentele si pozele vechi ale familiei.
La intoarcere, i-am multumit prietenului meu pentru minunata aventura in care m-a dus
aproape fara voia mea, caci nu mi-as fi imaginat niciodata ca o simpla calatorie pentru niste
plante imi poate aduce atata bucurie in suflet. Asa ca, dragii mei, niciodata nu stim ce
aventura ne poate astepta odata ce am pasit dincolo de pragul casei noastre.

6.10. Compunere narativa cu titlu dat: „As vrea sa fiu erou”

Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de cuvinte cu titlul „As vrea sa fiu erou”. in
compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.
„As vrea sa fiu erou”

Dorinta mea cea mai mare, de cand ma stiu, a fost sa devin un erou... cum si in ce fel,
nu prea stiam eu, dar un lucru imi era clar: voiam sa fiu erou.

Mereu ma visam zburand peste oras ca Batman sau cațarandu-ma pe pereti ca

Spiderman... capul imi era plin de idei pentru salvarea lumii si de titluri rasunatoare de
articole din ziare in care sa se povesteasca aventurile mele. Toate acestea pana intr-o zi cand...
chiar am devenit erou.
Ma intorceam singur de la scoala, caci prietenii mei cei mai buni aveau un meci de
baschet in ziua aceea si, ca de obicei, imi faceam in minte tot felul de scenarii fanteziste
despre cum voi deveni cel mai mare erou al omenirii. Deodata, chiar cand ajunsesem pe strada
mea, vad un copilas de vreo 4 anisori cum iese in fuga dintr-o curte si fara sa se uite nici in
stanga, nici in dreapta, se repede spre sosea. O fractiune de secunda am inlemnit, caci pe
strada se apropia o masina care avea o viteza considerabila. Nu am mai stat pe ganduri si, cu
riscul de a fi eu accidentat, m-am repezit spre copilul care alerga dupa mingea pe care o
scapase spre sosea. Am reusit sa il prind si sa il trag pe trotuar chiar sub privirile ingrozite ale
mamei sale, care venise si ea dupa el. Din nefericire pentru mine, insa, m-am dezechilibrat eu
si am cazut chiar pe sosea…
Am avut putin noroc, totusi... soferul vazuse scena si a reusit sa opreasca... destul de in
siguranta pentru mine... nu pe deplin, insa, caci tot m-am ales cu o fractura de toata
frumusetea... Dar visul meu de-o viata s-a indeplinit: am devenit eroul local, mi s-au luat
interviuri, iar fotografia mea a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din orasul nostru... si
trebuie sa recunosc ca ma simt bine in postura de erou.

6.11. a) Povestirea aceleiasi intamplari din perspectiva diferita, subiectiva

a) Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o intamplare

privita din perspectiva subiectiva.

In compunerea ta trebuie:

– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;

– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Zilele trecute eram la scoala impreuna cu mai multi colegi si asteptam cu nerabdare sa
terminam orele ca sa putem merge in parc, unde aveam de gand sa incingem un meci de fotbal
pe cinste.
Nu prea ne statea noua gandul la ora de matematica in care eram, iar explicatiile
domnului profesor despre triunghiul isoscel si cel echilateral ne alunecau pe langa urechi, fara
sa intelegem mare lucru. Dintr-odata, insa, mai mult fara sa-mi dau seama, am pornit spre
tabla. Mi se paruse ca mi-am auzit numele strigat de domnul profesor care
terminase de predat si acum scrisese la tabla cateva probleme pe care sa le rezolvam. Am
vazut ca toata clasa se uita mirata la mine si nu prea intelegeam de ce. Mai mirat era, insa,
domnul profesor, care m-a intrebat ce caut la tabla. Nu mai intelegeam nimic nici eu. Pana la
urma, lucrurile s-au limpezit. Nu fusesem eu strigat, ci colegul meu de banca ce avea acelasi
nume de familie ca al meu. El insa se prefacuse ca nu aude cand e chemat la tabla si, de fapt,
chiar el imi spusese sa ies eu... am inteles si de ce, amintindu-mi ca lui nu ii place deloc
matematica. Nu a scapat insa de rezolvarea unei probleme, caci domnul profesor mi-a spus
mie sa trec la loc si l-a chemat pe el. Pe mine m-a bucurat asta, caci am putut in continuare
sa visez cu ochii deschisi la meciul de fotbal care ne astepta dupa ore.

b) Povestirea aceleiasi intamplari din perspectiva diferita, obiectiva

Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi aceeasi

intamplare ca mai sus, privita din perspectiva obiectiva In compunerea ta trebuie:

– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;

– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Zilele trecute, mai multi elevi erau la scoala asteptand cu nerabdare sfarsitul orelor ca
sa mearga in parc pentru un meci de fotbal.
Gandul lor nu era deloc la ora de matematica in care se aflau, iar explicatiile
profesorului despre triunghiul isoscel si cel echilateral pareau ca aluneca pe langa ei, fara sa
inteleaga mare lucru. Dintr-odata, insa, unul dintre baieti porneste spre tabla. Profesorul
terminase de predat si acum scrisese la tabla cateva probleme care sa fie rezolvate. Toata clasa
se uita mirata la el si nimeni nu intelegea de ce.
Mai mirat era, insa, profesorul care l-a intrebat pe elev ce cauta la tabla.Pana la urma,
lucrurile s-au limpezit. Nu fusese strigat baiatul acela, ci colegul lui de banca ce avea acelasi
nume de familie ca al lui. El insa se prefacuse ca nu aude cand e chemat la tabla pentru ca nu-i
placea matematica si voia sa scape de iesitul la tabla.
Nu a scapat insa de rezolvarea unei probleme, caci profesorul l-a chemat pe el la
tabla. Colegul lui, scos din greseala, s-a bucurat, caci a putut in continuare sa viseze cu ochii
deschisi la meciul de fotbal care ii astepta dupa ore.

6.12. Ilustrari ale unor proverbe:

a) „Ce tie nu-ti place, altuia nu face.”

Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de cuvinte in care sa ilustrezi proverbul: „Ce
tie nu-ti place, altuia nu face”.

In compunerea ta trebuie:

– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;

– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-o zi din luna iulie a anului trecut, ma jucam in parc alaturi de mai multi colegi si
prieteni. Meciul de fotbal era in toi, scorul era strans si fiecare echipa era cat mai hotarata sa
castige, caci miza era chiar delicioasa: cei care pierdeau faceau cinste cu suc si inghetata. Toti
ne gandeam la gustul racoritor al premiului, dar niciunul dintre noi nu ar fi vrut sa piarda.
Asa se face ca jucam cu inversunare si fiecare dintre noi dadea cat de mult putea.
Deodata, insa, auzim o bufnitura urmata de un vaiet de durere. Mihai, capitanul nostru de
echipa, se afla la pamant, tinandu- si genunchiul cu mana. Fusese faultat de un adversar,
Andrei, coleg si prieten cu noi toti... Niciunul nu a crezut insa ca Andrei a incercat doar sa
preia mingea si nu l-a lovit intentionat... Jocul s-a sfarsit intr-o cearta generala, iar Mihai a
ajuns la medic, unde a fost pansat.
Dupa cateva zile, genunchiul lui era ca nou, ia jocul a fost reluat. De data aceasta, Andrei
statea in poarta, caci nu mai vrusese sa fie pe teren. Inevitabil a venit randul lui Mihai sa atace
un adversar ca sai ia mingea... iar situatia s-a repetat: celalalt a cazut si s-a lovit destul de rau,
si nimeni nu l-a crezut pe Mihai ca nu l-a lovit intentionat.
Atunci am inteles cu totii ca Andrei avusese dreptate si ne-am dat seama ca se
potriveste proverbul: „ce tie nu-ti place, altuia nu face”. Pentru toti, intamplarea a fost o lectie
bine-meritata.

b) „Prietenul la nevoie se cunoaste.”

Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de cuvinte in care sa ilustrezi proverbul:

„Prietenul la nevoie se cunoaste”.
In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-una din zilele de iunie de dinaintea vacantei de vara a anului trecut, fiecare dintre
noi se straduia sa ia ultimele note, sa-si mai indrepte mediile sau, cum spune mama mea, sa
ingrase porcul in ajun. Colega mea de banca, Maria, era linistita pe deplin in privinta notelor.
stia ca are note suficiente la toate materiile si ca mediile ii ies bune... asa ca nu prea mai
invata... sa recunoastem cinstit ca nu mai invata deloc. Dar, spre surprinderea tuturor, doamna
de geografie s-a hotarat sa ne dea un ultim test fulger din recapitulare, mai ales ca unii dintre
copii mai aveau nevoie de a treia nota. Printre acestia ma numaram si eu, deci invatasem bine
pentru ora aceea de geografie si, in plus, este una dintre materiile mele preferate, la care invat
oricand, indiferent cate note as avea. Maria, in schimb, era disperata. Nu stia mare lucru si nu
ar fi vrut pentru nimic in lume sa ia o nota mica si sa-si strice media. Nu am putut sa stiu ca
Maria, care e si cea mai buna prietena a mea, este intr-o astfel de situatie si, dupa ce mi-am
terminat de rezolvat subiectele, am ajutat-o si pe ea sa le rezolve pe ale ei, caci lucrarea fusese
data pe numere. M-am simtit bine sa o ajut si, mai ales la sfarsitul orei, cand mi-a multumit si
mi-a spus cu emotie ca prietenul adevarat la nevoie se cunoaste.

Compunerea narativă

Compunerea narativă are la bază narațiunea , mod de expunere, ce constă într-o succesiune
de întâmplări, fixate într-un anumit timp și spațiu.
-întâmplările sunt legate cauzal și urmăresc momentele subiectului-expozițiunea, intriga,
desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul;
-prezența reperelor spațio-temporale;
-relatarea este făcută de un narator la persoana I sau a III-a;
-îți imaginezi un element declanșator al evenimentelor (un conflict, o intrigă);
-personajele participante la acțiune să fie adecvate contextului și nu le dai nume proprii
decât dacă ți se specifică acest lucru;
-creezi cel puțin un moment de suspans (un punct culminant) povestești apoi cum s-a
soluționat conflictul (în deznodământ);
-poți folosi interogații retorice (,,Ce se auzea în depărtare?, Ce trebuia să facă?’’), semne
punctuație cu rol stilistic (punctele de suspensie, semnul exclamării), redarea unor elemente
non-verbale (,,Zâmbetul lui forțat trăda că ceva nu era în ordine…’’)
-finalul compunerii poate conține impresia despre întâmplarea povestită, un enunț
moralizator (,,Acea întâmplare m-a marcat profund și m-a ajuta să înțeleg…’’)

Compunerea narativă-Model
O întâmplare în vacanţa de vară
Expozitiunea reprezintă momentul introductiv în care se prezintă locul, timpul acţiunii şi
personajelel
· Descrie cadrul în care se desfăşoară acţiunea. Creează atmosfera în care se va desfăşura
acţiunea.
· Foloseşte indici de timp: odată, demult de tot, într-o zi, aseară etc.
· Foloseşte indici de loc: undeva, acolo, unde
· Prezintă personajul prin nume şi descriere în câteva cuvinte.
,,Din dulci amintiri, evoc o întâmplare care a reusit să mă fascineze şi care a contat enorm
pentru mine, deoarece am descoperit lucuri minunate şi am simtit că sunt iubit, iar suprizele
vin când nu te astepti.. Era o zi frumoasă de vară din vacanţa mare. M-am trezit de dimineaţă,
pe la ora şapte. Eram la bunici. După ce m-am dat jos din pat, am înştiinţat-o pe bunica, că
vreau să fac o plimbare prin natură. Ea mi-a aprobat dorinţa şi mi-a pregătit merinde.’’
Intriga reprezintă momentul care strică echilibrul şi declanşează acţiunea.
· Marchează acest moment prin indicii: deodată, pe când, în timp ce etc.
,,Am plecat la drum mai devreme, pentru că soarele era pregătit să mă stropească cu lacrimile
sale de foc. Cum am urcat dealul din spatele casei, deodată, ceva mi-a atras atentia. Cum
putea să fie posibil asa ceva?’’
Desfăsurarea actiunii
· Prezintă faptele în ordine logică.
· Nu te pierde în detalii care ţi-ar putea abate atenţia de la firul narativ.
· Încearcă să creezi suspansul şi să ţii trează atenţia cititorului.
· Inventează întâmplări prin care să faci acţiunea să avanseze.
,,Dintr-o dată, mi s-a părut că am intrat într-o altă lume. Totul mi se părea mai frumos. Regele
soare îşi impusese stăpânirea pe marele albastru, cerul. Roua rece a dimineţii era aşternută pe
iarba verde şi pufoasa. Stoluri de păsări zburau deasupra mea, împreuna cu fluturi de diverse
culori, care dansau în aer. Cerul senin, de un albastru pur şi răcoarea dimineţii, care se făceau
simţite prin hainele cu care eram îmbrăcat, mă îndemnau la visare. Am mai stat un timp şi am
admirat natura din picioare. Apoi m-am aşezat la umbra stăpânului pădurii - un stejar înalt şi
bătrân cât lumea, a cărei înălţime te ameţea doar când te uitai la el. M-am aşezat şi dintr-o
dată, din spate, am auzit un lătrat. M-am speriat de mama focului. Primul gând a fost să mă
urc în copacul copilăriei mele, stejarul cel bătrân. Dar am renunţat. Fiinţa care lătra şi-a arătat
faţa. Era drăgălaşul meu câine, Bobiţă. Sperietura a fost cumplită. Chiar şi după ce l-am luat
în braţe pe Bobiţă, inima îmi bătea atât de tare, de parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. Abia
când Bobiţă a început să mă lingă vesel pe mână, m-am liniştit.’’
Punctul culminant (momentul de maximă intensitate)
· Poate fi marcat prin utilizarea indicelui lexical « dar ».
· Creează tensiune la nivelul textului.
· Accentuează stările personajului.
,,Dar, dintr-o dată, Bobiţă a început să alerge de colo-colo şi să latre voios. Parcă voia să-mi
spună ceva. Ce ar fi putut să îmi spună un câine? Am hotărât să îl urmez. Spre surprinderea
mea, căţelul m-a condus către casă. În curtea bunicilor, tocmai sosiseră părinţii mei. După ce
m-au îmbrăţişat, mi-au comunicat că au o surpriză pentru mine, un codou pe care mi-l doresc
de ceva vreme. M-au dus la maşina cu care veniseră. În portbagaj mă aştepta o bicicleta mare,
roşie. Era exact ce-mi doream! Împreună cu această bicicletă am bântuit pe colinele satului
bunicilor pe parcursul întregii vacanţe.’’
Deznodământul se restabileşte echilibrul şi acţiunea se termină.
· Repetă indicii de loc folosiţi la începutul compunerii tale.
,,A fost cea mai grozavă vacanţă pe care am petrecut-o la bunici, dintre toate cele pe care le-
am avut până acum. Mi-am propus să mai merg la acestia şi în vacanţa viitoare. Acum Bobiţă
a crescut, cred că este un dulău pe cinste. Abia aştept să bat uliţele satului pe bicicletă cu
Bobiţă lângă mine. Apoi, împreună, să ne pierdem în natura fermecătoare din împrejurimile
satului bunicilor, care mi-a furat sufletul.’’

O întâmplare reală/imaginară petrecută la munte

Expoziţiunea
Cu bucurie în suflet/Din dulci amintiri evoc o întâmplare care a reuşit să-mi schimbe viziunea
asupra lumii, dar şi anumite impresii despre viaţă. Era o zi mirobolantă de toamnă, iar tata a
decis să vizităm muntele Oas. Împreună cu dragii mei părinţi, am ajuns la poalele regatului
muntos. Muntele vulcanic face parte din grupa de nord a Carpaţilor Orientali. Era un peisaj
nemaipomenit care urma să mă înghită sau care voia să mă ajute să-i descifrez misterele care
se ascundeau pe acolo.
Intriga
Deodată, părinţii mei se simţeau obosiţi, iar eu eram curios să văd dacă aş fi putut să mă
împrietenesc cu natura ce stăpânea acel tărâm, însă un lucru mi-a atras atenţia. Cum putea fi
posibil aşa ceva?
Desfăşurarea acţiunii
Susurul apei ce străbătea un râu reuşise să mă atragă în mrejele sale, însă admiraţia pe care o
aveam nu mă putea opri din loc. Cu cât mă apropiam de rău, cu atât mă simţeam mai straniu şi
vedeam cum mă îndepărtez de cabana în care se aflau părinţii mei. O adiere a vântului mi-a
mângâiat chipul zâmbitor şi m-a făcut să simţ un fior. Am început să alerg, nu mă puteam
opri, abia respiram. Am fost oprit de către cineva. Capătul râului despărţea muntele în două
tărâmuri, nicidecum, nu-şi avea sfârşitul într-un lac, vărsându-se pe versantul acestuia, aşa
cum mi se scurgea mie pe obraz o lacrimă de emoţie. Privind mai atent la tărâmul din faţa
mea, mi-am observant părinţii care mă strigau şi care-mi făceau semne ca să traversez. Eram
derutat, confuz, abia auzeam câteva litere, iar imaginea lor era înceţoşată. Voiam să traversez,
dar ceva mă ţinea în loc. Era copilăria, cu farmecul ei aparte, care mă ruga să nu o părăsesc.
Dincolo ,,domnea’’ adolescenta, cu alte perspective şi impunea într-un mod obligatoriu,
maturizarea. Trebuia să iau o decizie cât mai repede posibil. Nu ştiam ce să fac, nu voiam să-
mi părăsesc lumea fascinantă a copilăriei, însă timpul nu putea să mă ţină în loc.
Punctul culminant
Deodată, am auzit un strigăt, era mama care dorea să mă trezesc din visare şi să mă îndrept
către cabană, deoarece aveam de parcurs anumite itinerarii. Abia atunci mi-am dat seama că
vântul a fost cel care m-a făcut să visez, să contemplez şi care mi-a anticipat destinul,
anunţându-mă, într-un mod discret că voi ieşi din lumea copilăriei cât de curând.
Deznodământul
A fost o zi minunată, petrecută la poalele munţilor, împreună cu minunata mea familie, o zi pe
pe care nu o voi uita şi care m-a ajutat să înţeleg că orice clipă merită trăită la maximum, dar
cu mare grijă.
O întâmplare în timpul unei călătorii
Cu bucurie în suflet, îmi amintesc de o zi pe care am petrecut-o într-un loc mirobolant. Se
înserase deja când autocarul nostru a ajuns, după cum era programat în itinerarul excursiei de
vara trecută, la poalele dealului pe a cărui culme se vedea Cetatea Deva.
Când ghidul ne-a arătat funicularul care ducea la cetate, oboseala ne-a trecut imediat. Ne-am
suit plini de emoție în cabina care a pornit lent pe șinele înclinate la peste 45 de grade. Ajunși
sus, am pornit pe traseul format din punți de lemn suspendate peste ziduri și peste stânci
abrupte. Peste tot erau plasate anunțuri: ,,Atenție, vipere!’’Am ajuns pe o platformă, în
punctul cel mai înalt al cetății, de unde priveliștea era uimitoare. M-am lăsat purtat pe aripile
imaginației și nici nu am observat când liniștea s-a înstăpânit în jurul meu. Rămăsesem singur
pe platformă. Am zărit funicularul în care se agitau veseli colegii mei, coborând încet spre
oraș. Era ultima cursă! Brusc, toate luminile din cetate s-au stins. Funicularul ajunsese jos, iar
curentul electric se oprise, probabil, automat. Am început să strig, dar eram mult prea departe
și dacă strigătele mele deșteptau viperele adormite…? Înghețasem de spaimă! Tocmai
plănuiam unde să mă ascund peste noapte când luminile s-au reaprins, iar funicularul a
repornit încet către culme. Îmi observaseră lipsa!
Am ajuns cu bine la autocar, iar din teribila experiență a izvorât cea mai palpitantă povestire
de aventuri pentru revista școlii.

Drumeții cu peripeții

Într-o zi însorită din vacanța de primăvară, am organizat împreună cu domnul diriginte o

excursie la Bușteni pentru a culege plante pentru ierbar.
Traseul de câteva ore s-a dovedit o aventură în toate regula! Plecaserăm pe jos din stațiune
de aproape un sfert de oră, când unul dintre colegi a luat-o înainte cu scopul de a ne face o
surpriză…botanică. Domnul diriginte l-a lăsat să se îndepărteze știindu-l descurcăreț. După
câteva minute, ne-am oprit să-l așteptăm la locul stabilit, dar…nimic. Unde putea să fi fost?
Am început să-l strigăm, să-l căutăm cu binoclul. Deodată, o colegă a descoperit șapca lui
Dan căzută la marginea unei râpi. Ne-am apropiat și am auzit un glas stins care cerea ajutor;
era colegul nostru care alunecase în prăpastie, dar își agățase rucsacul de niște buturugi. Cu
forțele unite , am reușit să-l salvăm , iar când l-am scos i-a întins victorios trofeul doamnei
diriginte: o ciupercă rară numită ,,mușchiul luminos’’ pe care ținuse neapărat să o culeagă de
pe marginea prăpastiei.
Ne-am continuat drumeția, bucuroși că totul se terminase cu bine, iar noi eram fericiți că Dan
nu a pățit nimic.
Emoții și aer curat
Îmi amintesc cu drag de una dintre excursiile pe care le–am organizat împreună cu profesoara
noastră de limba și literatura română, care ne era și dirigintă. Totdeauna, alegea cu grijă
traseul care acum avea ca destinație cabana ,,Trei Brazi’’, din Predeal. Drumul a fost destul de
plăcut, mereu, mă binedispune Valea Prahovei, cu peisajele ei pitorești. Aproape de ora 12:00
eram deja sus pe platou. Aici însăne aștepta o mică surpriză. Ghidul nostru ne-a anunțat că nu
acesta era punctul terminus, și cu rucsacul în spate , am luat-o pe jos spre ,,Cabana Secuilor’’.
Copiii s-au răspândit veseli pe cărarea șerpuitoare, presărată pe margini cu flori multicolore,
care ne îmbiau la popas. Ne uitam fermecați la ,,Colții Morarului’’, niște munți nespuși de
frumoși, strălucind alb în lumina soarelui. Nimeni și nimic părea să nu ne tulbure buna-
dispoziție. Deodată, însă un zgomot puternic și scârșnetul unor frâne chiar în spatele nostru
făcură să ne înghețe sângele în vene. Am întors capul într-o fracțiune de secundă și i-am văzut
pe doi dintre colegii mei rostogolindu-se în șanțul de la marginea potecii, în timp ce pasagerii
ATV-ului au coborât grăbiți. Abia am avut timp să încerc să-mi dau seama ce se întâmplase.
Fuseseră accidentați?! Cât de grav erau răniți?
 Din fericire, din iarbă s-au ridicat teferi cei doi norocoși care avuseseră prezență de spirit
și se feriseră la timp din calea unui teribilist care confundase poteca montană cu un traseu de
curse…

O întâmplare la librărie

Cu ghiozdanul în spate, zâmbind soarelui de dimineață, care numai pentru mine

apăruse așa de devreme, am pornit către școală, felicitându-mă în gând pentru
comportamentul meu din ziua trecută, care o făcuse pe mama să fie generoasă așa că azi,
banuții pe care îi aveam în buzunar îmi dădeau convingerea că cel puțin o ciocolată cu alune
de la bufetul școlii va fi doar a mea.
În drum, m-am hotărât să mă opresc la librăria de la colt pentru a vedea dacă al doilea
volum al seriei polițiste pe care o devoram se afla deja pe raft. Când am intrat, privirea mi-a
fost atrasă de un băiețel de vreo zece ani, care purta în spate ca și mine un ghiozdan, mult mai
uzat, însă ceea ce m-a făcut să intuiesc că nu era străin de greutățile financiare. Când
vânzătoarea i-a spus prețul caietului și al creioanelor, copilul s-a scotocit în buzunar și i-a
întins câteva monede, insuficiente. Glasul strident al femeii care îl refuza și tristețea din ochii
micuțului m-au făcut să am gestul aproape automat de a interveni și de a-i oferi bănuții mei de
buzunar.
Fericirea de pe fața băiatului și convingerea că am făcut un gest frumos mi-au lăsat un
gust dulce, mai dulce decât al oricărei ciocolate cu alune…

O întâmplare în Ajun

Cu bucurie în suflet, îmi amintesc de o seară magică pe care am petrecut-o alături de

frumoasa mea familie.
Era Ajunul, iar noi îl așteptam emoționați pe Moș Crăciun, la noi acasă.
Deodată, am auzit soneria. Să fi fost posibil așa ceva? Era chiar Moș Crăciun. Ne-am bucurat
enorm și am încercat să îl primim călduros. Voiam să știu dacă mi-a adus ceea ce îmi doream.
A trebuit să îi recit o poezie și să îi cânt un colind. Aveam emoții, nu știam dacă voi reuși,
însă cu ajutorul mamei, care a fost alături de mine, am fost la înălțime și l-am impresionat pe
Moș. Fiecare membru din familia mea a primit cadoul dorit. Ne uitam fermecați la bătrânul
Crăciun. Deodată, mi s-a părut ceva suspect. Crezând că-i o glumă, l-am întrebat pe acesta
dacă este prietenul meu Ianis, fiindcă semăna leit cu el. Răspunsul acestuia m-a înghețat la
propriu. Un val de aer rece m-a cuprins, transformându-mă într-o stană de gheață invizibilă
pentru cei din jur. Pentru istețimea de care am dat dovadă, moșul m-a apreciat enorm și mi-a
spus că voi fi preferatul lui, iar de acum încolo, va avea grijă să primesc orice îmi doresc.
A fost o seară mirobolantă pe care nu o voi uita niciodată, iar din toată această
întâmplare am învățat că frumosul se naște când nu te aștepți.

O întâmplare în lumea roboților

Cine nu și-ar dori să trăiască pentru câteva ore într-o altă lume?
Mi-aduc aminte că era o zi mohorâtă, iar fratele meu a decis să ieșim dintr-o monotonie
care își făcuse simțită prezența.
Deodată, am constat un lucru neobișnuit. Cum era posibil așa ceva? Fratele meu se deghizase
într-un robot. Am început să râd și nu-l credeam în stare să dea în mintea copiilor. L-am
acceptat și l-am urmat unde voia el să mergem. Ajunși acolo, după două ore de mers, în fața
noastră se desfășura un festival al roboților. Știam că aceasta era una dintre pasiunile lui, dar
să transforme acest ideal într-o realitate, desigur, mi se părea imposibil. Mă uitam surprins de
ceea ce vedeam, de formele diferite ale acestora și de costumele care erau unice. Sunetele pe
care le emiteau nu erau deranjante. Încercam să mă obișnuiesc cu ideea că sunt într-o lume
realistă, fără sentimente și fără oameni. Timpul trecea și parcă eu mă acomodam cu ideea că
nu este imposibil să trăiești în lumea roboților.
La un moment dat, mi-am făcut curaj și m-am apropiat de un uriaș. Era robotul cel mai mare.
I-am zâmbit și l-am întrebat de ce există, dacă nu gândește, nu simte și nu vorbește. A fost un
șoc pentru mine să aflu în acea clipă că acel robot vorbea și era precum un om. Mi-a
demonstrat că poate să-mi gândească și să-mi găsească soluții la orice problemă pe care o
aveam.
Am plecat încântat și nu-mi venea a crede ce clipe de neuitat am petrecut într-o lume a
roboților. A fost o zi pe care nu o voi uita și din care am învățat că e bine să nu judeci un
aspect până nu îi afli misterele.

O întâmplare reală/imaginară petrecută cu ocazia zilei de 1 Mai

Cu amuzament, îmi amintesc de una dintre cele mai distractive zile din viața mea. Era 1
Mai, Ziua Muncii, iar toată lumea avea liber. Părinții mei erau plecați de acasă.
Deodată, o idee îmi vine. Să fiu capabil de așa ceva? Mi-am sunat prietenul cel mai bun
și-am spus să treacă urgent pe la mine. Nu înțelegea agitația mea din voce. Credea că s-a
întâmplat ceva rău. Andrei a ajuns în cel mai scurt timp. I-am comunicat că doream cu orice
preț să mergem la mare. Era deschis sezonul estival. Nu-i venea să creadă. Era imposibil un
asemenea lucru, mai ales că nu aveam permisiunea părinților. N-am stat pe gânduri și-am
început să ne împachetăm lucrurile importante, necesare și să plecăm spre gară. Ne-am dat
seama că singurii bani pe care-i aveam erau alocațiile .
Ajunși la gară, cu mare tristețe în suflet, am putut constata că fericirea nu era de partea
noastră. Să fi fost posibil așa ceva? Mătușa mea era la același ghișeu cu mine. În cele din
urmă, ea a sunat-o pe mama pentru a o înștiința…
Am fost nevoiți să revenim acasă și să le oferim explicațiile adecvate familiilor noastre pentru
,,nebunia’’ pe care urma să o săvârșim . Am povestit, le-am cerut scuze pentru tot disconfortul
creat și le-am promis că nu se va mai întâmpla una ca aceasta fără știrea lor.
A fost o zi amuzantă, dar și cu multă teamă, din care am învățat că nu sunt la vârsta în
care să fiu responsabil de a lua decizii de unul singur.

O întâmplare reală/imaginară petrecută în timpul orei de limba și literatura română

Cu bucurie în suflet, îmi amintesc de una dintre cele frumoase ore pe care le-am
petrecut la școală.
Era o zi frumoasă de primăvară, iar noi ne pregăteam de ora de limba și literatura
română. Cu toții eram curioși de noua lecție pe care doamna profesor urma să ne-o predea.
Deodată, ceva s-a petrecut. Să fi fost posibil așa ceva? Doamna profesor a apărut însoțită de
poeta Ana Blandiana. Nu ne venea să credem. Abia atunci am înțeles că ora va fi dedicată
poeziei contemporane. Ne-a rugat să facem liniște și să o ascultăm pe distinsa poetă, dar să și
adresăm întrebări în ceea ce privește curiozitățile noastre despre arta sa. Aveam emoții, iar
glasul poetei transmitea căldură și liniște. Ne-a recitat câteva poezii, însă noi i-am demonstrat
că o iubim, aducându-i la cunoștință toate informațiile pe care le știam despre dumneaei.
Timpul trecea, iar noi nu voiam să se termine aceste clipe. La final, am fost bucuros, deoarece
am reușit să-mi împlinesc un vis, acela de a primi un autograf și o carte cadou. Ajuns în fața
doamnei Blandiana ceva s-a întâmplat. Nu puteam să înțeleg. Am leșinat de emoție. Doamna
profesor împreună cu colegii mei m-au dus la cabinet. Mi-am revenit și am putut participa
până la final la mirobolantul eveniment.
A fost o zi fascinantă pe care nu o voi uita și din care am înțeles că visul poate deveni
realitate, dar e bine să știi să-ți păstrezi emoțiile.
O întâmplare petrecută în timpul unei activități realizate în echipă
Cu tristețe, îmi amintesc de una dintre activitățile pe care le-am petrecut în săptămâna
,,Scoala Altfel’’. Doamna profesor de sport a decis să organizeze o activitate aparte în care să
fim implicate două echipe.
Ajunși în sala de sport, un lucru ne-a atras atenția. Cum era posibil așa ceva? În fața
noastră se aflau niște echipamente și mingi de volei. Abia atunci, am conștientizat că urma să
participăm la un meci. Membrii echipei au fost numiți, iar noi aveam emoții. Aveam încredere
că vom câștiga, mai ales că jucam alături de colege pasionate de un asemenea sport. Timpul
trecea, iar noi ne bucuram, fiindcă conduceam cu scorul șapte la patru. Din depărtare, se
auzeau strigăte și susțineri din partea suporterilor care erau alături de noi. Începuse și a doua
repriză. Emoțiile creșteau, ne doream să ieșim câștigătoare.
Deodată, am auzit un țipăt. Nu-mi venea să cred. Colega mea Maria a fost accidentată, nevoit,
de o altă jucătoare, întrucât meciul a fost oprit pentru câteva minute. Își fracturase piciorul și a
fost nevoie de intervenția unui doctor. Am fost nevoiți să reîncepem meciul, dar, din păcate,
am fost învinse, deoarece nu ne-am mai putut concentra.
A fost o zi tristă pentru mine și pentru Maria, o zi în care așteptam să ne aducă
fericire, dar am învățat că atenția este esențială, iar graba strică treaba.

O întâmplare reală/imaginară petrecută în timpul unei nopți

Cu aceeași confuzie, îmi amintesc vag de o noapte pe care am petrecut-o la poalele
muntelui Călimani.
Eram împreună cu cea mai bună prietenă și am decis să facem o plimbare de seară. Nu
ne-am așteptat ca timpul să treacă atât de repede. Ajunse acolo, un animal ne-a captat atenția.
Să fi fost posibil așa ceva?
Era un urs rătăcit și speriat. Ne-am îngrozit și nu știam cum să reacționăm. Sara a propus să o
luăm la fugă, sperând că vom scăpa de fiară. Nu am mai stat pe gânduri și-am început să
alergăm. Simțeam că oboseam, iar picioarele ni se topeau. Am parcurs în goană doi kilometri.
Ursul ne pierduse. Ne-am oprit și-am respirat ușurate. Ne bucuram enorm că puteam să facem
promenada liniștite, mai ales că noaptea era prielnică pentru povești și ne simțeam protejate
de minunata lună.
În timp ce Sara îmi povestea despre ultima activitate extrașcolară, un zgomot puternic s-a
auzit. Nu ne venea să credem. Cum s-a putut întâmpla una ca aceasta? Minunatul urs dăduse
de noi. Înțepeniserăm de frică. Nu mai aveam cum să fugim. Am început să cânt ușor și încet,
iar animalul a-nțeles că nu reprezentăm un pericol și și-a luat rămas bun de la noi, salutându-
ne cu lăbuța. Îl vedeam trist. Abia atunci am înțeles că voia să ne împrietenim. Ne-am dus
după el și-am decis să petrecem câteva ore împreună.
A fost o noapte tensionată, temătoare pentru noi două, însă plăcută, deoarece ne-am
făcut un prieten nou și am învățat că animalele nu contituie întotdeauna un pericol.

Făgăduința
Ultimele raze roșiatice ale amurgului îmbrățișau zarea, iar tipsia de argint a lunii a
apărut misterioasă pe boltă. Pâlcurile de arini din pădurea de lângă sat păreau din ce în ce mai
dese și întunericul pătrunzător făceau ca în sufletul lui Andrei să încolțească treptat teama.
Trecuse de mult ceasul când trebuia să se fi întors acasă și se simțea tot mai istovit, grămada
de surcele îi apăsa spinarea, iar drumeagul prin pădure cotea prin desișuri neștiute. Mergea
instinctiv, aproape haotic, încercând să găsească poteca potrivită, iar în mintea copilului de
opt ani stăruia un singur gând: ,,oare voi reuși?’’ Îi făcuse făgăduință bunicii pe care, în ciuda
oboselii, ținea să o ducă la bun sfârșit. Lemnele uscate pe care le strânsese vor fi ajutorul
nesperat cu care bătrâna va face focul și va pregăti mâncare pentru frații mai mici. Toate
acestea se învălmășeau în cugetul lui Andrei care tresări ca dintr-un vis urât când zgomote și
foșnete caudate se auzeau nedeslușit împrejur. Ce era de făcut? Inima îi înghețase de frică! O
binecuvântare divină i s-a părut copilului glasul vecinului său Sebastian care se întorcea târziu
de la târg și scurtase drumul prin pădure.
În căldura blândă a vetrei obrajii lui Andrei erau roșii de bucurie și mai ales de mândria
că a reușit să-și țină promisiunea, iar acum putea să-și privească frățiorii sătui, dormind
liniștiți, la adăpost de orice urât, de zgomote și de foșnete…

O întâmplare din vacanță de vară

În vacanța de vară a anului școlar trecut, am fost la buncii mei, în comuna Dimitrie
Cantemir, unde merg adesea pentru că acolo am mulți prieteni, iar peisajul este superb.
Într-o dimineață, ne-am hotărât să mergem toți la scăldat la pârâul de la marginea
satului. Când distracția era în toi, un prieten a aruncat mingea departe, pe deasupra noastră și a
căzut în apă. Alexandru, care era mai aproape de mal, s-a dus repede după ea. Înota
voinicește, contra curentului, iar apa curgea repede la vale. La un moment dat, nu i-am mai
zărit decât capul. Speriați, am rupt-o la fugă de-a lungul malului și când am ajuns în dreptul
lui, ne-am aruncat cu toții în apă să-l salvăm…Cu un zâmbet deloc potrivit pentru situația în
care se afla, Alexandru s-a mai zbătut câteva secunde, apoi a țâșnit vijelios din apa care abia îi
trecea de genunchi…Ne-a explicat apoi că era imposibil să lase să se apropie ora prânzului
fără să avem parte de o farsă din partea lui.
Îl știam poznaș, dar parcă isprava asta le întrecuse pe toate. Ne-am întors spre locul de
joacă, punând la cale o răzbunare cruntă, dar gândurile negre ne-au fost alungate repede de
chemarea blândă a bunicii care ne îmbia să-i gustăm plăcintele calde.

O întâmplare plină de învățăminte

Locuiam pe atunci la bunicii dinspre mamă, într-un pitoresc sătuc de deal, în Moldova,
aflat la confluența dintre două epoci diferite: trecutul și prezentul. Satul îi aparținea lui
Dimitrie Cantemir. Eram mândru să știu că bunicii locuiau acolo. Nu aveam mai mult de șase
ani și toată ziua băteam coclaurile dealurilor în căutare de plante și de insecte diferite. Rareori,
mă credinciosul câine al casei.
Într-o zi de iarnă târzie, când primăvara începea să-și arate semnele, am pornit cu unul
dintre prietenii mei, Mihai, spre un adăpost al unor vaci pentru a vedea dacă mai au fân de
mâncare. Știam bine drumul, mai fuseserăm de multe ori, nici nu era departe. Am ajuns cu
bine, vacile mai avea fân și erau atât de blânde, încât aproape că ne lăsau să le atingem botul
catifelat. Trebuia să ne grăbim, fiindcă zăboviserăm ceva timp la adăpost și curând soarele
avea să coboare după deal, lăsându-ne în întuneric. Dar altceva s-a întâmplat! Brusc, s-a lăsat
o ceață groasă, de puteai s-o tai cu toporul. Nu se mai vedea la doi pași, nu știam pe unde să
mai mergem. Deși era un copil al acelor meleaguri și Mihai intrase în panică. Deodată, s-a
auzit un urlet...sau un lătrat? În imaginația noastră, lupii erau aproape, gata să ne sfâșie...!
Câteva secunde bune au trecut până să ne dăm seama că apariția îmblănită era nimeni altul
decât Bobiță alături de care bunicii porniseră în căutarea noastră.
De atunci înainte, am ținut cont de sfatul bunicilor care ne-au spus ca altă dată să nu
mai întârziem după ora patru pe deal, fiindcă sunt pericole numeroase atât pentru oamenii
mari, cât și pentru copii.

O întamplare petrecută într-un muzeu

 Cu bucurie în suflet, îmi amintesc de o zi pe care am petrecut-o alături de colegii mei și
de doamna dirigintă la Muzeul Antipa din București.
Ideea a apaținut doamnei, iar noi ne-am bucurat din plin. Ajunși acolo, un lucru ne-a
atras atenția. Cum era posibil așa ceva? În fața noastră, porțile ferecate și o clădire gigantică
ne îndemnau să pășim în interiorul acesteia. Intrați acolo, fosilele și obiectele vechi ne-au
captat atenția. În colectivul nostru se afla un băiat neastâmpărat, pe nume Alex. În timp ce ne
plimbam printre toate fosilele, minunându-ne, George care era cel mai fascinat, își băga nasul
peste tot. Am văzut o vază foarte veche din lut și care era frumos decorată, însă colegul
nostru, curios, băgă capul înăuntru, cu toate că supraveghetorii i-au făcut semne să nu mai
atingă nimic. Am văzut fosilele unui dinozaur foarte mare, care era foarte fascinant, iar
minunatul Alex s-a gândit să urce pe postamentul unde se aflau fosilele. El trase de o fosilă ca
să se poată urca și, deodată, totul se dezechilibra și căzu, iar unele dintre acestea se și rupseră.
Cu toții am rămas tăcuți, iar doamnei diriginte îi era jenă de fapta săvârșită de tânărul nostru.
În acel moment, au venit oamenii care se ocupau de muzeu și i-au luat numărul de telefon al
părinților lui Alex de la doamna dirigintă pentru a-i chema la muzeu. Părinții lui sosiseră și au
trebuit să plătească toate pagubele, iar colegul nostru neastâmpărat, de atunci, a devenit un
sfânt.
A fost o zi tensionată, temătoare pentru clasa noastră, însă plăcută, deoarece am învățat
că într-o vizită trebuie să fim liniștiți și educați.

O întâmplare petrecută la Grădina Zoologică

Îmi amintesc și acum de ziua în care am fost împreună cu părinții mei, la un final de
săptămână, la Grădina Zoologică din oraș.
Ajunși acolo, un lucru mi-a atras atenția. Să fi fost posibil așa ceva? Erau mai multe
sectoare în care erau diverse animale, care de care mai frumoase și înfiorătoare (lei, crocodili,
șerpi gigantici). Furat de frumusețea maimuțelor și luând exemplu de la ceilalți oameni
prezenți la zoo, m-am apropiat de cușcă pentru a face o o poză unei maimuțe mici, care se
dădea într-un leagăn improvizat. Privind prin obiectiv, pentru a prinde cât mai bine maimuța
în cadru, nu am băgat de seamă că dintr-o parte a cuștii o maimuță se apropia pe furiș de
mine. Într-o fracțiune de secundă, până să reușesc să apăs pe buton pentru a face poza,
maimuța, care deja era lângă mine, a pus mâna pe aparatul foto și mi l-a smuls din mână.
Maimuța a început să alerge cu aparatul meu, iar împreună cu părintții mei am strigat la
aceasta, cu gândul că, poate de țipetele noastre, ne va returna obiectul însușit pe nedrept.
La un moment dat, apăru un îngrijitor, care era alertat de strigătele noastre. Ne-a certat pentru
ceea ce am făcut, iar după câteva minute de negocieri cu maimuța și după ce a încercat să o
momească cu fructele cu care era înarmat, îngrijitorul reușește să o ademenească pe maimuță
și să-mi recupereze aparatul. Acesta mi-a înmânat camera și eu i-am mulțumit pentru tot
ajutorul pe care mi l-a acordat. Nu avea nicio stricăciune, iar curios, am dorit să văd dacă
reușisem să imortalizez maimuța pentru care mă apropiasem de gard. Am observat că nu era
nimic fotografiat, însă, în schimb, maimuța își făcuse o serie de fotografii atunci când râdea
de disperea mea.
Am început să râdem cu toții și ne-am îndreptat spre ieșire, amuzați și bucuroși că totul
se terminase cu bine.

O întâmplare în timpul unei călătorii

Se înserase deja când autocarul nostru a ajuns, după cum era programat în itinerarul
excursiei de vara trecută în satul Vutcani, localitate care apaține județului Vaslui. Când ghidul
ne-a arătat că această comună era situată într-o boltă, oboseala ne-a trecut imediat și eram
curioși să cunoaștem satul preotului celebru Vasile Vasilache. Timpul a zburat foarte repede,
iar ajunși acolo, un lucru ne-a atras atenția. Cum era posibil așa ceva? La coborârea în sat,
desigur, se vedea frumoasa biserică reconstruită în care arhimandritul a slujit în ea. Era o
bucurie pentru noi să știm că pășim pragul unei clădiri care data din anii 1900. M-am lăsat
purtat pe aripile imaginației și nici nu am observat când liniștea s-a înstăpânit în jurul meu.
Rămăsesem singur pe platforma clădirii. Am zărit un preot care ieșea din casa parohială.
Bucuros, clar, m-am îndreptat spre el pentru a afla mai multe lucruri despre viața preotului
Vasilache. Am adunat grupul și am intrat în biserică. Părintele Ștefănache ne-a făcut
cunoștință cu viața arhimandritului și ne-a prezentat cartea ,,Gânduri despre Vutcani și
vutcăneni’’, o frumoasă și documentată monografie a comunei în care ne aflam.
Deodată, am auzit un țipăt. Unul dintre colegii mei era urcat în clopotnița bisericii. Am
înghețat de spaimă. Nu voia să coboare, însă părintele l-a convins să o facă, deoarece urma și
mai aveam de vizitat: școlile, căminul, biblioteca, Muzeul Țăranului, dar și meleagurile sale
liniștite.
După ce am vizitat toate obiectivele pe care ni le-am propus, ne-am îndreptat bucuroși
către autocar, iar din această călătorie a izvorât cea mai frumoasă amintire pe care voi dori să
o păstrez în sufletul meu pentru tot restul vieții.