ncepand cu acest numar, am decis sa va impartasim cate o metafora a unor oameni minunati cu care avem placerea lucram in cadrul

cursurilor noastre asadar:A fost odata ca niciodata, o cutiuta cu seminte, simpla, sifonata si putin indoita, pe care cei ai casei aveau obiceiul de a o muta de colo-colo, ori de cate ori le iesea in cale. Cand venea vremea primaverii, alte seminte erau plantate in gradina frumos amenajata din fata casei; erau acele seminte ambalate frumos, in pungute pe care puteai vedea desenate legumele viu colorate ce faceau sa-ti lase gura apa la o simpla privire. Unde mai pui faptul ca pe aceste pungute norocoase erau scrise clar, cu cerneala neagra, instructiunile de cultivare si ingrijire, in asa fel incat cultivatorul putea fi sigur de rezultat! Pe cutiuta simpla si indoita, nu era insa desenat nimic; rodul semintelor sale era incert si necunoscut, iar instructiunile despre cum si cand sa fie plantate, erau la randul lor inexistene. Unde mai pui ca, in afara momentelor in care era uitata sau mutata dintr-un loc intr-altul al casei, membrii familiei o mai foloseau si in alte scopuri, extrem de practice, cum ar fi: sprijin pentru fotografii, suport de cratita, opritor pentru usi si ferestre si altele asemenea

Intr-o buna zi, insa, cutiuta cu pricina, confundata de catre cei ai familiei cu una dintre cutiile vechi si prafuite in care obisnuiau sa isi tina cuiele, a fost scoasa in gradina, unde tocmai construiau o baraca pentru ustensilele de gradinarit. Intamplarea a facut ca o pala de vant sa o rastoarne, si in acea clipa o parte din semintele sale se imprastiara pe pamant. Capul familiei, care vazu cu coada ochiului evenimentul, decise sa ignore acest incident, vazandu-si in continuare de constructia lui. Dar semintele cazute, fura acoperite de pamantul fertil si, incetul cu incetul, incepura sa se dezvolte. Ploaia cazuta din cer avu grija sa le hraneasca, iar razele blande si calde ale soarelui avura grija sa le mangaie, pana cand si-au facut aparitia primele mladite. Membrii familiei au fost surprinsi si chiar curiosi de aparitia acestora si au inceput si ei, mai in gluma mai in serios, sa le ingrijeasca asa cum stiura. In timp, rasadurile au devenit plante in toata regula, rodind, in cele din urma, niste fructe nemaivazute pana atunci de catre cei ai casei; fructe bizare, care au starnit curiozitatea familiei! Cand acestia decisera sa le guste, observara ca savoarea fructelor era placuta, ca erau hranitoare si in anumite situatii aveau chiar si un efect terapeutic. Au decis atunci sa le cultive si in anii urmatori, dar mare le fu surpriza cand, cautand in cutiuta simpla si indoita in care fusesera pastrate semintele, gasira inauntru o foita mica si ingalbenita cu urmatoarea insemnare: Atentie! Rodul acestor seminte se schimba de la an la an! Dar, pentru ca primul rod fusese atat de surprinzator, cei ai casei fura manati de curiozitate si, acceptand aceasta latura bizara a semintelor cu pricina, decisera sa le cultive in fiecare an si sa se lase surprinsi de fiecare data de noutate, oricare ar fi fost ea. De atunci cutiuta cea simpla a fost pusa intr-un loc sigur, iar semintele sale si-au indeplinit in sfarsit adevarata lor menire: cea de a fi cultivate an de an, reinventandu-si de fiecare data rodul, hranind pe cei din jur si mentinand tot timpul vie curiozitatea si placerea acestora. Voi, ce fel de seminte sunteti si ce fel de rod raspanditi ?

Metafora: Povestea unui lupusor

A fost o data ca niciodata, cum poate a mai fost si alta data sau poate niciodata, o padure neasemuita, cu multe vietati: unele mai mici, altele mai mari, unele mai puternice, altele mai firave, unele mai guralive, altele mai tacute Si in aceasta padure locuita de toate speciile pamantului, a pasit intr-o buna zi un lupusor singuratic, obosit si slabit de atata mers; singura lui dorinta, care il sustinea sa mearga totusi mai departe, era sa isi gaseasca locul potrivit pentru el. Si asa a inceput sa se stecoare ba pe poteci inguste, ba pe cornise abrupte, printre copacii inalti, ori prin luminisuri admirand verdeata din jurul lui si cautandu-si locul potrivit. Era atent la pasarile care cantau minunat, s-a oprit sa asculte murmurul izvorasului pe care tocmai il traversase si sa simta razele soarelui care-i mangaiau, printre ramurile copacilor, trupul vlaguit. Si iata ca in drumul lui, printre tufisuri, au inceput sa se arate si vietati, iar curiozitatea lupusorului a fost dintr-o data starnita; a vrut sa vada si sa inteleaga cum sunt celelalte specii. S-a necajit insa simtind ca unele fugeau de el, iar altele erau indiferente la aparitia lui si nici macar nu-l bagau in seama. A intalnit si vietati din cale-afara de curioase, care ii urmareau orice miscare si asteptau sa vada incotro se indreapta, cum isi poarta blanita, ce flori miroase, cand bea apa, cand stranuta etc. Ei, dar a dat si de altele la care a simtit multa forta si multa agresivitate pe care nu o intelegea nicicum. S-a ferit de ele si a mers linistit mai departe, dornic sa-si gaseasca locul potrivit. Si-a tot mers, si-a tot mers pana ce aproape ca-si pierduse speranta ca-si va gasi locul potrivit pentru el. Dar iata ca, intr-o buna zi, a intalnit alti sase lupi. La vederea lupusorului singuratic, sleit de puteri, s-au oprit, l-au asteptat sa vina spre ei si au inceput sa se roteasca in jurul lui, sa-l priveasca, sa-l adulmece. Se mai opreau din cand in cand si apoi incepeau iar sa se roteasca in jurul lui, sa-l priveasca, sa-l adulmece, iar lupusorul singuratic astepta linistit convins ca a gasit un loc cu vietati asemeni lui, pe care le intelegea si care il intelegeau. Si-a luat inima-n dinti si a inceput sa vorbeasca cu cei 6 lupi, chiar daca nu primea atentia pe care si-ar fi dori-o de la toti; dar incet, incet au inceput sa vorbeasca toti cu el si astfel au inceput sa impartasesca mici povestioare, despre una, despre alta, despre ei si despre lume Lupusorul singuratic si-a dat seama ca si-a gasit locul potrivit si special printre cei asemeni lui, iar cei sase lupi au realizat ca e timpul sa-si mareasca haita si altfel, primid un lup din alta padure. Andreea R.A. Practitioner NLP

Metafora lunii: Productiv sau creativ?

Intrebarea din titlu se refera la o dilema personala, insa am banuiala ca ii poate privi pe foarte multi din cei care vor citi acest articol. Cum este mai bine: sa fii productiv sau sa fii creativ? De obicei preferam unul dintre aceste roluri, nu-i asa? si daca da, in functie de ce criterii? Voi incepe cu o replica dintr-o poveste: Cucurigu, boieri mari, dati punguta cu doi bani! Nu este greu sa ghiciti despre ce personaj este vorba. Este cocosul din Punguta cu doi bani, a indragitului povestitor Ion Creanga. Ce legatura exista intre tandemul productivitate-creativitate si povestea care ne-a animat cel putin o data imaginatia in copilarie? Eu am gasit una interesanta. Ce-ati zice daca v-as spune ca in fiecare din noi exista un cocos care poate fi alungat in orice clipa din ograda mosului si care prin definitie este un supravietuitor? si daca as adauga ca pe langa cocos exista in fiecare si o gaina cuminte, supusa si care face multe oua? Cele doua personaje coexista. Amandoua sunt importante, in egala masura. Uneori imprejurarile cer sa intram in pielea unuia dintre cele doua personaje. intr-un mediu in care sunt importante regulile, rolul gainii este unul esential pentru asigurarea rezultatelor, iar in imprejurari in care este nevoie de initiativa, creativitate si flexibilitate, cocosul este cel care salveaza situatia. Alte doua criterii care influenteaza dinamica celor doua personaje, sunt gradul de constientizare al rolului de gaina sau de cocos si libertatea pe care ne-o oferim cand alegem intre cele doua roluri. Lipsa de flexibilitate ne poate conduce catre situatii dificile. De exemple, daca lasam gaina in fantana si ne asteptam sa inghita toata apa, este foarte posibil sa o inecam si pe ea si pe noi. Iar daca il batem pe cocos in fiecare zi asteptandu-ne sa faca oua, ehhei, putem astepta mult si bine Dar ganditi-va ce ar face un cocos intr-o visterie cu galbeni sau o gaina intr-o ograda cu multa iarba! Toate concluziile de mai sus le-am extras din propria mea poveste. Este foarte posibil ca in cazul vostru sa fie vorba despre o alta poveste, depre alte personaje si alta dinamica. in loc de incheiere va las sa meditati asupra unui citat din Albert Einstein care explica intr-o alta lumina dilema din introducere. Trebuie sa avem grija sa nu facem din intelect Dumnezeul nostru. Desigur, el are muschi puternici, dar e lipsit de personalitate. Prin urmare, nu poate sa conduca, ci doar sa se supuna. Mirela V. Practitioner NLP si Associate NLP-Coach