2.

EUROPA ANTICĂ

A. INDO-EUROPENIZAREA
- în mileniile IV-III î.Hr., indo-europenii, populaţii de păstori şi războinici nomazi, pleacă din
regiunea de origine (incertă: Asia Centrală/ Asia Mică/ Scandinavia ?) şi se extind pe o arie foarte
vastă, din extremitatea vestică a Europei până în India (de aici numele)
- indo-europenii sunt purtătorii civilizaţiei bronzului, folosesc roata şi calul; ei vor cuceri populaţiile
neolitice, iar din fuziunea lor vor rezulta noi grupe etno-lingvistice (de popoare şi limbi), atât în
Europa, cât şi în Asia
-în Asia: hittiţii, mezii şi perşii, indienii
-în Europa se formează două grupe mari de popoare şi de limbi: centum şi satum .
▪ centum : grecii, latinii, celţii, germanii
▪ satem : slavii, tracii, populaţiile baltice

B. GRECIA ANTICĂ

Periodizarea istoriei Greciei antice

secolele XXIII-XV î.Hr.- Civilizaţia cretană (minoică)
secolele XV-XII î.Hr. - Civilizaţia miceniană
secolele XII-VIII î.Hr. - Epoca „obscură”
secolele VIII-VI î.Hr. - Marea colonizare greacă
secolele V-IV î.Hr. - Epoca clasică (perioada de apogeu)
secolele IV-I î.Hr. - Epoca elenistică

1.CIVILIZAŢIA CRETANĂ (secolele XXIII-XV î.Hr.)

-cretanii antici nu sunt greci; ei au creat o civiliziţie strălucită în bazinul Mării Mediterane – pe care îl
controlau – cu centrul în Creta; au construit palate superbe la Cnossos, Phaistos etc.
- foloseau o scriere cu ideograme, numită linearul A, rămasă nedescifrată
▪ v. legendele despre regele Minos, Minotaur, labirint, Dedal şi Icar (tentaţia zborului), Tezeu şi
Ariadna; expresia „a găsi firul Ariadnei” = a găsi o soluţie de ieşire/ rezolvare, un fir călăuzitor,
într-o problemă foarte încurcată
- această civilizaţie strălucită s-a prăbuşit din cauza unei catastrofe naturale (erupţie vulcanică?) şi/sau
a invaziei micenienilor (grecii ahei)

► venirea grecilor în Grecia se face în patru valuri:

a) aheii – vor crea civilizaţia miceniană
b) eolienii – v. Eol (zeul vânturilor), eolian
c) ionienii – vor întemeia cetatea Atena
d) dorienii – vor întemeia cetatea Sparta
7
prof. Dan Solcan
 2. CIVILIZAŢIA MICENIANĂ (XV-XII î.Hr.)
- este prima epocă importantă a civilizaţiei greceşti; civilizaţia miceniană s-a dezvoltat în sudul
Greciei; micenienii erau conduşi de basilei (regi); au construit palate – ex., Palatul din Micene; au
folosit scrisul – linearul B (descifrat)
- micenienii au creat o civilizaţie războinică, cucerind Creta şi Troia (v. Homer, „Iliada” şi „Odiseea”)
- civilizaţia miceniană s-a prăbuşit din cauza unui cataclism (cutremur?) şi/sau a invaziei ultimilor
greci, dorienii

3. EPOCA „OBSCURĂ” / DARK AGE (sec XII-VIII)

-se pierde uzanţa scrisului (de aici Epocă „obscură”), informaţiile provenind mai ales din izvoare
arheologice (ceramică etc.)
- sec. IX-VIII – încep, totuşi, să reapară oraşele, formându-se oraşe-state (la singular „polis” → de aici
„politică”)
- oraşele-state sunt formate dintr-un oraş, constituit în jurul unei Acropole (akros + polis,
„partea cea mai înaltă a oraşului”) şi teritoriul agricol din jurul său (chora); mai târziu, în
Epoca clasică, au existat circa 200 de oraşe-state, de dimensiuni diferite şi cu regimuri politice
diferite (aşadar, nu a existat un singur stat grec, au existat o mulţime de oraşe-state greceşti,
cele mai importante fiind Atena şi Sparta)
- în sec. VIII î.Hr. reapare scrisul, sunt finalizate „Iliada” şi „Odiseea”

4. MAREA COLONIZARE GREACĂ (sec. VIII-VI î.Hr.)

- coloniile sunt oraşe-state întemeiate de greci (de oraşe-state numite metropole – „oraşe-mamă”) în
afara Greciei, pe ţărmurile Mării Mediterane, Mării Negre, Africii de nord

-cauze ale colonizării: creşterea demografică, insuficienţa resurselor, disputele politice din cetăţi

▪ Platon : „Grecii s-au aşezat pe ţărmurile mărilor ca broaştele pe malul unui lac.”

- colonii din Mediterana: Syracusa, Tarent, Crotona, Neapolis („Magna Grecia”, sudul Italiei de azi)
Massalia (sudul Franţei de azi)
- colonii din nordul Africii : Cyrene, Naukratis
- colonii din nordul Mării Egee şi de pe coastele vestice ale Mării Negre :
Bizantyon (v. Constantinopol şi Istanbul)
Histria, Tomis, Callatis

▪ din metropolă pleca o expediţie condusă de un lider (oikistes), se lua foc din vatra cetăţii şi o brazdă
de pământ; coloniile erau state independente, dar menţineau legături privilegiate cu metropolele
- coloniile erau de două feluri: comerciale şi agrare

- consecinţe ale Marii colonizări greceşti: răspândirea civilizaţiei greceşti

dezvoltarea comerţului şi a meşteşugurilor
dezvoltarea navigaţiei
8
prof. Dan Solcan
5a. MODELE POLITICE ÎN LUMEA GREACĂ: SPARTA

Sparta a fost întemeiată de dorieni (sec. al IX-lea î.Hr.) pe valea râului Eurotas, într-o regiune din
Pelopones numită Laconia. Spartanii au cucerit treptat întreaga Laconie şi ţinutul învecinat, Messenia.
În secolul VI î.Hr., şi-au impus dominaţia (hegemonia) în întregul Pelopones; în secolul V î.Hr.,
înving marea rivală, Atena (în Războiul peloponesiac) şi domină întreaga lume greacă; în secolul IV
î.Hr., statul spartan decade

Organizarea social-politică îi este atribuită unei legiuitor semi-legendar, Lycurg:

populaţie, structură socială :

1. Spartanii
-erau în număr de 9000 (număr mic datorat faptului că supravegheau cu grijă natalitatea, uneori îşi
abandonau nou-născuţii mai firavi pe vârful muntelui Tayget)
- erau singurii cetăţeni cu drepturi depline
- îşi spuneau homoioi („egalii”), luau mese comune (sissytiai)
- se pregăteau în permanenţă pentru război (deci nu se ocupau cu agricultura, meşteşugurile,
comerţul); cei lipsiţi de curaj în luptă erau numiţi în batjocură tressantes („tremurătorii”); femeile
spartane practicau, de asemenea, exerciţii fizice
2. Periecii
-erau în număr de circa 30.000
-se bucurau de autonomie, dar erau obligaţi să urmeze politica Spartei
-se ocupau de agricultură şi meşteşuguri .
3. Hiloţii
- erau în număr de circa 150.000
- proveneau din fostele populaţii cucerite; se ocupau cu agricultura (lucrau pământurile spartanilor)
- aveau o condiţie intermediară între oameni şi sclavi: îşi puteau întemeia liber familii, puteau avea
bunuri personale pe care să le lase moştenire, spartanii nu îi puteau vinde; în schimb, spartanii aveau
drept de viaţă şi de moarte asupra lor (kryptia = vânătoare de hiloţi; astfel, spartanii se află într-un
război permanent cu hiloţii)

organizare politică
1. doi regi cu puteri egale
- au atribuţii militare şi religioase
- sunt aleşi pe viaţă din două familii diferite (Agiazii şi Euripontizii)
2. Sfatul bătrânilor (Gerusia )
-28 membri (persoane peste 60 de ani ) + cei 2 regi = 30 membri
-se ocupă cu administrarea statului spartan ;
3. Colegiul celor 5 efori („ephoros” = supraveghetor) – apare în sec. VI î.Hr.
-are o putere deosebită: veghează la respectarea legilor şi tradiţiilor, îi controlează pe
cei doi regi
- membrii săi sunt aleşi pe un singur an (tocmai pentru că au o putere foarte mare)

9
prof. Dan Solcan
 4. Adunarea poporului (Apella ) :
- cuprinde totalitatea cetăţenilor care pot purta arme
- are atribuţii reduse: aprobă prin aclamaţii hotărârile conducătorilor

observaţie: Regimul spartan este un regim aristocratic (oligarhic) cu un pronunţat caracter militar; este
un regim „pietrificat”, refuzând schimbarea

modelul de educaţie spartan

- de la 7 ani, educaţia copiilor era preluată de stat (învăţau să scrie, să citească, dar nu foarte mult,
precum şi muzică ritmată pentru a avea curaj în război; erau supuşi unor exerciţii fizice foarte dure)
 valori : curaj, rezistenţă, disciplină, supunere faţă de conducători, camaraderie
 vorbirea laconică (pe scurt – „Dacă...”)
 „ciorba neagră” („ciorba spartană”)

observaţie finală: excelenţi războinici, spartanii au lăsat o moştenire culturală nesemnificativă; Moses
Finley : „Spartanii vorbeau foarte puţin pentru că nu prea aveau ce să spună.”

5b. MODELE POLITICE ÎN LUMEA GREACĂ: ATENA

- conform legendei, eroul Tezeu a unificat triburile ateniene şi a dat o primă constituţie, împărţind
populaţia în 3 categorii: aristocraţii (eupatrizii), meşteşugarii, agricultorii
- conform descoperirilor arheologice, la începutul mileniului I, existau in Attica mai multe
târguşoare, unificate în secolul VIII î.Hr. de Atena

- la început, statul atenian a fost o monarhie aristocratică, fiind condusă de un rege şi eupatrizi
(nobili); în secolul VII î.Hr., însă, monarhia este înlăturată. Astfel, Atena republicană are ca instituţii:
 Colegiul celor 9 arhonţi, aceştia provenind din rândul eupatrizilor şi fiind aleşi pe un
an; sunt magistraţi cu atribuţii administrative
 Areopag - organul suprem de judecată şi control, compus din foşti arhonţi
 Adunarea Poporului (Ekklesia), cuprinzând toţi bărbaţii cetăţeni; ea deţine un rol
secundar
- în concluzie, Atena era o republică aristrocratică

evoluţia spre democraţie (demos + kratia = “puterea poporului”) → se realizează prin reforme
succesive

a) Dracon, 621 î.Hr.

- în contextul frământărilor legate de proprietatea funciară, Dracon dă primele legi scrise (legi severe
– “draconice”); aceste legi nu vizează instaurarea democraţiei, dar limitează abuzul eupatrizilor

10
prof. Dan Solcan
b) Solon, 594-593 î.Hr.
reformele sale:
- a) interzice sclavia din datorii şi îi răscumpără pe cetăţenii atenieni deveniţi deja sclavi; acest fapt
întăreşte corpul civic (totalitatea cetăţenilor), precum şi mândria de a fi atenian.
- b) introduce reforma censului, care instaurează timocraţia (puterea celor cu avere)
- astfel, Solon împarte societatea ateniană în patru clase în funcţie de avere:
o primele două categorii pot participa la conducerea politică
o primele trei au dreptul de a lupta în armată
o toate patru pot participa la Adunarea Poporului
- c) înfiinţează Consiliul celor 400 (Bulé), compus din 100 de reprezentanţi ai fiecăruia dintre cele
patru triburi ateniene; Consiliul se ocupă cu treburile administrative ale cetăţii
- d) înfiinţează Tribunalul popular (Heliaia), cu atribuţii judecătoreşti, la care participau cetăţeni din
toate cele patru clase

♦ reformele lui Solon, considerate prima Constituţie a Atenei, nu creează încă un regim democratic,
dar scad în mod semnificativ puterea eupatrizilor. Ele atribuie diferenţiat, în funcţie de avere, drepturi
politice tuturor cetăţenilor. Ulterior, în secolul VI î.Hr., la Atena s-a instaurat tirania lui Pisistrate,
apoi a fiilor lui, care va fi înlăturată, din cauza abuzurilor urmaşilor săi.

c) Clistene, 509-508 î.Hr.

reformele sale:
- a) introduce isonomia (egalitate între cetăţeni) şi isegoria (dreptul egal de a vorbi în public pentru
cetăţeni)
- b) reîmparte populaţia statului atenian pe criterii teritoriale, în 10 triburi, 30 de tritii şi 100 de deme
(un trib era compus din trei tritii din zone diferite ale Atticii, v. desen)
▪ astfel, Clistene a omogenizat populaţia Atticii şi a dat o grea lovitură unităţii şi puterii
vechilor familii aristocratice
- c) transformă Consiliul celor 400 în Consiliul celor 500 (50 de reprezentanţi/trib, aleşi prin tragere
la sorţi) ; fiecare trib conducea 36 de zile (principiul rotaţiei)
- d) transformă Colegiul celor 9 arhonţi în Colegiul celor 10 arhonţi (câte unul de fiecare trib);
ulterior, şi arhonţii sunt traşi la sorţi şi aleşi pe un singur an prin rotaţie din fiecare trib
- e) înfiinţează Colegiul celor 10 strategi (câte unul de fiecare trib), care conduc armata; fiind experţi
în arta războiului, nu sunt traşi la sorţi, ci aleşi conform meritelor
- d) introduce ostracismul (gr. ostrakon = „ciob”): o persoană prea puternică/ influentă, considerată un
pericol potenţial pentru democraţie, era îndepărtată pentru 10 ani din cetate prin votul Ekklesiei (vot
pe cioburi); erau necesare cel puţin 6000 de voturi pentru ca o persoană să fie ostracizată
▪ ostracismul nu era o pedeapsă (bunurile respectvei persoane nu sunt confiscate, familia nu
are de suferit), ci o măsură de precauţie care dorea să prevină revenirea la un regim
nedemocratic

♦ observaţie: reformele lui Clistene reprezintă actul de naştere al democraţiei ateniene

11
prof. Dan Solcan
d) Efialte, 462-461 î.Hr. – a restrâns atribuţiile Areopagului şi a introdus procedura controlului
activităţii magistraţilor la ieşirea din funcţie

e) Pericle, 443-429 î.Hr. (ales strateg de 15 ori la rând)

reformele sale:
- a) reforma cetăţeniei: trebuia să ai ambii părinţii atenieni pentru a fi cetăţean atenian
- b) reforma mistophoriei (mistos = salariu) – retribuirea (salarizarea) funcţilor publice; este o măsură
în favoarea cetăţenilor mai săraci, care îşi permit astfel să participe la viaţa politică

♦ secolul V atenian se numeşte şi „secolul lui Pericle”, acum se înregistrează faza clasică a
democraţiei ateniene:
→ Ekklesia este instituţia fundamentală a democraţiei ateniene: votează legile, războiul,
ostracismul, trage la sorţi sau alege membrii celorlalte instituţii; Bulé pregăteşte legile ce vor
fi dezbătute de Ekklesia şi, alături de Colegiul celor 10 arhonţi, administrează cetatea,
aplicând hotărârile Ekklesiei; Heliaia exercită funcţia de judecată, iar Colegiul celor 10
strategi comandă armata
▪ Pericle se remarcă şi prin iniţiativa reconstruirii Acropolei (sculptor şi arhitect - Phidias)

caracterul democraţiei ateniene

- a) este o democraţie directă, cetăţenii participând direct la conducerea politică; acest aspect se
bazează pe principul tragerii la sorţi şi pe cel al anualităţii magistraturilor
▪ democraţia directă a fost posibilă datorită numărului mic de cetăţeni (40-43.000)
- b) este o democraţiei limitată, căci exclude de la viaţa politică majoritatea populaţiei ateniene:
femeile, metecii (străinii stabiliţi în Atena), sclavii; acest caracter limitat este, însă, inerent epocii, iar
Pericle avea dreptate să afirme: „Democraţia a făcut din Atena şcoala întregii Elade.” (Elada = Grecia)

modelul de educaţie atenian

spre deosebire de spartani, atenienii acordau o mare importanţă educării spiritului, fără a neglija însă
dezvoltarea fizică; idealul lor de educaţie era sintetizat în formula: kalos kai agathos, adică „frumos şi
bun” (idealul fizic şi cel moral) ; după 7 ani, copiii erau preluaţi de un profesor particular sau de stat,
studiind poemele lui Homer şi Hesiod, gramatică, retorică, muzică; cei care doreau să se perfecţioneze
şi să aibă succes în viaţa politică luau lecţii de la erudiţi itineranţi numiţi sofişti (Protagoras, Hippias
etc.)

6. RĂZBOIUL ÎN LUMEA GREACĂ

a. Războaiele medice (490-479 î.Hr.), purtate între greci şi perşi

- sunt cauzate de expansiunea Imperiului persan şi dorinţa grecilor de a-şi menţine independenţa
490 î.Hr., primul război: atenienii conduşi de strategul Miltiade au învins armata persană a regelui
Darius la Marathon (v. proba olimpică numită maraton)
12
prof. Dan Solcan
480-479 î.Hr., al doilea război: a) în august-septembrie 480 î.Hr., spartanii conduşi de regele
Leonidas sunt înfrânţi la Termopile, dar asigură, prin sacrificiul lor, retragerea grosului armatei
greceşti („Trecătorule, mergi şi spune Spartei că noi am murit aici apărând legile ei”); b) ulterior,
oraşul Atena este ocupat de perşi (Acropola fiind incendiată), dar flota ateniană, condusă de strategul
Temistocle, va zdrobi flota persană a regelui Xerxes în bătălia navală de la Salamina (septembrie 480
î.Hr.); c) în 479 î.Hr., la Plateea, o coaliţie a cetăţilor greceşti va învinge armata persană, pericolul
invaziei fiind, astfel, înlăturat
- după aceste războaie, în lumea greacă se impune hegemonia Atenei, exercitată prin Liga de la Delos

b. Războiul peloponeziac (431-404 î.Hr.)

- are loc între Liga de la Delos (Atena şi aliaţii săi) şi Liga Peloponeziacă (Sparta şi aliaţii săi)
- după succese de ambele părţi, Sparta obţine victoria decisivă în bătălia navală de la Aigos-Potamos
(405 î.Hr.)
- după acest război, în lumea greacă se impune hegemonia spartană, exercitată prin Liga
Peloponeziacă

7. EPOCA ELENISTICĂ (o simbioză între lumea greacă şi lumea orientală)

- 338 î.Hr.: Regatul Macedoniei, condus de Filip al II-lea, îşi impune hegemonia în lumea greacă după
bătălia de la Cheroneea din acelaşi an
- 336-323 î.Hr.: Alexandru Macedon (cel Mare), fiul lui Filip al II-lea, creează un imperiu imens, care
cuprindea Macedonia, Grecia, Egiptul şi toate posesiunile Imperiului Persan (Asia Mică, Siria,
Fenicia, Palestina, nordul Arabiei)
- victoriile împotriva perşilor au fost obţinute la Granicos (334 î.Hr.), Issos (333 î.Hr.),
Gaugamela (331 î.Hr.) (v. nodul gordian)
- marele cuceritor Alexandru va ajunge până la hotarele Indiei, pe care le şi depăşeşte (ulterior se
întoarce, în urma nemulţumirilor armatei); consecinţa cuceririlor sale este civilizaţia elenistică, o
civilizaţie originală, rezultată din fuziunea civilizaţiei greceşti cu civilizaţiile orientale (elementul
grecesc fiind predominant)
- după moartea sa, imperiul se dezmembrează, împărţindu-se în mai multe regate, numite regate
elenistice; epoca elenistică (323-30 î.Hr.) se încheie atunci când ultimul regat elenistic, Egiptul, va fi
cucerit de romani şi transformat în provincie (30 î.Hr).

13
prof. Dan Solcan