Face parte din triologia COPILARIA (1914), LA STĂPÂNI (1916) și UNIVERSITĂȚILE MELE (1923).

D.S. Mirsky (1890-1939), născut la Kharkov, mort în Gulag, lângă Magadan, istoric politic si literal, a scris
despre prima lucrare:

... IN ACESTE LUCRARI, GORKI A ABANDONAT FICTIUNEA SI APARENT INOVATIA LITERARA...

... E REALIST, UN MARE REALIST LIBER DE TOATE FORMELE DE ROMANTISM, TENDINTE SAU DOGMA...

(MIRSKY a scris O istorie a literaturii ruse de la începuturi până în 1880 (considerată o capodoperă de V.
Nabokov) și Literatura contemporană rusă 1881-1925)

Maxim Gorki despre copilăria sa:

Când mă gândesc la copilăria mea, mă asemuiesc cu un stup de albine în care tot soiul de oameni
șterși au adus întruna, ca albinele, mierea cunoștințelor și gândurilor lor despre viață, îmbogățindu-mi
sufletul, fiecare cu ce se învrednicește.

Lev Tolstoi, căruia Maxim Gorki i-a citit capitole din Copilăria, a zis: E de mirare că ți-ai păstrat omenia,
ai rămas bun, deși puteai să devii rău. Ești tare, și e bine că ești așa.

REZUMAT ȘI COMENTARIU

Își descrie copilăria sa, începând cu moartea tatălui său, când se întoarce cu mama sa la Nijni Novgorod,
la familia ei (aceasta se măritase și plecase de acasă pentru că nu avea încuviințarea tatălui).

Opera începe abrupt cu perspectiva corpului neînsuflețit al tatălui său, descrisă cu duioșie și dragoste
față de defunct:

În odaia strâmtă și întunecată, lângă fereastră, tata zace pe podea îmbrăcat în alb și parcă nespus de
lung. E desculț și degetele de la picioare i-s rășchirate în chip ciudat, iar cele de la mâinile care m-au
mângâiat odinioară, așezate acum cu smerenie pe piept, sunt și ele chircite. Ochii întotdeauna veseli îî
sunt acoperiți cu doi bănuți de aramă. Ochii întotdeauna veseli îi sunt acoperiți cu doi bănuți de
aramă; chipul plin de bunătate e acum întunecat și rânjetul care nu i se potrivește defel mă
înfricoșează.

Apare în roman bunica sa, Akulina Ivanova, care îi însoțește în călătoria de întoarcere acasă, pe micul
Alexei și Varvara, nu înainte de evenimentul traumatizant al nașterii fratelui său Maxim, naștere
prematură care va duce la moartea copilului (îngropat de bunică la Saratov, în timpul călătoriei pe fluviu
spre casă).

În drumul spre Nijni, se atașează rapid de bunică: Înainte de a se ivi în viața mea, parcă dormisem
învăluit în întuneric; dar cum s-a arătat dânsa, m-am trezit, am ieșit la lumină și, deodată, toate din
jurul meu au prins a se lega într-un fir neîntrerupt, a se împleti într-o horbotă de toate culorile; de cum
am văzut-o, bunica mi-a fost dragă și toată viața avea să rămână ființa cea mai apropiată de inima
mea, cea mai înțelegătoare și prietena mea cea mai scumpă; dragostea ei mărinimoasă pentru toată
lumea din jur mi-a îmbogățit sufletul și mi-a dat puterea și tăria să înfrunt greutățile vieții.

La Nijni face cunoștință cu restul familiei: unchii săi Mihailo/Mișa și Iakov/Iașka, familiile lor, și bunicul,
proprietar de atelier vopsitorie piele; angajații acestuia, meșterul Grigori Ivanîci și slujitorul
Ivan/Vanka/Țigănuș (luat de suflet de bunica sa). Asistă la problema împărțirii averii (unchii vor să fie
împărțită căci se tem că acum și mama lui Alexei, Varvara, își va lua partea). Bunicul face o impresie
puternică, negativă, asupra lui: îl pune să învețe rugăciuni și este adeptul educației prin bătaie (lucru
banal în acea perioadă) –, lucru pe care Alexei nu îl experimentase cu tatăl său. O bătaie zdravănă în
urma unei năzdrăvănii pe care o face provocat de un văr mai mare îl apropie și de acesta. Zace după
bătaie și este vizitat de toată familia. Zilele când am bolit au fost cele mai însemnate din viața mea.
Cred că în vremea aceasta m-am copt bine la minte și am început să simt o mulțime de lucruri pe care
până atunci nici nu le bănuisem. De atunci am început să mă uit la oameni cu oarecare luare-aminte
plină de neliniște și să simt cu o nemaipomenită ascuțime, de parcă mi s-ar fi jupuit pielița inimii, orice
fel de umilință și durere, a mea sau a altor oameni.

Bătrânul vine să-l împace cu dulciuri și îi spune povești de viață, Alexei începe să se atașeze de el:
vorbește de munca sa grea de tras la edec bunicul creștea deodată în fața mea, ca un nor, prefăcându-
se, din bătrânelul mic și uscățiv, într-un voinic vânjos, ca din poveste, care trăgea singur pe râu în susul
apei un șlep sur, uriaș...

Toți trec pe la patul lui și se apropie sufletește și de copilul de pripas Țigănuș, care a luat nuiele peste
mână încercând să îl oprească pe bunic să îl bată. Țigănuș îi dă o veste tristă: educația prin bătaie va
continua, nu importă motivul, va merge înainte, face parte din ”programă”.

Petrece în zilele de sărbătoare alături de cei ai casei (bunicul și Mihailo erau de obicei invitați în alte
părți).

Unchiul Iakov cântă foarte bine la chitară (cântece tipice rusești, de jale). Ivan/Țigănuș este sufletul
petrecerii – dansează minunat și o provoacă la dans și pe bunică. Alexei află că și tatăl său era un
dansator bun.

La una din aceste petreceri, unchiul Iakov își sfâșie cămașa și se blesteamă. Copilul curios vrea să afle de
ce, și până la urmă meșterul îi povestește că acesta și-a omorât nevasta în bătaie. Aflarea acestei
nenorociri + atmosfera încordată din casa proprietarului de vopsitorie îl fac să își pună întrebări de ce?
Pentru că părinții lui erau plini de veselie și de bunăvoință față de el, duceau o viață relaxată.

Află și de Țigănuș, care era trimis cu calul la piață vinerea, că s-a învățat să fure din banii pe care îi dădea
bunicul (în loc de 5 ruble, cheltuia doar cam 3 și nu aducea rest niciodată). Se roagă de el să nu mai fure
dar acesta nu se schimbă.

Meșterul Grigori îi povestește ce om rău e bunicul său și cât îl aprecia pe taică-său și îi dă sfaturi de viață

- Tu să te uiți de fieștecare, drept în ochi. Până și câinele care se repede la tine, dacă i te uiți
drept în ochi, îți dă pace...

Asistă traumatizat la moartea prietenului său Țigănuș: acesta și-a rupt șalele (probabil coloana), cărând o
cruce mare de lemn pe care Iakov vroia să o pună la mormântul soției omorâte în bătaie, la un an de la
moarte. Se pare că frații Iakov și Mihailo au lăsat greul pe Țigănuș – bunicul și meșterul îi acuză fățiș de
asta.

Doarme cu bunica care se roagă mult înainte de culcare. Fiecare din aceaste lungi rugăciuni încheie o
zi plină de amărăciuni, de certuri și de bătăi.

Bunica se roagă cu voce tare și pomenește toate păcatele familiei.

De la bunica, foarte evlavioasă – normal, Rusia pre secolul XX, află despre Rai și Dumnezeu, cum a văzut
îngeri, diavoli, povești cu bandiți, țari, Maica Domnului, prințese – toate au o componentă educativă, să îl
învețe de bine.

Ia foc atelierul (sau îi este dat foc – posibil din greșeală, de bătrânul meșter) și bunica se comportă
exemplar: scoate vitrioul din atelier, se ocupă de cal, organizează oamenii.

Descoperă că mătușa Natalia, gravidă, este bătută pe ascuns în tăcerea nopții de Mihailo (bătrânul
interzisese să mai fie bătută după nenorocirea cu Iakov). Până la urmă, aceasta moare în timpul nașterii.

Casa pare blestemată (morțile nurorilor, a lui Țigănuș...). Mama lipsește aproape cu desăvîrșire din toate
experiențele tânărului.

La un timp, bunicul lasă atelierul lui Iakov, Mihailo se mută peste râu; bunicul, bunica și Alexei se mută
într-o casă mare cu chiriași, unde el stă cu bunica. Bunica se ocupă de grădină, pare ușurată că s-a
terminat cearta pe avere, este moașă, judecă vrajbele între vecini, împacă lumea și stă la bârfă cu toate
vecinele. Micul Alexei o suspectează de vrăjitorie. Dar bătrâna respinge asta îndârjit. Îi povește cum
mama ei – de tată nu spune, probabil boierul care o ”băga în sperieți” - s-a betegit la mâna dreaptă și a
fost alungată cu ea de la moșie. Cerșea cântând: avea o voce foarte subțire, fără volum, dar plăcută. În
timp ce mama cerșea, ea împletea dantelă – sub supravegherea mamei, care era iscusită. I s-a dus vestea
și așa a ajuns să fie curtată de bunic, care avea 22 de ani și era șef de șlep.

De la mutare, bunicul a devenit mai bun, îi dă o carte și începe să îl învețe alfabetul dar îl și anunță că
maică-sa ”l-a lepădat”. Îl bate mai rar deși Alexei este conștient că e mai mare și mai obraznic. Lecții de
viață: să fii șiret, c-așa-i bine, pe când cinstea e soră cu prostia.

Se apropie din ce în ce mai mult de bunic, citesc împreună, acesta îl pune să citească Psaltirea dar este cu
gândul la povești sau dacă se poate istorioare din trecut. Bunicul i-a povestit cum tatăl său a fost omorât
de tâlhari când tragea clopotul de alarmă; cum au fost aduși vreo 30 de francezi la Nijni în 1812
(prizonieri din Marea Armată cu care Napoleon invadase Rusia). Bunicul rămasese cu amintiri plăcute
despre un ofițer care îi povestea de toate într-o rusă stricată și ordonanța sa care îi plăcea să aibă grijă de
cai. Nu face deosebire între oameni: oameni răi și oameni buni sunt peste tot în lume. Despre război,
treabă împărătească. Este interesant că știa că Bonaparte este produsul revoluției și că vroia să aducă
egalitate în lume. Îl pune în aceiași oală cu eroii cazacilor Pugaciov și Razin (Bonaparți din ăștia au fost și
pe la noi). Consideră că întreprinderea lor era oricum o nerozie, Numai racii nu îi poți deosebi între ei,
însă peștii își au fieștecare soiul lor; nisetrul nu e tovarăș cu somnul, precum și nici cega nu-i prietenă
cu scrumbia.

Viața copilului este legată de cea a bunicilor săi, care se roagă dimineața și seara, bunicul cu remușcări și
încercări să caute mântuirea – stilul clasic rus preluat și de / și de la Dostoievski: ai remușcări dar
păcătuiești în continuare. Cearta în familie continuă: frații nu sunt mulțumiți de împărțeală și vor și
zestrea Varvarei (dispărută în continuare). Mihailo, montat de Iakov, face scandal după scandal, practic îi
asediază, dar reușesc până la urmă să supraviețuiască.

Nu stă cu copiii de vârsta lui (KAȘIRINII AU O FAIMĂ PROASTĂ datorită probabil bătrânului hrăpăreț și
fiilor care și-au omorât soțiile), doar participă de unul singur contra lor la bătăi.

Se mută în altă casă cu bunicii, unde e mai multă liniște, oameni mai elevați.

Se apropie de un chimist, ”BUNĂ TREABĂ”, un om singuratic, care la început îl respinge. Acesta este dat
afară până la urmă de proprietar (bunicul) care nu aprecia precupările acestuia.

Apoi de alt chiriaș, moș Piotr, care face cărăușie cu nepotul său, un baiat care nu vorbește decât foarte
rar. De la acesta află cum se comportau boierii pe vremea iobăgiei și că nu e mare diferență nici acum
(gen neoiobăgia, concept al lui Dobrogeanu Gherea). Cât despre mujici și ceilalalți, ce să mai vorbim?
Înainte tot le mai păsa de oameni, că deh! oamenii erau bunul lor. Da’ acum, nici capul nu-i doare.

Răcește relația și cu acesta. Tânjește după copii de seama sa. Gasește o casă pe stradă unde se joacă 3
băieți care nu îl bagă în seamă. Îi urmărește din pom și intervine salvator (cel mic se suise în ciutură și
căzuse cu ea în fântână). Încearcă să se împrietenească cu ei dar sunt orfani care stau la bunicul lor,
colonel, care nu e de acord cu prietenia lor. Trece peste asta, au ceva comun: lor le-a murit mama și
bunica, sunt la bunicul lor, colonelul, nu zic nimic de tată și ”maștihă” (mamă vitregă).

Ca și ceilalți, bătrânul Piotr dispare din viața lui tragic. Este găsit în grădină fără suflare (omor sau
sinucidere) după ce a fost torturat. Era căutat de poliție pentru că împreună cu mutul și alt tâlhar jefuiau
biserici.

Apoi apare mama sa care a făcut cu cineva un copil de flori (dat cuiva sau mort, nu se știe). Aceasta
începe să îl învețe la citit și altceva decât rugăciuni. Continuă relația contondentă cu bunicul care vrea să
o mărite cu un ceasornicar, lucru refuzat. Bătăi, blesteme și apoi: ... am înțeles că din pricina sărăciei și
a vieții lor mizere, rușilor le place îndeobște să facă din durerea lor petrecere, să se joace cu ea ca niște
copii, și rar de li se întâmplă să le fie rușine de nenorocirile lor.

În nesfârșita monotonie a zilelor, durerea-i sărbătore și focul petrecere; pe o față lipsită de expresie, o
zgârietură îi și ea o podoabă.

Poziția mamei în casă s-a întărit după ce a refuzat să se mărite. Apare Evgheni Vasilievici Maximov, ofițer,
în viața lor – vine la mama sa în vizită (amant sau pețitor), mama petrece cu prieteni.

Este dus la școală cu vărul său Sașa al lui Mihail (acesta se însurase a doua oară și ”maștiha” nu avea milă
de cel mic). Vărul său trece prin clipe grele: nu e iubit de tată, de mama vitregă nici atât, este bătut, vrea
să abandoneze școală și să se facă haiduc. El nu vrea, voia să se facă ofițer. Dă peste el vărsatul, este ținut
singur izolat, la el vine doar bunica care se apucase de băut și începe să îi povestească de tatăl său. Era
fiu de ofițer surghiunit în Siberia pentru cruzimea sa. A rămas orfan de amândoi părinții la 9 ani. A fost
luat de nașul lui la Perm și pus să învețe tâmplărie. A fugit și ajuns la Nijni, unde la 20 de ani era tâmplar,
tapițer și decorator, locuind pe strada lor. Apoi a cerut-o atipic la bunică pe Varvara, vara, spunându-i că
trăia cu ea din mai, și să îi ajute să o fure pentru că bunicul, staroste, proprietar atunci la 4 case, era clar
împotriva așa ceva. Bunica îi dă și sfaturi: Când ți-o veni vremea, să-ți fie milă de muieri: să le iubești
din toată inima, nu să-ți faci doar gustul. Bunica îi ajută să fugă și taie și hamul la căruța bunicului ca să
nu îi poată ajunge. Când i-au ajuns, erau gata cununați. Bunicul a zis că nu mai are fată. Bunica continua
să se ducă pe la cei doi amorezi, care își trăiau povestea de iubire – le duce provizii și bani furați de la
bunic – dacă nu-i pentru tine, nu e păcat să furi. Bunica îl aprecia pe Maxim că era muncitor față de
băieții săi Iakov și Mihail care se visau boieri și puneau mâna la muncă în lehamite. Plus era fericită
pentru fericirea fiicei sale. Până la urmă bunicul se înduplecă și îi primește la Lăsata Secului. Maxim îi
place și le dă voie să locuiască cu ei. Maxim era pus pe șotii (pune borcane să fluiere vântul și îi sperie,
pune un lup împăiat afară și îl sperie pe Mihail când să își facă nevoile șamd). Frații nu îl agrează și
încearcă să îl omoare, iarna pe gheața unui iaz, îl aruncă într-o copcă, scapă cu greu, nu îi denunță la
poliție pe agresori, îi învață cum să își găsească alibi, câștigă aprecierea bunicului și bunicăi. Varvara, însă,
oripilată de comportamentul fraților săi, vrea să plece: prilejul se găsește când țarul Nicolae se duce la
Astrahan în vizită și e nevoie să se ridice un arc de triumf. Bunicul susține că povestea este altfel.

Bunica și bunicul fac haz de necaz de relația Varvarei cu ofițerul: ai vrut boier, iacătă, ai un boier!

Bunica face haz de bunic: Ehei, bunicule, bunicule, în ochii lui Dumnezeu abia dacă ești cât un firicel de
colb.

Il anunță pe cel mic că au sărăcit: bunicul se îndeletnicea cu camăta și un boier care a sărăcit luase mulți
bani împrumut de la el.

Pe perioada bolii lui, se pune la cale căsătoria mamei cu Maximov. Copilul are o criză de gelozie și plânge.
Principalul dușman este ”bătrâna în verde”, noua soacră a mamei sale. Face o grămadă de năzbâtii ca să
atragă atenția și mama îi explică viitorul: va învăța, apoi liceu, apoi student, apoi doctor. Nu este
mulțumit. Află de la bunic că trebuie să vândă casa la toamnă ca să îi dea zestre Varvarei, bătrânii au un
viitor incert – Las’ să trăiască măcar dânsa bine!

Se face nunta, destul de trist, fără muzică (lucru rar la ruși), mama pleacă cu soțul la Moscova unde
acesta dă examenul de hotarnic (inginer topograf ar fi în zilele noastre). Situația lui o explică bunicul:

Acu tu ești ca o felie ruptă din maică-ta; ea are să aibă alți copii, care au să-i fie mai aproape decât îi
ești tu.

Bunicul îi dă sfaturi de viață pentru că va rămâne singur: ... vezi de învață să muncești pentru tine și nu
lăsa să te ducă alții de cap. Trăiește pașnic și liniștit, dar fii îndărătnic. De ascultat, ascultă-i pe toți,
însă de făcut, să faci cum crezi tu că-i mai bine...

Își petrece mult timp în livada bunicului, aproape de natură:

Uneori, la asfințitul soarelui, se revărsau pe cer râuri de foc, care se stingeau cu încetul, presărând pe
verdeața catifelată a livezii o cenușă roș-aurie;

Soarele mi se uita direct în față; ..... Pe bolta liliachie creștea evantaiul razelor soarelui, albăstrind
cerul.

Vremea aceea a fost tot mai liniștită și mai plină de contemplație din toată viața mea; în vara aceea s-a
făurit și s-a întărit în mine simțământul de siguranță și de încredere în puterile mele. M-am sălbăticit și
fugeam de oameni.

Urmează mutatul în timp ce bunicul o amenință pe bunică că trebuie să se întrețină singură.

Are loc o vrajă de-a bunicii: a luat o opincă veche ..., a zvârlit-o sub cuptor, apoi s-a chincit la pământ și
a început să cheme spiridușul casei: Spiridușule, uite sania! Hai cu noi la altă casă și la alt noroc .
Bunicul este împotrivă, o face eretică, nu e de acord cu luatul spiridușului și bunica concluzionează că va
fi rău. Se mută într-o casă mai mică, umedă; apar cei doi soți, mama, urâțită, gravidă, prost îmbrăcată, cu
studentul, tot la fel, care clamează că le-a ars casa și au pierdut tot. Bunicul nu îi crede, zice că a pierdut
banii la cărți. Are loc un scandal și se mută cu căsătoriții și bunica la ei, odăi noi, lângă o fabrică (e marcat
de sirena ei, cum intră și iese mulțimea). Mănâncă bătaie și acasă și pe stradă. Între soți, certurile se țin
lanț. Tatăl vitreg trăiește pe spinarea muncitorilor: le cumpără bonurile de masă cu mai puțin de
jumătate din valoare. După ce Varvara naște, ajung iar la bunic: tatăl vitreg e dat afară după reclamații și
ajunge casier la gară.

Pleacă la școală unde învață dar face năzbâtii și este amenințat cu exmatricularea. Scapă de ea, vine un
vladică / episcop care vede că știe rugăciuni, Psaltirea și cântece și îl apreciază, fiind la rândul lui apreciat
de copii pentru bunătate.

Fură de la mama o rublă să ia Sfânta Scriptură și ”cartea despre Robinson”. Citește și povești de
Anderson. Este bătut de mamă pentru furt și tatăl vitreg are grijă să se afle la școală că a furat. Când îi
spune mamei, aceasteia nu îi vine să creadă. Îi explică că sunt săraci și orice copeică contează. Fratele său
Sașa se prăpădește repede și apoi apare Nikolai, următorul. Tatăl vitreg are o amantă, mama sa îl
confruntă, Evgheni o bate, Alexei intervine cu un cuțit și îl rănește ușor. Evgheni îi părăsește. Susține în
fața mamei că îl va înjunghia și apoi se va omorî. Mai este o pricină, cea pozitivă, care mă face să
zugrăvesc aceste ticăloșii. Deși ele sunt dezgustătoare, deși ne apasă, strivind de moarte o mulțime de
suflete minunate, rusul este totuși un om sufletește atât de sănătos și de tânăr, încât le înlătură și are
să le biruie până la urmă.

Viața noastră te uimește nu numai prin faptul că stratul de bestială ticăloșie e așa de rodnic și de gros,
dar și prin faptul că prin stratul acesta răzbate totuși biruitor elementul viu, sănătos și creator, și, o
dată cu el, cresc bunătatea și omenia, care trezesc nădejdea neclintită în renașterea noastră la o viață
omenească, luminoasă.

Ajunge înapoi la bunic. Acesta trăiește separat de bunică, fiecare cu cheltuielile lui. Împrumută bani de la
cunoscuți și apoi în dă cu camătă. Bunica stă prost cu banii, începe și el să strângă de prin curți oase,
cuie, hârtii și cârpe, ajungând să câștige 30-50 de copeici pe săptămână. Datorită sărăciei, ajunge să fure
lemne cu o gașcă de încă 5 inși, de pe aceiași stradă. În mahalaua noastră hoția nu era socotită un
păcat, ci mai degrabă ca un fel de nărav și aproape ca singurul mijloc ... prin care oamenii ... puteau
să-și mai ducă zilele.

Erau niște hoți cinstiți, ei furau doar lemne de pe insulă, nu furau nimic din cartier. Se simte bine între ei,
fac tot felul de năzbâtii, dar în fond sunt niște ștrengari inofensivi.

Continuă școala unde este printre primii. Primește premiu la sf clasei a III-a și vinde cărțile – banii îi dă
bunicii, iar atestatul îl mâzgălește și îl dă bunicului.

Iar vine mama cu Nikolka la ei, tatăl vitreg a dispărut după ce a fost dat afară. Bunica se duce slugă la un
negustor. Bietul copil este scrufulos și prost hrănit. Alexei face pe dădaca și se leagă de Kolea, îl ține în
nisip la soare cum l-a învățat bunicul. Mama s-a se îmbolnăvește, bunicul hrănește el copilul. Alexei
dormea pe podea.
Mama se prăpădește. Copilul deja este imunizat la suferință, trece nepăsător. Bunicul:

- Ei, Lexei, nu ești medalie să te port la gât. Du-te și tu de-ți găsește un stăpân.

Și am intrat la stăpân.

Personaje:

Bătrânul VASILI VASILICI Kașirin bunicul

AKULINA IVANOVNA bunica

VARVARA PEȘKOVA mama

GRIGORI IVANÎCI meșterul

IVAN/VANKA/Țigănuș sluga mai mare ca el cu câțiva ani

IAȘKA/IAKOV unchi, frate cu mama

MIȘA/MIHAILO unchi, frate cu mama

NATALIA soția lui IAKOV, moare când trebuie să nască

KATERINA verișoară, copil Mihailo

SAȘA/ALEXEI văr, copil Mihailo

SAȘA/ALEXEI celălalt văr

EVGHENIA dădacă

MAXIM SAVVATEVICI PEȘKOV tatăl său, mort din prima clipă a romanului

”BUNĂ TREABĂ”, un chimist sărac care stă cu chirie la a treia casă la bătrânul KAȘIRIN

Evgheni Maximov, tată vitreg, casier, hotarnic

5 prieteni în final cu care face tot felul de năzdrăvănii