Caracterizare personaj din text la prima vedere

“ Niculaita Gropescu, feciorul lui neica Andrei Gropescu, din catunul Manga, comuna Magureni, e un
baiat cu judecata, blajin la vorba, masurat la miscari si, nu stiu cum sa zic: dar sfios, ori prin urmare sfios.

In toate clasele primare, urmate la scoala din Magureni, a luat tot premiul intai, spre bucuria si magulirea
parintilor. Ca, de! nu e lucru putin, in ziua de Simpietru, in scoala impodobita cu flori, s-auzi ca striga de
colo: «Premiul intai cu cununa - Gropescu Niculae», sa vezi pe domnul invatator ca-i pune peste perisorul
lui negru cununa de merisor, pe domnul primar ca-i da un teanc de carti, mangaindu-l; si apoi sa pleci pe
linia satului, tu, mama de o parte, tatal de alta, si intre voi feciorul vostru, in vazul consatenilor, care zic cu
dragoste: «Sa va traiasca! Si la mai mare!»

[.. Dar amaraciunea lui Niculaita a izvorat si din firea lui iscoditoare, deosebita de firea celorlalti... inca de
pe cand era copil i-a jucat renghiuri... De cite ori nu l-a urecheat tat-su pentru ca-si pierduse o jumatate de zi,
uitanduse cum mancau ori cum isi faceau gogosile viermii de matase pe care-i crestea maica-sa? De mai
multe ori a mancat bataie, pentru ca - in vremea cand el urmarea cate o ganganie - boii pe care era trimes sa-i
pazeasca intrau din miriste ori din islaz in vreo Irolda. De citeva ori a fost trezit de arsura unei nuiele, insotita
deo injuratura: "Ma, esti cu dusii de pe lume? Nu vezi ca ti-au intrat boii in porumbul meu?" Dar nici dojana
aspra a parintilor, nici bataia pentru plati de ispasa nu l-au putut vindeca... astea insa Ie-a rabdat Niculaita fara
mare suparare. Ceea ce era mai greu de rabdat era batjocura. Ca incet si treptat a ajuns de batjocura. [...]

Intr-o zi, cum sta pe un scaunel, crestand un bat cu briceagul, vazuse in stratul de marar de langa
dansul pisica lor, pe brinci, la panda dupa un stol de vrabii, care, la patru-cinci pasi de ea, ciuguleau pe jos,
ciripind, niste malai risipit. Uitandu-se cu luare-aminte la pisica, o vazuse facand din gatlej ca vrabiile. Parca
ar fi vrut sa le ademeneasca, sa vie inspre locul unde era ea pitita. Si in adevar, vrabiile se dusesera dupa
malai inspre dansa. O vazuse cum isi incorda picioarele, si cand a judecat ca sunt destul de aproape, harsti!
odata s-a repezit si a prins una in gheare.

Seara a povestit la poarta cele vazute si auzite. Era de fata si Parvu Miu si fii-sa Salomia si lea Manda, I
mama Salomieit si mos Grigore, alt vecin.

Cum le vezi si le auzi numai tu pe toate, ma Niculaita ? a intrebat mos Grigore zambind. Iaca, eu sunt om
de merg pe saptezeci si patru de ani, dar pisica sa faca din gat ca vrabia n-am auzit.

Mos Grigore, nu stiu alte pisici; dar a noastra face. Am auzit-o, uite, cum ma auzi dumneata.

Ma, o sa-ti scorneasca lumea o porecla. O sa te pomenesti odata cu unul: "Niculaita Minciuna", si asa o

sa ramai.”

(loan Alexandru Bratescu-Vomesti, Niculaita Minciuna)

 Fragmentul dat, din opera literară Niculăiţă Minciună de Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, prezintă o
secvenţă în biografia unui personaj literar, Niculăiţă Gropescu, anunţat din primul enunţ al textului.
Scriitorul indică detalii semnificative referitoare la eroul căruia urmează să-i facă portretul. Precizează,
pe de o parte elemente care ţin de familia sa, faptul că este feciorul lui Andrei Gropescu, dintr-un sătuc,
Manga, din comuna Măgura, pe de altă parte, enumera cu rapiditate patru trăsături ale lui Niculăiţă.
Prin locuţiunea adjectivală (băiat) cu judecată se precizează înţelepciunea personajului, prin
adjectivele blajin la vorbă şi măsurat (în mişcări), blândeţea, firea echilibrată, iar adjectivul reluat sfios (şi
nu ştiu cum să zic: dar sfios, ori prin urmare sfios) îl califică drept un copil timid. Autorul insistă pe această
din urmă trăsătură, motivând prin aceasta, pe parcursul textului narativ, alte calităţi ale eroului.
Portretul personajului se constituie prin acumulare de trăsături. Modalităţile de caracterizare sunt cele
specifice textului epic, respectiv cele directe (repere furnizate de autor, de către alte personaje, de
personaj însuşi) şi cele indirecte (trăsăturile se desprind din acţiunile personajului, din gânduri, din
mediul în care trăieşte). Dimensiunile portretului sunt dominant morale, existând doar un detaliu folosit ca
element de ordin fizic (să vezi pe domnul învăţător că-i pune peste părul negru cununa de merişor.,.).
Ca reper temporal, naratorul selectează din biografia personajului perioada din copilărie a lui Niculăiţă.
Compoziţional, fragmentul dat cuprinde trei secvenţe distincte, prima dintre ele oprindu-se la ipostaza de elev a
lui Niculăiţă, cea de a doua, la relaţia lui cu tatăl său, iar cea din urmă, cu un caracter de fabulă, prezintă istoria
unei posibile porecle date copilului.
Momentul premierii lui Niculăiţă dezvăluie trăsăturile morale ale copilului. Este conştiincios, silitor,
perseverent, cu foarte bune rezultate la învăţătură, obţinând în toţi anii de şcoală primară premiul întâi.
Naratorul insistă pe reacţiilor martorilor la eveniment, părinţi, autorităţi, consăteni. Din perspectiva
acestor personaje, Niculăiţă apare ca mândria şi măgulirea părinţilor, oamenii din sat înconjurându-l cu
dragoste şi urându-i: Şi la mai mare! Este evidentă bucuria părinţilor în momentele descrise de narator pe un
ton admirativ: Că, de! nu e lucru puţin, în ziua de Sîmpietru, în şcoala împodobită cu flori, s-auzi că strigă
colo: „Premiul întâi cu cunună *- Gropescu Niculae...".
Fiind apreciat pentru firea sa aplecată spre carte, Niculăiţă nu este însă iertat pentru greşelile copilăriei,
aşa cum apar în viziunea tatălui său unele fapte săvârşite de el. Pentru cei din jur, el pare ca un copil ciudat,
neînţeles, interiorizat, surprinzându-i pe ceilalţi cu preocupările lui stranii. Atras de aspecte variate ale vieţii,
neînţelese de unii sau de alţii, Niculăiţă zăboveşte deseori în faţa viermilor de mătase sau observă zborul
vreunei vietăţi, uitând de treburile la care era pus.
Pentru caracterul lui curios şi reflexiv este aspru sancţionat de părinţi, fie cu bătaie: De câte ori nu l-a
urecheat tat-su..., De câte ori a fost trezit de arsura unei nuiele..., fie cu înjurături arsura unei nuiele însoţită
de o înjurătură... fie - lucru care-1 durea cel mai mult - cu batjocură: Că încet şi treptat a ajuns şi la
batjocură... Timiditatea eroului nu înseamnă o lipsă de personalitate: Ceea ce era mai greu de răbdat era
batjocura, neavând curajul să se apere.
Rememorând un moment din copilăria lui Niculăiţă, care, prin formula iniţială într-o zi, cum stătea pe
un scăunel..., trimite parcă la un timp de poveste, naratorul repunctează indirect trăsături ale personajului,
precum firea iscoditoare, permanenta dorinţă de a cunoaşte, alimentate de o curiozitate fără margini.
Este uimit de faptul că descoperă lucruri surprinzătoare şi în lumea necuvântătoarelor, de exemplu, strategia
pisicii de a-şi prinde prada, o vrăbiuţă nevinovată, aceea de a o imita.
Impresionat de ceea ce văzuse, dorind să spună şi altora, va plăti pentru aceasta cu o posibilă poreclă pe
care un vecin inventiv şi ironic, moş Grigore, i-o anticipează: Mă, o să-ţi scornească lumea o poreclă. O să te
pomeneşti odată cu unul: „Niculăiţă Minciună" şi aşa o să rămâi... Este acuzat de minciună de acelaşi moş
Grigore anulează istorisirea lui Niculăiţă, prin apelul la experienţa lui: Iaca, eu sunt de merg pe şaptezeci şi
patru de ani, dar pisică să facă aşa din gât ca vrabia n-am auzit...
Porecla personajului se va confunda cu persoana acestuia, deoarece autorul chiar îşi intitulează
povestirea Niculăiţă Minciună.
Impresionează în fragmentul dat măiestria autorului de a contura, cu economie de mijloace artistice,
folosind naraţiunea, dialogul şi descrierea, un portret care rămâne ca un exemplu al firii mereu iscoditoare şi
neînţelese a omului din toate timpurile.