Caracterizarea personajului Niculăiţă, din opera

Niculăiţă Minciună
de Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti.

Exemplu de răspuns:
1. Numirea a patru trăsături de caracter ale personajului principal.
2. Precizarea, însoţită de exemple, a patru mijloace/ procedee de caracterizare existente
în naraţiune.
3. Ilustrarea trăsăturilor personajului, pe baza textului ales.
4. Prezentarea relaţiei dintre personajul selectat şi alt personaj al naraţiunii.
5. Exprimarea unei opinii personale

Fragmentul dat, din opera literară Niculăiţă Minciună de Ioan Alexandru Brătescu-
Voineşti, prezintă o secvenţă în biografia unui personaj literar, Niculăiţă Gropescu, anunţat
din primul enunţ al textului.
Scriitorul indică detalii semnificative referitoare la eroul căruia urmează să-i
facă portretul. Precizează, pe de o parte elemente care ţin de familia sa, faptul că este
feciorul lui Andrei Gropescu, dintr-un sătuc, Manga, din comuna Măgura, pe de altă parte,
enumera cu rapiditate patru trăsături ale lui Niculăiţă.
Prin locuţiunea adjectivală (băiat) cu judecată se precizează înţelepciunea
personajului, prin adjectivele blajin la vorbă şi măsurat (în mişcări), blândeţea, firea
echilibrată, iar adjectivul reluat sfios (şi nu ştiu cum să zic: dar sfios, ori prin urmare sfios)
îl califică drept un copil timid. Autorul insistă pe această din urmă trăsătură, motivând prin
aceasta, pe parcursul textului narativ, alte calităţi ale eroului.
Portretul personajului se constituie prin acumulare de trăsături. Modalităţile de
caracterizare sunt cele specifice textului epic, respectiv cele directe (repere furnizate de
autor, de către alte personaje, de personaj însuşi) şi cele indirecte (trăsăturile se
desprind din acţiunile personajului, din gânduri, din mediul în care trăieşte).
Dimensiunile portretului sunt dominant morale, existând doar un detaliu folosit ca element de
ordin fizic (să vezi pe domnul învăţător că-i pune peste părul negru cununa de merişor.,.).
Ca reper temporal, naratorul selectează din biografia personajului perioada din
copilărie a lui Niculăiţă. Compoziţional, fragmentul dat cuprinde trei secvenţe distincte,
prima dintre ele oprindu-se la ipostaza de elev a lui Niculăiţă, cea de a doua, la relaţia lui cu
tatăl său, iar cea din urmă, cu un caracter de fabulă, prezintă istoria unei posibile porecle date
copilului.
Momentul premierii lui Niculăiţă dezvăluie trăsăturile morale ale copilului. Este
conştiincios, silitor, perseverent, cu foarte bune rezultate la învăţătură, obţinând în toţi
anii de şcoală primară premiul întâi.
Naratorul insistă pe reacţiilor martorilor la eveniment, părinţi, autorităţi, consăteni.
Din perspectiva acestor personaje, Niculăiţă apare ca mândria şi măgulirea părinţilor,
oamenii din sat înconjurându-l cu dragoste şi urându-i: Şi la mai mare! Este evidentă bucuria
părinţilor în momentele descrise de narator pe un ton admirativ: Că, de! nu e lucru puţin, în
ziua de Sîmpietru, în şcoala împodobită cu flori, s-auzi că strigă colo: „Premiul întâi cu
cunună *- Gropescu Niculae...".
Fiind apreciat pentru firea sa aplecată spre carte, Niculăiţă nu este însă iertat pentru
greşelile copilăriei, aşa cum apar în viziunea tatălui său unele fapte săvârşite de el. Pentru
cei din jur, el pare ca un copil ciudat, neînţeles, interiorizat, surprinzându-i pe ceilalţi cu
preocupările lui stranii. Atras de aspecte variate ale vieţii, neînţelese de unii sau de alţii,
Niculăiţă zăboveşte deseori în faţa viermilor de mătase sau observă zborul vreunei vietăţi,
uitând de treburile la care era pus.
Pentru caracterul lui curios şi reflexiv este aspru sancţionat de părinţi, fie cu bătaie:
De câte ori nu l-a urecheat tat-su..., De câte ori a fost trezit de arsura unei nuiele..., fie cu
înjurături arsura unei nuiele însoţită de o înjurătură... fie - lucru care-1 durea cel mai mult -
cu batjocură: Că încet şi treptat a ajuns şi la batjocură... Timiditatea eroului nu înseamnă o
lipsă de personalitate: Ceea ce era mai greu de răbdat era batjocura, neavând curajul să se
apere.
Rememorând un moment din copilăria lui Niculăiţă, care, prin formula iniţială într-o
zi, cum stătea pe un scăunel..., trimite parcă la un timp de poveste, naratorul repunctează
indirect trăsături ale personajului, precum firea iscoditoare, permanenta dorinţă de a
cunoaşte, alimentate de o curiozitate fără margini. Este uimit de faptul că descoperă
lucruri surprinzătoare şi în lumea necuvântătoarelor, de exemplu, strategia pisicii de a-şi
prinde prada, o vrăbiuţă nevinovată, aceea de a o imita.
Impresionat de ceea ce văzuse, dorind să spună şi altora, va plăti pentru aceasta cu o
posibilă poreclă pe care un vecin inventiv şi ironic, moş Grigore, i-o anticipează: Mă, o să-ţi
scornească lumea o poreclă. O să te pomeneşti odată cu unul: „Niculăiţă Minciună" şi aşa o
să rămâi... Este acuzat de minciună de acelaşi moş Grigore anulează istorisirea lui Niculăiţă,
prin apelul la experienţa lui: Iaca, eu sunt de merg pe şaptezeci şi patru de ani, dar pisică să
facă aşa din gât ca vrabia n-am auzit...
Porecla personajului se va confunda cu persoana acestuia, deoarece autorul chiar îşi
intitulează povestirea Niculăiţă Minciună.
Impresionează în fragmentul dat măiestria autorului de a contura, cu economie de
mijloace artistice, folosind naraţiunea, dialogul şi descrierea, un portret care rămâne ca un
exemplu al firii mereu iscoditoare şi neînţelese a omului din toate timpurile.